Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   



VINDECĂTORUL DE PROȘTI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
ÎNTÂMPLĂRI DIN LUMEA REALĂ A SATULUI  
 
-VINDECĂTORUL DE PROȘTI-  
 
de Nicolaie Dincă  
 
La un moment dat, după Revoluție, în comuna Îmbârligata, în clădirea vechiului C.A.P., într-o cameră, și-a deschis cabinet un… vindecător. Și-a pus și firmă colorată și iluminată cu o lampă fluorescent, de culoare albastră, lângă care, dacă râdeai noaptea și te vedea cineva, zicea sigur că ești strigoi, pentru că îți străluceau ochii și dinții în mod ciudat.  
 
Pe firmă scria : „Doctor Ignorel Deșteptățeanu - VINDECĂTOR DE PROȘTI ; Autorizația nr...” Deși cabinetul era în centrul comunei, lângă primărie , lângă postul de poliție și lângă biserică, o bună perioadă de timp doctorul nu a avut nici un client. Nici nu e de mirare. Păi, ăia de la Primărie se considerau toți buricu’ pământului, ăia de la poliție aveau, obligatoriu toți, liceul terminat, iar ăia care veneau la biserică se considerau deștepți, prin experiența căpătată de la viață, odată cu înaintarea în vârstă. La câțiva pași de Primărie, spre pârâu se afla „parlamentul” comunei, adică bodega : „ La Pufoaica Ruptă”, cu firmă la fel de luminoasă ca a cabinetului vindecătorului, că , deh, așa era la modă. Aici se dezbăteau toate problemele comunei pe diverse tonuri, pe diverse… toane și după diverse gusturi, gustări, degustări și tării. Aici se încheiau și diferitele afaceri cu oamenii din primărie, se dădeau și se primeau onorarii, atenții și mită, așa că nu i-a fost de mirare nimănui, când, un cunoscător șugubăț al fenomenului, a adăugat cu vopsea roșie două litere pe firma bodegii, așa încât se putea citi pe ea:„La Pufoaica coRuptă”.  
 
Doctorul Deșteptățeanu, a avut răbdare aproape două luni de zile, timp în care, neavând niciun client, a mâncat din rezervele sale și a trăit cum a putut. Locuința lui era într-un oraș la aproape 100 de km. distanță de comună și nu își permitea să facă naveta. E adevărat că avea un Trabant crem, care mergea și cu otravă de pruni, caz în care te asfixiai în spatele lui, dar scăpai și de țânțari, dar și așa, să faci naveta pe o astfel de distanță era suficient de costisitor pentru buzunarul lui. Era prin septembrie, așa că doctorul, gândindu-se la iarna ce urma să vină, într-o zi se hotărî să lase dracului și afacere și tot, să-și ia catrafusele și să renunțe la visul lui de privatizare. Se apucă să strângă, fără nici-o poftă, câteva cărți și pliante, pe care le avea prin cabinet, pe care le arunca în scârbă într-o sacoșă de rafie, când auzi o bătaie slabă în ușa de la intrarea în cabinet. Se opri și ascultă atent. Era gata să-și reînceapă activitatea dezamăgit, când auzi din nou câteva bătăi slabe în ușă, și atunci urlă de-a dreptul:  
 
‒ Poftiți, vă rog! intrați! e deschis! vă aștept!sunt liber!  
 
În cabinet pătrunse un individ pirpiriu, îmbrăcat în costum gri șobolan, mai mare cu un număr, roșu în obraji, în genul bețivilor notorii, însoțit de o aromă de băuturi spirtoase îngurgitate. Era bine îngrijit altfel: bărbierit proaspăt,cu mustăcioara tunsă, cu părul rar, cânepiu, pieptănat pe spate, cu cămașa albă, cu pantofii negrii lustruiți.  
 
‒Să trăiți, cu respect, domnu’ doctor!  
 
‒Să trăiți și d-tră! Luați loc, vă rog! Cu ce vă pot fi de folos?  
 
‒Păi, eu, domnu’ doctor, am venit la d-tră, să mă vindecați.  
 
‒De ce, domnule …??  
 
‒ Ăăă… a, da! Vă rog să mă scuzați! am uitat să mă prezint. Sunt Aristotel Mormoloc, întreprinzător particular, gigolo de ocazie și om de afaceri începute dar neterminate.  
 
‒Mă bucur să vă cunosc, d-le Mormoloc…  
 
‒Aristotel!  
 
‒…Dle Aristotel, și înainte de a începe consultația, vă anunț că, având în vedere faptul că sunteți primul meu client, vă voi face o reducere tarifară de 10 la sută.  
 
‒Vă mulțumesc, dar nu este cazul. Vă rog să mă înțelegeți că am bani destui.  
 
‒Bine!Atunci să începem. Care e problema pe care urmează să o rezolvăm împreună?  
 
‒D-le doctor, eu sunt prost. Dar știți cum? Prost rău de tot, făcut grămadă, neasemuit de prost.  
 
‒De ce spuneți treaba asta?  
 
‒Păi, așa cum v-am spus, am bani, bani mulți, grămezi, sume mari, pe măsura prostiei mele.  
 
‒Bine, dar asta nu este un lucru rău.  
 
‒ Nu este, dar toți mă fură și mă înșeală, și eu nu-mi dau seama deloc. Îmi atrag alții atenția după ce am fost înșelat. Și asta e dureros. Mă face să mă simt…prost.  
 
‒Cum, domnule, nu poți să-ți dai seama când ești înșelat?  
 
‒Păi, nu! Tocmai asta e problema mea. De exemplu, am dat niște bani cu împrumut unui prieten, și când mi-a adus aminte alt prieten de acest lucru, m-am dus să-mi cer banii înapoi. Ei, atât de prost sunt, că prietenul pe care îl împrumutasem cu bani, m-a convins că mi-a restituit banii la timp și că, mai mult decât atât, tot eu am să-i dau lui niște bani, dublu față de suma pe care i-o împrumutasem inițial. Iar eu l-am crezut și… i-am dat omului banii, că nu se face să rămân dator, nu? Și uite așa…  
 
Doctorul îl privi uimit preț de câteva secunde și se gândi:„ăsta da prost! E incredibil!din punctul meu de vedere e grav bolnav” După aceea, îi zise candid:  
 
‒D-le Mormoloc…  
 
‒ Aristotel!  
 
‒D-le Aristotel, recunosc sincer, că sunteți într-adevăr un mare prost. Dar, să știți că, ați venit la cine trebuie. Veți vedea, că veți scăpa repede de boala asta.  
 
‒Vă mulțumesc, de pe acum!  
 
Doctorul s-a întors, a căutat printr-un sertar și a scos de acolo o folie cu pastile de culoare galben- verzuie, pe care le-a întins către pacient:  
 
‒Poftiți, domnule Mormoloc..  
 
‒Aristotel!  
 
‒… domnule Aristotel… Luați aceste pastile și după ce le terminați veniți din nou la mine.  
 
‒Vă mulțumesc domnu’ doctor! Cât mă costă?  
 
‒Opt milioane.  
 
‒Atât?!...  
 
‒Păi, cu reducerea de zece la sută…  
 
‒Aaaaa!... Am înțeles acum… Poftiți!... Să trăiți! La revedere!  
 
Nici nu apucase bine doctorul nostru să își numere banii, primii lui bani obținuți în calitate de specialist, pe care îi pipăia delicat cu degetele, cu un soi ciudat de teamă, nevenindu-i să creadă că sunt, parcă aștepta să se trezească din vis și banii să dispară instantaneu, când îl trezi din această visare o bătaie ritmată în ușă. Strânse instinctiv banii în pumn și-i depozită rapid în sertarul biroului, pe care îl închise apoi cu grijă. Ascultă cu atenție și, abia când auzii că bătaia se repetă, răspunse:  
 
‒ Da! Intrați, vă rog!  
 
Și intră, cu pas hotărât, un individ, îndesat ca un butoiaș mergător. Nu avea mai mult de 1,65 m în înălțime și se termina către cer cu un cap chel pe toată partea superioară, de formă turtită pe laterale și alungit din față înspre spate, cam așa ca E.T., celebrul extraterestru. Lipsa evidentă de păr, de pe tavanul capului, era compensată de existența acestuia pe toată fața individului, păr negru, gros și des, care se observa pe sub piele, chiar dacă fața îi era rasă proaspăt, așa cum era și acum.  
 
Avea fruntea lată, numai cât o lamă de cuțit, aspect ușor sesizabil în funcție de amplasarea sprâncenelor groase și stufoase, față de ultimele urme de rădăcini de păr din zona frontală, semiluna aceea abia perceptibilă de la care începea chelia propriu zisă.  
 
Nasul îi era gogonat și puternic, probabil și datorită (sau din cauza, depinde cum apreciezi dotarea omului) faptului că susținea niște ochelari masivi cu rame late și negre din baga și cu lentile fumurii, care păreau destul de grei, la prima vedere.  
 
Buzele îi erau mari și cărnoase iar gura formată de ele, așezată la o distanță destul de apreciabilă față de nas, era ca o barcă răsturnată, numai bună să-ți lase impresia că omul respectiv a rămas mirat încă de la naștere. Sub această gură se lăfăia o barbă solidă, pătrățoasă, ca de neanderthalian.  
 
Gâtul îi era scurt și gros, pe măsura capului, pe care era obligat să-l susțină, așa de scurt, încât te mirai cum reușea posesorul, să-și pună la cămașă cravata galbenă, cu nodul cât căpățâna de pisic, așa cum o avea acum.  
 
Dar să nu uit de cel mai important artificiu al capului descris mai sus, și mă refer aicea la urechi, după cum bine…nu ați ghicit. Ei, bine, acestea erau mari, cărnoase și clăpăuge, ca două oglinzi de autobuz iar din ele ieșeau smocuri zburlite de păr.  
 
Era îmbrăcat în cămașă cu mânecă lungă, de culoare roșie, și, în ciuda căldurii de afară, peste ea purta o vestă tricotată cu anchior, ecosez și umflată, gata să pleznească, peste burta pe care, împreună cu cămașa, o protejau.  
 
Burdihanul descris adineauri, era respectabil ca dimensiune și tindea să scape din strânsoarea hainelor, fiind reținut, se pare, numai de fermitatea curelei din piele, care îi asigura nădragii omului. Nădragii ăștia erau de fapt niște pantaloni scurți, de culoare orange, atunci când erau curați, ori acum nu era cazul, strâmți pe picior și care se terminau imediat sub genunchi. În picioare purta niște pantofi negri de lac, care păreau cu două-trei numere mai mari, în care parcă se zbenguiau tălpile omului, peste care trăsese niște șosete verzi , care îi acopereau gambele individului până aproape sub genunchi.  
 
Ceea ce nu era acoperit bine de haine din corpul omului, adică zona genunchilor, gâtul, în vecinătatea gulerului cămășii, și mâinile, la crăpătura manșetelor cămășii,lăsa să se vadă un păr des și cârlionțat, care se străduia parcă să iasă în evidență. Până și pe canturile palmelor și pe degete creștea un păr exploziv și rebel, care îi da omului o alură de sălbatic.  
 
Ei bine, individul descris mai sus, după ce închise cu grijă ușa în urma lui, i se adresă hotărât doctorului:  
 
‒Do…do…do…domnule do…do…do…doctor, să…să…să… să trăiți!  
 
‒Bună ziua!Intrați, luați loc! Cu ce vă pot ajuta?  
 
‒ Mă nu..nu..nu..numesc Be..Be..Be..  
 
‒Bebe, încercă doctorul să-l ajute.  
 
‒Nu! Be…Be…Be…  
 
‒Benone…  
 
‒Nu! Be…Be…Be…  
 
‒Berlusconi!?  
 
‒Nu!Be…Be…Beniamin.  
 
‒Aaaa!Așa?  
 
‒Da. Be…Beniamin Vă…Vă…Vă…  
 
‒ Văsălie?  
 
‒Nu!Vă…Vă…Vă…  
 
‒Văduva…  
 
‒Nu!Vă…Vă…Deodată, îi făcu semn cu mâna doctorului, în sensul să aștepte puțin, după care începu să cânte cursiv:  
 
‒Mă numesc Beniamin Vătrai, măăăăi.  
 
Dotorul, mai întâi îl privi uimit, dar descoperind soluția ideală îl încurajă pe om:  
 
‒Păi, domule Beniamin Vătrai, dacă atunci când cânți, nu te bâlbâi, spune-mi ce ai de spus pe cântec, ca să ne putem înțelege! Bine? Și Beniamin începu să cânte:  
 
‒Domnu’ doctor eu sunt prost, dar prost rău, cum n-a mai fost, măăăăi!... ( după părerea mea, artificiile astea de final erau menite să-l ajute pe om să-și tragă sufletul, după ce cânta versurile!!!)  
 
‒Așa. Și !?  
 
‒Și-am venit la dumneavoastră, să mă scăpați de …  
 
‒…Nevastă?  
 
‒…de năpastăăăă!...  
 
‒Păi?!...  
 
‒Nevasta mea mă iubește și prea bine mă-ngrijeșteeeee, însă seara, la culcat, îi e greu s-adoarmă-n pat, măăăăi! M-acuză de insomnii și-mi dă niște doctorii, măăăăi! Zice că sforăi în somn și-mi dă pastile să dorm, măăăăi! Cred că au efecte adverse, că…face chestii perveseeeeee, cu… mine , la noi în pat,dar parcă sunt … alt bărbat, măăăăi! Nu știu cum o veni asta, dar nu vreau să-mi las nevastaaaaa, pentr-un lucru fără rost, de-asta mă consider prost, măăăăi! Să rezolv problema noastră am venit la dumneavoastrăăăăă! Nu mai spuneți nimănui!... Plătesc, că am bani destui, măăăăăi!  
 
Doctorul îi răspunse, luat de val:  
 
‒Bineee, bineee, domnuleeeee….Ptiu, drace!...Ce mă apucă, frate?! Uite, domnule Beniamin Vătrai, vă dau aceste pastile. Le luați seara, înainte de culcare și vă garantez că în câteva zile vă vindecați de prostie. Și i-a dat omului aceleași pastile ca și clientului precedent.  
 
‒Să-mi iertați întrebarea anostă, dar aș vrea să știu cât costăăăăă?...  
 
‒Păi, una peste alta, cu tot cu consultație, opt milioane!  
 
‒Ce p…ce p… ce p…  
 
‒Vă rog, să fiți cuviincios!  
 
‒ Ce Paștele mă-sii-i asta, că doar nu-mi schimbați nevastaaaa?  
 
‒Atâta costă. A doua consultație e gratuită și când terminați pastilele, veniți din nou la mine să vedem cum evoluează boala!  
 
‒Bi…bi…bi…bine, do…do…domnu’ do…do…doctor!Și apoi, cântând:„Să ne trăiți mult și bine și cu cine vă convineeee!”, părăsi cabinetul, trăgând ușa după el și lăsându-l pe doctor pe gânduri.  
 
La vreo câteva zile după episodul acesta, în timp ce doctorul nostru își făcea planuri de mărire, ucigându-și cum putea mai bine timpul și numărându-și banii obținuți în mod cinstit, pe munca lui și pe prostia altora, auzi, la un moment dat, câteva bătăi hotărâte în ușa cabinetului și instinctiv răspunse:  
 
‒ Da!Intrați, vă rog!  
 
‒Bună ziua, domnule doctor!  
 
‒A! Bună ziua, domnule Aristotel!  
 
‒Mormoloc!  
 
‒D-le Mormoloc, bineînțeles… Ce vânt vă aduce din nou pe la mine?  
 
‒Poate, ce… vânturi, mă aduc. Sau ceva așijderea, mai bine zis.  
 
‒Ce mai faceți? Sunteți bine?Vă mai…doare… ceva?  
 
‒Mulțumesc de întrebare. Nu mă mai doare nimic și sigur nu mă mai simt …prost. Sunt bucuros, domnule doctor! M-am deșteptat. Numai din patru pastile. E o minune!  
 
‒Cum s-a-ntâmplat?  
 
‒Am luat eu prima pastilă și m-a luat o forfotă prin mațe, m-a atacat o diaree nemiloasă, însoțită de prietenele ei vântoasele, de am stat, după aia, aproape o oră pe veceu.  
 
‒Așa și?...  
 
‒Păi, aici cum stăteam eu singur, ca împăratul, și nu prea aveam ce face, am început să mă gândesc, dacă nu cumva m-ați înșelat și dumneavoastră, așa cum mi se întâmplă de obicei și cu banii. Am luat eu un carnețel și mi-am notat pe la ce oră mi-am luat pastila, ca să văd în cât timp își face efectul. Mi-am notat, ca să nu uit, că am luat pastila, după ce i-am dat unui vecin 3 milioane cu împrumut. A doua zi, m-am pomenit cu vecinul acesta la ușă, cam pe la aceeași oră, că-mi mai cere încă trei milioane. I-am dat și imediat după asta, am luat și a doua pastilă și am notat pe carnețel. De data asta am stat patru ore la veceu, că se adunaseră la mine în burtă toate furtunile toate cascadele și toți musonii, mă gândeam că, gata, mă evacuez singur pe partea ailaltă. A treia zi, la aceeași oră, vine iar vecinul să-i mai dau trei milioane. I-am dat, mi-am luat pastila a treia, mi-am notat și, țuști în toaletă. Și dă-i și… tușește și dă-i și scrie, și dă-i și golește, și dă-i…Tactica cavaleriei rusticacane… cascada Neiagaura…ce mai, cinci ore am stat pe budă. La un moment dat, mă gândisem să mă opresc, dar cum să renunț la medicamente, când am dat o groază de bani pe ele. Pe partea ailaltă, mă gândeam că trebuie să ies și din veceu, că trebuia să merg la muncă, să fac bani, că intram în faliment și nu mai aveam ce să-i dau lui vecinu’. Apropo de vecinul, a patra zi a venit din nou la mine și mi-a cerut trei milioane. Zice: „Bă, vecine, uite, știu că ți-am mai cerut și ieri niște bani, 3 milioane, dar mai dă-mi și azi trei milioane și rămâne să-ți dau înapoi șase milioane!” „Doișpe, îi răspund eu.” „Ba nu, bă, șase! încearcă el” „ Nu vecine, îi spun eu, doișpe, că de patru zile îmi tot ceri câte 3 milioane pe fiece zi.” Și, poc, scot carnetul, cam mototolit, e-adevărat și oțârică murdar și i-l bag sub nas vecinului. Cum l-a văzut, cum a început să strâmbe din nas. Cred că prinsese miros de veceu. Zice „ bă, vecine, ai dreptate! Ce s-a întâmplat cu matale, că te-ai făcut mai deștept dintr-o dată?” Ei, și atunci i-am povestit de matale și de pastilele pe care mi le-ai dat. El atunci mi-a spus că m-ai înșelat, că mi-ai dat pastile degeaba, că după părerea lui mai bine rămâneam prost… Dar eu i-am spus: „măi vecine, păi, dacă nu luam eu pastilele și nu mă goleam de rahat, te mai miroseam eu pe matale?” A tăcut mâlc, mi-a adus toți banii și de atunci nimeni nu mai încearcă să mă înșele. Vezi matale, eu, pe budă acolo singur, am ajuns la concluzia, că dacă îți notezi tot ce dai, pe hârtie, e mai greu să te înșele cineva. Acum, domnule doctor, aș mai avea o problemă.  
 
‒Care anume?  
 
‒Păi, vedeți, dumneavoastră mi-ați dat opt pastile, din care eu am luat numai patru și m-am lecuit. M-am gândit, că nu mai am ce mai face cu ele și așa că vi le-am adus înapoi și să-mi dați pe ele patru milioane.  
 
‒Păi, de ce?  
 
‒Păi, dacă m-am vindecat.  
 
‒Ba, ai devenit chiar deștept, după câte văd. Dar eu vă spun să le țineți acolo, că tot le-ați plătit, că nu se știe niciodată! Dacă vă ia din nou vreo criză?...Așa, la nevoie, iei imediat pastila și… ți-ai revenit. Păi, nu?  
 
‒ Ba da, domnule doctor. O să le păstrez, pentru orice eventualitate.  
 
‒Dacă vreți, vă mai dau…  
 
‒A, nu merci! Îmi ajunge!... să trăiți!... la revedere!... și a ieșit în viteză, de parcă îl mânau toți dracii.  
 
Doctorul nostru, rămas singur din nou, începuse să se gândească, dacă nu cumva greșește medicamentația, caz în care, riscă să rămână fără clienți, când auzi din nou bătăi în ușa cabinetului și îi strigă celui de afară să intre.  
 
În cabinet, năvăli atunci individul cu ochelari fumurii, cu rame de baga și așa, nitam-nisam, începu să cânte, adăugând după versuri „măi, măi” , „of, of ” și altele, în funcție de ce simțise el, la momentul când i se întâmplase, ceea ce urma să povestească acum:  
 
‒Am venit, cum am vorbit.  
 
Pastilele-am isprăvit, măăăăi!...  
 
Și cred că m-am vindecat…  
 
Să vă spun cum s-a-ntâmplat, măăăăi!...  
 
Întâi am fost supărat,  
 
Crezui că m-ați înșelat, of, ooooof!...  
 
Că n-aveau nici un efect,  
 
Nu mă făceau mai deștept, of, ooooof!...  
 
Foaie verde bălărie,  
 
Și-am dat și-ntr-o diarie, of, of și aoleu, măăăăi!  
 
De mă apuca și-n somn  
 
Și nu mai puteam să dorm, of, oooof!...  
 
Și într-o noapte ca asta,  
 
Când mă visam cu nevasta, măi, măăăi!...  
 
Că îi făceam… vorba aia,  
 
Mă plezni pântecăraia, of, ooooof!...  
 
Așa tare m-a pleznit  
 
Că pe loc m-am și trezit, of, ooof!...  
 
Și când fugeam spre veceu  
 
Văzui că ăla nu-s eu , of, of, of și aoleu, măăăăi!  
 
Neveste- mi-i făcea felu’  
 
Nu eu, ci vecinul Nelu, of, of, of, of, măicuță mooor, măăăi!  
 
Fără să-mi mai golesc mațul  
 
M-apucai să-i bat cu lanțul, măi, măăăăi!...  
 
I-am bătut,m-am răcorit  
 
Și de ea m-am despărțit, măi, măăăi!...  
 
Cu mine m-am împăcat  
 
Și dorm liniștit în pat, măi, măăăi!...  
 
De-asta azi vă mulțumesc  
 
Sănătate vă doresc, măi, măăăi!...  
 
C-ai făcut ce mi-ai zis mie:  
 
M-ai vindecat de prostie, măi, măăăi!...  
 
‒ Bravo, neică! îi zise doctorul, mă bucur că te simți atât de bine! Vezi? Asta este metoda mea: să te fac să te vindeci singur! Să ne vedem cu bine, domnule Beniamin Vătrai!  
 
Ochelaristul îl salută scurt, militărește și plecă glonț din cabinet, fredonând vesel: „M-am vindecat de prostie, m-am vindecat de prostieeeee!...” Bag seamă, că acum era omul în convalescență!  
 
După episoadele astea două, i s-a dus vestea în toată zona doctorului minune. Om destoinic și generos, acesta și-a vindecat mai întâi pacienții din comuna în care lucra, după aceea și pe cei din localitățile învecinate și, mai apoi, din tot județul, prin metoda descrisă mai sus sau prin altele similare. Gurile rele spun, că au venit la el tot felul de oameni, din toată țara, unii fățiș, alții incognito. Deh, oameni cu ștaif, cu pretenții… Pe toți i-a vindecat doctorul nostru. Acuma, eu, dacă mai aflu de vreunul mai interesant, sigur vin și vă povestesc, cum l-a vindecat și pe el doctorul.  
 
Referinţă Bibliografică:
VINDECĂTORUL DE PROȘTI / Nicolaie Dincă : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1752, Anul V, 18 octombrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Nicolaie Dincă : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Nicolaie Dincă
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!