Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Năstase Marin         Publicat în: Ediţia nr. 1496 din 04 februarie 2015        Toate Articolele Autorului

MĂRŢIŞOR-11
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Capitolul XIV 
  
Mărţişor şi Norocel - prizonieri în palatul Soarelui 
  
În timp ce Soare-Împărat se sfătuia cu demnitarii săi cum să procedeze cu Mărţişor şi Norocel, aceştia stăteau uitaţi pe un coridor, în faţa unui cuptor încins, în care se vedea printr-un zid transparent de culoare violetă, dansul sălbatec al flăcărilor, însoţit de un huruit puternic, asemănător unor tunete ce se auzeau din interiorul cuptorului. 
  
Se gândiră să fugă. Dar unde? Încercară să facă paşi mărunţi spre uşă, dar un căpcăun “Cap Pătrat” începu să arunce după ei jeturi de raze fierbinţi. Se opriră. În dreapta şi-n stânga, alte coridoare nesfârşite cu căpcăuni de pază la răscruce. Erau teribili aceşti căpcăuni. De la ei aflară că aceste coridoare nesfârşite sunt într-o ţesătură de labirint prin care te poţi rătăci cu uşurinţă. La fiecare răscruce era de pază câte un căpcăun “Cap Pătrat”, nişte namile păroase, cu capul cubic, cu patru feţe pătrate, iar pe fiecare faţă un ochi bulbucat cu sprânceană în unghi ascuţit, nas borcănat, gură mare cu dinţi rari şi ascuţiţi ca nişte colţi şi cu fălci ca nişte foale. Erau raşi în cap pentru că părul dat pe spate le-ar fi intrat pe faţa opusă. 
  
- Noi suntem paznicii cuptoarelor solare! se făleau ei. 
  
- De cine le păziţi? i-a întrebat Mărţişor. 
  
- De duşmani! zise un fălcos. 
  
- Credeţi că încearcă cineva să le fure sau să le distrugă? Aţi prins vreunul până acum? le mai zise Mărţişor. 
  
Căpcăunii se uitară ca dobitocii unul la altul, apoi priviră suspect la Mărţişor. Unul mai fălcos îi zise: 
  
- Băă! Ia fă paşi până la perete! Executarea! 
  
Mărţişor se uită cu milă la umflat şi plecă de lângă ei. Se duse lângă Norocel, care se chircise şi scâncea ca un copil mic: 
  
- Ce ne facem, neiculiţă? Până la urmă tot ne aruncă în cuptorul ăla! Păcat de tinereţea noastră! 
  
- Nu-mi pasă, se prefăcu Mărţişor. Dacă sunt cu tine, n-am nici o grijă! Nu ştii vorba aia: ”fă-mă mamă cu noroc…!" 
  
- Las-o baltă, că nu se potriveşte! Mai bine gândeşte-te ce facem, cum scăpăm de-aici!… Şi mi-e o foame!… Că n-apucai să mă-nfrupt din toate bunătăţile pe care le-am văzut în palatul Primăverii. 
  
- Ia uite la ce se gândeşte el acum? 
  
- Păi, da! Barem să mor sătul! 
  
Şi iar începu să scâncească. 
  
- Mă, năzdrăvane, nu te mai smiorcăi! Ia să facem inventarul! Mai ai pelerina aia? 
  
- Cum să nu! Hai, că-ţi vin ideile! 
  
Şi Norocel dădu să scoată pelerina din buzunar, însă cercurile de foc îl strângeau de mâini de parcă ar fi avut cătuşe. Deşi erau departe de trup, aceste cercuri albăstrii nu-i ardeau, nu-i pârjoleau, dar nu le dădeau voie să facă mişcări mai mari cu mâinile. Mâinile le puteau mişca pe lângă corp, iar cu picioarele puteau face orice mişcare pentru că cercurile erau până la brâu. 
  
- Ia uite şmecherie cu cercurile astea! zise Norocel înciudat. 
  
Încercă să le lase în jos, să se frece de perete. Nimic. Căpcăunul de la răscruce râdea în hohote: 
  
- Vă chinuiţi degeaba, bă, proştilor! Numai eu pot să vă scap de ele, dar nu vreau! Ha, ha, ha! 
  
- Eşti un lăudăros, nu te cred! îi zise Mărţişor. 
  
- Nu crezi? se supără Cap Pătrat. Ia să vezi! 
  
Şi-ntinse mâna dreaptă, cu degetul arătător spre Mărţişor, ochi şi trase un jet de raze fierbinţi în cercul de la brâul lui Mărţişor. Cercul de foc dispăru. 
  
- Mai vrei să vezi? întrebă căpcăunul. 
  
- Mai vreau! zise Mărţişor. 
  
Şi căpcăunul mai trase un jet în cercul următor, eliberându-i mâinile până la cot. 
  
- Eşti un bun ochitor, dar nu cred să le distrugi pe toate de la prima lovitură. 
  
- Ia mai lasă-mă în pace! Vrei să te eliberezi, ai? Crezi că sunt prost? Am vrut să-ţi arăt ce pot! 
  
- Păi, asta e, că nu poţi! îl zgândări Mărţişor. 
  
- Băăă! tună căpcăunul. Nu mă supăra că te fac ciur! 
  
- Asta poţi pentru că ai suprafaţă mare de ochit, dar n-ai să poţi lovi fiecare cerculeţ din prima lovitură! 
  
Căpcăunul fierbea de ciudă. El era renumit printre ai săi ca fiind cel mai bun ţintaş şi nemernicul ăsta îşi bate joc de el. Se uită cu scârbă la Mărţişor şi-i aruncă: 
  
- Pe ce facem pariu? 
  
- Pe ce vrei, dar numai lauda e de tine, găunosule! 
  
Căpcăunul se înfurie, ochiul îi ţâşnea din orbită, sprânceana i se ascuţea, iar foalele obrajilor i se umflau agitate. Începu să urle: 
  
- Te fac scrum, bă, te fac scrum! Dar mai întâi să-ţi arăt eu cine-i şeful ţintaşilor. Şi începu să tragă turbat cu jeturile de raze în cercurile de foc ale lui Mărţişor şi Norocel. După fiecare lovitură, icnea: 
  
- Acu’ crezi, bă stârpitură, acu’ crezi? Acu’ crezi, bă? 
  
După ce-l văzu şi pe Norocel eliberat de cercuri, Mărţişor căzu în genunchi şi-l imploră: 
  
- Iartă-mă, viteazule căpcăun, acum cred că eşti cel mai mare ţintaş din lume, iartă-mă! 
  
- Dar să nu vă mişcaţi de-acolo, că vă spulber cenuşa pe pereţi! 
  
Şi începu să se plimbe în cerc, mulţumit că-i dăduse o lecţie acestui nemernic care, în cele din urmă, s-a convins că el este cel mai mare ţintaş din lume. 
  
- I-o făcuşi, nenicule, i-o făcuşi! mustăci Norocel. 
  
- Taci şi aşteaptă să-i treacă furia! îi şopti Mărţişor. Mai aşteptăm puţin, apoi ne învelim cu pelerina până peste cap şi mergem la uşă, încet, încet! 
  
- Dar uşa cum o deschidem? 
  
- Vedem noi! 
  
- Nu crezi că e mai bine să aflăm tot de la nătărău? 
  
- Nu întinde coarda prea tare, că se rupe! îi zise Mărţişor. 
  
O vreme aşteptară în tăcere, căldura devenea tot mai sufocantă, începură să transpire (îmbrăcaţi cu multe haine, cu cizme în picioare), iar Norocel începu să spună că i-e sete. 
  
- Parcă ziceai că ţi-e foame! îi zise Mărţişor 
  
- Mi-e şi foame, mi-e şi sete! răspunse Norocel. 
  
- Lasă că-ţi trece! zise Mărţişor, gândindu-se la prinţesa lui dragă. Ce-o fi făcând biata mea iubită? 
  
- Măi Norocel, mai spuse Mărţişor, eu nu înţeleg, de ce s-a supărat Soare-Împărat? Ce i-am făcut? Doar Primăvara i-a spus că mă iubeşte şi că este fericită cu mine! Zău că nu pricep nimic! 
  
- Păi, este şi greu de priceput când vrei să-i furi fata! 
  
- Cine-a spus că o fur? Ea vrea să vină cu mine! Orice tată e bucuros când fata lui este iubită şi cerută în căsătorie. 
  
- Dar tu nu ai cerut-o în căsătorie! 
  
- Asta era! zise Mărţişor. D-aia este supărat! Trebuie să-i cer mâna prinţesei! Şi, bineînţeles, iertare, că n-am făcut asta de la început! 
  
- Cine te crezi tu să ceri mâna unei fete de împărat? 
  
- Dacă fata mă iubeşte! 
  
- Las-o moale! Unul este Soare-Împărat, iar Primăvara cea mai frumoasă din lume. Pe deasupra, cu puteri magice. Nu-ţi dai seama că trebuie să aibă un soţ pe măsura ei? 
  
- Aşa-i! zise întristat Mărţişor. Bine, îi voi spune că o iubesc pe prinţesă, dar nu îndrăznesc s-o cer de soţie, că nu sunt de rangul ei. Numai să-mi permită să-i fiu slujitor, sub comanda căpitanului Zefir. 
  
- Ai uitat de ce-ai venit aici, drăguţule? îi replică Norocel. 
  
- N-am uitat, dar Primăvara va veni în ţara noastră şi fără să-mi fie soţie! Ştii bine ce scrie în cartea lui Moş Vreme, iar prinţesa a spus că doreşte s-o înfrunte pe Împărăteasă. 
  
- Bine, dar cum scăpăm de aici? Cum ajungi la împărat să-i spui ce gândeşti? 
  
- Ai dreptate! M-am răzgândit! zise oarecum liniştit Mărţişor. Când vor veni cei doi căpitani, că trebuie să mai vină, le cer să vorbesc cu împăratul înainte de a ne arunca în cuptor. 
  
- Şi dacă ne aruncă fără să-ţi dea voie să vorbeşti cu împăratul?… Ei, ai amuţit? Nu mai ai idei? 
  
Mărţişor se îngrijoră. Era posibil să nu-l ierte împăratul, dar, dacă nu ajungea la el, era şi mai rău. Nu mai avea nici o şansă… 
  
Cum stăteau ei îngânduraţi, neştiind ce să facă, se pomeniră că uşa se deschide şi căpitanul Foc-Nestins, însoţit de câţiva soldaţi din gardă, venea în marş forţat spre ei. 
  
Capitolul XV 
  
Lupta lui Mărţişor cu căpitanul Foc-Nestins 
  
-H 
  
ei, ridicaţi-vă! A urlat de departe căpitanul Foc-Nestins. Soarta voastră a fost hotărâtă! 
  
Mărţişor şi Norocel săriră în picioare. Primul făcu ochii mari şi rămase cu gura căscată, dar Norocel începu să plângă, văicărindu-se: 
  
- Aoleu, ţi-am spus eu? Aoleu, murim! Murim de tinerei! 
  
- Staţi, urlă căpitanul Foc-Nestins. Credeţi că muriţi aşa, cu una, cu două? Nu, drăguţilor! Împăratul a ordonat să vă luptaţi cu mine! Hai, la luptă! Şi scoase sabia din care ţâşneau flăcări. Apoi începu să facă fandări, iar cu sabia diverse figuri de duel. Norocel se lipi de zid, chircindu-se. Mărţişor se feri de loviturile năbădăiosului cavaler şi strigă: 
  
- Dacă ai ordin să ne arunci în cuptor, de ce mai dai cu sabia? 
  
- Pentru că ştiu să mă duelez şi aşa a hotărât împăratul! Nu mă plictisi! En garde! 
  
- Ce, en garde? Nu vezi că eu nu am sabie? Şi chiar dacă aş avea, nu ştiu să mă lupt cu sabia! 
  
- Păi, de ce nu ştii, măi frate? Ce fel de cavaler eşti? Ai venit să furi prinţesa fără să ştii să lupţi? Dacă eşti prost, stai acasă! 
  
Şi mândrul căpitan se uită fudul la soldaţii lui, care zâmbeau aprobator. Băgă sabia în teacă, o desprinse de la brâu, aruncând-o soldaţilor. 
  
- Zici că nu ştii să te lupţi cu sabia? mai întrebă căpitanul, apucându-l de nas pe Mărţişor. Că eşti prost, văd! Dar ceva karate ştii? Jiu-jitsu? 
  
- Ce sunt alea? întrebă Mărţişor, lăcrimând de durere că-l strângea de nas. 
  
- I-auziţi, bă, ce sunt alea? zise căpitanul către soldaţi, care izbucniră în hohote de râs. 
  
- Uite, bă, ce este! mai zise căpitanul, răsucindu-i o mână lui Mărţişor. 
  
- Stai dom’ le, că-mi rupi mâna! se împotrivi Mărţişor, în râsetele soldaţilor. 
  
- Va să zică te împotriveşti, nu eşti bleg! 
  
- Nu sunt bleg, dar nu ştiu karate şi… ce mai ziseşi! 
  
- Atunci, tu cum te lupţi, mă? 
  
- Păi… nu mă lupt! 
  
- Cum nu te lupţi, mă, nenorocitule? Şi-ncepu să zvârle din picioare şi din mâini. Bietul Mărţişor fu nevoit să se ferească la fiecare probabilă lovitură. Şi norocul lui că era mai iute decât căpitanul, astfel că nu încasă nicio lovitură din fulgerătoarele azvârlituri din mâini şi din picioare ale acestuia. Mai ales că atunci când se răsucea şi azvârlea cu mâna sau cu piciorul, din vârful degetelor de la mâini sau din cizmele căpitanului ţâşneau flăcări şi raze ucigătoare. Erau iuţi mişcările căpitanului, dar mai iuţi mişcările lui Mărţişor care intuia direcţia loviturii şi repede se apleca sau se ferea. Soldaţii asistau zâmbind, mândri de măiestria căpitanului lor, dar înciudaţi că nici o lovitură nu nimerea în plin. 
  
- Stai, domnule căpitan, nu mai da! se ruga Mărţişor. Ce ţi-am făcut? 
  
- Ce mi-ai făcut, ai? Ce mi-ai făcut? se oţăra căpitanul, înfuriindu-se mai tare. 
  
- Dar eu nu v-am făcut nimic, chiar vă stimez şi vă admir măiestria de luptător! mai spuse Mărţişor, ferindu-se mereu. 
  
- Ia ascultă, bă, prăpăditule! zise căpitanul, oprindu-se din salturi. Îţi baţi joc de mine? Îţi poruncesc să lupţi! 
  
- Păi, cum să lupt? Am spus că nu ştiu să lupt! 
  
- Să faci ce fac eu! 
  
- Ce să fac? 
  
- Nu văzuşi? 
  
- Văzui, dar nu pricepui, că ai făcut cam repede! 
  
- Ia, uită-te! zise căpitanul, răsucindu-se şi azvârlind cu piciorul. Din întâmplare lovi în piept pe bietul Norocel, aruncându-l cu capul de perete, în râsetele şi aplauzele soldaţilor. 
  
Bietul băieţaş urlă de durere, văietându-se: Aoleu, mor, mă doare! Mărţişor luă aminte, înfuriat că a fost lovit Norocel. 
  
- Să încerc şi eu, căpitane! Îmi dai voie? Dar să te fereşti şi tu, să nu te lovesc! 
  
- Chiar te rog! îl luă peste picior Foc-Nestins, în râsetele soldaţilor săi. 
  
- Atenţie! zise Mărţişor, răsucindu-se, căzând pe mâini, azvârlind cu amândouă picioarele, ca un cal nărăvaş, lovind din plin şi puternic pe năbădăiosul căpitan, căruia îi ţâşni sângele din nas, şi se dădu de-a berbeleacul de vreo două ori, până în peretele opus. Subordonaţii lui amuţiră, făcând ochii mari la Mărţişor. Căpcăunul de la răscruce începu să râdă în hohote. Căpitanul Foc-Nestins avea ochii vineţi şi acum vedea ca prin ceaţă. La lovitură văzuse stele verzi. Dar nu asta-l supăra. Turbă de furie că Mărţişor îl făcuse de râs în faţa subordonaţilor. Şi Cap Pătrat ăsta!… 
  
- Ce râzi, bă, idiotule, ce râzi? Acu’ îţi retez căpăţâna! 
  
Se ridică în picioare, îşi tamponă cu batista sângele care-i curgea şi se apropie de Mărţişor şuierând: 
  
- Dai în mine, mă? Dai în mine? 
  
- N-am vrut, domnule căpitan! V-am zis să vă feriţi! se scuză Mărţişor. 
  
- Aha, râzi de mine, dai în mine, ai? 
  
Şi se repezi turbat către Mărţişor, cu capul înainte. Acesta se feri cu iuţeală, astfel că năprasnica lovitură a căpitanului lovi din plin peretele care vibră sub colosala forţă. Căpitanul căzu lat, leşinat şi năucit de lovitură. Mărţişor se fâstâci. Nu ştiu ce să facă. Începu să-l bată pe spate, uşor. 
  
- Domn’ căpitan! Treziţi-vă dom’ căpitan! N-am vrut! 
  
Căpcăunul nu mai râse; rămase mut ca şi soldaţii căpitanului. După un timp, căpitanul se ridică, împleticindu-se: 
  
- Te-am lovit tare, aşa-i? 
  
- Aşa-i! zise Mărţişor, ca să-i facă pe plac. 
  
- Recunoşti că sunt bun? 
  
- Recunosc! 
  
Căpitanul se uită la căpcăun. Acesta luă poziţie de drepţi. Privi şi spre soldaţi. Aceştia se uitară stânjeniţi la el. 
  
- Ce vă zgâiţi aşa la mine? Lupta s-a terminat! Aţi văzut cât de bun sunt? 
  
Căpitanul turbă de-a binelea: 
  
- Atenţiune, drepţi! Aruncaţi străinii în cuptorul din faţă! Executarea! Cap pătrat, deschide uşa cuptorului! 
  
Soldaţii se repeziră la Mărţişor şi Norocel, îi înşfăcară cu toată împotrivirea lor şi-i târâră spre uşa cuptorului. 
  
- Staţi, ţipa Mărţişor, vreau să vorbesc cu împăratul! Opriţi-vă! 
  
Dar soldaţii, privind figura împietrită a căpitanului Foc-Nestins, îi târau spre cuptor. Căpcăunul apăsă nişte butoane, uşa cuptorului se deschise, ţâşnind din ea limbi de foc turbate şi agitate. Norocel ţipa dând disperat din picioare, urla şi Mărţişor împotrivindu-se cu înverşunare, dar până la urmă, soldaţii şi căpcăunul reuşiră să-i arunce în cuptor… 
  
În astfel de situaţii te rogi la Dumnezeu să-ţi dea cea mai bună soluţie, însă numai Sfânta Nevoie te mai poate salva. 
  
Şi, într-adevăr, Mărţişor ţipă disperat, chiar din gura cuptorului când soldaţii îi împingeau şi închideau uşa după ei. Într-o fracţiune de secundă, scoase de la chimir scoica vrăjită şi strigă: 
  
- Râu, râuşor, vino-n ajutor! 
  
Şi unde începură să ţâşnească în faţa lui jeturi puternice de apă, ca din mii de furtunuri ale pompierilor. Cuptorul se umplu de aburi albi, ca o ceaţă groasă prin care nu se mai vedea nimic, iar jeturile de apă se aruncau puternic până-n fundul cuptorului, de unde se întorceau spre gura lui ca un râu, până la picioarele lui Mărţişor şi Norocel. 
  
Cei de-afară văzură cum se formează ceaţa deasă din cuptor, dar nu mai văzură flăcările şi nici pe străini. Veniseră şi alţi căpcăuni să ajute la aruncarea în cuptor a străinilor, dar nu mai pricepură nici ei ce se-ntâmplă în el. 
  
Aşa ceva nu mai văzuseră. 
  
- Ce se-ntâmplă, domnule căpitan? întrebă un căpcăun. 
  
Căpitanul era şi el mirat. Aşa ceva nu mai văzuse şi nu putea să dea nici o explicaţie. Se repezi la căpcăuni: 
  
- Ce vă zgâiţi, idioţilor? La posturile voastre, fuga-marş! 
  
Căpcăunii se mai uitară o dată şi se buluciră, alergând fiecare la postul lui. Soldaţii luară şi ei poziţia de drepţi, cu ochii bulbucaţi la căpitan. Prin ceaţa deasă se văzu totuşi cum Mărţişor se apropie de peretele transparent al cuptorului în care începu să bată cu pumnul: 
  
- Daţi-mi drumul! Vreau să vorbesc cu împăratul! 
  
Soldaţii se uitau întrebător la căpitanul Foc-Nestins. Acesta, speriat, ordonă: 
  
- Stânga-mprejur! Înainte marş! 
  
O luă şi el în pas alergător spre uşă, pe care o deschise la repezeală. Se opri direct în sala tronului. Când văzu Soare-Împărat cum arată Foc-Nestins - mototolit, speriat, cu vânătăi la ochi, cu nasul umflat şi cu buza spartă, sângerând - înţelese că viteazul lui a dat lupte grele cu străinii. 
  
- Ce s-a-ntâmplat, căpitane? A fost luptă grea? 
  
- Majestate, m-am luptat pe viaţă şi pe moarte! Dar străinii ăştia au puteri supranaturale. După ce am folosit toată forţa şi măiestria mea militară şi cu greu i-am învins, că sunt nişte luptători formidabili, i-am aruncat în cuptor şi… 
  
- Şi?… zise nerăbdător împăratul. 
  
- Şi?… ziseră şi ceilalţi demnitari înfricoşaţi. 
  
- Ca prin minune, în cuptor au ţâşnit mii de jeturi de apă care au stins flăcările cuptorului, iar mizerabilii au scăpat, neatinşi de flăcări. 
  
- Ce v-am spus eu? făcu împăratul, astea sunt lacrimile nenorocitei de Dureri! Sau, poate, ale Speranţei! Asta e! Speranţa mi i-a trimis pe cap să-mi ia fata! A, dacă-i aşa, luptăm pe viaţă şi pe moarte! 
  
- Pe viaţă şi pe moarte, Majestate! strigară în cor demnitarii, nefiind convinşi să lupte chiar aşa. 
  
- Dar eu cred că este vrăjitor, Majestate! zise Uragan de Foc. A vrăjit pe prinţesă, a vrăjit cuptorul, l-a bătut măr pe viteazul nostru căpitan. Toţi izbucniră în hohote de râs. 
  
- Pardon, domnilor! zise căpitanul Foc-Nestins. Nu m-a bătut, ci m-am luptat cu el şi l-am învins în luptă dreaptă! Păi, nu l-am aruncat eu în cuptor? 
  
- Unde sunt acum, căpitane? întrebă împăratul. 
  
- V-am spus, în cuptorul meu! Ţipă şi vor să vorbească cu Majestatea-Voastră! 
  
- Ce vor? 
  
- Nu ştiu! Vor să vă vorbească, să vă spună ceva! 
  
Curiozitatea îl stârni pe Soare-Împărat. 
  
- Trebuie să aibă un mesaj de la nemernica de Durere sau de la nenorocita de Speranţă! gândi împăratul. 
  
În definitiv, ce mai vor nenorocitele astea? Nu le-am spus clar că am terminat cu ele? Ia să vedem, ce vor aceşti străini? 
  
- Du-te şi adu-i încoace, căpitane! 
  
- Am înţeles, Majestate! bătu călcâiele căpitanul Foc-Nestins şi făcu stânga-mprejur. 
  
Referinţă Bibliografică:
MĂRŢIŞOR-11 / Năstase Marin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1496, Anul V, 04 februarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Năstase Marin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Năstase Marin
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!