Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Spiritual > Mobil |   


Autor: Neluța Stăicuț         Publicat în: Ediţia nr. 1905 din 19 martie 2016        Toate Articolele Autorului

Inforenergetica din suflet pentru suflete - Cum sa-ți vindeci trupul, emoțiile și relatiile
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cum de am ajuns terapeut??? 
  
Când eram mică, toată lumea mă întreba ce vrei să te faci când vei fi mare??? 
  
Şi în primii mei ani de viaţă răspundeam ca orice copil, că vreau să fiu cântăreaţă, pictoriţă, dansatoare, poştăriţă, stewardesă etc... 
  
Pe la vârsta de 7 ani, bunica mea s-a îmbolnăvit, şi începând din acel moment oricine mă întreba ce vreau să mă fac când voi fi mare nu dădeam decât un singur răspuns: „vreau să mă fac doctoriţă, să o fac bine pe bunica mea, şi să nu mai moară niciodată”. 
  
Şi în sufletul meu, eram convinsă că voi face acest lucru, şi că da... bunica mea nu va muri niciodată. Numai că anii de muncă titanică ai bunicii care rămăsese văduvă de război cu trei copii, lipsurile şi grijile au copleşit-o şi după doi ani, adică atunci când eu urma să împlinesc 9 ani, bunica mea a plecat la ceruri. A plecat şi a lăsat un gol imens în sufletul meu, acea lipsă care nu poate fi înlocuită cu nimic altceva. Şi de atunci, dorinţa mea de a deveni doctoriţă s-a stins, nu mai avea motivaţie, nu mai avea sens, nu mai avea logică. Şi în afară de asta, nici posibilităţile materiale ale familiei mele nu mi-ar fi permis o facultate de 6 ani, plus alte şi alte studii. Şi după şcoala generală am decis să mă angajez, în ciuda legilor, în ciuda vârstei (aveam 14 ani şi jumătate) am reuşit să mă angajez, cu carte de muncă. Dar despre asta vom vorbi într-o altă carte, care este deja în lucru. 
  
În tot acest timp, simţeam că eu sunt altfel decât fetele de vârsta mea, că preocupările mele nu sunt aceleaşi cu ale lor. Mă înduioşa, şi mă înduioşează şi astăzi orice suferinţă, oricât de mică, la orice vietate, la orice persoană, şi nu pot sta cu mâinile încrucişate. Nu pot şi nici nu vreau. Ştiu şi simt că dacă voi face un gest cât de mic, acea suferinţă va fi curmată. Cu o vorbă bună, cu un zâmbet, cu un sfat, totdeauna am găsit soluţii, până când am simţit că trebuie să fac mai mult, dar mai ales mai bine. Şi astfel am ajuns la cursurile de Inforenergetică. 
  
Şi am fost silitoare, şi am învăţat, şi am citit, şi m-am documentat şi astfel, cu un bagaj de cunoştinţe mult mai consistent am început să fac lucrurile total altfel. Iar acum, după ce lucrez din 1996 pe pacienţii mei, lucrez pe florile şi animalele din curtea proprie, stau şi mă gândesc: 
  
„Oare aici nu este mâna lui Dumnezeu care a decis că trebuie să mă ocup de oameni, să mă ocup de sănătatea lor sufletească, psihică şi trupească, într-un alt mod? 
  
Oare nu EL ne-a dăruit plantele, minunatele plante cu puteri tămăduitoare? 
  
Oare nu EL a creat albinele care ne răsfaţă cu mierea, polenul, ceara, lăptişorul de matcă, propolisul etc.? 
  
Oare nu EL i-a inspirat pe compozitori să creeze acea muzică specială care să ne ajute în procesul de vindecare al diverselor afecţiuni? 
  
Oare aromele din plante nu tot EL le-a creat?” 
  
Şi iată că tot EL m-a ajutat să-mi găsesc menirea pe acest pământ într-un alt mod. 
  
Probabil că a decis că este mult mai important să revenim la tratamentele pe care EL le-a creat pentru noi, să nu ne mai auto intoxicam cu medicamente de sinteză. 
  
Sunt una dintre multele persoane care are diverse probleme de sănătate încă din tinereţe, ştiu ce înseamnă să iei medicamente, care te ajută într-un loc şi strică în altul. Ştiu ce înseamnă să-ţi distrugi lent ficatul cu aceste medicamente. Dar mai ştiu că Dumnezeu a avut grijă, atunci când a creat omul, să ne dea tot ceea ce avem nevoie să ne putem păstra o sănătate perfectă, iar dacă se întâmplă să ne îmbolnăvim avem posibilitatea să alegem din multitudinea de variante pe care ni le-a oferit cu atâta generozitate. 
  
Toate acestea, însoţite de această terapie inforenergetică, fac în aşa fel încât omului să-i fie mult mai bine astăzi decât i-a fost ieri, iar mâine să-I fie mult mai bine decât i-a fost astăzi. Vă întrebaţi probabil, ce este terapia inforenergetică. Vă voi da definiţia acesteia aşa cum este ea explicată pe pagina Fundaţiei de Inforenergetică Sfântul Apostol Andrei care sună aşa: 
  
„Inforenergetica - i.e. - se ocupă de studiul fenomenelor şi proceselor determinate de existenţa unei cantităţi de informaţii - Qi, organizate conform unui algoritm mai mult sau mai puţin complex şi implementate într-un suport energetic oarecare (electromagnetic, caloric, chimic, mecanic etc), optim pentru scopul urmărit, pentru a avea efecte, rezultate, eficienţă asupra unor ţinte materiale, energetice, informaţionale etc., prestabilite. Această ştiinţă spirituală, care include învăţăturile din Sfânta Scriptură şi toate ştiinţele moderne, utilizează metode proprii de cercetare. Unică în lume, aceasta conferă posibilitatea de a efectua măsurători şi determinări alfa-numerice cu ajutorul instrumentului principal de lucru - ansa radiestezică - având brevetul de invenţie RO113710 din anul 1996. 
  
Termenul de inforenergetică a fost pus în circulaţie în mod oficial pentru prima dată în anul 1988, printr-o comunicare ţinută de domnul Claudian Dumitriu cu prilejul înfiinţării Asociaţiei Oamenilor de Ştiinţă - sucursala Brăila.”, urmând ca în cadrul acestei cărţi să găsiţi şi propriile mele opinii, explicaţii şi exemple legate de această ştiinţă, care ajută atât de mult în viaţa de zi cu zi, pentru ca oamenilor să le fie mult mai bine, să fie mult mai fericiţi şi împliniţi în toate planurile vieţii lor. Deci revenind la cum am ajuns eu terapeut. 
  
Păi cred că aşa a vrut Dumnezeu. 
  
În perioada 1992 – 1996 am avut nişte probleme destul de neplăcute în familie, referindu-mă aici strict la mama mea. Nu înţelegeam cum se poate întâmpla ca persoana care m-a ţinut nouă luni în pântece, care cu timpul a învăţat să mă iubească (spun asta deoarece nu şi-a dorit niciodată copii, iar eu am fost rodul dorinţei tatălui meu), care a fost alături de mine în destul de multe situaţii, mai puţin plăcute vieţii mele, acum, dintr-o dată, aşa tam-nesam nu mă mai suporta pe mine, pe soţul şi fiica mea. 
  
Speram din tot sufletul că o discuţie va clarifica situaţia creată, dar nu a fost să fie aşa. Pur şi simplu mă ura de moarte, pe mine şi familia mea. Am încercat mai multe discuţii, care niciodată nu s-au finalizat favorabil, am încercat să găsesc diverse moduri de a aborda problema astfel încât să înţeleg. A fost imposibil. 
  
Atunci am început să merg frecvent la biserică şi la orice mânăstire îmi ieşea în cale, şi mă rugam, şi îi spuneam cu vorbele mele lui Dumnezeu: „Doamne, dacă această persoană care mă face să sufăr atât de mult, ar fi vecina, sau o prietenă, sau cineva din afara familiei, pur şi simplu l-aş ocoli, l-aş ignora, nu l-aş lua în seamă, însă aici vorbim de MAMA mea. 
  
De persoana care m-a adus pe lume! 
  
Eu nu înţeleg ce se întâmplă! 
  
Doamne, te rog, dă-mi un răspuns!” 
  
Şi astfel, tot întrebând, şi plângând, şi suferind, am ajuns să fiu sfătuită de o prietenă să merg la un terapeut Inforenergetician. La început am refuzat, deoarece nu ştiam despre ce era vorba şi nu voiam să fac ca lucrurile să meargă şi mai prost. 
  
Dar văzând că situaţia dintre mine şi mama se înrăutăţeşte de la o zi la alta, am decis să merg să cunosc şi eu acea persoană. Într-o dimineaţă, prietena mea poposea cu mine undeva în cartierul Balta Albă. După ce ne-a făcut prezentările, prietena mea s-a retras într-o altă încăpere, iar eu am rămas cu domnul respectiv, care, în numai câteva minute de discuţii prealabile, mi-a sugerat ca, data viitoare când voi dori să vin la terapie, la dumnealui, să aduc o fotografie a mamei. Şansa mea a fost prietena mea, care mă învăţase să am grijă să iau toate fotografiile familiei la mine, deoarece îmi vor fi necesare. 
  
Şi aşa a fost! 
  
După o jumătate de oră de discuţii ştiam exact ce am de făcut, şi cum vor evolua lucrurile între mine şi mama mea. Prima confirmare a fost în chiar seara aceea, când în momentul în care am salutat-o pe mama mea, aceasta a fost deosebit de amabilă, aşa cum fusese de altfel înainte de această perioadă tristă din viaţa noastră. 
  
Fiindu-mi foarte bine după aceste curăţări inforenergetice, şi văzând beneficitatea acestora, am început să-l duc pe domnul respectiv la toate persoanele pe care le cunoşteam şi ştiam că au probleme de viaţă şi de sănătate, stricându-i astfel tot programul pe care dumnealui îl avea făcut pentru viitoarele două luni. După o lună deja îl obosisem până la limita maximă. A încercat să se eschiveze dar cu tenacitate am continuat să-l duc în cele mai îndepărtate locuri din Bucureşti, şi chiar în afara Bucureştiului. 
  
Într-o zi, întorcându-ne de la un pacient din judeţul Argeş, aşa netam-nesam, îl aud pe domnul respectiv spunându-mi: „Neluța, am măsurat, am verificat şi am ajuns la concluzia că tu trebuie să te duci să capeţi cunoaştere inforenergetică, pentru a-ţi face Misiunea ta Personală. Nu de alta, dar mi-ai stricat toate programările, pe ultimele două luni”. 
  
Am rămas uimită, am rămas cu gura căscată ca la stomatolog, şi l-am întrebat destul de nedumerită: „ Păi.... păi cum să îmi fac Misiunea Personală, ce este aceia, şi cum să fac eu că.... eu..... nu ştiu... nu pot...”. 
  
Am refuzat categoric spunând că eu nu ştiu, nu pot, nu aş putea... eu... să fac astfel de lucruri speciale... 
  
L-am dus acasă şi am plecat către locuinţa mea, cu gândul dus departe la ceea ce îmi spusese în drumul de întoarcere. Câteva zile mi-a stat gândul numai şi numai la aceste cuvinte ale sale. Nu înţelegeam ce legătură a văzut el că aş putea avea eu cu această cunoaştere, şi cum adică să fac şi eu aşa miracole, cum făcea dânsul??? 
  
O perioadă de timp, am refuzat să mă mai gândesc şi mi-am văzut de viaţa mea, însă, pe la sfârşitul anului, mai precis pe la sfârşitul lui septembrie, domnul respectiv m-a anunţat că de la 1 octombrie, urma să înceapă un nou grad 1, la care mă ruga să merg şi eu. 
  
Iniţial am refuzat, dar soţul meu mi-a zis: „de ce nu încerci, că cine ştie poate îţi place.” Am fost iniţial la măsurători, după care, la o săptămână, urma să merg în prima zi de curs şi să aflu dacă am fost admisă sau respinsă. În ziua când trebuia să merg la curs, soţul meu şi-a dorit să mă însoţească, urmând ca în cazul în care voi fi admisă să mă aştepte în maşină până la sfârşitul acelor cursuri din prima zi. 
  
Când destinul tău este să faci un anumit lucru, trebuie să fii la locul şi momentul potrivit, pentru a începe călătoria cunoaşterii respective. La începutul cursului, lectorul nostru ne-a sugerat că ar fi deosebit de benefic pentru familişti să vină la cursuri împreună. 
  
În pauză, am zbughit-o la maşină să-i spun soţului meu ce ar trebui să facem noi amândoi, şi acesta a fost imediat de acord să meargă să-l măsoare şi pe el şi să vadă dacă va fi admis sau nu, iar după, vom decide de comun acord. 
  
Şi el şi alţi câţiva întârziaţi la măsurători au fost admişi pe loc, şi astfel soţul meu a devenit colegul meu la aceste cursuri. 
  
„Cu o zi înainte de terminarea acestor cursuri de IE, soţul meu exclamase plin de entuziasm: „Tu ţi-ai găsit menirea pe pământ, asta este ce trebuie să faci, să-i ajuţi pe oameni, să le fii de folos!”. 
  
Şi acum îmi răsună în timpane şi în suflet vorbele lui. În primul moment crezusem că glumeşte cu mine, că se amuză, că face caterincă... dar nu era aşa. A continuat, prin a-mi aduce la cunoştinţă că eu pot să fac tot ceea ce consider necesar de acum înainte, pentru binele pacienţilor mei, dar el, îi pare rău, nu-şi poate lăsa treburile lui personale, familia (adică pe fiica noastră care pe atunci era la facultate) să bată drumurile la pacienţi, nu poate să se dedice altora, când el este cu gândul acasă. 
  
El trebuia să fie acasă, să se ocupe de treburile gospodăreşti, să se asigure că fiica noastră are tot ceea ce îi este necesar, atunci când vine de la facultate. Şi cu toate că au trecut atâţia ani soţul meu nu şi-a schimbat opinia în legătură cu acest lucru. 
  
Însă atunci ştiu că îmi era extrem de frică să fac acest pas, mă gândeam, cum adică, eu, o persoană oarecare, să fac astfel de lucruri, să lucrez pentru şi în folosul oamenilor, fără teama de a nu greşi. Atunci, într-o noapte, ţin minte că m-am trezit din somn, cu certitudinea că este momentul să primesc un răspuns de la EL Atoatecreatorul, de la EL Tatăl care ne supervizează ca să zis aşa, toate acţiunile. Şi, cu un curaj de nedescris, am intrat pe rugăciune, mâna a plecat singură către biblioteca de lângă pat, am luat Biblia şi l-am rugat plângând: „Doamne, dacă tu crezi că eu sunt una dintre persoanele alese de tine, să-ţi îndeplinesc misiunea aici pe pământ, dă-mi un răspuns TE ROG, nu vreau sub nicio formă, să fac ceva care să fie împotriva Legilor Tale, scrise sau nu! Doamne Ajută-mă!” şi am deschis Biblia cu mare încredere că EL îmi va da un răspuns care îmi va pecetlui viaţa şi îi va da un sens. 
  
Am deschis Sfânta Biblie şi am rămas mută... privirea îmi căzuse pe capitolul 1 din IEREMIA! Am citit de mai multe ori acel paragraf şi am crezut că cineva îşi râde de mine, că eu sunt mult prea mică şi insignifiantă ca să primesc un aşa răspuns. M-am oprit din citit... şi am plâns, am rămas aşa cu Biblia în mână multe minute în şir... şi m-am gândit, nu ştiam dacă se cuvine să mă bucur sau să sufăr! Nu ştiam că eu voi putea să duc atâta responsabilitate pe umerii mei obosiţi deja de muncă. Munceam de la 14 ani, iar viaţa nu mă menajase deloc în toată această perioadă de când venisem pe acest pământ. 
  
Acolo scria negru pe alb... iar eu citeam iar şi iar... şi iar şi nu îmi venea a crede, era exact dialogul pe care încercasem eu să-l înfirip cu Tatăl meu din ceruri, însă mult mai concret mult mai la obiect. Acolo scria aşa: 
  
„4. Fost-a cuvântul Domnului către mine şi mi-a zis: 
  
5. « Înainte de a te fi zămislit în pântece, te-am cunoscut, şi înainte de a ieşi din pântece, te-am sfinţit şi te-am rânduit prooroc pentru popoare». 
  
6. Iar eu am răspuns: «O, Doamne, Dumnezeule, eu nu ştiu să vorbesc, pentru că sunt încă tânăr». 
  
7. Domnul însă mi-a zis: « Să nu zici: Sunt încă tânăr căci la cât te voi trimite, la toţi vei merge şi tot ce-ţi voi porunci vei spune. 
  
8. Să nu te temi de dânşii, căci Eu sunt cu tine, ca să te izbăvesc» zice Domnul. 
  
9. Şi Domnul mi-a întins mâna, mi-a atins gura şi mi-a zis « Iată am pus cuvintele Mele în gura ta! 
  
10. Iată te-am pus în ziua aceasta peste popoare şi peste regate, ca să smulgi şi să arunci la pământ, să pierzi şi să dărâmi, să zideşti şi să sădeşti! »” 
  
După acest mesaj... am rămas mult timp ca tâmpă, cu Biblia în mână, plângând şi întrebându-mă de zeci de ori: „oare cum de Dumnezeu mi-a dat o aşa însărcinare, cum de are aşa încredere în mine, o persoană... oarecare şi atât?” Şi după ce am stat aşa minute în şir... cărora la un moment dat le-am pierdut şirul... ţin minte că m-am trezit din reverie, când soţul meu a venit să mă întrebe dacă nu vreau să mănânc ceva la cină. Atunci am realizat că stăteam aşa cam de la ora 17.00 iar acum deja era aproape 20.00 iar eu... Doamne, ce senzaţie am trăit atunci... nici nu o pot descrie în cuvinte. Îţi mulţumesc Doamne pentru încrederea pe care mi-ai acordat-o cu atâta generozitate! 
  
Acel 1 octombrie 1996 a fost momentul când viaţa mea s-a schimbat 100% în bine. Aceste cursuri m-au ajutat să conştientizez că era exact lucrul care îmi trebuia, să mă simt împlinită ca om. Trebuia să fiu persoana care se pune de bună voie la dispoziţia celor din jur, să-i ajute să-şi vindece rănile sufleteşti, şi cele fizice. Să-i ajute să facă alegerile optime pentru ei şi familiile lor, să îi consiliez în situaţia în care doresc să se căsătorească şi au încă mici rezerve, care uneori s-au dovedit a fi întemeiate, iar în alte cazuri nu. Şi multe alte lucruri, gen: „şi-au pierdut ceva şi nu ştiau dacă mai este cazul să caute şi cam pe unde anume să insiste.” 
  
Proporţia răspunsurilor şi rezolvărilor este în procent de 90 – 95 %, deoarece în anumite situaţii aspectul respectiv depinde 100% de Liberul Arbitru al unei persoane, care poate schimba radical soluţia problemei. Însă aceste cazuri le pot număra pe degete, deoarece oamenii, când au structurile curate din punct de vedere energetic răspund altfel rezolvării anumitor probleme. 
  
Acum îmi aduc aminte de o situaţie cel puţin comică, care pe moment m-a necăjit puţin, după care am înţeles că până la urmă fiecare are dreptul să creadă sau nu, în această tehnică de lucru, în această terapie. 
  
Deci, într-o zi mă sună o prietenă de-a mea şi-mi spune: „Neluța, draga mea, am fost cu prietena mea (venită dintr-un alt oraş) să schimbăm nişte euro, iar prietena mea este convinsă că domnişoara de la ghişeu i-a furat 20 de euro”. 
  
Nu ştiu de ce, dar exact aşa mi-a venit, în gând, şi aşa am şi spus: “Draga mea nu a furat-o nimeni, i-a dat ea cu mâna ei“. În acest timp prietena mea îi spunea celeilalte ceea ce eu îi comunicam la telefon. S-a lăsat o secundă pauză după care am auzit clar aceste cuvinte: „Băi, prietena asta a ta este nebună sau tâmpită cum adică i-am dat eu cu mâna mea?”. Recunosc că m-au durut spusele ei, mai ales că nu mă văzuse decât o singură dată în viaţă, şi deci nu avea cum să-şi facă o opinie despre mine, pentru că nu mă cunoştea. Însă m-am abţinut şi am continuat ca şi când nu aş fi auzit ceea ce a spus: „Spune-i te rog să facă o rugăciune scurtă să-şi aducă aminte exact cum s-a întâmplat, iar după aceea sunaţi-mă”, am spus eu, după care am închis telefonul, cu un gust amar, din cauza celor auzite. 
  
Nu am apucat să fac prea multe lucruri şi telefonul a sunat din nou. Prietena mea îmi spunea foarte entuziasmată că şi-a adus aminte cum a făcut. S-au dus la ghişeu şi probabil din greşeală a pus pe ghişeu două bancnote de 20 de euro. Vorbind între ele, la un moment dat, s-a întors către operatoare şi, văzând o bancnotă de 20 euro pe ghişeu, foarte aproape de ea, a ţipat la operatoare, împingându-i bancnota mai aproape: „Ce faci, dormi, nu vezi că mă grăbesc? Hai odată, nu mai dormi!” Aceasta a luat bancnota i-a dat banii pe prima bancnotă, i-a făcut chitanţă şi.... duse au fost. Obrăznicia, minciuna, lipsa bunului simţ, întotdeauna se plătesc şi de obicei destul de piperat. Astfel, prietena prietenei mele a plătit obrăznicia de a ţipa la o persoană care îi întinsese cea de-a doua bancnotă să i-o restituie, dar văzând modul total necivilizat de a se comporta cu ea, a luat banii şi i-a dat suma în lei pentru ceilalţi 20 de euro. Bineînţeles că am fost întrebată dacă este cazul să se ducă să-i ceară socoteală. Şi bineînţeles că i-am răspuns că de dus poate să se ducă, numai că de data aceasta, persoana respectivă nu va mai dori să fie la fel de amabilă, şi pentru afrontul adus va nega faptul că i se dăduse o bancnotă în plus. 
  
Referinţă Bibliografică:
Inforenergetica din suflet pentru suflete - Cum sa-ți vindeci trupul, emoțiile și relatiile / Neluța Stăicuț : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1905, Anul VI, 19 martie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Neluța Stăicuț : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Neluța Stăicuț
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!