Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Năstase Marin         Publicat în: Ediţia nr. 1751 din 17 octombrie 2015        Toate Articolele Autorului

romanul TRANDAFIRUL SIRENEI-episodul 2
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
2-Nişte ţărani titraţi 
  
Nici n-au observat când au intrat în comuna I…Doar în faţa primăriei şi-au dat seama unde 
  
sunt. După câteva indicaţii ale unui sătean au ajuns în faţa locuinţei lui Costache care aştepta la poartă. 
  
--Cam târzu, cam târziu, domnu’ negustor! Trebuia să te prindă răsăritul soarelui la poarta mea. 
  
Se îmbrăţişară, privindu-se lung, încercând să observe trecerea vremii peste ei. 
  
--Nu te-ai schimbat de loc, exclamă Costache, admirându-i silueta. Tot fante ai rămas! 
  
Între timp apăruse-n poartă şi soţia lui, o brunetă subţirică şi cu forme armonioase. Ochii, doi tăciuni aprinşi, şi jucăuşi, îi luminau faţa, iar un zâmbet şăgalnic ascundea dorinţe şi promisiuni nespuse, pline de mistere. Emoţia revederii fostului coleg de liceu, pe care-l iubise pătimaş în adolescenţă, îi înroşise obrazul. Capotul de mătase roz, mulat pe trupul tânăr, nu reuşea să ascundă jocul agitat al sânilor şi nici zvâcnetul coapselor, parcă electrizate de prezenţa acestui idol al tinereţii ei. Zamfirescu a –ncremenit şi el la vederea trupului senzual, plin de sănătate şi prospeţime. Pur şi simplu se zăpăcise şi nu găsea cuvintele potrivite pentru acest moment. Bâigui: 
  
--Bună, Olguţa! Ce frumoasă te-ai făcut! 
  
Cuvintele astea îi stinse zâmbetul şi lumina de pe faţă. Îl ameninţă cu degetul: 
  
--Bravo, domnu’ negustor! Până acum n-ai observat că sunt frumoasă? Parcă ai avut vreodată ochi şi pentru mine! 
  
--Lasă, dragă, zâmbi împăciuitor Costache. Aruncă şi el cu amabilităţi, în speranţa să obţină un preţ bun la castraveţi. Nu ţi-am spus, mă, că ţi-i dau aproape gratis? 
  
Totuşi, ochii Olguţei îşi recăpătară strălucirea, nereuşind să-i ascundă bucuria care-i umpluse sufletul. Era sigură că vorbele lui Dan nu erau complimente de circumstanţă. Se stăpâni cu greu ca să nu-l îmbrăţişeze. Cum el, încă stătea la distanţă, fâstâcit de gafa făcută, ea continuă să facă pe supărata şi-i întinse distant mâna, pe care Zamfirescu o sărută galant, privind-o galeş în ochi: 
  
--Iartă-mi stângăcia, Olguţa! Pentru mine ai fost întotdeauna frumoasă, dar acum eşti mai mult decât frumoasă. Eşti strălucitoare! Şi Costache… 
  
--Las-o baltă! Doi ţărani titraţi care îşi câştigă existenţa cu grădinăritul. 
  
Însă, supărarea Olguţei îi întunecase chipul frumos, dând la iveală nemulţumirea că ajunsese o…”ţărancă titrată”. 
  
--Muncim pe brânci, mă, din noapte în noapte. Şi sărbătorile. Că ne-a mâncat în…să creştem şeptelul: patru vaci, cinci porci şi peste o sută de orătănii. Care n-au în calendar duminici şi sărbători legale. Nu postesc, că nu sunt credincioase. Iar grădina, la fel, nici iarna nu ne lasă. 
  
--În schimb, observă Zamfirescu, sunteţi sănătoşi, vă hrăniţi natural şi arătaţi excelent. 
  
Ar fi vrut să mai spună că îşi menţin supleţea, dar faţa buhăită, cu fălci dolofane a lui Costache, precum şi burta lui revărsată peste curea îl determină să nu mai facă o gafă. Deşi… 
  
trupul de felină, fără urme de grăsime, al Olguţei, parcă l-ar fi îndemnat să mai spună ceva. Afişă un zâmbet fals, amintindu-şi de trupul soţiei sale, cu forme revărsate îngrijorător pe laterale. Degeaba o mângâia el, apucând-o de „paneraşe”. Lui Mery nu-i făcea deloc plăcere gluma asta. Chiar o făcea să plângă şi abia acum realiză cât suferea ea din această pricină. La vederea trupului frumos al fostei sale colege, constatarea asta se accentuă, rozându-i neuronii ca o carie. 
  
--Vasăzică, ne invidiezi, glumi Costache. Nu vrei să facem schimb de habitat? Că Olguţa, tare mai râvneşte la confortul vostru urban. În ce mă priveşte, să fiu sincer, eu sunt mulţumit de traiul de la ţară şi mândru de ce am realizat, este adevărat, cu multă muncă şi sacrificii, că altfel nu se poate. 
  
--Hai, nu te mai lăuda atâta! i-o reteză Olguţa. Am avut noroc, Dane. Sau, poate…aşa a fost croit destinul nostru. După ce a murit unchiul Dobre, fratele mămichii, tuşa Leana m-a chemat să stau cu ea. Vara, când veneam în vacanţă, o ajutam la gospodărie şi, după ce am terminat facultatea, ea a aranjat să fiu profesoară de limba română la şcoala din comuna asta. Tot ea ne-a făcut legătura de ne-am căsătorit şi l-a determinat pe Costi să vină aici, după ce-l dăduse în şomaj când i s-a desfiinţat secţia. Apoi, după ce i-a restituit pământul, vreo nouă hectare, ne-a făcut acte pe el. Ne-a mai dat şi patruzeci de mii de dolari, pentru că a fost isteaţă mătuşa Leana. A cumpărat dolari în primăvara lui 1992 cu şaizeci de lei, iar în primăvara anului următor dolarul ajunsese la şase sute. Uite-aşa ne-a legat de glie mătuşa mea! Aşa am ajuns ţărani de lux. Avea două vaci, a mai cumpărat două, un tractor, alte utilaje, 
  
Costache a făcut sera, că se pricepe, în spatele casei am plantat pomi, am construit un grajd sistematic şi o instalaţie de biogaz, cu care încălzim sera şi, nici nu ştim când ne-am pomenit bogătaşii satului…Biata tuşa Leana (începu să plângă) a murit acum două luni…cât ne-a mai ajutat, săraca…Ea făcea menajul, ea vindea la oraş, lapte, brânză, zarzavaturi din grădină…Costi o ducea de noapte cu maşina la oraş…Până la prânz vindea totul. Când se-ntorcea, imediat trecea la hamalâc cu vacile, cu grădina şi păsările. O-ntrebam: de ce te omori, tuşă Leano? 
  
--Să aveţi voi, mă! Şi acu’…(iar plânge) ne-a lăsat cu purcoiul ăsta de avere şi cu munca la el. M-am lăsat şi de profesorat, deşi aveam definitivatul.Am renunţat la grad…Costache nici n-a mai căutat serviciu…Acum toţi foştii lui colegi au ajuns şefi, directori, unii şi-au luat doctoratul, iar noi…ţărani…sclavii acestei… 
  
--Hai dragă, nu te mai văicări atâta! Nu, Dane, nu facem noi toată munca. Am angajat doi băieţi, că am mai cumpărat pământ. Acum avem douăzeci de hectare. Am luat şi o fată să ne ajute la seră, grădină şi să facă menajul…Ne descurcăm, nu ne plângem. Mai greu este cu plasarea producţiei, că nu prea avem timp cu alergătura asta. Dacă trăia tuşa Leana… 
  
Zamfirescu înţelese motivul telefoanelor lui Costache. Şi el care credea că Olguţa…Bine că aflase cum stă treaba. Ştia după ce poziţie să negocieze. 
  
--Şi acum, hai să-ţi arăt raiul nostru pentru care ne spetim! 
  
Într-adevăr, aveau cu ce să se mândrească. Zamfirescu era uluit de ordinea şi diversitatea legumelor cultivate, dar mai ales de tehnologia aplicată, care se regăsea în roadele realizate. La roşii evaluă cantitatea de pe fiecare plantă: patru-cinci kilograme. Dar cel mai mult l-a impresionat sistemul de irigaţie prin picurare la rădăcina plantei. Uite că inginerul mecanic reuşise să facă aşa ceva. Crăpa de invidie. Gândi:ăsta a avut noroc cu carul! I-a picat ditamai pleaşca de avere şi, probabil, intalaţia asta e tot pleaşcă. Şi se mai plâng că se spetesc! 
  
--Costi, m-ai făcut praf cu irigaţia! Cine ţi-a mai dat şi pleaşca asta? 
  
--Mandea! Totul este să te informezi. Am căpătat prostul obicei să citesc reviste şi cărţi de specialitate. Culmea e că am aflat dintr-o reclamă cum arată şmecheria cu picurătoarele. Preţul, o căruţă de bani. Ce mi-am zis: ia să pună Mandea bostanul la treabă, că d-aia are diplomă de inginer. Şi uite că am făcut-o! Sigur că m-a costat ceva bănuţi, dar nu o căruţă. Nici n-aş fi avut de unde să-i iau. Noi, românii, suntem deştepţi numai când gândim cu capetele noastre. 
  
Zamfirescu fierbea în suc propriu. Şi el era inginer, dar făcea pe negustorul, de care râdea socru-său, un pieţar ordinar. L-a scos Olguţa din butoiul de invidie, cu vocea ei angelică: 
  
--Gata Costi, cu lauda! Haideţi la masă! 
  
Când au intrat în sufragerie, Olguţa l-a rugat pe Dan să cheme şi şoferul cu fetiţa din maşină. 
  
--Nu cumva… 
  
--Da, este fata mea! O cheamă Andreea şi are nouă ani. O duc acasă la maică-mea. Ştii cum sunt bătrânii: cică li s-a făcut dor de ea… 
  
Zamfirescu se opri când văzu că feţele celor doi se întunecară. Înţelese că lovise un punct dureros al acestei perechi, aparent fericită. Olguţa răbufni: 
  
--Vezi, Costi, noi nu avem timp de făcut copii. Dacă-n fiecare seară…Hai, Dane, du-te şi adu-i la masă! 
  
Mototolea, înfometat, abia aştepta invitaţia, că nu se sclifosi şi înfulecă tot ce i se puse-n faţă. În felul ăsta amână pentru mai târziu chestia aia cu apa şi covrigul. Olguţa a îmbrăţişat fetiţa: 
  
--Ce frumoasă este! Seamănă cu tine, Dane. Aşa fată vreau şi eu, dar…noi n-avem timp. 
  
Să fie vreo aluzie, gândi Dan, sau o promisiune ascunsă? Se consideră obligat să-i consoleze: 
  
--Lasă, mă, sunteţi tineri, sănătoşi, la iarnă aveţi tot timpul. Numai să vă propuneţi. 
  
--Da, da, unul de zăpadă, mormăi Olguţa, în timp ce Costache umplea paharele. 
  
--Mă, aduse vorba Zamfirescu, noi pălăvrăgim despre toate cele şi nu discutăm ce este mai important. Am venit, am văzut grădina, am mâncat, săru’ mâna pentru masă… 
  
--Ce vorbă e asta? se miră Costache. Nu ţi-au plăcut castraveciorii? 
  
--Am spus eu aşa ceva? Bineînţeles că vreau să cumpăr, dar, dacă nu-mi spui preţul… 
  
Costache fixă privirea în tavan: 
  
--Da’…Tu cât dai pe ei? 
  
--Nu, tu să-mi spui cu cât îi vinzi! Ai zis că-i dai de pomană, dar eu vreau să cumpăr. 
  
Începu jocul negocierii, ca un ritual de împerechere la păsări, în prag de primăvară. Amândoi se dovediră pricepuţi în această artă, mai ales când intervenea şi Olguţa cu priviri languroase şi cuvinte de miere: 
  
--Hai, mă Dănuţ, nu ţii deloc la mine? Ce să fac eu ca să mai ridici preţul puţin? 
  
Până la urmă se împăcară, deşi Olguţa se plângea: 
  
--Ne-ai jupuit fără milă. Cel puţin promite-ne că ai să vii mereu şi să ne cumperi toată producţia. Hai, bate palma şi spune, câţi saci vrei? Şase, şapte? 
  
Zamfirescu se uită la Mototolea: 
  
--Ce zici, domnu’ Trache, reuşim să ducem şase saci? 
  
Lui Mototolea îi pică la ţanc întrebarea şi gândi că acum este momentul să-şi plaseze dorinţa. 
  
--Dacă domnul Costache vrea să-mi vândă şi mie un sac la preţul stabilit, ducem şi şapte. 
  
--Hopaa!spuse uluit Zamfirescu. Vezi Costi ce concurenţă am? Cum să faci negoţ în aceste condiţii? Mutul ăsta n-a suflat o vorbă şi acum, uite ce dă din el. 
  
--Marfa-i de vânzare, Dane. Bani să iasă! Încărcaţi acum marfa? 
  
--Nu ţi-am spus? Duc fata la părinţi şi luăm sacii când mă întorc. 
  
--Corect! Până atunci, avem şi noi timp să-i culegem. Dar…să ştiţi, vreau un acont, să fiu sigur că… 
  
--Bravo, mă! Aşa mă cunoşti tu pe mine? Uite, ia toţi banii, că şi noi vrem să fim siguri de marfă! Şi-apoi, vreau să scap de grija lor, că nu se ştie pe unde ne mai scăpăm. 
  
--Lasă că te scap eu de grija asta! La mine, marfa e sigură. 
  
Râseră amândoi cu poftă, însă Olguţa spuse, cu o anumită îndoială în glas: 
  
--Nu-i lua banii, Costi! Lasă-l să le poarte grija! Auzi Dane, te rog eu mult, să nu treci pe la piaţă. Stai cât vrei la părinţi şi vii direct la noi, indiferent la ce oră, că marfa te aşteaptă. 
  
--Nu te-nţeleg, de ce să nu trec pe la piaţă? Crezi că acolo sunt mai ieftini şi renunţ la marfa voastră? Aşa crezi tu, că nu sunt om de cuvânt? 
  
Olguţa insistă: 
  
--Ştiu că te ţii de cuvânt, dar…fă-mi plăcerea asta: să nu treci pe la piaţă! 
  
Costache o privi şi el nedumerit:Ce-ai cu omu’, dragă? Lasă-l să se intereseze de preţuri! Orice negustor procedează aşa. 
  
--Dacă aşa vreau eu. Te rog, Dane, fă-o pentru mine! 
  
--Dacă aşa vrei, spuse resemnat Zamfirescu, deşi…nu îţi înţeleg misterul. Hai, la revedere 
  
-va urma- 
  
Referinţă Bibliografică:
romanul TRANDAFIRUL SIRENEI-episodul 2 / Năstase Marin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1751, Anul V, 17 octombrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Năstase Marin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Năstase Marin
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!