Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Nicolae Suciu         Publicat în: Ediţia nr. 1831 din 05 ianuarie 2016        Toate Articolele Autorului

7 (Fără niciun titlu)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
7. (Fără niciun titlu.)  
 
UN PROFESOR DEVOTAT încă din adolescenţă cauzei învăţământului, are posibilitatea, mai abitir decât alţi intelectuali, de a-şi asculta din când în când vocile interioare. Aţi ghicit. Câte voci interioare înregistrează sufletul profesorului, tot atâţia indivizi coexistă în el. Indivizi fabricaţi în timp. Din copilărie până la a doua tinerețe și de la a doua tinerețe până la a treia, până la a patra și până la a cincea tinerețe, aproape de bătrâneţe. An de an, semestru de semestru, săptămână de săptămână, zi de zi, ceas de ceas, minut cu minut şi fracţiune de secundă cu fracţiune de secundă.  
 
Profesorul care nu stă de vorbă cu vocile lui interioare, înseamnă că n-a fost niciodată dedicat meseriei de dascăl. Tot aşa se-ntâmplă şi cu judecătorii şi cu avocaţii; cu preoţii, cu procurorii, cu medicii şi chiar şi cu… călăii. Cei care nu-şi ascultă sau nu şi-au ascultat niciodată vocile interioare plămădite fie în cea mai fragedă pruncie, fie în copilăria târzie, fie în adolescenţă, fie în prima tinereţe sau chiar în tinereţea târzie, înseamnă că au plonjat prea repede în meseria pe care o practică, aşa, hodoronc-tronc, ca atunci când se-ntâmplă să aterizeze nevinovată, câte o muscă-n supă. Ori că au frecventat trei, patru facultăţi deodată şi-atunci vocile interioare au confundat de-a dreptul canalele de ieşire din interiorul omului şi, fireşte, nu s-au putut concretiza la timp.  
 
Pe de altă parte, aceşti profesori, acești poeți, aceşti judecători, aceşti avocaţi, aceşti procurori, aceşti doctori, aceşti preoţi sau, în fine, aceşti călăi care îşi ascultă şi azi vocile interioare, reprezintă, fără ca ei să conştientizeze, un mare pericol social. Un mare pericol social pentru societatea care se antrenează, iată, pentru globalizare. Da, sunt un pericol social, deoarece ei încă mai îndrăznesc să întreţină trează flacăra crezului într-o anume cauză. Profesorii care sunt în stare să-şi asculte vocile interioare, chiar cred în posibila luminare prin educaţie, a maselor populare. Judecătorii, procurorii, avocaţii şi juriştii aceştia care-şi aud vocile interioare, chiar cred că, fără o adevărată justiţie, societatea ar ajunge la un iremediabil colaps. Tot aşa, doctorii de acest fel, incomozi şi ei pentru societatea de azi, chiar cred în jurământul lui Hippocrate pe care l-au rostit imediat după terminarea facultăţii ; nu se prefac că cred. Cu siguranţă, jurământul lui Hippocrate este singurul lor crez.  
 
Prin urmare, e uşor de dedus că profesorii care-şi aud vocile interioare, puţini, câţi au mai rămas la nivel naţional, constituie, cu siguranță, un pericol social şi pe motiv că minţile lor nu mai pot fi ”coafate” după noile standarde destinate făuririi omului nou. Cu toate furtunile defăimării şi ale discreditării pe care aceşti profesori le întâmpină, ei rămân credincioşi învăţăturii pe care mentorii lor le-au sădit-o spre a servi sfânta cauză a neamului lor.  
 
Desigur că Ministerul Învăţământului nici în ruptul capului nu are nevoie de astfel de profesori, tot aşa cum Ministerul Justiţiei nu are nevoie de judecători şi procurori care stau de vorbă cu vocile lor interioare. Nici nu mai vorbim de Ministerul Sănătăţii. Nici acesta n-are nevoie de doctori care mai cred în mod pueril, în jurământul lui Hippocrate şi că le e plin sufletul de indivizi vorbitori. Dar Ministerul Cultelor oare ar avea nevoie de preoţi care pretind că-şi aud vocile interioare? Nici atât.  
 
Va trebui așadar, să ne gândim la gravitatea unei astfel de probleme în domeniul învăţământului, tot aşa cum ne gândim la gradul de perniciozitate pe care-l prezintă călăii societăţii, care-şi aud vocile interioare şi de care ministerele (călăii nu ţin numai de un minister, cum e bunăoară, acela de interne; ei sunt răspândiţi pe la fiecare minister posibil şi, desigur, mascaţi. Ei n-ar avea nevoie să subziste, de un minister anume).  
 
8.  
 
SE ȘTIE CĂ orice om are în alcătuirea lui, o suprafaţă plată, eventual aceasta ar fi cea tranzitivă, şi una cu forme de relief variate, interioară, aceasta de pe urmă, fiind eventual cea reflexivă. În ziua de azi, e recomandabil ca prima dintre ele să fie bine extinsă şi solid cultivată, deoarece ea poate fi văzută de oricine, de oriunde, chiar şi fără camere de supraveghere și fără profil pe facebook. Această suprafață se poate verifica din exterior foarte repede şi este terenul cel mai ușor de modelat. Cel mai dispus uniformizării minţii umane. Cealaltă suprafaţă, suprafaţa ascunsă, cea din interiorul omului, adică cea formată prin ani de educație, de lectură, de afecțiune familială şi de studiu asiduu, mână-n mână cu fiecare vis nutrit, nu se vede cu ochiul liber şi ca atare, este extrem de greu de controlat, de uniformizat şi chiar de format cu ajutorul mijloacelor moderne de formare și informare. Această suprafaţă (mai bine zis adâncime, deoarece ea ființează numai pe verticală) deţine de fapt vocile cu care stă omul adesea, la taclale. Așa cum stă poetul chiar și când ai crede că nu-i vine inspirația. Măcar că poetul… Se pare că numai el e singurul care are ceva în comun cu acele ”pasări ce zboară/ Deasupra valurilor”.  
 
Necazul e că profesorul care-şi aude vocile e posibil să nu se preocupe prea mult de suprafaţa plată, exterioară, să nu exagereze cu ordonarea documentelor didactice cuprinse, mai nou, în zeci de portofolii şi acestea la rândul lor în zeci de bibliorafturi și aceste bibliorafturi, în zeci de sertare, documentele, toate lucrate la calculator şi listate musai, la imprimantă și mai apoi, scanate. Să nu fiu înțeles greșit. Profesorul trebuie să fie cu ele la zi, acestea fiind oglinda valorii lui de cadru didactic, dar cu condiţia să nu fie singura lui carte de vizită. În zadar ar demonstra el că ordinea documentelor o are mai degrabă în cap, în minte, decât în sertare. La o adică nu-l crede nimeni. I se repetă din capul locului, dictonul latin scripta manent, (chiar şi acela eventual stâlcit: „Scripta magnet„,”scripta maneat”, ”scriptura manunt ”, ”scripca mărunt ”, etc.) şi i se acordă calificativul numai în funcţie de felul cum are documentele puse la punct, nu în funcție de ce știe el să facă la clasă. Mai pe scurt, profesorul trebuie să conțină în pielea și în carnea lui, neapărat și un cadru didactic. De cadrul didactic și numai de cadrul didactic din el are nevoie ministerul. Nici povești ca ministerul să aibă nevoie și de profesorul din el. Adică are nevoie numai de fațeta exterioară a intelectualului. De simpla lui faţadă. Numai de o faţadă în care profesorul care-şi aude vocile interioare, nu crede. Ba mai mult, maimuţăreala aceasta, uneori un rod al copy- paste - ului, al navigării pe internet (cu care trebuie să se înveţe oricine vrea să mai supravieţuiască în mileniul III, pe această Terră pervretită), al salvării unor documente tip, documente standard, de-a dreptul impersonale, şi al copierii şi însuşirii lor, i-ar putea afecta crezul didactic, i-ar putea mâji conştiinţa de dascăl.  
 
Mai nou însăşi vizita medicală de început de an şcolar, obligatorie a profesorilor, nu mai urmăreşte ce urmărea odată, testul acela psihologic nefiind decât o modalitate subversivă de derapaj mintal al celui care-l completează, în banal. Acest test nu întreabă dacă profesorul respectiv îşi ascultă vocile interioare sau nu. Nu se ştie însă în ce măsură testul are sau n-are rolul de a uniformiza profesorii. Nici de a nu-i uniformiza. Dar să ne înţelegem, pentru Dumnezeu: testele astea nu sunt altceva decât simple traduceri servile ale testelor-originale concepute în urmă cu cel puţin cinci ani, dacă nu mai mult, în occidentul Europei, pentru profesorii din acele ţări. Aşadar cine anume pune întrebările din testul pe care îl completăm noi în fiecare toamnă? MECTS-ul român pentru profesorii români? Nicidecum. Întrebările sunt puse de specialişti occidentali în franceză, engleză sau în germană pentru dascălii lor francezi, englezi sau nemţi şi vizează strict problemele lor psihologice, legate de nivelul de viaţă, de salariu, de aşezare geografică, de confort, de climă, de mentalitate, de religie, de limbă, de gradul lor de stres, de hoby-uri, de vicii, de standardele viselor, ş.a. Nu vizează problemele noastre psihologice, legate de nivelul nostru de trai, de salariile noastre, de gradul nostru de stres, ş. a. Mă bate gândul să cred că acel coeficient de sănătate psihică a dascălului român ar depinde, în acest caz, în primul rând de perspicacitatea traducerii întrebărilor şi mai apoi de testul în sine, care nici măcar nu îi este adresat lui. Şi cadrul nostru didactic (sau cadavrul didactic, cum le plăcea unor politruci, în alte vremuri, să pronunțe printre dinți, în batjocură), că lui i se adresează testul, nu profesorului propriu-zis din el, oftând, va trece şi peste acest hop care, într-un viitor nu prea îndepărtat, după investigaţiile standardelor de atunci, cu siguranţă că va fi considerat extrem de nociv. Dar va fi prea târziu. Aşa cum a fost găsită, după zeci de ani, acea fotografiere anuală a plămânilor cu Raze Röngen extrem de dăunătoare.  
 
Imediat după primul test de acest fel, s-ar fi crezut că toţi profesorii care-şi aud vocile interioare, vor fi repede discreditaţi. Că li se vor găsi nod în papură, că vor fi luaţi la treipăzeşte ca pe vremea lui Ceaşcă- vodă, pentru greşeli minore, că vor fi intimidaţi pe ton de glumă, că vor fi găsiţi “ţapi ispăşitori” pentru rezultatele deplorabile ale elevilor la bacalaureat, la olimpiadă, etc. Dar n-a fost să fie aşa. E mult mai uşor să-l convingi pe cel în cauză, prin varii metode, să se retragă el singur din sistem, aşa cum în anii puterii populare, după aplicarea unor metode de convingere, înşişi ţăranii cereau înghesuindu-se, ”să-şi doneze” pământurile, animalele de tracţiune şi uneltele agricole la CAP.  
 
Ei bine, după o jumătate de secol, metodele au evoluat, nu ?  
 
Şi toate acestea, pe fundalul nesecatei griji pentru cadrele didactice, pe care le-o poartă mass-media şi în special televiziunile din România, la onor ordinul guvernului aflat în vârful piramidei…  
 
(Blogul cadrului didactic.  
 
Sursa: Arhivă blog 2013 zognet. Blogspot.com.)  
 
Nicolae Suciu, fragmente din romanul în curs de apariție, ”Sidromul de exaltare în sud-estul noii Europe”.  
 
Referinţă Bibliografică:
7 (Fără niciun titlu) / Nicolae Suciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1831, Anul VI, 05 ianuarie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Nicolae Suciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Nicolae Suciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!