Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Năstase Marin         Publicat în: Ediţia nr. 1445 din 15 decembrie 2014        Toate Articolele Autorului

FLORICICA MAMEI-4
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
S-a pomenit luată în braţe, cu crizantemă cu tot şi mângâiată : 
  
-Hai, nu mai plânge! Nu mai plânge! Nu s-a întâmplat nimic. Au aruncat pocnitori copiii cei răi. 
  
Încetă cu ţipetele dar tot mai plângea cu sughiţuri. Domnul care o ducea în braţe, un tânăr înalt, cu palton de blană şi căciulă brumărie de astrahan continuă să o mângâie : 
  
-Hai, linişteşte-te, fetiţă mică! Spune-i lui nenea cum te cheamă? 
  
-Asta…hâââ…mică! 
  
-Cum ai spus? Zâmbi nenea. 
  
-Asta mică! 
  
-Ce nume haios ai, zâmbi „nenea”. Hai, că-mi place! 
  
Râse şi Floricica. 
  
-Dar să ştii că mama îmi zice Floricica. Adică Floricica mamei. 
  
-Floricica, asta mica! râdea în continuare tânărul. 
  
-Dar pe tine cum te cheamă? Îl întrebă Floricica. 
  
-Dacă tu eşti „Asta Mică”, eu sunt „Nenea Doctoru’”, zâmbi tânărul. 
  
-Nenea Doctoru’? râse Floricica. Aşa te cheamă? 
  
-Da! Chiar sunt doctor. Vindec copiii mici de frică şi sperietură. Şi, unde ai plecat tu, măi, asta mică? 
  
-Să colind. Nu vezi că am o floare? 
  
-Daa? Şi ce faci cu floarea asta? 
  
-Sorcovesc. Spun sorcova vesela. Vrei să-ţi spun şi ţie? 
  
Râse nenea doctorul cu poftă : 
  
-Sigur că vreau! Dar colinde ştii să cânţi? 
  
-Daa! Vrei să-ţi cânt? Ştiu „Steaua sus răsare”; „Florile dalbe”, „Trei păstori”. Ştiu şi „Aho, aho, copii şi fraţi!” Mai ştiu.,.. 
  
-Gata! Gata! Văd că ştii multe. Dar, să văd, cum le cânţi, cum le spui. 
  
-Dă-mă jos din braţe şi ai să vezi. Am şi grâu să te semăn şi să-ţi spui „La mulţi Ani cu sănătate, să vă dea Domnul de toate!” Hai, dă-mă jos!…Nu mă dai? 
  
-Măi, dar tu eşti o colindătoare serioasă. Pregătită şi dotată cu tot arsenalul colindei. 
  
-Ce-i aia? 
  
-Nimic. Aşa mi-a venit mie să spun., rosti încet tânărul. 
  
-Hai, nu mă dai jos?! Trebuie să colind, să semăn cu grâu. 
  
-Aici în stradă? Nu se poate, mă, asta mică? 
  
-Ai dreptate! Şi pluguşorul spune aşa… 
  
-Ce spune Pluguşorul? 
  
-…Şi începe a ura/ pe la case-a colinda…” 
  
-Vezi? Da’…deşteaptă mai eşti, mă, Asta mică! Auzi la ea : „pe la case-a colinda… 
  
Aşa sporovăiră Asta Mică şi Nenea Doctoru’ până ajunseră la blocul lui. Nenea Doctoru’ deschise uşa blocului tot cu aşchia aia de plastic care-i spuse cutiei misterioase: „Sesam, deschide-te!” Floricica râse cu poftă. 
  
-De ce râzi, Asta Mică? 
  
-Râd cum ai descuiat tu uşa. Ce a spus aia din mâna ta la cutiuţa uşii, de a descuiat aşa de repede? 
  
-Păi, ce să zică: uşă năzdrăvană, degrabă descuie-te, repede deschide-te, că a venit zmeul, teleleul! 
  
Când a deschis uşa apartamentului, soţia tânărului i-a ieşit furioasă în cale: 
  
-Bine, măi Mihai, acu’ se vine? George şi Alina sunt supăraţi foc pe noi. De la prânz ne aşteaptă cu bagajele făcute. Acum trebuia să fim în poiană. 
  
-Am avut nişte urgenţe cu nişte complicaţii. Nu puteam să… 
  
-Da’ ce-i cu tărtăcuţa asta după tine? Tot o…complicaţie? 
  
-Nu sunt complicaţie, începu să bâzâie Floricica. Şi nu sunt tărtăcuţăăăă! Hâââ! 
  
-Ba eşti o tărtăcuţă! Mică, precum o tărtăcuţă. 
  
-Las-o, măi Sorina, că Asta Mică este o colindătoare. Hai, asta mică, începe a colinda! 
  
-Mă, omule, ţie îţi arde de colinde acum? Nu vrei să-mi spui cine-i tărtăcuţa asta? 
  
-Nu ţi-am spus, mă? O cheamă „Asta Mică” şi e colindătoare. Hai, mă Asta Mică, dă-i drumu’ cu „Steaua sus răsare” Spune şi „Sorcova vesela”! Dă-i şi cu „Am venit şi noi odată! mă rog, tot repertoriul! Nu ziceai că ştii atâtea colinde? 
  
-Ba ştiu! Da… nu sunt tărtăcuţă, hâââ! 
  
-Bine, bine! zâmbi Sorina. Nu eşti tărtăcuţă. Am greşit. Tu eşti Asta Mică. Hai, începe colinda! 
  
Ochişorii Florocicăi se înseninară şi guriţa ei mică rotunjiră vibraţiile celeste ale colindului „Steaua sus răsare”. Mihai şi Sorina ascultau transfiguraţi minunate veste „ca o taină mare”. Se simţiră învăluiţi în lumină, când aflară „că astăzi Curata, Preanevinovata/ naşte pe Mesia”. Ei nu o mai vedeau pe Floricica. Ea era un înger în veşminte albe, cu un mănunchi de raze în mână. Şi razele acelea pătrundeau în sufletul lor, provocându-le o căldură plăcută, binefăcătoare. Nici nu şi-au dat seama când Floricica a terminat. Iar când a început să cânte „Florile dalbe” s-au pomenit transportaţi într-o livadă înflorită, ninşi cu petale de flori de măr. Ninsoarea de petale pătrunsese în tot apartamentul. În toate camerele ningea cu flori. Şi ninsoarea de flori îi troieni, îmbătându-i cu parfumul. Nu se treziră din feeria asta nici când Floricica îi semănă cu grâu. Atunci doctorul şi soţia sa se pomeniră într-un imens lan de grâu în care spicele dansau cu macii şi cu albăstrelele. Se pierdură în lan legănaţi de atâta culoare dansantă, încât simţiră că plutesc uşor când Floricica îi atingea cu mănunchiul de raze. 
  
Dar Floricica îi trezi din plăcuta reverie când strigă : „Aho, aho, copii şi fraţi!” 
  
Se treziră din nou în apartament faţă-n faţă cu asta mică şi cu o crizantemă albă-n mână, care îi anunţa, foarte serioasă, că vine tocmai de la Cuca, unde…îi puni râsul când aflară. Şi o ţinură tot într-un râs când Floricica îi mai semănă o dată, urându-le : „La Anul şi la mulţi ani!” Nu-şi dădeau seama de ce au lacrimi în ochi. De ce se priveau aşa? De ce din sufletul lor se revărsa atâta iubire şi lumină? Ce minune înfăptuise tărtăcuţa asta cu crizantema ei albă? Ce idee pe ea! Să colinde cu o crizantemă albă! Înmărmuriseră cu ochii umezi, cu mâinile încrucişate. Tăceau şi priveau miraţi la tărtăcuţă, cum de a învăţat şi a ţinut minte atâtea colinde? Asta mică şi…De unde vine ea? Şi…când te gândeşti că trebuia să plece la Braşov! Acum trebuia să fie în Poiană… 
  
Ţârâitul telefonului i-a trezit brusc din starea asta mirifică. 
  
-Bine, măi, Mihai, ai căpiat? De şase ore încerc să vorbesc cu tine. Noi toţi turbăm şi tu închizi telefonul mobil? De ce nu vrei să mergi cu noi la Braşov? Nu era mai corect să ne spui din timp şi să ne vedem de drumul nostru? Apropo! Ce te reţine, mă, când avem locurile reţinute acolo? 
  
-Colindele. 
  
-Bă!…Tu eşti nebun sau îţi baţi joc de noi? 
  
-Nu, mă, vorbesc serios! Am vrut să rămân acasă în seara de Ajun şi să ascult colinde. 
  
-Am zis eu că îţi baţi joc de mine. Păi, acolo nu găseai colinde, mă? Au organizat ăia toate colindele posibile şi imposibile. 
  
-Nu, mă! Eu vreau colinde reale, autentice, de la noi. 
  
-Autentice? De ce nu mi-ai spus, mă, că îţi puneam o botniţă şi te plimbam prin Braşov. Ziceam că mergem cu ursul. Sau ne înzorzănam nevestele şi le plimbam pe ele prin Braşov. Ziceam că mergem cu capra. Ce colinde autentice mai vrei? 
  
-Lasă-mă-n pace cu tâmpeniile tale! 
  
-Vrei să spui că am terminat prietenia? Care-i motivul? 
  
-Să-nţelegi că-ţi baţi joc de ce avem noi mai scump. Colindele sunt sacre pentru noi, mă! Şi dacă vrei să rămânem prietenei în continuare… 
  
-Tot n-am înţeles. Încearcă să mă convingi. 
  
-Atunci, stai la telefon şi ascultă ce-am auzit noi în seara asta! Floricico, vino şi cântă-i toate colindele pe care ni le-ai cântat şi nouă. Să audă şi nenea Rătăcitu. 
  
Floricica s-a conformat tot cu crizantema în mână şi nu s-a lăsat până nu a epuizat tot repertoriul, inclusiv sorcova vesela. După ce a terminat Floricica, nenea doctorul a întrebat : 
  
-Alo, George, mai eşti pe fir, mă?! Alo!…Alo!… ai închis, mă? 
  
-Lasă-mă…să-mi revin…Cu ce a lovit fetiţa în receptor? 
  
-Cu o crizantemă albă, dragă! Ideea ei. Să cânte „Florile dalbe” şi să sorcovească tot cu o crizantemă. Ei, ai ceva de spus? 
  
-M-ai convins. Veniţi cu fetiţa la noi sau venim noi la voi. Trebuie s-o cunoaştem. Pur şi simplu m-a fermecat. Cum facem? 
  
-Nu ştiu. Nici măcar nu ştiu cine este şi unde stă…Cred că părinţii o caută îngrijoraţi. Este o poveste lungă. 
  
-Atunci, mai pune-o să cânte încă o dată şi înregistrează, cu camera. 
  
-Am să încerc. Mă duc prin vecini cu ea şi…să văd ce reuşesc. Hai, pa! Mai discutăm mâine. 
  
Nenea Doctoru’ a dus-o pe Floricica pe la vreo câţiva vecini, prieteni din bloc, înseninându-le seara cu minunatele colinde. A reuşit s-o înregistreze cum răspândea lumină în jurul ei cu crizantema cea albă şi magică. Toţi au răsfăţat-o cu banane, portocale, mere şi dulciuri. Floricica era în al nouălea cer. După câte i se întâmplaseră în seara asta, era copleşită de minunata întorsătură. Dar…până la urmă s-a plictisit de atâta colindat şi i-a spus lui nenea doctoru’ că…vrea acasă. 
  
-Unde mă, asta mică? 
  
-Acasă! Nu înţelegi? 
  
Nu înţelegea bietul om. Împreună cu Sorina au bâjbâit prin tot cartierul până noaptea târziu. Au luat-o metodic precum cei mai experimentaţi detectivi. Dincotro a venit cu tramvaiul, unde s-a dat jos, din ce parte a venit spre tramvai, care era staţia, încotro sunt blocurile cartierului său…Mă rog, tot arsenalul de întrebări inutile care nu reuşeau să desluşească domiciliul fetiţei. 
  
-Ştii să recunoşti blocul vostru, Floricico? 
  
-Da. 
  
-Care este? 
  
-Ăla. 
  
Bineînţeles că nu era acela. De vreo zece ori Floricica le-a arătat blocul ei. Acela e! Sigur, sigur? Da! Şi, sigur…nu era. 
  
Când a sosit acasă, maică-sa nu a fost îngrijorată până s-a înserat. Când s-a lăsat întunericul, viermele neliniştii a început să-i roadă cu încetinitorul, neuron cu neuron. Ah, copii neascultători! O târâţi după voi toată noaptea, în loc s-o aduceţi acasă, aşa cum v-am spus! Soţul i-a dat telefon din Spania şi a vrut s-o audă şi p-aia mică. Să-i cânte un colind, să se simtă ca acasă. A fost nevoită să-i spună adevărul. Soţul a încercat s-o liniştească : lasă! Flăcăii noştri sunt mari, au grijă de ea! În schimb, a devenit el neliniştit şi dădea telefon din sfert în sfert de oră : au venit copiii ăia, mă? 
  
-Nu mă mai întreba! Mai bine, ceartă-mă, bate-mă, fă-mi ceva prin telefonul ăsta, că o iau razna! 
  
N-o certa, dar peste un sfert de oră…iar. 
  
Când au venit băieţii acasă fără ea, maică-sa era în stare să-i strângă de gât şi să se arunce de la etaj. N-a făcut-o. Cu mult calm, cu vocea stinsă le-a spus : 
  
-Haideţi s-o căutăm din bloc în bloc. Întrebăm toţi locatarii. Trebuie s-o găsim! Auziţi, voi? Trebuie s-o găsim! 
  
Nu mai înainte să-şi anunţe soţul de tragedie, veste care l-a pus pe jar pe bietul om. Era în stare să scotocească toată Spania, toată Europa, numai s-o găsească pe aia mică. 
  
Astfel, când nenea doctoru’ şi Sorina bâjbâiau printre blocuri tot întrebând : „ăla e?”, mama şi băieţii întrebau de ea din bloc în bloc, prin apropiere. Tot în acest timp, bunicul, cu ceata lui de îngeri s-au dus acasă la Floricica să-i cânte colinde. Dacă n-au găsit-o, au început şi ei s-o caute prin cartier, bineînţeles, pe deasupra blocurilor. Când au zărit-o în braţele lui nenea doctoru’ au început duios, colinde după colinde, aşa cum numai îngerii pot cânta. 
  
Oare Floricica l-o fi auzit? Sau mama sa? Nu! Vocile îngerilor şi cea a bunicului nu au fost auzite de nimeni de aici, de jos. Doar Mântuitorul le-a auzit şi a fost impresionat de colindele lor şi de povestea Floricicăi. Atunci a îndrumat paşii celor care căutau şi a făcut ca nenea doctorul să o întâlnească pe mama şi pe cei doi fraţi. Când i-a văzut, Floricica a strigat bucuroasă . 
  
-Uite-o pe mami! Mami, mami! 
  
Desigur că mami i-a recunoscut vocea. I-ar fi recunoscut-o dintr-o mie! A izbucnit în plâns şi…biata mamă a strigat la ea : 
  
-Off! Floricica mamei, Floricică! 
  
Nu mai spun ce-au discutat cu mama, nenea doctoru’ şi Sorina. Vă închipuiţi bucuria tuturor. Chiar şi a fraţilor, că au scăpat de o chelfăneală sigură. Că au rămas prieteni şi i-au promis lui mami că vor să se mai întâlnească. Iar de revelion să mai vină Floricica pe la ei cu sorcova şi pluguşorul. Să vină şi mami cu băieţii. În rest, râsete şi pupături. 
  
Trebuie să vă mai spun că mama, imediat când a ajuns acasă i-a dat telefon soţului, care, după ce s-a liniştit i-a spus cu voce calmă : 
  
-Acu’…dă-o te rog la telefon p-aia mică, să-mi cânte şi mie „Steaua sus răsare”! Poate de data asta, răsare şi steaua noastră. Că m-am săturat să răsară…la anul şi la mulţi ani. 
  
După ce i-a cântat şi lui tati colindele şi i-a spus că ea nu este de aici, de colea, toţi a început să plângă. Şi i-a spus printre lacrimi : 
  
-Hai, mă, asta mică! Creşte mai repede, mă! Fă-te mare, mă! Şi adu-ne acasă pe toţi ăştia care orbecăim pe coclauri străine! 
  
27 noiembrie 2007 
  
Referinţă Bibliografică:
FLORICICA MAMEI-4 / Năstase Marin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1445, Anul IV, 15 decembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Năstase Marin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Năstase Marin
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!