Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Năstase Marin         Publicat în: Ediţia nr. 1716 din 12 septembrie 2015        Toate Articolele Autorului

DOMNIŞOARA IULIA-2
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
- Gata, mă, eşti sănătos? A întrebat zâmbind domnul Arsu.. Adică... s-a făcut măgarul sănătos? În acea clipă am simţit pe şira spinării lovitura de bâtă noduroasă a lui nea Ghiţă (Dii, afârâsache!). De aceea am vrut să fug când domnul Arsu a deschis uşa clasei. Noroc că mă ţinea tata de mână. 
  
- Hai, mă, speriatule! M-a repezit domnul Arsu. 
  
Bineînţeles că tata m-a târât până în mijlocul clasei. Şi misterul s-a dezlegat... Am văzut copii ca mine şezând în bănci (vasăzică, aşa arată băncile!). Uite că sunt şi fetiţe!... Dar stau în alte bănci, separate de băieţi...Ia te uită! Ca la biserică! Moşii pe dreapta, babele la stânga. Şi ce mare este clasa! Are ferestre multe şi luminoase...Acolo, în faţă, ce-o fi banca aia mai mare? Cu scaun? Şi mai înaltă?... Dar asta, de la banca mare, din faţă, cine-o fi? Că este frumoasă, ca o zână! Însă nu are rochie lungă. Are o fustă albastră, plisată (am mai văzut eu la fetele mari de la horă). Are şi bluză. Ce albă e! Iar la gât are ceva...ca o fundă mare, mare. Şi e mov...ca florile din liliacul nostru de la poartă. Uite că s-a apropiat şi zâmbeşte la mine! Mmm! Ce frumos miroase! Exact ca liliacul nostru primăvara, când mă agăţ de crengile lui şi nu mă mai satur să-i miros florile. Mmm! 
  
- Acesta-i băieţelul bolnav? 
  
Ce blând vorbeşte!...Dar de unde ştie că am fost bolnav? Aha! I-a spus domnu’ Arsu că trebuie să mă fac măgar sănătos! Uff!... 
  
- El este, a răspuns domnul Arsu. Aveţi grijă de el, că este cam debil! 
  
Apoi, către mine: 
  
- Auzi, mă? Dumneaei este domnişoara învăţătoare Iulia! 
  
- Lăsaţi, domnule director, să-mi spui domnişoara Iulia şi...atât! 
  
- Domnişoara Iulia! Am murmurat eu, emoţionat. 
  
- Domnişoară Iulia! A intervenit domnul Arsu, fiţi mai severă, că vi se urcă în cap! 
  
Domnişoara Iulia a râs amuzată: 
  
- Aşa-mi place mie, domnule director! 
  
După ce au plecat tata şi domnul Arsu, domnişoara Iulia m-a aşezat pe un loc liber din banca a doua. Apoi s-a aşezat lângă mine în bancă... Eu am început să tremur şi să mă bâlbâi. Floarea de liliac mă îmbătase cu parfumul ameţitor, mai ales când delicata-i mână mi-a atins cu degetele ei fine palidul meu obraz. Mi-a spus să scot tăbliţa, condeiul şi m-a întrebat cum mă cheamă. I-am spus numele cu care mă alinta mama când eram supărat sau bolnav. A zâmbit domnişoara Iulia şi m-a alintat şi ea cu aceeaşi duioşie maternă. 
  
- Bine, dragul meu! (Auzi, sunt „dragul” ei!). Am să-ţi propun ceva. Şi mi-a şoptit la ureche: acum, noi doi vom fi prieteni. Să nu spui la nimeni, că acesta e secretul nostru. Însă, trebuie să ştii că prietenii nu-şi fac supărări unul altuia. Nu e aşa că tu ai să mă asculţi mereu şi nu ai să mă superi? 
  
- Daa! Am şoptit şi eu misterios, măgulit că frumoasa zână dorea să-mi fie prietenă. 
  
- Sst! A ridicat degetul misterios domnişoara Iulia. 
  
- Acum scrie pe tăbliţă bastonaşe. 
  
- Bastonaşe? M-am mirat eu. Îl văzusem deseori trecând pe uliţa noastră pe moş Iordan târşiindu-şi paşii sprijinit în baston şi-mi închipuiam că ştiu precis cum să-i desenez bastonul. Am întrebat, totuşi: 
  
- Îl fac şi pe moş Iordan? 
  
Domnişoara Iulia a rămas perplexă. 
  
- Care moş Iordan? După ce s-a dumerit, a zâmbit. 
  
- Fără moş Iordan, numai bastonul lui! 
  
Am luat condeiul cu mâna stângă (pentru că sunt stângaci) şi am tras o linie tremurată pe toată tăbliţa cu o îmbârligătură închipuită de mine drept cap de baston. 
  
- Nuu! S-a speriat domnişoara Iulia. Nu cu stânga! A oftat cu ochii în tavan, ştiind ce treabă va avea cu mine. Cu voce calmă, dar fermă, mi-a poruncit: 
  
-Şterge mâzgălitura cu buretele! Chestia ştersului cu buretele mi-a făcut mare plăcere. Însă a mai spus apăsat. 
  
- Ia condeiul cu mâna dreaptă şi scrie! 
  
Asta nu mi-a plăcut şi l-am luat tot cu mâna stângă: 
  
- Ţi-am spus să iei condeiul cu mâna dreaptă? 
  
- Nu pot cu mâna dreaptă! Am spus bosumflat şi încăpăţânat ca un catâr (era să spun: ca un măgar sănătos). 
  
- Ba poţi, mi-a spus domnişoara Iulia, tot aşa de încăpăţânată. 
  
- Ba nu pot! Am lăsat eu buza din nou. 
  
- Ba poţi! A insistat domnişoara Iulia şi, foarte calmă, mi-a luat condeiul din mâna stângă şi mi l-a pus în mâna dreaptă. Apoi, mi-a luat mânuţa cu delicata-i mână şi mi-a plimbat-o uşor pe tăbliţă, şoptindu-mi: 
  
- N-ai spus că vrei să fii prietenul meu? De ce vrei să mă superi? 
  
Doamne! Cum era să-mi supăr prietena mea dragă?! Care mă urcase în liliacul înflorit şi îmi zâmbea ca un soare blând din cerul mătăsos şi aromat. Şi mânuţa mea în mâna domnişoarei Iulia umplea tăbliţa cu nişte bastonaşe albe, perfecte, mai frumoase decât bastonaşul lui moş Iordan. Visam, scriam şi zâmbeam plutind printre crengile de liliac înflorit... Nici n-am observat că domnişoara Iulia îşi retrăsese gingaşa-i mână şi doar se făcea că îmi dirijează mânuţa, exclamând mirată: 
  
- Vai, ce bastonaşe frumoase a scris băiatul acesta! Şi a arătat tăbliţa la toată clasa. Însă invidioşii au vociferat: 
  
- Dar, nu le-a scris el! este un stângaci! 
  
- Cum nu le-a scris el? s-a prefăcut supărată domnişoara Iulia. Hai, şterge tăbliţa şi scrie din nou, să vadă toţi ce bastonaşe frumoase faci tu! 
  
Am şters tăbliţa şi instinctiv am luat condeiul cu mâna stângă, dar dumneaei, foarte atentă, mi l-a luat rapid şi l-a pus în mâna mea dreaptă. De astă dată nu mi-a mai dirijat mâna, însă mi-a şoptit: 
  
- Hai, dragul meu prieten, străduieşte-te! Să vadă toţi ce bastonaşe frumoase faci tu! 
  
Nu ştiu dacă ambiţia sau mândria că sunt prietenul acelei zâne frumoase, însă ceva magic mi-a purtat condeiul din mâna dreaptă şi fără să fac efort am umplut tăbliţa cu bastonaşe perfecte, frumoase. Cred că a fost surprinsă, că le-a arătat invidioşilor. Probabil că au fost şi copiii miraţi, că mă ştiau stângaci. Nici eu nu îmi explicam teribila performanţă a bastonaşelor perfecte scrise cu mâna dreaptă. Dar domnişoara Iulia m-a trezit din reverie şi a bătut din palme: 
  
- Gata! Acum trecem la bastonaşe cu mânerul în jos. Eu vă arăt pe tablă şi voi le scrieţi pe tăbliţe! 
  
Însă eu m-am bosumflat, fiindcă domnişoara Iulia nu se mai ocupa exclusiv de mine. Cred că observase figura jalnică de vedetă părăsită, totuşi mă lăsa să mă chinuiesc cu bastonaşele întoarse. Mai trecea din când în când pe lângă banca mea şi... ca să mă consoleze, îmi mai punea mâna pe creştet, însoţind-o cu un zâmbet discret, purtat de petale de liliac. Apoi îmi şoptea: 
  
- E bine, prietene, faci bastonaşe frumoase! Dar pe mine nu mă mai mulţumea. Voiam să stea lângă mine şi să-mi mai ţină mânuţa în mâna ei. De aceea am luat din nou condeiul cu mâna stângă, însă ochiul vigilent al domnişoarei Iulia m-a prins. 
  
- Nuu! Pune condeiul în mâna dreaptă! A venit din nou la mine: de ce mă superi, dragul meu? Vrei să mă dezamăgeşti? Cu obişnuitul calm, mi-a pus din nou în mâna dreaptă condeiul şi mi-a dirijat mânuţa câteva secunde. Parfumul de liliac mi-a învăluit năsucul, şoptindu-mi discret în nări: 
  
- Parşivule! (ce nu face omul pentru un pic de parfum, chiar şi când este o mogăldeaţă!). Am mai încercat stratagema cu mâna stângă, însă domnişoara Iulia imediat striga la mine: 
  
- Hei, ia condeiul cu mâna dreaptă, că mă superi! De aceea eram într-o permanentă stare de bosumflare, mai ales că domnişoara Iulia, prietena mea, stătea şi pe lângă ceilalţi băieţaşi şi fetiţe şi-i mângâia şi pe ei pe creştet. Mă intriga faptul că le spunea şi lor „te iubesc”, când eu ştiam că era doar „prietena” mea, ba, într-o recreaţie, un coleg mi-a şoptit la ureche: 
  
- Hai să-ţi spun un secret! Ştii că domnişoara Iulia este „prietena” mea? 
  
- Ba a mea! I-am spus eu, arţăgos. 
  
- Ba a mea! Mi-a replicat colegul. Mie mi-a spus întâi! 
  
- Ba mie! Am contrat eu. 
  
- Ba mie! A contrat şi el. 
  
Am început să ne îmbrâncim şi să ne dăm palme. O fetiţă ne-a întrebat care e motivul şi noi i-am spus „secretul”. A râs fetiţa: 
  
- Sunteţi proşti! La toate fetele ne-a spus secretul acesta, dar noi nu-l spunem nimănui! Noi, fetiţele, ştim să păstrăm secretul, însă voi, băieţii sunteţi nişte proşti! 
  
- Ba ştim! Am răspuns noi contrariaţi. 
  
- Ba nu ştiţi! A râs fetiţa, făcându-ne în pumni: sâc, sâc! 
  
Noroc că a sunat clopoţelul. Eu, însă, m-am dumerit că toţi copiii din clasă erau „prietenii” domnişoarei Iulia, că trebuia să fie secret, care secret era spus în mare taină de toţi, la toţi. Nu îmi rămânea decât să respir adânc parfumul de liliac atunci când domnişoara Iulia trecea pe lângă banca mea şi-mi zâmbea şoptindu-mi: 
  
- Ce mai faci, stângaciule, tot mai vrei să mă superi? 
  
Nu, nu voiam deloc s-o supăr. Era doar „prietena” mea: zâmbeam complice şi mă străduiam să scriu cu dreapta. Într-o săptămână, toţi copiii reuşiseră să parcurgă etapa bastonaşelor, cerculeţelor şi altor semne, componente ale literelor şi cifrelor. 
  
Când am trecut la cunoaşterea acestora, domnişoara Iulia a scris pe tablă cifrele şi literele, repetând insistent, rar şi răspicat denumirea lor. În acelaşi timp urmărea privirile copiilor, ca să-şi dea seama dacă au înţeles. Probabil că şi-a închipuit că unii copii nu au înţeles ce spunea şi scria pe tablă. De aceea, a apelat la imaginaţia lor intuitivă. - Hai să ne închipuim, dragi copii, că cifra unu seamănă cu un vrăjitor lungan, cu nasul mare (acesta este nasul) şi cu o pălărie ţuguiată, ca vrăjitorul din... 
  
Dar nu a observat nicio iluminare pe chipul copiilor. Atunci a insistat: 
  
- Sau poate că seamănă cu piticul din basmul... 
  
Aceeaşi neclintire pe feţele copiilor. Tăcere din partea ei şi a copiilor, când, Dică a spus: 
  
- Domnişoară Iulia, noi nu avem în sat pitici şi vrăjitori. Nu ştim cum arată ăia. Mie mi se pare că cifra unu seamănă cu nea Mitică a lu’ Dore, că el are nasu’ mare şi căciulă ţuguiată! 
  
Au râs copiii, a râs mânzeşte şi domnişoara Iulia. Nu se aşteptase să fie respinsă cu piticii şi vrăjitorii din basme. Nu ştia că acei copii nu văzuseră cărţi ilustrate de basme. La urma urmei, e bun şi ...nea Mitică. Dar copiii au complicat lucrurile, pentru că a intervenit Florina: 
  
- Ba seamănă cu nea Gheorghe a’ lu’ Ciorap, că şi el are nasul mare şi căciula căzută pe nas, ca ăsta! 
  
- Ba nu! A dat cu gura Petruţa, că nea Mitică are mustaţă şi căciulă jerpelită, jupuită pe margini. Spunea mama că poartă căciula aia de vreo zece ani! 
  
- Şi ce dacă are mustaţă, şi-a apărat nea Miticul Dică. Cifra unu nu poate avea mustaţă? Domnişoară Iulia, faceţi-i mustaţă, că aşa are nea Mitică! 
  
Domnişoara Iulia înţepenise cu creta în mână. Era înciudată că „prietenii” ei îi complicau existenţa. 
  
- Nu-i pun nicio mustaţă! Mai degrabă îi rad mustaţa lui nea Mitică, dacă vrea să semene cu cifra unu! 
  
Atât i-a trebuit. Comisese fără să-şi dea seama o crimă de les-mustaţa lui nea Mitică. Au sărit copiii pe ea: 
  
- Cine vă dă voie să-i radeţi mustaţa lui nea Mitică? 
  
- Nu-ţi place mustaţa lui nea Mitică? A zâmbit Florina. 
  
- Cum să-i razi mustaţa lui nea Mitică? Nu-i mai uşor să-i pui mustaţă lui unu? 
  
- Nea Mitică se supără dacă cineva vrea să-i radă mustaţa! 
  
- Dacă află nea Mitică, să vedeţi ce vă face! 
  
Biata domnişoară Iulia, venită în satul nostru de două săptămâni, de unde putea să ştie cine este acest nea Mitică? S-a speriat de-a binelea. Te pomeneşti că individul acesta vine în clasă şi mă repede: de ce vrei, cucoană să-mi razi mustaţa? Trebuia să-i potolească. 
  
- Gata, gata, copii! Dacă vreţi voi ca cifra unu să aibă mustaţă ca nea Mitică, închipuiţi-vă că are. Dar să ştiţi că nu are mustaţă. Arată aşa cum am scris eu pe tablă! 
  
Credea că a scăpat. Ţi-ai găsit! 
  
- Păi, dacă seamănă cu nea Mitică, a insistat Dică, trebuie să aibă mustaţă. 
  
- Eu nu ştiu să-i fac mustaţă! A replicat tăios domnişoara Iulia, sperând să scape de nenorocita aia de mustaţă a lui nea Mitică. 
  
- Lăsaţi că vă arăt eu! A sărit binevoitor Dică. Şi, fără să aştepte vreo invitaţie, a fugit la tablă şi a luat creta din mâna domnişoarei Iulia. Până să se dezmeticească aceasta, Dică a umplut tabla de Mitici cu mustaţă. Vă închipuiţi râsetele copiilor din bănci şi stupefacţia domnişoarei Iulia. Ca să iasă din stupida situaţie în care o implicase piticotul de Dică (un băieţel mic şi pricăjit), a spus foarte calmă: 
  
- Bine, copii, ăştia sunt Miticii lui Dică, dar voi trebuie să ştiţi că cifra unu e cea scrisă de mine. Hai, umpleţi tăbliţele cu cifra unu aşa cum v-am arătat eu! 
  
Dar Florina n-are treabă: 
  
- Trebuie să semene cu nea Mitică? 
  
- Să semene cu cine vreţi voi, dar să faceţi cum vi l-am arătat eu pe tablă! După câteva minute, când a trecut printre bănci... şi-a pus mâinile în cap. Pe toate tăbliţele cifra unu avea mustaţă. A spus, totuşi, foarte calmă: 
  
- V-am spus clar că cifra unu nu are mustaţă. El şi-a ras mustaţa. Numai nea Mitică nu-şi rade mustaţa. Sau, dacă vreţi, consideraţi că nea Mitică seamănă cu cifra unu numai dacă îşi rade mustaţa. Hai, vă rog, faceţi cifra unu fără mustaţă! 
  
Doar că nu ne implora, nu mai ştia cum să ne scoată din închipuirea nefericită a lui Dică. Însă nu s-a lăsat până când nu a văzut pe toate tăbliţele cifra unu fără mustaţă. La celelalte cifre nu le-a mai cerut copiilor să spună cu cine seamănă. Dar... ţi-ai găsit! Fenomenul se declanşase. La cifra doi, a sărit Vârtopeanu: 
  
- Asta parcă este baba Floarea a lui... cocoşată, cu burta înainte şi picioarele târşite! 
  
- Ba este Gheorghe necăjitu’ a sărit altul, că şi ăla este cocoşat şi abia târăşte picioarele! 
  
- Ba nu! 
  
- Gataa! A strigat domnişoara Iulia, cifra doi este cifra doi şi nu seamănă cu nimeni. Cifra trei este aşa cum am făcut-o eu, nu seamănă cu nici un moş şi cu nicio babă. Cifra patru….. 
  
- Asta seamănă cu a lu’ Celeapcă, a sărit unul. Linişte apăsătoare în clasă şi respectivul a continuat: l-am văzut eu când ducea scaunul în cap la cârciumă! 
  
S-a uitat lung la băiat şi a tăcut. Îi era teamă să mai spună ceva. Cine ştie ce trăsnăi mai spuneau copiii? A continuat cu cifra cinci, dar hărmălaia copiilor nu s-a mai oprit. Nu ştiu de unde-i aduceau să defileze prin faţa ei, roşie ca focul, toţi amărâţii satului: ciungi, cocoşaţi, şchiopi, cu urechi clăpăuge, burtoşi cu picioarele târsâite pe pământ sau cu burta prin cer, grăsane cu siluete otova, o menajerie ciudată cu diferite comparaţii trăsnite, încât biata domnişoară Iulia îşi făcea cruce în gând de ce-i auzeau urechile. Însă nu se supăra. Zâmbea şi explica foarte calmă, acceptând exerciţiul de imaginaţie al copiilor. Mai ales la literele m şi n copiii s-au întrecut în comparaţii. 
  
- Acesta e un şir de orbeţi cu moş Iordan şef de pluton! 
  
- Ba este Mitică Zamfir, că şi ăla merge cu bastonul şi dansează căluşarii cu orbeţii. Exasperată, domnişoara Iulia a şters tabla: 
  
- Gata! Să văd eu acum ce ştiţi după toate închipuirile astea aiurite ale voastre. Umpleţi tăbliţele cu toate cifrele şi literele învăţate! 
  
Când s-a uitat pe tăbliţe, a rămas uimită. Toţi scriseseră cifrele şi literele învăţate fără greşeli. A râs cu hohote, spre uimirea copiilor. Probabil că şi-o fi spus în gând: uite cum nea Mitică, baba Floarea, Gheorghe al lui Ciorap şi toţi locuitorii satului învăţaseră copiii să reţină şi să scrie aşa de repede cifrele şi literele. Mai bine decât 
  
personajele din basme, nevăzute de copii. A acceptat metoda, reuşind să întipărească în drăgălaşele căpşoare toate literele alfabetului şi cifrele necesare operaţiilor aritmetice. Imaginaţia copiilor aducea în clasă tot satul, cu oamenii, vitele, orătăniile din curte. De fapt, tot 
  
universul copilăriei participa la învăţarea fascinantelor semne care le deschideau magica poartă a cunoaşterii. De aceea, la sfârşitul orelor, domnişoara Iulia ne zâmbea obosită: 
  
- Vă iubesc, copii! Nici nu ştiţi cât îmi sunteţi de dragi! 
  
-va urma- 
  
Referinţă Bibliografică:
DOMNIŞOARA IULIA-2 / Năstase Marin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1716, Anul V, 12 septembrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Năstase Marin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Năstase Marin
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!