Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Năstase Marin         Publicat în: Ediţia nr. 1493 din 01 februarie 2015        Toate Articolele Autorului

MĂRŢIŞOR-10
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Capitolul XIII 
  
La palatul lui Soare-Împărat 
  
Mânia lui Soare-Împărat se revărsă peste tot, întunecând zările şi, odată ajuns la palat, tună porunca: 
  
- Urgent să se adune Sfatul Ţării! 
  
Toţi demnitarii alergară îngroziţi la palat, neştiind despre ce este vorba şi de ce este supărat împăratul. Sosiră marii conducători de oşti, dintre care trebuie să-i menţionăm pe vajnicii generali: 
  
RAZĂ FIRBINTE,comandantul luptătorilor cu raze ucigătoare, o namilă în armură roşie, lucitoare, cu orificii pe braţe, piept şi picioare, mascate cu solzi portocalii, orificii prin care, pe timp de luptă, ţâşneau raze fierbinţi.Pe cap purta un coif auriu, cu un minitun în vârf, mascat de false panaşuri, prin care, în luptă, arunca fulgere surprinzătoare. Era înzestrat cu puteri supranaturale, astfel că, atunci când se înfuria, îi ieşeau jeturi de raze şi flăcări din ochi, din gură, din piept, ori din picioare, transformându-se într-un vârtej de foc ucigător.Din cauza asta toţi se fereau din calea sa pentru a nu fi topiţi sau pulverizaţi în vapori fierbinţi, de razele lui. 
  
Generalul VÂNT FIERBINTE, comandantul vânturilor fierbinţi, o matahală umflată la faţă, cu fălcile ca nişte foale, din care sufla jeturi de vapori fierbinţi, în stare să taie blindaje de oţel, ca un uriaş aparat de sudură. Când sufla, totul în calea sa lua foc şi se topea, chiar şi cei mai mari gheţari. 
  
Generalul URAGANdeFOC era cel mai puternic şi cel mai turbat. Ăsta, dacă era mânios, sufla jeturi de foc şi raze ucigătoare prin toate coclaurile Universului, de zburau norii ca fulgii dintr-o pernă ruptă. Topea şi planetele şi le spulbera resturile prin toate văgăunile cerului. Noroc că împăratul îl ţinea din scurt să nu facă prăpăd pe pământ. Dacă era furios, împăratul îl trimitea la cazanele solare să spulbere gazele încinse. 
  
Mai avea împăratul şi alţi demnitari, înţelepţi şi luminoşi, pe care se bizuia în treburile împărăţiei. Astfel, mai importanţi erau: 
  
Vestitul NOR ALB,comandantul oştilor de nori albi, care pluteau prin văzduh şi se luptau cu norii vineţi din armatele Iernii. 
  
Vrăjitorul RAZĂdeVIS, îmbrăcat în straie de mătase aurie, împodobite cu diamante sclipitoare, având un chip luminos din care izvorau raze delicate, mătăsoase, învăluind fiinţele din jur cu lumină blândă şi acea căldură care trezeşte la viaţă şi bucurie.Din pletele sale aurii împrăştia un parfum ameţitor,făcându-i pe cei din jur să se simtă ca în nişte grădini fermecate, unde florile cântă ca sirenele şi se învârt într-un vals ameţitor cu îmbrăţişări şi sărutări pătimaşe. 
  
Veţi zice că vrăjitorul radia droguri. Nu, razele lui nu erau droguri. Aceste visări stimulau optimismul, dragostea de viaţă şi puterea de creaţie. De aceea, ţara lui Soare-Împărat era bogată, cu oameni sănătoşi, viguroşi şi creativi, deşi, cu cât deveneau mai bogaţi, erau tot mai egoişti, mai răi şi mai lacomi. 
  
Mai intrară în sală şi cei doi căpitani care au dus prizonierii în sala cuptoarelor, Foc Nestins, comandantul gărzilor de la palat şi al paznicilor de la cuptoare, şi Zefir, comandantul gărzilor prinţesei Primăvara. 
  
Toţi demnitarii se aşezară în jilţurile aurite, fiecare după rang, în jurul unei mese ovale, uriaşe, placată cu aur şi pietre scumpe. 
  
Într-un capăt al mesei, pe un piedestal înalt, cu trepte de argint aurit, era aşezat tronul împărătesc, din aur, cu arabescuri şi încrustaţii de safire, rubine şi diamante. Tronul împărătesc şi treptele piedestalului erau învăluite în nori albi, străpunşi de fulgere şi limbi de foc, care ţâşneau din tron atunci când se mânia împăratul. 
  
După ce se adunară toţi marii dregători, apăru şi luminosul împărat, însoţit de fulgere şi tunete. Toţi căzură cu frunţile la podea, până când împăratul se aşeză pe tron. Când se potoliră fulgerele şi tunetele, împăratul porunci: 
  
-Aşezaţi-vă! 
  
Bezmetici şi înfricoşaţi, demnitarii se aşezară în jilţuri. 
  
- V-am adunat, începu Soare-Împărat, pentru a vă aduce la cunoştinţă unele evenimente grave care au avut loc în împărăţia noastră. 
  
Toţi ciuliră urechile, fiecare temându-se să nu-l supere şi să fie trăsnit de mânia lui. 
  
- După cum ştiţi, continuă împăratul, noi am creat Grădina Fericirii Veşnice pentru mulţumirea dragii noastre prinţese Primăvara şi i-am dat o gardă comandată de căpitanul Zefir, i-am făcut toate plăcerile, pentru fericirea ei şi a noastră . 
  
- Aşa este, Majestate! strigară toţi în cor. 
  
- Am ferit grădina fermecată de orice străin, am dat ordin să fie păzită de fioroşii căpcăuni şi iată că răul, pe care nu l-am voit, s-a întâmplat. 
  
- Ce s-a întâmplat, Majestate? se auziră iarăşi voci. 
  
- Iată că în grădină au pătruns doi străini, iar unul din ei a reuşit să o convingă pe prinţesă să plece cu el în împărăţia Iernii, duşmanul nostru de atâta amar de vreme. 
  
- Nu se poate, Majestate! săriră înfierbântaţi demnitarii. 
  
- Să-i ucidem! Să-i ucidem cu raze! ţipă generalul Rază Fierbinte. 
  
- Să-i spulberăm! Să-i spulberăm! urla generalul Vânt Fierbinte. 
  
- Lăsaţi-mă să-i distrug eu! tuna Uragan de Foc. 
  
Începu o hărmălaie de nedescris. Toţi aruncau cu flăcări, cu raze ucigătoare, cu jeturi de gaze fierbinţi sub privirea furiosului împărat. Căpitanul Zefir îi privea zâmbind amuzat, la ridicolul dans al turbării şi furiei. 
  
Dar paharul răbdării împăratului se revărsă scârbit de atâta potop de prostie: 
  
- Linişte! Nu v-am adunat ca să admir răbufnirile voastre de idioţenie. 
  
Nătângii se potoliră şi rămaseră uluiţi, cu gura căscată. 
  
- Vreau să chibzuim, continuă împăratul, să vedem ce facem, pentru că prinţesa s-a îndrăgostit de acest tânăr şi, dacă-l omorâm, se va înfuria şi nu va renunţa la plecarea în împărăţia Iernii. Nu ştim dacă se va supăra sau nu.Tocmai de aceea v-am chemat: să-mi daţi un sfat bun, nu prostie imbecilă! 
  
Se aşternu o linişte apăsătoare, o falsă impresie de matură chibzuinţă. Ce să spună ei? Ei executau porunci de luptă, de distrugere, de pedepsire. Stăteau cu fruntea în podea şi se prefăceau că gândesc. De fapt, nu înţeleseseră mai nimic. Cine erau străinii? De ce s-a îndrăgostit prinţesa? De ce vrea să plece? Ei şi, dacă pleacă, ce? De ce îl supără pe împărat? Uite, ei nu sunt deloc supăraţi! Şi cu Grădina Fericirii Veşnice, mare pacoste! Toată ziua, bună ziua, hai în grădină să vedem ce mai face prinţesa! Dacă vrea să plece, drum bun şi… să fie sănătoasă! Chiar aşa, de ce să-l omorâm pe băiat? 
  
- Măria Ta, îndrăzni într-un târziu Nor Alb, nu vă fie cu supărare o întrebare: de ce v-a mâniat faptul că frumoasa prinţesă s-a îndrăgostit de un tânăr, fie el chiar şi străin? Eu cred că trebuie să ne bucurăm. Abia acum fericirea va fi deplină în Grădina Fericirii Veşnice! 
  
Norişorii care învăluiau tronul împărătesc începură să se învineţească, iar limbile de foc ce-i străpungeau îi pârjoliră mustăţile lui Nor Alb, care se feri diplomatic. 
  
- N-ai înţeles nimic, minte câlţoasă! tună împăratul. Nu pricepi că nemernicul vrea să o ia cu el în cumplita împărăţie a Iernii? Nu pricepi că Iarna, duşmanca noastră, o va tortura prin îngheţare, iar gingaşa noastră prinţesă va muri în chinuri cumplite? 
  
- Majestate, iertaţi-mi îndrăzneala, zise căpitanul Zefir, dar străinul a spus că asta este voia Destinului, că iubita noastră prinţesă va înlătura Iarna, o va alunga, urmând să domnească cu multă înţelepciune, aşa cum aţi educat-o prin bunătatea voastră. 
  
- Ei, căpitane, eşti un naiv! Ce ştii tu despre treburile domniei, de oamenii de acolo, de viclenia ticăloasei!… 
  
Se lăsă o tăcere apăsătoare. 
  
- Apoi, continuă împăratul, voi nu cunoaşteţi blestemul Durerii. Acesta este motivul supărării şi îngrijorării mele. Se pare că, de ce mi-a fost frică, nu am scăpat. 
  
Iarăşi linişte apăsătoare… 
  
- Majestate, grăi maestrul Rază de Vis, noi nu ştim ce este Durerea şi nu cunoaştem blestemul de care aţi vorbit, nu ştim ce primejdie ne aşteaptă şi ni se pare nefirească supărarea pe prinţesă şi iubitul ei. 
  
- Aşa e, Majestate, zise şi Vânt Fierbinte. Dacă prinţesa doreşte să plece cu străinul în ţara sa şi acolo este primejduită de blestemul Durerii, atunci să mergem şi noi să ne luptăm cu nemernica Iarnă, un bun prilej să ne extindem împărăţia. Abia aştept să ne pregătim de luptă. 
  
- Destul, creier turbat, îi reteză elanul năbădăiosului războinic. M-am străduit să evit lupte neghioabe cu tot soiul de netrebnici ca să menţin prosperitatea împărăţiei. Vreţi ca supuşii noştri să nu mai ducă un trai îmbelşugat? 
  
- Nuuu! strigară toţi demnitarii. 
  
- Vreţi să ne împărţim bogăţiile cu săracii şi nenorociţii din ţara stăpânită de Iarnă? 
  
- Nuuu! repetară demnitarii. 
  
- Vedeţi, că nimeni nu renunţă la bogăţie, linişte şi traiul dulce? 
  
Linişte apăsătoare. 
  
- Iată, dragii mei, zise Soare-Împărat, că trebuie s-o lăsăm în pace pe ticăloasa Iarnă şi să avem grijă de iubita noastră prinţesă. Or, tocmai în ţara străinului, numit Mărţişor, domneşte cel mai cumplit duşman al nostru, fioroasa Iarna, care doreşte să ne ucidă fiica şi să ne calce împărăţia. 
  
Dacă aceasta este dorinţa Destinului şi împlinirea blestemului Durerii, trebuie să găsim o cale prin care să împiedicăm realizarea lor. Ei, cred că acuma aţi înţeles de ce v-am chemat! 
  
Iarăşi au lăsat capul în jos toţi demnitarii, ghemuindu-se în jilţuri, dorind să se facă tot mai mici, nevăzuţi. Ei nu ştiau taina blestemului Durerii şi nu ştiau ce sfat să dea. 
  
Într-un târziu, bătrânul Nor Alb se adresă împăratului: 
  
- Majestate, eu doresc din tot sufletul să vă dau cel mai bun sfat, dar, dacă nu ştiu nimic despre blestemul Durerii, nu ştiu cum este mai bine să facem cu prinţesa şi cu cei doi străini. 
  
Flăcările care ţâşneau din tronul împărătesc se înteţiră, iar fulgerele se înmulţiră. Tunetele zburau prin toată sala încât slujitorii se înfricoşară şi se ascunseră sub jilţuri. 
  
- Aşa este, zise într-un târziu împăratul, trebuie să cunoaşteţi această taină pe care o port în tristeţea şi singurătatea mea. Aflaţi, dragii mei, că, demult, tare demult, pe când colindam lumea, am întâlnit o fată de o frumuseţe răpitoare de care m-am îndrăgostit şi am coborât cu tot alaiul de raze şi strălucire în ţinuturile ei. Acea frumoasă fată, veşnic îmbrăcată într-o rochie albă, cu pletele blonde fluturând în vânt, era bucuria şi veselia oamenilor din ţara sa, pe care îi încuraja şi le făcea viaţa mai frumoasă. Când am venit eu şi au văzut că sunt îndrăgostit de această fată, s-au bucurat şi s-au înveşmântat cu razele mele. Pe această fată o chema Speranţa şi era fiica unei bătrâne care plângea mereu când afla de suferinţele şi nenorocirile oamenilor din ţara sa. Pe bătrână o chema Durerea, maica Durere, cum îi spuneau oamenii săraci şi chinuiţi. O vreme am căutat să ajut oamenii nevoiaşi ca să nu mai plângă bătrâna, dar erau atât de mulţi aceşti oameni loviţi de suferinţe şi copleşiţi de nevoi, încât m-am săturat şi i-am spus Durerii: 
  
- Eu, măicuţă, am să plec cu fiica ta în ţara mea, departe de suferinţele şi nenorocirile voastre. 
  
- Cum poţi să spui aşa ceva? mi-a replicat măicuţa. Dacă nu te doare de suferinţele noastre, poţi să pleci, dar să nu-mi iei fata! 
  
- Ba am s-o iau, că vreau să fiu fericit cu ea. Iar fetei i-am spus: Dacă mă iubeşti, vino cu mine şi las-o pe mama ta! Şi fata a spus: 
  
- Îmi pare rău, mamă, dar eu plec cu iubitul meu. 
  
Baba a început să plângă cu lacrimi şiroaie şi, furioasă, mi-a aruncat vorbe cumplite: 
  
- Fii blestemat, nemernic împărat! Dacă ne părăseşti şi ne iei Speranţa, singura noastră mângâiere, să n-ai nici tu parte de iubita ta! Când vei fi mai fericit cu ea, atunci întristarea s-o aducă din nou la noi. Iar copii de veţi avea, să nu vă bucuraţi de ei. Să te părăsească şi pe tine, aşa cum mă părăseşte Speranţa, din cauza ta. Bocea şi urla hâda bătrână. Urla şi bocea. 
  
Am trăit fericit cu Speranţa mult timp. Am plimbat-o pe tot pământul şi prin cer, printre stele. Eram fericiţi şi în sinea mea râdeam de blestemul bătrânei. Aşa s-a născut prinţesa Primăvara, fiica Speranţei şi a mea. Ei, dar n-a fost să fie! După un timp, iubita mea soţie a devenit din ce în ce mai tristă şi tot mai des începea să plângă: 
  
- Ce-o mai face măicuţa mea? Dar oamenii pe care i-am părăsit? Hai să mergem să-i mai vedem şi ne întoarcem! 
  
- N-ai decât să te duci singură şi să nu te mai întorci! i-am răspuns supărat. 
  
- Atunci, să îmi dai fata şi am să te părăsesc! mi-a zis ea furioasă. 
  
- Nu-ţi dau fata! Am să te duc singură la maică-ta! Supărat am luat-o plângând şi am dus-o la maică-sa. Din nou m-a blestemat bătrâna: 
  
- Te-a ajuns blestemul meu, ticălosule, dar nu uita, n-ai să te bucuri nici de copila ta. Când vei fi mai fericit, atunci te va părăsi! Singurătatea şi tristeţea să te însoţească de-acum! 
  
Am fugit de-acolo, de bocetele şi blestemele babei nesuferite şi am pus sub pază straşnică Grădina Fericirii Veşnice. Am vrut ca fata mea să fie veşnic fericită, să nu cunoască iubirea şi, mai ales, dorinţa păcătoasă care mi-a adus numai blestem şi nefericire. Şi acum? Acest nemernic de străin, acest Mărţişor, vine să împlinească blestemul Durerii? Ei, ce spuneţi? 
  
Toţi demnitarii au sorbit cuvintele împăratului care dezvăluiau cumplita taină. Frumoasa prinţesă, fiică a Speranţei, care avea să împlinească blestemul Durerii!… Iar Mărţişor ăsta, care zice că îndeplineşte dorinţa Destinului! Încâlcită treabă! Pâcla tăcerii îi învăluise cu totul. 
  
Apoi începură să vorbească şoptit, doi câte doi, pe urmă tot mai tare, vociferând şi transformând discuţia într-o ceartă generală. Când văzu Soare-Împărat că hărmălaia se amplifică, le-o reteză: 
  
- Destul! Numai de asta sunteţi în stare! Cine are ceva de spus, să spună! 
  
Se liniştiră, începură să tuşească, pregătindu-şi fiecare cuvântarea. 
  
- Majestate, tună namila de Uragan de Foc, chestiunea nu pare aşa de complicată. Pe cei doi îi aruncăm într-un cuptor şi terminăm povestea. Moftuleţul prinţesei se rezolvă cu câteva vergi la popou. Mă iertaţi! Şi gata cu marea dramă. Apoi, poftiţi prinţesă la grădină şi vă zbenguiţi! Simplu. 
  
Toţi râseră cu hohote de măreaţa cugetare a fiorosului. 
  
- Ba, eu cred să facem altfel, Majestate! zise Nor Alb. Bunătatea voastră să binecuvânteze minunata iubire a delicatei noastre prinţese şi să petrecem la nunta cu iubitul ei. Apoi, să purcedem la drum până în ţara fioroasei împărătese. Dacă stă scris în cartea lui Moş Vreme că prinţesa noastră o va înlătura pe Iarnă şi va aduce fericirea în ţara lui Mărţişor, aşa va fi. Iar noi trebuie să o sprijinim în această misiune. 
  
- Nu se poate, Majestate! sări şi fălcosul de Vânt Fierbinte. Mai întâi, obligatoriu, trebuie să scăpăm de cei doi nemernici. Le-arunc eu câteva jeturi de raze ucigătoare şi-i fac scrum. Cu prinţesa, treaba este mai delicată. N-o să-i treacă aşa de uşor, dar… îi va trece când îi vom arăta scrumul celor doi, spulberându-l: poftiţi prinţesă, ăsta e scrumul iubitului tău! Puteţi pleca! Sigur îi va trece pofta plecării! 
  
- Ia staţi! sări Soare-Împărat. Chestiunea asta cred că este rezolvată. Căpitane Foc-Nestins, ţi-am dat ordin să-i arunci pe cei doi în cuptor! Ai executat ordinul? 
  
- Majestate, se bâlbâi Foc-Nestins, ordinul l-aţi dat la mânie şi, împreună cu căpitanul Zefir, ne-am gândit să executăm ordinul după ce vă trece supărarea. 
  
- Şi unde sunt acum străinii? îl fulgeră împăratul. 
  
- În coridorul încins din faţa cuptorului. Ne-am gândit că… vă răzgândiţi. 
  
Când norii ce-nconjurau tronul împărătesc se-nroşiră şi limbile de foc începură să-l învăluie, Foc-Nestins strigă disperat: 
  
- Porunciţi să-i arunc în cuptor, Majestate? Imediat execut ordinul! 
  
- Mai stai, zise Soare-Împărat, să mai aud şi alte păreri! Cu prinţesa ce-aţi făcut? 
  
- Am încuiat-o în iatacul ei, sub pază straşnică. 
  
- Bine! zise împăratul. Alte păreri? 
  
- Sire, cuvântă şi Rază de Vis, lăsaţi-mă pe mine să-i învălui pe cei doi îndrăgostiţi cu razele mele vrăjite. Ei vor uita de blestemata împărăţie a cumplitei Ierni. Apoi, îi vom duce în Grădina Fericirii Veşnice, unde le voi organiza eu, în fiecare zi, petreceri de vis la care veţi participa şi Majestatea-Voastră cu cinstiţii voştri slujitori. 
  
- Exclus, Majestate! sări Rază Fierbinte. Acest Mărţişor trebuie ucis. Nu uitaţi că nemernicul a dezonorat Corpul de Pază al Căpcăunilor. Această faptă trebuie pedepsită. Există dovezi clare că a pătruns ilegal în Grădina Fericirii Veşnice şi a atentat la siguranţa şi suveranitatea imperiului nostru. 
  
- Aşa este, ţâşni şi Uragan de Foc, aruncând în plafon un vârtej de flăcări. Aceştia doi sunt spioni diversionişti ai ticăloasei de împărăteasă şi i-a trimis să picăm în plasa ei. Precis se pregăteşte să ne atace. Sunt pentru pedeapsa cu moartea prin aruncarea lor în cuptorul solar, transformându-i în gaze fierbinţi pe care le voi spulbera eu în ţara nemernicei împărătese. 
  
- Chiar aşa! interveni şi căpitanul Foc Nestins, trebuie să atacăm armata Iernii şi s-o distrugem înainte să ne atace ea. 
  
- Ordonaţi să plecăm la război, Măria Ta? răcni generalul Vânt Fierbinte. 
  
Când se făcu linişte, căpitanul Zefir întrebă: 
  
- Mă iertaţi, Majestate, permiteţi să-mi spun şi eu părerea! 
  
- Spune! 
  
- Apoi, eu aşa gândesc: nu cred că Mărţişor este un spion diversionist. Am fost martor când şi-a scos inima din piept şi a dăruit-o prinţesei. Dacă nu-l săruta, dându-i viaţă cu puterea ei de vrajă, acum străinul era mort definitiv. Mărţişor susţine că prinţesa noastră va înlocui la domnie pe cumplita împărăteasă, aşa cum scrie în cartea lui Moş Vreme. Dacă asta este voia lui Dumnezeu scrisă în cartea Destinului, atunci orice am face noi va fi zadarnic. Cred că trebuie să verificăm spusele lui şi voia Destinului scrisă în cartea ăluia…Moş Vreme. 
  
- Cum? întrebă Soare-Împărat. 
  
- Vitejii noştri luptători să-şi încerce forţele cu străinul în luptă dreaptă. Dacă îl vor învinge, afirmaţiile lui sunt false şi povestea cu voinţa Destinului o minciună. În felul acesta, îi vom dovedi şi prinţesei că acest nemernic nu-i merită iubirea. Pe deasupra, a fost un ticălos viclean, iar povestea cu plecarea în ţara lui nu este decât o cursă mârşavă a mizerabilei Ierni pentru uciderea frumoasei prinţese. 
  
- Şi dacă… întrerupse Soare-Împărat, dacă eroul nostru învinge pe toţi fioroşii noştri luptători? 
  
- Atunci, Majestate, zise căpitanul Zefir, daţi-mi voie să cred în forţa Destinului. Apăi… să nu ne doară capul de două ori. Vom trăi şi vom vedea. 
  
- Părerile tale, căpitane, zise împăratul, le găsesc foarte bune şi vom hotărî astfel: fiecare, după rang să se lupte cu acest străin, folosind puterile pe care le are şi cuptoarele împărăţiei mele. 
  
- Daţi-mi voie, Majestate, zise căpitanul Foc-Nestins, să încep eu lupta cu străinul. Vă asigur că ceilalţi prea viteji slujitori ai voştri nu vor mai avea cu cine să se lupte. 
  
- Nu-i de nasul unui amărât de căpitan, sări furios Uragan de Foc, să aibă onoarea luptei cu străinul. 
  
- Nu-ţi mai ajung decoraţiile, stimate erou? îi replică tăios căpitanul. 
  
Războinicii se luară la ceartă care să fie primul ca să-l omoare pe Mărţişor, pentru a culege laurii victoriei. Bietul Mărţişor… dacă ar fi fost de faţă… 
  
Dar împăratul îi potoli stabilind să înceapă lupta căpitanul Foc-Nestins. Dacă nu-l învinge, să lupte în ordine generalii Rază Fierbinte şi Vânt Fierbinte. Dacă nici aceştia nu reuşesc, să fie dat pe fălcile lui Uragan de Foc. 
  
-va urma- 
  
Referinţă Bibliografică:
MĂRŢIŞOR-10 / Năstase Marin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1493, Anul V, 01 februarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Năstase Marin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Năstase Marin
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!