Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Năstase Marin         Publicat în: Ediţia nr. 1742 din 08 octombrie 2015        Toate Articolele Autorului

povestirea DOMNUL FUSULAN-partea a doua
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
- Copii, peste două săptămâni are loc serbarea de Crăciun. Domnul director ne-a făcut onoarea să începem noi serbarea cu imnul regal. Ne-a promis că numai noi vom deschide serbările şcolare dacă vom cânta frumos acum. Aşa că trebuie să învăţăm imnul regal! Cine ştie să cânte? 
  
Linişte totală. Chestia asta l-a enervat pe domnul Fusulan. Cum? Nimeni nu ştie să cânte imnul regal? Şi cu vocea lui de butoi dogit a început să gâgâie : 
  
- Trăiască regele / în pace şi onor / de ţară iubitor… După ce l-a chinuit până la sfârşit, ne-a invitat şi pe noi să cântăm împreună cu el. Dezastru. Mormăieli de neînţeles sau urlete, precum câinele la lună. Domnul Fusulan îşi astupase urechile, iar pe faţa lui schimonosită se citea suferinţa. 
  
- Stop, stop, stop ! că omorâţi omul ! Nici nu ştiţi măcar cum să luaţi tonul. Noroc că am diapazonul la mine. 
  
Şi a scos din buzunar ciudatul instrument, pe care nu-l văzusem în viaţa noastră. Nici nu bănuiam ce va face cu el. L-a atins uşor de catedră şi ciudăţenia a scos un zbârnâit specific, pe care domnul Fusulan l-a însoţit cu un gâgâit asemănător: 
  
- Laaa! Aţi înţeles, mă? Asta este nota “la”! 
  
Habar nu aveam ce era aia „notă” şi cu atât mai puţin pricepeam că zbârnâitul ăla şi gâjâitul dumnealui însemnau nota „la”. Şi, mă rog, ce legătură avea nota „la” cu „trăiască regele” ? Mai mult, în loc să cânte obişnuitele cuvinte, a început cu păsăreasca : do, re, fa, mi sol, sol, do, mi, sol, re… şi aşa mai departe, încât ne-a înspăimântat şi nu am mai înţeles nimic. Aproape că turbase, lovind furios diapazonul de catedră : 
  
- Nu înţelegeţi, idioţilor, că asta este nota „la” , că celelalte note din gamă se raportează la nota „la” ? Laaa ! şi iar lovea diapazonul : Laaaa ! cântaţi după mine : Laa ! 
  
Repetam speriaţi, pentru că pusese mâna pe „mămica” şi se îndrepta spre noi : 
  
- Laaa ! Behăiam, ca mieii duşi la tăiere. 
  
- Nuu! Urla furios. Asta nu-i „la”! Nu este nici „sol”şi nici „mi”! 
  
Şi…jap! jap! cu „mămica” în căpăţânile noastre, care nu voiau să pri-ceapă gama. Fiecare alintare a „mămichii” era însoţită de scrâşnete : Laa ! Laa ! După ce i-a lălăit pe toţi, a spus suflând din greu : 
  
- Acum, hai să cântăm „trăiască regele”! Dar aşa, cu voioşie! Să se simtă că ne iubim regele şi ţara! Vă închipuiţi cu câtă dragoste de ţară am cântat. Deşi ne aşteptam în orice clipă să ne mângâie mămica”, am văzut faţa zbârcită a domnului Fusulan ceva mai senină : 
  
- Nu e rău! Mârlanul începe să priceapă. Însă…nu-mi place defel cum luaţi refrenul. Repetăm de la „fie-n veci”Atenţie! ă-ă-ăă! Re-mi-laa! Aţi înţeles ? Haideţi să vedem cum sună! Re-mi-laa! ă-ă-ăă! 
  
Şi freacă-l pe mârlan cu re-mi-laa! şi ă-ă-ăă! Până-i ies pe nas, pe urechi şi pe gură notele corecte: ă-ă-ăă! Se făcuse vânăt şi repeta în neştire: ă-ă-ăă! Iar noi, ca nişte papagali speriaţi, ne forţam să ă-ă-im cât se poate de corect. Dar ă-ăul ăsta nenorocit tot nu ieşea pe placul domnului Fusulan, exasperat, cu diapazonul într-o mână şi cu „mămi-ca” în cealaltă. Ne-a pus pe fiecare în parte să ă-ă-im. Vă închipuiţi ce-a ieşit. Îl /o pocnea pe mârlan / mârlancă în neştire. Pe cap, peste gură, pe spinare, unde apuca, deşi înspăimântatul cântăreţ guiţa ca porcul cu cuţitul în gât. Monitorii erau onoraţi de „mămica” la palmă. 
  
- Ia cântă, monitor ! ă-ă-ăă! 
  
Cânta monitorul ca puiul căruia îi suceşti gâtul şi domnul Fusulan ţipa: 
  
- Întinde palma! 
  
După ce-l plesnea, iar îi spunea: „repetă, monitor!”. Monitorul cârâia tot aşa şi, instinctiv, întindea cealaltă palmă. Cum eram în ultima bancă, sufeream intens pentru toate loviturile încasate de monitori şi încercam să intuiesc durerea provocată de acestea. Ă-ă-iam în neştire, închipuindu-mi că voi cânta corect şi tremuram cu toate fibrele sufletului. Când a ajuns la banca mea, a început cu Gogu: 
  
- Hai, mârlan, s-aud! Ă-ă-ăă! 
  
Gogu, foarte calm a ă-ă-it aproximativ corect, fapt ce l-a încântat pe domnul Fusulan: 
  
- Uite că mârlanul poate! Bravo, mârlan, cred că te avansez monitor! 
  
Şi a trecut la mine. Când i-am servit ă-ă-ăurile leşinate şi piţigăiate, a început să-mi lovească palmele în neştire. Pentru că i le întinsesem pe amândouă. Urla : 
  
- Monitor, ai ? Monitor care nu pricepe un simplu ă-ă-ăă !? Mârlan, asta eşti ! Treci în locul lui! Şi a arătat spre Gogu. Cred că m-a îmbrâncit Gogu în locul lui de mârlan, azvârlindu-mi cărţile şi tăbliţa. Eram năucit. Zdrobit de usturimea palmelor umflate, nu mai vedeam, nu mai auzeam. Îmi vâjâia în urechi zbârnâitul diapazonului : ă-ă-ăă ! 
  
A doua zi, Gogu a intrat în pielea de monitor şi a început să-mi lucreze căpăţâna cu urecheli, păruieli şi pumni în cap: 
  
- Scoate cartea şi învaţă, mârlane ! 
  
Niciodată nu-mi imaginam durerile bietului Gogu, când, în răutatea şi neghiobia mea, îi aplicam procedura domnului Fusulan. Şi Gogu se pricepea al naibii să fie monitor, nu ca mine. El ştia mai bine să mă dea cu capul de bancă şi să mă umilească la fiecare lovitură, cu rânjetul scrâşnit de „mârlan împuţit”. Când ajungeam acasă, nu-mi scoteam căciula, ca să nu-mi vadă mama urechile înroşite şi cucuiele. 
  
În ce priveşte imnul regal, am scăpat de chinul ă-ă-itului. Scârbit, domnul Fusulan a acceptat ca toţi mârlanii care cântau precum măgarii să stea în spatele celorlalţi şi…să mişte şi ei din buze. Însă pentru toate chinurile îndurate cu acel „ă-ă-ăă!” am fost răzbunat la serbarea de Crăciun. Zâmbitor, plutind în aerul de sărbătoare, domnul Arsu a spus încântat : 
  
- Am plăcerea să vă prezint corul domnului Fusulan, care va deschide serbarea cu imnul regal. În acest moment solemn, să-i acordăm toată admiraţia ! 
  
Înghesuiţi în faţa asistenţei care ne-a aplaudat frenetic, am fixat ochii pe bagheta domnului Fusulan şi am început să răcnim „trăiască regele / în pace şi onor”. Vă închipuiţi amuzamentul celor de faţă când le-am agresat urechile cu ţipetele speriate ale celor bruftuluiţi de „mămica”.Dar bucuria cea mare am produs-o când am ajuns la re-fren. Domnul Fusulan a insistat: „Fie-n veci”! Însă noi am urlat din răsputeri: “ă-ă-ăă!” Asistenţa a izbucnit în hohote de râs. Domnul Fu-sulan a repetat puternic: “Fie-n veci!”. Tot puternic am răspuns şi noi: „ă-ă-ăăă !”. Cei de faţă s-au tăvălit de râs. Domnul Fusulan, vâ-năt la faţă, îşi muşca bagheta, repetând în neştire: „Fie-n veci !”. Tot în neştire, repetam şi noi, ca idioţii : „ă-ă-ăă !”. A rupt bagheta în bu-căţele şi a vrut să le arunce în noi, dar l-a oprit la timp domnul Arsu: 
  
- Domnul Fusulan, vă rog, vă rog, sunt copii, înţelegeţi ! După vacanţă ne-a luat la rând pe fiecare cu “mămica”: câte două la palmă. 
  
- Ca să vă intre-n cap imnul regal ! 
  
Şi incidentul s-a uitat, dar eu, din toată tărăşenia cu imnul regal m-am ales cu mârlănia şi cu Gogu monitor. Nu întrezăream nicio posibilitate de a scăpa de năpastă. Pe deasupra, şmecherul de Gogu îi raporta mereu lui Mihăiţă că am comis grave abateri disciplinare, deşi suportam disciplinat toate bătăile şi păruielile. Ca un mârlan ce eram, nu puteam fi crezut. Cuvântul meu era zero în faţa celor spuse de monitor. Şi liniuţele curgeau la catastif, urmate îndeaproape de alintările „mămichii”. Pentru că monitorul general cel conştiincios mă nota cu belşug de liniuţe, în baza cărora „mămica” îmi băşica fundul. În fiecare dimineaţă întrebam pe monitorul general : 
  
- Mai am liniuţe? 
  
La care îmi răspundea invariabil: 
  
- Mai ai! 
  
- Dar nu le-a lichidat ieri mămica ? 
  
- Nu! Şi dacă te contrezi cu mine, îţi mai pun o liniuţă! Tăceam şi ascultam resemnat să fiu chemat la „mămica”. Însă am observat că alţii, care erau cu adevărat indisciplinaţi, adică alergau în voie şi ţipau în clasă, nu erau chemaţi la „mămica”. Chestia asta m-a intrigat şi, urmărindu-i, am văzut cum dădeau câte o pungă lui Mihăiţă, iar conştiinciosul monitor general o punea în sertarul catedrei. Astfel respectivul zburdalnic putea face în voie fel de fel de năzdrăvănii. L-am întrebat pe năzdrăvanul de mârlan care-i secretul şi acesta mi-a declarat senin: 
  
- Ouă! Liniuţa şi oul! 
  
Astfel iluminat, m-am urcat în şură, unde bietele găini se chinuiau ca să se elibereze de preţiosul dar al vieţii şi am golit toate cuiburile. Ba,într-un cuib am găsit o găină aflată în chinurile facerii,care nu vo-ia să se dea la o parte. Am băgat mâna sub ea şi am luat tot ce am gă-sit, inclusiv cuibarul. După o săptămână, mama se plângea la vecine: 
  
- Nu ştiu ce se întâmplă cu găinile mele, nu mai fac ouă! În schimb, eu am scăpat de „mămica”. Dimineaţa, mă duceam la monitorul general şi îl întrebam scurt: 
  
- Câte? 
  
- Trei! îmi răspundea el. 
  
- Şterge-le, că am adus ouă! 
  
Şi le ştergea. Adică le încercuia şi trăgea peste ele o linie mai mare. În ziua aceea scăpam, dar avea grijă Gogu să mă păruiască şi să-mi care pumni în cap. Ce puteam să fac? Viaţă de mârlan amărât! 
  
Până într-o zi, când domnului Fusulan i-a venit ideea trăsnită să-i verifice personal pe monitori. 
  
-va urma- 
  
Referinţă Bibliografică:
povestirea DOMNUL FUSULAN-partea a doua / Năstase Marin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1742, Anul V, 08 octombrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Năstase Marin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Năstase Marin
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!