Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Năstase Marin         Publicat în: Ediţia nr. 1591 din 10 mai 2015        Toate Articolele Autorului

romanul
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
S.R.L. ”Amaru” 
  
Moto: Amărât e omul, Doamne, 
  
Când se culcă şi n-adoarme! 
  
(cântec popular) 
  
1.Bate vântul de pelin 
  
--Ai făcut lista, Bălţatule? 
  
--Ce listă, dom’inginer? 
  
Ion Mărăşteanu, care se spăla pe mâini la W.C.dădu încet jetul de apă şi ciuli urechile. Şeful de secţie, inginerul Breazu, venise în inspecţie la echipa de electricieni din tura de noapte. Al dracului, gândi Mărăşteanu, ora unu şi el ne verifică. Zvonul cu noul val de şomaj uite că se adevereşte. Curcanu şi Bâlbâitu sunt la intervenţia de la LTG, eu m-am întors din alta şi ăsta face pe zmeul în miez de noapte. Ia să fiu atent ce coace! 
  
--Bă, tu joci bambilici cu mine? Ţi-am spus să-i treci pe listă pe cei care trebuie să plece voluntari în şomaj? De ce nu-mi prezinţi cererile lor? 
  
--Am crezut că glumiţi, dom’ inginer. Din cinşpe am mai rămas cu şapte. Nici nu ştiu cum să-i mai întind în trei ture. Dacă vreţi să mai ciupiţi vreunul…mai bine, desfiinţaţi-ne! 
  
--Nu-i rea ideea.Tot eşti în prag de pensie. Stai şi tu pe tuşă câţiva ani şi scapi. 
  
--Hă, hă, hă, râse forţat maistrul Bălţatu, ştiam eu că sunteţi glumeţ. Cum vă mai merg afacerile?Am văzut că aţi mai deschis un magazin în piaţă. Parcă…şi la Tecuci. V-aţi reprofilat pe produse alimentare. Păpica, săraca!.. 
  
--Ia ascultă, bă! De când te tragi de bârneţ cu mine? 
  
--Am glumit şi eu, dom’şef. Voiam să-mi fac intrarea pentru fo douăj’dă tone de tablă. 
  
--Mă!Ţi-am spus că ai pierdut trenul? Până să ne cumpere indianu’, de ce nu ţi-ai făcut firmă? Acu’…a-nţărcat bălaia. Gara e pustie. Totul se vinde la firme cu contracte. Ai firmă, ai contract. Primeşti marfă. 
  
--Păi, tocmai asta vă rugam. Am un prieten din Mediaş, firmă-n regulă… 
  
--Şmecherul ăla? Nu vreau să mă complic cu el, pentru că e-n colimator. Să-şi vadă de treabă! Trebuie să ne păzim, Bălţatule, să fim corecţi! Vezi ce faci cu echipa! Reţine-i pe cei vrednici şi pricepuţi, restu’…valea! 
  
--Asta ziceam, dom’inginer, că toţi din echipă… 
  
--Mă superi, Bălţatule! Nu înţelegi că trebuie să ne mai înpuţinăm cu vreo două mii? Hai, că n-am timp de palavre! Trece-l pe listă pe amărăşteanu’ăla! De vreo opt ani tot îţi spun să-l scuipi. Nu pot să-l sufăr, bă! 
  
--Nu se poate, dom’ inginer, este cel mai bun, mâna mea dreaptă! 
  
--Pe dracu, cel mai bun! Pune-l pe listă, că nu se prăpădeşte Combinatul fără el! 
  
--Nu vrea în şomaj, dom’inginer, l-am întrebat eu. 
  
--Păi ce, trebuie să vrea? Şomaj voluntar, da’…obligă-l! Adică…lămureşte-l, omule!Ce mă, ai uitat când duceam muncă de lămurire? Ţi-ai pierdut antrenamentul? Hai, peste trei zile mi-aduci cererea lui de şomaj! Dacă nu te descurci, vii cu el la mine! 
  
--O să…văd, dom’ inginer. Da’, cu cererea mea cum rămâne? 
  
--Bă, nu mă supăra! Hai, salut şi…vezi-ţi de treabă! Nu uita, scuipă-l pe amărăştean! Nu pot să-i sufăr pe amărăştenii ăştia care ne suflă-n borş. 
  
--Mărăştean, dom’inginer. Cică un străbunic de-al lui ar fi murit la Mărăşti, în primul război. 
  
--Ei, şi? Mi-o spui de parcă ar fi murit la revoluţia din optzecişinouă. Nu contează, scuipă-l! 
  
--O să…văd. 
  
--Bă, nu-nţelegi? Scuipă-l! Ssscuipă-l! 
  
Mărăşteanu se făcu galben. Îi venea să iasă şi să-l întrebe încet, calm: de ce, dom’ inginer, de ce? Pe urmă, să-l scuipe el între ochi. Dar tot mai spera să scape şi de data asta. Tremura tot. Se apucă de consolele chiuvetei şi îşi privi chipul schimonosit în oglindă. Scrâşnea din dinţi 
  
şi gândea: parşivă mai e viaţa asta! Cu ani în urmă când m-au făcut membru de partid, domnul inginer Breazu luase cuvântul, spunând cu o voce puternică:”da, tovarăşi, de oameni ca Mărăşteanu are nevoie Combinatul nostru. Harnic, priceput, corect, cinstit. Cu oameni ca Mărăşteanu s-au construit în ţara asta atâtea fabrici, uzine, combinate. Oameni dârji, curajoşi, 
  
perseverenţi, competenţi…Ei sunt sarea pământului nostru! Ei, muncitorii ăştia au dus România la demnitatea şi respectul celorlalte ţări din lume. Mărăşteanu şi alţii ca el sunt talpa ţării…Ha, ha, ha, rânji Mărăşteanu, eu l-am crezut, eram convins că sunt talpa ţării cu care călca în lume. Talpa ţării…Ce tâmpiţi am mai fost! Munceam până la epuizare pentru că aveam acea demnitate de ”talpa ţării” şi credeam că toată lumea ne respectă. Când stăteam la cozi pentru toate cele, înjuram doar pe Ceauşescu, dar credeam cu tărie în ţara noastră, care călca în lume pe toată talpa. Iar acum, domnu’inginer mă scuipă…nu mă poate suferi… Ranchiunosul! Îmi poartă pică de atunci, când, întâmplător, am surprins discuţia aia dintre tipul de la Marketing şi şoferul camionului încărcat cu tablă. Era tot într-o tură de noapte… Parcă-i aud: asta, a cui e mă? Nu ştiţi? A lu’dom’ inginer Breazu. Câte? Douăşcinci. Bine, vino să-ţi dau actele! Da’…spune-i să treacă imediat pe la mine! Păi…a zis că ştiţi dumneavoastră. Băă, tu-i spui să treacă imediat pe la mine. Era clar. Aveam dovada că se fura tablă cu forme legale. Ce trebuia să fac? Să reclam ca tâmpitu’ la poliţie? Inginerul Breazu avea firmă cu un magazin în centrul oraşului. Firmă serioasă…Iar eu aveam nevoie de vreo două tone de tablă. Mi-am zis că e momentul să prind şi eu un fir de afacere. Ce naiv am fost! M-a repezit cât colo. Adică, afacerile nu-s de nasul muncitorilor. Muncitorul are o singură menire: să hâiască! Ei, dom’le inginer…domnule inginer…am să-ţi dovedesc eu, dacă fac rost de capital, că şi muncitorul poate fi capitalist. 
  
Trase aer în piept, luă o mină de om indiferent, voios, calm, se mai privi o dată în oglindă şi ieşi. Maistrul Bălţatu îl luă la rost: 
  
--Unde-ai fost, mă? 
  
--Păi, nu mai trimis mata?Ai uitat? 
  
--A fost în control şefu’. L-a apucat verificările. 
  
--Şi, s-a întâmplat ceva? 
  
Maistrul s-a întunecat la faţă. L-a privit lung şi a tăcut. Apoi, cu o voce gravă, îi spuse, aşa cum obişnuia să anunţe veştile proaste: măi…Mărăştene…tu, parcă eşti aerian. Nu ştii că trebuie să mai plece din Combinat încă două mii? 
  
--Unde să plece? 
  
--Băă! Îţi baţi joc de mine? Parcă spuneai că vrei să te apuci de afaceri. Mereu m-ai speriat că vrei să pleci. 
  
--Când am spus eu asta? 
  
--N-ai spus-o, dar de fiecare dată ai bâzâit că se fură tablă din Combinat, că tu cunoşti pe câţiva îmbogăţiţi datorită afacerilor cu tablă… 
  
--Şi, n-a fost aşa? 
  
--Ai dovezi, mă? Dacă i-ai ştiut, de ce nu i-ai reclamat? De ce nu te-ai apucat şi tu de afacerile cu tablă? 
  
--Auzi, şefu’? Şi eu am pierdut trenul ăla. 
  
Bălţatu a tresărit şi s-a uitat la el speriat. 
  
--Ce te uiţi aşa la mine? Stai liniştit că nu aştept să-mi atârnaţi voi tinicheaua de coadă. De treizeci de ani am fost supus şi mi-am văzut de treabă şi voi, tot timpu’ m-aţi lăudat. Acu’,vreţi să plec…să mă scuipaţi. Stai liniştit că n-o să-ţi creez probleme! 
  
--Mă, Ionică tată!.. 
  
--Ce…Ionică tată! Îţi ţâţâie bumbul. Normal că te gândeşti la pielea dumitale. Dar, te întreb eu acum: cât am fost în serviciul ăsta cu dumneata, ai avut vreo problemă cu mine? Ţi-am creat eu greutăţi? 
  
--Nu. Dar… 
  
--Nici un ”dar”! Nu aştepta de la mine vreo cerere, că n-am de gând să plec voluntar în şomaj.Ce porcărie!Auzi,voluntar în şomaj…Adică, stăpânul te mituieşte ca să te faci şomer.Asta da,afacere!Singura ”afacere” a muncitorilor. 
  
--Înţelege, mă Ionică… 
  
--Ce să-nţeleg, şefu’, ce să-nţeleg? Crezi că de vreo cinşpe ani nu mă roade şi pe mine chestia asta cu afacerile? N-am fost şi eu în Turcia să vând rulmenţi? Şi? Am vrut să încropesc capitalul de început. Am făcut pe dracu! Visam să-mi fac un chioşc, dar am văzut la timp că niciun chioşcar nu s-a îmbogăţit. Dacă au ajuns câţiva, mari bogătaşi, ăia au dat tunuri cu tablă sau alte chestii dubioase în care au riscat. 
  
--N-ai avut curaj, omule! Dar, asta-i legea: cine nu riscă… 
  
--Una e să rişti într-o afacere curată şi alta în afaceri necurate. 
  
--Da, mă Ionică! Însă, capitalul, dacă nu-l moşteneşti, sau nu-ţi pică pleaşcă de la loto, trebuie să-l scoţi de undeva. Eu cred că ni se dă o şansă mare cu ”mita” asta de şomaj.Tu, cum eşti băiat deştept, cu această sumă şi, poate, cu ceva fonduri europene, poate încropeşti o afacere undeva, pe la ţară. 
  
--Las-o că măcăne, şefu’! Nu mă bate la cap! Ţi-am spus că nu fac cerere. Am senzaţia că vrei să mă lămureşti. Aşa cum a fost ”lămurit” bietul tata ca să intre în colectivă. 
  
Maistrul Bălţatu a tăcut. Şi el ştia cum a fost lămurit taică-său ca să intre în C.A.P. I se făcu greaţă de vorbele lui. Gândi: o fi tras cu urechea sau a ”intuit” dispoziţia dată de inginerul Breazu. Oricum, nu mă mai obosesc să-l ”lămuresc”. Mărăşteanu ăsta este prea isteţ ca să nu-şi dea seama că este ”săpat”. Acu’, Dumnezeu cu mila! Cum i-o fi norocul! De aceea schimbă vorba. 
  
Din noaptea aia, lui Mărăşteanu a-nceput să-i curgă prin suflet o mâzgă clisoasă şi cleioasă. 
  
Se lipiseră de el, atât ameninţările inginerului Breazu, cât şi vorbele mieroase ale şefului său. 
  
Simţea, sau…presimţea că rolul lui în Combinat de ”muncitor vrednic, priceput, corect şi cinstit” se sfârşise. Trecuse primul şi al doilea val de”şomerizare”cărora le supravieţuise.Poate 
  
ar fi trecut şi de al treilea, dacă n-ar fi fost râca inginerului Breazu. Cine l-a pus să-şi bage nasul în afacerile lui? E clar că îi vor găsi o chichiţă şi până la urmă tot îl vor scoate ca pe o măsea stricată. Fără şomaj, fără cele optsprezece salarii „mită”…Ei, Mărăştene, Mărăştene, 
  
alege: ori şomer mituit, ori oaie neagră aruncată lupului. Apoi, nu visezi tu de cinşpe ani să guşti din pâinea asta misterioasă de capitalist? Uite că ţi se oferă visul pe tavă! Nu uita nici vorba aia: un şut în fund, un pas mare înainte. I-a spus şi nevesti-si, Dora, că, de data asta s-a hotărât. Orice amânare îl depărtează tot mai mult de visul său. Nevastă-sa a rămas năucă: 
  
--Ai fost deştept până acum şi, aşa, deodată, te-ai prostit? Destul că m-au scuipat pe mine de la Şantier şi acum sunt aruncată din S.R.L.în S.R.L. Ţine cu dinţii de post, omule, cu dinţii! N-are ce să-ţi facă! Şi nu te amesteca printre ăia care protestează pentru mărirea salariului. 
  
Fofilează-te, vezi-ţi de serviciul tău şi mulţumeşte-te cu salariul care-l ai! Mic, mare, îl primeşti lună de lună. Avem ce mânca şi cu ce creşte copiii. 
  
--Dar cu întreţinerea, ce facem mă? Că s-au adunat peste zece milioane. 
  
--O să… o să…Trebuie să… 
  
--Vezi? Nu se mai poate! Ţi-am spus că trebuie să fac ceva? Gata, m-am hotărât! 
  
De fapt, nu prea era hotărât, mai mult disperat. Parcă ajunsese într-o fundătură de pădure deasă, fără nicio cărare. Încotro s-o apuce? A-ntâlnit un cunoscut, şomer din valul doi, care se lăuda că în câţiva ani va fi moşier cu o mie de hectare. 
  
--Cum e, nea Marine? Făcuşi milionul de euro? 
  
Ăsta a mormăit printre dinţi: făcut pe dracu’! Nu ştii vorba aia:rău cu răul,dar mai rău fără rău.Am fost un fraier! Am pierdut şi apartamentul, că l-am pus gaj pentru un împrumut de la bancă. Acum, ne ţine mama la ţară. Noroc că avem ce mânca şi, cu ce ne mai trimit copiii plecaţi în Spania…ne descurcăm. 
  
Mărăşteanu a zâmbit şi a şoptit în gând:n-am să fac greşeala cu băncile!Am să caut o afacere cu investiţii minime şi un câştig pe măsură, cât să-mi asigure existenţa. Nea Marin a fost un lacom şi Dumnezeu l-a pedepsit. Dar…ce să fac? Auzi vorbă! Faci ce te pricepi! Adică? Păi…deschizi un atelier de reparaţii electrice. Ce reparaţii? O siguranţă arsă, un bec spart, o priză stricată? Fleacuri! Cine te cheamă pentru asta? Poate vreo vădană care să te plătească doar cu zâmbete şi promisiuni.Hai, că ai luat-o razna! Nu, băiete, un atelier de reparaţii electrocasnice. Care, mă, că erau câteva în cartier şi toate au dat-o chix. Acum vând casete, C.D.-uri, telefoane mobile,cartele pre-pay…trezeşte-te,neică! Tot comerţul e baza! Deschid un chioşc. Investiţie mică şi câştigul…la fel. Păi, n-am observat că nu-i nicio scofală cu chioşcul? Atunci? Stai, omule, unde eşti, că stai bine! Cum să stau, dacă ăia vor să mă scuipe? Care”ăia”? Doar inginerul Breazu, şeful nu. Dar dacă Breazu pune şaua pe şefu? Şefu o să se scuture. De mine. Şi dacă mă opun? Poftim? 
  
Gândurile astea îi raşchetau sufletul, până-l apuca durerea de cap. Şi ofta…ofta…La serviciu se vorbea tot despre chestiile astea, dar pe şoptite. Colegii între ei, sau fiecare cu şefu, uitându-se toţi chiorâş la el.Toate astea îi atârnau de suflet tot mai multe gânduri de plumb.Şi aştepta deznodământul cu întrebare fatală: de ce nu faci cererea, Mărăştene? A trecut termenul! Încă mai ai timp să prinzi pleaşca asta de bani. Pe urmă…Se pomeni bătut pe umeri de maistrul Bălţatu: 
  
--Ionică, tată, sunt chemat cu lista şi cererea ta. Dom’inginer a spus că tu… 
  
--Şi dacă nu vreau, ce-o să-mi facă dom’inginer? 
  
--De la noi trebuie să dispară unul. Adică, ori unul, ori toţi. Ţie nu ţi-e milă? 
  
--De cine? 
  
--De noi toţi, colegii tăi. De Combinat.. 
  
--Şi de Combinat? De ce? 
  
--Păi…rămâne fără echipa noastră de la întreţinere. 
  
--Mă faci să plâng, şefu! Săracu’! O să-nveţe să se întreţină singur. Iar de voi? Mă doare tot acolo unde vă doare pe voi de mine. Şi dacă nu fac cerere, mă daţi afară? Pe ce motiv? 
  
--Oho, câte motive avem…Eşti obraznic, indisciplinat şi…am făcut nişte verificări. Ai cele mai multe învoiri. Eu ţi le-am trecut cu vederea, dar le-am notat. Am înţeles că te zbaţi cu privatizarea aia. 
  
--Ce privatizare? Ce învoiri? Nu m-ai învoit decât atunci când mi s-a îmbolnăvit soţia şi a doua oară când am fost cu fetiţa la spital… 
  
--Lasă, mă, că am înţeles pretextele. Am fost om cu tine, însă… 
  
--Ce,om!M-ai învoit în contul orelor suplimentare pe care le-am făcut fără crâcnire atunci când nu mai aveai cu cine să-ţi rezolvi problemele… 
  
--Ia, ascultă! ridică tonul Bălţatu, să-ţi intre bine în cap,că eşti în colimator! Eu mă străduiesc să te protejez, să te salvez de nenorocirile care te pândesc şi tu îmi vorbeşti obraznic? Nu înţelegi că asta e ultima ta şansă ca să te retragi cu demnitate din viesparul pregătit să te distrugă? Fii cuminte şi înţelept, tăticule! 
  
Derutat, Mărăşteanu tăcu.Îşi cuprinse faţa cu palmele şi izbucni în plâns. Se simţea absorbit de vârtejul destinului. Ce să mai ţină cu dinţii? De ce să ţină? Cei din jur îi aruncau priviri de gheaţă. Pe toţi îi înnebunise cu prostiile lui de privatizare. Că toţi şmecherii se-nfruptă din mărul privatizării, interzis fraierilor care hâiesc. Bâlbâitu i-a spus odată: muş…muş…că…că 
  
şi tu, cine te…te…ţine!? Bălţatu se sperie şi-i şopti: 
  
--Ce-ai mă, omule,te-am supărat? Te rog să mă ierţi! 
  
--Gata şefu,nu mai rezist! Trece-mă pe listă! Peste câteva zile îţi dau cererea. 
  
--Nu, mă, azi mi-o dai! Mâine e ultimul termen. 
  
--Atunci…lasă-mă până mâine! 
  
A plecat acasă împleticindu-se.Vântul sfârşitului de noiembrie îl pleznea peste faţă cu stropi reci, de gheaţă.Toţi alergau spre tranvaie sau autobuze ferindu-se de ploaie.El a luat-o la pas 
  
pe viaduct, privind blocurile din depărtare, ce se profilau prin ceaţa stropilor, ca nişte monştri care se apropiau agresiv de el, hotărâţi să-l strivească sub tonele lor de beton. Iar ploaia asta îi biciuia sufletul şi i-l spăla de gândurile otrăvite, dizolvându-le. A ajuns acasă ciuciulete, tremurând de-i scăpărau fălcile. Apartamentul era pustiu. Dora, la serviciu şi copiii la şcoală. A schimbat ţoalele ude, a fiert nişte ţuică, i-a pus zahăr, cuişoare şi piper,aşa cum îi plăcea lui şi s-a aruncat în pat, cu ibricul şi paharul pe noptieră… 
  
--Să le spun…să nu le spun?..O să mă toace…şi Dora…şi fata. Mai bine, nu le spun! O să le anunţ când voi avea un cont în bancă burduşit. La ce bancă? Sunt atâtea în cartier!..Le-a luat locul fostelor magazine de stat, falimentate de chioşcurile de lângă ele. Aşa cum depozitele din apropiere au fost falimentate de roiul chioşcurilor din jurul lor. Fostele depozite au ajuns nişte schelete ale fostului comerţ de stat. Cochilii goale din care chioşculeţele au ros carnea lor. Dar şi ele vor fi ronţăite de mastodonţii ăştia străini, uriaşele supermarketuri, plantate aici de mult iubitul şi stimatul Occident. Asta-i viaţa! Mama ei de viaţă nenorocită! Că doar noi am vrut-o aşa. Vorba e…eu ce fac? Tot un chioşculeţ? Ce să mai rod, că s-a ros, ce era de ros? Nu, tăticule! (vorba lu’ şefu’). Eu vreau să fac ceva, să produc ceva pentru oameni. Ce să produc? Cine mai produce-n ţara asta inundată de mărfurile străinilor? Astăzi toată lumea cumpără, nu produce. Asta era! O firmă de import. Ce să aduc? Orice, că fraierii cumpără orice din import. Şi gunoaie! Mai ales, gunoaie, denumite „mărfuri second hand”. Că asta am ajuns: Ţara „Second Hand”.Sufletul lui Mărăşteanu, viforât de frământări, se-ngropa încet-încet în omătul de gânduri negre, disperate. Nici nu şi-a dat seama că s-a golit ceainicul şi…ar mai fi vrut ţuică fiartă să-i întreţină pârjolul care-l mistuia. Dar era secătuit de voinţă. Mai bine…să doarmă…să uite că se află în starea asta. Să-şi lase sufletul purtat pe norii pufoşi ai viselor. Închise ochii şi aşteptă…Dar Moş Ene nu putu străbate troienele de temeri şi disperare. 
  
Cohortele de gânduri trăgeau de genele lui şi urlau fioros prin pădurea de nervi din creierul său. Pupilele ochilor săi se fixaseră în albul tavanului, în speranţa că vor scăpa de pliciul gândurilor-fiare. În starea asta l-a găsit Dora când s-a întors de la serviciu şi l-a certat cumplit: 
  
--În ce hal ai ajuns, omule!..Chiulangiu şi beţiv. Degradare totală…Şi l-a tocat aproape o oră, în timp ce el nu scotea o vorbuliţă. A doua zi a depus cererea. Şefu’şi ceilalţi din echipă l-au felicitat şi au dat o masă-n cinstea lui, cu multă băutură. Toţi au fost de acord că Mărăşteanu ăsta e foarte isteţ şi curajos. Uite la el, tu-i mama lui de jmecher, mai are câţiva ani până la pensie. În loc să se fofileze cu nişte concedii medicale, să dea şpagă doctorilor ca să iasă la pensie pe caz de boală, el ia privatizarea de coarne şi-o bagă-n jug. Ca mâine-poimâine face primul milion şi dă peste tine cu merţanul. Păi, să nu-l înjuri? Curcanu a mârâit: cam târziu, bă, cam târziu! Ceilalţi au rânjit: pentru jmecheri, niciodată nu-i târziu. Credeţi c-o să dea de băut când o să-şi umple teşchereaua? Mărăşteanu îi asculta privind năucit la ei. Se mira de ce nu poate să înghită măcar un strop din băutura lor. Ar fi aruncat fiecăruia în obraz câte un pahar de băutură şi i-ar fi dat în mă-sa. Dar le-a răbdat cu stoicism obrăznicia, ca să vadă până unde le merge ticăloşia. Şefu’ l-a anunţat că trebuie să-şi deschidă un cont în bancă, în care să-i intre zecile de mii de roni, adică sute de milioane de lei vechi.Colegii amuţiseră. Cu feţele galbene de invidie, începură să îl roage ca să-i împrumute. La tăcerea lui, deveniră agresivi: ce bă, n-ai de unde? I-a privit stupefiat: mama voastră!..a spus în gând.Voi mă înjuraţi şi eu să vă împrumut? Ah, de mi-ar reuşi! Ce?Asta îl chinuia cel mai mult. Ce să facă el cu milioanele alea? Le-ar lăsa să doarmă liniştite-n cont, să clocească şi să-i dea din când în când câţiva puişori acolo.El este modest, se mulţumeşte cu puţin, cât să trăiască. Dar, n-o să sară caţa de Dora şi să-i spună să cumpere aia, aia, că, avem destui bani? Cât de…destui? Când o să-i roadă inflaţia bănişorii, peste câţiva ani o să-i rămână doar pentru pâine. Hotărât lucru, trebuie să fac ceva cu ei! 
  
Pe la mijloc de decembrie, şefu’ l-a dus în biroul inginerului Breazu: 
  
--Felicitări, măi…Mărăştene! Ai făcut, ce-ai făcut şi te-ai descotorisit de noi. Acu’…nu că te invidiez, dar să ştii că eşti de invidiat. Băăă! Eşti stăpânul tău, faci ce vrei cu tine! Contul din 
  
bancă…dă p-afară…baftă cu caru’. Am înţeles că ţi-ai luat şi banii de concediu…şi lichidarea. 
  
Ai făcut plinu’! Păi, ce să-ţi mai doresc de sărbători? Chef mă, petrece mă, că noul an te aşteaptă cu muncă mă, muncă de ocnaş. Asta-i munca patronului! Ia spune, în ce afacere te bagi? 
  
Mărăşteanu nici nu-l asculta. Privea pe fereastră cum ninge liniştit.Tresări. 
  
--Poftim? A, nu ştiu. 
  
--Cum nu ştii, mă? Ce-ai făcut până acum? Nici un plan de afaceri? 
  
--Nu! 
  
--Măă, eu credeam că-ţi sfârâie, dar văd că ţi-a îngheţat. Mi se pare că tu eşti de pe la ţară,de undeva de pe Bărăgan. Dacă ai ceva pământ , curte mare, fă o crescătorie de struţi, sau de prepeliţe! Astea se caută acum. Hai, că te ajut eu cum să faci! 
  
Şi începu să-l toace cu ouăle şi carnea de struţ, foarte solicitate în occident, cu ouăle şi carnea de prepeliţă, foarte căutate de bolnavi, cum să facă rost de ele, cum să le crească, să le vândă şi alte probleme de „management” al acestor afaceri deosebit de mănoase. Baliverne, pe care,Mărăşteanu nici nu le asculta. Privea pe fereastră cum cad fulgii de zăpadă şi se gândea dacă acum este momentul să-l scuipe-ntre ochi şi să-i spună: mulţumesc pentru grijă! Dar se abţinu.La sfârşit mormăi cu capul în jos: bine,vă salut! 
  
Când a ieşit din Combinat, a simţit cum i se chirceşte sufletul. După câţiva paşi,s-a întors şi a privit lung spre poartă…pe unde intrase şi ieşise…ziua…şi noaptea…aproape treizeci de ani. 
  
Parcă, cineva îl strângea de gât. Parcă inginerul Breazu, sau Bălţatu se repeziseră la beregata lui…Fulgii i se topeau pe sprâncene şi i se prelingeau pe obraji. Deşi…se simţea uşor…uşor, 
  
precum fulgii care zburau în jurul lui, ca nişte fluturi. 
  
Referinţă Bibliografică:
romanul S.R.L. AMARU -cap.1 / Năstase Marin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1591, Anul V, 10 mai 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Năstase Marin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Năstase Marin
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!