Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil | Print |   


Autor: Năstase Marin         Publicat în: Ediţia nr. 1447 din 17 decembrie 2014        Toate Articolele Autorului

METAMORFOZELE LUI MOŞ CRĂCIUN-partea întâi
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
METAMORFOZELE LUI MOŞ CRẰCIUN 
  
Un arhetip original 
  
Moş Crăciun este unul dintre cele mai controversate personaje ale mitologiei noastre. Există multe teorii contradictorii care produc confuzii cu privire la originea sa, etimonul său, precum şi la caracteristicile, atribuţiile şi funcţiile sale. 
  
Astfel, unii consideră că sărbătoarea Crăciunului îşi are originea în Saturnalele romane, 
  
iar Moş Crăciun ar fi echivalentul românesc al zeului Saturn. 
  
Istoricii noştri dacologi acceptă echivalenţa dintre Moş Crăciun şi zeul Saturn, cu precizarea că a fost un zeu al pelasgilor, strămoşii dacilor, care au trăit pe teritoriul ţării noastre cu mii de ani înainte de Hristos, zeu adoptat ULTERIOR de romani (să nu uităm că Roma a fost întemeiată abia în anul 766 î. Hr.). 
  
În vol. “Adevărata obârşie a poporului român”, la pg.27, autorul Valeriu Popovici-Ursu spune: “De la Saturn ne-au rămas şi sărbătorile de Crăciun. Crăciunelele erau crengile de brad şi de vâsc cu care se împodobeau casele în străvechime, la solstiţiul de iarnă”. De aici identitatea lui Moş Crăciun cu zeul Saturn. (Crăci-un). 
  
Se mai spune că Moş Crăciun ar fi un zeu solar de origine iraniană, respectiv zeul Mithra, adoptat de geto-daci de la mercenarii romani, originari din Asia Mică. 
  
Legenda creştină ne spune că Moş Crăciun este acel cioban biblic morocănos şi răutăcios care a refuzat adăpostirea Fecioarei Maria când trebuia să nască pe Iisus. Mai mult, are un caracter de criminal atunci când află că soţia sa, Crăciuneasa, a adăpostit pe Maica Domnului în grajd. De furie îi taie braţele. 
  
Astăzi ni se spune că Moş Crăciun este… un străin, finlandez, proprietar de reni şi sanie, care colindă lumea în noaptea de Crăciun ca să împartă cadouri copiilor. Probabil tot din import. 
  
Tot în anii noştri, aflăm cu stupoare de la televizor că Moş Crăciun este un agent de marcheting, probabil proprietarul unei agenţii de publicitate. 
  
În mod firesc, te întrebi derutat: cine este Moş Crăciun? 
  
Cred că o clarificare pertinentă, logică, în această problemă o dă prof. Olimpia Cotan Prună în articolul “Datini străvechi de Crăciun”, postat de curând (4 dec.2014) în “Etnologie, Folclor şi Lingvistică”: “Crăciunul este de origine traco-geto-dacică cu caracter agrar, neolitic şi s-a păstrat la toate popoarele din centrul şi estul european, ce îşi are numele de la crăcile, crenguţele aprinse de pe vatra Hestiei, Crăciuniţei, prin care vestele şi (ne)vestele duceau focul pe vetrele din jur, semnalând Noul An”. Ipoteză plauzibilă, dacă avem în vedere şi observaţia autoarei că Moş Crăciun este un zeu solar, celebrat prin stingerea surselor de lumină şi reaprinderea lor, care invocă solstiţiul de iarnă, când “se stinge soarele”(ziua devine cea mai mică) şi se “re-aprinde”(ziua începe să crească şi soarele să urce pe boltă). 
  
Pentru a confrunta teoriile controversate cu alte surse care să-mi “dovedească” realitatea lor, fac o incursiune în mitologia românilor, dar şi în istoria credinţelor religioase ale neamului nostru, ca să mă lămuresc. Din păcate, rămân complet dezamăgit când nu găsesc nici un document scris ori epigraphic care să clarifice această chestiune. De la strămoşii noştri geto-daci nu avem nimic scris, nici documente, nici inscripţii epigrafice sau oarece dovezi arheologice. Muţenie totală. 
  
De asemenea, scriitorii antici n-au lăsat nici cea mai vagă aluzie la acest subiect. Despre credinţele religioase ale geto-dacilor nu avem decât acele însemnări ale lui Herodot, urmare a convorbirilor cu locuitorii Helespontului. Dar şi acestea se refereau numai la Zalmoxis. Mai avem referirile lui Strabon la ceremoniile de pe muntele Cogaionon. Şi acelea destul de vagi şi interpretative. Despre Moş Crăciun… nici atât. 
  
Să ne resemnăm şi să apelăm doar la colindele şi obiceiurile sărbătorilor de iarnă transmise de tradiţia orală, prin care ritualurile precreştine s-au împletit şi coabitat cu cele creştine. 
  
Mircea Eliade în “Istoria credinţelor şi ideilor religioase” ( Ed. Şt. Buc. 1992) precizează în volumul III, pagina 218: “Convertirea la creştinism a dat loc la simbioze şi sincretisme religioase care ilustrează cu strălucire creativitatea specifică culturilor “populare agrare sau pastorale”. Şi dă câteva exemple cu zeii furtunii integraţi în legendele despre sfântul Ilie, eroii învingători de balauri asimilaţi cu sfântul Gheorghe, cultele diverselor zeiţe integrate în folclorul religios al Sfintei Maria. 
  
Referitor la Moş Crăciun să consemnăm coabitarea obiceiului “pomana porcului” cu postul creştin al Crăciunului. 
  
În privinţa asemănărilor unor obiceiuri de Crăciun cu unele Saturnalii putem spune doar că sunt asemănări, cu observaţiile semnalate mai sus, care presupun că romanii le-au preluat de la populaţiile descendente ale pelasgilor, probabil de la etrusci. Chiar prof. Olimpia Cotan Prună face precizarea: “sărbătoarea este precreştină şi a fost asimilată în sec.IV î.Hr. şi de către romani”. 
  
Deci, Moş Crăciun este creaţia spirituală a pelasgilor, strămoşii geto-dacilor, aşa cum ni l-au transmis colindele şi tradiţia orală multimilenară, cu toate ritualurile şi obiceiurile ocazionate de celebrarea sa. Deşi… nimeni nu poate afirma cu CERTITUDINE de ce se numeşte aşa, ce semnifică numele său, când a apărut în spiritualitatea strămoşilor şi care au fost caracteristicele sale primordiale. 
  
În privinţa afirmaţiilor că Moş Crăciun este un zeu solar indo-european asimilat zeului iranian Mithra, se poate spune că într-adevăr este o zeitate solară, câtă vreme moare şi se naşte pe 25 decembrie (ca alţi zei solari: Mithra, Sol Invictus, Helios ş. a), dar nu are nicio legătură cu acesta. Mai întâi că etimonul său conţine denumirea de “Moş”, care conferă acestei zeităţi alte caracteristici şi atribute specifice mitologiei române, diferite de cele consemnate de Mircea Eliade în “Istoria religiilor” pag. 321, specifice zeului Mithra. Este adevărat că a apărut şi în Dacia cultul acestui zeu solar practicat de soldaţii şi mercenarii romani originari din Asia Mică, ca de altfel ca de majoritatea soldaţilor romani din imperiu. Însă cultul lui Crăciun ca strămoş şi Moş este mult mai vechi. 
  
Voi încerca să-i fac o sumară caracterizare, bazându-mă atât pe indiciile colindelor şi obiceiurilor de Crăciun ale românilor, cât şi pe afirmaţiile unor specialişti şi etnologi de marcă ai mitologiei româneşti, precum: Victor Kernbach ( “Dicţionar de mitologie generală”), Romulus Vulcănescu (“Mitologia română”), Ion Ghinoiu (“Obiceiuri populare de peste an”), dar să ţin cont şi de ultimele teorii ale prof. Olimpia Cotan Prună, citată mai sus. 
  
Moş Crăciun primordial 
  
În cap. “Gerontolatria” ( pag. 215-218) din “Mitologia română”, Romulus Vulcănescu precizează: “Moş Crăciun a apărut în spiritualitatea neolitică a populaţiilor de pe teritoriul ţării noastre ca un zeu gerontolatric, o divinitate arhaică care marchează pe pământ hierofania timpului sacru în solstiţiul de iarnă, la răstimpul dintre doi ani.” La pag.326 mai spune : “Moş Crăciun face parte din categoria arhaică a moşilor din calendarul popular unde sunt stabilite sărbătorile pentru cultul morţilor”. 
  
Ion Ghinoiu, în “Dicţionarul obiceiurilor populare de peste an” spune: “Crăciunul a apărut ca o sărbătoare solstiţială când oamenii celebrau divinitatea solară cu acest nume. Determinativul de “Moş” indică ziua zeului adorat care trebuie să moară şi să renască împreună cu timpul calendaristic la Anul Nou.” 
  
Prof.O.C.Prună vine cu noutatea apariţiei acestui etimon în spiritualitatea neolitică a matriarhatului, cu observaţia “Marea Preoteasă CRĂCIU(NIKA) patrona cumpăna dintre ani, asigurând echilibrul energiilor ce se stingeau pentru vechiul An, dar mai ales, păzea lângă butucul de jar(stă-jarul) simbolul de conservarea energiilor necesare unui Nou început, de la care vestalele aprindeau crăciunelele(crenguţele) pe care le duceau aprinse la vetrele caselor”. 
  
Nu se face,totuşi, nicio referire la transformarea în spiritualitatea neolitică de la etimonul CRĂCIU(NIKA) la cel de MOŞ CRĂCIUN. Ar fi fost prima metamorfoză arhetipală a celebrului personaj mitologic românesc. 
  
Colindele şi tradiţia obiceiurilor îl imaginează pe Moş Crăciun ca pe un cioban bătrân cu barba albă de omăt, de o vârstă nedeterminată, pe chipul căruia timpul a încremenit, cu sarica miţoasă pe umeri, proiectat cu turma sa pe văile cerului troienite. El reprezenta curgerea eternă a timpului prin ciclurile anuale, dar şi prin ciclurile duale: întuneric-lumină, naştere-moarte şi moarte-renaştere, haos-creaţie, disperare-speranţă. 
  
Pe 25 decembrie el moare, reprezentănd Victoria Întunericului, dar în acelaşi timp el se naşte, reprezentând Victoria Luminii asupra Întunericului. El era strămoşul care simboliza echilibrul elementelor de viaţă în stadiul facerii lor. Avea puteri miraculoase specifice zeilor şi eroilor din basme, dar şi calităţi şi defecte omeneşti. Era ultimul “moş” din calendar, deci cel mai bătrân dintre moşii anului, respectiv Moş Andrei, Moş Nicolae şi fratele său mai mic, Moş Ajun. 
  
În perioada sărbătorilor sale extinse (21 dec.- 7 ianuarie) au loc unele evenimente faste şi nefaste, la care corespund următoarele ritualuri şi obiceiuri: 
  
- imediat după solstiţiul de iarnă (noaptea de 21-22 dec.) moare Moş Crăciun: are loc ritualul sacrificării porcului, adus ofrandă zeului misterios al Întunericului (posibil numit “Ignat”, care nu are nicio legătură cu sfântul Ignatie Teoforul). Ofranda adusă acestui zeu ca şi pomenirea Moşului Crăciun se materializează în “pomana porcului”. 
  
- în noaptea lui Moş Ajun (24-25 dec) se vesteşte re(naşterea) lui Moş Crăciun de către copiii colindători. Copiii sunt răsplătiţi cu colaci antropomorfi în forma cifrei 8, reprezentând pe Moş Crăciun, dar şi colaci rotunzi, simbolizând soarele, ceea ce semnalează că Moş Crăciun era un zeu solar. 
  
Tot în noaptea de 24-25 decembrie se deschid mormintele din cimitire iar sufletele morţilor se întorc “acasă”. Femeile dau de pomană, ca să astâmpere foamea morţilor întorşi. 
  
Dar perioada nefastă se extinde până la Anul Nou (considerat în Banat “Micul Crăciun”). În această perioadă Universul intră în haos şi au loc o serie de obiceiuri şi ritualuri specifice: orgii dionisiace, cu exces de mâncare, băutură şi distracţie, aruncarea roţii aprinse din deal însoţită de strigatul peste sat, stingerea şi aprinderea luminilor, ritualuri magice diverse, previziuni meteorologice, încercarea norocului, alungarea de acasă a spiritelor morţilor, dar şi a spiritelor malefice apărute în zilele de haos universal. În acest scop se folosesc pocnitori, bice, chiote, strigăte, în ritualurile zoomorfe: buhaiul, ursul, capra, vasâlca. Se colindă cu sorcova, semănatul şi pluguşorul pentru a se transmite celor colindaţi urături magice de sănătate şi prosperitate. 
  
Prima metamorfoză: Moş Crăciun-sfântul creştin 
  
După creştinarea dacilor, arhaicul cioban coboară din rangul său de zeu-Moş în cel de semidivinitate creştină de sfânt. 
  
Romulus Vulcănescu spune la pag. 329 din “Mitologia română”: “Ca semidivinitate arhaică decăzută din rangul şi funcţia de zeu gerontocratic, în perioada daco-romană de creştinism primitiv, a fost transfigurat în galeria de “pseudosfinţi toleraţi”, pentru că prin structura şi funcţiile lui nu tulbura, ci facilita înţelegerea noii religii în ascensiune social-istorică”. 
  
Şi în colindele străvechi s-au introdus elemente creştine, aşa cum rezultă prin cuvintele din substratul lor. 
  
La pag.118 din “Dicţionarul de mitologie generală” (Ed. Şt. şi Did., Buc. 1989), V. Kernbach citează pe N. Densuşeanu cu un colind dobrogean. “Sus în dalbe mănăstiri / Şede Bunul Dumnezeu / Lângă Bunul Dumnezeu / Şede Maica Precesta / Lângă Maica Precesta / Şede bătrânul Crăciun / Lângă bătrânul Crăciun / Şede Ion Sânt –Ion / Lângă Ion Sânt-Ion / Şed toţi sfinţii de-a rândul….”. de unde rezultă că în creştinism i s-a rezervat lui Moş Crăciun cel mai important rol de sfânt după Maica Domnului. 
  
Mai trebuie precizat că, iniţial, în creştinismul primitiv naşterea Lui Iisus nu se serba. Ulterior, părinţii Bisericii au fixat dubla naştere a Mântuitorului, fizică şi spirituală, în a şasea zi a Creaţiei, numărată de la Anul Nou celebrat la calendele lui Ianuar (1 ianuarie). Mai târziu au lăsat pe 6 Ianuarie Botezul Domnului (Naşterea spirituală) şi au mutat Naşterea Sa fizică pe 25 Decembrie, peste ziua de naştere a lui Moş Crăciun. 
  
Nu voi comenta această măsură a sfinţilor părinţi ai Bisericii. Voi face doar unele observaţii cu privire la transformările din spiritualitatea creştinilor acelor vremuri, în conştiinţa cărora personajul Moş Crăciun avea să sufere acea transfigurare din zeu gerontocratic în pseudosfânt creştin. Probabil că atunci s-a creat legenda lui Moş Crăciun creştin, pentru că în Noul Testament nu a fost consemnată existenţa ciobanului Crăciun şi a soţiei sale Crăciuneasa în oraşul Betleem. Întâmplările cu refuzul adăpostirii Maicii Domnului, tăierea mâinilor soţiei sale când a aflat că a adăpostit-o în staul şi a moşit-o, au fost motivele în conştiinţa acelor creştini, de supărarea zeului arhaic că i s-a luat ziua de naştere şi atributul esenţial al trecerii Timpului la răscrucea dintre ani. Altfel, asemenea comportamente demonice apar cu totul nefireşti la blândul cioban-zeu. De aceea, probabil, este aşa de repede absolvit de acele grave păcate, punând-o pe biata Crăciuneasa să-l scoată din încurcătură ( când îi arată minunea Maicii Domnului cu “lipirea” mâinilor). Adică: nu te supăra! Mântuitorul te iartă, dacă te căieşti pentru faptele făcute la mânie. Şi Moş Crăciun cel blând se căieşte, îşi cere iertare, aducând daruri pruncului Iisus şi Maicii Domnului. În acel moment când Măntuitorul îl iartă şi-i acordă prerogativele darurilor pentru toţi copiii lumii, Moş Crăciun devine cel mai important sfânt al creştinătăţii, aşa cum rezultă din colindul citat mai sus. Aşa este acceptat în conştiinţa creştinilor şi “bunul Crăciun” este aşezat lângă Maica Domnului. 
  
El transfigurează şi darurile biblice ale magilor şi păstorilor, câştigând cea mai importantă caracteristică: adoraţia Naşterii Mântuitorului. Şi poate în asta constă unicitatea lui Moş Crăciun cel românesc, unicitatea sufletului neamului nostru. Poate numai la noi vechiul mit al lui Moş Crăciun s-a continuat într-o formă spirituală nouă, pentru că tradiţiile sale arhaice au fost menţinute în continuare, dar îmbogăţite cu elemente rituale creştine. Colindele se preschimbă şi ele, aducând în prim plan steaua, care “sus răsare”. 
  
De asemenea, în noaptea “Bunului Crăciun” cerurile se deschid şi îngerii vestesc Naşterea Mântuitorului, rămânând deschise şi în ziua de 25 Decembrie, când toate spiritele malefice dispar de pe pământ. Chiar şi lupii încetează să atace vietăţile lipsite de apărare . Pentru că Iubirea şi Lumina se revarsă din cer peste umilul staul pământesc. Iar sfântul Crăciun adună oamenii în Biserică şi împreună cântă frumoasele colinde de Adoraţie a Noului Născut. Aşa îşi continuă Moş Crăciun atât vechile tradiţii de cinstire şi pomenire a morţilor, rugându-l pe Mântuitor să le ierte păcatele, cât şi îndeplinirea noului şi onorantului rol de “ Moşul care aduce daruri” , atât copiilor, cât şi oamenilor mari. Este cea mai frumoasă metamorfoză a lui Moş Crăciun. Spre bucuria tuturor nefericiţilor, când fiecăruia i se dăruieşte un strop de Lumină şi un bob de Speranţă. 
  
Referinţă Bibliografică:
METAMORFOZELE LUI MOŞ CRĂCIUN-partea întâi / Năstase Marin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1447, Anul IV, 17 decembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Năstase Marin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Năstase Marin
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!