Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Năstase Marin         Publicat în: Ediţia nr. 1749 din 15 octombrie 2015        Toate Articolele Autorului

romanul TRANDAFIRUL SIRENEI-episodul 1
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
TRANDAFIRUL SIRENEI 
  
1-Un specialist în comerţ teoretic 
  
Domnul Dan Zamfirescu, patronul firmei s.r.l. „Freshzarzawat”, cu chioşcuri şi tarabe în mai multe pieţe ale marelui oraş, se agita, învârtindu-se ca un leu în cuşcă, având ambele mâini şi urechile ocupate cu telefoanele mobile. 
  
Cu ochii injectaţi şi privirea tulbure, ar fi părut un câine turbat, dacă ar fi avut limba scoasă şi i-ar fi curs bale din gură. Dar din gură nu-i curgeau decât răcnete şi înjurături pe toţi şoferii trimişi la diverşi producători să-i aducă marfă proaspătă. Acum în prag de toamnă era mare vânzoleală în pieţe cu zarzavaturile. Din când în când scăpa celor din jur (care n-aveau chef să-l asculte), o frază stereotipă: 
  
--Au înnebunit, dom’le, gospodinele astea, cu murăturile, conservele şi gemurile lor! Nişte tâmpite, care nu văd cât de pline sunt rafturile magazinelor cu ele. 
  
Scumpa lui soţioară, Marioara Zamfirescu, managerul general al firmei şi-a permis tocmai acum să-şi ia un mic concediu, culmea, ca să prepare şi dumneaei tradiţionalele murături şi gemuri, în loc să „managerizeze” aprovizionarea gospodinelor. Că, dumneaei este alfa şi omega în firmă. Cu blândeţea, calmul şi talentul său organizatoric, dar şi cu banii de la tati, fost gestionar de Aprozar, reuşise să-ncropească şi să dezvolte afacerea, fiind considerată de cei din breaslă principala mafioată a pieţei. Domnul Dănuţ?..Tânăr, înalt, subţirel, prezentabil…Doar cu protocolul şi zâmbetele, că relaţiile şi managerismele le mânărea numai „coana Mărioara”. 
  
De aceea se descurca atât de greu, dragul de Dănuţ, lăsat singur în plin sezon cu frâiele aprovizionării şi controlul vânzărilor. Astăzi, când atâtea probleme i se încolăciseră pe inteligenţă, ca nişte şerpi veninoşi, a ţipat în telefonul mobil: 
  
--Gata, dragă! Lasă-le de murături şi vino, că mă sufoc! 
  
--Vin, scumpule! Ai noroc că am terminat treburile. Poate, mâine îţi faci timp să duci pe Andreea la tata-socru. Mi-a telefonat că i s-a făcut dor de ea. Că noi, în vara asta, am trimis-o doar la munte şi la mare, în loc să o ducem la ei. Că…au o singură nepoţică să le lumineze bătrâneţea…Chestii d-astea de pensionari. Zic să stea la ei măcar o săptămână, până începe şcoala. 
  
--Bine! Lasă gargara şi vino, că avem treabă până peste cap! 
  
Acum, îi dăduse telefon şi Costache, din comuna I…un vechi prieten şi fost coleg de liceu, devenit mare grădinar privat în propria gospodărie. 
  
--Mă, Dane, mă, vino să-ţi dau câţiva saci de cornişon, clasa-ntâi! Spargi piaţa cu ei, mă! Ţi-i dau la un preţ de nimic, pentru că, vorba aia, ne cunoaştem de-o viaţă. 
  
--Cât, mă? 
  
--Lasă, bă, fiţele astea de negustor! Ţi-am spus că am marfă clasa-ntâi? Hai, grăbeşte-te şi vino în câteva ore, că mă sâcâie unul să-mi cumpere toată producţia. Or, noi care ne cunoaştem de-o viaţă…cum să scap marfa la ăla, mă? 
  
--Nu pot, dragă, am toate maşinile-n cursă. Până vin, până descarcă…probleme. Poate, peste câteva zile. 
  
--N-ai înţeles, mă? Vino cu maşina mică să iei câţiva saci, ca să te convingi ce marfă am. Marfă lux la preţ de pomană. După ce-i vinzi, ai să vrei un tir. Hai, te aştept! 
  
--Am maşina-n Service, dragă! Şmecherii ăia mă amână, iar eu nu am timp să mă ţin de ei. 
  
--N-auzişi, mă, că ai concurenţă? Ditamai patronul, circuli doar cu un singur autoturism? M-ai dezamăgit! Hai, descurcă-te! Ia un taxi şi vino să-ţi dau câţiva saci. Să vezi şi tu ce a realizat un inginer mecanic devenit grădinar. 
  
--Ce să zic…nu ştiu…poate mâine…azi, nu-mi văd capul de… 
  
--Hai mă, premiantule, tocmai tu te plângi? Eu te-aştept, cel târziu până mâine dimineaţă, că…ţi-am spus, concurenţa. Salut! 
  
Ce să facă? Şoferii, distribuitorii şi vânzătoarele îl asaltau cu problemele lor…nevasă-sa nu mai venea…mâine trebuie să ducă şi fetiţa la părinţii lui. Că şi ei…cu mofturile astea sufleteşti. Cu ce? Fără maşină, se simte legat de mâini şi de picioare. Socru-său îi spusese că-i face cadou una nouă. Din orgoliu l-a refuzat categoric. Adică…să-şi bată joc de el, că nu este-n stare să-şi cumpere o maşină? Acum, n-are timp de asta. Şi taică-său cu telefonul lui sâcâitor…Auzi la el: mi-e tare dor de Andreea! Parcă el are timp de „dorul” lor. Ce, lui nu-i este dor de foştii colegi, de casa părintească, de…Însă, nu-l lasă avalanşa asta de treburi, acum în plin sezon. Toţi îşi închipuie că este uşor să fii patron. Ce ştiu ei de răspundere şi probleme? De ce, mama lor, mă invidiază? Şi nevastă-mea m-a lăsat tocmai acum cu greul firmei. Ce tot moşmondeşte cu murăturile alea? Îi dă, nervos, telefon: 
  
--Alo, ce-ai de gând, dragă? Vrei să ne ducem de râpă? Când vii? Că m-a chemat Costache să-mi dea urgent o maşină de castraveciori. Mâine trebuie să duc fata la ai mei, aşa cum le-ai promis…ăia de la Service nu-mi repară maşina dacă nu mă ţin de ei şi castraveţii lui Costache, adevărată pleaşcă, nu m-aşteaptă. Simt că-mi scapă printre degete, iar tu, cu murăturile. 
  
--Ai terminat? Ia fii calm şi gândeşte! Costache este în drumul tău. Mâine dimineaţă iei fata, treci pe la Costache,vezi marfa, stabileşti cât cumperi, eventual îi dai o arvună şi la întoarcere iei sacii. 
  
--Cu ce, dragă, cu ce? 
  
--Auzi, toată ziua te împiedici de taxiurile alea, că n-ai vrut să… 
  
--Lasă, lasă, iau un taxi! 
  
--Vezi că-i simplu? Dar, ai grijă să nu pierzi vremea cu tăticu şi mămica. Dacă te prind, nu-ţi mai dau drumul o săptămână. Crezi că mie nu-mi este dor de ei? Însă, acum… 
  
--Crezi că eu nu ştiu câtă treabă avem? Tu pierzi vremea cu gemurile şi murăturile, iar mie îmi plezneşte capul de probleme. Aranjez pentru mâine dimineaţă, dar, hai, vino mai repede! 
  
După ce i-a dat un telefon lui Costache, căută un taxi pentru a doua zi. Ca un făcut, toate erau plecate în cursă. Mormăi: mama lor, toată ziua mă împiedic de ele şi acum…Se gândi să cheme dispeceratul, când se împiedică de un taxi, în care şoferul dormea cu capul pe volan. Se miră că nu-l observase. O fi bolnav, sau are maşina defectă? Ciocăni în parbriz: 
  
--Alo, şofer! Taxi! 
  
Nicio mişcare, nici un gest. Omul dormea buştean. Enervat, bătu insistent în geam, până când individul tresări speriat. 
  
--Ce faci, domnule? Dormi în timpul serviciului? Vrei să te plătească patronul degeaba? 
  
--Mă scuzaţi, mormăi somnorosul cu ochii cârpiţi.Eu sunt patronul.Fac taximetrie pe cont propriu. 
  
--Bravo!Adică…’mneata chiuleşti de la firma dumitale? Nu ţi-e teamă că te spulberă concurenţa? 
  
--Ştiţi, aseară…meciul naţionalei. Ai noştri au pierdut ca proştii. De necaz, am băut toată noaptea. 
  
--Şi dacă ar fi câştigat, ai fi băut de bucurie. Lasă băutura, omule, că am treabă cu dumneata! Du-te şi te culcă, iar mâine dimineaţă faci plinul şi vii la mine acasă. Mergem la T. unde am nişte treburi. Toată ziua eşti la dispoziţia mea. Te umplu de bani. Să crape concurenţa de ciudă. 
  
Îi dădu o carte de vizită cu adresa şi telefonul, apoi îl atenţionă: să fii la poarta mea la ora cinci fix! Nicio secundă întârzâiere, că atât aşteaptă concurenţa. Pe mâine! Şi plecă rapid să rezolve alte treburi, lăsându-l pe Dumitrache Mototolea năuc. Nici nu apucase să-l salute. Se uita ca zăbăucul la cartea de vizită, fără să realizeze că norocul îi aruncase în creştet o pleaşcă, parcă aruncată de o vacă zburătoare. Vorba ceea cu prostul şi norocul. Dacă ar fi fost măcar un taxi în jur când el dormea ca un tolomac…dar uite că pleaşca a picat tocmai când dormea. Deşi nu avusese nici un client până atunci, a plecat fericit acasă, având grijă să-şi cumpere o votculiţă, ca să continue oftatul că a pierdut naţionala. 
  
A doua zi, la cinci fără un sfert, era în poarta patronului firmei „Freshzarzawat” s.r.l., cu teama să nu se răzgândească, doamne fereşte şi să piardă afacerea. Aştepta, privind cu ochii beliţi prin grilajul de fier forjat, admirând cu invidie viloiul şi curtea pavată cu dale mozaicate. 
  
--Mama lui de mafiot!..Trebuie să-l jecmănesc că e putred. Dar…dacă îmi dă papucii? Că ăştia nu se uită la un amărât de patron care se chinuie cu taximetria. Ciocu’ mic, Trache şi las-o moale cu jupuiala că…vorba lui: concurenţă mare, omule! 
  
După aproape o jumătate de oră se zări şi domnul Zamfirescu, ducând în braţe o fetiţă. Mototolea sări din maşină şi deschise portierele. Zamfirescu zâmbi satisfăcut: 
  
--Ai reuşit să vii la fix? 
  
--Trăiţi! Unde-i ordin, cu plăcere. Maşina-i pregătită pentru drum lung. 
  
--Hai să-i dăm bătaie şi să ne întoarcem până la prânz! Fii liniştit că te plătesc cât câştigi într-o săptămână. Uite, un milion pentru benzină şi încă unul acont. La întoarcere mai primeşti câteva. Vezi? Te plătesc regeşte, mă! 
  
--Săru’-mâna, şefu! La dispoziţia matale cât pofteşti. 
  
--Lasă, dă-i drumul! 
  
O vreme, niciunul nu a scos o vorbă. Fetiţa îşi continua somnul pe bancheta din spate, iar cei doi din faţă îşi depănau gândurile în tăcere. Zamfirescu făcea calcule cât va câştiga din vânzarea celor cinci-şase saci de castraveciori, adică, vreo două-trei sute de kile. O să le ducă mocofanul cu rabla lui? Trebuie, că i-am dat atâţia bani. Iar Costache, cât va cere pe kilogram? Doar suntem prieteni, foşti colegi. Oricât va cere, pun adaos comercial sută la sută. De ce nu, două sute la sută. Face…ha,ha, îmi scot pârleala şi cu profit maxim. Să mai zică socru-meu că n-am stofă de businessman. 
  
Apoi, sufletul său, îmbibat cu damful afacerilor, plutea pe aripile altor vise de îmbogăţire, cu proiecte investiţionale ambiţioase.Visase milionul de dolari şi simţea că se apropie de el. Uite-l! Putea chiar să-l pipăie, deşi, avea o formă alunecoasă, imprecisă, aproape invizibilă. Adică, în cont, şerpuiau vreo sută de mii, care tot intrau şi ieşeau şi de care nu putea să se atingă. Nu-i dă voie coana Mărioara, managerul firmei. Cică este capitalul circulant folosit la plata facturilor. Dumneaei, doar mi-a fixat un salariu de preşedinte al Consiliului de Administraţie, măricel, nu zic nu, şi un fond de protocol, aşa şi-aşa, care nu-mi satisfac pretenţiile mele de „afacerist” cu gusturi rafinate. Şi pentru amărâta asta de afacere cu Costache nu mi-a aprobat pentru protocol nici măcar zece milioane. Ce-ţi trebuie fond de protocol cu Costache, l-a repezit managera, să cheltuiască el, pentru că el vinde. Hmm! Nu înţelege stimata „manageră”că la negociere, preţul se unge cu ulei de protocol? 
  
Aşa-i plutea sufletul pe culmi capitaliste neguroase. Nici măcar nu observa pe taximetristul ăsta jigărit de lângă el. Câteva secunde i se agăţă de neuroni o frântură de gând: cine-o mai fi şi amărâtul acesta? Nu mă interesează, îl plătesc regeşte, ca să-mi stea la dispoziţie. Ăştia, d-aia s-au născut: să fie slugi credincioase şi să servească pe importanţii întreprinzători, care le asigură subzistenţa. Să priceapă amărâtul că nu este muritor de foame numai datorită lui, marele întreprinzător, om de afaceri. 
  
Numai că „amărâtul” de lângă el, gândea altceva, că doar şi el era patron. De taxi. Şi el avea vise capitaliste. Desigur, visele lui pluteau pe nivele inferioare, stabilite de nivelul „afacerii” sale. Dumitrache Mototolea se gândea că „afacerea” asta este binevenită să-şi rotunjească „fondul de investiţii” împărţit de scumpa lui soţioară în două: o parte, pentru achiziţia de piese ca să ţină rabla asta în funcţiune şi alt fond, mai mare, pentru cumpărarea unei „caşcarabete” (aşa le spunea el microbuzelor care acaparaseră piaţa transportului auto din oraş). Nu visa o maşină nouă. Era dincolo de norii din atmosfera posibilităţilor sale. Printre norii săi de vise nu se zărea decât tot o rablă de microbuz la mâna treia sau, de ce nu, la mâna şaptea, cât să ducă motorul şi caroseria vreo doi-trei ani, până strânge capital pentru una la mâna doua, care să ţină şi aia patru-cinci ani şi pe urmă…Aici, plafonul de vise capitaliste devenea opac, precum un acoperiş betonat. Până una-alta, trebuia cumpărată o planetară pe stânga, că asta 
  
boncăluia nervoasă la viraje. Azi dimineaţă, la plecarea-n cursă, mamy i-a şuierat printre dinţi: auzi Trache, azi nu mănânci nimic! Doar un covrig şi apă. Atât, că n-ai să mori! Nu te întâlneşti în fiecare zi cu pleaşca asta. Toţi banii sunt rezervaţi pentru planetară şi două cauciucuri pe faţă, dacă vrei să mai treci de revizia care vine. Şi a naibii revizie se apropia cu viteza sunetului. Mai rămăseseră doar trei luni şi opt zile. 
  
--Cum, mamy, nici măcar votculiţa cea de toate zilele? 
  
--Nici! Economie la sânge, că ne mănâncă revizia! 
  
Bietul suflet candriu, de taximetrist, capitalist, gemea înăbuşit de gândurile astea pâcloase, printre care, abia se mai zăreau visele lui albe, de businessman împlinit. Dar, nu se lasă el doborât. Va ţine cu dinţii de pleaşcă. Rezervorul este plin, motorul toarce ca o pisică mângâiată, clientul a fost generos şi i-a vârât în buzunar planetara… ce mai vrea? Să ţină cu dinţii covrigul volanului. Atât! Chiar atât? Păi, capitalistul nu-i capitalist dacă nu vrea mai mult. De pildă…ce-ar fi să-i propună barosanului, să-i dea în contul prestaţiei sale de taximetrie, un sac de castraveciori, la preţul negociat cu grădinarul ăla. Numai la el în bloc, mamy poate plasa toată marfa la preţ dublu. De ce nu, chiar triplu, că este-n sezon. Ia să aduc vorba, poate pică-n plasă barosanul! 
  
Mai ales că, între timp, răsărise şi soarele, care risipea în atmosferă, belşug de bucurie şi optimism. Se crease un mediu prielnic realizării celor mai îndrăzneţe proiecte. 
  
--O să avem o zi frumoasă, domnu’ Marinescu. 
  
--Zamfirescu, mormăi ofensat domnul Dan, că tâmpul de şofer nu-i reţinuse numele. 
  
--Scuzaţi, domnu’…se zăpăci Trache, nemulţumit că o dăduse-n bară chiar de la prima încercare. 
  
--Zamfirescu! Stai cam prost cu ţinerea de minte, domnu’… 
  
--Mototolea. Dumitrache Mototolea, spuse satisfăcut Trache, că scorul era acum unu-unu. 
  
--Bine, domnu’…Mototol, încearcă să-mi ţii minte numele, că… 
  
--Pardon, domnu’…Vasilescu! Nu sunt domnul Mototol! Rog să reţineţi şi dumneavoastră: mă numesc Mototolea Dumitrache! Nevastă-mea îmi zice Trică, dacă este mulţumită de mine. Însă, când e supărată, mârâie la mine ca o javră, căreia îi iei osul de la gură: Trachee! 
  
Zamfirescu izbucni în hohoe de râs: hai,că-mi place, domnu’ Trache, sau…Trică Mototol! 
  
--Vă rog, domnu’ Alexandrescu, sunt şi eu patron ca şi dumneavoastră, mă rog, patron de taxi. Noi patronii trebuie să ne acordăm puţin respect, că noi ducem ţara pe umeri. 
  
Zamfirescu zâmbi ironic: tâmp, tâmp, dar pricepe esenţialul. 
  
--Ai dreptate, domnu’… 
  
--Mototolea, se grăbi Trache. 
  
--Aşa e, noi ducem greul acestei ţări mizerabile, cu atâtea căpuşe care ne-au cocoşat cu taxele lor. 
  
--Ne-au sleit, domnule, ne-au sleit şi tot ele se plâng că le sugem sângele. 
  
Înţelegând că au interese comune se lansară pe această pârtie politică, până îşi dădură seama că este o fundătură, că altele sunt obiectivele şi priorităţile lor, care nu aveau nimic comun cu…aceste căpuşe agresive. 
  
--Domnule, filosofă savant Zamfirescu, în permanenţă trebuie să te gândeşti cum să-l păcăleşti pe „mister Stat” şi să-l furi,domnule, că altfel te fură el şi te bagă-n faliment cu nenorocitele lui de căpuşe. 
  
--De acord, domnu’… 
  
--Zamfirescu. 
  
--Da’…cum? Cum să te strecori printre zăbrelele atâtor taxe? 
  
--Cu artă şi dibăcie, zâmbi misterios Zamfirescu. Aici este spirifanţul capitalismului. Nu-i suficient să fii priceput în iţele negustoriei. Trebuie să dovedeşti abilitate şi în arta de a înşela şi fura statul. Altfel, stai pe tuşă, domnu’ negustor. 
  
--Aşa-i, oftă bietul Trache, înţelegând unde îi este locul. Degeaba ţinea el cu dinţii de volan. Mafioţii jucau meciul capitalismului, pe când el…pe tuşă. Şi unul dintre „ăştia” făcea pe profesorul cu el. Care…îi aruncase şi lui o firimitură, considerată pleaşcă. În urechi îi vâjâiau mârâiturile lu’ madam Mototolea: ţine cu dinţii de pleaşcă, Trachee! Nu uita, planetara şi cauciucurile, că altfel, revizia te mănâncă! Mai bine, îl pup în fund pe mafiot şi să fiu de acord cu savantlâcurile lui negustoreşti. De aceea se mulţumi să-l asculte şi să mormăie din când în când: aşa-i, aşa-i! În timp ce Zamfirescu îi ţinea prelegerea de negustorie generală, dându-se rotund în teoria negocierii, a stabilirii preţului în funcţie de conjunctura pieţii, mă rog, îl plimbă pe bietul Trache prin tot labirintul marketingului şi prin misterele negoţului cu zarzavaturi. Mânuia aiurea termenii statistici şi economici, ca un adevărat economist ce…nu era, pentru că absolvise Electrotehnica şi, deşi avea diplomă de inginer politehnist (de Bucureşti), nimeni nu-l angajase şi nici el nu avusese curajul să încerce undeva în domeniu, cu toate că se considera inteligent brici. Noroc că o întâlnise în urmă cu opt ani, la un spectacol, pe coana Marioara. Pe…Mery, cum se recomandase ea, roşie ca focul. A înţeles rapid că s-a îndrăgostit de el şi s-a interesat de situaţia ei. Studentă la A.S.E., facultatea de Management în anul patru, tatăl, mare pieţar cu cheag din vechiul regim, priceput în arta zarzavatului proaspăt. A mirosit că asta trebuie să fie cariera lui. A dat naibii ingineria, i-a sucit minţile îndrăgostitei Mery, care i-a „acceptat” aşternutul şi tatăl…ce era să facă? L-a ademenit ca ginere şi asociat, având grijă să-l ţină în domeniul teoretic al comerţului. Coana Marioara, iniţiată în tainele negoţului cu zarzavaturi, încă de când era elevă, acum şi cu diplomă, s-a dovedit o adevărată „manageră”,lăsându-i iubitului soţior doar rolul omului de protocol. Poziţie care nu-i displăcea, atât din comoditate, dar şi pentru că-i satisfăcea ifosele de titrat cu diplomă. Cum, comerţul acesta presupunea multă alergătură, efort şi timp pierdut, a înţeles că trebuie să intre în vârtejul jocului, altfel, vorba lui, eşti azvârlit pe tuşă. Şi hoţul de socru-său tot îi promitea nişte acţiuni pe numele lui, promisiune mereu amânată, spre a-i da a înţelege că nu l-a „convins” cu talentele lui de negustor şi că…oricând se poate scutura de el, cu toată dragostea oarbă a fiicei sale. În cercul acesta, chestiile „sufleteşti”sunt doar folosite sau azvârlite, în funcţie de împrejurări şi jocul intereselor. De multă vreme îl macină ambiţia să-l uimească pe tata-socru cu o afacere trăsnet şi acum, fostul său coleg de liceu îi oferise prilejul s-o demonstreze. De aceea ţinea morţiş să ducă la bun sfârşit această afacere, convingându-l pe „capsomanul” de Costache să-i vândă marfa la un preţ cât mai mic. Deşi, habar nu avea cu ce se tot lăuda fostul său coleg, pe care îl invidia că realizase ceva, acolo la ţară. Îl mai invidia că se însurase cu Olga, o colegă de-a lor, frumuşică foc şi iute ardei, care l-a simpatizat mult, poate, chiar l-a iubit…Dar ce fată nu l-a iubit în liceu? Chipeş, inteligent, premiant…Poate, chiar ea l-a îndemnat pe Costache să-i vândă toată marfa. Hmm! Insistenţa lui Costache…cred că vine din partea ei. Cum mânuiesc femeile pe bărbaţi!..O să vadă el la faţa locului. Doar este expert în femei. Le simte dorinţele de la o poştă. Numai să se uite în ochii Olguţei doar o clipă şi va pricepe de unde vin insistenţele lui Costache. Atunci să vezi negociere de preţ. Să vadă şi nea…Mototolu’ cum se face comerţ artistic. Deocamdată să-i dau câteva lecţii de comerţ teoretic. Şi se strădui să explice patronului taximetrist ce-i ăla adaos comercial, prin ce se deosebeşte de rabat, ce este aia conjunctura pieţei, bonificaţii şi alte „chestii”, d-astea, ştiinţifice, necesare taximetriei lui ca să-i crească rentabilitatea afacerii. Trache dădea din cap, mormăind din când în când câte un „daa!”, gândindu-se cum să-i plaseze cererea pentru un sac cu castraveţi la mult lăudatul preţ „de pomană”. 
  
-va urma- 
  
Referinţă Bibliografică:
romanul TRANDAFIRUL SIRENEI-episodul 1 / Năstase Marin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1749, Anul V, 15 octombrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Năstase Marin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Năstase Marin
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!