Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Năstase Marin         Publicat în: Ediţia nr. 1517 din 25 februarie 2015        Toate Articolele Autorului

MĂRŢIŞOR-18
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Capitolul XXII 
  
Ghiocel - prizonier la Palatul de Ghiaţă Veşnică 
  
După ce se bătură în neştire, până la urmă, cei doi viteji, Viscorilă şi Nămeţilă, obosiră şi se aşezară amândoi pe o culme de deal, uitându-se plictisiţi unul la altul. 
  
- Mă, de ce ne băturăm noi? întrebă Viscorilă. 
  
- Păi, asta te-ntreb şi eu! răspunse Nămeţilă. 
  
-Mă, tu ştii că ne-am bătut degeaba, ca nişte dobitoci? 
  
-Păi, asta spun şi eu! 
  
-Mă, dacă află împărăteasa… şi porcul de Prăpădenie… 
  
-Ne băşică fundul cu harapnicul. 
  
-Vezi? Să nu te mănânce limba şi să mârâi ceva! 
  
Nămeţilă mormăi: 
  
-Bine, mă, eu tac! Dar să nu te pună mama dracului să spui că numai tu ai învins tâlharii. În fond, eu i-am îngropat în nămeţi. 
  
-Dar cu ajutorul meu, bă, tăntălăule! Dacă mă gândesc bine, numai eu am învins tâlharii! 
  
-Ba, eu! 
  
-Ba, eu! 
  
Iar se luară la harţă, iar începură să-şi care pumni, până obosiră. Scârbit, Viscorilă spuse: 
  
-Mă, tu ştii ceva? Amândoi am învins tâlharii. 
  
-Păi, de ce n-ai spus de la început? Nu ne mai băteam atâta. 
  
-Acum mi-a venit ideea. Dar, ştii ceva? Ne trebuie probe. 
  
-Păi, nu i-am congelat pe toţi? 
  
-Congelat, necongelat, ne trebuie un prizonier. 
  
Viscorilă spulberă zăpada şi-l scoase pe Ghiocel, îngheţat bocnă, dar viu. 
  
-Mai suflă, mă? întreabă Nămeţilă. 
  
-Mai suflă, răspunse Viscorilă. Tocmai bun de prizonier. 
  
Apoi, Viscorilă se dresă Gheţienilor: 
  
-Umflaţi-l! 
  
Aceştia îl înşfăcară pe Ghiocel şi-l târâră prin zăpadă până la palat. Aici, cioroipanii luară prizonierul pe care-l duseră pe sus pe toate coridoarele. În urma alaiului de cioroipani cu prizonierul, Viscorilă şi Nămeţilă călcau ţanţoşi, în pas de defilare, cu piciorul cât mai sus. 
  
Când îi văzu, generalul Prăpădenie înţelese că nătărăii izbândiseră. Zise uimit: 
  
-Ia te uită… tolomacii îndepliniră misiunea! 
  
Apoi zâmbi viclean, şoptind: 
  
-În definitiv, victoria este a mea. Nu i-am trimis eu în misiune? 
  
Bombând pieptul, se proţăpi în fruntea alaiului şi intră în sala tronului în pas de defilare. Ajuns în faţa tronului, raportă: 
  
-Majestate, după lupte grele cu hoardele de năvălitori, am reuşit să-i nimicim pe toţi şi v-am adus un prizonier ca să vă spună cum stă chestiunea cu vrăjitoarea cea rea. 
  
Viscorilă şi Nămeţilă se uitară ca blegii unul la altul. Şeful le luase caimacul. Împărăteasa privi mândră la generalul ei: 
  
- Vai, sunt încântată de faptele tale vitejeşti, generale! Meriţi cea mai înaltă decoraţie: “Sloiul de gheaţă cu filigran de aur şi colan”. 
  
Împărăteasa făcu un semn şi slujitorii îi aduseră pe o pernă roşie măreaţa decoraţie: un colan de aur suflat în pulbere de diamante, de care atârna un sloi de gheaţă într-o montură cu filigran de aur. 
  
- Apropie-te, eroule! îi zise împărăteasa luând colanul pe care îl agăţă de gâtul gros al generalului. Şi îi sărută fălcile dolofane. 
  
Viscorilă şi Nămeţilă se zgâiau ca tâmpiţii la această ceremonie. Nămeţilă îi şopti: 
  
- Şi noi ne-am bătut ca nişte dobitoci, iar marţafoiul… 
  
- Las` că i-o coc eu îmbuibatului! şopti Viscorilă, care îşi drese glasul: 
  
- Permiteţi-mi, Majestate… 
  
- Ce să-ţi permit? îl întrerupse împărăteasa. Nu-ţi permit nimic! Dacă aţi fost şi voi la luptă, generalul va avea grijă şi de voi! 
  
- Am avut grijă, Majestate! răspunse generalul. 
  
-Foarte bine! zise împărăteasa. Şi acum, vă rog să mă lăsaţi cu prizonierul. 
  
Viscorilă şi Nămeţilă rămaseră cu gura căscată, dar generalul Prăpădenie îi repezi. 
  
-Stânga-mpreee…jur, marş! 
  
Eroii noştri şi cioroipanii care au adus prizonierul, executară comanda şi ieşiră din sală împreună cu marele şi viteazul lor comandant. 
  
Împărăteasa îl privi pe Ghiocel, examinându-l îndelung. Îi plăcu de el, iar înfăţişarea lui îi stârni chiar nişte pofte. Îşi zise: „ Hmm! Subţirel, frumuşel, tinerel…” Dar cel mai mult îi plăcură veşmintele lui elegante, strălucirea albului şi clopoţeii de argint cu clinchetul lor prelung. Bietul Ghiocel, îngheţat bocnă, tremura de-i clănţăneau dinţii şi-i sunau toţi clopoţeii. 
  
- Cum te numeşti, voinice, şi de unde vii? îl întrebă împărăteasa, zâmbindu-i cu simpatie. 
  
- Mă numesc Ghiocel şi vin din ţara lui Soare-Împărat, Alteţă! zise Ghiocel, făcând o reverenţă elegantă. 
  
- Din ţara lui Soare-Împărat, vasăzică! se încruntă împărăteasa. Şi… cum ai îndrăznit să calci hotarele împărăţiei mele? 
  
- Eu sunt vestitorul Primăverii, fiica lui Soare-Împărat! 
  
- Vrăjitoarea cea rea?! ţipă împărăteasa. 
  
- Nu este rea, Alteţă! îngăimă Ghiocel. Dimpotrivă, e blândă, e frumoasă şi nu e vrăjitoare! 
  
- Frumoasă? turbă împărăteasa. Ce… frumoasă? Şi nu e vrăjitoare, când face atâtea vrăji? 
  
- Este adevărat că face vrăji, Majestate, dar nu e vrăjitoare! 
  
- Ha! Ha! râse împărăteasa. Eşti idiot, drăguţă! Şi ce vrăji zici că face frumoasa ta stăpână? 
  
- Păi… eu am fost o lacrimă, apoi o floare şi acum… sunt ce sunt! 
  
- Aha, eşti lacrimă, băiete!.. Şi alte vrăji? 
  
- Mi-a dat stăpâna mea o tolbă cu clopoţei vrăjiţi care se transformă în flori albe când îi arunc pe pământ. 
  
- I-auzi, drăcie! Să vedem! spuse uimită împărăteasa. 
  
Şi Ghiocel aruncă câţiva clopoţei lângă tronul împărătesc care se prefăcură în gingaşe flori albe. Împărăteasa se aplecă, le privi cu mare atenţie şi mormăi îndârjită: 
  
- Are gust, nemernica! Dar… să terminăm bâlciul! Ce vesteşti tu? îl întrebă cu sictir împărăteasa. 
  
- Sosirea Primăverii, scumpa noastră stăpână! spuse ferm Ghiocel. 
  
- Sosirea? Ce vrei să spui? se înfurie împărăteasa. Sosirea idioatei? Dar eu n-am invitat-o! 
  
- Nici nu trebuie s-o invitaţi, Alteţă! Ea va veni cu Mărţişor! mai zise Ghiocel. 
  
- Dar ăsta cine este? N-am auzit de el! spuse mirată împărăteasa. 
  
- El a venit la Soare-Împărat din ţara voastră! 
  
- Aha, acum înţeleg! Un răsculat!..Hmm! Când i-am spus generalului Prăpădenie că avem conspiratori în ţară, nu m-a crezut! 
  
Apoi răcni: 
  
- Să vină Prăpădenie şi dobitocul de Negru-Cioară! 
  
Aceştia stăteau cu urechile ciulite lângă uşă. Când auziră răcnetul, se buluciră pe uşă: 
  
- Poruncă, Majestate! spuseră într-un glas amândoi, luând poziţia de drepţi. 
  
Împărăteasa îi privi cu scârbă: 
  
- Nepricepuţi şi tâmpiţi! Ar trebui în Troiene să v-arunc! Şi eu te-am decorat, idiotule! 
  
Generalul Prăpădenie mirosi catastrofa şi bâigui: 
  
- Ce… ce… s-a-ntâm…plat, Ma… ma…jestate? 
  
- Cum ce s-a întâmplat? Ai auzit de Mărţişor? 
  
Generalul Prăpădenie se uită la Negru-Cioară, care ridică din umeri, mirat şi el de întrebare. 
  
- N-am auzit, Majestate! îndrăzni Prăpădenie. Doar controlăm întreaga împărăţie! 
  
- Ţi-am spus eu că avem conspiratori, îl repezi Iarna, iar acest Mărţişor este şeful lor? 
  
Generalul Prăpădenie amuţi. Nu-i spusese niciodată aşa ceva. Dar putea s-o contrazică? Se uita disperat la Negru-Cioară, poate are el vreun răspuns. Dar şi ăsta se zgâia la împărăteasă ca un tâmpit. Îl înghionti pe Negru-Cioară, şoptindu-i: 
  
- Cârâie, mă magraoane, şi tu ceva! 
  
Şiretul de Negru-Cioară prinse din zbor cum stă chestiunea şi se lansă într-o ipoteză: 
  
- Permiteţi, Majestate, să vă raportez! Noi îi urmărim mai de mult pe conspiratori şi-acest nemernic de Mărţişor ne-a scăpat. L-am fugărit până la graniţă, însă el a reuşit să fugă la Soare-Împărat, de unde a cerut ajutoare ca să facă răzmeriţă. 
  
- Spui tâmpenii, idiotule! îl admonestează împărăteasa. Mărţişor vine cu Primăvara, afurisita de vrăjitoare, fiica lui Soare-Împărat. De ce crezi că o aduce acest Mărţişor? Să-mi aducă daruri? Să vă pupe pe voi? Dobitocilor! 
  
- Nu, Alteţă! interveni Ghiocel. Mărţişor vine cu Primăvara că aşa i-a spus Moş Vreme! 
  
Împărăteasa şi cei doi se uitară nedumeriţi la Ghiocel, care le mai zise: 
  
- Aşa scrie în cartea lui Moş Vreme: că numai Primăvara va izgoni Iarna… 
  
- Ce-ai zis? Afurisit obraznic! Ar trebui să te transform într-un bulgăre de gheaţă, că şi eu pot să fac vrăji ca stăpâna ta. 
  
Cei doi se repeziră la Ghiocel şi începură să-l lovească, trântindu-l la podea. 
  
- Lăsaţi-l să vorbească! Ia spune, de unde ştie acest Mărţişor povestea lui Moş Vreme? 
  
Ghiocel răspunse de jos, ştergându-şi sângele: 
  
- Mărţişor… a fost la… Moş Vreme… Acesta… i-a spus să plece… la Soare-Împărat… şi să-i ceară fiica… numai ea poate… 
  
Împărăteasa îl întrerupse înfuriată: 
  
- Taci! Lămurim noi şi povestea asta! 
  
Se întoarse către cei doi, spunându-le: 
  
- Întăriţi controalele în împărăţie! Prindeţi toţi conspiratorii şi aruncaţi-i în temniţe. Întăriţi paza la hotare şi, în caz că vine nemernicul de Mărţişor cu vrăjitoarea, să-i prindeţi şi-n lanţuri aici să mi-i aduceţi! 
  
- Şi cu nepricopsitul ăsta ce facem, Majestate? întrebă Negru-Cioară. 
  
- Lăsaţi-l deocamdată! Voi puteţi pleca! 
  
Cei doi ieşiră în grabă, bucuroşi că au scăpat uşor. Prăpădenie mormăi: 
  
-Trebuie să aflăm ce mai este şi cu sperietoarea asta nouă, haiducul Mărţişor! 
  
În sala tronului, Ghiocel încă nu-şi revenise şi nu se ridicase. Avea vânătăi la ochi, iar din nas îi tot curgea sânge. Împărăteasa îl privea furioasă: 
  
- Aşa va să zică! Astea sunt planurile duşmancei mele şi ale amantului ei! Hm! O stricată!… Şi o nesătulă! Nu-i ajung bărbaţii şi îşi transformă lacrimile în amanţi. Aşa ceva nu mi-am închipuit! Depravata!… Ei, lasă, că mă răzbun eu,… chiar cu lacrimile dumneaei! 
  
Şi surâse răutăcios, schimbând tactica faţă de prizonier. Scoase o batistă, se apropie de Ghiocel şi-i şterse sângele de pe faţă. După ce îl ridică, începu să-l mângâie: 
  
- Bietul de tine, sunt nevoită să-mi cer scuze pentru violenţa netoţilor mei de slujitori. Tu eşti atât de fin şi delicat! N-ai absolut nici o vină pentru veştile aduse. O să vedem ce facem cu simpaticii tăi stăpâni. O să ne înţelegem şi cu ei. Tu, dragule, (şi începu să-i mângâie mâinile şi faţa), vreau să-mi fii oaspete şi să-mi cânţi din clopoţeii aceştia drăguţi. 
  
Începu să-i zgândăre clopoţeii de la cingătoare, pretext să-l strângă de mijloc. Apoi, îi pipăi picioarele ca să vadă cum sună clopoţeii de la glezne. 
  
- Vai, ce clopoţei frumoşi! Cum mai cântă! Eşti delicios, drăgălaşule! Dar de ce tremuri? Ţi-e frig? Ţi-e frică de mine? Nu-ţi fie frică, dragul meu! 
  
Apoi îl îmbrăţişă, strângându-l puternic la piept: 
  
- Am să te încălzesc! Ah, ce dulce eşti! 
  
Aici trebuie să facem nişte reflecţii. Toată lumea ştia cât de rea este această femeie, cu trupul bine făcut, dar rece. Nimeni n-ar fi crezut-o în stare să iubească. Când o femeie este foarte rea, se zice că este o scorpie. Dar Iarna era mama scorpiilor, tartoriţa tartoriţelor şi nimeni nu şi-o închipuia îndrăgostită de cineva. Atunci, atitudinea faţă de Ghiocel părea nefirească, derutantă. Ea se purta cu slujitorii ei mizerabil, de multe ori îi biciuia cu harapnicul plumbuit. (lasă, că şi meritau). Câteodată, atitudinea ei de răutate era justificată faţă de urâciunile de slujitori mătăhăloşi, burduhănoşi, fălcoşi, mitocani, bădărani, jegoşi, puturoşi. Adevărul este că, faţă de ororile astea, orice fată delicată şi bună la suflet n-ar fi avut nici o urmă de dragoste, nici un strop de milă. Fălcile şi ochii lor bulbucaţi cereau pumni, capetele lor lăţoase şi cefele jegoase invitau ciomegele, labele lor butucănoase cerşeau nuiele de alun, iar spinările lor mătăhăloase, harapnice de plumb. S-ar putea ca fioroasa Iarnă, înconjurată de urâciunile amintite, să fi avut o scânteie de admiraţie şi dorinţă în faţa delicatului Ghiocel. Mai ales că era îmbrăcat în culorile ei preferate. 
  
Dar bietul Ghiocel rămase derutat când se văzu pipăit şi îmbrăţişat. El nu trăise şi nu simţise astfel de sentimente, era curat ca lacrima. Nu cunoştea decât dragostea curată a stăpânei sale. El nu ştia nici să urască. Astfel că se lăsă mângâiat şi îmbrăţişat. De altfel, avea nevoie să se încălzească. Se încălzi bine, încât, fără voie, roşi. Se retrase ruşinos din braţele împărătesei, zicând: 
  
- M-am încălzit, Alteţă! 
  
Împărăteasa îl privea cu drag, îl îmbrăţişa şi îl strângea tot mai tare. De fapt, ea nu avea sentimente de iubire, ci de răzbunare pe duşmanca ei. Acum voia să profite de iubitul Primăverii şi începu să se alinte: 
  
- Dragule, eşti atât de delicat, încât mă topesc după tine! Ştiu că eşti credincios stăpânei tale, dar iubeşte-mă şi pe mine! Fii slujitorul meu şi îndeplineşte-mi dorinţele! 
  
Aici împărăteasa a încurcat-o. Nu ştia că flăcăul era inocent şi că era vrăjit să îndeplinească numai dorinţele iubitei sale stăpâne Nu admitea să slujească pe altcineva, mai ales pe cumplita Iarnă. Astfel că se retrase demn şi spuse răspicat: 
  
- Niciodată nu voi fi slujitorul vostru, Alteţă! Eu sunt credincios numai stăpânei mele, Primăvara! 
  
- Aaa! răcni turbată împărăteasa. Duşman nenorocit! Îmi calci împărăţia, mi-aduci o veste rea, iar eu, ca o nebună, doresc să-mi fii iubit? În temniţă cu tine! Nu ştiu ce mă reţine să te prefac în sloi afurisit. 
  
L-ar fi strâns de gât, l-ar fi biciuit cu harapnicul dintr-o suflare, l-ar fi prefăcut într-un bolovan de gheaţă, sau de piatră, sau într-un vierme pe care l-ar fi îngheţat, apoi l-ar fi strivit cu amândouă picioarele. Alerga ca o apucată prin toată sala tronului dând ocol de mai multe ori mesei ovale. Apoi, se mai linişti. Ce era să facă cu idiotul din faţa ei? Se urcă pe tron şi-l privi de sus, cu dispreţ. Pentru nenorocitul ăsta coborâse? Cum putuse avea o astfel de slăbiciune? Acest prăpădit nu merita nici măcar atenţia ei. Nu merita nici ura ei. Măreaţa ei ură! De ce să-l prefacă în… sau în…? Nuuu! Are alte treburi mai importante. Răcni: 
  
- Garda! Să vină garda! 
  
Cioroipanii de la uşă se executară rapid: 
  
- Poruncă, Majestate! 
  
- Luaţi prizonierul şi aruncaţi-l în Temniţa Troienelor Uriaşe! Vânturile Lăţoase să-i spulbere zăpada în ochi, iar Nămeţilă să-l îngroape până la gât în nămeţi. 
  
Cioroipanii îl săltară, executând imediat porunca. Transmiseră celor în cauză poruncile împărătesei, însă, Nămeţilă, care făcea numai troanţe, îl îngropă în zăpadă cu totul. Turbatele Vânturi Lăţoase spulberau în prostie numai zăpada de deasupra. 
  
-va urma- 
  
Referinţă Bibliografică:
MĂRŢIŞOR-18 / Năstase Marin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1517, Anul V, 25 februarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Năstase Marin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Năstase Marin
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!