Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   


Autor: Năstase Marin         Publicat în: Ediţia nr. 1463 din 02 ianuarie 2015        Toate Articolele Autorului

APROAPELE MEU, AUROLACUL
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Aproapele meu, Aurolacul 
  
Moto: „şi iartă-ne nouă greşelile noastre, precum 
  
şi noi iertăm greşiţilor noştri” 
  
Ultimele clipe ale Bătrânului An zburau îngrozite de inerentul lui sfârşit. Nemilosul Timp îl târa în ultima zi, ca pe un leş. Toate minutele şi secundele sale, ciufulite şi învineţite de atâta zbatere, ţipau tăcut în dispariţia lor. Pe mine şi pe celelalte miliarde de semeni ai mei de pe planeta Pământ nu ne impresiona deloc tragedia Bătrânului An, căruia îi curgeau lacrimile după clipele pierite în neantul Timpului. Degeaba ne privea îndurerat, reproşându-ne că în toate zilele vieţii lui ne-a dăruit atâtea clipe de fericire, de bucurii, atâtea dorinţe împlinite, atâtea… Nepăsarea planetară îl sfida şi îi arunca în obraz cioburi de pahare sparte, îl lovea în moalele capului cu petarde asurzitoare, îl şfichiuia cu pocnete de bice şi chiuituri de bucurie. Se veseleau că el, generosul care dăduse atâtea zile acestor obraznici nerecunoscători, pleacă, dispare în neant…Răutăcioşii nerecunoscători îi reproşau bătrânului muribund că le-a adus numai clipe de suferinţe, dezamăgiri, că le-a spulberat cele mai frumoase vise, că le-a făcut viaţa un calvar insuportabil, că i-a supărat rău de tot şi de aceea vor să scape cât mai repede de el. Ei aşteptau cu nerăbdare să vină tânărul An Nou. Toţi credeau că numai acesta o să-i facă fericiţi, să le-mplinească visele, că, tu, Bătrânule…hai, pleacă repede, dispari din viaţa noastră! Iar bătrânul, în agonia lui, îi blestema: nenorociţilor, când vă veţi da seama că anul trăit a fost mai frumos decât cei care vor veni? 
  
Degeaba se zvârcolea. Această scenă cadaverică din peisajul planetei, în mod ciudat, provocase doar o bucurie demenţială.Toţi deveniseră nerăbdători şi-i cereau Timpului să-i scoată leşul cât mai repede din tabloul vieţii lor. Rânjind, Timpul le satisfăcea dorinţa. Iar miliardele de indivizi planetari, lacomi de viaţă frumoasă, se pregăteau de gigantica petrecere… 
  
Şi a venit noaptea sosirii Noului An! Pe Altarul zeului Timp, cetăţenii planetei sacrificaseră miliarde de vieţi inferioare, transformate în delicioase preparate culinare, spre satisfacerea infinitei pofte de petrecere „omenească”, într-un uriaş dezmăţ planetar, în care Bătrânul An moare şi Anul Nou soseşte triumfal, însoţit de urale şi chiote de bucurie. 
  
Ce pocnete, ce bubuituri, ce jerbe multicolore, azvârlite de canonada artificiilor în străfundurile de întuneric ale cerului!.. Saltimbancul Timp, ca un adevărat magician, scotea din întunericul Viitorului său, fulgurante sclipiri de speranţe, himerele viselor roz, cu care se drogau miliardele de trăitori planetari. Era Revelionul, zeul modern al speranţelor omeneşti!..Uraaa! 
  
Invitat de două fiinţe dragi, împreună cu soţia, am (pe)trecut şi eu Revelionul în apartamentul lor dintr-un bloc. În aşteptarea Noului An, ne-am trimis şi noi speranţele cu visele-n băţ, acolo, în gara Timpului, unde toate nădejdiile omenirii îl aşteptau cu flori pe tânărul ce promitea împlinirea lor. Nepăsător că Bătrânul An moare lângă mine, am început şi eu să chefuiesc cu cei dragi, înfruptându-mă din toate bunătăţile de pe masă, unde erau sacrificate de-a valma, curcani, pui de găină, peşti, purcei sau porci, toate pentru lacoma şi fantezista noastră poftă. Evident că le-am udat din belşug cu vin rozaliu şi urări de sănătate. Adică, sănătatea noastră, nu a fiinţelor ce urmau să fie sacrificate pentru ea. Nicio urmă de (re)cunoştinţă faţă de anul muribund! Nicio clipă de mulţumire faţă de bunul Dumnezeu care ne-a dăruit în toate zilele anului trecut în neant, atâtea clipe de fericire şi bucurii! Eram preocupaţi doar de ghiftuirea noastră, la anul şi…la mulţi (cât mai mulţi) ani. Iar când a venit şi peste noi Anul Nou, în gâlgâieli de şampanie, ne-am drogat şi noi cu strălucirea himerelor roz, azvârlite-n hăurile cerului de eternul magician. Aşa am petrecut în extaz până târziu în noapte, când am plecat de la dragele noastre gazde, învăluiţi în aburii euforici de vise şi speranţe ale Noului An, abia sosit în viaţa noastră. 
  
Însă, pe scara blocului, ne-am împiedicat de un tânăr frumos, trântit pe trepte, căzut şi el în extazul aburilor euforici de..aurolac. O clipă, numai o clipă, am fost derutat. Atât de aproape de noi, o fiinţă omenească se droga şi ea? Da! Numai că visele cele roz, el le căuta în punga generoasă de aurolac. Pentru că Timpul fusese zgârcit şi răutăcios cu acest nefericit tânăr. De ce nu i-a dăruit şi lui o mânuţă de vise din acel Viitor întunecat? De ce l-a persecutat, că avea de unde? Îmi spuneţi că nu este de vină Timpul? Să fie de vină chiar tânărul, care a preferat visele din pungă, celor sclipitoare de pe cer? Sau vinovaţi sunt cei din jurul lui, adică noi, cei care i-am lăsat libertatea să-şi aleagă visele? Doamne, cât de tânăr şi frumos este! Uite cum mai plâng speranţele celor care l-au iubit şi (încă)-l iubesc… cum îl mai bocesc!.. Chiar şi speranţele lui se zvârcolesc lângă el, plângându-l disperate, în acea muţenie de peşte curăţat de solzi. 
  
Am încercat să mângâi disperatele speranţe din jurul lui, să le alin durerea, dar au sărit pe mine revoltate, reproşându-mi că eu sunt vinovat de ce i se-ntâmplă tânărului aurolac. Le-am răspuns stupefiat: cu ce v-am greşit stimate speranţe părăsite? Nici măcar nu-l cunosc pe dumnealui. 
  
–Nu-l cunoşti? Cum ţi-ai permis să mănânci somon şi curcan, să bei şampanie, să benchetuieşti nepăsător şi egoist alături de dragul nostru flăcău, flămând şi părăsit de toţi cei ca tine, furându-i… 
  
-Ho, că n-am furat nimic, nimănui! Dimpotrivă, acest individ a intrat fraudulos în acest bloc, unde îşi permite să facă mizerie cu sticluţele şi pungile lui de aurolac. Pe deasupra, s-a trântit aici, să-mi blocheze trecerea mea în Noul An. Eee! Am să reclam la poliţie, să-l ducă… 
  
-Unde să-l ducă? sar furioase şi jignite speranţele tânărului. Dacă te consideri un cetăţean onest şi bun creştin, ajută-l să-şi (re)găsească drumul şi pe noi, să nu-şi mai caute vise în mizeriile astea de pungi, că sunt vise mincinoase, care-i fac rău! 
  
Derutat, le-am răspuns bâlbâindu-mă: eu…nu pot…unde să-l?.. ce să-i fac?..El nu are părinţi… rude…prieteni?.. 
  
–Vezi bine că nu! au răspuns toate speranţele-n cor. Toţi l-au părăsit. Ai mai rămas doar tu, aproapele lui. 
  
–Cum, „aproapele”…lui? sar eu ofensat. De când sunt eu, aproapele… 
  
-Păi, n-ai chefuit toată noaptea în apartamentul acesta, de unde ai ieşit? Eşti singurul aproape de el şi… nu vrei să-l ajuţi! 
  
-Eee! (iar m-am supărat), cine credeţi voi că sunt? Instituţie de vindecare a drogaţilor? Asta-i treaba autorităţilor, mă rog…a statului, căruia îi plătesc impozite să mă scape de aceste specimene, să-i strângă din…apropierea mea, ca să mă simt şi eu un cetăţean onorabil, stimate speranţe spulberate-n neant! Păi, dacă m-aş apuca eu să adun toţi drogaţii din jurul meu, toţi disperaţii şi azvârliţii de…soartă, ce să fac cu ei, că sunt din ce în ce mai mulţi. 
  
–Dar noi nu ţi-am spus să-i strângi pe toţi, ci să ajuţi pe cel din faţa ta, care este atât de aproape de tine. Aproapele tău, aurolacul! 
  
Vă închipuiţi că speranţele tânărului îmi tulburaseră conştiinţa şi-mi blocaseră orice urmă de luciditate. Pe moment, mi-a venit stupida idee să-l ridic şi să-l iau acasă la mine (eram cu maşina). Îmi ziceam că voi încerca să-l dezvăţ ca să caute visele în sticluţele alea împrăştiate în jurul lui. Şi pe urmă, să-i spun că şi eu mă droghez, dar cu visele bombon din pălăria Timpului iluzionist. În aşteptarea realizării lor, să ne-apucăm să facem ceva cu viaţa noastră. -Fugi d-aici cu prostiile, mi-a şoptit soţia, hai acasă mai repede, că mor de somn! Nu-l vezi cât de fericit este? De ce vrei să-i furi visele? 
  
M-am uitat la el…mă privea, zâmbind visător…De fapt, privirea lui trecea dincolo de mine, în paradisul fericirii lui, unde plutea pe deasupra murdăriilor noastre, ale cetăţenilor onorabili de pe această scârbavnică planetă. Cu inima strânsă, am sărit peste el, aşa cum sărisem şi peste cadavrul Bătrânului An. Era cursa cu obstacole de la răscrucea anilor. În zadar plângeau nişte speranţe părăsite pe treptele vieţii. Nepăsător şi rece am ajuns acasă. Mi-am amăgit conştiinţa îndurerată cu motive puerile, că ce-am făcut, am făcut bine. Mulţumit de „argumentele” pledoariei mele, am încercat să adorm liniştit, fiind frânt de oboseală. N-apuc să plutesc în apele lui moş Ene, că nişte urlete înfiorătoare din apartamentul vecin m-au scos din această plăcută plutire. Vaietele de alături îmi zdrobeau creierii, ca nişte ciocane. Soţia, năucită şi ea, mă roagă aproape plângând: vezi ce se-ntâmplă alături! Mormăind, m-am îmbrăcat şi m-am dus acolo. Mi-a deschis vecina, plângând disperată: bine că ai venit , vecine! Al meu soţ, toată noaptea a urlat de durere. O escară cronică îi macină oasele. A mai suportat el, ca să nu deranjăm vecinii, dar în noaptea asta, parcă a căzut în cazanele cu smoală ale iadului. Vă rog să ne iertaţi de deranj. N-am vrut să… 
  
-Lasă, vecină! Când omul este în suferinţă, mai contează deranjul? Spuneţi-mi, cu ce să vă ajut? 
  
-Off! Cu ce să ne ajuţi? V-am stricat petrecerea sau somnul? Ce să facem, că aseară am sunat la Salvare şi… 
  
-N-a venit? 
  
–Ba, a venit, însă n-a vrut să-l ia. Cică, în noaptea asta, toată lumea chefuieşte, că este puţin probabil să-l interneze, că n-are cine să-l consulte şi să-l trateze. 
  
–Trebuia să insistaţi şi, dacă personalul de gardă, de la spital, nu voia să-l interneze, veneaţi înapoi cu Salvarea. 
  
–Cum să mai venim, că Salvarea nu ne aştepta. Biata vecină a oftat din nou: eh, ne-a spus că de la spital nu au voie să ducă acasă pacientul bolnav, că aşa au regulamentul. 
  
–Nu-i nimic, încerc eu să găsesc o soluţie, am să chem un taxi. Iar a oftat vecina: uşor de zis, dar omul meu nu poate fi dus pe jos până la un taxi şi nici nu poate să stea decât culcat. Şi-aşa ţipă de durere. Am mai încercat eu să pomenesc de ceva unguente, s-o încurajez, că…până la urmă se va face bine, că o să treacă şi prin încercarea asta, că… Dar vecina mi-a retezat orice urmă de încurajare, mai ales că ţipetele de durere ale soţului se intensificaseră. 
  
–Lăsaţi!.. Mulţumim pentru grijă şi vă rog nu vă supăraţi că vă deranjăm tocmai în noaptea asta! Am mormăit un „noapte bună!” cât mai încet ca să nu audă vecinul şi am ieşit repede. Eram distrus că-i las în ghearele suferinţei, că nu pot să le dau nici cea mai mică fărâmă de ajutor, că i-am lăsat să intre în noul an cu speranţele ucise. Mă simţeam vinovat faţă de aproapele meu, care se zbătea alături…De celălalt, uitasem complet. Şi mă gândeam că, totuşi, îi iubeam pe amândoi. Doamne, învaţă-mă ce să fac pentru ei, ca să am dreptul la împlinirea speranţelor mele în noul an? Doar să mă rog şi să-i las în grija Ta? 
  
Năstase Marin 
  
Referinţă Bibliografică:
APROAPELE MEU, AUROLACUL / Năstase Marin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1463, Anul V, 02 ianuarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Năstase Marin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Năstase Marin
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!