Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Năstase Marin         Publicat în: Ediţia nr. 1482 din 21 ianuarie 2015        Toate Articolele Autorului

MĂRŢIŞOR-5
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cap.VIII 
  
Mărţişor în ţara Nisipurilor Fierbinţi 
  
Când ajunse în Ţara Norilor, Mărţişor se rătăci,umblând bezmetic prin ceaţa deasă. Îşi aduse aminte de pana fermecată şi-i spuse lui Norocel: 
  
- Acum ce facem, frăţioare, că nu am nicio orientare şi nu ştiu ce să fac cu pana de vultur. Încotro să mai mergem ca să ajungem în ţara lui Soare-Împărat? Dar Norocel, care nici măcar nu se obosi să coboare din cârca lui Mărţişor, îi spuse: 
  
- De, măi frate-meu, descurcă-te! Tu crezi că eu îmi bat capul când plec undeva? Întotdeauna plec la nimereală. 
  
Vorbele astea îl supărară tare pe Mărţişor şi-i zise, azvârlindu-l din spate: 
  
- Dă-te jos, că nu-mi eşti de nici un folos! 
  
Norocel căzu ca un bolovan şi nu mai scoase un cuvinţel. Mărţişor fluieră a pagubă privind pana de vultur fermecată pe care o ţinea în palmă. Ce să facă? Zise: 
  
- Pană, penişoară, fă-te mare şi uşoară şi poartă-mă printre nori, spre albastre zări! Şi… o nimeri, că pana se întinse şi se lăţi, mult mai mare decât un hamac, de puteau urca pe ea mai mulţi oameni. 
  
Fericit, Mărţişor îi spuse lui Norocel: 
  
- Hai, măi frăţioare, să ne urcăm pe pană, că tu îmi porţi noroc! 
  
Şi amândoi se urcară punând alături desagul cu calabalâcul lor şi se tolăniră cât mi ţi-i pana de lungă şi lată. Dar pana stătea pe loc. 
  
- Măi, Norocel, dar minunăţia asta aşteaptă poruncă de pornire şi direcţia. 
  
- Spune-i direcţia! 
  
- Încotro, măi deşteptule? 
  
- Păi, nu-ţi spusei? 
  
Lui Mărţişor îi veni să-i cârpească una, dar se abţinu. Poate are dreptate tâmpitul. Zise: 
  
- Pană, penişoară, zboară lin, la… nimereală! 
  
Şi pana începu să se învârtească pe loc, ca o sfârlează, de-l ameţi pe bietul Mărţişor şi-l azvârli cât colo, cu Noroc cu tot. 
  
- Ce-mi făcuşi, mă zevzecule, că te am tovarăş degeaba! Mai bine mă însoţeam cu Mintea şi mă descurcam. 
  
- Păi, minte am crezut că ai tu! Nu ştii vorba aia? “Fă-mă mamă cu noroc, dar şi cu un bob de minte.” 
  
- Lasă trăncăneala! zise Mărţişor supărat. Urcă şi să nu-ţi mai aud gura! 
  
Apoi, spuse răstit, la întâmplare: 
  
- Du-mă pană, penişoară, în zbor lin spre Primăvară! 
  
Şi pana decolă lin şi începu să zboare prin ceaţa deasă a norilor, trecu pe deasupra cetăţii Vulturilor, pe deasupra câmpiilor îngheţate din ţara lor, până când în zare observară discul luminos al soarelui. Se bucurară că au apucat drumul cel bun. Mărţişor îl mângâie pe creştet pe Norocel: 
  
- Tot mai bine să ai un picuţ de noroc! 
  
Soarele lumina şi încălzea tot mai puternic. Sub ei observară şi pământul. Mărţişor crezu că a ajuns în ţara lui Soare-Împărat şi zise: 
  
- Pană, penişoară, în zbor lin coboară! 
  
Pana ateriză pe o coamă de deal pe care era numai nisip. Nisipul era fierbinte de frigea la tălpi, iar în jur numai pustiu. Toată zarea era numai pulbere de nisip. Mărţişor iar fluieră a pagubă şi murmură supărat: 
  
- Aşa se vede că-i norocul nostru! 
  
- Iar te plângi, neică, iar te plângi? îl mustră Norocel. Zi: Doamne fereşte de mai rău! Uite, arătă Norocel pe o coamă de nisip, am făcut rost şi de mâncare. 
  
Şi alergă până acolo, târând după el două ţepoaie mari de fier, bine ascuţite, pe care le înfipse în nisipul fierbinte. Mărţişor îi urmărea mişcările uimit: 
  
- Ce faci mă, tâmpitule, cu ţepoaiele alea? 
  
- Acum, dacă ne oprirăm, nu trebuie să mâncăm? Ia, ai matale grijă de frigăruile astea, până dau jos bagajele, apoi să mâncăm şi să tragem un puişor de somn! Că, după un drum lung, ce-i mai bun decât o mâncărică şi un pui de somn? 
  
Mărţişor se uita buimac şi asculta năucit bazaconiile tovarăşului său. 
  
- Dar, mai zise Norocel, aruncând cojocul pe nisip, fii cu ochii pe ţepuşe şi ai grijă să se frigă! 
  
Se uită lung Mărţişor, când la ţepoaiele înfipte în nisip, când la tontul de tovarăş. 
  
- Ia, ascultă, îţi baţi joc de mine? Ce frigi mătăluţă în ţepoaiele astea? 
  
- Răbdarea, neică, răbdarea! Pune-o matale frumos la frigare, răsuceşte încet sucala şi ai grijă să nu se părpălească! Vorba aia: “Ai vrut răbdări prăjite? Eu ţi le dau fripte!” 
  
Şi băieţaşul se trânti pe cojoc adormind buştean în câteva clipe. 
  
- Mare figură şi tontul ăsta al meu! zise a lehamite Mărţişor lăsându-l să sforăie. Scoase din desagă ultimele coji de pâine şi bău câteva picături de apă din burduf. 
  
- Nu mă las eu în grija acestui tăntălău! Ia, mai bine să văd ce pot să fac! 
  
Se uită împrejur, dar toată zarea era roşie ca focul şi tot cerul ca o pânză de nisip. Deodată, i se păru că vede în zare nişte stafii de nisip, cu forme ciudate, de balauri, de femei în rochii zdrenţuite, cu poale şi mâneci lungi, ca nişte păsări cu aripile frânte sau ca nişte copaci cu rădăcinile şi crengile fluturând, ori nişte animale costelive, de pe care atârnau pieile. Şi toate gemeau, boceau, se jeluiau, în hohote prelungi, ţipau de durere şi alergau de colo-colo prin cer. 
  
Lui Mărţişor i se făcu inima cât un purice şi începu să tremure de frică la vederea arătăniilor de pe cer. Până la urmă îi reveni curajul şi strigă din răsputeri la ele: 
  
- Cine sunteţi voi, stafiilor, şi de ce vă bociţi? 
  
- Noi suntem Grădinile Fermecate din Ţara Nisipurilor Fierbinţi! se auzi un glas din cer, care mai spuse: Un căpcăun fioros cu două capete ne-a sorbit izvorul de viaţă, iar pe noi ne-a transformat în stafii de nisipuri mişcătoare. De atunci nemilosul căpcăun ne biciuie cu un harapnic de plumb fierbinte, alergându-ne prin cer, într-un calvar nesfârşit. 
  
- Şi voi nu puteţi să vă împotriviţi? 
  
- Nu! Fugi voinicule, că, de te vede căpcăunul, te înghite sau te face pulbere ca pe noi. 
  
Nici n-apucară să termine vorba stafiile, că, după un deal se şi ivi căpcăunul: o matahală burduhănoasă şi păroasă, cu două capete, pe fiecare cap câte un ochi, ca nişte faruri şi câte o gură, ca nişte cuptoare din care ieşeau flăcări. Urla şi plesnea din harapnic prin cer, după stafii. Dacă văzu pe Mărţişor, se şi luă după el, aruncând cu flăcări. 
  
Mărţişor înţelese că n-are cu ce să se lupte şi, cât era de curajos, o rupse la fugă de-i sfârâiau călcâiele. Simţi în spate dogoarea flăcărilor, însă cămaşa fermecată îi apără trupul de arsuri. 
  
- Uuu! urlă căpcăunul. Pui, puişori, mânca-v-aş, că ce foame am! Cuptoarele astea de guri de mult n-au mai fript puişori ca voi! 
  
Ori de foame, ori că avea ochii prea depărtaţi unul de altul, căpcăunul îl vedea dublu pe Mărţişor. 
  
- Sări, Noroace, că mă-nghite căpcăunul! 
  
- Ce-i, mă, sări Norocel buimac, ce vrea matahala? 
  
- Să ne pună la frigare! gâfâia Mărţişor. 
  
- Dă-i răbdări prăjite! Dă-i şi lui răbdări prăjite! 
  
- Că bună idee îţi veni! 
  
Şi cum urla căpcăunul şi spulbera nisipul, curajosul Mărţişor se opri din alergat, se apropie de el şi-i zise: 
  
- Stai, amice! Dacă mă-nghiţi pe mine, nu te saturi. Am nişte bunătăţi în ţepoaiele astea. Buneee! 
  
- Bune? tună căpcăunul. 
  
- Bune! Cască gura! 
  
Căpcăunul, dacă auzi de ceva bun care astâmpără foamea, ca un tont ce era, căscă lacom cuptoarele gurii, în care Mărţişor aruncă iute suliţele de fier. 
  
Căpcăunul se strădui să le înghită cu lăcomie. Dar astea se înroşiseră şi-i străpunseră toate măruntaiele.De aceea, nenorocitul scoase un răcnet înfiorător. Se zvârcoli turbat de durere, dar cu cât se zbuciuma, ţepoaiele îi străpungeau trupul tot mai mult,astfel că, până la urmă plesni, dându-şi duhul. Pe loc se prefăcu într-un lac, în care apa fierse ce fierse, sub privirile uluite ale lui Mărţişor şi Norocel. 
  
Cu moartea căpcăunului încetară şi gemetele stafiilor de nisip. Treptat, treptat, ele se aşezau încet, încet, pe marginea lacului. 
  
- Îţi mulţumim, flăcăule, că ne-ai scăpat de căpcăun, ziseră stafiile. Dar, ca să-ţi fie pomana deplină, caută izvorul vieţii noastre ca să scăpăm de vraja asta blestemată şi să fim din nou grădini fermecate. 
  
Izvorul vieţii lor? Unde să-l caute? se miră Mărţişor. Dar el era bucuros că scăpase cu viaţă şi răsuflă uşurat: 
  
- Mare noroc am avut cu răbdările astea prăjite! Măi, Norocele, nu degeaba îmi eşti tu tovarăş de drum! 
  
- Cum de aflaşi, frate-meu? Ce te făceai dacă aveam numai o frigăruie sau căpcăunul avea trei capete? Că, aşa cum umbli teleleu cu mâna goală, erai de mult fripturică. În basme, voinicii mai poartă la şold o sabie, mai duc pe umăr o ghioagă, mai nou, îşi căptuşeşte centura cu pistoale şi cuţite, sau, şi mai nou, poartă mitraliere cu laser, mânuiesc calculatoare şi roboţi, călăresc lansatoare de rachete. Iar tu?…Tot te plângi de mine şi mă cerţi mereu! Ia, mai bine, caută izvorul de viaţă al stafiilor! 
  
- De căutat aş căuta eu, dar unde? Ajută-mă şi tu! 
  
- Asta-i bună! Dar ce, eu sunt voinic ca tine? Caută şi tu pe unde crezi şi poate nimereşti! 
  
Mărţişor, ce să mai lungească vorba cu netotul. Se gândi, se chibzui şi începu să scormonească nisipul, cărări, cărări, dar izvorul… ioc! 
  
Curgeau apele de pe el, muncea cu mult sârg, dar izvorul nicăieri. 
  
- Măi, Norocel, nu ţi se pare că sunt un prost? 
  
- Dacă zici tu, nene, nu te contrazic! 
  
- Izvorul a fost înghiţit de lacomul căpcăun, ziceau stafiile. Căpcăunul s-a transformat în lac. Deci? 
  
- Deci? 
  
- Izvorul se află în lac! 
  
- Hai, că eşti deştept! zise Norocel, căscând tolănit pe marginea lacului. 
  
Mărţişor se aruncă în lac şi-i scormoni fundul în dreapta şi-n stânga. Mai ieşea la suprafaţă ca să respire, apoi iar se scufunda. Şi căută…căută…Era frânt de oboseală, mort de foame şi dezamăgit. 
  
- Gata, renunţ! 
  
- Ce vorbeşti, drăguţule? îi zise Norocel. Tu crezi că aşa fac eroii din basme? Pleacă acasă şi lasă poveştile neterminate? Caută, că trebuie să găseşti! 
  
Se mai afundă o dată şi dădu peste un pietroi mare pe fundul lacului. Pe lângă pietroi ţâşnea apa cu presiune. 
  
- Ăsta trebuie să fie izvorul! îşi zise Mărţişor. 
  
Şi se opinti în pietroi să-l urnească, dar degeaba. 
  
- Am găsit izvorul! Hai, Norocel, dă-mi o mână de ajutor ca să ridic bolovanul! 
  
- Nu pot, nenicule! Nu ştiu să înot! Dar am să te ajut de pe mal. 
  
- Cum? 
  
- Hai o dată! Încă o dată! Nu m-ai luat tovarăş ca să te îndemn? Cine să facă asta? 
  
Se uită Mărţişor năuc la el. Era murdar, flămând, obosit şi ăsta îi îndruga bazaconii. Îi veni să-i plesnească una peste gură, dar se abţinu. Halal tovarăş de drum! Se afundă din nou în lac, îşi adună bruma de puteri ce mai avea şi se opinti din nou în pietroi. Îl clinti puţin, dar a fost de ajuns să ţâşnească de sub el un jet de apă puternic, de-l aruncă, cu pietroi cu tot, drept în slava cerului. Când ajunse din nou pe pământ, purtat de torent, nu mai recunoscu locul. Parcă visa. Apa ţâşnise prin toate şanţurile săpate, de el, iar stafiile de nisip nu mai erau. În jur, pomi cu fructe aromate, straturi cu flori, grădini de zarzavat, să tot stai şi să te miri. Iar mai încolo, alei cu palmieri, fântâni arteziene cu statui de marmură şi, într-o poieniţă, un palat de marmură albă, înconjurat de chiparoşi. 
  
Mărţişor rămase cu gura căscată, uitându-se în dreapta şi-n stânga. Din palat ieşiră nişte oameni arămii, înveşmântaţi în alb,cu turbane pe cap. Se apropiară de el, iar cel mai arătos dintre ei, cu un sceptru de aur în mână şi un colan de pietre scumpe la gât, îi zise: 
  
- Mult am mai dormit, voinice; şi am mai fi dormit încă, dacă nu ne izbăveai de căpcăun. Află că eu sunt împăratul Nisipurilor Fierbinţi şi stăpânul Grădinilor Fermecate. Serveşte din roadele grădinilor noastre! 
  
Şi doi servitori apărură cu două tipsii de argint pline cu portocale, banane, pere, struguri şi alte bunătăţi, de-ţi lăsa gura apă. 
  
Mărţişor nu rezistă la îndemnuri, mai ales că îi era foame. Înfulecă pe nerăsuflate bunătăţile de pe tipsii, mulţumind frumos, aşa cum îi era felul. 
  
- Şi acum, spune-ne, voinice, cum să te răsplătim pentru binele ce ni l-ai făcut? 
  
- O, preamărite Împărat al Nisipurilor, mulţumesc pentru bunăvoinţă, dacă mi-ai spune unde s-o găsesc pe prinţesa Primăvara, ar fi cel mai frumos dar pe care mi l-ai face. 
  
Se întristă împăratul: 
  
- Primăvara este fiica lui Soare-Împărat, cu care m-am războit o vreme şi care mi-a trimis Căpcăunul pe cap. Nu pot să te ajut. De ce vrei tu fiica lui? Eu am multe fete, frumoase, blânde şi înţelepte. Alege una, pe care vrei şi ţi-o dau de soţie împreună cu o grădină fermecată, care ţi-o plăcea. 
  
- Cu tot respectul, eu nu vreau decât pe prinţesa Primăvara. 
  
Şi-i istorisi toată povestea călătoriei sale. Împăratul ascultă plin de admiraţie pentru acest flăcău şi de compătimire pentru oamenii din ţara lui. 
  
- Apoi, dacă aşa stau lucrurile, du-te sănătos şi cu noroc, ca să izbândeşti! 
  
Când auzi Mărţişor de noroc, îi spuse împăratului că are un tovarăş de drum cu numele ăsta, însă l-a pierdut chiar pe malul lacului. Se îndreptară spre lac şi-l găsiră pe nătărău lungit la umbra unui păr, adormit, cu o pară zemoasă în gură, pe care bâzâiau muştele. Râse împăratul cu oamenii lui: 
  
- Ăsta îţi este tovarăşul cu care vrei să iei pe fata lui Soare-Împărat? 
  
Se ruşină Mărţişor şi dădu cu piciorul în zevzec: 
  
- Scoală, puturosule, că mă faci de râs! Însă Norocel se întoarse pe o parte. 
  
împăratul puse de-i pregăti doi desagi plini de bunătăţi din grădinile sale şi două butoiaşe cu apă limpede de izvor, pentru care Mărţişor mulţumi frumos. 
  
Zise împăratul: 
  
- Mai ţine, flăcăule, caseta asta cu nisip fermecat. Când vei avea nevoie, s-o desfaci şi să arunci nisipul pe tine. Boabele de nisip se vor preface în straie sclipitoare care te vor apăra de razele ucigătoare ale lui Soare-Împărat. Şi mai ţine cornul ăsta! Când vei avea nevoie, să sufli în el şi-ţi vor veni în ajutor toate vânturile din ţara mea, cu tot nisipul de dincolo de lac. 
  
Din nou mulţumi Mărţişor, cu multă delicateţe şi tare bucuros de darurile primite. Împăratul îşi luă rămas bun de la Mărţişor şi se retrase cu suita sa la palat. 
  
Mărţişor se întoarse la Norocel care dormea încă şi-l strigă supărat foc: 
  
- Scoală, măi putoare, că putrezeşte iarba sub tine! 
  
Când vru să plece, nu găsi pana de vultur. 
  
- Bine, măi Norocel, nici de asta n-avuseşi grijă? 
  
- Stai, mă nene, că am dormit şi eu puţin! Şi de ce te supăraşi? Dacă avuseşi treabă, eu ce era să fac? Iar de pană, nu-ţi fie frică, unde am lăsat-o, acolo o vom găsi. Că eu nu prea m-am mişcat de când aterizarăm. Uite-o colo! 
  
Într-adevăr! La o aruncătură de băţ, pe uriaşa pană erau aruncate maldăr traista şi băţul lui Mărţişor, cojoacele, tot calabalâcul flăcăilor noştri. Mărţişor nu-şi mai certă tovarăşul, aduse pe pană desagii cu merinde şi butoiaşele cu apă, aranjă toate bagajele şi… 
  
- La drum, Norocel! 
  
Norocel se aruncă şi el pe pana de vultur, căreia Mărţişor îi zise, îndreptând-o spre globul de foc al Soarelui, ce se vedea pe cer: 
  
- Du-mă, pană, penişoară, în zbor lin spre Primăvară. 
  
-va urma- 
  
Referinţă Bibliografică:
MĂRŢIŞOR-5 / Năstase Marin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1482, Anul V, 21 ianuarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Năstase Marin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Năstase Marin
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!