Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   


Autor: Năstase Marin         Publicat în: Ediţia nr. 1437 din 07 decembrie 2014        Toate Articolele Autorului

LIMBA ROMÂNILOR-6
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
14. Limba română în limbajul universal 
  
Un „portret” al limbii române 
  
Se ştie că limba română face parta din grupa limbilor ROMANICE, alături de franceză, italiană, spaniolă, portugheză ş.a. La rândul ei, această grupă face parte din familia limbilor INDOEUROPENE, care mai cuprinde şi limbile :greacă, armeană, grupele de limbi slave, indiene, germanice, celtice, baltice ş.a. 
  
Trebuie precizat că pe glob mai sunt multe familii de limbi (astăzi vorbite sau dispărute), cum ar fi cele: ugro-finice, caucaziene, uralo-altaice, chino-tibetane, amerindiene, negro-africane, indoneziene ş.a. 
  
Deşi face parte din grupa limbilor romanice, limba română se deosebeşte de celelalte componente ale grupei prin mai multe particularităţi, specificate de profesoara Viorica Enăchiuc în articolul „Geto-dacii, popor de referinţă al civilizaţiilor antice” (rev. „Dacia Magazin”): 
  
• este o limbă fonetică; 
  
• articolul hotărât este folosit la sfârşitul cuvintelor; 
  
• genitivul este identic cu dativul; 
  
• infinitivul verbelor, foarte rar folosit. 
  
„INSULA” 
  
Cu alte cuvinte, deşi este o „INSULĂ” latină într-o mare slavică şi ugro-finică, în acelaşi timp este şi o „insulă” în grupa sa de limbi romanice. 
  
În gălăgia planetară a celor peste şase miliarde de oameni, care „sporovăiesc” în aproape o mie de limbi şi dialecte, „vocea” limbii române este relativ redusă din cauza numărului redus de români. Pe teritoriul României vorbesc româneşte permanent douăzeci de milioane de oameni (fără vocile minorităţilor conlocuitoare care…mai vorbesc şi în limba lor). În schimb, compensează vocile româneşti din Republica Moldova, din Ucraina (zona Cernăuţi, ţinutul 
  
Herţei şi fâşia sudul Basarabiei, până aproape de Odesa). 
  
În „Istoria limbii române” la pag.30, G. Ivănescu face următoarele precizări: 
  
• „Dialectul daco-român se vorbeşte în România, Republica Moldova, partea de est a Banatului sârbesc, regiunea dintre Timoc şi Morava, nord-vestul Bulgariei, în Ucraina şi Ungaria; 
  
• „Dialectul macedo-român, în Macedonia, Epir şi Tesalia (sudul Serbiei şi nordul Greciei), vorbit de aromâni, armâni, rrămâni (cuţo-vlahi); 
  
• „Dialectul megleno-român, în regiunea Meglen (orăşelul Nănta) şi în zece sate vecine (Bosnia), poate şi în Asia Mică. Se numesc vlahi-vlaşi; 
  
• „Dialectul istro-român, în opt sate din peninsula Istria (vlăhi-vleşi), în Bosnia şi Croaţia (mavrovlahi). Mai sunt în Albania şi nordul Italiei. 
  
De fapt, în teritoriile menţionate se vorbesc limbi româneşti „speciale”: aromâna, istro-româna şi megleno-româna. Toţi se consideră rrâmâni din peninsula Balcanică” 
  
În urma migraţiior, atât în Europa şi America (S.U.A. şi Canada), cât şi în alte ţări din lume, în Australia, Israel, ţările arabe, chiar şi în Japonia şi Indonezia se aud „voci” româneşti, într-o puzderie de „insuliţe” şi „puncte” locuite de români, care îşi manifestă prezenţa cu vorbire românească cel puţin în viaţa de familie. 
  
În felul acesta limba română se vorbeşte şi se aude pe tot globul pământesc, măcar în surdină. 
  
Dar şi în limbile străinilor se aud unele cuvinte româneşti, aşa cum am arătat mai sus (catalană, germană, franceză, chiar şi engleză, daneză, kurdă, lituaniană, punjab-nord-vestul Indiei, Irak ş.a.) indiferent dacă popoarele respective recunosc sau nu provenienţa lor (sau măcar urme) din limba proto-latină a strămoşilor noştri, imigranţi pe teritoriile lor în vremuri străvechi. 
  
Vie doar în aparenţă 
  
Se cuvine, deci, să ştim că limba română este vie pe toată planeta acolo unde sunt urmaşii românilor străvechi sau imigraţi în secolele trecute ori în zilele noastre. 
  
Oare, chiar aşa să fie? Se mai vorbeşte limba română în zonele pomenite mai sus? Şi în ce condiţii se mai vorbeşte, dacă se mai vorbeşte? Unele mărturii din Basarabia, semnalate chiar de presă, spun că şcolile de acolo au nevoie de carte românească. Că ziarele şi revistele în limba rusă inundă chioşcurile, iar cărţile ruseşti umplu rafturile librăriilor. Aici este, totuşi, libertatea de a învăţa, scrie şi vorbi în limba…moldovenească. Spre deosebire de Ucraina (fapte relatate tot de presă), unde , atât elevii cât şi profesorii au avut interdicţii de folosire a limbii române. Interdicţii similare se întâlnesc frecvent şi în ţările balcanice (Bulgaria,Serbia, Grecia), unde vorbitorii de limba aromână întâmpină presiuni ca să renunţe la limba lor şi nu au voie să aibă şcoli nici măcar pentru ciclul elementar. 
  
Şi asta în condiţiile în care statul român nu mişcă un deget să vină în ajutorul acestor fraţi, deşi la noi s-au acordat aceste drepturi etnicilor de aceaşi naţiune (greci, sârbi, bulgari). 
  
Ne ştergem singuri urmele? 
  
Prin ignoranţă, nepăsare şi, uneori, comiţând fapte reprobabile, autorităţile statului român au contribuit la politicile respectivelor ţări, de ştergerea urmelor de identitate ale puţinilor aromâni şi vlaşi care mai îndrăzneau (şi îndrăznesc) să mai vorbească româneşte pe acele meleaguri. 
  
În revista „Formula As” nr. 842/oct. 2008 este publicat un tulburător interviu luat de Ion Longin Popescu aromâncei Maria Vurduni Spânache din Veria-Grecia, care a declarat: „Deşi România este statul cu cea mai mare obligaţie faţă de românitatea balcanică, Bucureştiul pare a fi uitat de existenţa noastră”. În interviu relatează un episod revoltător , când Ceauşescu a vândut statului grec şcolile aromânilor , unde aceştia învăţau în limba română. Ceauşescu a „vândut” o proprietate care nu era a statului român, iar statul grec a „cumpărat” şcolile, ca să le desfiinţeze „legal”. De fapt, şcolile construite de aromâni (deci, adevăraţii proprietari ale lor), fuseseră închise de greci mai înainte de cumpărare, însă Ceauşescu a desăvârşit „opera” de ucidere a învăţământului românesc din Grecia.. 
  
Aromânii susţin că limba lor este diferită de limba română, că este o limbă protolatină străveche. Între timp, în Grecia, limba aromână fără şcoli, cu interdicţii majore cu privire la învăţământ, practic s-a desfiinţat, iar copii lor au uitat limba strămoşească. 
  
Bucuria ciobanului Ramo 
  
Tot în revista Formula As”, nr.889, oct. 2009, în reportajul „Vlahii din vărful munţilor” (urme româneşti în Bosnia), autorul Cătălin Manole relatează cu emoţie întâlnirea cu un cioban din muntele Bjelasca, vârful…Ciobăniţa Mare. Ciobanul Ramo a fost entuziasmat când a aflat că el vorbeşte…româneşte. Că la „cioban” din limba lui, în română i se spune tot aşa. Se bucură când află de cuvintele româneşti identice sau asemănătoare cu ale lui: vatră, jar, flura (fluier). Ar fi trebuit ca şi autorii DEX-ului să fi făcut această descoperire şi să afle care este originea reală a cuvintelor rostite de Ramo şi alţi vlasci din munţii Bosniei, cuvintele învăţate de la moşii şi strămoşii lor. Se pune întrebarea: dacă dispare acel Ramo, vor dispărea ultimele urme de limbă română din acele locuri? 
  
Sper ca statul român să rezolve problemele sesizate de reporterii menţionaţi pentru păstrarea limbii române la fraţii noştri din statele balcanice. Se pare că s-au luat unele măsuri, deşi eforturile financiare sunt destul de mari. 
  
15. Românul s-a născut poet 
  
Metaforizarea- metodă de dezvoltare a limbii române 
  
Deseori aud comunicări-clişee, în care, filme, peisaje, pantofi, flori, stări sufleteşti, toate sunt apreciate otova cu universalul cuvânt: SUPER! Uneori şi cu: MIŞTO! La fel sunt şi emisiunile la televizor, pomii înfloriţi, ceremoniile, la toate li se pune ştampila cuvintelor jolli-joker. Toată planeta cu frumuseţile şi misterele sale nu sunt decât super, mişto, best sau, „n-am cuvinte să…”. Un asfel de limbaj nu exprimă doar comoditatea în gândirea celui care trebuie să caute cuvintele purtătoare de emoţia impresiilor, ci şi sărăcia limbajului, lipsit de cuvinte sugestive care să exprime plastic impresiile cu toate nuanţele sentimentelor , adică ale stărilor şi emoţiilor de bucurie, supărare, furie, disperare deznădejde, încântare, extaz, nostalgie, depresie ş.a. toate simţite sub avalanşa evenimentelor, fenomenelor naturale, întâmplărilor şi confruntărilor care ne copleşesc cotidianul vieţii. 
  
De aici necesitatea îmbogăţirii limbajului cu acele cuvinte expresive, numite „figuri de stil”, învăţate în clasele elementare, dintre care voi menţiona METAFORA, principalul instrument folosit în dezvoltarea limbajului. 
  
Să ne amintim de Eminescu 
  
Pentru „a găsi cuvântul/ ce exprimă adevărul” trebuie să citim multă literatură, în special poezie, care ne dezvăluie cuvintele cu acele expresii magice şi care fac limba noastră „dulce şi frumoasă”. Să reţinem că scriitorii şi poeţii îmbogăţesc limba nu numai pentru a ne încânta sufletul cu mesaje armonioase şi pline de idei , dar şi pentru dezvoltarea 
  
limbajului şi înlesnirea comunicării. Să începem cu Marele Eminescu, reamintindu-ne că el a avut un rol covârşitor în modernizarea şi îmbogăţirea limbii române. Nu insist cum se vorbea înainte şi după ce a oferit românilor opera sa poetică. Toate astea se învaţă la şcoală. Dar trebuie să subliniez că poeţii şi scriitorii recurg la diferite procedee şi mijloace stilistice pentru amplificarea forţei de penetrare a mesajului transmis, cu scopul de a ridica sufletele în acele sfere de simţire, numite: emoţie, entuziasm şi extaz artistic. Şi astea se învaţă la şcoală. 
  
Metaforele 
  
Dintre toate expresiile stilistice mă voi referi numai la metafore pentru că acestea dezvoltă limbajul, îmbogăţindu-l cu sensuri care multiplică posibilităţile de comunicarea mesajelor. Se ştie că metaforele sunt acele comparaţii prescurtate în care este înlăturat nu numai termenul comparat , dar şi adverbul de comparaţie. Rămâne doar termenul cu sens figurat. Aşa capătă mesajul forţă, dacă, în loc să spunem: „soarele străpunse norii cu razele sale fierbinţi, ca nişte suliţe de foc”, vom exclama „soarele străpunse perdeaua de nori cu suliţe de foc”. Sau, în loc de: „câmpia acoperită cu zăpadă străluceşte ca o pânză cusută cu diamante”, voi spune „Valuri de scântei unduiau lanurile de diamante”. Se observă diferenţa, pentru că mesajul, deşi scurtat, devine convingător. Cum se ştie, românul e născut poet. Aşa că nu-i rămâne decât să citească literatură, în special poezie, ca să-şi îmbogăţească limbajul cu metafore, ca să aibă o comunicare expresivă, clară şi cu forţă emoţională. 
  
Să nu uităm că metaforele reuşite intră în limbajul curent şi devin expresii comune, folosite de toţi vorbitorii. Ele ajută la o comunicare adecvată, uşor înţeleasă. Ex. de metaforă banalizată este „fulgul de nea” care ajută la simplificarea comunicării, având şi forţă expresivă. Iată o comunicare fără această metaforă: „picăturile de apă din atmosferă, care au îngheţat ca urmare temperaturilor scăzute, s-au transformat în cristale, care cad pe pământ ca nişte fulgi dintr-o pernă ruptă”. Exprimare „ştiinţifică” greoaie, lungă, stufoasă, cu mesaj încâlcit şi plicticos. Nu m-ă lămureşte, deşi se străduieşte să „explice” fenomenul. Altfel se receptează acest fenomen dacă m-ă exprim cu metafore: „în jocul lor zglobiu, fulgii de nea acoperă câmpia cu pânze sclipitoare”. Desigur, se presupune că receptorul mesajului cunoaşte sensul metaforelor, sau măcar le intuieşte cu inteligenţa sa. De aici ideea că, atât emiţătorul de mesaje, cât şi receptorul trebuie să citească literatură, să citească poezie. 
  
Poeţii se întrec în a căuta metafore cât mai expresive, bogate-n idei, cu multiple sensuri descriptive şi sugestive, uşor absorbite de mintea şi sufletul receptorului. Uneori, ei găsesc expresii originale cărora le spun „licenţe poetice”, imprimându-le paternitatea. Le obţin aducând uşoare modificări cuvintelor transformate în metafore, dându-le o încărcătură de sensuri şi înţelesuri. Voi da exemplu două licenţe ale poetei gălăţene Speranţa Miron: „ningsoare” (ninsoare cu lumină) şi „(alb)astru, derivat din „albastru”. Iată cum se îmbogăţeşte limba prin concentrare de metafore. 
  
Cu astfel de cuvinte se pot crea alte metafore, multiplicând limbajul într-un ritm exponenţial, cu un noian de sensuri şi înţelesuri, dând forţă mesajelor, mult mai mare decât orice barbarism din limbajul snobilor. 
  
Poeţii reuşesc să flexibilizeze limbajul şi prin transformări morfologice îndrăzneţe. Astfel, substantivele devin adjective, verbe, adverbe, dar şi invers, prin substantivarea părţii morfologice. De fapt, limba română acceptă orice transformare morfologică a cuvintelor, care, poate fi combinată şi cu metaforizarea, în obţinerea unor expresii şocante cu înţelesuri inedite şi cu mare forţă de comunicare. Să încerc un exempu: „plângea aproapele meu că departele său drag se îndepărtase de el”. Recunosc că nu am reuşit modificarea morfologică, dar sunt poeţi, precum gălăţeanul Ion Zimbru, care a realizat în multe din poeziile sale astfel de transformări morfologice, adevărate bijuterii stilistice. 
  
Îndemn la lectură 
  
Încă din vechime, românul „născut poet” a dezvoltat limbajul prin metaforizare şi nu mă refer numai la fondul creaţiilor sale populare, ci la denumirea unor plante medicinale (coada şoricelului, coada calului, roiniţă ş.a.), precum şi la toponimia bogată în atâtea metafore. Apoi, ce sunt limbajele argotice ale liceenilor şi „băieţilor de cartier”? Un limbaj puternic metaforizat. Chiar şi în limbajul tehnico-ştiinţific metaforele dau ajutor comunicării. De fapt, ce este mausul calculatorului? O metaforă banală. 
  
Deci, în toate timpurile, toate limbile s-au metaforizat şi se metaforizează mereu pentru a reîmprospăta şi îmbogăţi limbajul cu noi cuvinte şi expresii cu sensuri şi înţelesuri multiple care înlesnesc comunicarea şi cresc forţa de pătrundere a mesajelor. 
  
Această metaforizare o realizează mai întâi poeţii, în special creatorii de licenţe poetice, apoi, cele mai reuşite metafore ajung în limbajul masei largi de vorbitori, unde le răspândesc, desigur, acei cititori pasionaţi de poezie. De aici, prima necesitate: pentru a fi cunoscute, operele poeţilor trebuie citite. Altfel, metaforele nu au cum să ajungă în vorbire, în circulaţia cuvintelor, respectiv, nu pot ajuta la dezvoltarea limbii. De aceea (şi nu numai), trebuie să citim poezii, să citim literatură. Multă literatură. 
  
Referinţă Bibliografică:
LIMBA ROMÂNILOR-6 / Năstase Marin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1437, Anul IV, 07 decembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Năstase Marin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Năstase Marin
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!