Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Năstase Marin         Publicat în: Ediţia nr. 1719 din 15 septembrie 2015        Toate Articolele Autorului

DOMNIŞOARA IULIA-3
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Trecuse luna octombrie şi noi învăţaserăm să citim bine, chiar dacă mai bâlbâiam uneori silabele. Dar a venit luna noiembrie cu ploile tăioase ca briciul şi vântul nemilos, ce înfuleca lacom frunzele de pe crengi. Într-o luni din ultima săptămână de noiembrie domnişoara Iulia nu a mai intrat în clasă dimineaţa la ora opt fix, cu catalogul sub braţ, aşa cum îi era obiceiul. Ne-am mirat, dar am fost cuminţi. S-a făcut ora nouă şi...domnişoara tot nu a intrat în clasă. S-a făcut şi zece... Între timp în clasă zumzetul s-a transformat în gălăgie, gălăgia în ţipete şi ţipetele în hărmălaie generală, care s-a revărsat pe holul şcolii până la uşa cancelariei. 
  
Atunci a ieşit din cancelarie domnul Arsu cu o nuia în mână, cu care lovea un duşman nevăzut din aer. Am zburat în clasă ca nişte pui speriaţi, fiecare la locul lui, cu mâinile la spate. Ca şi cum am fi fost tot timpul smirnă, o puzderie de mini-sfincşi nevinovaţi, toţi cu ochii la nuiaua domnului Arsu. Nu eram învăţaţi cu bătaia. Domnişoara Iulia nu şi-a permis agresarea noastră nici măcar cu o pişcătură de păr 
  
sau de urechi. E drept că ridica vocea uneori la câte un neastâmpărat, dar cu invariabila dojană:„Vrei să mă superi?” Şi nimeni nu voia să-şi supere „prietena”. De aceea, trecerea de la „prietenie” la nuiaua care vâjâia pe deasupra capetelor noastre a avut un efect de anesteziere a sufletelor, cu toate că domnul Arsu nu a lovit efectiv pe nimeni. 
  
- Mă, a şuierat dumnealui, să n-aud o şoaptă, că nuiaua asta simte orice mişcare. Cum vă mişcaţi, cum se repede la voi! 
  
Nu îndrăznea nimeni să mişte. Abia mai respiram. Ne-a examinat îndelung şi a zâmbit mulţumit că reuşise să ne hipnotizeze. Apoi a vorbit mieros: 
  
- Acum, că sunteţi aşa de cuminţi, arătaţi-mi ce aţi învăţat! 
  
Şi a pus pe fiecare să citească mici fragmente din lecţia de zi şi cele precedente. 
  
- Mda! Nu e rău. Să vedem dacă vă descurcaţi şi la socoteli. Iar noi ne-am descurcat şi la socoteli. Atunci a exclamat admirativ: 
  
- Mă, dar voi aţi învăţat carte, nu glumă! Cu disciplina staţi mai prost şi aici o să lucrăm noi mai mult! 
  
Nu înţelegeam defel, cum trebuie să „lucrăm” mai mult? Îl simţeam că e nervos, pentru că bătea tactul cu nuiaua când în catedră, când în tablă. Şi se uita tot mai des pe fereastră şi la ceas. Începuse să pufnească şi să-şi muşte mustaţa. Privirea îi îngheţase în fereastră cu luciri de oţel în ochi. Pe la ora unsprezece şi jumătate a intrat în clasă şi domnişoara Iulia. O fantomă într-o pelerină militară cu glugă, până la pământ, de pe care şiroiau picurii de apă. Ducea pe umăr, agăţată 
  
într-un băţ gros, o geantă mare, voluminoasă. Totuşi, foarte calmă, a dat jos de pe umeri voluminoasa geantă şi a spus încet: ”bună ziua!”. Toţi am spus „bună ziua”, mai puţin domnul Arsu, care se uita ostentativ la ceas. Iritată, domnişoara Iulia a mai spus o dată, cu vocea ridicată, ”bună ziua!”. La care domnul Arsu a şuierat: 
  
- Acum se vine la şcoală, domnişoara învăţătoare? 
  
- Am avut o problemă gravă, domnule director, a spus blând „domnişoara învăţătoare”. 
  
- În şcoala noastră, a spus tot blând directorul, disciplina este strictă. Nimeni nu-şi permite să încalce regulamentul. Cei care nu-şi cunosc responsabilităţile sunt pedepsiţi! 
  
- Dar, domnule dire... 
  
- Vă rog, regulamentul şcolii nu se discută!... 
  
- Domnule director, a strigat domnişoara Iulia, la cancelarie, nu aici! 
  
Când şi-a dat seama că a greşit, domnul Arsu a început să se bâlbâie: 
  
- Bine, mă rog... scuzaţi... sunt nervos... să mergem la... 
  
- Prea târziu, domnule director, a izbucnit în plâns domnişoara Iulia, prea târziu! Voiam doar să vă spun că tata este pe front, iar mama s-a îmbolnăvit. Ieri a avut febră mare, peste treizeci şi nouă. Am chemat medicul şi am îngrijit-o toată noaptea. De dimineaţă am lăsat-o cu o vecină. Iar eu...am venit pe jos de la Turnu...(plângea în hohote) pe ploaie şi pe vânt... Ce vreţi? Doisprezece kilometri pe 
  
vremea asta! De regulă, plecam duminică după amiaza... Dar acum, cu mama... 
  
- Vă rog...vă rog! Încerca s-o liniştească domnul Arsu. Iertaţi-mă că am fost nervos, vă rog, la cancelarie! 
  
- Repet, prea târziu, prea târziu! Plângea continuu domnişoara Iulia. Acum trebuie să demisionez, pentru că... nu mai pot... în aceste condiţii... 
  
- Nu, vă rog! A luat-o domnul Arsu de umeri, i-a luat şi geanta, dar domnişoara Iulia i-a smuls geanta din mână: 
  
- Destul, domnule director, nu mai am ce să caut la cancelarie! În clasă s-a spus tot ce era de spus. Iar eu nu-mi întorc vorba niciodată, deşi... regret mult de tot că mi-am dat demisia (iar a izbucnit în plâns). Mai ales... că-mi iubesc... atât de mult copiii! 
  
Cu ochii şiroind de lacrimi a venit în faţa băncilor, ne-a privit lung, ca şi când ar fi vrut să-şi înregistreze în memorie imaginea fiecăruia şi, suspinând, a spus: 
  
- Îmi pare rău, dragii mei... vă iubesc mult... mult şi n-am să vă uit... acum trebuie să... nu fiţi supăraţi... pe mine... mai târziu veţi înţelege... nu mă uitaţi! Apoi şi-a pus geanta-n băţ pe umeri şi a ieşit ca o vijelie, cu toată împotrivirea domnului Arsu, care o întrerupea mereu: 
  
- Domnişoară, fiţi rezonabilă... fiţi rezonabilă! Vă rog! 
  
Pe coridor şi afară, pe alee, domnul Arsu sărea în faţa ei, încerca disperat s-o oprească, dar domnişoara Iulia îl ocolea şi păşea ferm, cu paşi hotărâţi. Noi, toţi, ciotcă la ferestre, unul peste altul. Urmăream şi speram ca domnul Arsu să o întoarcă din drum. Când au ieşit în şosea, domnul Arsu a început s-o tragă de umeri, dar domnişoara Iulia i-a dat peste mână. Oamenii se opreau din drum şi-i priveau miraţi, fără să înţeleagă despre ce este vorba. Domnul Arsu şi-a dat seama de penibilul situaţiei şi a renunţat. 
  
Domnişoara Iulia, dreaptă ca un ofiţer la paradă, despica şirurile de stropi de ploaie reci cu paşii săi hotărâţi. A fost ultima imagine cu acea zână fermecată numită domnişoara Iulia. Ba, nu! Imaginea se completa cu un domnu’ Arsu lovit nemilos de tăişul de gheaţă al stropilor... Răvăşit, neputincios, cu ochii pierduţi în depărtarea şoselei care-o înghiţise pe domnişoara Iulia. Acea delicată fiinţă, pe care a rănit-o într-un moment de furie, necugetat. Moment pe care l-a regretat mult timp, dar pe care nu-l putea şterge cu toate regretele din lume. 
  
Iar noi? Năuciţi, aiuriţi, ca nişte pui rătăciţi care piuie bezmetici, când vulpea înhaţă pe mama cloşcă. Nu pricepeam o iotă din întâmplarea asta, nici consecinţele sale... 
  
Degeaba încerc acum să dau timpul înapoi şi să schimb acel nefericit moment cu altul în care domnişoara Iulia se răzgândea, se întorcea plângând în clasă, ne săruta pe obraji pe fiecare, iar domnul Arsu îi săruta mâinile amândouă. Degeaba! A plecat şi plecată a fost. Zadarnică orice închipuire, suflete al meu scăldat în lacrimi şi parfum de liliac! 
  
-sfârşit- 
  
Referinţă Bibliografică:
DOMNIŞOARA IULIA-3 / Năstase Marin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1719, Anul V, 15 septembrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Năstase Marin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Năstase Marin
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!