Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Năstase Marin         Publicat în: Ediţia nr. 1815 din 20 decembrie 2015        Toate Articolele Autorului

NUIAUA FERMECATĂ-ultimul episod
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Tudorel începu colinda alergând din poartă-n poartă : bună ziua la Ajun, mâine la Crăciun!… 
  
Ieşeau gospodinele şi-i dădeau bolindeţi, alintându-l cu vorbe blânde şi glumeţe. Şi traista…se umplea. Dar el nu mai avea răbdare. Alergă într-un suflet la casa învăţătorului său din clasele primare. 
  
-Bună ziua la Ajun! 
  
-Tu eşti, măi Tudorele? Bată-te, să te bată norocul! Te ştiam plecat să înveţi o meserie. Undeva departe. Hai în casă! 
  
-Învăţ mecanica la moară…la Lisa….la domnul Ionescu, spuse calm, cu o voce din care aburea fudulia. 
  
-Daaa? se miră laudativ, domnul Ştefănescu. Şi…ce târăşti după tine? 
  
-Asta e nuiaua mea fermecată. E de alun. 
  
-I-auzi! Zâmbi domnu’ Ştefănescu. Las-o pe prispă! 
  
-Nu! Că nu mă despart de ea niciodată. 
  
Şi o aduse până în cameră, rezemând-o atent, ca să nu se îndoaie, cu vârful în tavan. Domnul şi doamna Ştefănescu se uitau miraţi la el. După ce se dezbrăcă de palton, îl agăţă frumos în cuierul de după uşă şi se aşeză tacticos pe scaun, la masă. Se aşeză şi domnul Ştefănescu pe pat, lângă masă. 
  
-Trebuie să fie grozavă nuiaua ta, dacă nu te desparţi deloc de ea. Şi, mă rog, de ce crezi că este fermecată? 
  
-Pentru că face fermecături. 
  
-Ei, minune! Hai, că pe chestia asta, râse domnul Ştefănescu, musai să bem un pahar cu vin. Femeie! Adu, mă, scovergile alea! 
  
Pe masă trona o pântecoasă cană de sticlă, plină cu vin rubiniu. Doamna Ştefănescu aduse un platou oval, plin cu scovergi crocante, pudrate cu zahăr fin, care-l făcură pe Tudorel să saliveze intens. Nu mâncase nimic toată ziua. 
  
-Ce faci, dragă, îi dai să bea? îl certă doamna Ştefănescu. E…copil. 
  
-Ce, copil? E bărbat în toată firea. Cu nuia fermecată…ucenic la moară…mâine-poimâine o să fie mecanic de ispravă…Ce, copil? Hai, ia spune, domnule, cum te faci mecanic cu nuiaua asta fermecată? 
  
Şi a început să povestească Tudorel…Cu gura plină, înfulecând scovergi după scovergi şi bând înghiţitură după înghiţitură, spre uimirea domnului Ştefănescu. 
  
Despre nea Ghiţă, despre neamţ, despre Arapul cel rău care l-a lovit peste degete cu cheile fixe ca să le cunoască…Apoi despre armăsarii cei negri ai domnului Ionescu, pe care-i adăpa, îi hrănea, îi ţesăla şi îi mângâia…Că armăsarii se lăsau iubiţi şi pupaţi în bot, chiar dacă se ducea la ei cu nuiaua…Iar dacă se apropia de ei Arapu’ săreau la el, îl muşcau şi azvârleau din copite…Şi Arapu’ zice că i-am fermecat cu nuiaua asta. 
  
-I-auzi! zâmbea mirat domnul Ştefănescu. 
  
Apoi a vorbit despre peripeţiile lui din Ţara Întunericului, când s-a speriat de monştri de acolo şi când a stat de vorbă cum Domnul Iisus Hristos… 
  
-Ai stat de vorbă cu Domnul Iisus? s-a minunat, zâmbind, domnul Ştefănescu. 
  
-Daaa! a răspuns candid Tudorel. Ştii ce mi-a spus? „Nu minţi, Tudorele! Că tu vrei să mergi la colindat ca să umpli traista, nu ca să vesteşti Naşterea mea”… Aşa zicea! 
  
-I-auzi, mă! făcea mirat domnul Ştefănescu. 
  
-Daa! Aşa mi-a zis Mântuitorul. Să nu mă lăcomesc la bolindeţi. Să mă mulţumesc cu cât voi căpăta. Aşa mi-a zis El. 
  
-Da, măă? făcea ochii mari domnul Ştefănescu. 
  
-Daaa! Şi din cei căpătaţi să dau şi la cei care n-au. Aşa zicea. 
  
-I-auzi!…i-auzi!…îşi mângâia barba domnul Ştefănescu, apoi a strigat la soţia sa din camera alăturată : Măi femeie, mai adu scovergi şi vino să asculţi minunăţiile despre nuiaua asta fermecată! 
  
Doamna Ştefănescu a mai adus o farfurie cu scovergi şi s-a aşezat pe pat, zâmbind, ca să audă şi dumneaei : hai, Tudorele, povesteşte, povesteşte! 
  
Şi a continuat Tudorel… Cum s-a învoit Lunişoara…Uite-aşa! Şi arăta mergând prin cameră cu braţul îndoit. Cum stelele îl ovaţionau şi presărau peste ei praf de stele, care este…aşa…o pulbere fină, fină…şi sclipeşte. 
  
Zâmbea doamna Ştefănescu şi râdea cu poftă domnul Ştefănescu. Iar ea…de, ca femeile : ai mă Tudorele? Cum era îmbrăcată mireasa ta, mă? Lunişoara, de! 
  
-Ăăă!…La asta nu m-am gândit, bâigui Tudorel. Păi…. Sigur că avea o rochie albă, albă şi lungă, lungă. Cu volănaşe…Şi multă beteală pe ea… 
  
-Dar, insistă doamna râzând, curioasă…de, tot ca femeile : şi cu ce era încălţată, Tudorele? 
  
-Ăăă…ăăă…bineînţeles, cu nişte pantofiori mici, mici de argint…încrustaţi cu nestemate de toate culorile. Şi străluceau…străluceau…Dar eu nu i-am văzut. Pentru că… nu-ţi spusei? Avea rochia lungă, lungă, până hăăt! Departe. Şi ţineau de ea multe stele. Ce mai strălucea în zăpadă rochia Lunişoare. 
  
Amândoi râdeau să se prăpădească. 
  
-Mai spune, mai spune, Tudorele, că e frumos! 
  
Mai povestea Tudorel despre copacii îmbrăcaţi în haine albe de mătase strălucitoare, cu centuri de clopoţei…Apoi, cum au venit lupii în Valea Cucutei… 
  
-Lupii, măi! A tresărit domnul Ştefănescu. Erau mulţi? 
  
-Daa, mulţi! Însă, nu m-au atacat că s-au speriat de nuiaua mea fermecată care lucea ca un fulger. Că o poleise cu aur Lunişoara. Mireasa mea,mă! Şi vâjâia nuiaua aşa de tare… 
  
-Cum vâjâia, Tudorele, cum vâjâia? l-a întrebat râzând domnul Ştefănescu. 
  
-Uite-aşa : vââj! Vââj! Aşa făcea nuiaua mea. De s-au speriat de ea bieţii lupi, că au luat-o la fugă, văicărindu-se : aoleu, ne-ajunge nuiaua, ne-ajunge nuiaua! 
  
Să leşine de râs domnul şi doamna Ştefănescu. 
  
-Însă, a continuat Tudorel, şeful lupilor nu s-a speriat de nuiaua mea şi s-a luat după mine. Eu nici nu ştiam că lupul se ţine după mine pentru că nuiaua îl ţinea la distanţă. Cum încerca lupul să se apropie, cum îl lovea nuiaua mea fermecată. Cum se apropia… 
  
-Cum îl lovea nuiaua, râse domnul Ştefănescu. 
  
-De unde ştii? Întrebă derutat Tudorel. 
  
-Nu spuseseşi tu? Râse domnul Ştefănescu. 
  
-A, da! S-a dumirit Tudorel şi a continuat : Stai să vezi! Că lupul nu s-a lăsat, a sărit peste nuia şi m-a apucat de ceafă. Noroc că am avut gulerul ridicat şi mi-a sfâşiat doar paltonul. Însă…m-a trântit în zăpadă. 
  
-Şi nu tre-a mâncat? A râs doamna Ştefănescu. 
  
-Nuu! Pentru că tot nuiaua asta fermecată…sărăcuţa…tot ea m-a salvat. 
  
-Cum te-a salvat? Întrebă doamna. 
  
-Când a sărit lupul în ceafa mea, nuiaua a trăsnit ca un fulger ceresc : pooc! Şi a adus acolo, pe câmp pe domnul Ionescu. În sania trasă de cei doi armăsari. Să fi văzut atunci cum au sărit armăsarii pe lup, încât bietul lup abia a scăpat şi a fugit.Şi cum mai schelălăia de durere… 
  
Iar au început să râdă cei doi. 
  
-Cum au venit acolo mă, cu sania? Zburau aşa… prin aer…ca vântul? 
  
-Nuu, ca gândul! Că au picat la ţanc. Tocmai când se pregătea lupul să mă sfâşie. Dacă mai întârziau puţin, nu mai eram aici. După ce a fugit lupul, armăsarii stăteau cu boturile pe mine să mă păzească. 
  
-Îi vrăjise nuiaua ta…fermecată, spuse domnul Ştefănescu. 
  
-Daa, răspunse candid Tudorel, că tot nuiaua adusese şi pe neamţ şi pe Arapu’ şi pe…pe…un om…pe care nu-l cunosc. 
  
-Bine, spuse învăţătorul, după ce te-au scăpat de lup, ce-au făcut armăsarii şi oamenii aduşi acolo de nuiaua ta? 
  
-Domnul Ionescu m-a luat în sanie şi m-a dus acasă, explică simplu băiatul. 
  
-Mda…Normal, mormăi învăţătorul. Însă…acum…unde sunt cei cu sania? A pocnit din nou nuiaua şi i-a făcut nevăzuţi? 
  
-Nuu! Râse Tudorel. Le-a adus tuţu vin şi mama jumări cu bolindeţi. Eu le-am făcut o urare de sănătate. 
  
Cei doi iar se puseră pe râs. 
  
-Ţi-au dat ceva, mă, pentru că i-ai urat? 
  
-Daa! Domnul Ionescu mi-a dat un bănuţ de argint. Vreţi să-l vedeţi? 
  
-Da, zâmbiră cei doi. 
  
Când le-a arătat bănuţul, aceştia l-au examinat cu atenţie (era adevărat). Şi n-au mai râs. Doamna Ştefănescu l-a întrebat pe ton serios: 
  
-Şi zici că lupul s-a dat la tine? De unde te-a muşcat? 
  
-Păi, nu-ţi spusei? Râse Tudorel. De ceafă. Adică…de guler. 
  
Doamna s-a ridicat brusc şi s-a repezit la cuier. A verificat cu atenţie gulerul paltonului şi a spus contrariată : 
  
-Aşa e! Ai ruptură la guler…în spate. Se cunosc urmele unei muşcături. 
  
Mă, nu cumva a sărit la tine vreun câine? Poate el-ai zgândărit cu nuiaua asta a ta…fermecată? 
  
-Păi…ce v-am spus până eu până acum? Râse cu poftă Tudorel. Ce, acolo pe câmp erau câini? Hja, ha, ha! 
  
Domnul şi doamna Ştefănescu se uitau stânjeniţi unul la celălalt. Nu ştiau cât adevăr şi câtă fabulaţie a fost în povestirea băiatului. Învăţătorul insistă totuşi : 
  
-Bine, Tudorele, pe paltonul tău se cunoaşte urma colţilor de lup. Dar praful de stele…nu se vede, mă! Sau poate…l-ai scuturat? 
  
-Ei, domnule învăţător, se vede că nu te pricepi. Te-ai murdărit vreodată cu praf de stele? 
  
-Nu! s-a îmbufnat domnul. Şi, re rog să nu-mi mai spui domnu’ învăţător, că nu mai eşti şcolarul meu! 
  
-Ba da! Toată viaţa am să-ţi spun aşa, că numai dumneata m-ai învăţat să scriu, să citesc şi… multe altele. Până am să mor am să-ţi spun domnu’ învăţător, chiar dacă nu ştii cum este praful de stele. Că eu, d-aia am venit să-ţi povestesc despre el. 
  
Domnul Ştefănescu şi-a ascuns ruşinat o lacrimă. A mormăit cu capul în jos un „mulţumesc, Tudorele!” Nimeni nu-i mai spusese aşa ceva. 
  
Când a plecat, cei doi l-au condus până în mijlocul uliţei şi l-au sărutat pe obraji ca pe copilul lor. Iar Tudorel, cu nuiaua după el, a plecat sărind într-un picior şi strigând cât îl ţinea gura : Bună ziua la Ajun, mâine la Crăciun!v Apoi cânta : „Astăzi s-a născut Hristos,/ Mesia chip luminos,/ lăudaţi şi cântaţi şi vă bucuraţi!” 
  
Lătrau câinii în toate curţile să rupă scândurile de la garduri. Oare simţiseră mirosul de lup de pe paltonul lui Tudorel sau îi întărâtaseră nuiaua lui fermecată? 
  
Domnul şi doamna Ştefănescu priveau uluiţi după el. 
  
-Măi, femeie, tu crezi că muşcătura din palton a fost făcută de lup? 
  
-Cred! Aşa cum cred că luna a fost mireasa lui, aşa cum cred că a fost nins cu pulbere de stele. Mai cred că îngerii i-au cântat şi Mântuitorul i-a vorbit în Ţara Întunericului. Tu ce crezi? 
  
-Eu cred că nu trebuie să mai spui la cineva despre bazaconiile astea. Că te faci de râs. 
  
-Ba, tu te-ai făcut de râs, că n-ai ştiut cum arată praful de stele. 
  
-Hai în casă! s-a înfuriat domnul Ştefănescu. Că îngheţăm aici ca doi proşti. 
  
*** 
  
-sfârşit- 
  
Referinţă Bibliografică:
NUIAUA FERMECATĂ-ultimul episod / Năstase Marin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1815, Anul V, 20 decembrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Năstase Marin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Năstase Marin
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!