Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Năstase Marin         Publicat în: Ediţia nr. 1807 din 12 decembrie 2015        Toate Articolele Autorului

NUIAUA FERMECATĂ-3
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Bineînţeles că Tudorel, ca un adevărat cavaler, i-a oferit Lunei-Lunişoarei braţul. Mergea atent şi tacticos pe lângă ea, grijuliu ca să nu-i calce vreun fir de rază. Ce-au mai râs stelele când l-au văzut la braţ cu Lunişoara!…Au început să cânte şi să joace, aruncând în calea lor pulbere argintie de stele. L-au pudrat pe căciulă, pe palton şi pe faţă, făcându-i mustăţi caraghioase şi sprâncene colilii. Lunişoarei i-au pudrat razele aurii, îmbrăcând-o cu o magică rochie de mireasă. Sprinţarele stele argintaseră şi nuiaua de alun care fulgera în razele aurii ale lunii, când şerpuia ca un steag dacic în spatele lui Tudorel. 
  
Văzând minunata pereche, toţi copacii şi tufişurile din drum ovaţionau, scuturându-şi clopoţeii de argint : Să ne trăiască mirii cei frumoşi şi norocoşi! 
  
Şi toţi se aplecau până la pământ scuturând în faţa lor un covor strălucitor de steluţe şi nestemate multicolore. 
  
-Mulţumesc, mulţumesc! dădea din cap Tudorel, zâmbindu-le îmbujorat şi fericit. În această stare de exaltare îşi ducea mireasa cu multă grijă, atent să n-o calce pe rochie. 
  
Însă, de atâta exaltare, a uitat de mireasă şi începu să sară-ntrun picior şi să cânte: „Astăzi s-a născut Hristos/ Mesia chip luminos”… 
  
Auzindu-l cum cântă au venit şi îngerii din cer să-l asculte. Le-a plăcut mult îngerilor şi au început şi ei să cânte împreună cu Tudorel. 
  
Întreaga câmpie până în depărtări şi până în slăvile cerului vibra, răspândind în toate zările serafica melodie. În semiîntunericul depărtărilor s-au aprins mii de luminiţe care au început să alerge spre el. Pasămite erau vietăţi ale câmpului înzăpezit care alergau fermecate spre alaiul său de nuntă. 
  
După ce a trecut de Cruce şi a ajuns în dreptul lotului unde a fost astă vară la secerat, a strigat la amintirile sale : 
  
-Hei, voi ciocârlii, prepeliţe şi voi, dolofane dropii! Voi, gureşi pitpalaci, cinteze şi călifari, ca nişte roşii curcani, ce-aţi cântat la secerat, când eu snopii i-am legat, veniţi şi voi să aflaţi şi cu toţi vă bucuraţi, că…”astăzi s-a născut Hristos, Mesia cel luminos!” 
  
Niciuna din păsările pomenite nu i-a ascultat chemarea. Depărtările au rămas mute…Dar, această muţenie a fost sfâşiată pentru câteva clipe de un urlet surd ca un vaiet din adâncuri: 
  
Cum Tudorel plutea în extazul său la braţ cu luna, nu auzi vaietul din depărtări. Mai ales acum, când întreg Universul cânta împreună cu el şi întreg alaiul său de nuntă se scurgea vesel după el, pe urmele lucitoare, pierdute spre apus. 
  
Când ajunse în Valea Adâncă, Lunişoara se smulse de la braţul lui, furişându-se undeva în cer, lăsându-l mofluz în semiîntunericul din vale: Şugubeaţa Lunişoară se juca de-a v-aţi ascunselea, însă el nu pricepea jocul şi începu să scâncească : 
  
-Lunişoara mea, nu mă părăsi! Unde eşti? 
  
-Cucu-baau! râdea luna de pe versantul opus, unde-l chema cu razele ei vesele. Din întunericul văii, Tudorel alerga s-o prindă de razele-i jucăuşe. 
  
Dar, din nou se auzi vaietul îndepărtat : auuu!Ca un ecou din alt punct al depărtării răspunse surd alt vaiet : auuu! 
  
De data asta şi Tudorel le auzi, dar nu luă seama la ele, crezu că aşa vuiesc depărtările iarna. 
  
Stelele şi îngerii s-au speriat şi au început să cânte mai tare. Erau melodii în care notele se revărsau în cascade de vaiete sfâşietoare, prevăzând iminenta tragedie. Dar fericitul Tudorel cânta cu sufletul plutind printre stele : „Steaua sus răsare, ca o taină mare…” fără să bănuiască măcar ce-l aşteaptă. Speriat, îngerul păzitor al lui Tudorel a zburat până la tronul împărătesc de unde blândul Iisus urmărea alaiul de nuntă al băiatului. 
  
-Doamne, apără-l pe Tudorel de haita hămesită! Goneşte-i în cele patru zări ca să nu mai ucidă în noaptea asta! 
  
-Lupii nu ucid în noaptea asta! a grăit Mântuitorul. Ar face-o numai dacă trebuie să împlinească un destin. Dacă ăsta e destinul băiatului, lupii nu au nici o vină. 
  
-Doamne,dar Tudorel este un copil nevinovat, De ce să fie dat pradă lupilor? De ce să fie sacrificat? 
  
-Nu este sacrificat. El şi-a ales drumul acesta când i-am dat Lumina. De ce nu l-ai întors pe drumul către moară? 
  
-Am încercat, Doamne, dar nu am reuşit, a murmurat ruşinat îngerul păzitor. Totuşi…a dorit să vestească Naşterea Ta… 
  
-Mulţi copii nevinovaţi mor în fiecare clipă precum cei paisprezece mii de prunci ucişi de Irod.Uneori…mor înainte de a se naşte…Aşa le este destinul. 
  
-Să cred, Doamne, că destinul acestui băiat este hrana pentru lupi? 
  
-Nu trebuie să ştii sau să crezi care este destinul lui.El este o fiinţă iubită de Noi, la fel ca toate fiinţele din Univers. 
  
-Doamne, te rog mult, schimbă-i destinul şi adu-n calea lupilor iepuri sau căprioare… 
  
-Oare, acele vietăţi sunt mai puţin nevinovate decât acest băiat? Sau viaţa lui Tudorel este mai importantă decât a lor? 
  
-Dar cum să fac, Doamne, să-l salvez de lupii înfometaţi? Sunt totuşi, îngerul lui păzitor. 
  
-Nu-i nevoie. În orice clipă oamenii sunt pradă primejdiilor. Aceasta reprezintă crucea lor. De felul cum îşi poartă crucea pot fi pierduţi sau salvaţi. Tudorel crede că nuiaua pe care-o poartă este crucea lui şi speră să-l salveze. S-ar putea să fie adevărat. 
  
Deşi n-a înţeles cum poate să-l salveze pe Tudorel, îngerul păzitor a zburat în preajma lui. A văzut cu disperare cum alergau lupii spre el şi urlau furioşi. Pe măsură ce lupii se apropiau şi îl înconjurau, îngerii cântau mai tare iar stelele plângeau tot mai mult, lacrimile lor transformându-se într-o pulbere albă, sclipitoare. 
  
În vremea aceasta, Tudorel cânta nepăsător. Însă a observat că mireasa lui, precum şi copacii sau tufişurile din jur au început să plângă cu lacrimi de gheaţă. 
  
-De ce plângi Lunişoara mea? a întrebat-o el mirat. Oare-ţi pare rău că te-am făcut mireasă sau că te duc acasă, să-mi fii nevastă? 
  
-Nu, iubitul meu, a râs luna (tot cu lacrimi de gheaţă), dar e prima dată când mă mărit cu un muritor şi nu ştiu cum să trăiesc cu el. Să cobor în casa lui sau să-l iau la mine în cer? 
  
-De ce plâng stelele, Lunişoara mea? a întrebat Tudorel, cu ochii pe cer. 
  
-Că mă despart de ele, mirele meu. 
  
Iar cântecul îngerilor devenea duios, pe măsură ce se apropiau clipele când lupii vor sări asupra lui. 
  
Dar acele clipe trecură mai departe pentru că lupii întârziară să se repeadă spre el. Ori zăpada, ori altceva misterios le-a înmuiat alergătura că nu mai reuşeau să coboare pantele dealurilor. Iar lui Tudorel nici că-i păsa de primejdie. Când a ajuns în vale, a început să hăulească ( să sperie dealurile – zicea el) : ahoo, ahoo! Copii şi fraţi, staţi puţin şi nu mânaţi! Ca niciodată, dealurile, cu toţi copacii şi tufişurile de pe ele îi amplificară hăulitura, transformând-o într-o canonadă cu bubuituri ricoşate din deal în deal. Troienele de pe pante au luat-o la vale, iar în acel moment s-a întâmplat ceva miraculos. Fie că s-au speriat de hăulituri sau avalanşe, fie că i-a îngrozit nuiaua de alun cu fulgerăturile ei, lupii s-au oprit din urlet şi alergătură. Derutaţi, s-au întors şi au fugit pe dealuri cu coada-ntre picioare, schelălăind ca nişte javre ciomăgite. 
  
Văzând întorsătura, stelele şi îngerii au izbucnit în chiote de bucurie şi au început să cânte „Steaua sus răsare” de tremura cerul, căruia i s-au deschis porţile până la tronul Domnului nostru Iisus Hristos. 
  
Nici Lunişoara nu mai plângea. Se agăţase din nou de braţul lui şi păşea sfioasă pe lângă el, pentru că iar sărea într-un picior şi agita nuiaua de alun care vibra precum coada unui căţel. 
  
După ce a ieşit din Valea Cucutei, depărtările îi arătară câteva luminiţe, mici ca nişte bobiţe de speranţă. Dădu un chiot de bucurie, strigând către îngeri şi stele : cântaţi fraţi şi surioare, bucuria mea cea mare! Că mă duc la colindat, la urat şi semănat. 
  
Alaiul de nuntă se refăcu, uralele şi cântecele de colind reîncepură, făcând 
  
pe Tudorel să plutească din nou între cer şi pământ. 
  
Şi totuşi…în acest peisaj feeric şi triumfal al eroului nostru, venea în goană mare un lup. Unul uriaş. Poate, era şeful haitei, care , ori era prea înfometat, ori nuiaua de alun nu reuşise să-l îndepărteze cu vraja sa. Sau, pur şi simplu, în acest peisaj, Tudorel s-a dovedit a fi cea mai tentantă pradă care-i strivea nările şi-i umplea botul cu o ciudată poftă de a sfâşia. Îndârjit, lupul fugea ca un disperat, hotărât să mănânce ceva. 
  
În sfârşit, îl ajunse pe Tudorel, care plutea în extazul colindelor. Situaţia îi convenea lupului văzând că băiatul nu se apără şi nici nu fuge. Şi se pregăti de atac. Dar… când să facă saltul decisiv, nuiaua de alun l-a lovit peste bot cu mişcările ei viguroase, retezându-i tot elanul. S-a ferit lupul spre dreapta, dar nuiaua iar l-a plesnit. A cotit-o spre stânga. Din nou l-a articulat cu vibraţiile ei nervoase. 
  
S-a cuminţit lupuşorul, păşind sfios după Tudorel la distanţă de-o nuia. Deşi…era obligat să meargă cam repejor pentru că băiatul, tot în salturi de bucurie şi cântece o ţinea : „Steaua sus răsare!…” Şi tot de vorbă cu Lunişoara lui, care păşea acum tare speriată. Iarăşi a început să plângă cu lacrimi de gheaţă iar stelele şi îngerii au reluat cântecele grave. Numai Tudorel plutea în extaz şi saluta fericit copacii îngroziţi. 
  
Nimeni nu îndrăznea să-i spună de pericolul din spatele său. Iar el chiuia tot mai bucuros, pentru că luminiţele din depărtare se înmulţeau. Semn că satul lui alerga bucuros spre el. Îi spunea miresei sale agitând nuiaua tot mai mult: 
  
-Vezi, Lunişoara mea, aproape am ajuns! Hai să cântăm şi să colindăm! Bună seara la Ajun. Mâine, la Crăciun! Am venit şi noi odată, la mulţi ani cu sănătate! 
  
În urma sa, vesela nuia sălta tot mai sus şi tot mai des, obligând pe bietul lup să joace şi el sârba lui Tudorel. Bineînţeles, în contra sens, ca să nu-l pălească excesul de fericire al nebunaticei nuiele. Vă închipuiţi că jocul ăsta îl înfuriase peste măsură pe lup şi-l făcuse chiar să-şi piardă răbdarea. Până când?!… Aşa că lupul se pregăti de saltul decisiv… 
  
-va urma- 
  
Referinţă Bibliografică:
NUIAUA FERMECATĂ-3 / Năstase Marin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1807, Anul V, 12 decembrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Năstase Marin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Năstase Marin
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!