Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Năstase Marin         Publicat în: Ediţia nr. 1758 din 24 octombrie 2015        Toate Articolele Autorului

TRANDAFIRUL SIRENEI-4
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
5-Un protocol gospodăresc 
  
--Bine, băi Bucă, în crâşma asta împuţită vrei să ne binedispunem? Ia iute ce firmă caraghioasă: „La sirena veselă”. Ha, ha, ha! Cine suntem noi, mă, ceata lui Ulise? 
  
--Hei, ai să vezi tu, freshpatroane, ce sirenă o să te binedispună! 
  
--Să te ţii bine Zamfirescule, că altfel ai să cazi sub masă, mormăi Pleşcan. 
  
Cum i-a zărit intrând în salon, o tânără chelneriţă i-a întâmpinat cu zâmbete afectuoase, galeşe, copleşindu-i cu amabilităţi mieroase: 
  
--Bine aţi venit în localul nostru! Vizita dumneavoastră ne onorează! Vă rog să poftiţi în separeul special pentru oaspeţii de onoare! Şi tot aşa, fâţâindu-se cu coapsele la vedere, etalate de fustiţa şi şorţuleţul ultrascurte, îi conduse într-un separeu elegant, cu o masă mare, pentru opt-zece persoane şi scaune capitonate cu pluş vişiniu. Era chiar de mirare că o crâşmă de piaţă avea amenajat un astfel de salon. 
  
--Să trag perdeaua?..întrebă tânăra pe Dan, zâmbindu-i misterios, cu privirea lipicioasă, parcă i-ar fi spus înainte de a se urca în pat: să mă dezbrac de tot? Dan simţi gustul acestei priviri care îi revigora masculinitatea. Dar acum el voia să etaleze în faţa foştilor colegi doar muşchii marelui om de afaceri. De aceea afişă o morgă plictisită: 
  
--Nu, dragă! Este o întâlnire între foşti colegi, după…câţi ani, Victore? 
  
--Enşpe ani. 
  
--Deci, transparenţă totală, la vederea tuturor, să se ştie că vlăstarele acestui oraş îl iubesc şi.. 
  
--Pun umărul la prosperitatea lui, completă în grabă Pleşcan. N-ai zis că ne grăbim? 
  
--Aşa-i, aşa-i! se precipită şi Zamfirescu. Ia spune, fetiţo, ce ne oferi? 
  
--Păi, ce doriţi? Aveţi pe masă cartea. 
  
--Lasă!.. Ceva frugal, ca pentru nişte oameni grăbiţi. Băieţi, spuneţi voi, că sunteţi de-ai casei! Dar, vă rog, fără reţinere. Am spus că eu suport protocolul. Vreau să vă cinstesc, având în vedere că… 
  
--Te-ai furişat de noi atâţia ani, bâigui Scârţoi, cu o voce dogită. 
  
--Taci, mă, îl întrerupse Firfirică. Eu am gâtul uscat şi tu spui prostii? Vrea omu’ să repare imaginea şi tu, dai cu bâta-n baltă. Domnişoară, ce fel de ţuiculiţă aveţi, că…trebuie s-o începem gospodăreşte. 
  
--Toate sortimentele, speciale pentru dumneavoastră. De prună, una pusă deoparte, de caise şi o rezervă de pară… Aşa cum vă place. 
  
--Auu! plescăi din limbă Firfirică. Adu-le pe toate să le miros! 
  
--Băi, flăcăi, strâmbă din nas Dan, sunteţi mici, măi! Credeam că aveţi gusturi mai rafinate. Domnişoară, te rog, un Giony Walker pentru băieţi! Lăsaţi provincialismele! 
  
--De ce, Dane? Dacă băieţii vor ţuică…interveni Buhăianu. 
  
--Nu, nu! sări Firfirică, dacă Dan vrea visichi, bem şi visichi, că nu suntem înapoiaţi. Dar şi ţuiculiţele noastre naţionale, că suntem patrioţi, ce mama naibii. 
  
--Am înţeles, concluzionă Dan. Adu-le pe toate, domnişoară! Şi wisky şi ţuicile naţionale, să se vadă că suntem patrioţi mondiali. Mă rog, internaţionali, europeni. 
  
--Dar la astea, completă Pleşcan, merge şi ceva gustări. Cum să fie Dane? Tot aşa, naţionale şi internaţionale? 
  
--Evident, doar suntem în U.E. Tradiţie şi multilingvism, începu să se dea gros Zamfirescu. 
  
--Ce cultură are omu’! Mă uimeşti, Zamfirescule, spuse uluit Pleşcan. 
  
--Mai citesc şi eu, spuse modest Zamfirescu. 
  
--Ziare, reviste, mormăi Buhăianu. Cultură serioasă, domnule! 
  
Între timp, fata aduse ţuicile şi sticla de wisky. Firfirică îşi trase-n faţă trei pahare, pe care le umplu ochi şi începu să le miroasă: 
  
--Mmm! Ce savoare! Aah, caisa asta!.. Da’ şi para, mm! Şi pruna. 
  
Tânăra desfăcu şi sticla de wisky, turnând fiecăruia în pahar. Zamfirescu protestă vehement: 
  
--Nu-mi place,domnişoară, nu-mi place! Wisky-ul se bea în pahare speciale în care se pune câte un cub de gheaţă. N-aţi învăţat la şcoală? 
  
Fata roşi. Nu făcuse şcoală de specialitate. După ce terminase liceul fusese angajată pe ochi frumoşi, trup sănătos şi senzual. Pentru un restaurant de piaţă cu firma deocheată era corespunzătoare. De fapt, ea întrebase pe responsabilă: 
  
--Şefa, de unde iau cuburi de gheaţă? 
  
--Gheaţă? S-au emancipat beţivanii noştri? Spune-le că o să-i doară gâtlejul dacă beau cu gheaţă. 
  
--O să-mi ceară domnul străin. Se pare că e un barosan de capitală. El plăteşte consumaţia. Om subţire, rafinat, elegant şi simpatic foc. 
  
--Hopa! Te-ai îndrăgostit de el. Spune-i că în provincie nu se bea wisky cu gheaţă. 
  
Cum să spună aşa ceva? Face firma de râs. Se bâlbâi: 
  
--Ştiţi…nu am fost pregătiţi. Am pus nişte apă în congelator, dar…încă nu… 
  
--Ce-ai mă, Dane? Ce faci pe simandicosul? îl repezi Buhăianu. N-ai decât să torni apă, dacă nu poţi să-l bei aşa. 
  
--Mă dezamăgeşti. Tocmai tu, hâit în atâtea protocoale! Se poate? 
  
Chelneriţa profită de discuţie, şi se grăbi să aducă gustările. Când umplu masa cu platourile 
  
pline cu atâtea bunătăţi, aranjate cu multă fantezie, toţi începură să ovaţioneze, să aplaude, să-şi vâre nasurile în ele şi să plescăie din limbă exaltaţi: 
  
--Mmm! Aah, ce miresme! Busuioc, cimbrişor, ienibahar…mmm! 
  
--Ooh, mă înnebunesc! Am un ocean de apă pe limbă. 
  
Firfirică, tremurând ca un drogat, îşi trase-n faţă un platou: 
  
--De astea nu s-atinge nimeni! Şi mai adu-mi o caisă, draga mea! 
  
--Băi, Cireaşă, îl repezi Pleşcan, nu fi nesimţit! Înţeleg să fii pomanagiu ca şi noi, dar nu lacom şi obraznic. Ăsta-i protocol, bă, nu pomană electorală. 
  
--Şi-acolo, adăugă Buhăianu, ţi se dă nmai o farfurie cu ciolan şi fasole, nu ceri zece. Am dreptate, Dane? Acesta usucă protocolul. 
  
Zamfirescu îşi aruncase privirea-n plafon şi rămăsese fixat acolo ca un „stop, cadru!”. Se gândea cu groază că sticlele şi platourile de pe masă depăşeau în valoare subţirica lui sumă de protocol. Şi idiotul ăsta de Firfirică îşi permite să mai comande pe banii lui? Pe deasupra şi-a tras în faţă trei sticle pe care le-a înjumătăţit şi un întreg platou de preparate. Toarnă şi bagă-n el ca într-o grotă. Şi e cât un ţâr. Ce prostie la el cu protocolul! Se uită pe sub masă la ceas. Trecuse de unu. Cei de acasă îl aşteaptă cu masa până la două. Iar el a căzut în capcană ca un bou. Păi, ăştia sunt de protocol? Şi nu se întrezăreşte nicio posibilitate să iasă de aici. 
  
--Ce-ai,mă Dane? Ţi s-au răsturnat camioanele cu roşii, încercă să-l readucă la realitate Pleşcan. Parcă ţi s-au toflogit, curge zeama din ele. 
  
--Mă, băieţi, am discutat, a fost frumos, ne-am simţit bine… V-am spus că sunt grăbit, am probleme. Cred că protocolul s-a terminat, mormăi el, ca pentru sine, făcându-i semn tinerei chelneriţe să facă socoteala. Aceasta avea deja întocmită nota de plată pe care i-o puse elegant în faţă pe o tăviţă. 
  
Cei patru se uitară unii la alţii. Mai puţin Firfirică. Tocmai înfuleca un cabanos şi ,în acelaşi timp, îşi umplea paharul. 
  
6-Negocieri 
  
--Ce faci, mă, Dane? Acesta e protocol la tine? îl admonestă Buhăianu. Nici măcar nu am început discuţiile şi tu te retragi din negocieri? 
  
--M-aţi înţeles greşit. Am spus că achit protocolul, dar sunt grăbit, ce nu-nţelegeţi? 
  
Aruncându-şi ochii pe încărcata listă, fixă privirea pe total. Se înnegri. Se uită mai aproape. Era clar. Suma depăşea rezerva şi intra în valoarea unui sac de castraveţi. Se descurcă el. O să-l roage pe şofer să cumpere doi saci. Însă, comandase el toate cele de pe listă? Trebuie să mă iau de jigodia de chelneriţă. Buhăianu tot a şuşotit cu ea şi uite ce a ieşit. Îl privi pe Buhăianu, care începu să râdă mânzeşte: 
  
--Ce este, Dane? Te strâng pantofii? De ce suferi atâta? 
  
--Bă, eu zic să plătească cine a comandat. 
  
--Ce face, rânji Buhăianu. Cine a pomenit de U.E.? Tradiţie şi multilingvism. Asta ai pe masă! Cine s-a lăudat că asigură protocolul? De ce n-ai spus: câte o cafeluţă şi, gata! Acum îţi baţi joc de noi? 
  
--Lasă, şefu’! zise în scârbă Scârţoi. O să plătim noi, dacă domnu’ negustor scârţâie. 
  
Buhăianu ştia ce înseamnă „să plătim noi”. I se făcu silă de cei trei pe care îi târa după el în diferite ocazii. Însă nu se putea lipsi de ei, pentru că aveau un rol important în ecuaţia afacerilor lui. Se grăbi să-l pună la repect: 
  
--Mai tacă-ţi fleanca, bubosule! Foloseşte-o la glojdit că de altceva nu eşti în stare! Ei, Dane,ţi-ai revenit? Nu realizezi că suntem la începutul negocierii şi noi nici nu ştim ce vrei să cumperi, sau, mă rog, în ce vrei să-ţi investeşti purcoaiele de bani? Ce roluri ne repartizezi în afacerile tale? 
  
Zamfirescu simţi că se scufundă într-o mlaştină sau că păşeşte pe nisipuri mişcătoare. Îl cuprinse frica:de ăştia nu scap cu una cu două. Se gândi că mai are banii pentru castraveciori şi cei pentru şofer. Idioţii ăştia nu trebuie să-i cunoască posibilităţile. Şi…ce tâmpenie cu afacerea! Ce afacere să înceapă cu cei trei imbecili beţivi şi cu nemernicul de Buhăianu, pe 
  
care-l ştia ce caracter are. Trebuie să iasă din încurcătură. 
  
--Nu te speria, băi, Bucă! Am zis că plătesc eu toată consumaţia? Am zis! Şi la mine, cuvântul e cuvânt. Nu mă dau deoparte de la un chef temeinic. Doar mă ştiţi. Şi nici că n-aş avea posibilitatea să-l susţin cu bani. Am destui, bă! Mă lăfăi. Dar banii mei nu sunt de risipit ci pentru investit. 
  
--Păi, acum nu-i investeşti? Că ne-ai înnebunit cu cea afacere şi nu ne spui ce ai de gând cu noi. 
  
--Mă, băieţi, oftă Zamfirescu, nu v-am spus că n-am timp de voi, că nu-i momentul acum, că… 
  
--Ia mai lasă-ne, bă, premiantule, cu mofturile astea de afacerist! îl repezi Pleşcan. Parcă ai fi o domnişoară simandicoasă şi pofticioasă. Parcă ai vrea, parcă n-ai vrea! Orice businessman care a simţit mirosul câştigului nu se mai întreabă dacă are timp sau nu. Acţionează rapid în zona în care duhnesc banii. Noi te ştiam cel mai deştept şi tu… 
  
Zamfirescu ţinea mult la imaginea lui de premiant şi ar fi sacrificat orice pentru păstrarea ei , mai ales în ochii foştilor săi colegi. Pleşcan nici nu bănuia că lovise drept la ţintă, că destrămase toate planurile lui Zamfirescu din acea zi. De dragul acestei imagini hotărâ să le demonstreze că a rămas acelaşi premiant, transformat într-un abil afacerist. Chiar, la naiba cu meschinăriile astea, că banii din portofel îi ţine pentru castraveciorii lui Costi! Moft! Şi Costi a fost băiat de gaşcă şi va înţelege ce înseamnă o revedere după atâţia ani a colegilor. Dar…dacă nu-l va înţelege? Îl dau în mă-sa! Vrea să-şi vândă marfa? Să mai aştepte câteva zile! Cum să n-aibă încredere că nu-i dă banii? Pentru câţiva saci? Păi, atunci cum vrea să-mi vândă en gros marfă? Să nu mă supere, că îl las cu roşiile pe vrej! 
  
--Ce-ai rămas Zamfirescule, aşa? îl întrebă Buhăianu. Spune, bă, care-i afacerea? La urma urmei şi noi ne grăbim, că şi noi avem probleme, chestii. 
  
--Afacerea? se trezi din visare Zamfirescu. Îi privi cum înfulecau lacom cărneturile de pe platouri şi cum gâlgâiau pahar după pahar. Rămase uluit: ce stomacuri au ăştia? Cu ei să pun de-o afacere? Chiar, ce afacere? Ce tâmpit am fost!.. Dar beţivii ăştia trebui să afle (şi să-l admire) cât de priceput este el într-ale comerţului. Dă-l dracului pe Costi cu cornişonii lui! Însă, nu-i trecea nimic prin minte ce să le propună. Să deschidă nişte magazine administrate de neghiobii ăştia? Dacă-l află socru-său…Dar nici Mery n-ar fi de acord. Şi atunci, imaginea lui de premiant?.. Uff! Trebuie să le spun ceva! 
  
--Măi băieţi, ştiu că târgul ăsta amărât al nostru aşteaptă de la noi, elitele lui, să-l trezim din amorţeala economică în care a căzut. 
  
--Aşa, aşa! se învioră Firfirică, urmărind nervos cu furculiţa o măslină încăpăţânată. Zi-i, că-i zici bine! 
  
--Trebuie să facem ceva! Să dăm de lucru bieţilor oameni azvârliţi în şomaj! 
  
--Hai, că ai planuri mari! se entuziasmă şi Pleşcan. Să punem de-o făbricuţă? 
  
--Bucă o să pice cu creditul, sări şi Scârţoi, cu vocea sa dogită. Că doar e director de Bancă. Cât vrei să împrumuţi, Dane? 
  
--Muşcă-ţi limba, tâmpitule! îl repezi Buhăianu. Asta era afacerea ta, Dane? Păi, cu ce garanţii te prezinţi? Şi, chiar dacă le-ai avea…mă mai gândesc…să văd planul de afaceri. Să văd cum gospodăreşti tu banii, cum vrei să-i cheltuieşti. Îţi închipui că eu…te cunosc bine. 
  
--Ce vrei să spui? se înfurie Zamfirescu. Adică, eu vreau să vă scot din mlaştina în care vă bălăciţi şi voi…Păi, dacă-i aşa, gata! Am terminat cu negocierea. Să facem plata! 
  
--Dane, stai mă, nu te supăra! sări Firfirică agitând furculiţa(încă nu reuşise să înţepe măslina). Ce ai mă, Bucă? Vine omu’ cu investiţia şi nu vrei să-i dai creditu’? Doar îl cunoşti. Este de-al nostru. Creditu’ îl dai la gaşcă, dom’le! Nu vrei să prospere gaşca? 
  
--Tocmai că vă cunosc, nu dau credit la gaşcă. Dacă este aşa de generos cu târgul nostru, mă rog, cu gaşca, să pice cu banul lui. Şi, ce spuneai că vrei să faci? 
  
--Acum nu mai vreau să investesc nimic! se sclifosi Zamfirescu, profitând de refuzul lui 
  
Buhăianu. Ce credeţi voi? Dacă vin cu toţi banii şi, bineînţeles, cu managementul, numele firmei şi cu toată răspunderea, voi cu ce veniţi? Nu mă ajutaţi nici măcar cu un împrumut bancar? Am eu vreun motiv să mă asociez cu voi? 
  
Cei trei şomeri care se ştiau lefteri se grăbiră să-i dea dreptate. 
  
--Aşa-i, aşa-i! Ce te găsi, băi Bucă, să faci pe nebunul? Trebuie să venim şi noi cu partea noastră. 
  
--Partea voastră? râse Buhăianu, Să fim rezonabili şi să discutăm chestiuni serioase. Nu vedeţi că habar n-avem ce vrea deşteptul acesta, care bate apa-n piuă de câteva ore, fără să spună concret ce proiect are şi ce vrea de la noi? Premiantul nostru face pe grozavul. Încearcă să ne impresioneze cu protocolul ăsta. O fi dat chix cu zarzavaturile şi încearcă să iasă la mal cu un împrumut bancar. 
  
Cei trei se luminară la faţă: 
  
--Care-i treaba, Dane? 
  
Acum era momentul s-o şteargă, făcând pe ofensatul: 
  
--De ce să vă spun ce proiecte am, când văd că n-am cu cine? Aşa că…să ne bucurăm că ne-am întâlnit, ne-am simţit bine şi…să ridicăm ancora. Domnişoară! 
  
Cei trei se speriară din nou. Încă nu terminaseră cu gustările şi rachiurile. Iar mofturosul le retează perspectiva acestui chiolhan ţeapăn. Başca promisiunile perpetuării petrecerii. 
  
--Stai, mă Dane, de ce te-ai supărat? Dacă renunţi la afacere…e dreptul tău. Însă, de ce strici totul, dacă Bucă este impertinent? Măcar să terminăm masa, că aşa, doar cu rachiurile, ne-ai deschis o poftă…Parcă ziceai că ţii la blazon. 
  
-va urma- 
  
Referinţă Bibliografică:
TRANDAFIRUL SIRENEI-4 / Năstase Marin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1758, Anul V, 24 octombrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Năstase Marin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Năstase Marin
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!