Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Năstase Marin         Publicat în: Ediţia nr. 1618 din 06 iunie 2015        Toate Articolele Autorului

S.R.L. AMARU-7
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
7. Parcela blestemată 
  
Ajuns acasă, Mărăşteanu a strigat din uşă: 
  
--Mamă, dă-mi repede actele de proprietate! 
  
Maică-sa şi-a făcut cruce, crezând că a luat ceva foc: ce s-a întâmplat,mă? 
  
--Nu mă întreba! Vreau să ştiu dacă mai aveţi actul de împroprietărire de la străbunicul Ion şi vreun act al pământului cu care aţi intrat în C.A.P. 
  
--Despre ce acte vorbeşti tu, mă? N-avem aşa ceva! 
  
--Nu-ţi mai aduci aminte? Când se îmbăta tata, scotea dintr-un cufăr o decoraţie a străbunicului Ion şi un carton în care scria că a fost împroprietărit. Nu spunea el: uite, mă! Sunteţi viţă de eroi ai neamului românesc. 
  
--Ooof! El şi viţa de erou al neamului românesc! Lasă prostiile şi vezi-ţi de treabă! Singurul act de proprietate e ăla pe care ţi l-am dat. 
  
Mărăşteanu se dezumflă. Înţelese că nu mai este cazul să pomenească de obârşia de eroi ai neamului său. Luă actul de proprietate pe care îl pusese într-o geantă şi mormăi: 
  
--Am plecat la primărie! 
  
--Mă, tu mă sperii! S-a întâmplat ceva şi nu spui. Nici măcar n-ai mâncat. 
  
--Stai liniştită! strigă el din poartă. Nu s-a întâmplat nimic. 
  
Ceasul era cinci după amiază. Toropeală de iunie. Birourile primăriei, goale. Doar din biroul casieriei se auzeau nişte chicoteli subţirele. Mărăşteanu se enervase tot bătând în uşile încuiate. Îşi încercă norocul şi la casierie, de unde se auzeau râsetele. Ciocăni o dată, de două ori şi pentru că hazul nu se întrerupea, deschise uşa: 
  
--Ce intri, bă, ca la tine-acasă? îl repezi viceprimarul Mitică Dolofanu, enervat că fusese întrerupt de la siesta cu bancuri porcoase, pe care le degusta cu duduia Anişoara casieriţa. 
  
--Am o problemă cu dom’ primar. 
  
--Atunci, ce cauţi aici? Du-te la domnu’ primar! 
  
--Are biroul încuiat. Ştiţi…Am o problemă cu pământul. 
  
--Da’,cine eşti tu, că nu eşti din comună? 
  
--M-am născut aici. A lu’ Mărăşteanu. 
  
--Aha! Ăla care umblă teleleu pe câmp, călare pe bicicleta cu remorcă? 
  
--Da, domnu’…se însenină Mărăşteanu. 
  
--Viceprimar, bă! Eu sunt viceprimarul. Mai pe scurt, vicele. Numai cu mine ai treabă. 
  
--Trăiţi, dom’ Vice! Am nişte probleme. 
  
--Probleme? Ce, bă, te-ai apucat să blochezi drumurile? Cine eşti tu, bă? 
  
--Dom’ Vice, eu n-am închis drumurile publice. Mi-am protejat proprietăţile. 
  
--Proprietăţile? Ha, ha, ha! Ce proprietăţi ai tu, bă?.. Că te mănânc cu fulgi cu tot! 
  
--Proprietăţile din actul de proprietate. Sunt înscrise aici. 
  
Vicele Dolofanu făcu ochii mari, privi mirat actul şi gândi: o fi nebun Amărăşteanu ăsta, 
  
dar nu e prost. Mârâi printre dinţi: şi, ce vrei? 
  
--Să-mi spuneţi unde sunt cele 0,440 ha din baltă. 
  
--Nu scrie,bă, în act? Dacă nu ştii să citeşti, îţi spun eu: uite, aici, tarlaua… 
  
--Uşurel, domnule…vice! Am văzut şi eu ce scrie. Problema este că acest teren nu există. 
  
--Cum nu există dacă scrie aici? Faci pe deşteptu’ cu mine, mă? Şmecher de Galaţi, ai? Întreabă pe mă-ta, mă! Că de atâta amar de vreme nu v-aţi interesat nici măcar unde vă sunt locurile, neam de puturoşi ce sunteţi! Ar trebui să plătiţi amendă pentru nelucrarea pământului. D-aia ţara asta este cum este. 
  
Mărăşteanu îl lăsă ca să-şi toarne toată fierea, cu vocea sa piţigăiată, apoi spuse calm: 
  
--Domnule vice, eu vă rog frumos să-mi arătaţi unde este lotul nostru, al Mărăştenilor, nu A-mărăştenilor. Altfel… 
  
--Altfel, ce? Mă ameninţi, ai? De ce nu ai venit cu coasa, mă? Ca în nouă sute şapte. Vino, mă, cu coasa-n primărie, să ştim şi noi că e revoltă, că…noi vrem pământ! 
  
--Nu vin cu coasa, dom’ vice. Dacă va fi nevoie, vin cu presa. 
  
--Băi, băi, băăi!..Ia stai, băi! Din ce partid eşti? Sigur, din opoziţie! Faci cu noi politică? 
  
--Nu, domnule! Repet: vă rog să-mi arătaţi pe teren, unde este lotul meu de 0,440 ha? 
  
Văzându-se între corzi, vicele coborâ tonul: 
  
--Domnule…Mărăşteanu! Problema dumneavoastră este complicată şi ne trebuie ceva timp să o clarificăm. Vă anunţăm noi când o rezolvăm. 
  
--Nu-i nevoie! Vin eu mâine şi-mi daţi specialistu’ primăriei să-mi arate locul. 
  
--Hopaa! Primăria la dispoziţia cetăţeanului! Că, altfel…presa. 
  
--Exact.Vă rog să-mi daţi actul şi…vă salut! 
  
După ce plecă Mărăşteanu, vicele răbufni, vărsându-şi oful duduiei Anişoara, care asistase la discuţie, cu capul în hârtiile ei. 
  
--Vezi mă, fată, cum procedează cetăţeanu’? Intră, te face preş şi îşi şterge ciubotele democratice pe obrazul tău. E dreptul lui…democratic…Te-a votat, îţi plăteşte taxe ca să mănânci şi tu o pâine? Ce mai vrei? Iar dacă-ncerci să-i spui ceva, te pune la punct. Vine cu presa. Ce mă, fată, m-a votat amărăşteanu ăsta de la Galaţi? A venit el să plătească vreun impozit sau taxă la noi? I-ai tăiat tu vreo chitanţă? Nu! El vine doar cu presa. De-aia trebuie să-l serveşti. 
  
Duduiţa casieră ţuguiase buzele, dădea din cap aprobativ la fiecare vorbă şi-l sorbea din ochi: 
  
--Aşa e, domnu Mitică, trebuia să-l freci tare…aşa cum ştii matale. Şi zâmbi, scoţând limba la el. 
  
--Ei, lasă! Că am să ţi-l frec eu pe amărăştean, până o să-i iasă ochii din cap. Şi ieşi trântind uşa. Pe hol îl întâlni primarul. 
  
--Ce-i cu scandalul ăsta-n primărie,bă? 
  
--Dom’ primar, cred că avem o problemă. 
  
--Ce vorbeşti? se sperie primarul. Hai în birou! 
  
Şi vicele îi povesti tărăşenia cu „nebunul” de Mărăşteanu. Dar primarul râse. 
  
--Te-ai speriat rău, bă…vice! 
  
--Păi, nu e de speriat? Dacă amărăşteanu ăsta aduce presa? 
  
--Şi? Lasă-l, mă, s-o aducă! Ne mai facem puţină campanie. Află lumea că existăm şi noi. 
  
--Dumneavoastră râdeţi, dar lotul lor este pe izlazul comunal.Mai au acolo încă vreo două’şpatru de străinaşi. Resturi…d-astea…rămăşiţe. Care…adunate, fac câteva hectare. Cine dracu le papă? 
  
--Asta nu e treaba noastră! Când s-au dat actele de proprietate? Hăă, hă! Am fost noi în comisia aia? N-am fost. Nu ne doare capu’, vice! 
  
--Da’…nebunu’ de amărăştean vrea să ştie unde este lotul lui. 
  
--Păi, n-avem specialist? Referentul tehnic ce păzeşte? Trimite-l la el! 
  
--Referentul tehnic? Nu ştiţi că ăsta ne sapă? Abia aşteaptă un amărăştean, cu care să ne mănânce de fund. 
  
--Lasă-l, mă, să ne mănânce, să se sature! Ce-o să facă? O să-i arate cetăţeanului unde are dreptul lui de proprietate şi…punct. Primăria i-a rezolvat problema. 
  
--Nu-i punct, că pe dreptu’ lui, pasc oile şi porcii domnului Mişu Casapu, marele nostru arendaş, căruia primăria i-a concesionat tarlaua respectivă de izlaz. 
  
--Nu te băga! Conu Mişu are ac de cojocul amărăşteanului. 
  
--Acul ăla o să intre şi prin pielea primăriei. 
  
--Auzi băi…vice! Asta e problema ta, responsabilitatea ta. D-aia te plăteşte guvernu’.Să rezolvi problemele primăriei. Te rog să mă laşi, că am atâtea hârtii de citit! 
  
--Dom’ primar!.. 
  
--Te rog! 
  
Şi-i aruncă vicelui o privire oţelită, încât acesta ieşi din birou, ca un căţeluş cu coada-ntre picioare. Ajuns în biroul lui, îşi puse fălcuţele dolofane în palme şi cugetă: adică…de ce-ar fi treaba mea? Stimate cetăţene, mergi la referentul tehnic, care…etc şi…punct! Hai, că am atâtea hârtii de rezolvat! 
  
Când a ajuns Mărăşteanu acasă, biata maică-sa l-a luat la întrebări: 
  
--Ce s-a întâmplat, mamă, ce s-a mai întâmplat? 
  
--Ce-ţi veni, mă? Stai liniştită şi dă-mi să mănânc, că mi-e o foame… 
  
--Îţi dă mama, da’…de ce nu vrei să-mi spui care-i necazul? 
  
--Ce necaz, bre? Ia nu mai fi aşa de speriată! M-am dus la primărie să-mi spună şi mie ăia, unde avem noi în baltă, cei patru mii cinci sute de metri pătraţi. 
  
--Aoleu! Ce te mai interesează de terenul ăla? Ce să faci cu el? O fi vreo mlaştină cu stufăriş 
  
Când a citit actul, tac-to s-a certat cu cei din comisie, i-a înjurat, s-a repezit la gâtul primarului să-l sugrume… 
  
--De ce-a făcut asta? Trebuia să-i dea în judecată pe toţi. 
  
--Ce vorbeşti, mă? De unde bani pentru judecată? Ăia l-au reclamat, de a stat în arest la Brăila vreo zece-douăzeci de zile, nu mai ştiu. I-am spus să-şi vadă de treabă. Aşa am renunţat la lotul ăla blestemat. Fii şi tu înţelept! 
  
--Ce înţelegi, mamă, să fiu înţelept? Adică, să renunţ la un drept de proprietate? Numai proştii renunţă la proprietăţi. 
  
--Prost e cine crede că face ceva cu astfel de proprietăţi. Ce crezi că vei face tu acolo? 
  
--Orice! Am eu planul meu. 
  
--Renunţă, mă băiete,la prostia aia de teren! Mulţumeşte-te cu ce-ai realizat până acum. Ai plantat pomi, ai ridicat încăperile alea pe care le-ai umplut cu pelin şi muşeţel. Ai atâţia saci de hârtie. Hai să-i umplem şi să-i duci la Brăila. De ce nu repari maşina de la Tache, că mereu mă întreabă:ce faci cu ea? 
  
--De ce te mai întreabă, că acum este a mea. Mi-a donat-o ca prostu’. 
  
--Ba, ca deşteptu’.Aşteaptă s-o repari, ca să-l serveşti cu ea. 
  
--Ai înţeles greşit. El aşteaptă să n-o repar şi să spună la beţivii lui, că nu sunt în stare de aşa ceva. Să mai termin cu treburile astea şi chiar dacă o să mă coste vreo zece-cinşpe milioane, tot investesc în reparaţia ei, ca s-o fac să meargă. Uite-aşa, de-al dracului! Să-i arăt că pot şi că el a fost un tâmpit când mi-a aruncat-o în curte, crezând că-mi face rău. Iar tu, să mă laşi în pace cu văicărerile! Am planuri mari cu terenurile astea pe care vi le-au dat în bătaie de joc. O să vezi tu ce culturi voi face pe ele. 
  
--Ce culturi? 
  
--Pe loturile din câmp vreau să cultiv gălbenele şi enibahar,iar în baltă plantez cătină. 
  
--Ce să faci cu cătina? În jos pe Călmăţui găseşti cătină câtă vrei. S-avem ce arde toată iarna. 
  
--Habar n-ai! Cătină albă, mamă! Cea mai preţioasă plantă medicinală. Dacă-mi reuşeşte pasenţa cu cătina, în câţiva ani mă extind şi pe loturile vecine. 
  
--Nu-nţeleg! Dacă află proprietarii lor? 
  
--Le cumpăr sau le iau în arendă. Proprietarii lor vor fi bucuroşi să scape de nişte terenuri din 
  
care n-au scos nici un ban până acum. 
  
--Păi, loturile alea sunt cu încurcătură. Au fost date aiurea pe izlazul comunal. Primăria o să te dea în judecată dacă le foloseşti. 
  
--Să încerce! Nu ne-au dat ei actul de proprietate? Dacă vor să mă scoată de pe izlaz, foarte bine! Să-mi dea în altă parte. Dar atunci le pun eu condiţia ce pământ să-mi dea. Ei, spune, sunt deştept,sau nu? 
  
--Taci cu deşteptăciunea ta! Crezi că o să te lase acolo pe unde pasc oile lui Casapu şi trec turmele lui de porci? 
  
--Pe terenul meu nu va trece nicio muscă. Mai am sârmă ghimpată şi…dacă mă supără Casapu ăsta al vostru, plantez ţevi în beton şi fac gard metalic. 
  
--Nu te pune, mamă, cu nemernicul de Casapu. Are peste o mie de hectare cumpărate de la proşti, pe care i-a împrumutat cu bani, plus vreo două mii luate în arendă de la ceilalţi. E putred de bogat, mamă! Are tot satul la picioare. Dacă te pui cu el, ăsta te omoară şi te-ngroapă-n bani. 
  
--Ce tot mă speriaţi cu acest Casapu? Ce-mi pasă mie de Casapu vostru? El să-şi vadă de averea lui şi n-am treabă cu el. Nu mă interesează de porcii şi oile lui.Eu îmi văd de afacerile mele. 
  
--Oof, nu ştiu de ce am eu o presimţire. Renunţă la terenul ăla, că este blestemat! Te aruncă în gura lupului. 
  
--Iar începi cu prostiile? 
  
--Înţelege că nu e bine să-l ai în prejmă pe Casapu! Mai bine ai repara maşina aia să te mai duci şi tu acasă la nevastă şi copii. Văd că nu-i dai nici un telefon şi nici ea nu te caută. Mă, băiete, mă!.. Nu crezi că o să divorţeze de tine? 
  
--Ia mai taci, bre, că-mi stă mâncarea-n gât! Ce te bagi tu în familia mea? Eu am încredere în Dora. Am vorbit de câteva ori cu ea. Se descurcă şi fără mine. O mai ajută şi Luminiţa,că e destul de mare. Când îşi va lua concediu, o să vină şi ea. Fii liniştită, că o să ai cu cine te certa! 
  
--Eeei, băiete, băiete!..Să dea Dumnezeu să fie cum spui tu! Dar…măcar, renunţă la terenul acela, că e blestemat! 
  
--Gata! Nu mai mănânc! M-am săturat de aiurelile tale. Dacă vrei să mă mai ajuţi la treburi, bine, dacă nu, te rog să nu mai scoţi o vorbă! Lasă-mă în apele mele! S-a sculat de la masă şi a ieşit în curte la treburi. 
  
A doua zi, la prima oră, s-a dus la primărie. Când a venit viceprimarul şi l-a văzut pe hol, a rămas uimit: 
  
--Nu mai ai somn, mă? Ai terminat treburile? 
  
--Dacă nu mă lăsaţi să le termin. 
  
--Cum aşa? Ce vrei acum de la mine? 
  
--Domnule viceprimar, mie nu-mi place să repet, să bat omu’ la cap.Daţi-mi, vă rog, specialistu’ primăriei,să meargă cu harta şi să-mi arate locul pe care să-l iau în primire. 
  
--Să-l iei în primire? De la cine? 
  
--De la primărie. Şi vă rog să nu vă mai bateţi joc de mine, că v-am spus ce fac! 
  
--Aha, presa…Du-te la referentul tehnic să-ţi rezolve problema! 
  
--Eu pe dumneavoastră v-am rugat, altfel mă duc la domnul primar. 
  
--Uite mă ce al dracului eşti! Mă reclami, ai? 
  
Ca o furtună, vicele a intrat în biroul referentului şi a dispus scurt: rezolvă problema cetăţeanului ăsta! Să n-aud vreo reclamaţie! 
  
Pascu Vârtosu era considerat de toată lumea un specialist în rezolvarea tuturor încurcăturilor cu terenurile făcute de fosta comisie de retrocedare. Tot peretele din spatele biroului său era ocupat de o hartă mare cu terenurile agricole şi neagricole de pe teritoriul comunei Mândrileanca. Numai el ştia să caute şi să găsească parcelele reclamate. Dulapul său era burduşit de hărţi şi schiţe cadastrale. Nu se ştie cum şi de unde făcuse rost de un aparat de măsurat terenul pe care el îl numea „geodimetru” şi îl ţinea acasă, încuiat într-un dulap. Nici 
  
măcar membrii familiei nu aveau acces la acel dulap. Se pare că în perioada serviciului militar se învârtise ca ajutor la Oficiul cadastral al armatei. La eliberare, s-a autoproclamat „specialist geodez”.La cârcimă, când vreun „client” reclamagiu îl cinstea cu un păhărel, declara nostalgic 
  
„dacă aş fi urmat în anii tinereţii o şcoală de cadastru, astăzi aş fi fost ”cocă de bani”. N-am avut noroc!” Când sorbea ultimul pahar, cu ochi lăcrămoşi, ofta cu obidă: ce ştiţi voi cu ce se mănâncă triangulaţia? Apoi îi uluia pe cei de la mese cu „sinus la pătrat plus cosinus la pătrat”.Adevărul era că se descurca binişor cu cele câteva cunoştinţe elementare de cartografie. Aici în primărie căpătase porecla de „specialistu’ Bucluc” , pentru că toate măsurătorile lui provocau numai încurcături, ce se „limpezeau” numai în instanţe, cu procese pierdute numai de primărie. „Ce să le fac dacă nu angajează avocaţi competenţi?” spunea el, detaşat, prietenilor de pahar. Dar nu primea decât sancţiuni administrative, pentru că toţi primarii perindaţi prin biroul instituţiei comunale îl considerau „un specialist indispensabil”. Când a constatat că este „de neînlocuit”, evident, a visat să ajungă în acele funcţii eligibile, dar nu a avut curajul să se arunce în vâltoarea politică. Nu intru eu în mocirla asta puturoasă! spunea el cu dipreţ, sorbindu-şi tacticos păhărelul. De aceea a preferat doar să-şi bârfească la cârciumă superiorii şi, bineînţeles, să-i „sape”. Din care cauză era considerat un „indezirabil necesar”, permanent ţinut în zăbale şi călărit cu mânie. De câte ori i se ivea ocazia să servească vreun amărât cu vreo încurcătură, intra rapid în pielea de specialist şi-l trata pe umilul solicitant de la înălţimea acestui rang. Însă, Mărăşteanu, nu i se păru a fi un biet „ageamiu”. De aceea îl privi circumspect, cu scârba strunită sub lentilele ochelarilor: 
  
--Care-i problema, domnu’…Cetăţean? 
  
--Mă numesc Mărăşteanu…Ion Mărăşteanu. 
  
--Amărăşteanu?.. A, ăla cu bicicleta, cu… 
  
--Ăla! Scrâşni din dinţi Mărăşteanu şi spuse precipitat care-i „problema”, spre satisfacţia specialistului din faţa lui, ce gândea că i s-a mai ivit ocazia să dea cu sapa la rădăcina vicelui. 
  
--Aha! Păi…s-o rezolvăm… 
  
--Azi, domnu… specialist. Am treburi multe şi nu sunt de acord să mă amânaţi. 
  
--Uşurel, domnu…Cetăţean! Ţi-am spus eu că te amân? Chiar vreau să te servesc prompt şi ireproşabil. Imediat să iau hărţile cu tarlaua în care aveţi problema şi trec pe-acasă după ustensilele de măsurat. 
  
--Lăsaţi! Am eu o ruletă la mine. Are… 
  
--Domnu…cetăţean, îl întrerupse cu vocea ridicată, aici este o chestie de triangulaţie, nu măsurăm grădiniţa din faţa casei. Aşa că, ne întâlnim la salcâmul trăsnit din colţul cimitirului adventist. Ce faci ochii mari? Ăla de peste drum de cimitirul vechi. Salcâmul trăsnit este reperul topografic de la care încep toate măsurătorile la parcelele din baltă. Ştii câte parcele sunt? Mărăşteanu se uita la el ca o vită blândă. Douăzeci şi patru,domnule! Stai să-ţi arăt! Şi desfăşură o hartă cu multe haşuri şi cote,la care Mărăşteanu privi ca celebrul viţel. 
  
--Uite! Dumneata, adică lotul Amărăştenilor voştri, este ultimul. Dar, ca să-ţi precizez amplasarea în teren,trebuie să le măsor pe toate celelalte. Ştii ce înseamnă asta? Muncă, domnule, ocnă pură. Da’ ce zic eu, esenţă de ocnă! Şi fizică şi intelectuală, care îţi produce o foame…Iar eu trebuie să fac pauză de masă pe la ora zece,că mă ia cu leşin. Nu ştiu dacă…’mneata înţelegi. 
  
--Înţeleg, înţeleg! Se precipită Mărăşteanu, care-şi făcu rapid în gând lista cumpărăturilor. Când trebuie să mă prezint la salcâmul trăsnit? 
  
--La nouă fix. Nicio secundă întârzâiere că avem mult de lucru. 
  
Bineînţeles că domnul referent a venit la nouă şi douăzeci, însă Mărăşteanu a avut suficient timp să facă acele cumpărături sugerate, după o prealabilă consultare discretă (cu bacşişul de rigoare) a barmanului de la cârciumă. Acum îl aştepta cuminte la punctul fixat, un trunchi uscat, cu o singură creangă căreia îi fluturau frunzele-n vânt, ca o flamură zdrenţuită în bătălii. Avusese grijă să-şi umple remorca bicicletei cu mai mulţi pari ascuţiţi, un ciocan mare şi doi 
  
colaci de sârmă ghimpată. Privi în depărtări, peste netezişul terenului, uşor accidentat de muşuroaie de pământ, dâmburi şi gropi, în pantă lină către firul subţire al Călmăţuiului, aproape secat. În zare nu se vedea decât o coşmelie acoperită cu stuf , cu o îngrăditură. O târlă, îşi zise.Te pomeneşti că aia o fi o târlă de-a lui Casapu, de care pomenea mama. Da’…e departe, prea departe, ca să fiu vecin cu târla lui. Şi ce-mi place panta asta cu faţa la soare! Ideală pentru plantat cătină. Să vezi ce treabă fac! 
  
--Ce te uiţi aşa, vericule? Vrei să-ţi vezi locul? Facem puţină triangulaţie şi ţi-l dau pe tavă. 
  
Pascu, zis „Bucluc”, referentul cu terenurile, abia ducea în spate misteriosul aparat, un compas mare şi o şipcă de vreo doi-trei metri, iar la şold purta gheozdanul cu diagonală,în care ţinea hărţile şi alte acte. 
  
--Ce te uiţi aşa la mine? Pune mâna pe rigla asta, că o să faci ceva mişcare cu ea! O aşezi vertical unde îţi spun eu, ca să facem triangulaţia. 
  
--Ce anume? 
  
--Lasă, nu te pricepi! Măsurători de teren, domnule! Da’…ce ai în sacoşa aia? Că pe arşiţa ... 
  
--Exact! Ceva de răcorit, domnu specialist, plus întăritura. 
  
--Taci, că simt cum mă sufoc de căldură şi nu mă pot apuca de treabă, dacă nu mă răcoresc. 
  
Mărăşteanu desfundă o sticlă cu votculiţa preferată a „domnului” Pascu, dar şi cu aperitivele apreciate de dumnealui. Când le văzu aşezate pe un şervet, se trânti alături pe iarbă. În jur, nici ţipenie de om. 
  
--Mmm!..Ce fineţuri, dom’le, ce fineţuri! Vezi cum mă corupe contribuabilul, stimate cetăţean? Eu…ce să fac acum? 
  
--Să gustaţi, domnu Pascu, să gustaţi! Cetăţeanul vă cinsteşte şi vă respectă onorabila specialitate de topograf. 
  
--Aşa să faci, bă, aşa să faci! Nu ca alţii care mă terfelesc. Vreau să-i văd dacă fac ei ceva în locul meu! Da’…gata! Că avem treabă multă. Pune mâna pe bară şi mergi în punctul ăla! 
  
Cu triangulaţia lui, probabil utilă (sau inutilă) îl fugărea pe Mărăşteanu, de curgeau apele după el. Dar nu asta îl supăra, ci apropierea ameninţătoare de târlă. Nu-i convenea deloc vecinătatea cu porcii şi oile lui Casapu. Nu că i-ar fi frică de el, dar voia să fie liniştit, să-şi vadă de afacerile lui. Şi deşteptul ăsta,ce tot mă împinge aşa departe? 
  
--Domnu Pascu, nu a venit şi lotul nostru? Ziceaţi că mi-l puneţi pe tavă. 
  
--Mă, vericule, voi sunteţi amărăşteni, mă! Vouă v-au dat loturile numai la margine. 
  
--Doar la câmp, domnu Pascu. Cred că aici suntem şi noi în rând cu lumea. 
  
--Cum să fiţi în rând cu lumea? Nu pricepi că sunteţi amărăşteni? Numai la margine aveţi loc 
  
--Ce tot mă faci amărăştean, domnule? Ţi-am spus cum mă cheamă. Şi…eu sunt patron de firmă, aşa că… 
  
--Ei, şi? Ce dacă eşti patron! Indiferent cum te cheamă, tot la margine ai locul. Uite aici pe hartă! 
  
--Câţi mai sunt până la margine? 
  
--Păi…încă patru. 
  
--Aoleu! Înseamnă că sunt vecin cu târla aia? Să nu-mi spuneţi că este reper topografic! 
  
--Aia este târla domnului inginer Casapu. N-are nicio treabă cu loturile astea. Hai, la treabă! 
  
--Ia staţi, domnu Pascu! Aici nu este izlazul comunal? De ce aţi dat loturi la oameni? Înainte de colectivă noi am avut pământul la câmp. Tot la un singur loc. Unde este pământul nostru? 
  
--Nu ştiu, nu mă întreba, nu e treaba mea. Eu am în primire registrul agricol cu toţi proprietarii şi loturile lor pe tarlale şi parcele. Punct. Hai, că m-apucă prânzul şi mi-e foame! Ai pus alea la umbră? 
  
--Pus, domnu Pascu. Eu am considerat să vă cinstesc, nu cu o votcă şi o gustare. Dumneavoastră, ca specialist, meritaţi o atenţie substanţială. 
  
--Ascultă, vărule, propunerea ta îmi miroase a mită şi nu-i înţeleg scopul.De ce vrei să mă corupi? 
  
--Zic să fiu şi eu mai pe la mijloc, nu chiar la margine. Care-i problema dacă-mi dai lotul aici şi nu în apropierea târlei? 
  
--Află, vericule, că eu sunt un funcţonar corect. Deviza mea este: corectitudine şi legalitate, înainte de toate. Scrie în registru şi pe hartă, că eşti la margine, acolo-ţi dau lotul. 
  
--Cât costă, domnu’ Pascu? 
  
--Ce? 
  
--Alea din deviza dumitale. 
  
--Ia ascultă…Cetăţene! Nu crezi că eşti obraznic şi mă jigneşti? Cum aş putea să-ţi dau lotul lui…al lui, Matache Ilie? El are mai mult decât tine. Aproape şase mii de metri. Şi lui, unde să-i dau? 
  
--În locul meu. 
  
--Şi dacă vine cetăţeanu’ ăsta să-şi ceară dreptul ca şi tine? Nu mă bagi în bucluc? Să zic că aş aranja eu registrul şi hărţile, dar nu pot face corecturi în actul lui de proprietate. 
  
--A venit vreodată vreun proprietar să pretindă ceva? Văd că toată tarlaua este înţelenită, fără nicio urmă de arătură. 
  
--Tu n-ai venit acum? Aşa o să vină şi alţii. 
  
--Hai, domnu’ Pascu! Ăştia toţi sunt străinaşi, împrăştiaţi prin toate colţurile ţării, sau plecaţi în lume, nu mă aburi! De resturile astea, fie că nu au habar, fie că nu mai vor să ştie. 
  
--Dar tu, mă vericule, de ce insişti atâta să-ţi iei în primire pământul acesta sărăturat, pe care nu poţi cultiva nimic? 
  
--Cred că…de prost. Dacă aici mi-aţi dat pământul, vreau să mă simt proprietar pe el…Hai, cât mă costă corectitudinea?.. 
  
--Domnule! Refuz categoric să mai continui discuţia şi măsurătoarea! Voi reclama primarului intenţia dumitale. 
  
--Şi eu voi reclama primăria că a dat loturi pe izlazul comunal. În cazul ăsta, mă tem că dumneata ai să bagi primăria în bucluc. 
  
Pascu Vârtosu pufnea şi se roşise ca un rac. Se tot răsucea pe loc, ca un cal în buiestru, cugetând: Mărăşteanu ăsta se dovedeşte a fi un şmecher fără pereche. Dacă mă las uns, sigur mă bagă-n bucluc, prilej pentru vice să mă arunce la pârnae. Deşi…nu mi-ar strica o mită substanţială, vorba verişcanului. 
  
--Nu, nu! Categoric, nu! strigă, furios peste măsură 
  
Mărăşteanu nu a mai insistat, dar şi el devenise nervos că ajunsese chiar lângă târlă. Când a reînceput măsurătoarea, a constatat cu groază că târla era chiar pe locul său. 
  
--Domnu’ Pascu, te rog să opreşti! Cum măsori dumneata? Nu vezi unde cade târla? 
  
--Vericule, pe harta mea nu este nicio târlă. Şi măsurătoarea a fost corectă. Chiar tu ai dat cu compasul. Este? 
  
--Este! Adică…nu! Hotarul cade chiar pe mijlocul târlei. Vă rog, domnu Pascu! Scoateţi târla de pe locul meu! 
  
--Cu ce, verişcane? Cu macaraua, cu buldozerul? Eu aici măsor după hartă. Parcela are două sute metri lungime şi douăjdoi virgulă cinci, lăţime. Face patru mii cinci sute de metri pătraţi? Face! Aşa că…bate ţăruşii de hotar, cât întocmesc eu procesul verbal! 
  
--Domnu Pascu, te rog! Hai să ne înţelegem! 
  
--Ce să ne înţelegem, bă? 
  
--În loc de două sute de metri la lungime, zicem că are numai o sută şi dublăm lăţimea. Vecinul din acte rămâne acelaşi, n-are cum să apară vreo reclamaţie. Scap şi eu de târlă. 
  
--Bă, vericule, tu atentezi la corectitudinea mea de funcţionar. Hai, îţi mai dau de la mine cincizeci de centimetri la lăţime, că m-ai cinstit, dar… atât. Toate parcelele din tarla trebuie să aibă aceiaşi lungime, aşa cum sunt prevăzute pe hartă. 
  
--Ei, lăsaţi! La un capăt puteţi ciunti tarlaua pe lungime şi s-o întindeţi pe lăţime, că doar nu se vede din avion. 
  
--Te-nşeli amarnic, vericule! Se vede din satelit. Habar nu ai că suntem verificaţi cu satelitul. Rămâne aşa cum am stabilit. Hai, bate ţăruşii! 
  
--Şi eu ce să fac cu târla de pe loc? 
  
--Ce vrei, nu-i problema mea. 
  
După ce a întocmit procesul verbal şi i l-a înmânat, Mărăşteanu a murmurat: 
  
--Domnu Pascu, chiar mă lăsaţi cu târla aia? 
  
--Mă, ţi-am dat lotul pe tavă? Ţi l-am dat! Eu mi-am terminat misiunea. Salut! 
  
Şi Pascu Vârtosu a plecat, lăsându-l pe Mărăşteanu privind lung la târla de pe locul său. Se duse până acolo şi văzu uşa încuiată. Privi în zare, unde desluşi o pată alburie. Îşi zise că, poate era conturul unei turme,cu siluetele mişcătoare ale oilor, ca nişte scântei ce-i provocau arsuri pe retină. De fapt, îi ardeau neuronii,care-i atârnau grei în tâmple,cu atâtea griji şi temeri agăţate de ei. Mărăşteanu se resemnă. Fluieră a pagubă şi trase o înjurătură: 
  
--Asta e! Mama ei de viaţă! De ce să fie simplă, când poate fi încâlcită cu atâtea probleme? Ca să am eu ce rezolva. 
  
Şi continuă să bată ţăruşii de hotar până-n ţarcul târlei, încorsetându-l cu ţăruşi de ambele părţi. Apoi, uni toţi ţăruşii cu trei fire de sârmă ghimpată. Hotarul ghimpat părea că încorsetează târla intrusă pe „proprietatea” lui. 
  
-va urma- 
  
Referinţă Bibliografică:
S.R.L. AMARU-7 / Năstase Marin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1618, Anul V, 06 iunie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Năstase Marin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Năstase Marin
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!