Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Năstase Marin         Publicat în: Ediţia nr. 1714 din 10 septembrie 2015        Toate Articolele Autorului

povestirea
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Domnişoara Iulia 
  
Pe vremea copilăriei mele nu se pomenea de grădiniţă la sate. De aceea, până la şapte ani, nu ştiam ce e aceea carte cu poze sau basme cu pitici, zâne, vrăjitori. Mai norocoşi erau aceia care aveau fraţi şi surori şcolari, aşa cum am fost eu. 
  
Odată, soră-mea, după ce a intrat în vacanţă, a aruncat cărţile într-un colţ, în favoarea păpuşilor de cârpă. Prilej pentru mine să-i şterpelesc minunăţiile de cărţi cu poze colorate şi să mă holbez la mulţimile de litere şi cifre înşirate pe sub sau printre poze. Eram uimit şi în acelaşi timp intrigat de înşiruirea respectivelor semne, pentru mine învăluite în mister. Mi se părea a fi o armată de minuscule vrăjitoare, comandate de o literă mare, considerată de mine cotoroanţa şefă, care vrăjea pe fiecare dintre cei ce îndrăzneau să se uite la ele. Şi asta pentru că am observat la sora mea: de câte ori deschidea cartea şi se uita la semnele vrăjitoarei, începea să bombăne. Dacă şi mama venea lângă ea şi se uita, începea şi ea să bombăne. Fapt care mi-a inspirat teama să mă uit şi eu. Dacă, doamne-fereşte, încep să bombăn la fel? 
  
Dar, într-o zi, curiozitatea mea a fost mai mare decât teama. Îmi spuneam: uite că acum mă uit la ele şi...nimic. Vraja lor nu mă atinge. Mă miram de ce nu mă face să bombăn, să mârâi, să latru. Şi m-am dumerit. Vrăjitoarele astea îi făceau să bombăne numai pe aceia pe care se supărau. 
  
Adesea am văzut-o pe soră-mea aruncând cărţile. De aceea am început să le mângâi, să le spun „măi, măi” şi să le zâmbesc. Şi ele nu mă făceau să bombăn. Am răsfoit toate filele fără frică, privind la ele nepăsător. Până m-a surprins soră-mea şi prietenele ei. Văzându-mă cu nasul vârât în filele cărţii şi cu ochii holbaţi la misterioasele semne-vrăjitoare: 
  
- Ce faci, mă, aici? Au chicotit hoţoaicele spioane. 
  
- Nu se vede? Am făcut eu pe interesantul. 
  
Uite-aşa mi-a ieşit vorbă că mie îmi plac cărţile, că am să ajung un mare cărturar şi alte farafastâcuri de-astea. Fără niciun temei. Vorba e că părinţii mei, mai ales mama, au crezut parascovenia şi, în loc să cumpere pentru mine de la bâlci un fluierac, ştiind că tare mult îmi plăcea să sperii orătăniile din curte fluierând lângă ele, mi-au făcut, chipurile, o „surpriză plăcută”: 
  
- Uite, cărturarul mamei, ce ţi-am cumpărat! Peste două săptămâni începe „băieţelul” şcoala! 
  
Şi dă-i pupături băieţelului, în aplauzele celor din jur, când mama mi-a pus în braţe abecedarul şi aritmetica. Mie mi-a căzut o buză. Bineînţeles, că nu-mi cumpărase fluierac. Mama a înţeles greşit supărarea mea şi a găsit de cuviinţă că trebuie să mă mângâie: 
  
- Lasă că-ţi mai cumpără mama şi condei cu tăbliţă frumoasă, cu burete. Să aibă cărturarul mamei pe ce să scrie şi cu ce să şteargă. 
  
Vă închipuiţi că-mi scăpase buza de tot şi mă uitam la picioare s-o caut. Însă mama tot n-a înţeles. Mi-a adus o tăbliţă neagră de ardezie încadrată într-o ramă gălbuie de lemn şi un condei alb ascuţit. De rama tăbliţei era agăţat cu sforicică un burete natural de culoare galbenă, care m-a încântat teribil, încât am uitat de fluierac. Când mama mi-a spus care este rolul acelui încântător burete, atât mi-a trebuit. Am început să scrijelesc tăbliţa cu condeiul ca să-mi satisfac plăcerea de a o şterge cu buretele. Chestia asta a înfuriat-o pe mama. După scatoalcele de rigoare, m-a văduvit de tăbliţă şi condei. Vă închipuiţi urletele mele protestatoare, urmate de alte scatoalce. Iar eu nu pricepeam deloc pentru ce îmi cumpărase tăbliţa, dacă nu mă lăsa s-o mâzgălesc şi apoi s-o şterg cu buretele. 
  
- Ai să scrii pe ea când ai să te duci la şcoală! 
  
- Daa? 
  
- Da! 
  
Uite-aşa mi-a insuflat mama dragostea de şcoală. Ca să mâzgălesc în voie tăbliţa şi apoi s-o şterg cu buretele cel frumos. În fiecare dimineaţă o sâcâiam. 
  
- Astăzi mergem la şcoală? 
  
- Nu, ai răbdare, dragul mamei, că îţi spun eu când începe şcoala! Nici acum nu pot înţelege calmul de atunci al mamei. Probabil că numai mamele îl pot înţelege. În ce-o priveşte pe mama, se pare că a avut Dumnezeu grijă de ea, deşi cred că nu şi-ar fi dorit, întrucât în zilele următoare ale începutului de septembrie vremea a venit cu rafale de ploi şi vânt rece, care mi-au spulberat fragila sănătate. Am căzut la pat cu tot tacâmul unei boli serioase: gât umflat, fierbinţeli, expectoraţii, nas curgător, dureri generalizate. Un adevărat dezastru pentru visele mele şcolare care mă bântuiau. Disperarea că nu le mai puteam realiza m-a adus într-o totală stare de ruină fizică. Simţeam cum se apropie termenul visat, iar eu nu pot să onorez cu prezenţa momentul fast mult aşteptat. 
  
Bineînţeles că părinţii nu au făcut imprudenţa să mă ducă la şcoală în halul în care eram. Ca orice oameni normali, m-au oblojit cu ceaiuri, piramidoane, dar mai ales cu multă dragoste. Acea dragoste pe care o uităm când ne facem mari. Însă au făcut imprudenţa să nu anunţe conducerii şcolii motivul absenţei mele, fapt ce a determinat pe directorul şcolii, domnul Arsu, să-mi facă o năvalnică vizită: 
  
- Ce-i cu voi, mă? De ce nu trimiteţi copilul la şcoală? 
  
- Este bolnav, domnu’ Arsu! 
  
A venit rapid la patul meu, mi-a palpat gâtul, ochii (a evitat nasul, cu zona umedă), m-a apucat de ceafă şi mi-a rotit capul spre stânga şi dreapta, până a început să-mi trosnească oscioarele gâtului, iar bulbucaţii ochi să-mi sară din orbite. Am urlat şi m-a lăsat în pace. Dar nu mult, că a vârât mâna pe sub cămaşă şi a început să execute solfegii pe claviatura coastelor mele, transformate ad-hoc în acordeon. Mă uitam la el cu ochi lăcrămoşi de bovină şi gemeam. Probabil că numai aşa l-am înduplecat să mă lase în pace. Şi-a retras mâna şi a mormăit, ca pentru el: 
  
- Mda! Aţi făcut bine că nu l-aţi adus la şcoală şi nici nu este cazul să-l aduceţi curând. Decât savant ofticos, mai bine măgar sănătos. Şi a plecat. Dar vorbele dumnealui m-au făcut să bâzâi: 
  
- Hââ! Eu vreau să merg la şcoală! N-aţi zis că trebuie să mă fac cărturar? 
  
- N-ai auzit? Decât savant ofticos... 
  
- Eu vreau să fiu cărturar, nu savant! 
  
- Cărturar, savant, tot aia e! Mai bine să fii măgar sănătos! 
  
Vorbele astea ale mamei m-au derutat. Sigur că habar nu aveam cu ce se mănâncă savanţii şi cărturarii, însă ştiam perfect ce este un măgar. E drept că nu văzusem măgari bolnavi, dar nu mă încânta deloc ideea cu măgarul sănătos. Pe uliţa noastră era unul, nea Ghiţă, care avea un măgar foarte sănătos, de vreme ce-i punea în spate sarsanale care îi îndoiau spinarea. Pe deasupra, nea Ghiţă îl alinta pe sănătosul lui măgar cu o bâtă noduroasă, lovindu-l din răsputeri, şi cu urlete fioroase, care-i însoţeau ciomăgeala: dii, afârâsachee! Vasăzică asta mă aşteaptă: sarsanale, ciomege şi urlete! Nu, nuu! Nu vreau! De frică să nu ajung un măgar sănătos, mi-a trecut febra foarte repede şi a doua zi am cerut să merg la şcoală că...m-am vindecat. A râs mama, dar abia peste două zile a acceptat să merg la şcoală. Când am aflat, am început să plutesc. Spălat, periat, pieptănat, curat îmbrăcat şi cu „ghiozdănelul” pe spate, o traistă cu şnur, făcută de mama, am păşit solemn spre şcoală, cu tata de mână. În drum spre şcoală, mi-am amintit de mama, când mă ducea la biserică şi îmi spunea: 
  
- Uite, vezi, aia e şcoala unde ai să înveţi şi tu carte! 
  
- Să învăţ carte?Eu vedeam în curtea şcolii doar nişte copii mai mari, care se hârjoneau, ţipau, se îmbrânceau. Asta era învăţătura? Pe urmă, observam că atunci când suna un clopoţel, respectivii copii alergau bezmetici spre uşa şcolii, ca nişte oi fugărite de un câine ciobănesc. Iar lacoma gură a şcolii îi înghiţea pe nerăsuflate, după care se înfăşura cu o mantie de linişte. Dar înăuntru?... Ce făcea acolo hămesita şcoală cu oiţele-copii înghiţiţi? Mama spunea că învăţau carte. Hm! Misterul acesta m-a chinuit multă vreme. De aceea eram emoţionat că mi se ivise prilejul să-l dezleg. Pe holul şcolii l-am întâlnit pe domnul Arsu. 
  
-va urma- 
  
Referinţă Bibliografică:
povestirea DOMNIŞOARA IULIA - partea întâi / Năstase Marin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1714, Anul V, 10 septembrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Năstase Marin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Năstase Marin
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!