Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Năstase Marin         Publicat în: Ediţia nr. 1488 din 27 ianuarie 2015        Toate Articolele Autorului

MĂRŢIŞOR-8
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Capitolul XI 
  
Întâlnirea lui Mărţişor cu prinţesa Primăvara 
  
Când ajunse în faţa prinţesei, Mărţişor nu plecă privirea. Rămase drept, cu faţa zâmbitoare. Din ochii săi strălucitori izvora o lumină misterioasă care o învălui pe tânăra fecioară, tulburată de înfăţişarea şi atitudinea lui. Îl privi îndelung şi simţi bătăile inimii tot mai accelerate. Nu-şi dădu seama că roşeşte în faţa acestui tânăr şi, cu greu îşi ascunse simţămintele care o cuprinseseră. Întrebă cu o voce gravă, oficială: 
  
- Cine sunteţi voi, străinilor? Cum aţi pătruns în grădina mea? 
  
- Prea fericită fiică a lui Soare-Împărat, vorbi cu blândeţe Mărţişor, făcând o plecăciune.Vin din ţara împărătesei Iarna, o vrăjitoare rea, asupritoarea supuşilor săi, bieţi oameni necăjiţi şi chinuiţi. Eu sunt solia asupriţilor şi mă numesc Mărţişor. În disperarea lor, ei te imploră să vii în ţara noastră şi să-i scapi de blestemata împărăteasă. 
  
Primăvara nu pricepu nimic din vorbele înflăcărate ale voinicului, pentru că îşi închipuia că în lumea asta toate fiinţele trăiesc fericite, cum trăieşte ea şi cei din jurul ei din această mirifică grădină. 
  
-Nu înţeleg, cum adică sunt asupriţi…chinuiţi? Ce le face vrăjitoarea cea rea supuşilor săi? 
  
Atunci Mărţişor le povesti cu lux de amănunte despre toate urgiile înfăptuite de slujitorii împărătesei, despre frig, ger, viscole şi toate suferinţele îndurate de oamenii din ţara lui. 
  
-Minte, minte! strigau cei din jur.Nu există ger şi viscol! Ce sunt alea, cine a auzit de ele? Sunt înşelători, hoţi.Vor să te fure, să te ducă departe de noi, fără ştirea măritului împărat. 
  
Prinţesa Primăvara ridică mâna, strigând: tăcere! Apoi, către Mărţişor: 
  
-Cine v-a spus vouă, că eu pot să vă scap de împărăteasa-vrăjitoare? 
  
-Prea frumoasă prinţesă, înţeleptul Moş Vreme mi-a arătat că aşa este scris în cartea sa. Numai tu vei putea să alungi pe ticăloasă şi pe nemernicii ei slujitori. De aceea te rugăm fierbinte să vii în ţara noastră şi să ne salvezi. 
  
Prinţesei i se păru aşa de frumos acest flăcău, care se tot zbuciuma, cu mâinile împreunate şi privirea sa atât de rugătoare. Îi simţea forţa, nu numai din priviri, dar şi din statura sa atletică, atitudinea semeaţă şi chiar din ruga asta umilă. Se simţea supusă de voinţa lui, iar o dorinţă ascunsă, tulbure, îi şoptea în suflet: du-te! Lasă-te purtată de braţul acestui voinic, care doreşte să fii mereu împreună cu el! Întoarse capul într-o parte, parcă să se scuture de aceste chemări amăgitoare. 
  
-Eu nu ştiu cine este acest Moş Vreme şi nu am auzit de cartea lui. Chiar dacă scrie aşa cum spui, nu cred că pot să izgonesc din ţara voastră o vrăjitoare aşa de puternică şi de rea. Dar, pentru că…mi-a plăcut …felul cum m-ai rugat, accept să te ajut, rugând pe tatăl meu să îndeplinească rugămintea voastră. În schimb, zâmbi ea roşind, tu să rămâi alături de mine, să mă însoţeşti mereu în grădina mea. 
  
-Dar, mărită prinţesă!..încercă Mărţişor să protesteze, ridicând mâinile a rugă. Însă Primăvara nu-i permise şi continuă: 
  
-Alături de căpitanul Zefir şi împreună cu el, veţi fi protectorii şi slujitorii mei credincioşi, spre bucuria şi mulţumirea celor din grădina mea. 
  
-Nu, prea frumoasă prinţesă, nuu! se frământa disperat Mărţişor, continuând să dea din mâini. 
  
Pe faţa Primăverii se aşternu o umbră de mâhnire, care-i întunecă albastrul privirii: 
  
-De ce mă refuzi, voinice? De ce nu vrei să-mi fii alături? Ce nu-ţi place la mine? 
  
-Dimpotrivă, slăvită prinţesă, sufletul meu este vrăjit de frumuseţea, gingăşia şi maiestatea ta. Iar eu…sunt cuprins de un simţământ care…care…pe la noi se cheamă…iubire…dacă-mi permiteţi… 
  
Toţi au izbucnit în râs, văzându-l pe Mărţişor cum s-a fâstâcit şi cum roşeşte. Nu observară că şi prinţesa, surprinsă de vorbele lui Mărţişor, a roşit şi ea, lăsând capul în jos, stingherită. A murmurat şi ea, zâmbind, aruncându-i o privire galeşă: 
  
-Şi la noi…şi la…noi, tot aşa se cheamă. Şi, dacă este aşa…de ce mă …refuzi? 
  
-Nu te refuz, prinţesă, dar, repet, în cartea lui Moş Vreme… 
  
-Uff! Iar cu moşul ăsta? 
  
-Slăvită prinţesă, în cartea lui Moş Vreme este scrisă ursita noastră de către bunul Dumnezeu şi eu cred în ea. Nimeni, în afară de tine, nu o poate alunga din locurile noastre pe fioroasa vrăjitoare.De aceea, (şi Mărţişor căzu în genunchi) din sufletul meu îndrăgostit, te rog mult…muult, să vii cu mine în ţara mea! 
  
-Îmi nesocoteşti dorinţa, voinice! spuse tristă Primăvara, cu faţa împietrită. M-ai dezamăgit! Şi dădu să plece. Dar Mărţişor se agăţă de rochia sa, implorând-o: 
  
-O, mărită prinţesă, dacă din vorbele mele şi din sufletul meu deznădăjduit n-ai aflat ce înseamnă durerea şi disperarea celor mulţi şi chinuiţi, atunci înseamnă că nu cunoşti nici speranţa lor. Şi…nu ştii nici ce este Iubirea. Cea plină de taine şi puteri miraculoase. 
  
-Iubirea? se mânie Primăvara.Tu, îmi spui mie ce este Iubirea? Acestor fiinţe fericite din grădina mea, ştii tu cine le-a dat Iubirea? Vai, ţie, străin nepriceput, de ce-ndrăzneşti a mă jigni? Am să te prefac într-un nor călător, să vrei să plângi şi să nu poţi plânge, ci, disperat, să străbaţi lumea-n lung şi lat, ca să afli ce este Iubirea. 
  
Pasămite, prinţesa avea puterea să-nsufleţească pământul şi pietrele, să umple câmpiile cu verdeaţă şi flori, iar văzduhul cu nori. Acum era mânioasă şi furioasă pe acest flăcău încăpăţânat şi lipsit de înţelepciune, care insista s-o ducă-n ţara lui. O mai şi jignise. De aceea întinse mâna spre el: 
  
-Prefă-te într-un nor călător! 
  
Dar vraja nu se împlini şi Primăvara se îngrozi. 
  
-Nu te speria, frumoasă prinţesă, îi spuse Mărţişor.Nu ţi-a reuşit vraja pentru că puterea mea este în inimă. 
  
-Ce…inimă? a murmurat Primăvara. 
  
-Inima mea este plină de speranţa celor mulţi şi chinuiţi, pe care i-am lăsat acasă, celor amărâţi, pe care eu îi iubesc. Speranţele lor au aprins în inima mea o flacără tainică, misterioasă, ce nu poate fi stinsă de puterea ta de vrajă.Iar flacăra asta arde mai puternic de când te-am întâlnit.Ţi-aş dărui această flacără dacă ai dori să vii în ţara mea, să ne scapi de blestemata Iarnă. 
  
Primăvara se miră de spusele lui Mărţişor. Era derutată.L-ar fi considerat un flecar, un mincinos, chiar nebun, dacă i-ar fi reuşit vraja. Dar acum, i se păru că are-n faţa sa un om cu puteri ascunse, necunoscute şi cu intenţii dubioase, care vrea s-o răpească. Ca să-i afle intenţiile şi puterea se prinse-n jocul oferit de voinicul ăsta, care-i răvăşise sufletul cu înfăţişarea lui cuceritoare şi vorbele sale patetice. Privind în ochii lui strălucitori, chiar crezu că în acest om arde o flacără miraculoasă. 
  
-Ei bine, străinule, accept să merg în ţara ta, dacă-mi dai flacăra fermecată, pe care pretinzi că o ai în inimă. 
  
-Nu, prinţesă, nu! sări ca ars, Norocel, speriat că Mărţişor exagerase cu inima lui.Nebunul de stăpânu-meu este în stare să-şi scoată inima din piept, adică să se omoare, ca să vă dea flacăra aia. Chiar vreţi să-l vedeţi mort şi grădina pârjolită? 
  
-Cum aşa? râse Primăvara. 
  
-Păi, inima lui este vrăjită, prinţesă! Iar flacăra ei arde totul în jur.Vreţi…să?.. 
  
-Vreau! râse din nou Primăvara, dacă şi voi vreţi să merg în ţara voastră. 
  
-Jură-mi, prinţesă, strigă Mărţişor, că vei merge-n ţara mea să eliberezi poporul de tirania Iernii, dacă îţi dăruiesc flacăra din inima mea! 
  
Primăvara acceptase acest joc din pură curiozitate, fără să intuiască urmările şi cum se va termina. Văicărerile lui Norocel o amuzaseră, ca şi vorbele lui hazlii cu pârjolul şi moartea lui Mărţişor. Însă, chipul agitat al voinicului, cu părul răvăşit şi cu ochii aceştia de foc…cum se târăşte la picioarele sale şi se agaţă de rochia sa…Iată! Din ochii lui ţâşnesc acum flăcări, care cresc…se înalţă spre ea…Ar trebui să se îndepărteze de trupul său şi braţele sale puternice…să-i ceară ajutorul căpitanului Zefir, care aşteaptă cu nerăbdare ordinele sale şi…să-l ierte, ca pe un nevinovat nebun ce era. De ce n-o face? De ce doreşte s-o cuprindă flăcările din ochii lui Mărţişor şi, mai ales, de ce exclamă fără să vrea?.. 
  
-Jur! 
  
În acea clipă de nebunie, din inima lui Mărţişor a izbucnit o flacără albastră, ca o vălvătaie, ce s-a îndreptat într-un vârtej de foc spre inima Primăverii, cuprinzându-i mijlocul şi pieptul. Speriată, prinţesa a-nceput să dea din mâini ca să stingă sau să înlăture cercurile albastre care-i cuprindea tot trupul. Înspăimântată, a-nceput să ţipe:ajutoor, ajutoor! Degeaba a sărit căpitanul Zefir cu soldaţii săi. Flăcările se întinseseră şi la ceilalţi din jur care alergau speriaţi prin toată grădina, unde, deja pârjoleau totul în cale.Toţi alergau derutaţi în toate direcţiile, strigând după ajutor, fără să observe că trupul lui Mărţişor căzuse inert la picioarelePrimăverii. Numai Norocel nu se pierdu cu firea. Se agăţă de prinţesă şi începu să strige ca un disperat: 
  
-Sărută-l pe Mărţişor, sărută-l pe Mărţişor! 
  
În această situaţie confuză, când nimeni nu mai gândea ce trebuie făcut, Primăvara execută ordinele lui Norocel, ca un automat. Se aruncă peste trupul neînsufleţit al lui Mărţişor şi, agitată, începu să-i sărute în neştire buzele-i vinete. Uite-aşa, numai Norocel reuşi să-i scoată din încurcătură. Deşi, nici el nu mai credea că se mai poate rezolva ceva. Zisese şi el, aşa…în disperare de cauză. Şi, ca prin minune, focul din grădină se stinse. La fel şi de pe trupurile celor din jur şi al prinţesei. Doar cercurile de lumină se mai învârteau în jurul Primăverii, cu sclipiri albăstrii, misterioase. În timp ce prinţesa plângea cu sughiţuri, Norocel tot mai insista: 
  
-Mai sărută-l, prinţesă, mai sărută-l! 
  
Primăvara, care era cuprinsă de amarnice regrete, pentru ceea ce făcuse, înţelegând că flăcăul îi dovedise care sunt faţetele ascunse ale adevăratei iubiri, îi sărută încă o dată buzele, prelung…preluung…şi suspină: 
  
-N-am vrut, dragul meu! Cât de mult doresc acum să-ţi redau viaţa! Ai avut dreptate, că n-am cunoscut tainele Iubirii. Acum, degeaba regret. 
  
Şi a izbucnit în hohote de plâns. Dar sărutul său şi, poate, cuvintele spuse, au avut un efect neaşteptat. Fără să-şi dea seama, folosise puterea ei de vrajă, în condiţiile când, în inima sa ardea flacăra iubirii lui Mărţişor. În alte situaţii, vraja i se îndeplinea doar când întindea mâna şi îşi spunea dorinţa. Or, acum dorinţa i-a fost împlinită de dragostea ei, amplificată de iubirea lui Mărţişor şi împletită cu regretele sale amarnice: de ce am fost nesăbuită să-i cer flacăra din inima sa? 
  
Dar, în timp ce regreta şi plângea disperată, puterea vrăjii sale se împlinea încet, încet: Mărţişor a deschis ochii, a-nceput să-şi mişte braţele, să ridice capul şi să privească buimac în jur. Flăcările albastre care încercuiau trupul fraged al Primăverii îl cuprinseseră şi pe el. 
  
-Ce s-a întâmplat? a-ntrebat el naiv,cu ochii mari. 
  
Toţi au început să râdă cu hohote. Doamne, câtă bucurie! Cei de faţă nu-şi credeau ochilor, văzând aşa minune. Da, daa, era adevărat!..Mărţişor înviase. Era o minune a prinţesei Primăvara înfăptuită cu tainica sa Iubire, cuprinsă şi amplificată de Iubirea lui Mărţişor. Uralele de bucurie au izbucnit din nou, slăvind pe frumoasa Primăvară cu puterea sa de vrajă şi multă iubire. Cântecele şi veselia s-au reaprins şi amplificat în Grădina Fericirii Veşnice. 
  
După ce Mărţişor s-a ridicat în picioare, de atâta bucurie, Primăvara l-a îmbrăţişat. Şi când l-a îmbrăţişat…au cuprins-o fiorii dragostei faţă de acest flăcău brav. Dar şi Mărţişor a-mbrăţişat-o, cuprins şi el de aceleaşi simţăminte de iubire pe care nu le cunoscuse până atunci. I-a şoptit fericit: 
  
-Dulcea mea prinţesă, ţi-am dăruit inima pentru todeauna, dar trebuie să-ţi mărturisesc că vraja Iubirii abia acum am aflat-o. Am venit la tine doar cu intenţia şi rugămintea să vii în ţara mea ca să izgoneşti pe vrăjitoarea Iarna. Acum, doresc şi te rog să fii iubita mea, pentru că şi eu te iubesc din tot sufletul şi pentru totdeauna. 
  
A sărutat-o, i-a mângâiat fruntea, părul, obrajii şi tot trupul, strângând-o puternic la piept. 
  
-Dragul meu, s-a alintat Primăvara, şi eu am simţit la început şoaptele Iubirii, dar nu înţelegeam de ce trebuie să plec cu tine, ce legătură avea suferinţa celor asupriţi cu iubirea noastră. Eu voiam să trăiesc fericită cu tine, aici în grădina mea. Dar când mi-ai arătat ce forţă există în inima ta şi care este izvorul acesteia…nu te-am crezut! Însă, gestul tău…cu flăcările…şi moartea ta…Cât m-am îngrozit! Ce disperată am fost!.. Noroc cu… 
  
-Norocel! a-ntrerupt-o Mărţişor, fratele meu. 
  
Şi începură să râdă cu hohote, îmbrăţişându-se, apoi, se sărutară prelung. Şi iar se îmbrăţişară, iar se sărutară… 
  
O ploaie de petale de liliac şi flori de măr îi acoperiră…O muzică suavă se auzi din depărtări şi triluri de privighetori picurau deasupra lor. Apoi… vraja dragostei lor se întinse în Grădina Fericirii Veşnice peste tot. Altfel străluceau acum trandafirii şi toate celelalte flori. Altfel zburau acum fluturii, care le sărutau, le furau nectarul şi le puneau foc în petale.Altfel cântau păsările, cu triluri de diezmierdări şi alintări, în ţipete de dor şi chemări de dragoste, în jocuri sclipitoare, cu înfoieri de pene, cu gângurit şi atingeri de ciocuri, aşa cum văzuseră la Mărţişor şi Primăvara. 
  
Dar flăcăii şi fetele? Cântece duioase şi tânguitoare, ca nişte chemări, ca nişte suspine…şi alintări…în acompaniament de viori, clarinete şi chitare…cu plânset de corzi, cu ţipăt de note curgând speriate, în suspin de clarinet şi gemet de chitară…Dar jocurile?..hore şi sârbe, bătute şi săltate, lente şi învârtite, în unduiri de şolduri şi frângeri de trupuri, tropote şi zvâcniri de corpuri în revărsarea tainicelor dorinţe, iureş năprasnic de trupuri în salturi ameţitoare, ritmuri de şolduri în ropot de tobe, cu chemări ascunse, misterioase…toate…toate, exprimând tainica vrajă a dragostei. 
  
Acum toţi învăţaseră de la Mărţişor şi Primăvara ce este Iubirea, pentru că toţi erau înlănţuiţi de flăcările albastre, izvorâte din inima lui Mărţişor. 
  
-va urma- 
  
Referinţă Bibliografică:
MĂRŢIŞOR-8 / Năstase Marin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1488, Anul V, 27 ianuarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Năstase Marin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Năstase Marin
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!