Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Năstase Marin         Publicat în: Ediţia nr. 1665 din 23 iulie 2015        Toate Articolele Autorului

SRL AMARU-17
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
17.Dialog cu coasa-n ceafă 
  
Dar când a privit în depărtare şi a văzut cum strălucea în soare coasa lui 
  
Mărăşteanu, iar după el, mulţimea agitată, a simţit un fior rece pe şira spinării. Nu şi-a închipuit că amărăşteanul va îndrăzni să vină la târla lui cu tot satul. A murmurat ca pentru el: şi satul a înnebunit? Ăştia care…îmi mănâncă din palmă? Las’ că-i uşui eu! Însă,Tache, chiţăia ca un şoricel în gura pisicii: 
  
--Nu mă lăsa, dom’ inginer! Apără-mă Iliuţă! 
  
Dar Ilie, cu toată statura sa gigantică şi ghioaga-i impresionantă, părea trăsnit de vuietul mulţimii în mişcare şi de strălucirea coasei agitate. Sprijinit în uriaşa-i ghioagă, părea transformat în statuie de piatră, lipsită de voinţă omenească. Văzându-l cum a încremenit, Casapu s-a panicat de tot, ajungând la disperare. Nu se mai gândea la dobitocul de Spârcâiac, care îl afundase în mocirla de rahat cu prostiile lui. Acum îi păsa de propria-i piele. Poţi să ştii la cine se repede mai întâi „nebunul” cu coasa? Dacă…Brr!..De ce nu mi-am luat eu puşca? Acum eram în siguranţă. Cine putea să-şi închipuie că „nebunu” târăşte satul după el? A ţipat, nervos: 
  
--Ce, mă, fricoşilor, aţi făcut pe voi? Ilie, hai, curaj! Nu-l lăsa să se apropie! Dacă înaintează peste cinci metri, săriţi toţi pe el. Însă, numai tu Ilie îl trăsneşti în ţeastă. Ceilalţi, îl loviţi peste mâini şi coasă. Aţi înţeles, bă? 
  
--Ţeles, şefu’! răspunseră într-un glas cei trei, deşi lui Ilie nu-i convenea deloc strategia patronului. 
  
--Şi încă ceva, continuă Casapu, când săriţi la atac cu bâtele, răcniţi din răsputeri, să speriaţi pe idioţii din spatele lui. P-ăştia, numai cu urletele îi puneţi pe fugă. Gata, nu mai avem timp, pregătiţi atacul! 
  
Toată vorbăria lui Casapu avu un efect, mai mult de înfricoşare decât de îmbărbătare a „luptătorilor” lui. Inclusiv a pricăjitului de Tache, care tremura şi se agita ca un titirez, în spatele masivului şi puternicului Ilie, vădit incomodat de prezenţa lui acolo. Însuşi inginerul Casapu, cu toate vorbele lui de îmbărbătare şi tacticile expuse, odată cu apropierea mulţimii, care vuia ca o apă ieşită din matcă, dar, mai ales, a răcnetelor lui Mărăşteanu (îţi iau gâtul, Spârcâiac, îţi iau gâtul!), toate astea l-au aruncat într-o stare de nesiguranţă şi frică imensă, ce i-a provocat o transpiraţie de sudoare rece şi o sufocare, parcă l-ar fi strâns cineva de gât. Într-o clipită i-a străfulgerat ideea salvatoare: aruncă oaia neagră lupului flămând! Dar era prea târziu. Coasa ce sângera în ultimele raze de soare, se agita fioros, căpătând proporţii cosmice, amorţindu-i voinţa şi mişcările. Ţipetele mulţimii se amplificau şi ele, transformându-se într-o niagară furtunoasă. Într-un suprem efort de voinţă, inginerul Casapu a încercat să strige: acum, Ilie, dă-i cu ghioaga! Dar din gura lui nu se mai auzi decât nişte sunete sacadate, sugrumate:î…îă…îî… 
  
Însă…toată tensiunea explozivă fu deconectată de strigătul lui Mărăşteanu: 
  
--N-am nimic cu tine, Ilie! Lasă-mă să stau de vorbă cu Tache! 
  
Vorbele astea avură darul să scoată din starea de paralizie atât pe Ilie, cât, mai ales, pe Casapu,căruia îi reveni glasul şi urlă ca un turbat: 
  
--Acum, Iliee! Dă-i cu ghioaga-n ţeastă! 
  
Însă, Ilie, în loc să execute asaltul programat, cu strigătul sălbatic aferent, se întoarse calm către Casapu, rezemându-se în ghioagă: 
  
--De ce, domnu inginer, dacă n-are nimic cu mine? 
  
Şi, nervos, întinse mâna la spate, îl apucă pe Tache de cămaşă, îl săltă ca pe un snop şi-l aruncă direct în faţa lui Mărăşteanu: 
  
--Ieşi, mă, în faţă, să stea omu’ de vorbă cu tine! 
  
De fapt, uriaşul era mânios pe el că patronul îl obliga să facă o crimă pentru prostiile lui şi de aceea îl aruncase de sus, cu toată forţa lui, trântindu-l pe Tache în genunchi, ca pe un gunoi. Însă,”gunoiul”, văzându-se astfel tratat, a-nceput să urle ca apucatul, cum îi era felul: 
  
--Iartă-mă, Ioane, iartă-mă! Oameni buni, ajutaţi-măă! Am copii de crescut, nu vreau să mor! 
  
Din mulţime, câteva voci puternice de bărbaţi erau categorice: ia-i gâtul Spârcâiacului, ia-i gâtul! Scapă satul de dihania asta! Dar, restul mulţimii a început să strige tot mai ameninţător: 
  
--Nu, Ioane, nu! Nu, Ioane, nu! Mai ales, Dora şi maică-sa ţipau ca disperatele: nu, Ionelu nostru, nu, că faci puşcărie pentru un nemernic! 
  
Calm, Mărăşteanu i-a pus coporâia coasei în ceafă, fixându-l pe Tache cu capul în pământ, ca pe un vierme în insectar. Lui Casapu iar i-a amorţit limba-n gură după întrebarea lui Ilie, întrebare care îi anesteziase şi creierul. 
  
--Acum, să stăm de vorbă, Tache! De ce, mă, ne-ai dat foc la casă? 
  
--De prost, Ioane, de prost! Mi-a luat băutura minţile. 
  
--Mintee! a strigat Fane Mutulache. L-am urmărit de când a venit de la cârciumă cu sticla asta, care miroase a benzină. Mirosiţi, oameni buni! E crimă cu premeditare. Ia-i gâtul, Ioane, că am să fiu eu martor! 
  
--Nu merită, Fane! a spus trist Mărăşteanu. Să fac eu puşcărie pentru ăsta? În definitiv, Tache este şi el un amărât, ca şi noi. Însă, prost şi invidios, nevoie mare. Ia spune Tache, să audă tot satul! De ce-ai strigat pe uliţă: hoţul, mi-a furat maşina! Ţi-am furat-o eu din curte? 
  
--Nu, a mormăit Tache, nu mi-ai furat-o! Eu ţi-am adus-o în curte cu Păcălici, când ai fost plecat pe câmp. 
  
--Spune tare, mă, să te-audă tot satul! 
  
--Nu mi-ai furat-o! a strigat disperat Tache, mai ales că Mărăşteanu tot îl împingea cu coporâia în ceafă. 
  
--Adică, recunoşti că am cumpărat-o de la tine. Că, liber şi nesilit de mine sau altcineva, ai semnat actul de vânzare la notariat. Spune Tache răspicat! 
  
--Da, aşa a fost, dar mi-ai plătit puţin. 
  
--Ţi-am plătit cât mi-ai cerut Tache. M-am tocmit eu cu tine? 
  
--Nu! 
  
--Mi-ai cerut să-ţi dau de mâncat şi de băut pe săturate. M-ai dus la restaurantul hotelului Traian din Brăila şi-ai comandat ce ţi-a poftit pipota. Apoi, nu te-ai mulţumit şi, la întoarcere, m-ai oprit şi la restaurantul Stejarul, unde, iar m-ai mâncat şi m-ai băut. Şi eu am plătit fără să crâcnesc. Pentru că aşa a fost înţelegerea, Tache. Însă, tu ai făcut toate astea ca să-ţi râzi de mine, Tache. Să te lauzi la prietenii tăi de la cârciumă că m-ai „fraierit”. 
  
Apoi, Mărăşteanu s-a întors către mulţime: 
  
--Da, oameni buni, Tache îi crede pe cei din jurul lui nişte proşti care trebuie fraieriţi, el considerându-se un deştept, fără nici un respect pentru semeni. 
  
Atunci Tache a sărit în picioare ca împins de un arc, mai ales că scăpase de teroarea coasei şi a ţipat la Mărăşteanu: 
  
--Tu vorbeşti, mă, de respect, tu vorbeşti? Dacă am fost eu un tâmpit şi ţi-am cerut ce ţi-am 
  
cerut, tu de ce nu m-ai respectat şi să-mi fi spus: maşina ta face atât, Tache! N-ai decât să-i bei, idiotule, dar eu atât îţi dau. Ai spus, Mărăştene? N-ai spus. Ţi-a părut bine că am cerut aşa de puţin, ca un tâmpit, să te fraieresc. În realitate, tu m-ai fraierit, nemernicule, şi mai vorbeşti de respect şi corectitudine, să te creadă lumea de om cinstit. 
  
Mulţimea a-nceput să murmure, făcându-l pe Mărăşteanu să se simtă oarecum vinovat. Mai ales că se auzi clar o voce de femeie: 
  
--Are dreptate Tache, băă! S-a bucurat de prostia lui. 
  
Întrucât murmurul mulţimii se transformase în vociferări pro şi contra Mărăşteanu, acesta a strigat: 
  
--Ia staţi, oameni buni! Unde-aţi văzut dumneavoastră că un cumpărător plăteşte mai mult decât cere vânzătorul? Doar în vreo poveste cu Dănilă Prepeleac-cumpărătorul. Noi suntem în realitatea vieţii, fraţilor, unde cumpărătorul plăteşte cât cere vânzătorul. Atât mi-a cerut, atâta i-am dat. Crede careva că l-am fraierit? Atunci, să-mi spună aici, cu cât mai sunt eu dator la Tache? 
  
Când mulţimea se mai linişti, Mărăşteanu continuă: 
  
--Dar tu,Tache, când ai crezut că ţi-am dat prea puţin, de ce nu ai venit să-mi spui, să rediscutăm preţul maşinii? Ai preferat să strigi pe uliţă, că sunt hoţ şi că ţi-am furat maşina. Apoi ai început să mă şicanezi. 
  
--Când te-am şicanat? 
  
--Când ai spart cauciucurile. Ai uitat? 
  
--Nu ţi le-am spart eu! Ai vreo dovadă, mă? 
  
--Nu am Tache, că, dacă o aveam, discutam cu tine atunci, nu acum. Nu mai spărgeai nici parbrizul maşinii, eu nu te mai ameninţam şi nu mai stăteam la arest din cauza ta. Dar nu s-a găsit nimeni din jurul meu să-mi confirme ce am bănuit eu. Nici măcar acum nu-mi spune careva. 
  
--Eu l-am văzut pe Tache când ţi-a spart primul caociuc! a strigat o femeie. 
  
--Şi eu, şi eu, şi eu, s-au auzit mai multe voci. 
  
--De ce, fraţilor, a strigat Mărăşteanu, nu mi-aţi spus atunci? Scăpam şi eu şi Tache de atâtea neplăceri. 
  
Întrucât toţi tăceau, cu capul în pământ, unii uitându-se chiorâş la inginerul Casapu, care începuse să se agite, Mărăşteanu zâmbi trist: 
  
--Bănuiesc de ce aţi tăcut atunci, dar nu vă spun, pentru că şi eu tac din acelaşi motiv. De aceea suntem cu toţii vinovaţi de tot ce s-a întâmplat până acum 
  
--Ai terminat circul, bă, amărăştene? a izbucnit Casapu. Până când faci exhibiţii în faţa acestei mulţimi de gură cască? Hai, ia plecaţi, fiecare la casa lui, că noi avem treabă să dăm mâncare la porci, nu să facem circ. Ilie, şi voi, mă, hai, plecaţi la porci! 
  
Toţi trei porcarii executară porunca. 
  
--Mai am puţin şi termin, dom’ inginer. Să clarific cu Tache două lucruri, ca să nu mai fim supăraţi. Răspunde-mi, Tache, aici, în faţa lumii, mai vrei să-mi vinzi camioneta? 
  
--Păi, nu ţi-am vândut-o o dată? 
  
--Ai dreptate, m-am prostit şi eu. Atunci, dacă te consideri nedreptăţit, spune-mi acum, aici, în faţa satului, ce pretenţii mai ai de la mine? 
  
--Păi…se gândi Tache, privind luna apărută pe siniliul cerului, să zicem…să zicem…încă cinzeci de milioane. 
  
--Câât? 
  
--Atât, băi…amărăştene! zâmbi radios Tache, mai ales că simţise încurajarea inginerului Casapu. Ce ţi-ai închipuit, că numai tu cunoşti arta negustoriei? 
  
--Vedeţi, oameni buni, ce a înţeles Tache din negustorie? Doar să fraierească. Însă, pretinde să fie respectat. Am dreptate? 
  
--Aşa e, aşa e! vociferă mulţimea. Să-ţi fie ruşine, Spârcâiacule! Trebuia să-i fi luat gâtul, Ioane! Huuoo, vierme nenorocit! 
  
Văzând că mulţimea se aprinde şi nu mai poate fi controlat pârjolul, Mărăşteanu ridică mâna 
  
şi strigă: 
  
--Staţi, oameni buni! Voi negocia cu el în termenii lui. De acord, Tache… 
  
--Atunci, bate palma şi ne-am împăcat! Se precipită victorios Tache. 
  
--De ce mă-ntrerupi, că n-am terminat? Păi, să scădem valoarea pagubelor pe care mi le-ai provocat. 
  
--Ce pagube? 
  
--Parbrizul spart, care nu mai poate fi găsit pe nicăieri şi mă obligă la nişte modificări de adaptarea altui model existent pe piaţă. Cheltuială pe care o evaluez la treizeci… treizeci şi cinci de milioane. 
  
--Aşa de mult? se miră Tache. 
  
--S-ar putea şi mai mult, însă restul, e pe riscul meu. Şi n-am terminat: repararea acoperişului, pe care îl evaluez la zece milioane. Şi acesta s-ar putea să coste mai mult, aşa că, las şi aici diferenţa pe riscul meu. Vezi, cât ţi-a mai rămas? 
  
--Nu se poate, a sărit Tache, îţi baţi joc de mine! Trebuia să-ţi cer o sută de milioane. Şi apoi, pagubele de care faci vorbire, ţi le-am provocat din cauza ta, că… 
  
--Aşa e, Tache, eu sunt vinovat că ţi-am reparat blestemata de camionetă, că trebuia s-o duc la Remat şi să-ţi dau contravaloarea integrală încasată pe ea, ca să ai tu ce bea cu băieţii la cârciumă şi să râdeţi de mine că v-am făcut rost de bani pentru chefuit. Aţi înţeles, oameni buni cum vrea să facă Tache comerţ? 
  
Toţi au început să-l huiduie, să-l fluiere, asaltându-l cu admonestări: 
  
--Mai ai neobrăzarea să faci pe şmecherul, când omul îţi iartă nemerniciile? 
  
--Cum poţi fi aşa de neruşinat, nesimţitule?! 
  
--Huuo! Ia-i gâtul, Ioane, încă mai ai timp! 
  
Văzând ce întorsătură a luat opinia mulţimii şi, speriat că ar putea să-l linşeze în furia ei, Tache a sărit în spatele lui Mărăşteanu, rugându-l cu o voce de copil speriat: 
  
--Apără-mă, Ioane, nu mă lăsa! 
  
Mărăşteanu l-a privit uluit, înţelegând că amărâtul acesta, dispreţuit de toţi, inclusiv de patronul său, care-l privea cu scârbă, trebuie şi el apărat de cineva. Şi acela era chiar el. Spuse cu voce puternică: 
  
--Uite, Tache, dacă vrei să ne împăcăm sincer, îţi propun, fără altă târguială, ca mâine pe la ora 12 să ne prezentăm amândoi la primărie, fiecare cu câte un martor. În faţa domnului primar şi a martorilor aleşi de noi eu îţi voi da zece milioane de lei în contul pretenţiilor tale pentru camionetă. Dacă eşti de acord, bate palma şi spune „da”în faţa consătenilor! 
  
--Dâ! mârâi Tache. Cam puţin. 
  
--Spune tare şi clar, în faţa satului, te mulţumeşti sau nu cu această sumă? Să nu mai spui că ţi-am furat-o. Să nu mă mai faci hoţ! 
  
Văzând că Mărăşteanu l-a încolţit, dar până la urmă se alege cu o pleaşcă la care nici nu se gândise, urlă din răsputeri: 
  
--Daaa! După ce-mi dai banii, s-o iei din poarta mea! 
  
Ce-o să râdă băieţii la cârciumă când o să le fac cinste, gândi Tache. Hai, că iar l-am fraierit! Şi-i strânse mâna, pupându-i-o de mai multe ori, sub râsetele dezlănţuite ale oamenilor. Numai inginerul Casapu nu râdea. Îl privea năucit pe Tache, scârbit de prostia lui şi cătrănit că nemernicul de amărăştean câştigase simpatia sătenilor. Se simţea umilit, strivit, ofensat în demnitatea lui de stăpân atotputernic al acestei comune. De aceea, roşu de furie, urlă la Mărăşteanu: 
  
-va urma- 
  
Referinţă Bibliografică:
SRL AMARU-17 / Năstase Marin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1665, Anul V, 23 iulie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Năstase Marin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Năstase Marin
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!