Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Comentarii > Mobil |   


Autor: Năstase Marin         Publicat în: Ediţia nr. 1587 din 06 mai 2015        Toate Articolele Autorului

VREMEA FANARIOŢILOR
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
VREMEA FANARIOŢILOR 
  
(Gheorghe Chirtoc: „VARIAŢIUNI PE TEMA UNUI BLAZON”) 
  
-roman în manuscris- 
  
Moto:Cine nu şi-a scris istoria cu sângele, acela n-a avut-o nicicând, sau crede că poate trăi pe contul istoriilor altora. Grigore Vieru 
  
Într-o scrisoare pe care mi-a trimis-o în luna aprilie a.c., medicul-scriitor GHEORGHE.CHIRTOC mi-a mărturisit: „de copil am fost mare iubitor de istorie şi literatură. Am colecţia „Magazinului Istoric” din anul apariţiei-1967-, lipsindu-mi doar 100-120 de reviste din aproape 40 de ani de editare”. Numai aşa mi-am explicat realizarea celor câteva romane istorice, unde studiul documentelor, monografiilor, revistelor istorice, scrisori diplomatice ş.a. s-a împletit cu imaginaţia impresionantă şi talentul acestui mare scriitor. 
  
Într-o convorbire telefonică mi-a mărturisit: „domnule, pe lângă marea sărăcie de izvoare scrise, istoria noastră mai are două mari găuri negre: „perioada de aproape o mie de ani”, după distrugerea Daciei de către împăratul Traian şi perioada „domniilor fanariote”, când trebuie să cauţi în izvoare străine mersul evenimentelor şi întâmplărilor petrecute pe teritoriul ţărilor româneşti, comentate, evident, de străini. Iar acele comentarii sunt…precum bârfele unor vecini cu care te-ai certat”. 
  
Nefiind istoric de profesie, nu şi-a permis să-şi imagineze romane istorice din „Marea gaură neagră a celor o mie de ani”. Dar s-a străduit să elucideze, pe baza studierii unor documente istorice, monografii şi articole din „Magazinul istoric”, brodând pe canavaua romanului cu ajutorul extraordinarei sale imaginaţii, evenimente şi întâmplări din acea degradantă şi misterioasă epocă istorică. 
  
Fiind un autentic patriot, a analizat cu migală factorii decăderii social-politice a Principatelor Române şi modul cum au fost transformate în teatru de război, pe teritoriile cărora îşi purtau războaiele de jaf şi distrugere marile imperii: rus, otoman şi habsburgic. Desigur că domnii acestor ţărişoare nu au fost întrebaţi niciodată dacă sunt de acord cu purtarea războaielor pe teritoriile lor. Mai mult, la terminarea războaielor, pe masa tratativelor de pace, la ruleta jocului marilor puteri, erau aruncate teritorii smulse din trupul acestor ţărişoare. Atunci s-au rupt din Moldova provinciile Basarabiei şi Bucovinei, oferite de învinsul Imperiu Otoman învingătoarei Rusii şi Imperiului Habsburgic. Dacă domnitorul Moldovei Grigore Alex. Ghica s-a opus, turcii n-au stat la discuţie şi l-au decapitat. La fel a fost ruptă din trupul Ţării Româneşti, provincia Olteniei, dată Imperiului habsburgic. Din documentele şi scrisorile dintre cancelariile puterilor străine, autorul revelează poftele şi lăcomia acestora de a cotropi principatele române în totalitatea lor. Numai norocul şi echilibrul dintre jocurile de interese ale acestor mari puteri au făcut să supravieţuiască provinciile româneşti. Cum a fost posibilă o astfel de disperată situaţie? După domnia lui Mihai Viteazul, ţările române n-au mai fost capabile să-i îndeplinească visul Unirii în vechea Dacie. Urmare presiunilor făcute de imperiile rus şi habsburgic, dar şi din cauza „hainirii” domnilor români Dimitrie Cantemir şi Constantin Brâncoveanu, Imperiul Otoman a pus pe tronul acestor principate domni recrutaţi dintre dregătorii lor din Fanar, uşor de manevrat şi schimbat, în urma intrigilor de la Înalta Poartă. Aşa a fost posibil ca principatele româneşti să-şi piardă dreptul de a mai avea armate proprii şi, în consecinţă, suveranitate reală, adică fără dreptul de a avea o politică externă proprie. 
  
Scriitorul Gh. Chirtoc a realizat un roman atipic, ca un vitraliu mozaicat, în care intriga este compusă dintr-un complex de crâmpeie-mozaic, îngenios îmbinate şi armonizate. Aceste mănunchiuri de intrigi împletite/îmbinate cu descrieri superbe şi dialoguri briante îi dau romanului tot farmecul. 
  
Pe lângă dialog şi descrierea rafinată, valoarea romanului mai este dată şi de alte două elemente: 
  
-atmosfera specifică epocii este creată de mânuirea limbajului cu o autentică virtuozitate, încât cititorul este atras în capcana fermecată a respectivelor vremuri, făcându-l să trăiască şi să simtă la fel ca personajele naraţiunii; 
  
-suita de scrisori, excelent „alcătuite” de autor, au un înalt grad de cvasi-veridicitate, încât cititorul le consideră autentice, fiind ispitit să le verifice prin căutarea lor şi în alte surse istorice. Farmecul acestor „documente” constă şi în faptul că ele sunt forţele motrice ale intrigii, care stârnesc permanent interesul cititorului de a parcurge romanul „cu sufletul la gură”. De altfel, aceste „documente” din cuprinsul romanului conţin câte un sâmbure de adevăr, constatat de autor din studiile istorice reale, „prelucrate” şi alambicate de bogata sa imaginaţie. 
  
Nu în ultimul rând, valoarea romanului este dublată de bogăţia ideilor formulate de personajele istorice ale romanului, excelent zugrăvite de rafinatele observaţii ale autorului, prin comportamente, atitudini, simţiri, sentimente şi resentimente, precum şi prin gândurile, meditaţiile şi comentariile acestora asupra evenimentelor politice cotidiene din epocă, reflecţii care iluminează faţetele ascunse ale istoriei acelor vremuri. În acest fel, autorul elucidează cauzele care au creat acel sistem degradant care ne-a murdărit istoria mai bine de o sută de ani, arătându-i pe toţi vinovaţii de suferinţele neamului nostru, jalnica situaţie social-politică din acea vreme, culminată prin dureroasele rapturi din principatele româneşti. 
  
Cunoscând în adevărata lor lumină acele adevăruri istorice, cititorul va fi determinat să reflecteze şi la o comparaţie cu starea actuală din România şi provinciile româneşti din afara ţării, constatând o similitudine şocantă cu „vremea fanarioţilor”, atunci când descoperă cauzele decăderii social-economice a ţării noastre. Şocul va începe când va constata că ţările româneşti au pierdut dreptul de a avea o politică externă proprie încă din vremurile lui Burebista şi Decebal, cu excepţia perioadelor de domnie ale marilor noştri domnitori Mircea cel Bătrân, Vlad Ţepeş, Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare, Petru Rareş, Mihai Viteazul şi cele câteva tragice încercări de independenţă ale câtorva domnitori (vezi Ioan Vodă zis -de istoria vitregă- „cel Cumplit”). Poate, în treacăt să mai amintim de mucenicii neamului: Horia, Cloşca şi Crişan, Avram Iancu(căruia unii contemporani ai noştri nu-i „recunosc” titlul de „Erou Naţional”), Tudor Vladimirescu, mareşalul Ion Antonescu (căruia puterile străine nu-i recunosc meritul de erou, obligându-ne să-l considerăm criminal de război). În felul acesta am ajuns să avem o cvasi-suveranitate, cu identitatea naţională transferată treptat în „cetăţenie europeană”. Dar… asta-i altă poveste. 
  
Cred că ideea acestui roman i-a venit autorului, plecând de la geniala observaţie metaforică din „Scrisoarea a treia” a marelui Eminescu: „grecotei cu nas subţire”, implementată în mentalul nostru. Scriitorul Gh. Chirtoc a aprofundat observaţiile istorice privind implicaţiile în politica ţărilor române a grecilor. Firul epic al romanului de aici începe. Infiltraţiile grecilor în politica românească au început mult mai înainte de epoca fanariotă. Istoria noastră le-a consemnat cu bunele şi relele acelor pătrunderi. Iar autorul a observat că epoca fanariotă nu este caracterizată numai de nefastele domnii ale domnilor greci din renumitul Fanar al Istambulului, ci şi de acea pătură (deloc subţire) a nobilimii greceşti din principate, la fel de rapace a pământurilor răzăşeşti, ca şi nobilimea românească. 
  
Naraţiunea romanului se axează pe istoria unei familii de nobili greci din ţările române, al cărei destin se împleteşte cu cel al familiei lui Alexandru Moruzi, care a domnit de câteva ori, atât în Moldova, cât şi în Ţara Românească. Este vorba de familia boierului divanit, 
  
postelnicul Dimitrie Plainos, fiul lui Iani Simichis, un grec născut într-o insulă săracă din Marea Egee, al cărui destin aventuros l-a purtat pe multe coclauri greceşti, apoi aruncat de vântul norocului în Fanarul cel vestit, unde reuşeşte să se îmbogăţească, vânzând plăcinte în mahalaua Fanarului. Aici cunoaşte pe viitorul domn Dimitrie Cantemir, pe care îl împrumută cu bani pentru a obţine domnia. Aşa a fost direcţionat destinul lui Iani către Moldova, ca să-şi recupereze sumele împrumutate domnitorului moldovean. Cu abilitatea şi experienţa sa negustorească, Iani şi-a multiplicat averea în Moldova. Însă, fiind dispreţuit de boierii români, s-a hotărât să pătrundă în rândul nobilimii. Cu şiretenia sa specific grecească şi relaţiile sale obţinute în Fanar, Iani reuşeşte să-şi cumpere un „blazon” istoric, adică un document fals, măsluit cu mare artă de „specialişti” turci. Şi aşa ajunge Iani, negustorul grec, mare clucer în Divanul Moldovei, reuşind să cumpere moşii pentru susţinerea blazonului obţinut cu atâta trudă. Şi-a întemeiat o familie boierească prin mezalianţe în nobilimea română. Fiul său Dimitrie se dovedeşte tot atât de destoinic, pe deasupra înzestrat cu harul învăţăturii şi iubitor de cultură. Acesta continuă cumpărarea de moşii de la fiii autenticilor nobili români, decăzuţi, din cauza nepriceperii în gestionarea averii şi nu în ultimul rând, din cauza viciilor şi risipirii averilor în destrăbălarea vieţii. Ajuns boier divanit cu funcţia de postelnic, Dimitrie Plainos, deşi om cultivat şi priceput în administrarea moşiilor, se dovedeşte nu numai un potentat hrăpăreţ, dar are şi un caracter urât, cu unele comportamente reprobabile în relaţiile cu cei care-i lucrau pământurile, clăcaşii rumâni şi robii ţigani, pe care îi determina să ia decizii disperate de a fugi de pe moşiile sale. Intriga romanului începe tocmai dintr-o „poftă” a postelnicului de a nu permite unui tânăr ţigan, fierarul Floricel, rob de pe o moşie a sa, să se însoare cu Zambilica, o tânără roabă ţigancă.„Pohta” postelnicului era să dăruiască naşului său, bătrânul ban Ilie Grădişteanu, pe frumoasa roabă, care iubea pe Floricel. Intervenţia brutală a postelnicului în viaţa şi destinele robilor săi, duce la răscoala robilor şi fuga de pe moşie a tinerilor îndrăgostiţi. 
  
Dar autorul nu cade în capcana unei melodrame (tip filmul „Aferim”). Intenţia sa este urmărirea destinului familiei postelnicului grec, reprezentativă în descrierea sistemului fanariot din ţările române. Povestea lui Iani, tatăl postelnicului, este un fir retro-narativ, rezultat din amintirile acestuia şi ale fiului său Dimitrie, naraţiune ce se desfăşoară paralel cu firul narativ principal. De fapt, toată scriitura se desfăşoară pe mai multe planuri, aşezate în acel complex mozaicat, pomenit mai sus, într-o îmbinare armonioasă şi fluentă. 
  
Cu o soţie cicălitoare şi răutăcioasă, Ruxandra, provenită din familia Florescu, de boieri vestiţi, postelnicul îşi împarte viaţa între activităţile în Divanul Domnesc şi administrarea moşiilor, în special petrecându-şi timpul la moşia de la Dâmburi, în intimitatea unei ţigănci-roabe. Fiul său, Constantin(Dinu), prost crescut şi răsfăţat de maică-sa, ajunge un fecior de bani-gata. Fără „silinţă la muncă”,a trecut prin şcolile domneşti precum „gâsca prin apă”. Postelnicul îşi dă seama că cei cu şcoală „au trecere spre dregătoriile gospodăreşti ale ţării, bine plătite şi scutite de multe dări”. De aceea îl trimite la Viena, irosind bani pe învăţătura lui, patru ani, fără să obţină un „carton de absolvire”. De la Viena a venit cu gusturi rafinate(modă, cai, trăsuri, cu aere de domn). În Bucureşti se înhăitează „cu o turmă de pierde-vară, cartofori şi petrecăreţi”cu podărese (curve) şi derbedei. Degeaba îl trimite la moşie, departe de gaşca din Bucureşti, că aici îşi face o altă gaşcă cu aceleaşi apucături şi preocupări. Legându-se de fetele răzeşilor, crează probleme celor care au grijă de el şi postelnicul îl retrimite la Bucureşti unde este sechestrat de o bandă de cartofori, după ce pierde banii la cărţi. După ce-i plăteşte datoriile, se sfătuieşte cu alţi boieri divaniţi şi-l trimite la Paris, în speranţa că va învăţa ceva. Însă odrasla sa învaţă să mintă, să fure, să risipească banii, provocând probleme şi certuri în familia postelnicului. 
  
Pe alt plan narativ, autorul oferă informaţii istorice despre cultura românească din acea epocă, precum şi despre personajele angajate în aceste activităţi şi anume, meşterii tiparniţei Mitropoliei, cuviosul Teofilact şi ajutorul lui, cuviosul Gherasim cu fratele Ilie. Cunoscători de limbi străine şi adevăraţi patrioţi, sunt implicaţi de autor în acţiuni temerare de primirea şi descifrarea unor documente diplomatice secrete, furate de haiducii din Moldova şi de un hoţ de la un han. Palpitante peripeţiile de capturarea şi descifrarea lor de către tipograful erudit, spătarul Ienăchiţă Văcărescu şi postelnicul Plaginos. Aici autorul îşi dovedeşte arta „întocmirii” scrisorilor diplomatice emise de cancelariile puterilor europene privind intenţiile de acapararea ţărilor române. Documentele descifrate scot la iveală modul cum intenţionau aceste imperii să scoată la mezat provinciile româneşti, după cum le dictau interesele. Descifrând scrisorile, Ienăchiţă exclamă: „despre ruşi şi austrieci ştim că vor să ne scoată de sub jugul mahomedanului, zic ei şi să ne înghită, dar sub nici un jug nu ne va fi bine. După ce am văzut îngâmfarea rusului în cele două războaie şi diplomaţia neamţului cu coadă, de a ne cumpăra sufletul spre alipire, am ajuns la credinţa că mai cinstiţi ca turcii în respectarea promisiunilor date, nicio împărăţie creştină nu le stă alături”…Ai văzut cum această Franţă, care vorbeşte în Constituţia ei despre Libertate, Fraternitate şi Egalitate, ne-ar vinde oricui, numai să facă politica lui de cucerire..”(pag.59-era vorba de Napoleon-n.n.). 
  
Din alt dialog al spătarului cu tipograful rezultă alt aspect: „Dacă poporul nostru crede-n Iele, Feţi-Frumoşi, Ilene Cosânzene şi în unele fiinţe de pe celălalt tărâm, poporul lor(englez-n.n.) crede în stafii, sufletele morţilor care se întorc pe pământ pentru a cere răzbunare, sau în vampiri sadici care sug sângele…”. 
  
Pe alte planuri narative se derulează activităţile din Divanul Domnesc, intrigile din familiile boierilor divaniţi, problemele Domniei cu diverse calamităţi (secetă, foamete, ciumă,ş.a.), adevărate apocalipse care decimau populaţia, evenimente descrise cu mult talent de către autor, care derulează secvenţe cinematografice uluitoare,cu mulţimi panicate de circuitul zvonurilor, deplasări din zonele afectate de ciumă în coloane de disperaţi, sau scenele de eliberarea nebunilor din mânăstirea Sărindar, flashuri fabuloase care ar aduce succesul unei eventuale ecranizări după acest roman. Cu condiţia să fie citit de un producător sau regizor. 
  
Pe alte planuri narative sunt zugrăvite scene horror cu mazilirea domnilor fanarioţi căzuţi în dizgraţia Înaltei Porţi, sau ca urmare presiunilor puterilor europene de a crea instabilitate în provinciile româneşti. 
  
Fiind o ţară fără armată, teritoriile Valahiei, în special Oltenia, sunt călcate sistematic de achingii şi adalii(turci din insula Ada Kaleh) din slujba lui Pazvantoglu, un tâlhar de paşă de Vidin, care jefuiau satele, dădeau foc locuinţelor, violau şi luau în robie femeile, ucideau locuitorii, fără să-i oprească cineva de la aceste mârşăvii. Trupele agiei şi arnăuţii din paza domnului erau cu mult inferioare cetelor turceşti, iar jalbele la Înalta Poartă, fără niciun rezultat. În acţiunile sale de jaf, Pasvantoglu era încurajat şi susţinut de puterile europene, interesate în destabilizarea Ţării Româneşti şi slăbirea puterii otomane. De altfel, în alt plan narativ, sunt descrise acţiunile de instigare la revoltă şi destabilitate politică, de către spionii ruşi, cu scopul înlocuirii domnitorului care nu erau pe placul imperiului ţarist. Autorul descrie cu multă măiestrie desfăşurarea acestor acţiuni destabilizatoare ale ruşilor, a căror tradiţie, se pare că se repetă şi în zilele noastre. 
  
Prin impresionantele descrieri ale evoluţiei şi dezvoltării Bucureştiului din acele vremuri, cu mahalalele sale pitoreşti, cu acea lume pestriţă de boieri, negustori, sărăcime, arnăuţi, turci, tineri şcoliţi în Occident, cu un mozaic vestimentar halucinant, romanul devine extrem de interesant. Rafinatul spirit de observaţie, împletit cu studiul istoric minuţios şi cu arta sa de talentat narator, au condus la realizarea atmosferei autentice a epocii fanariote, făcând din acest roman o carte de referinţă pentru cunoaşterea acelor misterioase vremuri. 
  
Prin revelarea adevărurilor din politica internă şi externă a Principatelor Române, din vremea fanariotă, a influenţelor şi presiunilor din partea puterilor occidentale, a repetatelor războaie purtate pe teritoriile româneşti, romanul clarifică o serie de cauze şi consecinţe a situaţiei economice şi social-politice din epocă, clarifică de ce domnii erau atât de des schimbaţi, de ce 
  
erau nevoiţi să asuprească populaţia şi de ce ţările române erau în acel stadiu de înapoiere. Romanul doctorului Chirtoc a răspuns la toate aceste dureroase întrebări, prin complexul de intrigi, acţiuni, prin „descifrarea” scrisorilor emise de cancelariile imperiale şi, nu în ultimul rând, prin acţiunile personajelor şi dialogurile dintre ele. 
  
Prin toate cele enumerate, consider că romancierul Gh. Chirtoc a reuşit să facă lumină în această „gaură neagră” din istoria noastră. De aceea cred că romanul merită să fie citit de oricare iubitor de literatură şi istorie. Transpus într-un scenariu de film, merită să fie ecranizat, având în vedere caracterul spectaculos al temei şi fabuloasele sale intrigi şi acţiuni. 
  
Năstase Marin 
  
Galaţi, aprilie-mai, 2015 
  
Referinţă Bibliografică:
VREMEA FANARIOŢILOR / Năstase Marin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1587, Anul V, 06 mai 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Năstase Marin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Năstase Marin
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!