Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Comentarii > Mobil |   


Autor: Năstase Marin         Publicat în: Ediţia nr. 1691 din 18 august 2015        Toate Articolele Autorului

STAREA DE SCLAVIE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
, STAREA DE SCLAVIE 
  
(Tudosia Lazăr-romanul „CUTIA PANDOREI”) 
  
Se ştie că omenirea a cunoscut în decursul existenţei sale multimilenare mai multe sisteme de relaţii sociale, dintre care, cel mai cumplit, cred că a fost SCLAVAGISMUL. Nu voi insista asupra acelor relaţii oribile, reglementate legislativ, în care stăpânul avea drepturi nelimitate asupra sclavului său. Atât istoricii, cât şi scriitorii le-au descris în amănunt şi nu mai este cazul să revenim asupra lor. Poate, în mai mică măsură s-a insistat asupra trăirilor şi sentimentelor acelor oameni cu statut de sclav, precum şi asupra comportamentelor stăpânilor de sclavi, care traumatizau sufletele sclavilor. Astăzi mă cutremur când mă gândesc ce simţeau acele fiinţe omeneşti ajunse în această stare, fără nicio perspectivă de schimbare în decursul vieţii lor. Şi sufletul meu se întristează de fiecare dată când privesc metopele de pe columna traiană, unde dacii şi femeile dace au fost duşi la Roma şi vânduţi ca sclavi…Ce au simţit ei, când au trăit în această stare? Artiştii vremii au redat acest fenomen istoric, dar piatra metopelor nu a redat trăirile strămoşilor noştri. Poate că sufletele lor nu au fost atât de zbuciumate şi nici simţămintele nu le-au fost atât de dramatice, cum ne-am închipui noi astăzi, ştiind că acele precepte ale credinţei zamolxiene le dădeau alte perspective asupra destinului, poate erau resemnaţi, cunoscând legiferările nedrepte ale vremurilor trăite. 
  
Să fim fericiţi că în zilele noastre acest sistem a dispărut (juridic) din societăţile omeneşti ale planetei noastre. Cu toate că, se ştie cum au fost trataţi prizonierii de război din cel de-al doilea război mondial, atât de regimul hitlerist (în cazul evreilor), cât şi de cel comunist (în cazul Uniunii Sovietice, prin deportările în Siberia şi deşerturile din Kazahstan, atât a prizonierilor de război, cât şi ale moldovenilor). Tratamentele aplicate celor deportaţi şi comportamentele faţă de aceştia au fost similare celor din sclavagism. Putem defini „stare de sclavie” din timpurile moderne, cea asemănătoare prizonierilor de război şi deportaţilor din timpul regimurilor dictatoriale. Asemenea „stări” sunt de neimaginat în regimurile democratice, la nivel de societate sau cadru legislativ. Şi totuşi… 
  
Astfel de situaţii au apărut în ţările occidentale ale UE, în perioada emigrărilor ilegale din estul Europei, în toţi anii deceniului nouăzeci, până prin anul 2007 (în cazul ţării noastre). Dar şi astăzi se mai întâlnesc astfel de situaţii, atunci când unii patroni occidentali practică munca la negru, ori unele familii angajează românce pentru îngrijirea bătrânilor bolnavi, sau pentru activităţi menajere. Deşi astfel de activităţi sunt reglementate prin lege cu drepturi şi obligaţii pentru angajatori şi angajaţi, relaţiile de muncă ajung în starea pomenită mai sus, fie din cauza caracterului deplorabil al angajatorilor, fie şi din necunoaşterea de către angajaţi a drepturilor ce li se cuvin, sau acceptarea acestei stări din lipsa alternativei altor locuri de muncă. Din acest punct de vedere, statul român, care nu asigură cetăţenilor săi locuri de muncă, pentru subzistenţa familiilor lor, nu s-a îngrijit (şi nu se îngrijeşte) nici să reglementeze cu ţările occidentale un cadru de protejare a cetăţenilor săi, plecaţi să muncească în aceste ţări. De aici multitudinea de drame sociale ale celor din diaspora şi a membrilor din familiile lor, rămaşi în ţară. Iată un domeniu de observaţie şi reflectare în operele scriitorilor români, cărora le pasă de concetăţenii lor, mai mult decât guvernanţilor şi politicienilor interesaţi doar de voturile lor. 
  
Din acest segment de interes literar şi-a preluat scriitoarea Tudosia Lazăr tema romanului său „CUTIA PANDOREI”, publicat în acest an la editura „Olimpias” din Galaţi. Nu cunosc câtă ficţiune şi câtă veridicitate cuprinde scriitura romanului, dar întâmplările descrise sunt de un realism cutremurător, autoarea dovedindu-se o cunoscătoare autentică a unor astfel de trăiri, probabil din experienţe proprii. Ştiu că a lucrat în Italia o anumită perioadă de timp şi a mai scris pe aceeaşi temă alt roman, publicat în 1911(„De-ar şti omul ce-ar păţi”) şi de aceea cred în autenticitatea celor descrise. Din această cauză, valoarea romanului este dată, atât de scriitură şi mesajele ei, cât şi de valoarea lui documentar-istorică. Pentru că fenomenul descris în roman, în orice lucrare de specialitate va fi consemnat doar ca un fapt istoric, fără acele descrieri ale trăirilor şi simţirii personajelor implicate în fenomen, care provoacă stări emoţionale cititorilor. 
  
Încă din primele pagini, autoarea redă cadrul social-istoric care a determinat-o pe Dorina, eroina principală a romanului, să plece la muncă în străinătate. În acei ani postdecembrişti, când s-a ruinat economia românească, Valea Jiului, spune autoarea, a devenit „Valea Plângerii”. Minele de cărbuni şi-au restrâns activitatea, multe dintre ele au fost închise şi miile de mineri au fost daţi în şomaj sau trimişi la pensie. Printr-un efect al dominoului, au dispărut şi celelalte activităţi economice care depindeau de resursele financiare ale minerilor. Dorina, soţie de miner şi patroană a unui atelier de croitorie, a fost nevoită să-l închidă, din lipsă de comenzi. Cu doi copii mari, fiica cea mare, absolventă de ASE, dar fără serviciu, divorţată şi cu un copil mic, iar fiul cel mic cu studiile universitare încă neterminate. Singura sursă de subzistenţă a familiei, era pensia soţului, care, deşi relativ mare, nu acoperea necesităţile familiei. În astfel de situaţii, cel mai mult suferă mamele. Frământările şi zbuciumul său sufletesc o determină pe Dorina să plece la muncă în Italia, ca să aducă un spor de resurse pentru acoperirea nevoilor familiei. După o discuţie cu mama sa şi cu ajutorul efectiv al unei nepoate, care muncea la Roma, Dorina ajunge menajeră într-o familie de medici. Nu ştia că deschisese fără să vrea o „cutie a Pandorei”. Speranţele ei s-au năruit când a aflat de salariul lunar, de trei ori mai mic faţă de unul normal, dar…vorba soţului său, Ştefi, care i-a răspus la telefon: tu ai vrut muncă în străinătate. Fiind o femeie puternică şi-a asumat toate consecinţele acestei slujbe. Însă…nu cunoştea aceste „consecinţe”. Doctoriţa Nevica, „patroana” sa, o fiară cu faţă umană, îi transformă viaţa într-un calvar. Zgârcită, posesivă, suspicioasă, răutăcioasă, dispreţuitoare, cu suflet uscat, Nevica Valerian terorizează şi pârjoleşte sufletele celor din familia sa, cu atât mai mult al menajerei sale, căreia îi „trasează” sarcini peste capacităţile sale fizice, unele chiar absurde, o controlează permanent, nu-i convine nimic din ceea ce face şi o muştruluieşte de fiecare dată. I se interzice să iasă din casă în timpul săptămânii, cu excepţia duminicilor, când are ”liber”. Toate aceste comportamente ticăloase ale „patroanei”, provoacă traume în sufletul sensibil al Dorinei, naraţiunea insistând cu analizele şi comentariile pe trăirile sale. Lanţul de întâmplări tensionate transformă scriitura într-un adevărat thriller în care sufletul Dorinei este contorsionat sub acţiunile teroriste ale Nevicăi. Maxim, soţul acesteia, deşi un om raţional, suportă cu stoicism comportamentul ei, acceptându-l şi, din comoditate, îi transferă toate responsabilităţile, inclusiv consecinţele mizeriilor făcute de ea. Mizerii care ajung la un prag de suportabilitate, ce îl afectează direct, îl enervează şi îl determină să intervină, pentru readucerea traiului din familie pe făgaşul normal. 
  
Fiind încă tânără, cu un corp şi trăsături frumoase, Dorina stârneşte în rândul bărbaţilor italieni, rude sau cunoscuţi ai familiei Valerian, unele pasiuni sexuale, nesuferite de ea şi care îi atrag ura soţiilor geloase. Astfel, temerile pentru bărbaţii lor, determină pe Nevica şi pe sora ei să-i facă o serie de şicane prin intermediul lui Thomas, fiul cel mic şi răutăcios al Nevicăi, „beleaua” cu chip de şoricel, cum îl caracterizează Dorina. 
  
Tot acest iad în care îşi face slujba o determină pe Dorina să-şi caute, cu orice preţ, alt loc de muncă. Maria, prietena nepoatei sale, Geta, îi găseşte o slujbă, contra sumei de două sute de euro, la altă familie, pentru menajul unui bătrân de nouăzeci de ani. Când îşi anunţă „patronii” aceştia caută să o încurce ca să nu plece la noul serviciu, refuzând plata ultimului salariu. Însă, Dorina trece şi peste această ultimă şicană, plecând din iadul în care a fost chinuită aproape trei luni şi astfel lasă o portiţă pentru continuarea acestui roman într-un posibil volum doi al „Cutiei Pandorei”. 
  
Acesta este romanul cu dezvăluiri năucitoare ale relaţiilor dintre angajatorii italieni şi angajaţii români din Italia. Evident, autoarea nu generalizează acest tip de relaţii ca fiind specific pentru toţi românii ce muncesc în Italia şi nici pentru toate familiile din Italia, sau celelalte ţări occidentale. Această situaţie a fost creată de Nevica, o femeie cu un caracter monstruos, meritul autoarei fiind acela că a îmbogăţit tipologia literară, cu un astfel de personaj. 
  
Mai mult, la pag. 242-243, extinde analiza unor astfel de comportamente anormale, căutând cauzele care le-au generat. Este o analiză pertinentă care clarifică şi încearcă să justifice comportamentul Nevicăi, în condiţiile când alte românce s-au comportat…hai să zicem „necorespunzător”, fapt care a atras oprobiul opiniei publice din Italia. Este adevărat, fiecare neam, fiecare popor, are şi uscături. Nu ştiu dacă vreun sociolog a făcut vreo estimare cantitativă a edecurilor sociale ale fiecărui popor(dacă ar ajuta la ceva), dar nimeni nu dă dreptul cuiva să facă generalizări de tipul: românii (sau româncele) sunt… ori invers, italienii (sau italiencele) sunt…Mai degrabă, în cazul acestui roman, mesajul este general uman, în care sunt dezvăluite monstruozităţile din cadrul relaţiilor omeneşti, care provoacă suferinţe psihice de nesuportat. Este un roman dickensian, din alte planuri temporale şi spaţiale, cu trăiri şi tipologii inedite, şi cu mesaje pentru viaţă, care pun întrebări cititorilor, tulburându-i cu întreaga suită de întâmplări oribile. Pe alt plan, este o lecţie de viaţă, de care trebuie să ţină seama, mai ales cei care se aventurează să lucreze (şi să trăiască) în străinătate. 
  
Revenind la scriitura romanului, se relevă talentul de povestitor al autoarei, care dă naraţiunii o curgere fluentă, în care descrierile sclipesc sub încărcătura de zicale populare, aluzii ironice, uneori sarcastice la adresa pornirilor sadice ale „madamei”, împletite cu duioşia şi compasiunea faţă de suferinţele psihice ale Dorinei. În zugrăvirea trăirilor menajerei, autoarea foloseşte expresii şi metafore calde, duioase, care îi dezvăluie caracterul frumos şi puternic, specific româncelor serioase, harnice, demne în situaţiile de umilire a lor şi răbdătoare în probele de foc ale vieţii. Comportamentul şi atitudinea Dorinei în toate „probele” la care o supun răutăţile Nevicăi, îi scot în evidenţă frumuseţea sufletească a „menajerei românce”, fapt care o înfurie pe scorpia cu „faţă umană”. 
  
Pe măsura curgerii suitei de întâmplări oribile, autoarea amplifică tensiunile poveştii, pe care le temperează cu încântătoare descrieri ale frumoaselor peisaje italiene. De fapt, frumuseţile naturii reprezintă pentru Dorina un adevărat balsam cu care îşi oblojeşte adâncile răni sufleteşti şi-i întăreşte dorinţa de a răbda toate chinurile acestei stări de sclavie. Numai aşa îşi menţine atitudinea de bun simţ şi demnitate sub tirul batjocurilor care o revoltă pe mama Nevicăi, pe soţul său, pe Ana şi soţul acesteia, musafiri ai soţilor Valerian şi pe toţi cei din jur implicaţi în această poveste. 
  
Descriind obiceiurile de viaţă ale familiilor italiene, relaţiile dintre rude, autoarea nu scapă prilejul unor comparaţii cu cele româneşti, subliniind căldura şi frumuseţea relaţiilor sufleteşti ale românilor, în contrast cu relaţiile sobre dar reci dintre străini. 
  
Deşi descrie cu lux de amănunte comportamentele răutăcioase ale Nevicăi, „muştruluielile” făcute menajerei, precum şi reacţiile sufleteşti ale Dorinei la aceste ticăloşii, autoarea nu se opreşte la detaliile privind aspectele fizice ale personajelor, considerându-le, probabil, nesemnificative pentru mesajele întâmplărilor narate şi nici pentru antiteza caracterelor celor două personaje feminine, „patroana” Navica şi menajera Dorina. În acest fel, limpezimea scriiturii clarifică şi evidenţiază mesajele romanului, dând valoare şi farmec scriiturii. 
  
Apreciez romanul scriitoarei Tudosia Lazăr o carte reuşită, o lecţie de viaţă interesantă şi un „document” al unui fenomen trist din zbuciumata istorie a poporului român. O carte care merită a fi citită de orice iubitor de literatură. 
  
Năstase MARIN 
  
Galaţi, august 2015 
  
Referinţă Bibliografică:
STAREA DE SCLAVIE / Năstase Marin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1691, Anul V, 18 august 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Năstase Marin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Năstase Marin
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!