Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Năstase Marin         Publicat în: Ediţia nr. 1474 din 13 ianuarie 2015        Toate Articolele Autorului

MĂRŢIŞOR- 2
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Capitolul 3 
  
Cum află Iarna de nemulţumirile supuşilor săi 
  
Şi-au luat de grijă oamenii. Nu şi-au închipuit ei cât de nemernică este această împărăteasă şi cât de ticăloşi slujitorii săi. Umblau tot mai multe zvonuri cu privire la fărădelegile acestora, care i-au torturat pe cei care s-au dus la palat, i-au ucis sau i-au aruncat în Temniţa Troienelor. Toţi au început să-şi pună în ascunzători bunurile, să fie mai atenţi, să se ferească din calea urgisitorilor. 
  
Se adunau în locuri ascunse, discutau aprins, chibzuind ce să facă să scape de urgia blestematei. Dar unii ziceau că împărăteasa nu e de vină, că nu ştie nimic, că ea este blândă şi bună, că… uite, câte frumuseţi le-a adus! Că numai nemernicii de slujitori sunt vinovaţi. 
  
Astfel au început oamenii să murmure şi să pregătească o jalbă cu toate nelegiuirile săvârşite de aceşti slujitori. 
  
Dar împărăteasa avea o întreagă reţea de vrăjitori-spioni conduşi de unul mătăhălos, negru, cu nasul mare şi ascuţit, cu ochii mici şi vicleni, totdeauna îmbrăcat într-un frac negru lucitor, căruia îi ziceau Negru-Cioară. Împărăteasa îl alinta spunându-i „Maestrul Ciorică”. 
  
Cartierul general îl aveau într-un turn din Palatul de Gheaţă Veşnică, iar când aveau câte o misiune se prefăceau cu toţii în ciori, comunicând între ei mesaje cifrate, prin diferite cârâieli. Şi tot aşa: 
  
- Crau! la piaţă, crau! pe stradă, crau! pe un stâlp de telegraf, de nici nu bănuiau bieţii oameni ce cârâie dumnealor. 
  
Zbârnâiau întruna mesajele cifrate la maestrul Ciorică, iar acesta, extrem de îngrijorat, întocmi un raport minuţios despre starea tulbure din ţară. În scurt timp se pomeni strigat la împărăteasă: 
  
- Să vină maestrul Negru-Cioară! 
  
Alergă speriat pe coridoarele palatului şi se înclină adânc când intră în sala tronului. 
  
- Apropie-te, maestre, apropie-te! rânji împărăteasa. 
  
Tremurând, aplecat şi cu paşi mici, maestrul se apropie de tron. Bâigui: 
  
- La dispoziţie, Majestate! 
  
- Maestre Ciorică, ia raportează care este starea de spirit a supuşilor? 
  
- Sunt veseli şi fericiţi, Majestate! Vă transmit urale de bucurie şi mulţumire pentru fericirea pe care le-aţi adus-o. Numai că… 
  
- Numai că? 
  
- Numai că unii au vrut să intre în palat să se înfrupte din bogăţiile promise. 
  
- Ce bogăţii? Eu nu le-am promis nimic! 
  
- Zic, că… le-aţi zis să fie fericiţi. 
  
- Păi… să fie! Nu-i las eu? 
  
- Dar ei zic… să le daţi. 
  
- Ce să le dau? Nu le dau nimic! Şi voi? Ce le-aţi dat? 
  
- Le-am dat. Au avut grijă Viscorilă şi Nămeţilă. I-am ajutat şi eu cu cioroipanii. Acum sunt în Valea Troienelor. 
  
- Aşa… răsuflă Iarna. Să fie fericiţi! 
  
- Numai că… murmură maestrul… 
  
- Ce mormăi? Se răsti Iarna. Ce… numai că?… 
  
- Păi… au scăpat câţiva. Au spus la alţii… ăia… altora… Şi uite-aşa! Acum toţi cârtesc. 
  
- Ce fac? 
  
- Cârtesc! Adică… mârâie… 
  
- Mârâiee? ţipă împărăteasa, ridicându-se turbată. Aşa stau lucrurile? 
  
Începu să alerge agitată de colo-colo, urlând: 
  
- Ce-şi închipuie supuşii mei că îmi risipesc diamantele pe ei pentru că sunt frumoşi? I-am izbăvit de noroiul şi murdăriile Toamnei. Mi-am risipit florile prin păduri, pe gardurile şi pe geamurile lor. Toată zestrea mea de pietre scumpe am împrăştiat-o pe drumurile şi pe casele lor. De ce nu le-au luat dacă au vrut să fie bogaţi? Le-am poleit casele şi le-am pus ciucuri de cristal la uşi, flori de argint la ferestre. Mi-am aruncat blănurile pe semănăturile lor. Da’, câte nu le-am făcut? Numai să fie fericiţi! Şi acum? Lacomii! Nărozii mei cârtesc? Mârâie? 
  
- Majestate, bâigui maestrul Negru-Cioară, zic că slujitorii Măriei Tale îşi fac de cap. 
  
- Cum îşi fac de cap? se încruntă împărăteasa, urcându-se din nou pe tron. 
  
- Spun că le strică gospodăriile şi le prăpădesc averile. Vor să vină cu o jalbă, să… 
  
Împărăteasa îl întrerupse nervoasă: 
  
- Slujitorii mei îşi fac datoria şi se pare că nu şi-o fac cum trebuie, dacă supuşii mei murmură. Unde-i generalul Prăpădenie? 
  
Soldatul din uşă transmise mesajul: 
  
- Să vină generalul Prăpădenie! 
  
Mesajul îl trăsni pe general drept în ceafa groasă unde i se îngroşară venele, iar ochii bulbucaţi îi săriră din orbite. Tremurând, huiduma butucănoasă începu să alerge din răsputeri pe coridoare, gâfâind sacadat. La un moment dat, se împiedică şi căzu în fund, chipiul militar căzându-i pe ceafă. Se uită încruntat la soldaţii din gardă (adică cioroii lui Negru-Cioară) care lasară capetele în jos şi pufniră. Se ridică agitat, îşi aşeză ţinuta şi intră ţanţoş în sala tronului, bătând călcâiele: 
  
- La poruncă, Majestate! 
  
- Te-ai lăudat că ai întocmit un plan de distrugere totală. Ce vrei să distrugi şi cum vei face treaba asta? 
  
- Majestate, nevoile curţii Măriei Tale sunt mari, iar pârliţii de supuşi nu înţeleg să plătească birurile de bunăvoie. De aceea trebuie să le luăm cu de-a sila şi să-i distrugem. Trebuie să prăpădim tot, tot, tot! De ce avem atâta armată? Nu ca să distrugem totul? 
  
- Stai, ameţitule! Ce să distrugi? Dacă distrugi tot, tot, tot, de la cine mai luăm ceea ce trebuie să luăm? 
  
Generalul rămase cu gura căscată şi holbă ochii: 
  
- Ăăă! Aşa e, Majestate! Aveţi dreptate! Dar… trebuie să hrănim armata de slujitori, însă mişeii de supuşi nu vor să plătească dările! Se împotrivesc, se ascund, îşi bat joc de noi. Din păduri, Nămeţilă a adus putregaiuri şi frunze uscate. Din ţinuturile de câmpie, Viscorilă ne-a adus doar mărăcini şi ierburi putrezite. Numai vrăjitorul Ger Sticlos a împuţinat tarabele din pieţe. Oamenii şi-au pus la adăpost bucatele… S-au ascuns şi ei… Vedeţi? 
  
- Şi slujitorii noştri ce fac? 
  
- Viscorilă aleargă ca un bezmetic pe vârfuri de munte, Nor Vânăt doarme în turnul cel înalt, Nămeţilă… 
  
- Destul! ţipă împărăteasa. Să vină Nor Vânăt! 
  
În scurt timp, umflatul vineţiu intră în sală gâfâind, aruncând mohorâta mantie la picioarele împărătesei. 
  
- Am coborât, Măria Ta! 
  
Împărăteasa se uită scârbită la el, privindu-l de sus: 
  
- Nemernicule, te-ai urcat în cel mai înalt turn al palatului, cu nespălaţii tăi, v-aţi oploşit prin cotloanele turnului şi trageţi la aghioase. Lăsaţi razele lui Soare-Împărat să-mi fure toate nestematele! 
  
- Am crezut că vă este pe plac, Majestate! Numai ele dau strălucire briliantelor Măriei Voastre. 
  
- Taci, tîmpitule! N-am nevoie de Soare ca să strălucesc. Am destulă putere să orbesc pe oricine, inclusiv să luminez întunericul prostiei tale! 
  
Iritată, împărăteasa dădu un ordin nervos: 
  
- Imediat să vină la mine toţi slujitorii! 
  
Maestrul Ciorică, bătu călcâiele, făcu o plecăciune adâncă şi se retrase în viteză. Ceilalţi doi înţepeniră în poziţia de drepţi. Negru-Cioară transmise gâfâind porunca, iar croncănitorii speriaţi şi zburliţi începură să cârâie haotic prin tot palatul. Mai ales în Valea Troienelor Uriaşe, cerul se înnegrise de atâta vălmăşag şi cârâit. Cioroipanii croncăneau peste tot ca turbaţii: 
  
- Să vină la Măria Sa toţi slujitorii! Toţi slujitorii! Toţi slujitorii! 
  
La auzul cârâiturilor alarmante, toate namilele împrăştiate prin împărăţie alergară într-un suflet la palat, măturând totul în calea lor, aşa cum le era felul. 
  
Capitolul IV 
  
Urgia Împărătesei Iarna 
  
  
n sala tronului, frumoasa Iarnă, îmbrăcată într-o rochie de briliante, având pe umeri o mantie de hermină pudrată cu cristale de zăpadă, cu faţa palidă şi mânioasă, cu privirea de gheaţă, şedea într-un jilţ de argint suflat în pulbere de cuarţ şi dantelării cu flori de gheaţă şi ciucuri de cristal. 
  
În faţa tronului – o masă uriaşă de gheaţă sculptată cu încrustaţii de diamante şi intarsii de raze orbitoare, multicolore. Pereţii erau tapisaţi cu brumă şi flori de gheaţă. De tavan atârnau policandre uriaşe din ţurţuri de diamante care umpleau sala de lumină. Pardoseala era din bucăţi de gheaţă şlefuită, dispuse în arabescuri cu mii de irizaţii orbitoare de diferite nuanţe. O oglindă uriaşă atârna pe un perete din faţa tronului împărătesc şi altele pe plafon, care creau reflexe multiple. Sala părea infinit de mare, namilele păreau mai multe şi mai mari de cât erau în realitate, iar bucăţile de gheaţă multicolore se multiplicau în mii de irizaţii cu luciri misterioase, care te copleşeau şi te înfricoşau. Totul era înfăptuit după planurile arhitectului Gheţianu, artistul favorit al Iernii, cu scopul de a îngrozi pe cei care erau invitaţi în această sală. 
  
Intrară smeriţi toţi slujitorii, se înclinară adânc în faţa tronului şi se aşezară la masă, fiecare după rangul său. 
  
Maestrul Ciorică rămase la intrare, întări straja de Fulgoi şi Ţurţuraşi (soldaţii din corpul de gardă) cu vreo două duzini de corbi croncănitori, transformaţi în flăcăi mătăhăloşi în costume de sportivi, având clonţuri de oţel pe sub haine. 
  
Lupul Colţ Fioros fu pus de pază la intrarea în palat. 
  
Şedinţa nu dură mult. A vorbit numai Iarna: 
  
- V-am chemat ca să vă spun că nu sunt mulţumită de felul cum mă slujiţi. Nu vă faceţi datoria sau nu o faceţi cum trebuie. 
  
Generalul Prăpădenie se prăpădeşte tot făcând planuri de prăpădit, dar nu este în stare să organizeze o acţiune cu rezultate imediate. 
  
Nor Vânăt aleargă prin hăurile cerului ca un besmetic sau chefuieşte cu nespălaţii săi în turnul cel mare al palatului. 
  
Viscorilă spulberă zăpada pe crestele munţilor după capre negre. 
  
Nămeţilă sforăie tolănit în Valea Troienelor Uriaşe. 
  
Babele moţăie prin cotloane ascunse. 
  
Şi tu, Cloanţă Cotoroanţă, te-ai covrigat după sobă în chilia ta, ai pus mătura-n cui şi-ţi hrăneşti potaia de Colţ Fioros cu ciolane din bucătăria mea. Trai nineacă! Ce să mai alergăm pe vremea asta? Ce credeţi voi, blestemaţilor, că v-am adus aici din Ţara Vânturilor Veşnice să-mi mâncaţi pâinea de pomană? Acolo, de voie de nevoie, mâncaţi năluci prăjite, dar aici, dacă vă-ntrupai, musai să vă umplu burdihanele nesăţioase, că nu vă mai săturaţi. Ce vreţi, să alerg eu? Voi să vă zbateţi, ciumelor! 
  
Tu, Nor Vânăt, aruncă-ţi ţolul peste toată zarea, întunecă pământul şi loveşte-n toată lumea cu bulgări de zăpadă! 
  
Tu, Viscorilă, bezmeticule, spulberă toţi bulgării lui Nor Vânăt şi aruncă-i în ochii şi în capul oamenilor şi vieţuitoarelor întâlnite în cale, smulge acoperişurile caselor, rupe firele de curent electric, răstoarnă toate maşinile de pe şosele, smulge copacii şi prinde toate păsările în zbor! 
  
Tu, babă Cloanţă Cotoroanţă, încalecă pe mătură şi ia-ţi javra de lup! Aleargă prin păduri la Craiul Codrilor, rupe-l cu colţii, prinde-l de barbă şi aruncă-l în Temniţa Troienelor Uriaşe! Pune-l pe Colţ Fioros să rupă toţi copacii, să prindă jivinele pădurii şi să mi le aducă la palat, să-mi satur toţi slujitorii cu ele! 
  
Tu, Ger Sticlos, aleargă prin toate satele şi oraşele, fură de la supuşi toate bucatele de prin pieţe, beciuri şi depozite, din case şi hambare! Scotoceşte toate adăposturile, toate ascunzişurile! Dacă ţi s-o împotrivi careva, să le faci capul ţăndări şi picioarele butuci! Ştii tu cum! 
  
Tu, maestre Negru Cioară, ia-ţi armata de cioroi şi cară la palat toate bunătăţile smulse de la supuşi. 
  
Tu, Nămeţilă, mototolule, cutreieră în lung şi-n lat împărăţia şi îngroap-o în nămeţi, ca nimeni să nu mai mişte prin locurile astea! 
  
Şi tu, Prăpădenie, căscatule, ai grijă cum conduci acţiunea! Să fie plină împărăţia de ciolanele oamenilor şi vieţuitoarelor moarte şi cioturi uscate! Să pregătim praznicul cel mare şi să ne umflăm cele burdihane! 
  
- Uraaa! Uraaa! Trăiască Împărăteasa noastră! urlară din toţi rărunchii urâciunile. 
  
- Şi acum (bătu de trei ori din palme Iarna) iute şi degrabă, toată lumea la treabă! 
  
N-apucă să termine vorba Împărăteasa că namilele se buluciră afară din sală, călcându-se una pe alta, dându-şi pumni, ţipând, suflând, urlând şi chiuind agitat, ca turbatele. Începu urgia… Ce iad!… Ce vijelie!… Ce furtună!… Ce dezastru!… Ce distrugere!… Ce urlete, torturi şi schingiuiri!… Ce plânsete, ce jale, ce durere!… Câmpul era plin de cioturi, de oase şi hoituri, croncănitorii nu mai pridideau cu prada, umplând cămările palatului. Supuşii împărăţiei, care mai scăpaseră, gemeau disperaţi sub dealurile de omăt prăvălite de Nămeţilă. 
  
Iepurii, veveriţele şi tot ce mai rămăsese viu prin pădure se dădeau prinşi de lupul Colţ Fioros. 
  
Copacii pădurilor, se lăsau loviţi de Viscorilă, iar pomii erau smulşi de acest turbat, care-i ducea în grădinile din Ţara de Fum. Cei care se împotriviseră zăceau aruncaţi în troiene cu cătuşe de gheaţă la rădăcini şi haine de ţurţuri pe ramuri şi tulpini. Era plină Temniţa Troienelor Uriaşe de răzvrătiţi… Oamenii pierduseră orice speranţă. 
  
- Gata, până aici ne-a fost! ziceau ei. Din lanţurile Iernii nu ne mai scapă nimeni. 
  
Şi disperarea plutea peste gemetelor tuturor. 
  
Iar cămările Iernii se umpleau: butoaie cu seva copacilor, stive cu blănurile animalelor pădurii, congelatoare uriaşe pline cu carnea lor şi de la vitele şi orătăniile luate de la oameni. Toate fuseseră prăduite de tâlharul Viscorilă şi ticălosul Ger-Sticlos. 
  
Mai furaseră bandiţii Iernii: sipete pline cu argintul cântecelor, seifuri cu aurul dorurilor şi speranţelor, pungi cu nestematele omeniei… Toate le furaseră tâlharii lăsând în urma lor pe bieţii oameni, stane de gheaţă. Dar ce nu furaseră? Iar acum ochii le sclipeau de fericire diavolească. 
  
Aşa comori a vrut în lăcomia ei nebuna şi-acum dansa un dans isteric, dansul Furiei şi Nebuniei. Dansul a fost început de un grup de balerini subţirei. Erau delicaţii Fulguleţi şi Ţurţuraşi, prinşi într-un bolero lent, transformat mai pe urmă într-o rumbă ameţitoare, când se prinse în joc şi Viscorilă. Apoi se aruncară şi Fulgoii, soldaţii lui cei greoi, învârtindu-se într-o sârbă îndrăcită. O dădură în horă, prinzându-i şi pe cioroi, care cârâiau beţi pe margine. 
  
Si când hora era mai aprigă, se năpustiră Nor Vânăt şi Nămeţilă ce duhnea a băutură. Iar din hora cea săltată, o făcură-mpiedicată. Apoi, Viscorilă îşi umflă bojocii într-un trombon, acompaniat de orchestra Vânturilor Lăţoase, nişte namile urlătoare din foale şi chitare, aduse special de Iarnă din Ţara Vânturilor Veşnice. 
  
Nor Vânăt dansa cu baba Cloanţa-Cotoroanţa în chiote turbate, în hora babelor zăltate. Lupul Colţ Fioros urla ca un apucat, de chiotele babelor acompaniat. Vrăjitorul Ger-Sticlos dansa pe un butoi de lacrimi din care făcuse sloiuri de gheaţă colorate cu sânge. 
  
Însăşi Iarna dansa cu generalul Prăpădenie într-o sambă îndrăcită. 
  
Referinţă Bibliografică:
MĂRŢIŞOR- 2 / Năstase Marin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1474, Anul V, 13 ianuarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Năstase Marin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Năstase Marin
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!