Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Năstase Marin         Publicat în: Ediţia nr. 1504 din 12 februarie 2015        Toate Articolele Autorului

MĂRŢIŞOR-14
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Capitolul XVIII 
  
Lupta lui Mărţişor cu vitejii lui Soare-Împărat 
  
În timp ce furiosul împărat încerca să-şi înduplece fiica de a renunţa la plecarea cu Mărţişor, bietul flăcău şi prietenul său rezemau un perete din apropierea unui cuptor, chirciţi pe vine, căzuţi pe gânduri. Norocel avea ochii plânşi şi nici nu mai avea putere să scâncească. Îi spuse lui Mărţişor : 
  
- Auzi, tu, cât de ticălos este acest nemernic de Soare-Împărat! Noi, spioni ai Iernii! Cred că l-a învrăjbit împotriva noastră secătura de Foc Nestins. I-ai plesnit botul, s-a repezit ca berbecul în zid şi se lăuda că te-a bătut. Îţi închipui ce minciuni a turnat el împăratului? 
  
- Dă-l încolo de neisprăvit! Vorba e că împăratul este supărat pe mine şi hotărât să ne pedepsească. Acum, chiar că nu mai avem scăpare. 
  
- Şi ce-ai de gând? Să te laşi făcut scrum? Nu, frăţioare, luptă! Pe viaţă şi pe moarte! Acum nu mai e vorba de cei dragi lăsaţi acasă. 
  
- Cum vrei să lupt cu matahalele astea înzestrate cu forţe supranaturale şi înarmate până-n dinţi? Ei sunt mulţi, puternici, cu forţe magice, iar eu… te am numai pe tine! 
  
- Nu e destul? 
  
- Mă faci să râd, amice! Tu nu te vezi ce eşti şi cum arăţi? 
  
- Eşti vrednic de plâns, Mărţişor , dacă nu mai ai încredere în Norocul tău, dacă ai uitat toţi prietenii pe care i-ai ajutat şi care te vor ajuta în orice împrejurare. 
  
- Ia, stai! Ştii că ai dreptate? A fost suficient să mă gândesc la râuşorul meu şi el a stins sălbaticele flăcări din încinsul cuptor. Norocel insistă: 
  
- Adu-ţi aminte că cizmele tale sunt fermecate, ca şi cămaşa pe care o porţi. Te apără de orice lovituri. 
  
- Iar tu, drăguţule, ai mantaua care te face nevăzut. 
  
- Ai uitat de caseta cu nisip fermecat şi cornul dăruit de împăratul Nisipurilor? 
  
- Sunt aici, drăguţule, la chimir, ca şi piatra transparentă şi scoica albastră sidefie, toate le poartă băiatul la brâul ăsta lat. Şi se bătu fălos pe cingătoarea lată ce-i cuprindea mijlocul. 
  
- Păi, atunci, de ce te mai plângi atâta ca o babă, domnule voinic? 
  
- De, măi Norocel, tu mi-ai dat curaj! Acum n-are decât să m-atace! Aşa am un chef să-i pocnesc! 
  
Şi Mărţişor se ridică în picioare, făcând salturi uriaşe şi icnind, răsucindu-se, dând din picioare, aşa cum văzuse la căpitanul Foc Nestins. 
  
- Fă karate, nene, fă karate! râdea în hohote Norocel. 
  
Căpcăunii Cap Pătrat se alertară şi începură să tragă jeturi de raze în năbădăiosul luptător: 
  
- Potoleşte-te, bă, potoleşte-te, că te sfârtecăm! Vrei să ne superi? 
  
- Nu, puişori, vreau să vă zdrobesc capetele alea pătrate cu ochi bulbucaţi! le spuse Mărţişor, făcând salturi uriaşe prin aer. 
  
- Linişteşte-te, mă, nenorocitule, că te fac scrum! zise şeful căpcăunilor care era speriat. Îngrijorat, strigă la ceilalţi căpcăuni: 
  
- Mergeţi la căpitanul Foc Nestins să ne spună ce facem cu zurbagii ăştia! 
  
Doi căpcăuni alergară disperaţi până în sala tronului, anunţând că prizonierii s-au răsculat. Tocmai atunci intră şi furiosul împărat. Când auzi cumplita veste de la căpcăuni, chemă urgent pe generalii Rază Fierbinte şi Vânt Fierbinte, poruncindu-le: 
  
- Mergeţi amândoi şi lichidaţi-i! Să-i faceţi pulbere! 
  
Năbădăioasele matahale atâta aşteptară, că se buluciră în pas alergător spre cuptoare. Când se deschise uşa 666, se făcură val-vârtej, cu ochii bulbucaţi urlând ca nişte scoşi din minţi, fără urmă de judecată: 
  
- Te-am terminat, tâlharule! Ia-ţi adio de la viaţă! urla Rază Fierbinte. 
  
- Vă spulberăm, mă, vă spulberăm! ţipa Vânt Fierbinte, cu ochii ieşiţi din orbite şi foalele obrajilor încinse. 
  
Urla şi sufla, sufla şi urla. Infernalul Rază Fierbinte alerga turbat, dând din mâini, din care ţâşneau raze ucigătoare şi arunca flăcări din gură, din nări şi din ochi. În furia turbată se împiedică, transformându-se într-un vârtej de foc. Mărţişor văzu cu cine are de-a face, dar Norocel ţipa înspăimântat: 
  
- Văleleu! Ne pârleşte, ne omoară! Aoleu! 
  
- Taci şi pune-ţi mantaua! zise Mărţişor. Treci în spatele meu! 
  
Norocel se execută rapid. Apoi, Mărţişor, scoase scoica cu sidef albastru şi zise: 
  
- Râu, râuşor, vin’ cu vântu-n ajutor! 
  
Coridorul se umplu de apă care curgea cu mare viteză spre cei doi turbaţi. Începu să bată un vânt rece, făcând apa valuri uriaşe, care înghiţiră limbile de foc şi jeturile de raze şi gaze fierbinţi. Miraţi de întorsătura luptei, cei doi se uitară năuci unul la altul, dar îşi făcură curaj: 
  
- La luptă, generale Rază! 
  
- Dă-i `nainte, Vânt Fierbinte! 
  
Şi începură să fie mai turbaţi, mai agitaţi, dar valurile uriaşe şi suflul vântului le stingeau flăcările şi jeturile fierbinţi, iar vântul rece, salvat de Mărţişor, începu să-i lovească cu harapnicul (cel cu care mâna norii). Generalii luptau ca besmeticii, în neştire, încasând lovitură după lovitură. Văzându-i ameţiţi, Mărţişor se gândi să le dea lovitura de graţie, făcând salturi uriaşe prin aer (cizmele fermecate, săracele), răsucindu-se şi zvârlind din picioare cu forţă în ţeasta fălcosului de Vânt Fierbinte, care se rostogoli până la uşă, cu sângele şiroind din orbitele ochilor. 
  
Se mai răsuci o dată şi izbi cu sete în ţeastă şi pe Rază Fierbinte, care văzu stele verzi, rostogolindu-se de-a berbeleacul. Căpcăunii Cap Pătrat o luară la fugă înspăimântaţi. 
  
Mărţişor alergă după cele două namile şi începu să le lovească cu mâinile şi picioarele. Aceştia nu mai reuşeau să-şi mai apere faţa cu mâinile, iar loviturile lui Mărţişor erau neiertătoare. Căpăţânile celor doi sunau ca un butoi gol,după fiecare lovitură. Atât mai apucară să zică: 
  
- Nu da! Nu mai da! 
  
După bumbăceala care-i transformă în două cârpe muiate în sânge, Mărţişor îi apucă de laţele năclăite şi le zise: 
  
- Hai, spuneţi codul şi mergeţi la Soare-Împărat! Ziceţi-i voi cum m-aţi omorât! Şi îi izbi cu căpăţânele de butoanele uşii. 
  
După ce deschiseră uşa, cei doi se târâră pe coate şi genunchi până în sala tronului. Mărţişor le mulţumi prietenilor, care-i spuseră: 
  
- Rămâi sănătos, Mărţişor! Când ai nevoie, să ne mai chemi! Şi dispărură. 
  
Când văzu împăratul în ce hal arătau cei doi viteji ai săi, turbă de supărare: 
  
- Ce e cu voi, nătângilor? Măcar i-aţi lichidat? 
  
- Nu, Măria Ta, iertare! îngăimă Rază Fierbinte. Ne-a terminat el pe noi! 
  
- Măria Ta, se bâlbâi şi Vânt Fierbinte, este cel mai temut luptător pe care l-am întâlnit! Şi vrăjitor pe deasupra. A adus nişte valuri uriaşe şi un vânt fioros, mai puternic decât mine, cu un harapnic de gheaţă şi plumbi grei. 
  
Lui Soare-Împărat nu-i venea să creadă. Nu se poate! Vitejii lui să fie bătuţi de un muritor de rând? Îi ştia de netoţi, că aşa i-a făcut, aşa avea nevoie de ei. Dar şi puternici, şi dotaţi, şi matahale cum erau, trebuiau să facă scrum pe oricine. Îi privi sictirit şi dezamăgit: 
  
- Mi-e silă de voi! Nu mi-am închipuit ce nătărăi mă slujesc! Marş din calea mea, nefericiţilor, că vă trăsnesc acum! 
  
Bieţii generali se târâră şi-n mare viteză dispărură din sala tronului. Soare-Împărat porunci să se adune toţi demnitarii. Aceştia sosiră, fiind îngroziţi când aflară ce s-a întâmplat. 
  
- Ei, zise Soare-Împărat, nu mai am nici un luptător în stare să lupte cu duşmanii mei? Unde sunteţi voi, curajoşilor? Unde sunteţi voi, lăudăroşilor? Unde eşti tu, Uragan de Foc, nerăbdător să te lupţi cu tâlharul? Unde te-ai ascuns? 
  
Cel numit se arătă de după jilţ, cu gura moale: 
  
- Aici sunt, Măria Ta! 
  
- Încă mai eşti aici? 
  
- Ce să fac, Măria Ta? 
  
- Cum ce să faci, neghiobule? Marş la luptă şi ucide tâlharul! 
  
- Îl fac praf, Măria Ta, scrum îl fac! 
  
Se umflă, turbă şi începu să arunce în jur jeturi de flăcări şi raze ucigătoare. Pocnea, urla, sufla, trosnea, bubuia, într-o atmosferă apocaliptică, înfricoşătoare. 
  
În vremea asta, Mărţişor se plimba fălos pe lângă cuptoare, căpcăunii Cap Pătrat fugind speriaţi din calea lui. Norocel chihotea în cârca lui: 
  
- I-ai făcut praf, nenicule, zob i-ai făcut! Ce m-am distrat! 
  
- Auzi, tu? Dă-te jos din cârca mea! M-am săturat să te mai duc în spate! Tu nu m-ajuţi deloc! 
  
- Nici nu e nevoie, neică, zise Norocel, coborând. După cum i-ai tăvălit, eu nu mai aveam ce să le fac. Parcă ziceai că nu vrei să te lupţi cu ei, că sunt mari şi tari! 
  
- Ce să zic, măi Norocel? Când i-am văzut aşa de fioroşi şi cum se înfoiau ca nişte curcani, credeam că sunt grozavi. Dar şi prietenii noştri… Fără ei nu reuşeam să-i snopesc. Acum, ce crezi că va face împăratul? O să ne mai supere? 
  
- Bineînţeles! Crezi că l-ai lămurit? Nu-ţi iartă el acest afront! Îţi mai trimite el alte matahale, mai fioroase. Aşa că… pregăteşte-te! 
  
- Până nu-i cotonogesc toţi vitejii, nu-l voi convinge că am, totuşi, intenţii lăudabile, zise Mărţişor. Să vină… 
  
N-apucă să termine vorba, că ajunse până la el vuietul tunetelor şi trosnetelor făcute de Uragan de Foc. Încă nu se deschisese uşa 666, că vuietele se revărsară până la ei ca o avalanşă de zăpadă, prăvălită într-o vale fără fund. Şi aceste zgomote infernale reverberau cu cele din cuptoare şi se amplificau, de credeai că nu cerul, ci întreg Universul, cu stele cu tot, se prăvale asupra lor. Pe Mărţişor îl apucă groaza, deşi îşi făcuse atâta curaj. Cât despre Norocel… El era ud, ud! Dar ud fleaşcă! Şi alerga de colo, colo, ca un şoricel încolţit de pisică: 
  
- Ce e asta, nene? Aoleu, acum chiar că murim! Şi se făcu mic, mic lângă zid. 
  
- Scoală, prostule, şi fii tare! îl îmbărbătă Mărţişor (de fapt îşi dădea lui curaj). Pune-ţi pelerina şi sări în spate! 
  
Norocel îşi aruncă pelerina de i se vedeau numai ochii sticlind jucăuş şi sări rapid în cârca lui nenea Mărţişor. 
  
- Pe ei, nenicule, fă-i zob! şuieră la urechea lui Mărţişor, care scoase iute caseta cu nisip şi-l aruncă pe el. Dintr-o dată îmbrăcămintea lui se acoperi cu o peliculă gri-argintie, sclipitoare, dar moale la pipăit şi elastică. Îşi puse şi piatra albastră pe cap, care se transformă într-o cască ce-i acoperea capul până la umeri. Un văl alburiu îi căzu pe tot trupul făcându-l invizibil. Apoi, scoase cornul sunând prelung din el prin care chemă vânturile şi nisipurile fierbinţi. 
  
- Acum, să poftească tolomacul ca să-l căsăpesc! Şi începu să facă salturi uriaşe, aruncând şi el ţipete războinice, prea slabe ca să acopere zgomotul infernal ce venea de la Uragan de Foc. Turbatul deschise uşa şi începu să alerge hăbăuc pe întortocheatele coridoare, tunând, trăsnind şi aruncând cu flăcări şi gaze ucigătoare, căscând gura cât o peşteră. 
  
- Unde sunteţi, nenorociţilor, că vă termin! Acuş vă spulber, vă fac scrum! 
  
Şi Mărţişor îi făcu pe plac. Îi spulberă în ochi un munte de nisip. Dar, mai ales, în peştera de gură căscată, în foalele umflate ale lui Uragan de Foc, Mărţişor arunca, val după val, cu nisip. Acesta se înecă, orbi şi începu să sufle în disperare, aruncând flăcările în vârtejuri, dar jeturile de nisip ale prietenilor lui Mărţişor le stingeau, spre furia şi ciuda fiorosului războinic, care nu vedea cu cine se luptă. 
  
Când văzu că a ameţit de furie şi turbare şi nu mai vede nimic în jur, Mărţişor se apropie de el în salturi uriaşe. Începu să-l lovească cu picioarele şi pumnii în ochi, în creştet, în ceafă, în foalele obrajilor, alteori în burtă sau în fund, rostogolindu-l şi dându-l de-a dura, ca pe un gogoloi de foc aruncat în lungul coridoarelor. Gogoloiul se lovea de ziduri şi ricoşa dintr-un perete în altul, ca bilele de biliard. Când bila de foc încetinea viteza, Mărţişor din nou o plesnea, lovind-o din perete în perete. Într-un târziu obosi. Ridică viziera coifului şi zise: 
  
- Îţi mulţumesc, împărate al Nisipurilor! Vă mulţumesc, dragi prieteni! Numai cu ajutorul vostru am învins! 
  
- Rămâi sănătos, Mărţişor ! Şi vârtejurile de nisip fierbinte dispărură ca prin farmec. Apoi, Mărţişor alergă după gogoloiul de flăcări care gemea. Şi îi mai plesni un şut ca să nu piardă din viteză şi îl ţinu numai în şuturi până la uşă. 
  
- Acum, drăguţule, spune codul, deschide uşa şi… afară! Îl mai plesni o dată de se rostogoli cu viteză în direcţia sălii tronului împărătesc. 
  
- Transmite salutări împăratului! mai apucă Mărţişor să strige din uşă şi se întoarse spre cuptoare. În spatele lui, Norocel chihotea: 
  
- Măi nene, da i-o făcuşi! Da’ ce-i făcuşi! 
  
- Tot mai eşti în spatele meu, mă? Dă-te jos! se scutură Mărţişor. 
  
- Nu mă dau, nu mă dau, că aici e bine! Şi Norocel râdea în hohote. 
  
-va urma- 
  
Referinţă Bibliografică:
MĂRŢIŞOR-14 / Năstase Marin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1504, Anul V, 12 februarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Năstase Marin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Năstase Marin
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!