Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Năstase Marin         Publicat în: Ediţia nr. 1602 din 21 mai 2015        Toate Articolele Autorului

S.R.L.AMARU-4
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
4. Eternul blestem al pământului 
  
Deşi babele lui Mărţişor veniseră plângăcioase şi furioase, aruncând stropi îngheţaţi amestecaţi cu fulgi, Mărăşteanu a plecat la Mândrileanca. S-a bucurat biata maică-sa, izbucnind într-un plâns cu lacrimi şiroaie: 
  
--Ţi-ai adus aminte şi de mine, mă? Că de când a murit taică-tău, n-ai mai călcat pe-acasă. Nu te-ai întrebat deloc: da’ amărâta aia de mama, cu ce-o trăi, măă? Cum se descurcă? 
  
--Ce,mă? N-ai rămas cu Ghiţă?Unde dracu a plecat dobitocu’ de frati-meu? 
  
--Ooff! Nu-mi aminti de el! (Izbucneşte în hohote de plâns). De un an jumate l-au… 
  
--Aoleu, ce prostie a făcut? Cumva…cu jula? Câţi ani? 
  
--Şapte. Mai are cinci jumate. 
  
--Şi, de ce nu m-ai anunţat? 
  
--După ce v-aţi certat şi v-aţi bătut ca chiorii? Când l-au ridicat a strigat la mine: bă, să nu spui ăluia! Dacă vine la mine, nu vreau să-l văd! Acum ai înţeles? Nu vrea să te mai vadă, că 
  
nici tu n-ai vrut să mai auzi de noi.(Începe din nou să plângă). Acu’…de ce-ai venit? Vrei moştenirea? Să mă jupoi? Dacă se-ntoarce de-acolo, Ghiţă te omoară. Oof! Că de-aşa copii am avut parte. De m-ar lua mai repede Ăl de Sus, să scap, să nu mai văd cum vă omorâţi. 
  
Mărăşteanu asculta tăcut, privind în pământ. 
  
--De ce taci, ce-ai de gând? Să mă dai afar’ din casă şi să-mi iei pământul? Vrei să mă duci la azil? Barem, acolo este cald şi-mi dă să mănânc. 
  
--Taci, dracului, cu prostiile astea, că n-am cu ce să te ţin la azil! Eşti încă în putere, poţi să mai munceşti. Ştii bine de ce m-am certat cu dobitocul de frati-meu. Puturos, beţiv şi hoţ, aşa l-ai făcut, aşa l-ai crescut, aşa îl ai. Cine l-a învăţat să bea şi să fure? Că de fiecare dată când veneam aici, asta făceam: ne certam ca turbaţii şi plecam mereu supărat. Mă juram să nu vă mai calc pragul, dar tot mai veneam. Ce făcea tăticu? Se îmbăta criţă şi alerga cu ciomagul după tine şi după noi. Ai uitat? De ce trebuia să mai venim aici? 
  
--Ce era să fac mă, Ionele? Crezi că-mi plăcea? Tu plecai şi-n urmă…pe mine mă snopea. Ce ştii tu? 
  
--Atunci, de ce mă învinovăţeşti? Eu sunt vinovat că l-ai învăţat pe Ghiţă să bea şi să fure? Eu sunt vinovat că pe tăticu l-a terminat băutura? Eu l-am trimis pe Ghiţă la furat? N-am venit aici, nici să te moştenesc, nici să te dau afară. 
  
--Atunci, de ce-ai venit? Să nu-mi spui că ai venit să mă vezi, că nu te cred. 
  
--Aşa este. Am venit pentru altceva. 
  
Şi-i povesti despre toate păţaniile şi necazurile lui. Nici el nu stătea pe roze. 
  
--Oof, maică! Tu crezi că ai să faci ceva pe-aici? Cum o să-ţi duci viaţa-n două case? Nevastă-ta singură pe-acolo şi tu pe-aici. Ce viaţă o să fie asta la voi? Nu crezi că o să divorţeze de tine? 
  
--Tu ai divorţat de tata? Să nu-mi spui că ai fost mereu împreună cu el şi fericită. 
  
--De, maică…zisei şi eu aşa. Să nu te superi, că aveţi copii şi trebuie să-i rostuiţi. 
  
--Lasă-mă cu chestiile astea, nu ne purta tu grija! Spune-mi, eşti de acord să organizez firma mea în casa şi curtea ta? Să cultiv pământul vostru cu plante medicinale? Să cresc găini, porci, 
  
să plantez pomi, să fac un solar şi aici în curte o frumoasă grădină de legume? 
  
--De ce-mi pui tu întrebările astea? Ce mamă ar refuza un fiu vrednic care vrea să-i înflorească gospodăria? Ai mă, Ionele, nu mă mai supăra şi tu cu astfel de întrebări! Nu mai răsuci cuţitul în durerea mea! 
  
--N-ai înţeles,mamă! Vreau să-mi faci act de donaţie pe casă, curte şi terenul din câmp, ca să pot investi în ce vreau eu să fac. 
  
Anica Mărăşteanu a tresărit speriată: 
  
--Adică…tot vrei să mă dai afară din casă.Unde să mă duc? Mă dai pe drumuri? Şi când o să iasă ăla din puşcărie nu crezi că o să mă omoare pentru prostia asta? Nu crezi că o să-ţi dea în cap şi ţie? 
  
--Nu, mamă! Pentru că o să punem nişte clauze în act, precum că nu te dau afară din casă şi mă oblig să am grijă de tine până la moarte. Iar lui Ghiţă, să-i dau partea ce i se cuvine, 
  
evaluată de notar la data când iese de acolo. Sau, dacă va vrea, să lucrăm împreună,că doar este fratele meu.Îi dau posibilitatea să aleagă. 
  
--Atunci, faci cum crezi tu! O să mă zbat şi eu, să te ajut după puterile mele. 
  
Mărăşteanu i-a mulţumit pentru înţelegere. A doua zi a inspectat acareturile din curte şi a făcut „inventarul activelor” firmei sale. Când le-a văzut, mai să-i vină rău de atâta deznădejde şi supărare. Unde să-şi usuce plantele recoltate,unde să le depoziteze? 
  
În afară de casa părintească, gospodăria Mărăştenilor mai avea în curte şi câteva „acareturi”, construite de bunicul său, Victor Mărăşteanu, fiul eroului de la Mărăşeşti, care se numise tot Ion, ca şi el.Tatăl său, Nicolae Mărăşteanu,nu numai că n-a mai construit nimic , dar le-a lăsat în paragină. Acum arătau jalnic: ţigle sparte pe acoperiş, ziduri cu tencuiala căzută,având crăpături umplute cu paie sau zdrenţe, temelii măcinate de galeriile şobolanilor, care scoseseră 
  
la suprafaţă mormane de pământ…O vijelie mai acătării, însoţită de o răpăială cu stropi grei, ar fi grăbit sfârşitul agoniei acestor dărăpănături. Putreziseră, atât scândurile de la magazie, cât şi ştacheţii pătulului gol, căzut într-o rână. În aşa zisa cocină de porci, parcă se făcuseră arături de vară: numai brazde şi bolovani. În şopronul cu ieslea, unde ţineau vara, pe vremea bunicului, vacile şi caii, acum scurmau câteva găini şi lângă ele cucuriga un cocoş porumbac. În jur, strat gros de găinaţ, ca şi în pătul, sau în magazie. Acolo să usuce el plante medicinale? Bârr!..Îi vâjâiau urechile,iar pe ochi îi cădeau vălătuci de pâclă. Parcă era bezmetic. A intrat şi în focărie, aşa zisa bucătărie de vară. Căldări, oale şi cratiţe, aruncate alandala, împreună cu alte ustensile de bucătărie, sticle şi borcane. Printre toate astea, două coşuri în care, două cloşti stăteau pe ouă, conştiincioase şi înfoiate. Lângă coşurile cloştelor, o strachină spartă şi răsturnată plângea după apa risipită, care băltea, dizolvând găinaţul consistent din jur. După un dulap cu geamuri sparte şi poliţe căzute, observă o uşă scundă, încuiată cu lacăt. Nu ştia de uşa asta. Probabil că taică-său şi Ghiţă săpaseră un beci secret cu intrarea pe aici. Chestia asta îi stârni curiozitatea. Cine ştie ce ascunseseră acolo răposatul hoţoman şi cu cel de la pârnaie. Cheia, gândi Mărăşteanu, trebuie să fie la hoaşca bătrână. Las’ că o iau cu binşorul şi trebuie să deschidă! Altfel…Apoi se gândi să mai scormonească şi prin dărăpănăturile şi putreziturile astea de „acareturi”.Cine ştie ce mai ascunseseră prin ele hoţii familiei? Ţinându-se de nas, intră în grajd. După uşă, câteva sape, o cazma, o furcă, un topor şi o seceră ruptă. Agăţată într-un cui, o coasă aproape nouă. Asta-i bună! îşi spuse mulţumit. Îl intrigă un morman cu snopi de trestie, aruncaţi în dezordine în cocină. Parcă ar fi fost un şopron prăbuşit. Dacă acolo este ceva ascuns? Aruncă o scândură în mocirla din cocină pe care călcă până la maldărele de stuf şi dădu deoparte câteva,sub care descoperi o stivă cu colaci de sârmă ghimpată. Idioţii! N-au apucat să-i dea pe băutură. Şi când se gândea cine au fost „idioţii”, iar vedea negru.n faţa ochilor. De pe unde or fi furat-o? În magazie, acoperită cu zdrenţe, a dat peste o bicicletă nou-nouţă. Asta a fost furată dintr-un magazin, scrâşni din dinţi cu mânie.Trebuie să fi fost opera lui Ghiţă! Sub pătul dădu peste o vechitură de motoretă, ascunsă sub nişte scânduri şi strujeni uscaţi. Doamne, ce secături de oameni! Îi venea să plângă:ăştia au fost tatăl şi fratele meu! Iar el voia să fie om în rândul lumii, patron respectabil? S-a dus la maică-sa aproape plângând: 
  
--Bine. mamă, cum ai răbdat lângă tine doi hoţi? Hoţi şi beţivi. 
  
Anica Mărăşteanu a izbucnit în hohote de plâns: taică-tău n-a fost totdeauna aşa.Târziu, după ce ai plecat tu la Brăila, s-a înhăitat cu nişte derbedei, daţi afară de la C.A.P. Lucrau pe la irigaţii. Toată ziua cu băutura-n nas, furau de pe câmp şi veneau noaptea cu căruţa încărcată, cu lucernă şi porumb. Ştii că aveam doi cai frumoşi. Zi şi noapte alerga Ghiţă cu căruţa…Când am văzut ce fac, le-am spus să se potolească. Taică-tău m-a snopit în bătaie. Ce era să fac? M-am resemnat. Facă ce-o vrea! Şi mi-am văzut de-ale mele. Asta a fost!..(iarăşi plânge) ce ştii tu? 
  
--Şi acum, ce facem cu astea furate? Cei de la poliţie nu i-au bănuit, nu le-au făcut percheziţie? 
  
--Eu ştiu? Or fi fost în cârdăşie cu ei. Parcă îmi spuneau mie ce fac? 
  
--De ce nu i-ai reclamat? 
  
--Cum să-i reclam? Mi-au spus că mă gâtuie dacă-i spui la cineva. E-heei! Nu ştii ce înseamnă să trăieşti cu frica-n sân şi bătută aproape seară de seară. Apoi, nici nu ştiu ce-or fi dus şi în beciul acela. 
  
--Cum adică, vrei să spui că nu ai cheia de acolo? Să nu-mi spui că tata a plecat cu cheia în sicriu, sau Ghiţă a luat-o la puşcărie. 
  
--Să mă bată Dumnzeu dacă ştiu unde au pus ei cheile. Nu mă ating de nimic ce-au ascuns ei în curtea asta. Ăla mă omoară când o să iasă din puşcărie, dacă află că-i lipseşte ceva. 
  
--Şi eu, cesă fac, mă, cu furăciunile lui? Crezi că voi lăsa şandramalele astea-n picioare? Să nu m-ating de ele? Nu înţelegi că vreau să fac ceva în curtea asta? 
  
--Faci ce vrei, dar nu te atinge de lucrurile lui,că sunt blestemate,mamă! 
  
--Ba, eu le-aş da înapoi, celor de la care le-au furat, dar nu ştiu cine sunt. Aşa că… 
  
--Asta e treba lui! Facă ce-o vrea cu ele, când s-o întoarce de-acolo. Însă, tu, dacă vrei să reuşeşti cu ce ai în gând, fereşte-te de lucrurile astea blestemate, că păcatele lui vor cădea asupra ta. 
  
--Şi dacă am să le împrumut şi eu până s-o întoarce, ce-o să se întâmple? Hai, dă-mi cheia de la beciul acela secret! 
  
--Vezi-ţi de treabă, mamă! Fii cuminte şi ascultă-mi sfatul! Fereşte-te de ispita Necuratului! 
  
--Nu vrei să-mi dai cheia, ai? Mai lasă-mă în pace cu prostiile dumitale! Să nu faci pe credincioasa cu mine! Ei.lasă, că găsesc eu o fieroaică să sparg lacătul. 
  
Şi Mărăşteanu a ieşit furios din casă, trântind uşa, lăsând-o pe biata maică-sa sbuciumându-se în şiroaiele de lacrimi. Simţi o poftă turbată să spargă lacătul şi să afle ce comori au ascuns acolo „nenorociţii”de hoţi. Când a pătruns în hrubă, a rămas uimit câte lucruri erau acolo, cât de organizaţi au fost hoţii familiei. A dat peste o bormaşină electrică, o trusă de sudură cu echipament complet, un banc de lucru cu diferite unelte şi scule. A rămas pe gânduri: dacă măcar le-ar fi folosit!..Nenorociţii! Câte lucruri puteau realiza cu aceste unelte! Idioţii! Şi mama zice să nu m-atig de ele? Mă sperie cu prostiile ei? Eu, doar vreau să muncesc cu ele. Când va veni Ghiţă de acolo, i le dau intacte. Mă rog, unde e păcatul? Uite ce scule aveau şi n-au făcut nimic cu ele în curtea asta! De unde le-o fi furat? Ei, lasă că am să le folosesc eu! 
  
Cu roţile de la vechitura de motoretă, cu o ţeavă pătrată şi alte ţevi rotunde, găsite tot în cocină sub maldărele de stuf, a construit o semiremorcă uşoară,ataşabilă la bicicleta cea nouă. Se gândi să folosească şi motoraşul de la motoretă,dar i se păru o treabă mai complicată pe care o amână pentru mai târziu. Acum avea alte priorităţi. 
  
--Mamă, nu mi-ai spus, noi cât pământ avem şi pe unde ni l-a dat? 
  
--M-ai întrebat? 
  
--Aşa e! Dă-mi, te rog actul de proprietate! 
  
--Dacă mă crezi, nici nu ştiu pe unde-o fi. 
  
--Mamăă! Mie să nu-mi faci fiţe d-astea! Hai, caută-l! Adu-ţi aminte pe unde l-aţi pus! 
  
--De, mamă, ce să-ţi spun?..Sunt ani de-atunci…A venit cu el deşteptu’ de taică-tău şi mi l-a aruncat în faţă: ia, mă, averea noastră! Fă borş cu ea! Pământul de la bunicul tău,cu care am intrat în colectivă. L-am avut tot la un loc, dar hoţii ăştia ne-au dat trei fâşii în trei locuri, fiecare fâşie la margine de tarla. Cică, p-alea să le lucrăm, să trăim din ele!..Şi le-a tras taică-tău o înjurătură…Eu, nu-mi mai aduc aminte unde am pus actul ăla. Parcă… 
  
--Unde este actul, mă? Vreau actul, aiuriţilor! Tâmpiţilor! De ce nu aţi protestat, să fi reclamat, să vă fi dat tot pământul pe locul vechi. De ce… 
  
--De ce, de ce? Acu’ faci pe deşteptul şi furiosul. Dar atunci nici nu ţi-a păsat de noi. Aveai serviciu, aveai din ce trăi şi nu ne-ai întrebat niciodată, noi cum ne descurcăm? 
  
Mărăşteanu se potoli şi-i spuse cu voce calmă: 
  
--Linişteşte-te şi…hai să căutăm blestematul ăla de act! 
  
Cu lacrimi în ochi, sughiţând, Anica Mărăşteanu scotoci toată casa, găsindu-l, până la urmă, într-un plic mare sub muşamaua de la masa din bucătărie. Oftă prelung şi i-l dădu: 
  
--Ia-l şi fă ce vrei cu el! 
  
Mărăşteanu îşi aruncă ochii pe acel carton cu tricolor în colţ. Îl întoarse pe spate şi desluşi cu greu fără să înţeleagă ceva: tarlaua nr…parcela nr…vecini…0,755 ha. Mai jos,tot aşa…Total, 
  
2,25 ha,plus locul de casă 0,750 ha. 
  
--Auzi,eu nu înţeleg.Văd că cele 2,25 ha sunt împrăştiate în trei locuri. Ştii pe unde sunt? 
  
--Nu ţi-am spus? Două parcele sunt la câmp, la margine de tarlale. Nişte amărâte de colţuri, probabil refuzate de toţi, peste care oamenii trec cu căruţele şi tractoarele.Am încercat noi să le lucrăm, dar nu am reuşit să le ferim de cei care treceau peste ele. Atunci, am vrut să le dăm în arendă, dar toţi ne-au refuzat. Aşa că… 
  
--Şi restul ăsta de 0,440ha, pe unde vine? 
  
--Habar n-am! Cică, pe undeva pe izlaz, sau în baltă, pe unde trece Călmăţuiul. O fi cu stufăriş, păpuriş, Dumnezeu ştie. 
  
--Cine ţi-a spus că vi l-a dat pe-acolo? 
  
--Taică-tău, Dumnezeu să-l ierte. 
  
--Şi lui cine i-a spus? 
  
--Nu ştiu. Cred că ăia de la primărie. Păi…nu scrie în act? 
  
Mărăşteanu se făcu roşu de furie.În act scria doar tarlaua nr…şi parcela nr…A, şi vecinii, pe care nu-i cunoştea. I se urcă sângele în cap,dar îşi zise că trebuie să fie calm. 
  
--Bine, rezolv eu problema asta cu lotul din baltă, dar acum, hai să mi le arăţi pe cele din câmp! 
  
Aşa era cum îi spusese maică-sa. Terenuri nelucrate, cu buruieni, mărăcini, mult pelin şi porţiuni bătătorite de căruţe şi tractoare. Chiar atunci trecea unul cu tractorul. Mărăşteanu a sărit în faţa tractorului cu mâinile ridicate, ameninţând cu pumnul şi urlând: 
  
--Înapoi! Înapoi, nemernicule! Nu vezi că ai călcat pe o proprietate privată? 
  
Tractoristul a oprit, şi-a făcut cruce şi a întrebat: 
  
Ce-ai, mă, ai înnebunit? Ce are, tuşă Anico, omu’ ăsta? 
  
--Omu’ ăsta e Ionel, băiatul meu, mă! Ce, nu îl mai cunoşti? 
  
--Şi? 
  
--Nu vezi că e proprietate privată? a ţipat furios Mărăşteanu, ieşi de pe proprietatea noastră, că fac moarte de om! 
  
--Ce…proprietate? Toată lumea trece pe-aici. Şi…pe unde să trec? 
  
--Pe drumul public. Respectă proprietatea! 
  
--Adică..să ocolesc? Când toată lumea trece pe-aici? Cred că aţi înnebunit. 
  
--Cred că voi sunteţi nebuni, că nu v-a pus nimeni la punct. 
  
Referinţă Bibliografică:
S.R.L.AMARU-4 / Năstase Marin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1602, Anul V, 21 mai 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Năstase Marin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Năstase Marin
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!