Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Năstase Marin         Publicat în: Ediţia nr. 1486 din 25 ianuarie 2015        Toate Articolele Autorului

MĂRŢIŞOR-7
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Capitolul X 
  
Mărţişor în Ţara lui Soare-Împărat. 
  
Cum ajunge în Grădina Fericirii Veşnice 
  
Mărţişor îşi dădu seama că nu mai poate zbura printre norii albi. Trebuia să coboare şi să afle unde o poate găsi pe prinţesa Primăvara. Zise: 
  
- Pană, penişoară, în zbor lin coboară! 
  
Uriaşa pană ateriză, printre copaci, la marginea unei localităţi. Dacă din văzduh casele şi copacii li se păreau strălucitori, aici, de aproape, li se păreau deosebite, uluitoare. Străzile erau asfaltate cu pietre nestemate, trotuarele acoperite cu plăci de gresie albăstrii, aurii, cu încrustaţii de safire, rubine şi smaralde, de-ţi era teamă să păşeşti. Casele din marmură albă, liliachie, azurie, verzuie, cu încrustaţii de sidef pe la uşi şi ferestre, înconjurate de palmieri, cu revărsări de flori la balcoane şi pe alei, în mii de nuanţe şi culori, de-ţi luau ochii cu sclipirile lor. 
  
Oamenii erau îmbrăcaţi în veşminte vaporoase din ţesături de mătase aurie, argintie sau azurie, cu bogate decoraţiuni cu fir de aur şi nestemate. Mărţişor şi Norocel au rămas cu gura căscată, muţi de admiraţie. Rămăseseră în drum ca proştii, neştiind ce să mai facă. Apoi, cămăşile lor înflorate, pantalonii strânşi pe picior, cizmele şi opincile colbuite atraseră atenţia trecătorilor care îi înconjurară: 
  
- De unde veniţi, măi străinilor? 
  
- Din Ţara Zăpezilor , unde domneşte cumplita Iarnă! răspunse Mărţişor. 
  
Auziseră ceva localnicii despre îndepărtata ţară a zăpezilor şi erau curioşi să afle amănunte. Când le povesti Mărţişor ce nelegiuiri au făcut slujitorii Iernii, ce-au păţit şi ce pătimesc bieţii supuşi ai împărăţiei, au rămas cu toţii uluiţi. 
  
- Şi noi am aflat, continuă Mărţişor, că numai prinţesa Primăvara, fiica lui Soare-Împărat, ne poate izbăvi de urgia Împărătesei Iarna. Aşadar, puteţi să ne spuneţi unde o găsim noi pe această frumoasă prinţesă? 
  
Auzind asta, unii localnici plecară, alţii începură să se uite chiorâş la străini: 
  
- Mai întâi, zise unul, Soare-Împărat n-o să fie de acord să vă dea fata, pe care o ţine închisă în Grădina Fericirii Veşnice. Şi, apoi, n-o să vrea să vină cu voi chiar prinţesa. 
  
- Ba o să plece cu ei, că sunt frumoşi! spuse unul, mucalit, în hohotele de râs ale celor din jur. Mărţişor se simţi umilit. Totuşi îi întrebă: 
  
- Unde este grădina asta a fericirii veşnice? 
  
- Drept înainte, într-o vale aşezată între coline. Dar te sfătuim să-ţi vezi de treabă, că această grădină este împrejmuită de ziduri înalte, păzită de căpcăuni fioroşi care aruncă flăcări pe gură şi cu bolovani fierbinţi în cei care vor să sară zidul. 
  
Mărţişor se uită descurajat la cei din jur: 
  
- Dacă-i aşa, nu mai merg în Grădina Fericirii Veşnice! Dar fiţi buni, daţi-ne şi nouă un loc pe aici, pe la voi, să ne facem şi noi o casă ca ale voastre, să trăim şi noi ca voi. 
  
- Nu se poate! săriră toţi în cor. Ce este al nostru este numai al nostru. Nu împărţim cu nimeni! 
  
- Voi să vă întoarceţi de unde aţi venit! sări unul mai colţos. 
  
- Dar nu v-am spus cum este pe la noi? 
  
- Şi ce ne interesează? Asta este împărăţia noastră şi aia este împărăţia voastră. Aşa că… plecaţi, plecaţi! Şi începură să-i îmbrâncească. Unul sări: 
  
- Ăştia, chiar dacă-i gonim, tot nu vor pleca. Ne vor fura bunurile, vor ucide pe careva dintre noi şi tot vor rămâne în împărăţia noastră. Mai bine să-i ucidem! 
  
- Nu se poate! zise altul. Măi bine să-i legăm şi să anunţăm pe împăratul nostru de sosirea lor. Să-i ucidă el. 
  
Astfel că Mărţişor şi Norocel se pomeniră legaţi fedeleş, aruncaţi într-un ţarc unde erau depozitate gunoaiele. 
  
După ce plecară oamenii, Mărţişor îi spuse lui Norocel: 
  
- Trebuie să scăpăm urgent până nu vin nemernicii ăştia cu oamenii lui Soare-Împărat! Ai vreo idee? 
  
- Ce idee să am? 
  
- Cum scăpăm de aici! 
  
- N-am! 
  
- Păi, nu eşti tu Norocul meu? 
  
- Sunt, dar nu văd cum putem scăpa! Ia… mai gândeşte-te şi tu! Norocul şi iar Norocul! Mătăluţă nu ai minte? 
  
- Aşa este! îşi zise Mărţişor. Ia să mă gândesc! Se uită împrejur, se uită la frânghia care îi lega mâinile… şi la picioare… Încercă să se ridice… să-şi mişte mâinile… Se ridică, făcu paşi mici ca un cal împiedicat, dar ţarcul era încuiat. 
  
- Măi, să fie! 
  
Şi trebuia să scape cât mai repede. Observă o muchie tăioasă la un container cu gunoi, sări ca vrabia până acolo şi începu să frece legătura de la mâini. Îşi dădu seama că va dura mult până s-o rupă. Dar… minune! Într-un anume loc al ţarcului cu o curbură mare, tabla lucioasă concentra razele puternice. Simţise o arsură puternică în ceafă când trecu prin acel loc. Asta era! Întinse mâinile cu legătura, simţi cum îl arde la mâini, dar răbdă până frânghia luă foc şi reuşi să rupă legătura. Se dezlegă şi la picioare. Îl aduse şi pe Norocel, cu care repetă figura, dar ăsta începu să ţipe când simţi arsura, aşa că fu nevoit să-i astupe gura ca să nu facă zarvă nătărăul. După ce se dezlegară, Mărţişor îşi aminti că cizmele îi sunt fermecate, aşa că îl luă în cârcă pe Norocel, făcu o bătaie cu cizma ca la săritura în înălţime şi sări vreo trei metri în sus peste gardul de tablă. Dincolo, de la înălţime, căzu cu toată greutatea peste omul pus să-i păzească. Acesta se lovi rău de tot şi căzu lat. Mărţişor nu mai avu timp de paznic. O luă la fugă către locul unde era pana, făcând paşi uriaşi. Cizmele fermecate, săracele! Mai ales că gardienii lui Soare-Împărat, călări pe cai înaripaţi, îi văzură şi alergau în mare viteză spre ei, aruncând cu săgeţi de raze fierbinţi pe care începură să le simtă, vâjâind pe la urechi. 
  
- Aoleu, ţipa Norocel, mai repede că-mi ia scăfârlia foc! 
  
- Taci, nărodule! zise Mărţişor, făcând salturi prin aer ca să-i deruteze pe urmăritori. 
  
Când se apropiară de locul unde era pana salvatoare, de departe strigă gâfâind: 
  
- Pană, penişoară! Iute… şi-n viteză… zboară! 
  
Pana începu să se învârtă ca un titirez şi ţâşni săgeată spre înaltul cerului. Mărţişor se agăţă de ea din mers. Gardienii după ei, cu caii înaripaţi, zvârlind cu săgeţi de raze. Însă caii lor, după puţin timp de alergat prin văzduh, obosiră şi se depărtară de uriaşa pană. Gardienii renunţară şi se întoarseră, zicând: 
  
- Cred că am scăpat de ei! 
  
Acolo sus, dincolo de nori, Mărţişor şi Norocel începură să tremure de frig de le clănţăneau dinţii. 
  
- Am scăpat, măi Norocel! Hai înapoi să luăm Primăvara! 
  
- Nu-mi mai trebuie nici o Primăvară! Hai acasă! Aoleu, dar acolo e jelanie! Mai bine hai la împăratul Nisipurilor Fierbinţi! Acolo am dus-o bine! Dacă ne dă un palat şi fete… şi grădini… nu mai alergăm brambura pe aici. 
  
- Hei, trezeşte-te, nătăfleaţă! îl zgâlţâi Mărţişor. Crezi că am uitat de ce am plecat de-acasă? 
  
Şi zise: 
  
- Pană, penişoară, înapoi, repede zboară! 
  
Norocel începu să scâncească, smiorcăindu-se: 
  
- N-auzişi că e păzită de căpcăuni fioroşi? 
  
Dar pana zbura ca o rachetă spre Grădina Fericirii Veşnice. 
  
În zborul lor la mare înălţime, cohortele de nori treceau pe lângă ei în mare viteză plutind ca nişte corăbii cu pânze multicolore, cu margini zimţate, tivite de lumina Soarelui, cu irizaţii şi dantelării fanteziste, cu mii de nuanţe şi forme fantastice de cetăţi, castele, balauri, flori uriaşe, forme care se schimbau în funcţie de unghiul din care erau privite. Oceanul de fantasme multicolore ale norilor îi saluta şi îi încuraja cu urale. În sfârşit, observară în zare zidurile înalte ale grădinii şi paznicii căpcăuni, care, în lipsă de duşmani, se plictiseau, hârjonind-se, aruncând pe nări jeturi de vapori luminoşi, multicolori, ca nişte artificii, întrecându-se care aruncă mai sus. 
  
- Uite, Norocel, nu sunt atât de fioroşi aceşti căpcăuni! Să coborâm direct în Grădina Fericirii Veşnice. 
  
Şi-ncepură să plutească lin, deasupra unei minunate poieni, unde valuri uriaşe de culori dansau într-un ritm ciudat. De-acolo, de sus, nu desluşiră formele acestor jocuri de culori. Ce putea să fie? Revărsare de flori şi fluturi în cascade de nuanţe? Pomi înfloriţi într-un vârtej dansant? Sau un joc miraculos de raze?… Şi, din acest ocean de culori, răsări un palat sclipitor de aur şi argint cu scări de jad verzui şi gălbui, coloane de smaralde şi safire, iar trandafiri în mii de nuanţe se revărsau în cascade de pe acoperişul cu turnuleţe argintii pe zidurile palatului, pe pardoseală şi pe trepte, curgând în valuri pe alei, până hăt departe de palat. 
  
Mărţişor şi Norocel rămaseră muţi de admiraţie. Când se mai apropiară, observară că toţi pomii erau inundaţi de flori în mii de nuanţe, iar pajiştea de un verde mătăsos era smălţuită cu flori prin care fluturi multicolori zburau într-un dans ciudat. Văzduhul răsuna de cântecul păsărelelor, iar de departe se auzea muzica suavă a unei orchestre nevăzute de viori. În faţa palatului, în revărsarea de flori, fluturi şi păsări, dansau pomii în floare, dansau izvoarele cu sălcii, dansau căprioare cu iepuri, veveriţe cu urşi, dansau flăcăi cu fete ale căror picioare nici nu atingeau covorul smălţuit. 
  
Cum era năuc de-atâta uimire, Mărţişor îngăimă: “Pană, penişoară, în zbor lin coboară!” 
  
Cufundaţi în fermecata reverie, ei nici nu observară mişcările căpcăunilor de la zidurile grădinii, alergările bezmetice şi semnalele lor: 
  
- Căpcă şapte, zbor inamic în sectorul tău, dreapta sus trei sute de metri! 
  
- Observat! Căpcă cinci, iau măsuri de atac! Transmit la Căpcă opt! 
  
- Căpcă opt, zbor inamic, stânga sus, trei sute de metri! 
  
Şi aşa din Căpcă-n Căpcă, toţi căpcă(unii) fură alertaţi şi agitaţi. Toţi începură să-şi umfle foalele fălcilor şi să arunce cu flăcări şi bolovani fierbinţi. 
  
- Văleleu! Aoleu! începu să se văicărească Norocel, tupilându-se, mai ales că, în unele părţi, pana luase foc. 
  
Mărţişor zise repede: “Pană, penişoară, în slava cerului zboară!” Şi pana se înălţă ca o săgeată în hăurile văzduhului. 
  
- Ura, ura, am învins! Urlau căpcăunii paznici. Şi erau aceşti căpcăuni nişte arătări fălcoase, cu un singur ochi în frunte, mare, bulbucat, cu labe şi picioare păroase, îmbrăcaţi în cămeşoaie cenuşii-murdare. Pasă-mi-te, ei se hrăneau cu cărbuni încinşi şi beau smoală topită. Pe la ora prânzului, Soare-Împărat trimitea un alt căpcăun cu un cuptor cu cărbuni încinşi şi un cazan cu smoală topită. Tainul fiecărui căpcăun era un făraş de cărbuni şi un polonic de smoală topită. Bucuria lor era să opărească şi să transforme în scrum pe oricine se apropia de grădină. 
  
- Aoleu, zise Norocel, era să fim pârliţi şi opăriţi! Hai acasă, las-o încolo de grădină! Nu vreau prinţesa Primăvară! Asta este soarta noastră. 
  
- Tacă-ţi fleanca, smiorcăitule! zise îngândurat Mărţişor. Trebuie să găsim noi un mijloc de a pătrunde în grădină! 
  
Şi cum treceau ei prin oceanul de norişori albi, aceştia îi întrebară: “Ei, de ce v-aţi întors din drum? Care vă este necazul?” Pasă-mi-te, norişorii îi îndrăgiseră pe Mărţişor şi Norocel. 
  
Şi Mărţişor le spuse păţania cu căpcăunii. 
  
- Asta vă e supărarea? Lasă că-i păcălim noi! 
  
Norişorii se-nţeleseră să se întoarcă în grădină, învăluindu-i pe cei doi cu vata lor vaporoasă. Acum pana uriaşă de vultur plutea şi cobora deasupra grădinii foarte încet, învăluită în pânza alburie a norilor. Când ajunse deasupra grădinii, un nătăfleaţă de căpcăun, rezemat de zid, cu ochiul închis şi sforăind nevoie mare, începu să bolborosească piţigăiat: 
  
- Mie!… îmi… mi… a-nghiroasă a inamic! 
  
Ceilalţi căpcăuni începură să râdă în hohote: 
  
- Ia uite la Căpcă 22! S-a încins jăratecul în el. 
  
- A băut cam multă smoală! 
  
Dar Căpcă 22 o ţinea într-una: a-nghiroase-a inamic! a-nghiroase-a inamic! 
  
Şi-n hohotele lor de râs, ceilalţi căpcăuni începură să-l maimuţărească pe Căpcă 22: 
  
- A-nghiroase a inamic, a-nghiroase a inamic! 
  
Bietul Mărţişor! I se făcuse inima cât un purice, dar nu sufla o vorbuliţă. Norocel, de frică, amorţise de-a binelea. Pana plutea din ce în ce mai încet, iar norişorii albi o învăluiau tot mai mult şi o purtau spre mijlocul grădinii 
  
- Vă mulţumesc din inimă, norişorii mei! şopti Mărţişor după ce aterizară încet. Mai staţi puţin să-mi strâng pana şi să ne ascundem în tufişuri. 
  
- Prefă-te, pană, într-un fulg! zise apoi Mărţişor. 
  
Uriaşa pană de vultur, cu tot calabalâcul de pe ea, se transformă într-un mic fulg, delicat, pe care Mărţişor îl înveli cu grijă într-o batistă, îl puse într-o cutioară la cingătoare şi se ascunse cu Norocel într-o tufă. 
  
- Rămâneţi cu bine şi mult succes! le şoptiră norişorii care-şi luară zborul spre înaltul cerului. 
  
- Mulţumim de ajutor, norişorii mei! le zise Mărţişor. 
  
- Bine aţi venit în Grădina Fericirii Veşnice! se auzi un glas şi un clipocit. 
  
Mărţişor şi Norocel se speriară şi se uitară unul la altul. 
  
- Cine a vorbit, Norocele? întrebă mirat Mărţişor. 
  
- Eu, Izvorul de Viaţă Senină! se auzi încă o dată. Sunt aici, sub salcie! Mărţişor se uită uimit sub salcie. 
  
- Veniţi la mine şi spălaţi-vă în undele mele ca să uitaţi toate grijile şi necazurile! 
  
Norocel chihoti bucuros şi se aruncă în pârâu sorbind cu nesaţ şi spălându-şi faţa cu apa sa limpede. Mărţişor strigă la el: 
  
- Stai, Noroace, că noi nu trebuie să uităm grijile şi necazurile! 
  
Dar Norocel începu să alerge, să facă tumbe şi să cânte: 
  
- Tra lai la, la lai la! 
  
Văzând Mărţişor că Norocel a căpiat de atâta fericire, alergă după el disperat şi începu să-l pălmuiască. Dar acesta: 
  
- Tra lai la, la lai la! 
  
Atunci începu să-i dea câţiva pumni zdraveni în cap, să-l pocnească în faţă, să-l buşească de un copac, încât până la urmă îl aduse la realitate. 
  
- Aoleu, frăţioare, bine făcuşi ce făcuşi! Că-mi zbură memoria din floare în floare şi nu mai ştiui ce e cu mine! 
  
Până să se dezmeticească Norocel, Mărţişor îşi aranjă cămaşa înflorată, îşi pieptănă pletele, îşi lustrui cizmele, îl luă de mână pe băiat şi porniră împreună spre palatul fermecat. Ajunseră în faţa palatului, unde, pe treptele de marmură azurie, se revărsau continuu din văzduh uriaşe coşuri cu flori în mii de nuanţe. Păsări, fluturi şi albine zburau în stoluri agitate. Cântecele se înteţiră, băieţei şi fetiţe făceau tumbe şi alergau printre pomii înfloriţi, care începură să spulbere în jur petale, astfel că, în jur, se aşternu un covor uriaş de petale multicolore. Deodată, apărură din palat berze, rândunele, cocori şi mii de alte păsări care umplură văzduhul cu ţipetele lor. Apoi, apăru o trăsură de argint trasă de 12 porumbei albi, iar în trăsură un înger de fecioară îmbrăcată în rochie lungă, albastră, străvezie, având părul de aur-mătăsos, revărsat în plete lungi fluturând departe în urma trăsurii. Pe frunte purta o diademă de trandafiri şi albăstrele. Era prinţesa Primăvara… Cu ochii albaştri şi cu obrajii îmbujoraţi, râdea cu hohote şi arunca flori din braţele ei peste cei din jur, care o salutau, chiuind de bucurie. 
  
- Trăiască Primăvara! strigau cu toţii în urale. 
  
Trăsura Primăverii era escortată de voinici în armuri aurii, călări pe cai albi înaripaţi din suliţele cărora ţâşneau raze orbitoare. Garda era condusă de căpitanul Zefir, care purta o mantie albastră, cu stele aurii pe piept şi poale, iar la cingătoare o sabie de foc, ca o flacără albăstrui-violetă. 
  
La trecerea prinţesei Primăvara, toţi dansau, cântau, chiuiau şi, în beţia generală de fericire, Primăvara le zâmbea şi spulbera petale şi flori deasupra lor. 
  
Deodată, zâmbitoarea prinţesă se încruntă şi ridică mâna strigând: “Staţi!” Mulţimea şi suita sa amuţiră. În Grădina Fericirii Veşnice beţia veseliei nu a fost întreruptă niciodată, aşa cum s-a întâmplat acum. Care să fi fost cauza? Primăvara observase că cei doi flăcăi cu cămăşi înflorate nu participau la veselia generală. Ba cel mai voinic se uita la ea încruntat cu un aer sfidător. 
  
- Străjeri, aduceţi “feţele triste”! zise Primăvara, arătând către Mărţişor. Căpitanul Zefir se repezi cu doi străjeri şi aduse în faţa prinţesei pe flăcăi. Norocel începu să tremure de frică. 
  
-va urma- 
  
Referinţă Bibliografică:
MĂRŢIŞOR-7 / Năstase Marin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1486, Anul V, 25 ianuarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Năstase Marin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Năstase Marin
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!