Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Năstase Marin         Publicat în: Ediţia nr. 1519 din 27 februarie 2015        Toate Articolele Autorului

MĂRŢIŞOR-19
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Capitolul XXIII 
  
Mărţişor şi Primăvara în Ţara Zăpezilor 
  
Să plângem soarta bietului Ghiocel, îngropat de viu în Temniţa Troienelor Uriaşe şi să aşteptăm vreo minune care să-l salveze! Tot aşa să-i plângem şi pe tovarăşii săi, Sabie de Raze şi soldaţii săi, îngropaţi în troiene de Nămeţilă! Când deasupra lor Vânturile Lăţoase urlă şi dansează ritmuri îndrăcite, te întrebi cine-i mai poate salva pe bieţii vestitori ai Primăverii? 
  
Dar ce face Primăvara şi Mărţişor al ei? De ce nu mai vin odată? 
  
Ei bine, în Grădina Fericirii Veşnice şederea era deosebit de plăcută pentru că serbările se ţineau lanţ şi maestrul Rază de Vis se întrecuse pe sine. 
  
Într-un moment de luciditate, când se trezi din beţia razelor de vis, Mărţişor îi spuse iubitei sale: 
  
- Gata! Cred că a sosit momentul să plecăm. 
  
- Da, dragul meu! Să-l anunţ pe căpitanul Zefir să pregătească gărzile şi să-i cer tatălui meu să ne mai dea câţiva slujitori care să-mi asigure paza pe drum. Sper ca vestitorii mei să-mi fi pregătit sosirea. 
  
Împreună, ţinându-se de mână, Mărţişor şi Primăvara se duseră la Soare-Împărat, care dansa fericit într-o horă cu fluturi şi flori. 
  
- Tăicuţule drag, vrem să plecăm în ţara lui Mărţişor! Ai promis că ne dai binecuvântarea şi ajutor pentru drum! 
  
Soare-Împărat se uită la frumoasa lui prinţesă mirat: 
  
- Am promis? Da… am promis! Bine, fiţi binecuvântaţi şi mergeţi în drumul vostru! 
  
- Dar nu-mi dai nişte viteji care să mă apere de duşmani? 
  
- Te însoţeşte un viteaz şi bravul nostru căpitan cu garda lui. 
  
- Nu-i de ajuns, tată! Mărţişor nici măcar nu este înarmat. Dă-i armele tale, dă-i paloşul tău fermecat! 
  
- Bine! Am să-i dau lui Mărţişor armele mele din tinereţe şi pe bătrânul Nor Alb cu trupele lui de nori vânjoşi. Ei te vor purta prin cer şi-ţi vor asigura paza când ceilalţi se vor lupta cu duşmanii care vor îndrăzni să vă atace. 
  
Primăvara, deşi era nemulţumită, nu mai insistă. Spera să fie apărată de vitejii ei. 
  
Soare-Împărat chemă toţi slujitorii şi-i anunţă: 
  
- Iubiţii mei, serbările s-au terminat! Copiii noştri vor pleca în Ţara Zăpezilor ca s-o izgonească pe nemernica Iarnă. Am hotărât să fie însoţită de credinciosul Zefir, căpitanul nostru, şi de viteazul Nor Alb cu oştile sale, ca să asigure ocrotirea prinţesei. 
  
Cei numiţi făcură plecăciuni adânci. Apoi, împăratul şi slujitorii plecară la palat. Începură pregătirile de plecare. Mărţişor şi Norocel încălecară pe cai înaripaţi şi se alăturară căpitanului Zefir în fruntea gărzilor. Primăvara, după ce-l îmbrăţişă pe împărat şi-l sărută plângând, îi spuse: 
  
- Iartă-mă, tată, pentru toate supărările pe care ţi le-am făcut! Deşi te iubesc mult, totuşi, trebuie să-mi împlinesc ursita. 
  
- Fii binecuvântată, fata mea, şi urmează-ţi drumul tău! 
  
Primăvara se urcă în trăsura ei, însoţită de viteazul Nor Alb, în aclamaţiile şi uralele celor din jur. Vânjoşii nori albi purtau trăsura stăpânei lor într-un zbor lin. 
  
Soare-Împărat se întoarse la căpitanul Zefir şi-i spuse: 
  
- Ai grijă ce faci! Ai grijă de prinţesă, aşa cum ai promis! 
  
- Aşa cum am promis, Majestate! răspunse căpitanul Zefir. 
  
În aclamaţii şi urale, alaiul Primăverii se puse în mişcare. Soldaţii căpitanului Zefir şi norii cei voinici începură să cânte. Cântau bucuria de a sluji frumoasa Primăvară, iar valurile acestui cântec se revărsau în văzduh, până departe în hăurile cerului, ecoul preluându-le cu multiple reverberaţii, până hăt departe, în Ţara Zăpezilor. 
  
Dar murmurul melodios al norilor albi n-a mai reverberat în inimile amorţite ale celor din Ţara Zăpezilor. Pentru că, imediat după înfrângerea lui Ghiocel, slujitorii Iernii au început represaliile, acoperind din nou câmpiile înverzite, cu straturi groase de nămeţi, viscolite de soldaţii lui Viscorilă. 
  
Peisajul era dezolant. Parcă nici nu trecuseră pe acolo vestitorii Primăverii, iar covorul de iarbă era un vis uitat de toţi, inclusiv de păsările care sosiseră cu vestitorii, ciufulite, zburlite şi îngrozite, ascunse fiecare în tufărişuri, lăstărişuri sau spărturi de stâncă. 
  
Primăvara se cutremură când văzu din înaltul cerului cum arăta ţara lui Mărţişor: 
  
- Nu m-aşteptam, zise ea, să fiu primită cu urale sau strigăte de bucurie, dar ce-au făcut vestitorii mei? Ce s-a întâmplat cu ei? 
  
Căpitanul Zefir alergă la trăsura Primăverii şi-i spuse: 
  
- Vedeţi, prinţesă, cum arată cumplita împărăţie a Iernii? Eu zic să rămâneţi aici, în paza oştilor maestrului Nor Alb, iar eu cu Mărţişor şi gărzile mele vom coborî şi vom lupta, dacă va fi cazul, cu slujitorii Iernii. După ce o izgonim, vom reveni să vă aducem pe pământ în uralele celor eliberaţi. 
  
Primăvara rămase contrariată: 
  
- Cum, căpitane, mă părăseşti? Aşa mă păziţi voi? 
  
- N-aveţi încredere în sfatul meu, prinţesă? Priviţi în jos nămeţii spulberaţi, copacii amorţiţi şi râurile îngheţate! Priviţi sălbaticii lăţoşi ce suflă-n disperare! Nu vă aduc aminte de turbaţii cei din turn? Nu vreţi să vă ferim de primejdiile ce ni se arată în cale? 
  
- Aşa-i, iubita mea! interveni şi Mărţişor. Căpitanul are dreptate. Rămâi în paza viteazului Nor Alb şi lasă-ne pe noi să-i înfruntăm şi să-i învingem pe luptătorii Iernii. Aici te ştiu în siguranţă şi voi fi liniştit. 
  
Primăvara era descumpănită, dar… dacă aşa doreau eroii ei… ce era să facă? 
  
- Bine! Voi urmări îndeaproape drumul vostru, de aici de sus! S-aveţi grijă de voi, să vă feriţi! Mult succes! Să izbândiţi! 
  
Soldaţii din gărzi, în frunte cu Mărţişor şi căpitanul Zefir, trecură în formaţie de luptă cu suliţe, din care ţâşneau raze fierbinţi îndreptate spre pământ. Aruncau cu jeturile de raze în jegoasele Vânturi Lăţoase şi în nămeţii de zăpadă în care se ascundeau Fulgoii, soldaţii lui Nămeţilă. Aceştia începură să ţipe alarmaţi, unii dintre ei fiind ucişi de razele fierbinţi. O luară la fugă îngroziţi, aruncând după ei cojoacele care se topeau sub dogoarea razelor. Alergau bulucindu-se, împiedicându-se unul de altul şi căzând de-a berbeleacul. 
  
Vânturile Lăţoase zburau deasupra lor, speriate. În urma lor, covorul verde smălţuit cu flori, se întindea din nou peste câmpie, iar râurile dezmorţite îşi aruncau armurile de gheaţă, spărgându-le de maluri, ducându-le la vale, purtate pe valuri. 
  
În văzduh zbura o ceată de nori vineţi, soldaţi din trupele lui Nor Vânăt, în armuri plumburii. Cum zăriră trăsura Primăverii, se îndreptară cu viteză spre ea. Se repeziră ca berbecii cu capul înainte, dar voinicii lui Nor Alb îi pocniră în scăfârlii cu jeturi de raze, încât săreau scântei din capetele lor, în tunete asurzitoare. Se luară la trântă, se apucară de cămeşoaie, rupându-le în bucăţi, se încolăceau, se răsuceau, iar în urma încleştării lor zburau prin tot cerul flendurile vineţii sau alburii. 
  
Viteazul Nor Alb apucă de plete un lungan cu armură plumburie, îl învârti de câteva ori ca pe o praştie şi-l aruncă cu putere în mijlocul zdrenţăroşilor vineţii, rostogolindu-i unul peste altul, de zburau armurile de pe ei. Aceştia, când se dezmeticiră, încă buimaci, o luară la fugă, lăsând în urma lor cerul senin prin care zburau doar norii albi, care duceau trăsura Primăverii în urale de bucurie. 
  
Prinţesei i-a mai venit inima la loc, a prins curaj, a început să zâmbească şi să arunce flori ca în Grădina Fericirii Veşnice. Florile purtau beteala razelor în căderea lor pe pământ sau în pomi. Bucuros, un pom tânăr, când se văzu îmbrăcat în straie de flori, aruncate de Primăvară, îi zâmbi cu muguraşii, sclipind de bucurie: 
  
- Hei, fraţilor, uitaţi-vă ce straie frumoase am! 
  
- Prostule, îi zise un pom bătrân, cu crengile ascunse sub giulgiul de zăpadă, dă jos straiul de floare şi ascunde-ţi muguraşii! Nu vezi, nătângule lăudăros, croncănitorii lui Negru Cioară zburând deasupra ta? 
  
- Moşneag fricos! Dacă crengile-ţi uscate nu mai pot duce povara de raze şi flori, ascunde-ţi invidia ce te roade! Cheamă-i şi pupă-i în fund pe cioroipanii tăi! Eu mă las sărutat de zâmbetul Primăverii. 
  
Însă bătrânul pom avusese dreptate. Deasupra câmpiei se roteau stoluri-stoluri ciorile. Croncăneau întruna, scoţând ţipete prelungi sau ascuţite. Astfel că veştile alarmante ajunseră la Palatul de Gheaţă Veşnică. 
  
Tremurând de mânie, dar mai ales de frică, Negru-Cioară transmise îngrozitoarea veste generalului Prăpădenie. 
  
- Să trăiţi, domn’ general! Jale mare! 
  
- Ce jale, mă? 
  
- A intrat în ţară Mărţişor cu Primăvara! 
  
- Vrăjitoarea? Turbata? Şi nemernicul ăla, teroristul? Transmite vestea Măriei Sale! 
  
- Transmiteţi dumneavoastră, că sunteţi şeful! 
  
- Bă, vrei să pun biciul pe tine ca să-ţi aduci aminte ce ai de făcut? Marş la împărăteasă! 
  
Nea Ciorică n-avu încotro (cu şefu’ nu te pui!). Astfel că, îşi luă inima-n dinţi şi alergă într-un suflet în sala tronului: 
  
- Alarmă, Majestate! începu să cârâie, văicărindu-se. 
  
Împărăteasa se încruntă: 
  
- Ce alarmă? Ce vrei să spui? Fii mai clar! 
  
- Blestemata de vrăjitoare şi teroristul au intrat în împărăţie. Ne-au ucis toţi oamenii de la hotare şi acum înaintează spre palat. 
  
- Cuuum? turbă împărăteasa. Vestiţii mei luptători ce fac? Nu v-am spus eu să luaţi măsuri de apărare a imperiului? 
  
Puse mâna pe harapnicul cel mare cu 99 de noduri plumbuite. Răcni: 
  
- Să vină generalul Prăpădenie! 
  
Negru-Cioară o zbughi afară din sală. Ordinul se transmise ca fulgerul, încât generalul abia apucă să-şi pună uniforma, încheindu-şi nasturii la vestonul cu medalii ,alergând. Când intră în sala tronului începu să tremure, văzând pe furioasa împărăteasă cum strângea în mână coada harapnicului cel mare. 
  
- Apropie-te, generale, apropie-te! şuieră împărăteasa. 
  
Generalul îşi dădu singur verdictul: cinci harapnice pe chipiu şi cinci pe spinare. Şi nu greşi, căci împărăteasa începu să-l altoiască în turbare: 
  
- Pentru ce te decorez eu, mizerabile? Şi jap! Cu cine am vorbit să ia măsuri, idiotule? Şi iar jap! De ce nu-ţi faci datoria, tâmpitule? Încă o dată, jap! 
  
Apoi, fără cuvinte, jap! jap! jap! până obosi. Gâfâind, rezemându-se de masa ovală, îi zise: 
  
- Mai ai ceva să-mi raportezi? 
  
- Nu, Majestate! răspunse Prăpădenie cu chipiul tuflit pe nas şi cu uniforma boţită. 
  
- Ştii ce ai de făcut? 
  
- Da, Majestate! Să trăiţi! 
  
- Atunci, marş afară, la datorie! În cinci minute să-mi aduci aici congelaţi pe vrăjitoare şi pe terorist! Ai plecat? 
  
- Trăiţi! apucă să mai spună Prăpădenie, făcând stânga-mprejur, şi fugi afară din sală. Când deschise uşa, se ciocni nas în nas cu Negru-Cioară care numărase harapnicele încasate de general, în hazul cioroipanilor de gardă. Când îl văzu, generalul înţelese de pe chipurile cioroipanilor care fusese distracţia. Îl luă de urechi pe nea Ciorică (ceilalţi cioroipani se făcură dispăruţi), şi-l întrebă: 
  
- Ai convocat, mă, pe vitejii Măriei Sale? 
  
- Nu mi-aţi spus! Unde? cârâi Negru-Cioară, roşu de durere. 
  
- Cum unde, mă, cum unde? La mine, mă! îi şuieră în ochi generalul. 
  
- Trăiţi, domn’ general, am plecat! ţipă Ciorică, roşu ca un rac. 
  
- Cum ai plecat, mă, dacă te trag eu de urechi? ţipă Prăpădenie înfuriat. 
  
- Trăiţi, n-am plecat! Aştept să nu mă mai trageţi de urechi. 
  
- Aşa! Aşteaptă!.. Ordon convocarea tuturor vitejilor Măriei Sale la Statul Major. Adică la mine, mă! Executarea! 
  
- ’Ţeles, să trăiţi! 
  
Negru-Cioară făcu stânga-mprejur, cârâi după cioroipani şi se pulveriză cu ei prin toate cotloanele palatului sau pe unde ştia el că-şi pierd timpul hăndrălăii împărăţiei cu tartoriţele de babe. 
  
După un ceas, sala de gheaţă a Cartierului General, în care erau aşezate sloiuri şi bolovani de gheaţă, în loc de mese şi scaune, precum şi câteva stânci despicate, ascuţite, în loc de birouri, se umplu de urâciunile fălcoase şi matahalele bulbucate, prea vestiţii viteji ai împărătesei. Se aşezară fiecare pe câte un sloi sau bolovan de gheaţă, dar lui Nămeţilă îi trebui un bloc de gheaţă cât un munte ca să se poată aşeza, fără să facă stricăciuni în jur. 
  
În fine, apăru şi generalul Prăpădenie, ţanţoş şi ţâfnos ca un curcan, umflându-şi pieptul plin de decoraţii. Nervos, tot învârtea în mână o biciuşcă plumbuită. Aici trebuie să facem observaţia că toţi vitejii împărătesei mai aveau în dotare, pe lângă armele cuvenite, şi câte un harapnic mai mic sau mai mare, după grad, destinat în special subordonaţilor. Numărul de noduri plumbuite la harapnic indica locul ocupat în ierarhia imperiului. Fiecare era obişnuit să încaseze bice de la superiori şi să altoiască subordonaţii şi leaturile inferioare. Asta, aşa, ca antrenament pentru starea de război. 
  
Astfel îşi începu discursul şi generalul Prăpădenie, lovind nervos cu biciuşca, fie în laba sa butucănoasă, fie în carâmbii cizmelor: 
  
- V-am convocat ca să vă anunţ că avem alarmă de gradul zero. Vrăjitoarea Primăvara şi teroristul Mărţişor au pătruns clandestin în împărăţie şi fac prăpăd. Urgie, nu alta. Este, Ciorică? 
  
- Trăiţi, aşa este! bătu călcâiele Negru-Cioară. 
  
- Şi noi benchetuim sau tragem aghioase pe cuptor, ai? 
  
Urâciunile făcură ochii cât cepele. Generalul continuă: 
  
- Aaa! Păi, nu se poate! Nu se poate, drăguţilor, că acuşi aplic regulamentul pe spinarea voastră! 
  
Şi altoi pe cocoaşă o babă sfrijită din apropiere care urlă de durere. 
  
- Trăiţi, domn’ general! Ce facem? întrebară câţiva. 
  
- Cum, bă, eu trebuie să vă spun ce să faceţi? Eu să vă spun? Şi începu să plesnească prin aer cu biciuşca, repezindu-se spre câte o namilă. Eu trebuie să vă spun, bă? Aplicaţi, bă, regulamentul, unde scrie clar strategia şi tactica în caz de ceva! Scrie, bă? 
  
- Scrie! strigară matahalele şi babele în cor. 
  
- Scrie, bă, că în caz de pericol ne apărăm în formaţie “Pungă” şi atacăm în formaţia “Vârf de săgeată, buluc cu toţii”? 
  
- Scrie! urlau tolomacii, deşi habar n-aveau de regulament (unii nici nu auziseră de aşa ceva). 
  
- Atunci, s-a-nţeles clar ce aveţi de făcut, bă? 
  
- ‘Ţeles! strigară în cor. 
  
După ce se făcu linişte, un bleg de vânt lăţos bătu cizmele: 
  
- Trăiţi, dom’ general, eu nu prea am înţeles ce avem de făcut. 
  
Asta îl înfurie pe general. Da, rău de tot. Se îndreptă spre el calm, cu paşi rari, iar când se apropie de el, răcni: 
  
- Cum n-ai înţeles, mă, nenorocitule? Şi jap! cu biciuşca. Înţelegi, mă? Şi iar jap! Comentezi, mă, ordinele mele? Jap! Jap! Sabotezi, mă, poruncile Măriei Sale? Jap! Jap! 
  
Nenorocitul urlă de durere: 
  
- Văleleu, să trăiţi, am înţeles! 
  
Prăpădenie se opri gâfâind: 
  
- A înţeles toată lumea ce avem de făcut? 
  
- Trăiţi! Am înţeles! urlară cu toţii convinşi. 
  
- Atunci, la atac, idioţilor! Formaţia “Buluc cu toţii”! Prăpăd, prăpăd să faceţi! 
  
Toţi se buluciră spre ieşire, se luară de păr, se călcară în picioare, îşi dădură pumni (aşa, ca să-şi ridice moralul războinic). De priceput nu pricepuseră nimic. Ce tactică? Ce strategie? Ei ştiau să se bată, să distrugă, să facă prăpăd, vorba generalului comandant de oaste. De fapt, esenţialul îl ştiau de la nea Ciorică (cum îl alintau ei pe maestrul Negru-Cioară). La hotare a apărut blestemata de vrăjitoare, cu un trădător terorist, de aici din ţară, împreună cu o armată de tâlhari, mulţi dar slabi, nedisciplinaţi, pe care ei îi pot ronţăi singuri. 
  
Şi-aveau cu toţii o poftă de bătaie, mamă, mamă! Afară, nea Ciorică le strigă: 
  
- Băieţi, luaţi-vă după agenţii mei! Ei vă duc la sigur şi îi veţi lua prin surprindere pe năvălitorii vrăjitoarei şi teroristului, ca din oală. 
  
- Ura! La luptă! 
  
- Noroc cu nea Ciorică, şopti Viscorilă. Cretinul ăsta de Prăpădenie doar atâta ştie: “Prăpăd, prăpăd să faceţi!” Şi ce mă doare este că porcul se umple cu medalii, iar scumpa noastră stăpână nici nu-şi dă seama cât este de incapabil. 
  
- Dă-l în mă-sa, zise Nămeţilă. Dacă şi de data asta întinde râtul la decoraţii, îl pocnesc, zău îl pocnesc! Numai voi să mă susţineţi. 
  
- Lăsaţi-l pe mâna mea! zise vrăjitorul Ger Sticlos. Îi fac eu bucata. Când va întinde laba după decoraţii, i-o fac ţăndări! 
  
- Ha, ha, ha! râseră cei din jur. 
  
- Dacă nu v-o place, să nu-mi mai ziceţi “maestre”! 
  
Şi uite aşa, matahalele fioroase, cu soldaţii din subordine, mărşăluiau călăuziţi de cioroipanii ce zburau şi croncăneau în formaţie rotitoare, ameţindu-i pe luptătorii care îşi suceau căpăţânile după ei. Mărşăluiau în pas alergător, gata să dea piept cu năvălitorii. Primul care observă inamicul fu Nor Vânăt, pentru că zbura prin cer. Când îl văzu pe Nor Alb căsăpind la nespălaţii vineţii, turbă de furie. Buzele-i groase începură să-i tremure, bulbucaţii ochi îi ieşiră din orbite, din vânăt la faţă se făcu tăciune, iar fălcile începură să se agite. De departe urlă: 
  
- Te spulber, băă, cearşaf umflat! Te fac cârpe, grăsane! 
  
Şi se aruncă asupra lui ca un taur înfuriat. 
  
Nor Alb îi repezi un pumn în fălcuţe şi un picior în burtă, dar Nor Vânăt îi suflă cămeşoiul până în înaltul cerului. Până la urmă se încleştară unul în altul, rostogolindu-se prin prăpăstiile cerului, ca o avalanşă în munţi. Nu-ţi mai dădeai seama care era Nor Alb şi care Nor Vânăt. 
  
Lupta deveni mai crâncenă când zdrenţăroşii nori vineţi, aduşi de Nor Vânăt, se aruncară asupra vânjoşilor luptători ai lui Nor Alb, împresurându-i cu numărul lor mult mai mare. 
  
Pe pământ, Mărţişor şi luptătorii căpitanului Zefir fură împresuraţi şi atacaţi de armata de matahale, mult mai numeroasă. 
  
Mărţişor cu Norocel în spate (să nu-l piardă), făcea ravagii printre Fulgoii lui Nămeţilă şi Vânturile Lăţoase ale lui Viscorilă, azvârlind cu sabia de foc dăruită de Soare-Împărat şi apărându-se cu un scut din care ieşeau flăcări. Căpăţânile inamicilor picau în dreapta şi-n stânga, făcând cărări-cărări în rândurile lor. Nici nu-şi dădu seama când ajunse faţă-n faţă cu furiosul Viscorilă care se repezi la el, suflându-l până-n cer. Dar, în cădere, Mărţişor se răsuci şi înfipse sabia de foc în fălcile bolovănoase ale lui Viscorilă, care se dezumflară ca un balon spart. Iar când scoase sabia din fălcile lui, foalele fălcilor lui Viscorilă se umflară la loc, suflând mai amarnic. 
  
În acest timp, căpitanul Zefir, împresurat şi el de matahale, făcu semn soldaţilor să nu mai înainteze, ci să se retragă încet-încet, astfel că bietul Mărţişor, cu câţiva soldaţi în jurul lui, rămase singur în luptă cu Viscorilă şi nu observă când îl înconjurară Ger Sticlos cu Nămeţilă, preocupaţi să lichideze pe acest luptător năbădăios. 
  
În momentul când toate matahalele se aruncară peste bietul Mărţişor, căpitanul Zefir profită de situaţie şi strigă: 
  
- Să fugim, băieţi! Înapoi la trăsura prinţesei! 
  
Se întoarseră şi zburară în viteză la trăsura Primăverii. Prinţesa privea îngrozită la luptele din cer şi de pe pământ. Cu privirea îl căuta pe Mărţişor prin zăpada spulberată, când se pomeni cu căpitanul Zefir lângă ea: 
  
- Şi Mărţişor? strigă îngrozită Primăvara. De ce l-aţi părăsit? 
  
- Se descurcă el! Nu mai avem timp, suntem împresuraţi! Să fugim cât mai repede, prinţesă! 
  
Dădu semnale lui Nor Alb şi luptătorilor săi rămaşi în viaţă, apoi, cu soldaţii din jurul său, luară pe sus trăsurica Primăverii zburând în mare viteză. Nor Vânăt şi Vânturile Lăţoase se luară după ei, suflând ca turbaţii. Alergau din răsputeri, biciuiţi de suflarea acestora, dar după un timp, urmăritorii renunţară să mai alerge. Acum zburau în tăcere fără să se mai uite înapoi. Primăvara plângea în hohote, ţipând: 
  
- Laşule!… laşilor! Mi-aţi părăsit iubitul! 
  
Doamne, ce era în sufletul căpitanului! Jos, în vălmăşagul luptei, Mărţişor nici nu observă fuga lui Zefir cu Nor Alb şi Primăvara. De altfel nici nu mai putea pentru că Ger Sticlos suflă de câteva ori peste el, aburindu-l cu chiciură la ochi şi gură, iar Nămeţilă azvârli în el un munte de zăpadă, pe care Viscorilă i-o suflă în ochi, de nu mai văzu nimic şi nu mai putea face nicio mişcare, îngropat în omăt cum era. Într-o sclipire de luciditate strigă: 
  
- Norocel, scoate mantaua, să fugim de-aici! 
  
Dar încă o suflare a lui Ger Sticlos îl congelă pe Mărţişor şi-l făcu şi pe Norocel statuie de zăpadă. Matahalele izbucniră în urale. Victoria era totală. De data asta Viscorilă şi Nămeţilă nu se mai certară, ci se felicitară reciproc. 
  
- Ce-aţi făcut, măi băieţi? zise Negru-Cioară, umblând de colo-colo prin zăpadă. Unde sunt prizonierii? 
  
- Ce prizonieri? întrebă Ger Sticlos. 
  
- Vrăjitoarea şi teroristul! 
  
- Vrăjitoarea ne-a scăpat! zise Nor Vânăt 
  
- Dar teroristul cred că ăsta e, zise Viscorilă, care arătă spre Mărţişor ce se chinuia să iasă din nămeţi trăgând după el pe Norocel. 
  
- Da, ăsta e! cârâiră câţiva cioroipani care îl recunoscură de când intrase în ţară. 
  
- Ăsta e instigatorul! zise şi Negru-Cioară. Legaţi-l şi… la palat cu el! 
  
-va urma- 
  
Referinţă Bibliografică:
MĂRŢIŞOR-19 / Năstase Marin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1519, Anul V, 27 februarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Năstase Marin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Năstase Marin
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!