Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Nicolaie Dincă         Publicat în: Ediţia nr. 1703 din 30 august 2015        Toate Articolele Autorului

AMICUL MEU ZIARIST
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
AMICUL MEU ZIARIST  
 
Mă așezasem la o masă, undeva spre colțul terasei, de unde aveam o perspectivă mai generoasă asupra tabloului exterior. Mi-a adus pițipoanca de la bar o bere adăpată cu apă rece… rece apă!... pot să nu recunosc?!... și a plecat legănându-și lasciv poponețul celulitic.  
 
L-am văzut, când a intrat pe terasă, pe amicul meu, dar m-am făcut că zboară vaca și că mă interesează zbaterea diafană a aripilor unui fluture imaginar, care tocmai se învrednicea să treacă pe lângă mine. Îl știam că e vorbă lungă. Pe amic, nu pe fluture. Să fie clar!  
 
Amicul a aruncat o privire razantă, penetrantă ca un sonar, peste teatrul de război care i se înfățișa și, cum m-a remarcat pe mine, ca o posibilă țintă, a luat o meclă jovială. A ezitat doar o fracțiune de secundă, poate pentru a-și face curaj, și a venit hotărât către masa mea:  
 
–Aaa!... dar nu pot să mă abțin. Salutări, prietene! De când nu ne-am mai văzut noi?...  
 
–Păi… dau eu să răspund…  
 
–Să tot fie aproape un an, continuă amicul. Tot tânăr, tot frumos…  
 
Vorbea cu un accent moale, ardelenesc, pe care cred că-l folosea intenționat, conștient fiind că printre olteni asta îl face mai simpatic. Știți, când locuiești printre olteni mai mult de 20 de ani, îți pierzi accentul nativ nolens-volens. E regulă! Pe el îl știu pe plaiurile perfectul simplu de peste 25 de ani, dar nu și-a lepădat nuanțele vorbirii.  
 
–Pot să iau loc? zice el, după ce se așezase deja.  
 
– Cum să nu, Ghiță, îi răspund eu, ca să mă aflu în treabă.  
 
–Ce bei?  
 
–O bericioică adăpată.  
 
–Măcar î-i rece?! se interesă el.  
 
–Mulțumitor.  
 
–Asta e bine! Hai, că mai dau eu un rând. Domnișorică, să aduci aici încă două de-astea blonde! zice el și începe să se scotocească prin borsetă. Se scotocește… se mai scotocește…face o mutră surprinsă și ușor îngrijorată,( cred că a exersat-o în oglindă). Băi, să-mi trag palme, mi-am uitat portmoneul la birou. Ce mă fac acum, că am și comandat?!  
 
–Stai liniștit, prietene, că achit eu!  
 
–Aaa!...rămân dator, zice el răsuflând „ ușurat”.  
 
Ne-a adus pițipoanca blondele cerute și ne-am așezat la taclale. Am discutat noi vrute și nevrute și, pe la al treilea rând de bere, am dat-o în politică. Nu m-am mirat prea mult, întrucât știam că omul e ziarist la o publicație cu caracter incert, nici de dreapta, nici de stânga. Citisem unele luări de poziție ale lui și mi s-au părut contradictorii și uneori partizane. Mult prea partizane. Evident de subiective, aș zice. Din vorbă în vorbă am ajuns la problema sprijinului pentru cultură și la faptul că parlamentarii nativi ai județului nostru, aleși pe alte meleaguri ale țării, nu susțin suficient actul cultural al județului, ziarele , teatrul, arta, creația tradițională ș.a.m.d.  
 
–Uite, de exemplu, zice el, Dințosu’. Păi, ce-a făcut ipochimenul ăsta pachiderm pentru noi, dragă?! Îți spun eu sincer: nimic. Așa să știi de la mine. Tu știi câte lături politice am aruncat eu pe piață, în ziarul meu, în campania electorală, împotriva emulilor lui politici? Nu știi. Păi, vezi?!... Am mâncat la rahat cu gura plină și cu clăbuci, ca purceii la troacă, pentru el. A ieșit senator, a avut influență la Cultură, la Finanțe, la dracu să-l ia.  
 
I-am cerut și eu din fondurile nerambursabile o amărâtă de sumă pentru ziarul meu, care l-a propulsat. Ce crezi, că mi-a dat?!...  
 
–Ți-a dat?!... mă arăt eu curios.  
 
–Da’ de unde?! zice el. S-a făcut că plouă.  
 
–Poate i-ai cerut mult.  
 
–Cum, mult?!... Ce, mult?!... I-am cerut un miliard. E mult?!.. E nesemnificativ. Un mizilic, pentru sumele pe care le învârtesc ei acolo sus.  
 
Am tăcut. Ce puteam să-i răspund?! Mie mi se părea o sumă mare, dar nu voiam să-l supăr cu părerile mele. Eram intrigat de atitudinea lui și nu m-am putut abține să nu-l întărât:  
 
–Și, cum?!... ai lăsat lucrurile așa?  
 
–Da’ ce, -s prost?!... L-am luat la telefon și l-am făcut albie de porci. I-am tornat un articol denigrator în ziar și i-am pus în cârcă și ce-a făcut și ce n-a făcut. Așa, ca să pară plauzibil. Am fost la o emisiune la televiziunea locală, unde l-am desființat, de nici câini nu-l mai mâncau. Să se învețe minte. E un maaare ticălos, prietene. Din punctul meu de vedere, jigodia respectivă nu mai are nici un pic de substanță morală. I-am spus în față că nici nu vreau să-l mai văd vreodată. Dacă-l întâlnesc îl scuip direct între felinare. Să fie clar! Este felul meu de a-mi manifesta spiritul de frondă ziaristică, felul meu de-a lua atitudine civică față de derapajele politicienilor, maniera mea de a-mi exercita drepturile mele constituționale, scopul și țelul meu în viață, și anume acela de a-i demasca pe acești demagogi populiști, care odată plecați dintre noi, uită de unde au plecat și ne tratează ca pe niște cetățeni de mâna a treia...  
 
Se înflăcărase rău amicul. Am văzut mașina cu numere de București, când a oprit în fața terasei și din ea s-a coborât, îmbrăcat la patru ace și țeapăn, de parcă își dăduse cu spray cu ipsos, senatorul „Dințosu’ ”. A intrat pe terasă, s-a orientat și a venit direct spre masa noastră:  
 
–Bine, măi, Ghiță, te caut de o juma’ de oră, te sun, dar ai telefonul închis…  
 
–Ooo!... să trăiți domnule senator! sări în poziția râmei arcuite amicul meu ziaristul. Vă salut cu înalt și desăvârșit respect. Cu ce probleme pe la noi? Vă pot ajuta cu ceva, să vă oferim o bere, un mizilic, o atenție, o aia, o aia?...Tocmai vorbeam despre dumneavoastră și îi spuneam amicului meu, care e aici de față și care este novice în ale politicii, despre marile realizări ale dumneavoastră în plan personal și mai ales în plan politic. Nu mă feresc să recunosc că i-am povestit și despre modul absolut dezinteresat în care, dumneavostră, în imensa dumnevoastră generozitate, ați sprijinit cultura și artele din județul nostru. A apreciat și el că este absolut admirabil efortul dumneavoastră pe acest plan, efort care merită reliefat zilnic și permanent.  
 
–Bine, bine, Ghiță,lasă asta! Vezi că am fost ieri pe la Moeciu, unde te-am ajutat să-ți cumperi vila aia, vecină cu vila mea, și ți-am lăsat, peste gard, o sticlă cu turț de Maramureș, prietene. Dacă treci săptămâna viitoare pe acolo, să iei cheia de sub leandrul tău de pe verandă și să-mi uzi și mie florile! Da!?...  
 
–Da, domnu senator. Păi, se poate? Dacă noi, vecinii, nu ne ajutăm între noi, atunci cine să ne mai ajute? Unde mai este atunci spiritul civic și umanitatea specifică nouă, intelectualilor rasați?!  
 
–Vezi, că am reușit cu treaba aia. Marți o să-ți intre în contul fundației trei sute de milioane. Asta pentru început. Mai vorbim după aceea, într-o lună, două. Bine?!  
 
–Bine, domnu’ senator! Să trăiți! Da’ nu rămâneți cu noi, muritorii de rând, la o bere, la un Whisky, la ceva?!...  
 
–Lasă, Ghiță!... poate altă dată, că acum mă grăbesc.  
 
După ce ne-a salutat scurt și plictisit, senatorul a plecat, la fel de repede și de intempestiv cum a venit. S-a urcat în limuzină și dus a fost. Amicul meu, Ghiță, l-a urmărit cu privirea și s-a întors total schimbat către mine:  
 
–Vezi, domn’le, câtă prestanță, câtă gentilețe, ce puritate morală?! Nu degeaba este senator al țării, domn’le! Un lord, o eminență, o majestate!... Așa ceva rar am văzut la alți politicieni.  
 
–Măi, Ghiță, dar parcă adineaori altfel vorbeai despre „Dințosu’”! Te-ai răzgândit între timp?!  
 
–Prietene, după umila mea părere, de ziarist independent, orice om politic, dacă are destui bani și știe să-i dea cui trebuie, în ochii mei, poate deveni un om bun.(?!!)  
 
M-am scuzat frumos, motivând că vreau să vizitez toaleta terasei, am plătit integral consumația și m-am cărăbănit de acolo năpădit de gândurile mele contradictorii.  
 
Când i-a venit la mână, amicul cu pricina a bătut niște apropouri voalate, în foaia lui, la adresa mea, dar nu m-au deranjat prea mult. A mai făcut niște aluzii ulterior și după aia m-a iertat. În schimb, eu n-am putut să-l iert.  
 
Referinţă Bibliografică:
AMICUL MEU ZIARIST / Nicolaie Dincă : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1703, Anul V, 30 august 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Nicolaie Dincă : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Nicolaie Dincă
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!