Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   


Autor: Năstase Marin         Publicat în: Ediţia nr. 1432 din 02 decembrie 2014        Toate Articolele Autorului

LIMBA ROMÂNILOR-5
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
NEOLOGISMELE ŞI EVOLUŢIA LIMBII ROMÂNE 
  
Aşa cum a spus Haşdeu şi au confirmat mulţi specialişti din zilele noastre, în toate locurile şi toate timpurile au avut loc împrumuturi de cuvinte de la o limbă la alta. De regulă, în perioadele de contact dintre populaţii (relaţii comerciale, culturale, ştiinţifice, artistice şi sportive), dar, mai ales cele de studii din străinătate, transferul de cuvinte se face de la o cultură superioară către cea inferioară, limba culturii inferioare îmbogăţindu-se cu termeni 
  
tehnici şi ştiinţifici, cu terminologii şi expresii sportive, de artă, precum şi cu denumirile mărfurilor comercializate. Fenomen benefic pentru înlesnirea comunicării. În acelaşi timp (aşa cum s-a arătat mai sus) de teama asimilării şi pierderii identităţii, orice popor tinde (şi trebuie) să-şi apere cultura şi limba, tradiţiile, obiceiurile şi moştenirea culturală (totalitatea operelor scrise). Pentru că istoria consemnează dispariţia unor neamuri care şi-au pierdut limba prin asimilare. Dar aceste cazuri sunt excepţii care confirmă regula împrumutului de cuvinte dintre populaţii aflate în contact, concomitent cu fenomenul de reacţie pentru apărarea identităţii. Exemple de neamuri care şi-au păstrat limba în cele mai vitrege împrejurări ale istoriei, indiferent de gradul lor de cultură, au fost evreii şi ţiganii. Mai ales că ultimii nu au avut o moştenire culturală formată din opere scrise. Şi totuşi, au rezistat unor secole de convieţuire în mediile agresive ale unor popoare-gazdă. 
  
Atunci, de ce să credem că limba geto-dacilor a dispărut sub agresiunea limbii latine? De ce să credem că limba română este un MIX al cuvintelor de provenienţă latină cu diferite cuvinte ale neamurilor învecinate, cu care românii au fost în contact? Că limba geto-dacilor a fost apropiată de a romanilor, ambele provenind din trunchiul comun al limbii pelasgilor, care vorbiseră limba protolatină, ne-au dovedit-o mărturiile poetului latin Ovidiu din „Tristele” şi „Ponticele” sale, precum şi însemnările istoricului Dio Casius citat de N. Densuşianu în „Dacia Preistorică”, pag.1065, din care rezultă că dacii vorbeau cu romanii înainte de cucerire, fără interpreţi. 
  
Capcane pentru erudiţi 
  
Tocmai această asemănare între cele două limbi a făcut să pătrundă cu uşurinţă în limba geto-dacilor atâtea cuvinte latine, însă fără să determine dispariţia limbii lor. Numai că asemănarea dintre cele două limbi a făcut aproape imposibilă deosebirea cuvintelor din fondul limbii geto-dacilor, de cuvintele împrumutate de la romani. De aici confuzia şi capcana în care au căzut marii erudiţi ai limbii române care au formulat teoria latinistă. Deşi este foarte greu să combaţi această eroare, sunt convins că tot mai mulţi lingvişti vor continua cercetările ca să rezolve această problemă spinoasă. Şi nu este vorba de separarea cuvintelor latine de cele din fondul vechi geto-dacic, ci de identificarea acelor neologisme autentice care au pătruns (şi au rămas) în limba română, atât din latină şi slava veche, cât şi din limbile neamurilor vecine. 
  
În special trebuie să se dovedească dacă, acele cuvinte considerate că provin de la vecini, sau din ţările occidentale (Franţa, Anglia, Germania) au fost din limbile lor. 
  
Pentru că, aşa cum am arătat, este posibil ca respectivele limbi să le fi împrumutat, la rândul lor, din limba geto-dacilor, sau au rămas în limba lor din substratul limbii protolatine, vorbită de neamurile pelasgice care au locuit pe teritoriile lor în vechime. Adică arimii, arimaspii, sciţii, sarmaţii, arimanii, etruscii, tirageţii, masageţii ş.a. care au emigrat acolo din spaţiul carpato-danubian. Afirmaţiile lui N. Densuşianu şi Emil Alexandrescu încă nu pot fi acceptate cu uşurinţă de specialişti din lipsa unor probe scrise convingătoare. Deşi eu cosider că cele prezentate de aceştia sunt suficiente pentru a se renunţa la teoria latinistă a limbii române. 
  
În continuare, voi încerca să-mi clarific cum a evoluat şi s-a perfecţionat limba română prin adoptarea neologismelor şi încadrarea lor în structura limbii române, scrisă şi vorbită. 
  
12. Adoptarea neologismelor 
  
Am enunţat în capitolele anterioare câteva umile păreri personale, bazate pe studiile unor erudiţi, dintre care subliniez pe N. Densuşianu şi Emil Alexandrescu. Acştia au militat pentru renunţarea la teoria latinistă a limbii române. În continuare, voi încera să-mi clarific cum a evoluat şi s-a perfecţionat limba română prin adoptarea neologismelor şi încadrarea lor în structura limbii scrise şi vorbite. 
  
Bonjuriştii şi franţuzismele 
  
O reală perfecţionare a limbii române şi o dezvoltare susţinută se cunosc începând cu secolul al nouăsprezecelea, câd s-au intensificat relaţiile economice şi culturale cu ţările occidentale. Un rol important l-au avut „bonjuriştii” cu „franţuzismele” lor. Multe dintre cuvintele lor ironizate de scriitorii contemporani lor au devenit neologisme folosite iniţial în medii restrânse şi intrate treptat, treptat în limbajul tuturor vorbitorilor. Cuvinte fără de care este de neconceput limbajul nostru actual. Ce s-a întâmplat cu vechile cuvinte, care aveau acelaşi înţeles? Au dispărut, oare, din limbajul românesc? Nicidecum! Se păstrează ca sinonime, fiind modernizate şi folosite în mod curent, în paralel cu neologismele. Ca să pricepem acest fenomen voi reda un citat din Etimologicum Magnum Romaniae,pag.24: 
  
„James Creswel Clong, într-un studiu din 1876, scria despre evoluţia limbii române: Românii au trei stiluri de vorbire, purist sau latin, stilul tânăr românesc sau francez şi stilul vechi românesc sau conservator”. Şi exemplifică: „puristul: m-am obligarisit; francezomanul: m-am engajarisit şi conservatorul: m-am îndatorit”. 
  
Ce s-a întâmplat cu cele trei sinonime, dintre care două neologisme , din latină şi franceză? Pe care le-a păstrat limba? Pe toate. Pentru că, în timp, uzul limbajului românesc le-a cizelat, primenit şi le-a transformat în verbele moderne „a obliga”, „a angaja” şi „a îndatora”. Dar acestea nu mai sunt simple sinonime cu acelaşi înţeles. Limba română s-a îmbogăţit cu trei cuvinte de bază, din care s-au format trei familii de cuvinte, verbele suferind şi transformări în substantive: obligaţie, angajament, îndatorare şi datorie, pe baza cărora s-au dezvoltat limbajele din diferite domenii: economic, juridic, social-cultural şi chiar sportiv, cu diferite sensuri şi înţelesuri. Sensuri folosite în diferite situaţii cu mesaje asemănătoare, dar nuanţate, în funcţie de contextul cerinţelor limbajului. Ca să nu mai vorbim că aceste familii de cuvinte s-au înmulţit cu ajutorul sufixelor şi prefixelor, care caracterizează flexibilitatea limbii române. 
  
Chiar şi cunoscutul „bonjur” se foloseşte în paralel cu srăvechile sinonime „ziua bună”, „o zi bună” şi arhibanalul „bună ziua”, în funcţie de împrejurări şi parteneri de discuţie. 
  
Legea circulaţiei cuvintelor 
  
Sunt, însă, unele cuvinte considerate neologisme la vremea intrării lor în limba română, care au dispărut pe parcurs din vorbirea curentă, odată cu dispariţia factorilor care au determinat adoptarea lor. 
  
Hajdeu a formulat în lingvistică legea circulaţiei cuvintelor prin care defineşte şi caracterizează o limbă la un moment istoric dat, nu după numărul de cuvinte existent în limbă la acel moment, ci după frecvenţa folosirii lor în vorbire. Această frecvenţă este determinată de natura activităţilor şi relaţiilor interumane existente între vorbitorii unei populaţii dintr-o anumită perioadă istorică. 
  
La pag. 36 din Etimologicum Magnum Romaniae, Haşdeu spune: „după Cihac, limba română se compune din: o cincime latină, o cincime turcă, două cincimi slavice şi o cincime eterogenă”... Mai departe…”nicăieri ca în Dobrogea, românii nu au fost expuşi la o mai mare influenţă slavică şi turcă totodată, locuind acolo în strâns contact cu otomanii. Ei, bine, nici chiar în Dobrogea aritmetica lui Cihac nu se potriveşte”… 
  
Normal, după dispariţia stăpânirii otomane, românii au înlăturat din vorbirea lor majoritatea cuvintelor turceşti, revenind la limbajul lor natural, cel vorbit de poetul Ovidiu la Tomis cu geţii, sciţii şi sarmaţii. Şi mă întreb:oare nu s-a întâmplat la fel şi după retragerea stăpânirii romane din Dacia? Ce s-a întâmplat cu acea cincime de cuvinte turceşti? Nu au dispărut din limbă. S-au transformat în arhaisme sau au devenit „situri” lingvistice, cuvinte-ruină ieşite 
  
din uzul curent al vorbirii, rămase doar în vechi documente de prin arhive şi depozitele marilor biblioteci, studiate doar de specialişti. Vechile cuvinte le mai folosesc uneori scriitorii care vor să redea în operele lor atmosfera timpurilor de altădată. 
  
Forţa neologismelor 
  
Fenomenul de adoptare a neologismelor acţionează permanent şi continuu în cadrul limbii, în orice perioadă istorică. Acesta îi dă limbii vivacitate şi forţă expresivă. Sub acţiunea lui, limba se primeneşte mereu şi pare veşnic tânără, influenţată permanent de neîncetatele schimbări din toate domeniile vieţii unei populaţii. 
  
Încetând sau dispărând unele activităţi vechi sau moduri de viaţă părăsite, dispar şi cuvintele care le-au purtat mesajele. Ex. bordei, opaiţ, feştilă, balie, îmblăciu, vătale, năvădeală, ţurcă, poarcă ş.a. Mai rămân doar în cântecele bătrâneşti şi în metaforele scriitorilor. 
  
Acum, alte cuvinte au „năvălit” în limba română, precum „internet”, „computer”, cu armata lor de termeni tehnici, adevărate cuvinte barbare, teroriste, cu care se fudulesc „pricepuţii” noştri, ca să-i năucească pe nepricepuţi şi să agreseze limba română. Toate aceste barbarisme bat la poarta cetăţii Limbii Române cu gândul s-o cucerească şi să o transforme într-un „paşalâc” lexical. Vor să devină neologisme-contese pe domeniile altor neologisme-baronese din franceză, ori vechi cuvinte româneşti, care mai încearcă să poarte mesajele noilor activităţi îngâmfate, pline de importanţa lor…electronică. De aceea au intrat cu bocancii lor lingvistici în viaţa noastră cea de toate zilele. 
  
Monstrul PiSi 
  
Am făcut PiPi pe noi când a venit tocmai din America simpaticul monstru PC, alintat atât de duios PiSi…Şi nu a venit singur, ci cu suita sa de termeni tehnici, o haită de barbarisme agresoare care ne-au muşcat din limbă şi au îmbrâncit cu brutalitate bietele cuvinte româneşti, rămase cu gura căscată la activităţile lor misterioase, sofisticate şi simandicoase. Dar umila Limbă Română, văzându-le aşa de savante şi deştepte, repede le-a „căftănit” la rangul de „Neologisme de Onoare” şi de-atunci aleargă cu neruşinare pe limbile româneşti, complet nude, aşa cum le-a făcut mă-sa lor limbă de-acolo de unde-au venit. 
  
Ce să facă şi biata Limbă Românească, dacă vechile ei cuvinte zdrenţăroase n-au fost în stare s-o servească în treburile simandicoase ale lui Mister Laptop? Că alte limbi semeţe şi orgolioase, precum spaniola sau maghiara, nu le-au permis să le intre în cetate, obligând-o pe ladi PiSi să lase la porţile lor „liota” de barbarisme, asta e altă poveste. Care ne arată cât de lipsită de demnitate este mneaei Doamna Limbă Română. La noi, contesa PiSi se plimbă prin Cetate, ca vodă prin lobodă, târând după ea firicelul cu scumpul ei „şoricel”, care, nu chiţăie româneşte, ci…mauşeşte numai în engleză. 
  
13. Cum pătrund neologismele în limba română 
  
Pe mai multe căi, determinate de anumiţi factori şi împrejurări, dintre care exemplific: 
  
• SNOBISMUL: este port-drapelul cuvintelor străine, care deschide uşile vorbirii. Din dorinţa de a impresiona auditoriul, snobul se comportă extravagant în societate şi foloseşte în limbajul său cuvintele străine ca să „strălucească” şi prin „cultura” sa. 
  
De fapt (hai să folosesc un neologism adecvat!), nu se „epatează” doar în mediile mondene, unde preţiozitatea este la modă (acum se zice „în trend”), dar şi cu ocazia manifestărilor în mediile politice, culturale, ştiinşifice, învăţământ, unde, unii „specialişti” mediocri, fără realizări deosebite, fac eforturi să impresioneze cu un limbaj savant, ca să-şi arate superioritatea faţă de cei din jur. În credulitatea lor consideră că limbajul împănat cu multe cuvinte străine îi fac „mari” faţă de ceilalţi. 
  
Mai sunt mediile adolescenţilor unde „şmecherii” bravează în faţa colegilor naivi, tot cu scopul să cucerească admiraţia „proştilor” căscând gura la „marele deştept” care le serveşte argoul său pomădat cu şmecherisme şi străinisme. În fapt, găunoase infantilisme. Barbarisme complet inutile şi obositoare care fac deliciul autorilor de pamflete şi scenete umoristice. La urma urmelor, fiecare dintre noi poartă-n suflet un grăunte de snobism care, abia aşteaptă momentul prielnic să-ncolţească. Cine vrea să fie luat de prost când pe toate căile de comunicare curg şiroaie de barbarisme? De aceea negustorii, fini psihologi, stimulează „grăuntele” din fiecare client, servindu-l cu toate „străinismele” pohtite, sufocându-l cu ele prin reclame mediatizate, afişe în vitrine şi rafturi, cât şi cu firma magazinului. Ex.de firmă „străinistă”: „Golden kickhen”, în loc de „Puişorul de aur”. Şi atunci clientul care cumpără sau serveşte, este încântat, se crede superior celorlalţi care, nu-i aşa, nu sunt deştepţi ca el. De aceea auzi la tot pasul „ok” şi „ies”. Toţi se simt „nomber one” care servesc numai „best”. Ei nu mai vor să cumpere cele trebuincioase de la piaţă sau de la caşcarabeta din colţul străzii. Ei fac shoping la mall şi la supermarket. Se îmbracă fashion pentru că nu sunt d-ăia…şi nici nu lucrează part-time. Au un job la o firmă multi-străinească, au potofelul full cu money şi se consideră bisnismeni. Cu toţii se simt cool şi se poartă cu ceilalţi ca nişte the kings. 
  
Mă opresc, pentru că sunt convins că dumneavoastră cunoaşteţi mult mai multe barbarisme decât mine. 
  
Este posibil, totuşi, ca multe din aceste barbarisme să devină neologisme , tocmai din cauza circulaţia lor frecvente, iar DEX-ul să fie nevoit să le acorde patalamaua de rigoare. 
  
Tot aşa s-a întâmplat acum o sută şi ceva de ani, când bonjuriştii ne-au agresat limba cu franţuzismele, din acelaşi snobism perpetuat până în zilele noastre. Ulterior, s-a umplut DEX-ul cu ele, făcând limba noastră mai „dulce” şi mai „frumoasă”. Prin invazia actuală de englezisme, pe care le considerăm ironic barbarisme, vom avea îmbogăţirea de mâine a limbii române cu neologisme, care…Chiar, care? Am sentimentul că asist la fenomenul „furculition”, ediţia a doua, iar actualele barbarisme vor fi neologisme second-hand. Vor alunga, oare, franţuzismele din DEX? Nicidecum! Franţuzismele vor rămâne în continuare tot neologisme sinonime ale barbarismelor de astăzi şi vor circula în vorbire cu un aer nostalgic de arhaisme de lux…Merci, madam, merci! Fenomenul acesta nu poate fi oprit prin nicio restricţie sau lege ca cea iniţiată de George Pruteanu. Snobismul şi schimbul de cuvinte dintre limbi sunt legi naturale, legi ale firii omeneşti. 
  
• DEZVOLTAREA ştiinţei şi tehnicii: 
  
Cu ocazia simpozioanelor, congreselor, apariţiilor din revistele de specialitate noile cuvinte, concepte şi termeni ştiinţifici sunt însuşite şi adoptate în limbajul specialiştilor. La început, aceste cuvinte noi au o cirulaţie restrânsă, numai în cercul acestora. Treptat, treptat, pătrund în masa largă de vorbitori şi acele cuvinte devin neologisme, îmbogăţind limba şi înlesnind comunicarea cu privire la noile descoperiri ştiinţifice, tehnologii, produse sau mărfuri noi intrate în circulaţie. 
  
Uneori, astfel de neologisme au o viaţă mai lungă sau mai scurtă în funcţie de viaţa tehnologiilor şi a produselor intrate în viaţa şi activităţile oamenilor. Asfel, multe neologisme din limba germană au ajuns arhaisme, folosite doar în vorbirea unor meseriaşi vârstnici (şi ei pe cale de dispariţie), precum tâmplari, cizmari, zidari, lăcătuşi ş.a. Chiar neologisme din tehnologia I.T. devin repede arhaisme (pick-up, dischetă, player, recording) prin apariţia unor noi tehnologii şi produse care satisfac necesităţile oamenilor, tot mai pretenţioase din acest domeniu. 
  
• APARIŢIA unor expresii sau cuvinte simple şi scurte , care definesc activităţi, produse, mărfuri, pentru care nu există cuvinte sau concepte în limba română, ori, pentru definirea lor este nevoie de un grup de cuvinte care ar face comunicarea greoaie, iar mesajul puţin explicit şi inteligibil. 
  
Ex.:on-line (transmitere de mesaje pe internet), week-end (petrecerea timpului liber la sfârşit de săptămână), bip (mesaj scurt), job (loc de muncă), e-mail (poştă electronică) ş.a. Consider că adoptarea acestor cuvinte în limba română este benefică, contribuind în mod eficient la îmbogăţirea limbii române. Există o problemă cu aceste cuvinte, că nu s-a precizat regimul de circulaţie al lor. Deşi circulă de multă vreme regimul lor este incert, unii considerându-le, încă, barbarisme, pentru că, nici în scris, nici în vorbire, nu se respectă regulile ortografice şi ortoepice. Fiecare le scrie şi le pronunţă cum vrea, fie în forma originală din limba de provenienţă, fie adaptate la ortografia şi ortoepia românească, în funcţie de cunoştinţele fiecăruia. În acest fel se creează dese confuzii în comunicare. Desigur, circulaţia cuvintelor în vorbire şi/sau scris, nu pot fi reglementate prin legi, dar, specialiştii ar trebui măcar să stabilească nişte reguli şi recomandări de scriere şi vorbire corectă a respectivelor cuvinte. Aceasta, din respect pentru scrierea şi vorbirea românească. Pentru că unii scriu on-line, alţii online, iar alţii, chipurile, îl „românizează”:onlain sau onlein. Cum vor muşchii lor lingvistici. 
  
Un minim respect pentru limba română, pentru că ea adoptă cuvintele străine, dar le transformă în neologisme numai după o prealabilă „românizare”.Altfel, acestea se transformă în preş pe care atâţia vorbitori şi scribălăi îşi şterg bocancii comunicării. 
  
Limba română, de regulă, nu acceptă neologisme în forma lor brută, adică aşa cum se scriu şi se pronunţă în limba de origine. Le adaptează în funcţie de legile sale gramaticale, le trece prin furcile caudine ale morfologiei şi sintaxei româneşti, precum şi prin regulile ortografiei şi ortoepiei sale. 
  
Când au fost adoptate franţuzismele, a operat eliminarea articolului de la începutul cuvintelor, vocala „e” mut, sufixe şi prefixe nefolosite de ea şi a adăugat sufixele şi prefixele specifice structurii sale de scriere şi pronunţie, precum şi particule cerute de cazurile declinării substantivelor sau conjugarea verbelor. 
  
Numai după o astfel de „tratare” românească cuvântul străin intră în limba română, pieptănat şi frezat româneşte. Să exemplific o asfel de „frezare” românească a unui cuvânt străin, foarte mult îndrăgit şi folosit în comunicare de români. 
  
Când a „năvălit” foot-ball-ul în viaţa românilor, o vreme, limba română a fost derutată. Se scria şi se pronunţa aşa cum era în limba engleză. Vă închipuiţi dificultăţile de pronunţie în comunicare şi încercarea de ortografie românească după pronunţia originară a cuvântului. A ieşit ceva urât. S-a căutat „oferta” din limba germană: fuss-bal, tot la fel de neconvenabilă. Cum să dai cu „fusul” în minge? De aceea ortografia şi ortoepia românească l-au „românizat”după regulile lor şi aşa „foot-ball” a devenit „fotbal”, identic scris şi pronunţat, conform cerinţelor structurale ale limbii noastre. 
  
Reguli de adoptare 
  
Ca o curiozitate a schimbului de cuvinte dintre limbi, menţionez că „ball” din limba engleză, ca şi „bal” din limba germană provin din franţuzescul „ballon”. Limbile engleză şi germană l-au preluat, l-au scurtat şi l-au transmis altor limbi ca foot-ball (englezii) şi hand-bal (germanii) în funcţie de cine a inventat jocul respectiv. A nu se uita că pentru balonul rotund, românii au avut(şi au) cuvântul vechi „minge” (de oină), dar nu au creat cuvinte hibride precum „fot-minge” sau „hand-minge”. De aici efectul pozitiv al schimbului de cuvinte dintre limbi şi adoptarea de neologisme, dar numai după o prealabilă transformare structurală ortografică, ortoepică şi gramaticală. 
  
Limba română aplică şi alte reguli de adoptare a cuvintelor străine. Le scurtează uneori, dându-le o formă specifică limbajului românesc. Îmi aduc aminte de un neologism din secolul trecut „balonseid”, pronunţat iniţial „balonzaid”, apoi „românizat” sub forma de… „fâş”. Şi neologismul „grapefruit” tinde să fie românizat sub formă de „grefă”, mai uşor de folosit în comunicare, cu toate că noul cuvânt are omonime din alte domenii de activitate şi poate crea confuzii în transmiterea mesajului. 
  
Multe cuvinte străine au fost adoptate ca neologisme în forma ortografică de origine , dacă s-au încadrat în regulile gramaticale, ortografice şi de pronunţie româneşti. Însă, avalanşa de cuvinte englezeşti, care au pătruns în limba română, scrise sau pronunţate în diferite feluri aiuritoare, trebuie stăvilită, pentru că multe dintre aceste cuvinte au corespondente în limbajul nostru. Respectivele cuvinte permit o comunicare normală între vorbitori. Iată câteva barbarisme care nu aduc nicio noutate în limbaj: center, group, travel, house, shov, time, home, best, cool şi multe, multe altele, care crează uneori doar confuzie şi derută. 
  
Aceste cuvinte satisfac doar „cerinţele” şi mofturile snobilor. Sunt inutile şi chiar supărătoare. Cine trebuie să le evite? Evident că vorbitorul. Dar, dacă acesta nu vrea şi insistă să mă polueze cu preţiozităţile lui din limbaj, eu ce trebuie să fac? Nimic. Nu există reguli sau restricţii în comunicare, în afară de bunul-simţ. Dar…asta e altă poveste. 
  
Referinţă Bibliografică:
LIMBA ROMÂNILOR-5 / Năstase Marin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1432, Anul IV, 02 decembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Năstase Marin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Năstase Marin
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!