Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   


Autor: Năstase Marin         Publicat în: Ediţia nr. 1700 din 27 august 2015        Toate Articolele Autorului

Şi totuşi...UNIREA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Şi totuşi…UNIREA 
  
(gănduri răzleţe) 
  
Se apropie Ziua Limbii Române şi eu mî gândesc tot la UNIRE. De ce, Doamne?..Când spun Limba Română, spun români. Şi când spun români…ce mai spun?.. oftez…De ce , Doamne?.. 
  
De atât amar de vreme, basarabenii vor şi ei să aibă cetăţenie română, dacă altceva nu se poate. Şi „fraţii” lor, românii din România, se fac că le dau. Cu ţârâita. Îi ţin la cozi interminabile. Pe la Iaşi…pe la Galaţi…pe la… Am aflat de la TVR că statul român vine în ajutorul lor.: îi invită la Bucureşti să le „rezolve” cererea. De ce nu, la Timişoara? Sau la Arad, ori Satu-Mare? Acolo să se ducă sutele de mii de basarabeni, să obţină „cetăţenia română”. Să cunoască şi ei Patria MUMĂ. Unii zic că ar fi mult mai bine să „mişte” statul român vreo sută-două de funcţionari, pe la Chişinău, pe la Cahul, la Soroca şi în orice fund de Basarabie, şi acolo să le dea cărţile de identitate de…români. Nicht organization! (ar spune neamţul de la Cotroceni, omul lucrului bine făcut…dar nu spune). 
  
Cică, în firea românului ar fi individualismul. Să-l laşi în apele şi-n treaba lui. Când i-a strâns Burebista la un loc, de a realizat Dacia Mare. au făcut ei ce-au făcut şi l-au lichidat. I-a mai strâns el, Decebal, dar degeaba. S-au simţit în largul lor abia după ce i-au părăsit romanii. Atunci au rămas în „naturelul” lor mai bine de o mie de ani, chiar călcaţi de atâtea hoarde străine. Ei, în obştile lor răzleţite, cu horele… cu doinele, cu obiceiurile şi tradiţiile lor, cu portul lor, dar mai ales cu…limba lor. Dacă i-ai fi întrebat: de când vorbiţi voi limba asta, mă? S-ar fi uitat lung la tine şi ţi-ar fi răspuns sictiriţi: de când ne-am pomenit, băă! Pentru că toate alea, ei le-au…pomenit din tătă-n fiu, din mamă-n fiică. Târziu, mult mai târziu, s-au găsit nişte deştepţi să le spună că limba lor se trage din limba latină, că ei se trag din Traian şi Decebal, de parcă…(Doamne iartă-mă!) ăştia doi ar fi trăit împreună. Mult mai târziu, s-ar fi găsit nişte savanţi (cică, români) să le spună că limba lor, nu este a lor, că toate cuvintele pe care le vorbesc provin de la toate neamurile care le-au „călcat” meleagurile, sau de la neamurile vecine, că mai au ei şi nişte cuvinte de „origine necunoscută”, de care, nimeni nu ştie unde le-au auzit. Că ei, românii, nu au nici un cuvânt creat de ei, ci toate vorbele din graiul lor le-au auzit de la alţii. 
  
Dar s-au găsit nişte cercetători englezi care au observat că toate simbolurile de pe vasele de la Cucuteni se regăsesc în cusăturile de pe straiele lor şi au exclamat: domnule, românii ăştia trăiesc în România de mai bine de opt mii de ani!! Alt învăţat irlandez a spus că: „nu limba română se trage din limba latină, ci invers.Numai „savanţii” români au rămas tot la trăznăile cele vechi şi ţin cu dinţii de falsurile lor istorice. 
  
Să revenim tot la…Unire şi să mă-ntreb de ce nu şi-au dorit-o românii. Uite, d-aia! Ei şi-au făcut stătuleţe…micuţe, micucele. Târziu şi le-au făcut mai măricele, dar tot separate, deşi vorbeau aceeaşi limbă, deşi aveau aceleaşi obiceiuri şi acelaşi port, adică…aceeaşi istorie. Ei erau moldoveni, munteni şi, când li se căşuna la domnitorii lor, se luau la harţă şi se războiau între ei. Când te uiţi în istorie şi-l vezi pe Matei Basarab cum îl snopeşte în bătaie pe Vasile Lupu, te întrebi: cum răcneau oştenii lor pe câmpul de luptă? Bineînţeles, în limba română (dă-i, mă!), altfel nu s-ar fi „înţeles”. 
  
Las’ că şi în Sfatul Ţării, boierii divaniţi cârteau şi ţeseau intrigi împotriva domnitorului, tot în limba română. Câte trădări nu s-au gândit şi s-au şoptit în limba română!.. 
  
Străinilor le-a convenit de minune „firea” asta a românilor. Aşa au putut să-i „calce” cu uşurinţă şi să se joace cu soarta lor, după bunul plac. Numai că prin anii 1850, tinerilor români le-a venit ideea să se unească. Asta nu le-a convenit puterilor europene, chiar dacă aveau interese diferite. Dorinţa lor era clară: ţărişoarele astea să rămână „ţărişoare” cu orice preţ. Însă, la insistenţele acelor români luminaţi, le-au acceptat dorinţa, cu o condiţie: ţările lor să se unească, dar să fie conduse fiecare de un domnitor ales de locuitorii respectivei „ţărişoare”. Ştiau ei ce ştiau (românii ăştia se vor război permanent, chiar uniţi, şi până la urmă tot se vor separa). Nu ştiau, însă, că românii, tot din firea lor, sunt şi păcălici, din neamul lui Păcală. Aşa au ales domn în fiecare „ţărişoară” pe acelaşi om. Asta a fost Unirea cea mică. Unire cu păcăleală, dar Unire! 
  
Unirea cea Mare nu s-a mai făcut cu păcăliciul, ci cu multă suferinţă şi sacrificii. Cu suferinţa întregului neam românesc. Atunci a fost mila şi voia lui Dumnzeu. Când i-a auzit cântând: treceţi batalioane române Carpaţii! Dumnezeu a lăcrimat, şoptind blând: în sfârşit, iată-i pe fraţi, dornici să-şi aducă fraţii acasă! I-a lăsat, totuşi, să sufere, să priceapă toţi că Ţara este Acasă, unde toţi să se adăpostească şi să trăiască împreună. Şi Le-a dăruit biruinţa-n lupte, Le-a întărit iubirea de frate şi I-a adunat Acasă pe toţi. Atunci ACASA lor se făcuse rotundă, cum spusese ăla micu (trăiască România dodoloaţă!). Doamne, şi toţi vorbeau limba română, chiar şi cei de alt neam, cărora le-au spus că le respectă drepturile şi-i consideră fraţi. Atunci, în credinţa lor dreaptă în Dumnezeu, şi-au încoronat regele şi regina lor cea înţeleaptă, în Catedrala Reîntregirii Neamului… Ce clipe de vis...de Iubire şi Lumină lină, revărsate peste Ţară!.. A fost!..Pe urmă, ştim ce-a mai fost…Istoria a răstignit Basarabia,Bucovina de Nord şi o parte din Transilvania. Dar atunci, Dumnezeu ni L-a trimis pe mareşalul Ion Antonescu. Ultimul mareşal al armatei române, ultimul erou, ultimul mucenic al neamului, pe care-l hulim la ordinul altora, făcându-l criminal de război. N-a avut noroc, sărmanul!.. Măcar memoria lui să o respectăm şi să nu-l mai hulim. Să-i plângem în noi nenorocul neamului nostru şi să-i ducem flori, ca oricărui erou, la…Offf! Nici măcar un locşor nu are, unde să-l plângem! 
  
Nu-i nimic…măcar a rămas Ardealul la sânul Patriei. Bieţii români din Basarabia!..Câţi au fost surghiuniţi prin gheţurile Siberiei şi stepele Kazahstanului?..Ne tot gândim la suferinţele altora, la holocaustul lor, dar despre suferinţele celor o sută şi optzeci de mii de ofiţeri şi soldaţi, luaţi prizonieri la 23 aug. 1944, şi duşi în Siberia, de suferinţele basarabenilor deportaţi, de ce nu vorbim? Doar au fost ai noştri. 
  
Odată cu dispariţia celor doi monştri ai secolului douăzeci, Pactul Molotov-Ribentrop a devenit caduc. Ţările baltice şi-au revenit la independenţa dinaintea acestui Pact, numai românii nu şi-au revenit din buimăceală. Ca viţeii scoşi din ogradă la păşune: stau ca bezmeticii în poartă şi se întreabă: de ce să părăsesc ţarcul? Şi aşa s-a născut „ţărişoara” Republica Moldova pe care toate marile puteri ale Europei o aprobă şi „respectă”, unde nu se vorbeşte româneşte, ci…moldoveneşte (să te cruceşti, române!). O, biată Limbă Română, plângeţi umilinţa la care te supun câţiva netrebnici! Noroc că scriitorii basarabeni şi alţi români luminaţi ai Basarabiei te iubesc cu patimă şi ei, (nu românii din România), au avut primii iniţiativa să te sărbătorească în august. E bine că le-am urmat exemplul să-ţi aducem omagiul pe care-l meriţi. Cu toate că… 
  
Atâţia agramaţi te pocesc cu rumeguşul lor, atâţia snobi ţi-au agăţat la gât franţuzismele, englezismele şi atâţia „deştepţi” îţi murdăresc cristalinele înţelesuri, otrăvindu-ţi limpezimea cu încâlcite englezisme, de ai ajuns o biată cerşetoare romglezită, sperietoare de grauri, că românul de rând nu te mai recunoaşte şi nu te mai înţelege. 
  
Să nu mă-nţelegi greşit, doamnă Limbă Română, că nu sunt supărat pe fii tăi dacoromâni, care au învăţat atâtea limbi străine. Bravo lor! Să fie bine primiţi în ograda acelor limbi. Dar în ograda ta, să aibă bunul simţ să vorbească pre limba ta. Însă…iartă-i, Sfântă Doamnă a Neamului nostru, că sunt copii proşti! Ei nu-şi dau seama că veşmintele nobilului tău grai trebuie purtate în lume cu mândrie, dacă vor să fie respectaţi şi consideraţi români. Că limba română este buletinul lor de identitate în orice colţ de planetă. („o, vorbiţi, scrieţi româneşte, pentru Dumnezeu!”, spunea odată poetul). 
  
Iartă-mă, Sfântă Limbă Română că, în loc să-ţi aduc flori la sărbătoarea ta, vin cu lacrimi şi cârteli. Nu sunt un morocănos, ci sunt puţin trist, că românii sunt aşa cum sunt, că Maica noastră România nu este aşa de dodoloaţă pe cât este de frumoasă şi bogată, dar cu fii săraci, veşnic dezbinaţi şi împrăştiaţi prin lume. Fii, care, ajunşi pe meleaguri străine, îţi duc dorul şi când au ocazia, te vorbesc cu drag şi mândrie, că eşti atât de „dulce şi frumoasă”, „ca un 
  
fagure de miere”, cum au spus poeţii, îngerii tăi. 
  
Bucură-te, sfânto, că românaşii tăi te iubesc şi te preţuiesc mai mult, atunci când trăiesc prin străinătăţuri şi te vorbesc atât de rar! Tu eşti balsamul dorului de Ţară şi lacrima sufletului nemângâiat. Tu eşti ombilicul care-i ţine legaţi de meleagurile natale. Şi când te vorbesc, sufletele lor cântă şi îţi aduc ofrande. Primeşte-le, Sfântă Limbă Românească, şi alină-le dorul de tine! 
  
Şi mă iartă pe mine, umil slujitor al tău care te iubeşte cu patimă, că am scris ce am scris, tocmai de sărbătoarea ta! Pentru că o iubesc şi pe Maica România, tristă că fiii ei nu sunt uniţi, că „sunt săraci, plini de nevoi” şi mulţi împrăştiaţi prin lume, parcă la sânul ei nu şi-ar găsi un trai liniştit. De ce, Doamne? 
  
Năstase MARIN 
  
Galaţi, august 2015 
  
Referinţă Bibliografică:
Şi totuşi...UNIREA / Năstase Marin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1700, Anul V, 27 august 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Năstase Marin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Năstase Marin
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!