Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Năstase Marin         Publicat în: Ediţia nr. 1431 din 01 decembrie 2014        Toate Articolele Autorului

FLORICICA MAMEI-1
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
FLORICICA MAMEI 
  
Nu pricepea de fel când cei din jur îi spuneau „asta mică” sau când o strigau : „băi, asta mică!” Poate aflaseră de la cei doi fraţi mai mari care o strigau tot aşa. 
  
Doar biata maică-sa, vânzătoare la un magazin, îi spunea dimineaţa devreme, când o trezea din somn : „floricica mamei!” Ofta mamă-sa şi pleca să muncească tot cu inima strânsă, ştiind că o lasă doar în grija fraţilor mai mari. Iar fraţii, o părăseau şi ei când trebuia să plece la şcoală. Adică, fraţii trebuia să-i dea de mâncare, uneori s-o îmbrace şi să se joace cu ea…treburi plicticoase şi enervante pentru băieţi. Când umbla aproape goală prin casă, fratele cel mare îi spunea celuilalt : 
  
-De ce n-o îmbraci p-asta mică, mă? Nu vezi cum umblă? 
  
Fratele îndemnat n-avea cui să transmită porunca primită şi atunci se răstea la ea : 
  
-Băi, asta mică! Tu nu ai de gând să te îmbraci şi…să le faci pe toate singură? Până când să am grija ta? 
  
Şi ea, asta mică, se străduia şi se chinuia sărăcuţa „să le facă pe toate singură”. Spre hazul fraţilor săi, foarte grijulii : 
  
-Băi, asta mică! Ai să rămâi proastă toată viaţa! Mică şi proastă! 
  
De aceea era ea convinsă că aşa va fi toată viaţa şi aşa o cheamă. Deşi, era derutată de maică-sa când venea seara obosită şi-i spunea : « oof ! Floricica mamei, floricică”! Ce floare ai să fii tu când ai să te faci mare!” 
  
Tatăl său era plecat în Spania ca să muncească, să facă bani. Nu pricepea deloc cum face tata bani acolo în Spania. De ce s-a dus tocmai acolo când putea să facă bani şi aici, ca mama. Că mama lipseşte toată ziua dar vine acasă în fiecare seară. Pe când tata…El nici nu mai ştie cum arată asta mică. Uneori, seara, vorbeşte la telefon cu mama şi o întreabă : « aia mică ce mai face ? Nu mai creeşte ? » 
  
Şi maică-sa oftează : « floricica mamei…creşte şi ea, dar… tot mică ». 
  
Pe ea n-o deranjează că lumea-i spune aşa. Chiar este mulţumită. Când eşti mică, nu te bagă nimeni în seamă şi îi priveşti de jos. Nu se fereşte nimeni de tine şi afli totul despre ei. Ce gândesc, ce vorbesc…ce fac… Îi priveşte discret şi zâmbeşte misterios când i se pare că…ăştia mari sunt aşa de caraghioşi când o fac pe…oamenii serioşi. Ăştia nu ştiu să se joace ! 
  
De fapt se simţea foarte stingheră în preajma lor, dar şi a copiilor mari care nu voiau să se joace cu ea. Se mulţumea să stea pe margine şi să se amuze de jocul lor, mai ales când se certau ca proştii. Iar când se supăra câte unul şi pleca din joc, iar se certau : 
  
-Lasă-l, mă, să plece ! Uite, o luaţi p-asta mică! Tot stă degeaba pe margine. 
  
Astă vară, când două echipe de băieţi jucau fotbal, portarul unei echipe s-a supărat că a primit un gol şi a plecat. Disperat, căpitanul echipei respective a strigat la ea : 
  
-Băi, asta mică, treci imediat în poartă ! Da’ să aperi toate mingile, că te ciufulesc ! Pentru fiecare gol te ciufulesc ! 
  
Biata de ea a făcut adevărate minuni plonjând în picioarele celor care voiau să-i dea gol. Dar, tot i-a scăpat o minge. Şi căpitanul s-a ţinut de cuvânt. A ciufulit-o…zdravăn. Ea a continuat să apere poarta, făcând salturi demne de portarul naţionalei. 
  
Însă…iar a primit gol. Iar, ciufuleală! Şi…încă un gol! Încă o ciufuleală ! Până s-au săturat copiii de jucat fotbal. 
  
A întrebat-o căpitanul : 
  
-Băi, asta mică, mai vrei să joci fotbal ? 
  
-Mai vreau ! a răspuns ea voioasă. 
  
-Chiar dacă te ciufulesc ? 
  
-Chiar dacă. 
  
Cel mai mult i-a plăcut anul trecut la ţară, la bunici. Făcea treabă în grădină cu bunica şi la câmp, la lucernă, cu bunicul. Ei nu-i spuneau « asta mică ». Bunica îi spunea : « Floricico, maică, hai să facem treabă ! » Câtă treabă făcea ea cu bunicii!.. 
  
-Hai cu bunica, Floricico! Să mulgem vaca. Şi-i dădea bunica o cană plină cu lapte. Pe toată o bea. Ce bun era laptele proaspăt muls!…Îi făcea nişte mustăţi… 
  
-Hai, Floricico, să-l plimbăm pe Murgu ! 
  
O aşeza bunicul pe spinarea Murgului, pe un sac şi ea râdea, râdea trăgând de hăţ : 
  
-Dii, Murgule, dii! 
  
Avea grijă bunicul să-l ţină pe Murgu de căpăstru, dar şi blândul căluţ mergea încet, cu atenţie, parcă ştia ce preţioasă comoară ducea în spate. 
  
Câte poveşti nu-i spunea bunicul !… Cu Făt Frumos şi calul său năzdrăvan. Cum s-a luptat cu Zmeul ca s-o salveze pe Ileana Cosânzeana. Dar mai ales, i-a povestit bunicul despre colinde. Cum colinda el de sărbători cu alţi copii…Că a fost cu semănatul, cu Moş Ajunul. A fost şi cu pluguşorul, cu buhaiul, cu steaua, cu capra. Când a fost mic, mic, a fost şi cu sorcova. 
  
-Cum colindaţi,bunicule? 
  
A învăţat-o bunicul multe colinde. Şi sorcova şi pluguşorul şi « Steaua sus răsare ». Râdea cu hohote Floricica. O amuza când spunea bunicul : “ că nu suntem de aici, de colea,/ suntem tocmai de la Cuca/ unde mămăliga-i cât nuca.” S-a dus râzând la bunica : 
  
-Ştii bunico să faci o mămăligă cât nuca ? 
  
-Nu ştiu, fato, de unde să ştiu ? 
  
-De la Cuca. Acolo se face mămăliga cât nuca. Mi-a spus bunicu’. Şi râdea să se prăpădească. 
  
-Ei, na ! mormăia bunica. Bătrân şi nebun. Numai prostii te învaţă. 
  
Toamna, când a venit mamă-sa ca s-o ia acasă, a început să alerge prin curte şi să ţipe : Hâââ ! nu vreau acasăă ! Vreau la bunicuu, să văd colindătorii… Că, de sărbători…hâââ !… 
  
A renunţat biata femeie să mai alerge după ea prin curte. Dar le-a atras atenţia bunicilor să aibă grijă de ea, că se îmbolnăveşte foarte uşor şi se vindecă greu. Ţi-ai găsit !…Numai pe-afară, printre picioarele bunicilor stătea. Să facă şi ea treabă… 
  
-Du-te, măi, Floricico în casă! Că ai să… 
  
-Nu vreau, nu vreau ! 
  
De sărbători, numai prin bucătărie, agăţată de fusta bunicii. 
  
-Ce tot faci pe-aici, Floricico ? 
  
-O ajut pe bunica. Să facem caltaboşii…cârnaţii…jumările…Facem şi cozonaci…şi…şi… Câtă treabă am eu cu bunica !… 
  
Chiar te mirai : ce s-ar fi făcut bunica fără ajutorul Floricicăi ! 
  
În seara din Ajun nu s-a mai dezlipit de bunicul. Veneau colindătorii şi cântau sau hăuleau afară, la fereastră. Floricica se lipise de bunicul, având sufletul dilatat, suflet care-i vibra cu intensitate maximă şi începea să plutească. Ochii-i străluceau, nările i se umflau, respiraţia i se oprea, faţa îi înflorea, iar inimioara i se zbătea în coşul pieptului, ca o păsăruică-n colivie, speriată de o pisică. 
  
Cel puţin, huruitul buhaiului, a făcut-o să fugă după sobă. Când copiii au terminat de urat, bunicul i-a invitat în casă şi a strigat-o : « Hai, Floricico, ieşi de-acolo, să vezi buhaiul ! Este o biată cutie cu coadă. Din păr de cal. » 
  
Degeaba…Nu voia să iasă din cotlonul ei, s-o pici cu ceară. A scos de-acolo doar câteva şuviţe de păr, printre care a strecurat luciul privirii sale iscoditoare. Doar câteva secunde, până când un colindător i-a transmis un semnal încurajator : bauu! Şi jucăuşele şuviţe au dispărut imediat. 
  
De câteva ori a zbughit-o din casă, după colindători. Să-i vadă acolo, în tainiţa misterioasă a nopţii, luminaţi doar de un fir de rază ce răzbătea prin perdeaua de la fereastră. Cum mai luceau clopoţeii din mâinile lor ! Sau, cum mai străluceau mărgelele de hârtie lucioasă de la stea, ori iconiţa ei din mijloc ! Atunci o pătrundea acel fior magic al colindei şi misterul sacru al colindătorilor. 
  
-Intră imediat în casă, Floricico! striga speriată bunica. Doamne! dacă ai să răceşti? 
  
-Ba, nu răcesc! 
  
Nu a răcit de sărbători. Însă, pe la mijlocul lui ianuarie a început să ningă şi să bată un vânt năprasnic, de nu puteai să scoţi pe uşă nici măcar nasul. 
  
Dar Floricica…nu şi nu ! Că ea vrea să se plimbe pe-afară, cu sania. Degeaba a sporovăit-o bunica. 
  
Pentru că bunicul…inimă slabă…n-a putut s-o refuze. Deşi a înfofolit-o, au răcit amândoi. Îndurerată, biata bunica i-a certat, dar i-a oblojit cum a putut. Frecţii, ventuze şi ceaiuri. A aflat maică-sa şi a venit într-un suflet. I-a certat foarte aspru pe bunici. Iar pe ea a luat-o pe sus şi a dus-o acasă, fără s-o mai întrebe dacă vrea. S-au rugat bunicii, plângând, să le-o mai aducă la vară. 
  
-N-o mai aduc niciodată, că nu ştiţi să creşteţi un copil, le-a spus supărată fiica lor. 
  
Dacă Floricica s-a însănătoşit, bunicul nu a mai rezistat. Poate şi de supărare, după cele întâmplate. Peste vreo două luni, când mama s-a întors de la bunici în straie cernite Floricica a întrebat-o : 
  
-Ce mai face bunicul, mami ? 
  
-A plecat în cer să colinde cu îngerii. 
  
-Hâââ ! Şi pe mine de ce nu m-a luat ? Când vine acasă ? 
  
-De sărbători!.. Dacă ai să fii cuminte, bunicul va veni şi pe la noi cu ceata lui de îngeri. 
  
-Cu ce colindă? Cu pluguşorul sau cu steaua? 
  
-Poate, a întors capul mama ştergându-şi o lacrimă. Cred că…probabil…cu steaua. 
  
-Mă ia şi pe mine cu steaua? 
  
-Nu, nu! s-a speriat maică-sa. Tu ai să-l aştepţi aici. Ai să-l asculţi cum cântă şi…cum pleacă. 
  
-De ce să plece? 
  
-Aşa fac colindătorii. După ce cântă, pleacă să colinde…în altă parte… la alte case. 
  
-Am să colind şi eu, mami. Şi când va veni cu îngerii am să-i spun că… „nu sunt de pe-aici, de pe colea. /Sunt tocmai de la…” 
  
-Cuca, a întrerupt-o maică-sa zâmbind trist. 
  
-De unde ştii? a întrebat-o mirată Floricica. 
  
-Mi-a spus mie bunicul când a plecat cu îngerii. 
  
-Aşa ţi-a spus? 
  
-Da. Hai, du-te şi te joacă! i-a spus mama, întorcând din nou capul, cu ochii plutind în lacrimi. 
  
Bunicul nu putea să părăsească tărâmul ăsta până n-o mai vedea o dată pe Floricica. Suflând din greu a-ntrebat pe cei din jur . „n-a venit?…n-a mai ajuns, mă? Daţi-i, mă, telefon! Să vină…şi ea…mă…” 
  
Când a văzut-o pe fiică-sa singură, a izbucnit în lacrimi : 
  
-Şi Flo…ri…cica? 
  
-Nu puteam s-o aduc, tăticule! Încearcă să înţelegi! 
  
Ce să mai înţeleagă bietul muribund, când numai această dorinţă îi mai ţinea sufletul agăţat de trup? 
  
-Să-i spu…neţi…că…am plecat…la…îngeri… 
  
Aşa a plecat bunicul Acolo... Neîmpăcat că nu a mai văzut-o pe Floricica. 
  
*** 
  
Referinţă Bibliografică:
FLORICICA MAMEI-1 / Năstase Marin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1431, Anul IV, 01 decembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Năstase Marin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Năstase Marin
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!