Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Năstase Marin         Publicat în: Ediţia nr. 1525 din 05 martie 2015        Toate Articolele Autorului

MĂRŢIŞOR-22
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Capitolul XXVI 
  
Furia lui Soare-Împărat 
  
Să-l lăsăm puţin pe Mărţişor să se dezmeticească şi să ne întrebăm,ce mai face prinţesa Primăvara? O fi ajuns acasă la scumpul ei tătic? Sigur că a ajuns, pentru că Nor Alb şi grupul său de flăcăi, nouraşii albi, scăpaţi din crâncena bătălie cu luptătorii lui Nor Vânăt, au purtat trăsurica prinţesei prin cer cu multă grijă. Mai ales că în preajmă zbura şi căpitanul cu cei douăzeci-treizeci de soldaţi din gardă, scăpaţi şi ei din bătălie ca prin minune. Când i-a văzut, lui Soare-Împărat îi venea să sară în sus de bucurie, dar s-a prefăcut foarte întristat şi mirat: 
  
- Ce s-a întâmplat, dragii mei? 
  
Primăvara i-a căzut în braţe, izbucnind în hohote de plâns: 
  
- Nu mai pot, tăticule! Cred că am să mor! Iubitul meu a fost ucis în luptă sau poate-i prizonier. Mă îngrozeşte numai gândul la ce chinuri şi cazne va fi supus. 
  
Ceilalţi stăteau deoparte, cu capul plecat, ruşinaţi. Căpitanul Zefir a îngăimat spăsit: 
  
- Iertare, Majestate! Ne-am luptat vitejeşte, dar ne-a copleşit numărul lor. 
  
Împăratul căută să-şi încurajeze fata: 
  
- Linişteşte-te, draga mea! Bine că aţi scăpat măcar voi. Mă bucur că înţeleptul căpitan a ştiut să se descurce şi mi te-a adus teafără. Sper să-ţi iei în stăpânire grădina care va fi fericită să te întorci în palatul ei, împreună cu căpitanul Zefir. 
  
Primăvara a sărit ca arsă: 
  
- Asta îmi spui? Să nu-l mai văd pe laşul ăsta care mi-a părăsit iubitul pe câmpul de luptă! 
  
- Fata mea, a făcut şi el tot ce a putut. Mă bucur că a scăpat şi a reuşit să te salveze! Iar bietul Mărţişor…Îmi pare rău de el! Aşa a fost să fie! 
  
- Nu, tată, nu-mi place cum gândeşti! Eu speram să te supere faptul că vrăjitoarea ne-a izgonit şi, furios, mă vei ajuta să înving pe nemernică, sau, cel puţin, să-i eliberăm pe Mărţişor şi prietenii noştri. 
  
- N-au fost deajuns jertfele soldaţilor căzuţi în luptă? Doreşti şi alte jertfe pentru o răzbunare? Nu, draga mea, astfel de războaie nu-mi sunt pe plac. Dacă asta a fost soarta lui Mărţişor şi a prietenilor noştri, să ne mulţumim că aţi scăpat voi şi să trăim liniştiţi în împărăţia noastră fericită. 
  
- Cum, tată? Chiar nu-ţi pasă de Mărţişor şi Norocel? De vestitorii mei, de căpitanul Sabie de Raze şi de luptătorii noştri care au căzut? Nu-ţi pasă de nenorociţii, chinuiţii de criminală? Nu-ţi dai seama că nebuna, ca să se răzbune, va ataca chiar ţara noastră? 
  
- Nu va îndrăzni nemernica să vină-n ţara mea! zise Soare-Împărat. Dacă va fi nesăbuită, pe veci o voi strivi. Dar tu să nu porţi grija asta! Tu să stai liniştită în palatul din grădina ta, să te joci şi să ne bucuri pe toţi cu veselia ta. 
  
Primăvara se uită mirată la împărat: 
  
- Acesta e ultimul tău cuvânt? 
  
Se uită nedumerită şi la căpitanul Zefir: 
  
- Căpitane, te ştiu un înţelept! Tu ce părere ai? 
  
- Prinţesă, eu sunt un slujitor credincios şi… 
  
- Aha! îl întrerupse Primăvara. De ce sunt aşa naivă? Doar ştiam cât mă “iubeşte” tata, iar tu cât de „credincios” îmi eşti. Să nu vă mai văd, pe amândoi! 
  
Şi, furioasă, alergă în iatacul ei, plângând în hohote, disperată. 
  
Nor Alb şi voinicii lui dispărură, lăsându-l pe Soare-Împărat numai cu căpitanul Zefir care se prăbuşise într-un jilţ, cu capul în mâini. Furios, împăratul începu să tune şi să fulgere: 
  
- Ce-mi făcuşi, căpitane, cu măreţele tale planuri? 
  
- Majestate, eu mi-am făcut datoria! Am scăpat de spioni şi v-am adus prinţesa nevătămată! 
  
- Ce fel de spioni, dacă ai spus că au luptat? 
  
- Poate, ca şi mine, s-au prefăcut şi ei că s-au luptat. Nu pot să ştiu. Eu am avut grijă să scap şi să apăr pe prinţesă. 
  
- Meriţi felicitări, dar prinţesa este supărată pe mine. Ce sfat îmi dai să recâştig dragostea ei? 
  
Aproape plângând, căpitanul Zefir spuse: 
  
- Nu mai am sfaturi nici pentru mine, Majestate! 
  
Soare-Împărat îl privi cu milă şi înţelese suferinţa căpitanului. Spuse şi el trist: 
  
- De-acum s-avem răbdare şi să aşteptăm să-i treacă supărarea. Te du şi-ţi vezi de treaba ta! 
  
Căpitanul Zefir plecă. O tăcere şi o tristeţe apăsătoare se aşternură în palat. Toţi vorbeau în şoapte, aşteptând să-i treacă supărarea prinţesei. Zilele treceau, însă supărarea şi tristeţea ba. Soare-Împărat era tot mai nervos şi mânios. In fiecare dimineaţă se întreba: nici acum, când am scăpat de ticăloşii de spioni, nu mai am linişte? Când voi mai fi fericit? Când o să mai zâmbească fetiţa mea? 
  
Biata prinţesă sta toată ziulica tristă în iatacul ei, privind pe fereastră în zare. Dar nu trecu mult şi-l văzu pe Mărţişor pe treptele scării de la intrare, în splendida sa armură de luptător, de mână cu Norocel. Făcu ochii mari, speriată. Avea vedenii? Era umbra lui Mărţişor? Vreo stafie? Clipind, îşi dădu cu palma peste faţă. Stafiile nu dispărură. Ba chiar urcau treptele în fugă. Inima începu să-i bată puternic, descuie uşa şi începu să alerge pe hol ca disperată, oprindu-se în uşa palatului. Da, da, da! Era Mărţişor cu Norocel… Fără să spună un cuvânt se repezi la el şi-l îmbrăţişă, sărutându-l în neştire pe ochi, pe gură, pe obraji. Murmura: 
  
- Spune-mi că este adevărat! Hai, spune-mi! 
  
- Este adevărat, draga mea! Am scăpat! Am scăpat! Am scăpat! repeta în neştire Mărţişor. 
  
Primăvara îl îmbrăţişă şi pe Norocel, apoi îi luă de mână şi porniră către sala tronului, unde împăratul avea o şedinţă cu toţi demnitarii. Când intrară în sală, stupefacţie mare. Cei de faţă rămaseră ca trăsniţi, speriaţi că mortul înviase. Cel puţin, Soare-Împărat avea faţa în culori schimbătoare: albă, roşie, verde, albastră. Nu-şi credea ochilor. Nătărăul ăsta de Zefir i-a spus că a scăpat de el. Nu cumva l-au păcălit, l-au ascuns ca să-l determine să plece cu armatele sale să lupte cu ticăloasa de Iarnă? Nu ştia ce să mai creadă, dar mânia sa crescuse la maxim. Se vedea după bicele de foc ce străpungeau norii sângerii, după fulgerele şi trăsnetele aruncate în sală. Toţi demnitarii căzură la podea, se ascunseră sub masă, pe sub jilţuri, alţii fugiră din sală. Tună la prinţesă: 
  
- Unde ai ascuns tâlharii, nesocotito? 
  
- Dragul meu tată, Mărţişor acum a venit, cu Norocel. Au reuşit şi ei să scape. Nu te bucuri? 
  
- Să mă bucur că aceşti spioni vor să mă distrugă? 
  
- Cum puteţi să spuneţi asta, împărate? sări Mărţişor. Eu am luptat cu ticăloşii Iernii, care m-au învins. Am fost prizonier şi am scăpat… 
  
- Cum ai scăpat? Cui înşiri tu baliverne, spion nenorocit? 
  
- Tată, vino-ţi în fire! strigă Primăvara. Cum poţi să mai crezi aşa ceva? 
  
- Majestate, nu sunt spioni! sări şi căpitanul Zefir. Lângă mine au luptat! 
  
- Iertaţi-i împărate şi-i binecuvântaţi! săriră şi alţi slujitori. 
  
- Tăceţi! răcni împăratul ridicându-se în picioare. Prea mult răbdarea voi mi-aţi pus-o la încercare! Prea v-am răbdat atâta şi mult v-am tolerat! Străinii să dispară de-aici imediat! Iar pe tine, naivă şi neascultătoare ce mă sfidezi atâta cu prosteasca ta încăpăţânare, te voi închide pentru totdeauna! 
  
- Unde, Mărite Doamne? întrebă îngrozit un slujitor. 
  
- Unde? Vedem noi unde.! Acum mânia îmi este foarte mare. 
  
- Iar cu străinii ce facem? întrebă Foc Nestins. Unde-i ducem? Şi dacă se împotrivesc? Ştiţi bine ce s-a întâmplat! 
  
- De data asta, grăi Soare-Împărat, răbdarea mi s-a terminat! Să piară în cuptorul cel mai mare! 
  
- În marele cuptor? strigară îngroziţi câţiva slujitori. 
  
- Acolo le e locul! În veci să nu-i mai văd! Iar tu, prinţesă, tu… tu… Mânia l-a sufocat şi, disperat că nu găseşte pedeapsa cea mai aspră şi pentru ea, pe care (ce ironie!) cât de mult o iubea, o fulgera cu bice de foc. 
  
Primăvara, îngrozită, îl îmbrăţişă pe Mărţişor.Îl luă aproape şi pe Norocel. Se-ntoarse către tatăl său şi-i zise cu dispreţ: 
  
- Nu ştii cum să mă pedepseşti? E simplu. Ca pe Mărţişor. În braţele lui şi lângă el, eu fericită am să mor! 
  
- Atunci e foarte bine! tună împăratul. Cu toţii la cuptor! dacă asta le-a fost dorinţa. Să moară, dacă vor! 
  
Mărţişor se îngrozi şi-i spuse prinţesei: 
  
- Nu se poate, draga mea! Cei care m-au salvat din Temniţa Troienelor şi vulturii, şi brazii, toţi amărâţii de acolo, ne-aşteaptă disperaţi. Şi-n cartea lui Moş Vreme… 
  
- Iar începi? Nu vezi care-i destinul? Dacă ne-a fost dat să murim, atunci trebuie să murim! Vrei să te lupţi cu tatăl meu? La ce-ţi foloseşte? 
  
Mărţişor se îngrozi la gândul că trebuie să lupte cu împăratul. Şi chiar dacă l-ar învinge, vorba iubitei sale, la ce ar folosi? Dar disperarea şi deznădejdea îl cuprinseră când se gândi cum îl aşteaptă cei de-acasă. 
  
- Hei, tu mă iubeşti, Mărţişor? îl trezi la realitate Primăvara. 
  
- Din tot sufletul, draga mea! zise îmbrăţişând-o, aproape plângând . 
  
- Atunci, hai la cuptoare, dacă iubirea ta e sinceră şi mare! 
  
- Cu tine merg oriunde! Dar Norocel ce vină are? 
  
- E bunul nostru prieten şi, dacă ne iubeşte, să ne urmeze! 
  
- Dacă voi muriţi, scânci bietul băiat, atunci merg şi eu cu voi! Şi plecară toţi trei urmaţi de căpitanul Foc Nestins. 
  
- Iertaţi-i, Majestate! strigă căpitanul Zefir. Mai aşteptaţi, mai aveţi răbdare! Măcar pentru prinţesă vă cerem îndurare! 
  
Dar împăratul a rămas împietrit în mânia sa. Nu-i venea să creadă că cei trei au ales moartea. În câteva clipe se dezmetici şi realiză grozăvia că minunata şi mult iubita sa fiică va muri. Adică… nu va mai fi… N-o să-i mai vadă niciodată chipul zâmbitor? Vor rămâne doar amintire veselia şi jocurile sale din Grădina Fericirii Veşnice? De-acum singura lui mângâiere vor fi fălcile lui Uragan de Foc sau prostia imbecilă a lui Foc Nestins? Sau bulbucaţii ochi ai căpcăunilor Cap Pătrat? Cum de-a ajuns aici? Dacă Mărţişor nu este un duşman al său, aşa cum crede în mânia sa? 
  
- Nuuu! se pomeni că ţipă în turbare, pe când căpitanul Zefir plângea deznădăjduit cu capul în mâini. Şi ceilalţi slujitori plângeau, pentru că toţi o iubeau pe prinţesă şi-acum le era drag şi Mărţişor. 
  
- Spune-mi, căpitane! tună împăratul. Ai vrut să moară fata mea? De ce n-ai apărat-o? Doar asta îţi este misiunea! 
  
- Misiunea mea este să vă slujesc cu credinţă! îi replică tăios Zefir. Am apărat-o de orice, dar nu de mânia voastră. 
  
- Nuuu! ţipă iar disperat împăratul. Aduceţi-i înapoi! 
  
- Prea târziu, Majestate! spuse căpitanul Foc Nestins, intrând în sală. Ei au intrat de bună voie în cuptor. 
  
- Iar tu, tu ce-ai făcut? 
  
- Am închis uşa la cuptor… Aşa cum mi-aţi poruncit. 
  
- Ah, Zefir, se zbuciuma împăratul, cum de-ai lăsat pe dobitoc să-i însoţească? Aleargă, căpitane… poate vreo minune… 
  
Căpitanul Zefir ţâşni şi alergă într-un suflet la cuptorul cel mare. Deşi era convins că nu va mai găsi ceva, poate rămăşiţele lor să le pună-ntr-o urnă, porunci căpcăunilor să deschidă uşa. La temperatura acestui cuptor, totul se transforma în gaze în câteva clipe. Ce mai spera? În cuptor, magneţi puternici ţineau la distanţă gazele fierbinţi, astfel că Zefir putu să privească în cuptorul încins pentru prima oară în viaţa lui. Şi ce văzu? Minune!… Nu se poate! Ochii vedeau, dar el nu credea. Probabil că sunt vedenii. Cei trei erau neatinşi de foc. Strâns îmbrăţişaţi, cu Norocel la mijloc. Erau înconjuraţi de infinite cercuri albastre care ţineau la mare distanţă flăcările cuptorului. Dar, ce era mai ciudat, toţi trei străluceau de-ţi luau ochii, sau aşa i se părea căpitanului. Strigă la ei: 
  
- Hei, ieşiţi, uşa cuptorului este deschisă! şi le făcu semn cu mâna. Degeaba.! 
  
- Afară! Ieşiţi afară! ţipau şi căpcăunii, dând agitaţi din mâini. Dar tunetele din cuptor erau înfiorătoare şi strigătele lor foarte slabe. Căpitanul Zefir era disperat. Nu ştia ce să mai facă. I-a pus pe toţi cei din jur să ţipe la ei din răsputeri. A trimis pe un căpcăun să aducă un megafon, ceva care să facă zgomote puternice. Era zarvă mare la gura cuptorului, dar degeaba… Într-un târziu, Norocel, privi aşa…într-o doară, spre uşa cuptorului deschisă şi observă gesturile agitate ale căpcăunilor. 
  
- Hei, Mărţişor, prinţesă, priviţi! Dar aceştia erau încremeniţi într-un sărut prelungit şi într-o îmbrăţişare. 
  
- Hei, n-auziţi? începu să-i smucească Norocel. Treziţi-vă odată! Uite! N-am murit! Uşa cuptorului e deschisă şi cei de afară ne cheamă! 
  
Mărţişor şi Primăvara se treziră din toropeală, zgâlţâiţi de Norocel. 
  
- Cuum… n-am murit? a-ntrebat mirat Mărţişor. 
  
- Vezi bine că nu! Hai odată! mai zise Norocel, care-i împinse spre uşă. 
  
Când plecară din cuptor, Primăvara îi spuse lui Mărţişor zâmbind: 
  
- Ştiam că nu vom muri, dacă iubirea ta este tot atât de puternică precum e şi iubirea mea. Numai aşa cercurile s-au împlinit şi ne-au apărat. 
  
- Şi dacă iubirea mea nu era adevărată? Dacă eram un spion, aşa cum crede împăratul? 
  
- Eram transformaţi în gaze. Ai trecut proba de foc! 
  
- Adică n-ai avut încredere în mine? a scrâşnit Mărţişor. 
  
- Dacă nu aveam, nu intram cu tine în cuptor! i-a zâmbit duios Primăvara. 
  
Căpitanul Zefir şi căpcăunii din jur căzuseră în genunchi, cu feţele la pământ, pentru că cei trei străluceau ca soarele, păreau ca nişte zei. Din paloşul lui Mărţişor ţâşneau flăcări albastre. 
  
- Prinţesă, smerit vă cer iertare că n-am ştiut ce trebuie să fac în devotamentul meu faţă de tatăl vostru. Nu v-am apărat aşa cum trebuia. Dar am noroc că sunteţi încă în viaţă. Vă asigur de credinţa şi iubirea mea. 
  
- Ridică-te, căpitane! Întotdeauna ţi-ai făcut doar datoria! Şi-acum, ce vrea iubitul meu părinte? 
  
- Iubitul vostru tată amarnic se căieşte şi plânge-n disperare mânia sa prostească. Abia acum şi-a dat seama cât de mult vă iubeşte. 
  
- Du-te, căpitane, şi spune-i c-am murit! Când în cuptor privit-ai, pe noi nu ne-ai zărit! 
  
- Nu cred că este bine, prinţesă, să plătiţi răutatea cu răutate. Acum este momentul să-i arătaţi iubirea şi să-i daţi ce el v-a refuzat. 
  
- Ce? 
  
- Iertarea… Iertarea voastră care va fi răsplătită înzecit. 
  
- Întotdeauna ai vorbit înţelept, căpitane! îi zâmbi Primăvara. De asta îmi eşti drag şi vreau să mă slujeşti! Să mergem repede la tata să-i treacă supărarea! 
  
Când intrară în sala tronului, demnitarii şi slujitorii de faţă au rămas uluiţi, chiar speriaţi, pentru că s-au aşteptat să fie transformaţi în gaze. Deşi plânseseră, acum, când îi vedeau vii şi cu înfăţişarea asta strălucitoare, i-a cuprins o spaimă ciudată, ca atunci când mortul ce-l jeleşti se întoarce de la groapă. 
  
- Ooo! murmurară prelung slujitorii. 
  
Soare-Împărat rămase mut, impresionat de înfăţişarea sclipitoare a celor trei. Un vălmăşag de sentimente îl cuprinse: uimire, teamă că nu este adevărat, bucurie şi fericire că totuşi fiica lui trăieşte, ciudă că trăiau şi duşmanii lui, frică de puterea lor că rezistaseră temperaturilor din cuptor, dar şi îndoiala şi speranţa că nu-i sunt totuşi duşmani. Se trezi murmurând: 
  
- Trăieşti, copila mea? Ce bine-mi pare! Vino să te îmbrăţişez! 
  
- Nu mai înainte să ne ierţi! îi spuse zâmbind Primăvara. Acum tu ai dovada că iubirea lui Mărţişor este curată, că nu minte şi că nu sunt spionii Iernii. 
  
- Ce te face să crezi asta? o întrebă împăratul. 
  
- Faptul că suntem în viaţă. Ştiam şi, desigur, cunoşti destul de bine că acest sentiment, Iubirea, este mai puternic decât temperaturile solare sau gerurile cumplitei Ierni. Iar inima lui Mărţişor şi dragostea mea pentru el ne-au fost scut în cuptor. 
  
Soare-Împărat privi în gol, încruntându-se. Aşa era. Fata lui avea dreptate. Străinii nu-i sunt duşmani. A greşit amarnic cu ei. 
  
- Hai, tăticul meu drag! îl întrerupse din reverie Primăvara, alintându-se. Iartă-i şi crede în cele ce ţi-au spus! 
  
Săriră şi slujitorii: 
  
- Iertare, Majestate, iertare! 
  
Pe faţa lui Soare-Împărat se înfiripară mugurii unui zâmbet luminos: 
  
- Destul! M-am înşelat în ce-am crezut despre aceşti flăcăi şi amarnice hotărâri am luat. Nu numai că îi iert, dar îl numesc pe Mărţişor comandantul oştilor mele şi-i cer să-nceapă pregătirile de expediţie pentru ticăloasa de duşmancă ce-atâtea suferinţe ne-a pricinuit. 
  
În uralele de bucurie ce izbucniră, Primăvara se repezi şi-l îmbrăţişă, sărutându-l în neştire. 
  
La palatul lui Soare-Împărat se revărsară iarăşi valurile de bucurie şi fericire. 
  
-va urma- 
  
Referinţă Bibliografică:
MĂRŢIŞOR-22 / Năstase Marin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1525, Anul V, 05 martie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Năstase Marin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Năstase Marin
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!