Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Năstase Marin         Publicat în: Ediţia nr. 1508 din 16 februarie 2015        Toate Articolele Autorului

MĂRŢIŞOR-15
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Capitolul XIX 
  
Disperarea lui Soare-Împărat 
  
Gogoloiul de foc, respectiv fiorosul Uragan de Foc, se rostogoli până în sala tronului, la picioarele împăratului. În rostogolirea lui trânti şi alţi slujitori aflaţi acolo, astfel că lângă tronul împăratului se făcu un morman de matahale. Speriat, împăratul se ridică în picioare şi se aplecă asupra grămezii de leşuri. Nu înţelegea nimic. Cine a făcut din slujitorii săi un aşa muşuroi? Se răsti la ei: 
  
- Ce vi s-a întâmplat, nătărăilor? 
  
Nici ei nu-şi dădeau seama ce se întâmplase, ridicându-se cu mare greutate din grămada în care au fost aruncaţi. După ce se ridicară, auziră sub ei gemetele jalnicului general. Se speriară rău de tot şi se îngroziră la gândul ce va urma. Împăratul rămase stupefiat. Nu se poate! Cel mai viteaz, cel mai fioros războinic, care băgase spaima în toţi duşmanii lui? Redus la o movilă de carne sângerândă şi plină de vânătăi? Imposibil! 
  
- Măria Ta… iertare… m-a învins… tâlharul! suspina Uragan de Foc. 
  
- Adică… te-a bătut zdravăn! zise împăratul cu silă dând din mână a lehamite. 
  
- E ajutat de forţe supranaturale, gemu generalul, ridicându-se cu mare greutate de jos. Are forţă şi viteză, se face nevăzut ca un vrăjitor şi, de unde nu te-aştepţi, loveşte. 
  
Împăratul rămase pe gânduri: 
  
- Toate ce-mi spui îmi dau dovada că este un duşman periculos, trimis de Iarnă să ne distrugă împărăţia. Mai grav e că ne-a vrăjit prinţesa, care mai crede, ah, naiva, mai crede că este iubită! Mă tot gândesc cum pot scăpa de ticălosul ce a căzut ca un blestem în ţara mea. 
  
Slujitorii, speriaţi, ar fi vrut să fugă de-acolo. Dar unde? Trăsnetul împăratului i-ar fi ajuns în orice ascunziş. Aşa că… cel mai înţelept era să stai cuminte într-un jilţ şi să asculţi poruncile împărăteşti. Mare pacoste şi Mărţişor ăsta! 
  
- Ei, voi slujitori ai mei, învinşi cu toţii de tâlhar, ce sfat îmi daţi ca să scăpăm ţara de el? 
  
- Majestate, îndrăzni căpitanul Zefir, acolo unde forţa nu răzbeşte, viclenia este leacul. Dar… mă gândesc că preasupuşii voştri slujitori aşteaptă nerăbdători să execute alte porunci pe care le daţi. 
  
Împăratul înţelese şi bătu de trei ori din palme, iar slujitorii, foarte bucuroşi, o zbughiră cu mare viteză din sală. După ce plecară, împăratul îi spuse nerăbdător: 
  
- Sunt disperat, căpitane, şi aştept propunerile salvatoare! 
  
- Majestate, în această situaţie trebuie să pregătim mai multe planuri în funcţie de ce gândeşte acest străin, dar mai ales prinţesa noastră. 
  
- Ei, spune-odată planul! i-o reteză împăratul. 
  
- Mai întâi, eu zic să-l chemaţi pe străin şi să-i spuneţi că-l iertaţi de toate faptele rele şi pagubele care v-au adus. Că-i admiraţi curajul, vitejia şi bucuros ca oaspete-l cinstiţi. Apoi, îi spuneţi că-l lăsaţi să plece şi, cu păreri de rău, îl vom conduce cu alai până dincolo de hotarele împărăţiei. 
  
- Dar dacă întreabă de prinţesă, căci asta-i adevărata problemă? 
  
- Noi îi vom spune că prinţesa este puţin bolnavă, că nu-l poate primi acum, dar, când se va însănătoşi, va veni singură în ţara lui, aşa cum scrie în cartea lui Moş Vreme. Doar el a spus-o! 
  
- Dar dacă şi prinţesa chiar vrea să plece? Dacă doreşte să plece împreună cu el… Ei, ce mai zici? spuse îngrijorat împăratul. 
  
- Atunci vom face aşa cum vor. Îi vom lăsa să plece împreună. Chiar eu îi voi însoţi cu garda mea. 
  
- Nu te înţeleg, căpitane? Ori eşti naiv, ori te-ai tâmpit. Nu-ţi dai seama ce forţe au duşmanii noştri? Ce-a fost în capul tău când ai gândit aşa ceva? 
  
- Nu, Majestate! Nu voi risca viaţa prinţesei şi nici a mea. La momentul potrivit voi şti să las eroii noştri să se acopere de glorie, să moară sau prizonieri să cadă, iar eu, nevătămat, să fug, viaţa prinţesei protejând. 
  
- Hm! Viclean e planul tău, dar foarte riscant. Însă te-ai dovedit mereu şi înţelept, şi curajos, dar şi abil, inteligent. De ce oare prinţesa n-a privit atent în jurul ei sau, poate, tu n-ai fost mai îndrăzneţ…Mai insistent! 
  
- Nu, Majestate! Am fost şi am rămas umilul slujitor, dator s-o protejez aşa cum porunciţi mereu. 
  
- Ai grijă, căpitane, cum te vei descurca, căci viaţa fetei mele o las în grija ta! Ai aprobarea mea, în tot ceea ce faci, ca să scăpăm odată de aceşti blestemaţi. Şi-acum, poţi pune planul în aplicare. 
  
Plecă Zefir, ajunse la cuptoare unde-l găsi pe Mărţişor glumind cu Norocel. 
  
- Ce faci, amice? Eşti vrednic de admirat! zise Zefir impresionat de noua înfăţişare a lui Mărţişor. Aşa cum ai învins toţi falnicii războinici ai Măriei Sale şi-aşa cum îţi sunt îmbrăcămintea şi armura, îmi pari un zeu măreţ, nu muritor de rând. 
  
- Să nu râzi de mine, căpitane, eu te respect prea mult! îi zise Mărţişor. 
  
- Dar cine râde? Ştii prea bine că prieten bun vă sunt. Însă trebuie să-ţi spun că împăratul este foarte supărat pe voi şi n-aş dori ca trăsnetele lui să vă ajungă. Abia l-am potolit şi i-am cerut iertare pentru tine. Dar n-a vrut să o dea decât în cazul că i-ai cere tu. Ce zici? 
  
- Ce pot să-ţi spun? răspunse Mărţişor. Eu nu am vrut să lupt cu eroii săi şi nu văd pentru ce să-i cer iertare. 
  
- Tu, dragul meu, nu te îmbăta cu uşoarele izbânzi asupra războinicilor Măriei Sale! Ei sunt umile creaturi ale împăratului, puternici şi viteji, e drept, dar nu au colosala forţă a Majestăţii Sale. Nu te sfătuiesc să-l înfrunţi direct. Cu el nu te poţi lupta, că te orbeşte şi te trăsneşte de la prima mişcare. 
  
- Dar nici nu m-am gândit să mă lupt cu Măria Sa! Totuşi, nu văd de ce să-i cer iertare? 
  
- Eu am crezut că am un prieten înţelept. Dar dacă tu aşa gândeşti, mă duc să-i raportez! 
  
Şi căpitanul Zefir dădu să plece, prefăcându-se supărat. 
  
- Stai, nu te supăra! Am să îi cer iertare dacă tu consideri că este bine aşa. Dar, spune-mi, ce face Primăvara? Ea unde e închisă? Sau nu e pedepsită? Nu a întrebat de mine? 
  
- Pui prea multe întrebări! Răspunsurile-s puţine. Ştiu doar că prinţesa este foarte supărată şi, de atâtea zile, în iatacul ei încuiată! Nu primeşte pe nimeni, nici chiar pe împărat, care, din cauza asta, este disperat. 
  
Se întristă Mărţişor, dar era mulţumit că prinţesa nu a fost pedepsită, ca ei. 
  
- Hai, Norocel, să mergem să-i cerem iertare împăratului! 
  
Când ajunse în sala tronului, împăratul a tresărit de uimire văzând cum arată Mărţişor. Sigur l-a subestimat. Cu armura strălucitoare de culoarea nisipului, coiful argintiu cu încrustaţii sidefate, albăstrii, cingătoarea sclipitoare şi cizmele cu reflexe sidefate, părea un luptător coborât din stele. Înfăţişarea lui semeaţă îl descumpăni pe Soare-Împărat şi era cât p-aci să-l trăsnească, dar se stăpâni. Îl fixă cu privirea, se încruntă şi zise: 
  
- Ei, ce vrei să-mi spui? Vorbeşte! 
  
- Vin cu îndrăzneală mare ca să vă cer iertare! 
  
- Vrei să vă iert când atâtea răutăţi mi-aţi făcut? Nu eşti tu acela care mi-a distrus palatul şi slujitorii mi-a bătut? 
  
- Noi n-am distrus nimic. Cuptoarele-s intacte şi căpcăunii sunt la locul lor. În ce priveşte pe vitejii voştri, nu i-am bătut. Ne-am apărat când dânşii ne-au lovit. V-am cerut iertare pentru supărarea pe care v-am adus-o cu prezenţa noastră. 
  
Văzu-mpăratul că nu-i prost. Atunci întoarse foaia: 
  
- Eu nu mă supăr când musafirii mă onorează cu vizita lor. Dacă a fost vreo încăierare, posibil că vreun slujitor v-a confundat cu răufăcătorii ce-adeseori ne calcă împărăţia. De sunteţi cu gânduri bune şi cinste vreţi să ne faceţi cu vizita voastră, fiţi bineveniţi şi ospătaţi-vă din bunătăţile noastre! 
  
Făcu un semn discret şi zeci de slujitori aduseră pe masă bucate alese spre bucuria lui Norocel care era tare înfometat. Fură invitaţi şi ceilalţi demnitari la masă. Începu o muzică celestă şi se iviră grupuri de dansatori care încântară mesenii cu jocurile lor vrăjite. 
  
Mărţişor încerca să priceapă tâlcul întorsăturii: 
  
- Ce-o fi vrând împăratul? 
  
Lăudă bucatele, glumi cuviincios cu maestrul Rază de Vis, lăsându-se ameţit de parfumul împrăştiat de el. Lăudă bunătatea şi generozitatea împăratului, care îl întrebă: 
  
- Mulţumiţi băieţii? 
  
- Vestită-i bunătatea voastră, pentru care noi vă mulţumim! răspunse Mărţişor. 
  
- Desigur că prezenţa voastră e plăcută, dar treburile împărăţiei nu mă lasă să lenevesc prea mult. Bănuiesc că şi voi vă grăbiţi cu drumul şi nu vreau să vă mai reţin. Prezenţa voastră ne făcu plăcere, iar plecarea voastră ne-aduce doar păreri de rău. 
  
Deci, asta era, îşi zise Mărţişor. Adică… plecaţi acasă, puişori! Stai, mărite împărat, că mai avem puţină treabă! 
  
Calm, se înclină şi zise: 
  
- Vă mulţumim de ospeţie şi ne pregătim de plecare. Vrem să ne luăm rămas bun de la cei de faţă şi de la cei care nu sunt de faţă. 
  
- Ce vrei să spui? se încruntă împăratul. 
  
- Dacă nu e cu supărare, vrem s-o salutăm şi pe prinţesă! 
  
- Care prinţesă? se arătă mirat împăratul. 
  
- Iubita voastră fiică, Primăvara, care ne-a făcut cinstea să ne primească în Grădina Fericirii Veşnice. 
  
Tăcere apăsătoare. Limbile de foc ţâşniră ca nişte bice printre nori. Soare-Împărat îşi păstră totuşi calmul şi zise: 
  
- Prinţesa noastră-i foarte supărată şi nimeni nu îndrăzneşte să-i tulbure întristarea. Noi vom transmite salutările voastre când zâmbitoare iar ne va primi. 
  
- Ba nu, Măria Ta, zise răspicat Mărţişor. Nu voi pleca până nu o văd! Vreau să vorbesc cu ea, să ştiu dacă mă mai iubeşte şi dacă mai doreşte să vină-n ţara mea. 
  
- Străin necugetat, tună împăratul, de ce nesocoteşti legile ospeţiei? Te-am onorat atâta şi asta ţi-e răsplata? 
  
- Stai, prietene, interveni rapid căpitanul Zefir, eu am uitat să vă transmit mesajul prinţesei: că va pleca în ţara voastră când îi va trece supărarea. Eu voi veni cu ea… 
  
Dar Mărţişor îl întrerupse nervos: 
  
- Vreau să mă lăsaţi să-mi iau rămas bun de la ea! Dacă va refuza să mă primească, cu durere în suflet atunci eu voi pleca. 
  
Nu ştiu ce gândi împăratul, uitându-se la căpitanul Zefir, că spuse: 
  
- Să-i facem pe plac! Aduceţi prinţesa să-şi ia rămas bun de la iubitul său, care vrea să plece! 
  
- Mă duc eu, Majestate! spuse grăbit căpitanul Zefir care plecă spre Turnul Vânturilor Turbate. 
  
Când ajunse în turn, rămase stupefiat de ce văzu: tâlharii lăţoşi, deşi erau înlănţuiţi şi nu se puteau arunca asupra prinţesei, o spurcau pe biata fată cu vorbe murdare: 
  
- Uite, bă, că bucăţica-i bună! 
  
- Mişto fătuca! Ce i-aş face, cum stă ea aplecată! Chiar dacă plânge. 
  
- Ia suflă-i, bă, pe sub rochiţă, să vedem un bulănaş! 
  
Uite-aşa, pezevenghii nespălaţi, înlănţuiţi în cercurile de foc, ţintuiţi în zidurile de granit, râdeau în hohote şi o batjocoreau. O, în ce mocirlă înjositoare fusese aruncată! Necugetat părinte care, în ambiţia ta prostească, ai săvârşit o faptă blestemată! 
  
Biata prinţesă plângea cu lacrimi şiroaie, dar lacrimile ei se transformau în delicate flori albe, cu petale în formă de clopoţel. 
  
Indignat, căpitanul începu să tragă furios cu jeturi de raze fierbinţi în obraznicii jegoşi, care începură să scherlăie speriaţi şi să o lase în pace pe prinţesă. Apoi, căpitanul trase câteva jeturi de raze în cercurile albastre care o înlănţuiau pe prinţesă. 
  
- Permiteţi-mi, prinţesă, să vă eliberez şi să cer scuze în numele Măriei Sale care, la mânie, amarnică pedeapsă a dat chiar şi fiicei sale mult iubită! 
  
- Pedeapsă nemeritată, căpitane! 
  
- Să nu-l mai supărăm, prinţesă! Înţelepciunea şi bunătatea lui sunt nemărginite, iar noi, cu toţii, credinţă şi supunere să-i dăm! 
  
- Văd că eşti bine instruit! Îmi pare rău de tine! Spune-mi, care e pricina eliberării mele? 
  
- Regretul măritului tău tată că la mânie el te-a pedepsit şi dragostea nemărginită care-ţi poartă. 
  
- Dragoste? Mă faci să râd! Dar, spune-mi, iubitul meu Mărţişor şi micuţul Norocel, ei cum au fost pedepsiţi? 
  
- N-au fost pedepsiţi, prinţesă! Măritul împărat i-a primit ca oaspeţi, dând mese şi petreceri în cinstea lor. Ei s-au distrat, s-au veselit, dar, plictisiţi, acuma vor să plece. 
  
- Cuum? Nu-mi vine-a crede. Tăticul meu aşa drăguţ cu ei? Iar Mărţişor petrece, se distrează fără mine şi, fără să mă vadă, vrea să plece? De ce înşiri aceste baliverne? Sau asta e… “porunca”? 
  
- Prinţesă, dacă supărare aveţi pe Mărţişor, lăsaţi-mă să îi transmit eu şi… sănătos să plece! 
  
Primăvara se înfurie, începu să culeagă gingaşele flori, strângându-le într-un bucheţel: 
  
- Eu plâng de dorul lui… Şi el?.. Vreau să-l văd! 
  
Căpitanul Zefir n-avu încotro. Prinţesa n-a căzut în micuţa plasă întinsă de el. Îşi dădu seama că nu mai are nici o şansă la inima acestei fete pe care-n taină o iubea. 
  
Şi prinţesa porni, mai mult fugind, cu bucheţelul strâns la piept şi rochia albastră fluturând în urma ei. Deşi era aşa de furioasă, prinţesa Primăvara era nespus de frumoasă. Pe drum gândea: Zadarnice au fost lacrimile ce-am vărsat pentru el? Zadarnic îi port inima în piept? 
  
Când intră în sala tronului, ochii ei grăbiţi îl căutară pe iubitul ei. 
  
O, doamne, cum arată! îşi zise Primăvara, cu inima-i zvâcnindu-i, când îl văzu. Ce mândru şi chipeş era în armura de luptător! El este? Da, chiar Mărţişor! Şi acesta ţâşni spre ea şi-o îmbrăţişă cu foc. 
  
- Iubita mea, ce dor mi-a fost de tine! Şi câtă-ngrijorare că eşti în suferinţă! 
  
- Ce-am plâns, iubitul meu, că ai fost pedepsit! 
  
Se înlănţuiră de parcă erau numai un trup şi nu se mai dezlipeau unul de altul. 
  
- Ce-s florile acestea, iubita mea prinţesă? 
  
- Sunt lacrimile mele ce, prin minune, în flori s-au transformat. 
  
Soare-Împărat îşi dădu seama că pedeapsa a fost inutilă, ca şi vicleniile căpitanului. Trebuia să accepte planul doi, dar mai stărui totuşi: 
  
- Fiica noastră dragă, noi te-am chemat să-ţi iei rămas bun de la oaspetele nostru care vrea să plece. Nu putem să-l mai reţinem, deşi am stăruit atâta. 
  
Dar Primăvara a înţeles cum stau lucrurile, deşi nu ştia ce s-a-ntâmplat cât timp fusese-nchisă. Acum nu era momentul să întrebe. Avea să-i spună mai târziu Mărţişor. 
  
- Scumpul meu părinte, îţi mulţumesc pentru dragostea ce ne-o porţi! Dacă prietenii noştri vor să plece, să le uraţi drum bun. Însă, prea bine ştii, tăicuţă, dorinţa mea a rămas neclintită, să-l însoţesc pe… 
  
- Cum? o întrerupse furios împăratul. Tot îmi nesocoteşti voinţa? Tot nu ţi-a fost de-ajuns pedeapsa? 
  
Pedeapsa, vasăzică, gândi Mărţişor, nu “supărarea” cu care m-aţi minţit. 
  
- Ce nepătrunsă este înţelepciunea ta, părinte! îi zise Primăvara. Oare de ce nu înţelegi că iubirea nu se ucide cu pedepse grele, cu viclenii sau cu minciuni deşarte? 
  
- Aşa e, Majestate! interveni Zefir. Să-ndeplinim dorinţa prinţesei noastre mult iubite şi s-o însoţim în drumul ei cu bravul Mărţişor! 
  
- Să n-aud, căpitane, sunt foarte supărat! Dacă asta ţi-e dorinţa, să pleci şi tu! Plecaţi cu toţii! Plecaţi imediat! 
  
Limbile de foc ţâşneau agitate prin norişorii care se învineţiră. Primăvara rămase derutată. Chiar îi dă voie să plece? Şi credinciosul ei căpitan chiar vrea s-o însoţească? Nu ştia dacă trebuie să se bucure sau să plângă. Iar Mărţişor… Nu-i venea să creadă. Chiar este posibil să-şi realizeze visul? Privea prostit când la Soare-Împărat, când la căpitan, când la iubita sa. 
  
Dar bucuria se revărsa valuri, valuri în sufletul lui Mărţişor, inundă şi pe prinţesă şi pe Norocel, care nu-şi stăpâniră emoţiile şi lacrimile de bucurie. Se îmbrăţişară şi se sărutară, chiuind de bucurie. În sfârşit, izbândise! 
  
Totuşi, limbile de foc săgetau tot mai des, norişorii vineţi-sângerii, semn că mânia şi disperarea împăratului erau foarte mari. Cu privirea încruntată, îl fixă pe căpitanul Zefir, nădăjduind că va găsi el o cale să scape de aceşti spioni şi să-i salveze fata, vindecând-o de această iubire nefastă. 
  
- Dacă sunteţi grăbiţi, tună iar împăratul, de ce nu mai plecaţi? Hai, căpitane, urgent să-ţi faci bagajele şi însoţeşte grăbiţii călători! 
  
Prinţesei i se păru nefirească această grăbire din partea împăratului. Îşi aduse aminte de ameninţările tatălui său şi-i zise: 
  
- Îţi mulţumesc, părinte drag, ştiam eu că mă iubeşti cu adevărat! Ştiam! Dar, dacă mă iubeşti atât de mult, dă-mi haine şi arme pe potrivă, dă-mi bravii tăi soldaţi şi războinicii viteji să pot învinge fioroasa Iarnă! 
  
- O, fetiţa mea ambiţioasă! Tu n-ai nevoie de vitejii mei, învinşi de bravul Mărţişor. Vei fi însoţită de Zefir şi de acest brav luptător, iar ei şi gărzile care te slujesc vor învinge pe ticăloasă, aşa cum stă scris în cartea lui Moş Vreme. 
  
- Ai încredere în mine! sări şi Mărţişor. Cu ajutorul prietenului nostru, căpitanul Zefir, învingem pe oricine ne va sta în cale. Iar în cartea lui Moş Vreme spune clar… 
  
- Mai lasă-mă cu moşul tău! îl întrerupse prinţesa. Să nu ne grăbim. Până vom face pregătirile de plecare, cineva să plece în ţara ta, să cerceteze şi să vestească sosirea noastră. 
  
- Dar cine să ne fie sol? întrebă Mărţişor. 
  
Nici Primăvara nu ştia, însă îi veni o idee. 
  
- Iubitule, am lacrimile mele în buchetul de la piept. Şi, cu puterea mea de vrajă, în soli am să-i prefac. 
  
Scoase de la piept buchetul de flori firave cărora le spuse: “Prefaceţi-vă în chipeşi flăcăi!” Din florile aruncate pe podea răsăriră mai mulţi voinici, dintre care unul mai chipeş, înalt şi subţirel, în veşminte şi cizme albe, cu clopoţei de argint la cingătoare, făcu o reverenţă, spunând: 
  
- Poruncă, stăpână! 
  
Primăvara zâmbi entuziasmată: 
  
- O, frumos flăcău, te numesc Ghiocel şi fii primul meu vestitor! Ia-ţi ceata ta şi pleacă în ţara lui Mărţişor să spuneţi la toţi că voi veni şi bucuroşi să mă primească. 
  
Soare-Împărat rămase stupefiat: 
  
- De ce transformi florile-n flăcăi? Ce vrei să faci cu ei? 
  
- Îi trimit soli în ţara Iernii să vestească sosirea mea, pentru că vreau să mă pregătesc şi, mai târziu, voi pleca. 
  
Soare-Împărat era înciudat că iar îi încurcă planurile. Se uită la Zefir, dar îşi păstră calmul şi zise: 
  
- Copilării! Ei nici nu ştiu unde este împărăţia Iernii, cum vor străbate aşa distanţă şi cum se vor apăra de vreun atac al luptătorilor din slujba vrăjitoarei? 
  
- Aşa-i, nu m-am gândit la asta, zise întristată Primăvara, dar tu, ca un grijuliu părinte, vei şti ce trebuie să faci! 
  
- Lăsaţi că mă îngrijesc eu, Majestate! sări căpitanul Zefir. Eu voi organiza plecarea vestitorilor şi propun ca maestrul Rază de Vis să organizeze petreceri în Grădina Fericirii Veşnice în cinstea prietenilor noştri şi a scumpei noastre prinţese. 
  
Toţi cei de faţă izbucniră în urale de bucurie, când auziră de petreceri. Şi împăratul se bucură, zicându-şi că ştie el Zefir ce trebuie făcut. În ce-l priveşte, vrăjitorul Rază de Vis, acesta începu să danseze în jurul tinerilor îndrăgostiţi şi cu toţii plecară spre grădină fericiţi. 
  
-va urma- 
  
Referinţă Bibliografică:
MĂRŢIŞOR-15 / Năstase Marin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1508, Anul V, 16 februarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Năstase Marin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Năstase Marin
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!