Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   


Autor: Năstase Marin         Publicat în: Ediţia nr. 1476 din 15 ianuarie 2015        Toate Articolele Autorului

MISTIFICAREA ISTORIEI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
MISTIFICAREA ISTORIEI 
  
Moto: „Era un popor brav acela care a impus tribut 
  
superbei împărătese de marmură a lumei: 
  
Roma. Era un popor nobil acela a cărui 
  
cădere te împle de lacrimi, iar nu de dispreţ 
  
şi a fi descendentul unui popor de eroi, plin de 
  
nobleţă, de amor de patrie şi de libertate, a fi 
  
descendentul unui asemenea popor, n-a fost şi 
  
nu va fi ruşine niciodată.” 
  
„Totul trebuie oarecum DACIZAT de-acum- 
  
nainte.” M. EMINESCU 
  
În noaptea de Revelion, TVR-1 a difuzat un program special, să binedispună pe tot românul, trecător în Noul An. Printre „numerele” oferite au fost şi două scenete „istorice”. 
  
În prima, eroii neamului românesc, Mihai Viteazul, Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş au fost puşi în situaţia penibilă de a juca la Bingo. Adică, de ce putea face haz românul în noaptea de Anul Nou? De Mihai Viteazul, care şi-a pierdut capul la… Bingo, de Ştefan cel Mare, cu Moldova lui, care…aţi ghicit, nu mai era a lui, (se-nţelegea că şi el a pierdut-o la Bingo). Nu mai era nici a urmaşilor, sau a… urmaşilor lor. Bietul Delavrancea…ar fi intrat în pământ de ruşine! Doar Vlad Ţepeş mai ameninţa cu celebra lui ţepuşă pe obraznicul care-i punea întrebări stupide. 
  
În a doua scenetă, au fost aduşi în faţa hăhăitorilor care priveau la tv şi îngurgitau pulpe de curcan, alţi doi mari protagonişti ai istoriei românilor, transformaţi în saltimbanci, să distreze natul românesc, pofticios de circ. Bietul Decebal se tot văicărea că l-a bătut romanul acela… Traian, spre hazul unei strănepoate de-a lui, din zilele noastre, care-i tot spunea, că…nu-i nimic, ea este urmaşa lui, dar şi a bătăuşului, un erou măreţ, de care este mândră că l-a bătut. Şi-l tot sfătuia să se împace cu bătăuşul Traian, pentru că ea, strănepoata, îi iubeşte deopotrivă pe amândoi. Mesajul era evident: din „unirea” celor doi viteji din antichitate s-a născut ea, frumoasa…viteaza…Intră-n scenă şi bătăuşul Traian, distrugătorul Daciei, care-i propune lui „Decebălică”: hai să ne împăcăm, că uite ce zic strănepoţii „noştri”! Şi-apoi, a trecut atâta vreme de când ne-am certat. Vezi ce urmaşi ieşiră din „împreunarea” noastră? Vesel, Decebălică s-a îmbrăţişat cu Trăienel şi au plecat împreună să bea un Cotnari, în cinstea strănepoţilor cei hazlii. Vă închipuiţi ce haz a stârnit împăcarea lor la un pahar de Cotnari! Strănepoţii, gâlgâitori de şampanie, să se înece de atâta râs, nu alta! 
  
Desigur, în statul nostru de drept, fiecare are „dreptul” să creadă şi să spună orice doreşte. Dar, aici era vorba de istoria poporului român, de eroii neamului, pe care trebuie să-i respectăm, să-i venerăm. Aşa face orice popor din lumea asta. Este adevărat că românul are simţul umorului dezvoltat şi râde din orice, chiar face haz şi…din necaz (şi bine face). Dar, ca să aruncăm în rizibil, în derizoriu tot ce avem mai scump, mi se pare o degradare până la ultimul nivel al moralităţii. Slavă Domnului, că avem atâtea subiecte de râs! Poate, aş fi avut puterea să le iert aceste nesăbuinţe. În definitiv au fost „bine” ticluite şi jucate excelent de marii noştri artişti. Însă, în a doua scenetă nu mai era vorba de o simplă „băşcălie”, ci de o acţiune(nevinovată, sau intenţionată?) mult mai gravă: MISTIFICAREA ISTORIEI. Mesajul scenetei, chiar peiorativ, asta făcea: spunea, chipurile în glumă, că poporul român s-a născut din „contopirea” dacilor cu romanii, lăsând să se înţeleagă că neamul geto-dacilor a dispărut complet din istorie în urma nimicirii lor de către „tătucul” Traian. Iar noi am „ieşit” nişte pui de vulturaşi romani. În subsidiar, se înţelegea că şi limba geto-dacilor a dispărut complet, limba noastră născându-se din limba latină. Toate aceste neadevăruri au dus la un şir de mistificări ale istoriei noastre, nespuse explicit în scenetă, dar deduse logic din dialogurile hazoase, infiltrate în subconştientul românului vesel, cu scopul demonstrării romanizării Daciei. Mai mult, a aruncat în neant statul Dacia, cu geto-dacii ei, nimiciţi în totalitate de armata împăratului Traian, fapt care ne-a „permis” să ne numim români(nu daci) din România (nu Dacia). Şi pentru asta era nevoie de hazlia împăcare a lui Decebal cu Traian, pentru că „urmaşii” i-au „împreunat” şi în imnul lor naţional… 
  
Poate aş fi trecut cu vederea aceste mizerii, dacă nu aş fi citit în ultimul timp volumul „Strămoşii noştri reali geţii-dacii-tracii-illirii, naţiunea matcă din vatra „Vechii Europe”, scris de strălucitul istoric, profesor-doctor G.D.ISCRU. O carte care ar trebui citită de toţi românii, dornici să cunoască istoria ascunsă a neamului lor şi adevărata identitate. Un studiu documentat temeinic, susţinut de izvoare istorice autentice, dintr-o bogată bibliografie (peste 120 de volume), având în addenda o Crestomaţie cu citate din istoricii, geografii şi învăţaţii reprezentativi ai antichităţii. Citate care spulberă fără drept de apel „axioma” romanizării Daciei. Însă valoarea acestei cărţi nu este dată numai de bogata documentare, cu expunerea sistematică a dovezilor istorice, ci şi de complexa sintetizare a lor. Autorul subliniază cauzele şi efectele fenomenelor istorice cercetate. El nu prezintă cele două războaie care au dus la distrugerea Daciei, rupte din contextul evolutiv-istoric, ca fiind nişte „mofturi” sau „pohte” strategice ale celor doi mari conducători, Traian şi Decebal. Ele sunt încadrate în lungul proces de dezvoltare istorică al celor două mari state din antichitate, cu permanentele tendinţe contradictorii:de expansiune din partea imperiului roman şi nevoia de apărare a dacilor, aflaţi de milenii pe acest teritoriu. Or, se ştie că interesele romanilor erau de a le jefui bogăţiile. 
  
Spaţiul nu-mi permite, la nivelul unui articol, să prezint o analiză aprofundată, exhaustivă, a unui volum de peste 350 de pagini cu o tematică atât de complexă, şi o bogăţie de idei rezultate din prelucrarea şi expunerea atâtor documente doveditoare privind originea strămoşilor noştri. Nu acesta este scopul acestui articol şi nici nu mi-am propus să recenzez volumul amintit. Dar mă revoltă drama neamului nostru, căruia i s-a furat identitatea şi i s-a ascuns istoria sa adevărată. Doar am vrut să semnalez că autorul volumului a prezentat şi detaliat cauzele şi modalităţile de mistificare a istoriei noastre. Nu voi insista asupra lor. Voi face doar o sumară trecere în revistă a câtorva idei din acest studiu, prin care istoricul G.D.Iscru a demonstrat cu probe indubitabile cine au fost strămoşii noştri reali: 
  
1-De la început atrage atenţia că „fiecare naţiune rămasă în spaţiul de geneză îşi are o ISTORIE MITOLOGICĂ, a unor înaintaşi „sacri”, care „au coagulat-o şi direcţionat-o ab initio”. Or, şi neamul nostru are o Istorie Mitologică, care nu a fost luată-n seamă de istoricii noştri români (cu excepţia lui N.Densuşianu), creându-se ideea falsă că românii nu au mitologie. De aici consecinţa nefericită de nerecunoaştere a unor zeităţi şi eroi mitologici ai pelasgilor(strămoşii dacilor). Astfel, istoricii români nu au recunoscut că obiectele tezaurului de la Pietroasa au fost executate de pelasgi şi că patera reprezintă zeităţile poporului pelasg, trăitor de milenii pe teritoriul românesc. Că acele zeităţi, Saturn, Ianus(Ion), Geea(Gaea), Apolo Hiperboreeanul, Prometeu, Orfeu ş.a. au fost ale pelasgilor, create de conştiinţa şi credinţele lor, fiind preluate mai târziu (unele cu alte denumiri) de către greci şi romani. Nu au luat în seamă nici studiile serioase ale învăţaţilor etnologi români, dintre care amintesc pe Romulus Vulcănescu care a scris „Mitologia română”. 
  
2.-Naţiunea-matcă din vatra „Vechii Europe” a fost spaţiul Carpato-Danubiano-Pontic, în care a apărut civilizaţia multimilenară a pelasgilor, dovedită de cercetările multor savanţi şi arheologi de renume mondial, printe care se remarcă savanta americană Marija Gimbutas de origine lituaniană. Din această matcă spaţială au „roit” către cele patru puncte cardinale ale Europei şi Asiei, până în India, grupuri succesive de pelasgi, devenite peste mii de ani neamuri vorbitoare ale aceleiaşi „limba prisca”(limba bătrână). De menţionat că acele „roiuri” emigrante din spaţiul matcă au dus cu ele, pe lângă limba bătrână şi credinţa, tradiţiile, portul, obiceiurile, care, deşi au avut forme evolutive diferite, s-au menţinut identice în esenţa lor. Proba doveditoare a ideii menţionate mai sus este „Istoria Indiei”, marea sinteză britanică a cercetătorilor de la universitatea Cambridge, publicată în anul1922, din care Gabriel Gheorghe redă un citat din volumul 1 al acestei cuprinzătoare lucrări în opt volume: „Spaţiul habitatului primitiv aric(aşa zis indo-european), din care s-au desprins după mileniul trei î.e.n., grecii, italioţii, celţii, germanii, slavii(pag.71), iranienii şi indienii (pag. 72) este „aria mărginită la est de către Carpaţi, la sud de către Balcani, la vest de către Alpii Austriei şi Bohmer Wald, iar la nord de cătreErzgebirge şi munţii care fac legătura cu Carpaţii”. Dar acesta este chiar spaţiul Imperiului pelasgic, de unde au „roit” grupurile de pelasgi până în India şi, ulterior, o parte dintre ei (luptătorii „arieni”) s-au întors după milenii în spaţiul matcă al Vechii Europe. 
  
Mai departe, domnul Gabriel Gheorghe comentează informaţia din „Istoria Indiei”: „Normal, toate grupurile care au roit, la date diferite, din habitatul primitiv, au plecat cu limba 
  
vorbită în acesta, ceea ce explică similitudinile lexicale între idiomurile vorbite de popoarele Europei, respectiv de cele indo-iraniene observate deWilliam Jones la 1786”. Deci, limba matcă a Europei este cu milenii mai veche, decât limba latină a Romei antice. Astfel, limba latină este un derivat târziu din limba primară a Europei şi n-a avut nici un rol la fondarea limbilor europene şi nici a geto-dacilor, urmaşi ai vechilor pelasgi. Este semnificativ şi citatul lui Gabriel Gheorghe din Giacomo Devato,profesor la Universitatea din Florenţa: „Latina este pentru români, nu o trăsătură de unire, ci o fractură în raport cu lumea indo-europeană”. 
  
3.-De precizat că şi romanii sunt urmaşii pelasgilor care au roit la sud spre Asia Mică, formând neamurile dardani de: dardani, troieni, frigieni ş.a. Ştim din Iliada lui Homer cum au fost învinşi troienii, apoi, din Eneida lui Vergilius, cum au plecat troienii, conduşi de Enea, de pe meleagurile natale din Asia Mică şi, după multe peregrinări prin spaţiul mediteranean, s-au stabilit în Latium(Italia) şi au întemeiat, comform legendei, cetatea Romei, prin anul 766î.Hr. Cu alte cuvinte şi romanii au fost „fraţi” ai geto-dacilor, care au vorbit iniţial latina prisca, vorbită de geto-daci. Mai târziu, păturile culte ale romanilor au inventat limba latină având la bază cuvinte din limba prisca, numită în dispreţ „latina vulgara”. De aici capcana istoricilor noştri latinişti şi teza lor privind originea limbii române ca limbă latină. În consecinţă, au dedus şi originea romană (romanizată) a poporului român. 
  
Pentru a elimina orice dubiu, istoricul G.D. Iscru mai citează şi pe marele arheolog Vasile Pârvan, din lucrarea sa de referinţă GETICA, publicată în 1926: „Dacia era un mare regat cu bază etnică perfect omogenă, cu tradiţii istorice seculare, cu structură economică şi socială bine definită, cu o cultură înaintată…” Şi G.D.Iscru comentează: „În acest stat, naţiunea illiro, traco-geto-dacă, existentă pe întreg arealul unificat de Burebista, conştientă de ea însăşi, reuşise să-şi refacă, în zona geto-dacilor, un STAT puternic, după criza îndelungată în urma asasinării lui Burebista”. O putere care i-a provocat pe romani, stârnindu-le dorinţa să-l j efuiască şi să-l distrugă. 
  
4.-După ocuparea parţială a Daciei (aprox.20%din teritoriu) de către romani, geto-dacii din spaţiul ocupat cât şi dacii liberi şi-au menţinut identitatea prin păstrarea tradiţiilor, obiceiurilor şi în special a vorbirii vechii limbi. Mai mult, necontenitele revolte din spaţiul ocupat şi repetatele atacuri ale carpilor (neam cu geto-dacii) au determinat retragerea aureliană a romanilor din spaţiul ocupat al Daciei. De unde romanizare a limbii autohtonilor într-un termen atât de scurt (o sută cincizeci de ani), în permanente lupte cu dacii liberi şi carpii? 
  
Sunt posibile unele influenţe romane, dar nu esenţiale şi nici semnificative, ca să vorbim de completa dispariţie a naţiunii geto-dacilor şi să-i „lipim” pe romani de geneza poporului român. 
  
5.-Când se vorbeşte despre „ampla viaţă economică a Daciei Romane şi puternica urbanizare (doar 11 oraşe), istoricul G.D.Iscru precizează: „să nu se piardă din vedere, pe deoparte, jaful sistematic practicat în continuare de romani, pe de altă parte, specificul obştei săteşti, atât de veche şi conservatoare –la strămoşi, ca şi la urmaşi- şi să nu se mai exagereze legăturile satului de autohtoni cu oraşul „domnilor” romani, colonişti sau „mai mari” ai locului…” 
  
În continuare, el desfiinţează toate afirmaţiile istoricilor români privind etnogeneza românilor, citând în final concluzia lui Tonciulescu din lucrarea „România, paradisul regăsit”: „romanizarea în Dacia este o ficţiune”. 
  
Mai departe, istoricul G.D.Iscru clarifică o multitudine de probleme privind civilizaţia strămoşilor noştri, referitoare la legile pelagine (nu belagine), la religia monoteistă introdusă de Zalmoxe, datarea istorică a lui Zalmoxe, la distrugerea de către romani a capitalei Sarmisegetusa Regia, prădarea statuilor şi distrugerea monumentelor şi altor valori culturale ale dacilor, probe evidente ale înaltei civilizaţii a dacilor, încât te întrebi revoltat: cu ce au civilizat romanii pe daci? Apoi, autorul denunţă continuarea distrugerii probelor civilizaţiei geto-dacilor şi în zilele noastre de către arheologii şi istoricii oficiali. Este citată arhitecta Silvia Păun care a avut curajul să-i reproşeze lui C. Daicoviciu modul cum a efectuat săpăturile la Sarmisegetusa, unde a distrus probe. Şi poetul Ioan Alexandru s-a luptat pentru salvarea unor probe arheologice de la distrugere de către „şcoala oficială” a arheologilor români. Deţinea peste1000 de obiecte arheologice ale civilizaţiei geto-dacilor, dintre acelea citate ca argument de savanta-arheolog Marija Gimbutas. Poetul acuza deschis „o conspiraţie a corpului de arheologi oficiali de şcoală latinistă exclusivistă, care, de multe decenii, sabotează orice alte teorii istorice şi mistifică sau distruge dovezile materiale ce ar proiecta altă viziune”. Apoi arată cum oameni de ştiinţă dacologi „au fost ostracizaţi, anihilaţi, fie tendenţios interpretaţi”, pentru a fi compromişi. 
  
În continuare, studiul abundă în descrierea unor evenimente istorice, date şi dovezi arheologice, documente şi citate din scriitorii antici care dovedesc continuitatea poporului daco-român pe teritoriul fostei Dacii. Relevă secretul perenităţii obştilor ţărăneşti, care şi-au păstrat credinţa, datinile, obiceiurile şi, în special limba, de-a lungul secolelor, în ciuda migraţiilor barbare. Redă caracteristicile poporului român care, cu forţa sa conservatoare şi putera de asimilare a „topit” în masa populaţiei daco-române toate populaţiile migratoare care ne-au călcat pământurile. Acesta a fost miracolul românesc care, în ciuda cotropirilor în atâtea milenii, a dăinuit şi a reînviat ca pasărea Phoenix de pe stema ţării. 
  
În capit. „Romanizarea” Daciei?-pag.225-233-,istoricul Iscru face o strălucită radiografie a erorilor istorice, intenţionate, erori care au condus la mistificarea adevărurilor istorice despre traco-geto-daci. Denunţă pe toţi mistificatorii de-alungul celor două milenii, începând cu unii împăraţi romani, Biserica Catolică, dar şi cea ortodoxă. Relevă căile ascunse ale romanizării etnogenezei neamului românesc, adică răspunde la întrebarea:cum s-a ajuns la „dogma romanizării”. Arată că au fost (şi mai sunt) „stăruinţe” din afară pentru „ca această dogmă să prindă rădăcini, dar au fost şi cedări vinovate din lăuntru-şi cărturăreşti şi politiceşti”. Însă, a pus sub lupa analizei şi obstacolele peste care „romanizatorii” nu pot trece, în cazul Daciei, pe care le enumeră şi demonstrează forţa lor de rezistenţă în faţa mistificărilor. La un moment dat, autorul exclamă: „este o minune că s-a mai putut salva câte ceva scris despre traco-geto-daci. Şi totuşi s-a mai salvat. Dacă nu atâtea izvoare scrise, câte au fost-şi acum ştim că au fost(şi avem speranţa că vor mai fi recuperate)-, s-au păstrat în schimb, menţiuni despre existenţa lor şi extrase din ele, la autori care le-au folosit înainte de distrugere sau ascundere. 
  
Mă opresc aici, cu amarul în suflet că există o MIŞCARE DACOLOGICĂ a unor entuziaşti savanţi, cercetători, erudiţi şi specialişti români care, an de an, prezintă la congresele anuale de dacologie, iniţiate de dr. Napoleon Săvescu, preşedintele fondator al societăţii „Dacia Revival”, noi dovezi despre adevărurile referitoare la istoria strămoşilor noştri reali. Mişcare voit ignorată mediatic de oficialii istorici din structurile academice, universitare şi instituţiile culturale ale României. Această tăcere, sprijinită şi de politicienii puterii, are menirea îngropării acestei mişcări, pentru satisfacerea intereselor forţelor străine, contrare adevărurilor istoriei noastre. Nu mă întreb de ce, întrucât în volumul prezentat mi s-au dat răspunsurile. 
  
Mă întreb până când poporul român va răbda această situaţie revoltătoare? Până când vor ţine sub obrocul uitării pe Nicolae Densuşianu? Când vom putea înţelege ce simţiri tainice l-au determinat pe marele geniu naţional Mihail Eminescu să scrie „Rugăciunea unui dac”, din care voi reda ultima strofă: 
  
„Astfel, numai ,Părinte, eu pot să-ţi mulţumesc 
  
Că tu mi-ai dat în lume norocul să trăiesc. 
  
Să cer a tale daruri genunchi şi frunte nu plec, 
  
Spre ură şi blestemuri aş vrea să te înduplec, 
  
Să simt că de suflarea-ţi, suflarea mea se curmă 
  
Şi-n stingerea eternă dispar fără de urmă!” 
  
Năstase Marin 
  
Galaţi, ianuarie,2015 
  
Referinţă Bibliografică:
MISTIFICAREA ISTORIEI / Năstase Marin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1476, Anul V, 15 ianuarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Năstase Marin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Năstase Marin
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!