Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   


Autor: Năstase Marin         Publicat în: Ediţia nr. 1420 din 20 noiembrie 2014        Toate Articolele Autorului

LIMBA ROMÂNILOR-4
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
8. Cei care ne-au „dăruit” cuvinte 
  
Intuiţia mea de catâr mă îndeamnă să pun la îndoială tot ce scrie în DEX referitor la etimologia cuvintelor, cu toate afirmaţiile erudiţiilor noştri. În această situaţie, din lipsă de argumente pro şi contra sunt nevoit să recurg la un exerciţiu de imaginaţie, pentru care cer iertare tuturor oamenilor docţi şi serioşi, pentru că vreau să mă lămuresc cum au intrat în limba noastră cuvintele romanilor, slavilor, bulgarilor, turcilor şi celorlalte neamuri. De asemenea, cer iertare pentru imaginaţia mea destul de săracă. 
  
„Învăţătorii” noştri…slavii 
  
Nu pot fi contestate originile multor cuvinte referitoare la biserică, slujbe religioase, obiecte de cult, având în vedere că strămoşii noştri au avut „geniala” idee să adopte limba slavonă ca limbă oficială pentru oficierea slujbelor religioase şi de uzul cancelariilor domneşti. Ce să facem, aşa au vrut ei şi probabil aşa au intrat cuvintele referitoare la domeniile menţionate. 
  
Însă, unele cuvinte precum: „brazdă”, „plug”, valah”, „deal”, „luncă”, „pârâu”, „cumătru”, „colindă”, „datină”, „blajin” şi multe altele, mă fac să pun la îndoială „intrarea” lor în limba română. De aceea am înscenat un probabil scenariu: 
  
• nişte slavi călări pe cai, hălăduind pe meleaguri geto-dacice fără să-i întrebe nimeni ce hram poartă, au întâlnit pe un deal un băştinaş care ara. Şi l-au întrebat: ce faci aici kiumetre? Kiumetrul ar fi spus: fac valuri! Slavii au râs: dacă faci valuri înseamnă că eşti valah. Sunt val-ah? S-ar fi mirat prosteşte băştinaşul. Da, mă! au râs din nou slavii. Să ştii, mă, tăntălăule, că tu, aici „ari” cu „plugul” şi faci „brazde” nu valuri. Îhî! Ar fi spus încântat băştinaşul. Slavii ar fi continuat: tu ari pe „deal”şi acolo, în „luncă”, curge un „pârâu”. Îhî! S-a minunat băştinaşul. Iar slavii, râzămd: hai să te mai învăţăm şi alte cuvinte că, parcă acum ai căzut din copac. Uite, te-nvăţăm nişte „datini”, să mergi cu „colinda”, mă! Cu ce să merg? a căscat gura băştinaşul. Cu „pluguşorul”, mă, au râs cu hohote slavii şi să-i pomeneşti pe „blajini”! Ce sunt ăia? a întrebat prostovanul. Morţii tăi, mă, se prăpădeau de râs slavii, care au plecat, mirându-se ce înapoiaţi erau băştinaşii acestor locuri. Vă închipuiţi ce încântat a fost valahul când a aflat atâtea cuvinte noi, pe 
  
care le-a transmis la ai lui consăteni. Şi de atunci… Scuzaţi stupida imaginaţie, dar poate cineva să-mi spună ce cuvinte au folosit geto-dacii pentru activitatea lor milenară şi datinile lor cunoscute de mii de ani, până să-i „calce” slavii? 
  
Katrinka ungurească 
  
Am îndoieli cu privire la originea din limba maghiară a unor cuvinte româneşti, precum: mesterseg-meşteşug, bolt-boltă, catlan-cotlon, aldomas-aldămaş, kep-chip, cupa-cupă, katrinka-catrinţă. Ce cuvinte au folosit dacii până să vină peste ei maghiarii? Te pomeneşti că până atunci ei nu auziseră de meşteşuguri şi femeile lor nu purtau catrinţă. Au văzut unguroaicele cu catrinţă şi au zis: hai şi noi, fă! Să zicem că nu-şi vindeau caii la târg şi nu beau aldămaşul afacerii. Dar ei beau de pe vremea lui Deceneu. Să zicem că nu beau vinul cu cupa. Probabil că erau obişnuiţi să ducă la gură „bolobocul”. Însă acesta este un cuvânt cu „origine necunoscută”. 
  
Cine a dat primul cu ciomagul 
  
Nimeni nu poate contesta originea turcească a unor cuvinte precum: saraili, baclava, bacşiş, rahat, ciubuc, gheşeft, narghilea, geamparale, caftan, bairam, divan şi multe altele pe care turcii ni le-au „dăruit” în schimbul haraciului. Aşa este. Când primeau haraci de la moldoveni şi valahi, turcii îi serveau cu sugiuc şi rahat. Oameni cumsecade. 
  
Însă eu mă-ndoiesc de originea turcească a cuvintelor „cioban” şi „ciomag”. Desigur că au avut şi ei ciobanii lor, iar în privinţa ciomagului…e drept că ne-au ciomăgit uneori, dar, după câte ştiu, ei dădeau cu iataganele. Ai noştri dădeau cu ciomagul. Deci, cuvântul „ciomak”, cred că ei l-au auzit de la ai noştri, (dă-i, mă, cu ciomagul!) nu ai noştri de la ei. 
  
De asemenea, cuvântul „sarma”, cred că nu provine din limba lor, aşa cum zice DEX-ul, pentru că turcii nu obişnuiesc carne de porc, iar noi am declarat sarmaua brand naţional. Sau le-am furat brandul? Că ne pricepem. Te pomeneşti că Sinan Paşa a venit pe la Mihai Viteazul cu sarmale din carne de berbec. Lui Mihai nu i-au plăcut şi de aici dandanaua de la Călugăreni. Supărat, Mihai i-a chemat pe fraţii Buzeşti şi le-a spus: ia să-mi faceţi voi nişte sarmale aşa cum pohtesc eu! Ăştia , au făcut sarmale din carne de porc, aşa cum a pohtit marele nostru domnitor şi de atunci…Însă noi, tot de la turci am aflat că la sarma i se zice…”sarma”. 
  
9. Tot despre râsul…cuvintelor 
  
Să vedem cu ce cuvinte ne-au mai blagoslovit megieşii noştri din toate vremurile cu minunatele lor cuvinte pe care strămoşii noştri le-au primit ca pâinea caldă zicând bogdaproste. 
  
Când dau turcii năvală 
  
Ne-am îmbogăţit lexicul şi cu alte cuvinte turceşti precum: borangic (biuriunciuk), maramă (mahrama), ciorbă (ciorba), ciorap (kiurab), burlan (boru), covată (kuvata), dovleac (devlek). Ce să zic? Probabil că nişte turci veniţi în Moldova, în vizită de lucru, au făcut popas la o ţărancă în vârstă, care i-a servit cu borş de ştevie. După ce au mâncat, turcii s-au supărat şi i-au zis: bre, cadâna cu mahrama de biuriungiuk, asta ciurba la tine? De ce nu dai devlek din cuvata de lângă boru unde ţii kiurabu ăla împuţit? Aşa a aflat biata femeie că fiertura ei se numeşte kiorba, că poartă pe cap mahrama de biuriunciuk şi că turcii pofteau o plăcintă de devlek din cuvata de lângă boru. Bucuroasă că şi-a îmbogăţit lexicul a alergat să-l comunice la toate leliţele din sat. Nu s-a întâmplat aşa? Atunci să vă explice autorii DEX-ului ce şi cum. 
  
Castraveţi pe la Buzău 
  
Îmi este greu să accept că unele cuvinte româneşti au originea din limba bulgară., aşa cum consideră autorii: stejar (stezer), cloşca (klocika), horă (horo), busuioc (bosilek), buruiană (burjan), broboadă (podbratka), copaia (copania), coropişniţă (konopistika), ş.a. Probabil că la un târg de Drăgaică, de pe la Buzău, or fi venit nişte bulgari să vândă niscaiva castraveţi. S-au minunat de ce-au văzut şi au exclamat: bre valah, krasiva horo de sub stezere la alea mujina cu podbradka i bosilek. Asta, bre, Dragaika veliki praznicâ! 
  
Valahii s-u bucurat când au aflat că sărbăoarea lor se cheamă Drăgaica, că hora lor milenară se numeşte…horo, iar „dragostea nevestelor” cu podbratka se numeşte bosilek. Habar nu aveau cum le numiseră pe vremuri străbunii lor geto-dacii. Păi, să nu te minunezi? Ce „mecanisme” ştiinţifice au folosit autorii DEX-ului ca să descopere aceste „origini”? 
  
Iar slavii noştri 
  
Toate neamurile slave încojurătoare ne-au cadorisit cu vorbe în vizitele lor pe meleagurile noastre, încărcându-ne DEX-ul cu atâtea „origini” din duioasele lor vocabulare: 
  
Limba rusă: tot cu aceleaşi „mecanisme” au descoperit nişte origini, tipic ruseşti: bragă (braga), arenda (arenda), poştă (pocita), cavaler (cavaler), covor (covior) ş.a. Nu ştiam că ruşii au fost primii care ne-au adus cu poştalionul bragă şi covoare. Apoi, ca nişte adevăraţi cavalieri, au arendat primii moşiile din Principatele Române. Haraşo, cavalier! Davai arienda! 
  
Limba ucraineană: tot după autorii DEX-ului, ucrainenii ne-au blagoslovit cu unele cuvinte, precum: bezmetic (bezmatok=stup fără matcă), (a)boscorodi (bascaraditi), bubă (buba), cotigă (kotiha), ş.a. Cum s-a întâmplat? Probabil când nişte ucraineni s-au oprit la o cârciumă, i-au văzut pe românaşi că tot şuşoteau. Un ucrainean nervos le-a strigat: şto bascaraditi? S-au amuzat românaşii, iar de atunci, tot…boscorodesc. Apoi, ucrainenii ar fi văzut un beţiv cum dădea cu capu-n gard şi au exclamat stupefiaţi: ăto, bezmatoc! Cei din jur au înţeles că-i zic „bezmetic” şi…gata îmbogăţirea lexicului! Mai greu de imaginat cu „cotiha”. Pentru că eu nu concep cotigă fără măgar. Iar cuvântul măgar are origine în DEX… bulgărească. Să-ncerc! Hai să zicem că prin târg, la Turnu Măgurele, mă rog, nu contează unde, doi indivizi, unul bulgar, celălalt ucrainean (cu ce treabă pe-acolo, nu ştiu) ar fi văzut un tăntălău într-o cotigă trasă de un măgar. Bulgarul ar fi exclamat: ăto, magare! Ucraineanul ar fi spus şi el: i ăta, kotiha! Tăntălăul i-ar fi auzit şi când s-a dus la cârciumă s-ar fi lăudat: bă, voi ştiţi că eu am o cotiha cu magare? Ocolite mai sunt căile Domnului, de comunicare şi îmbogăţirea lexicului românesc! 
  
DEX-ul cu barza-n cioc 
  
Limba albaneză: Nu! N-a venit la noi niciun albanez cu desaga plină de cuvinte. S-au deplasat acolo autorii DEX-ului, ştiind că limba ălora este …daco-moesică. Şi astfel ne-au înzestrat cu „origini”albaneze pentru multe cuvinte, precum: brad (bradh), vatră (vatreo), brâu (bres), barză (bardheo), căciulă (kesuleo), cioară (sorrio), copac (copacio), cioc (ciok) ş.a. Apoi, ne-au „explicat” că din cuvântul „cioc” provine şi cuvântul „ciocârlie”. Ah…lie ciocârlie! N-am ştiut că ne-ai venit pe limbă tocmai din zările albaneze. Cât despre celelalte cuvinte…le-a adus DEX-ul cu barza-n cioc sau cu cioara vopsită-n albaneză. 
  
Strachina grecească 
  
Pentru multe cuvinte, DEX-ul a găsit „origini” în limba neogreacă. Exemple: strachină (ostrachinos), stradă (strata), buzunar (buzunara), condei (kondili), cucoană (kokkona) ş.a. O fi! Totuşi, daţi-mi voie să mă întreb: cum o fi intrat în lexicul românesc cuvântul „strachină”, adică… „ostrachinos”? Dacă provine din neogreacă, înseamnă că vechii greci n-au vândut dacilor străchini. Buuun! Atunci, cine? Probabil că domnitorii fanarioţi or fi dăruit boierilor 
  
câte o…strachinos. Boierii, ce să facă ei cu obiectele? Le-au dăruit ţăranilor. Na, să mâncaţi din ele kiorba turcească din o-strachina grecească! Ce fericiţi au fost ţăranii când au avut şi ei din ce să mănânce zeama lor de ştevie! Dar până atunci, din ce mâncau? Sau, poate că grecii (mari producători de străchini) au fost principalii furnizori ai românilor pentru aceste obiecte utile, care nu se produceau pe meleagurile noastre, pentru că nu aveau lut, aşa cum „au” grecii-n ţara lor. Hai, că am început să calc în ostrakinos cu presupunerile astea! Nu mai comentez nimic. Autorii DEX-ului ştiu mai bine cum a ajuns strachina grecească pe buzele (sau masa) românilor. 
  
Moaşele 
  
În privinţa originii latine a multor cuvinte româneşti există controverse şi discuţii între specialişti. Ca un profan în materie, mă abţin să comentez. Totuşi, bunul simţ şi o logică elementară mă îndeamnă să pun la-ndoială originea latină a unor cuvinte, precum: ziuă (dies), apa (aqua), arin (aluinus), aripă (alapa), azi (hac die), măciucă (mateuca), ie (linea) ş.a. considerate ca adaptate de limba română prin fenomenele de rotacism şi/sau transformarea consoanelor, aşa cum am spus mai înainte. Probabil că aşa o fi, însă, datorită asemănării limbii latine vulgare cu limba geto-dacilor, considerată de N. Densuşianu, Emil Alexandrescu şi alţi istorici şi filologi că este o limbă protolatină, vorbită atât pe teritoriul Daciei cât şi pe teritoriile altor neamuri (etrusci, latini ş.a.), înainte de venirea romanilor în peninsula italică, cred că afirmaţiile din DEX sunt discutabile. 
  
De aceea pun la îndoială multe etimologii specificate-n DEX ca având origine latină, pe care le apreciez ca fiind „ciudate” (ca să nu folosesc alt adjectiv). De pildă: 
  
Cuvântul „moş”. DEX-ul spune că ar proveni din cuvântul „moaşă”, ca derivat regresiv. La rândul lui, cuvântul „moaşă” este asimilat cuvântului albanez „mosheo” care înseamnă „vârstă”. Probabil că s-a mers pe logica: moaşa …moşeşte, adică ea continuă viaţa moşului în cea a nou-născutului. Mi se pare corect. Dar, în acest caz, cred că „moaşă” provine din „moş” şi nu invers. 
  
Cuv.„mărar” are două origini: albaneză (meoraj) şi grecească (marathron). O etimologie…ca măraru-n ciorbă! 
  
Cuv.„acioaie”: zice DEX-ul că provine din cuvântul italian „acciaio”, care înseamnă „oţel”. Din explicaţia DEX-ului rezultă că autorii habar n-au ce este acioaia şi au dat şi ei o etimologie la plezneală , spre hazul ciobanilor, pentru că acest cuvânt este sinonim cu „talanga” şi, respectivul obiect se agaţă la gâtul măgarului sau al berbecului care conduce turma. Noroc că ciobanii nu prea citesc DEX-ul. 
  
Cuv.„varză”: cică ar proveni din cuvântul latinesc „vir(i)dia (verdeaţă). Cum, verdeaţă? Biata „varză”…au făcut-o varză! 
  
Cuv.„sânziana” ar proveni tot din latină: sanctus dies Johannis…Iartă-i , sfinte Johannis! 
  
Cuv.„sâmbra”, cică ar proveni din maghiarul „cimbora”. Adică…cimbora oilor? E prea de oaie! 
  
Cuv. „sârguinţă” ar proveni tot dintr-un cuvânt maghiar „siurgos”=grăbit. Se cunoaşte că autorii au fost grăbiţi. 
  
Cuv. „şanţ” are două moaşe: polonezul „szanies” şi germanul „Schantz”. Un cuvânt cu buricul netăiat. 
  
Cuv. „şcoală” are mai multe „moaşe”: limbile rusă, bulgară, polonă şi sârbo-croată. „skola”! În schimb, verbul „a şcolariza”, cică provine din lb. franceză: „scolariser”. Cu atâtea moaşe la şcoală… 
  
La fel, cuvântul „babă” este moşit simultan de limbile bulgară, ucraineană, şi sârbo-croată. Dacă toţi i-au zis „babă”…hai şi noi cu „baba”-n DEX! 
  
Pentru baie DEX-ul admite două origini: latinescul „bannea” şi slavonul „banja”. Ca să nu supere pe cele două limbi. Sau pe cei din taberele lor?! 
  
Pentru cuv. „brut”, originea este latinescul „brutus”. Şi tu, Brutus? Însă cuv. „brutar”, cică ar proveni din „brut” la care se adaugă sufixul –ar, adică brut plus ar. Ca să vezi! Nu ştiam că brutarii sunt nişte brute cu sufix. 
  
Destul cu gluma! Spaţiul şi timpul nu ne permit să comentăm toate etimologiile ciudate din DEX. Autorii săi sunt, totuşi, nişte specialişti competenţi, care au realizat o lucrare monumentală, pentru care merită tot respectul. Baza acestei lucrări este, poate, fixată pe o teorie şubredă şi de aici a ieşit ce-a ieşit. 
  
10. Împrumutul de cuvinte 
  
Unii specialişti în lingvistică sunt de părere că ar trebui schimbată „baza”, respectiv teoria originii limbii române şi atunci pot fi reformulate şi etimologiile cuvintelor. Adică să se ţină cont de adevărul istoric cu privire la strămoşii noştri geto-daci şi al strămoşilor lor, pelasgii. 
  
Origine necunoscută? 
  
Pentru că este inadmisibil să consideri că atâtea cuvinte au originea necunoscută, precum: doină, dor, bade, baci, stână, ţurcană, zer, mămăligă, urdă, jintiţă, burduf, cioareci, când aceste cuvinte ne arată care este activitatea milenară , tradiţiile şi obiceiurile neamului nostru. De asemenea, nu putem identifica în limba latină sau slavă, ori a popoarelor vecine cuvinte precum: arţar, stejar, afin, măceş, izmă, brebenel, ghiocel, buştean, butuc, ciorchine, bordei, straie, cotoroanţă, cotoşman şi multe, multe altele, care sunt cuvintele neamului nostru, vorbite de mii de ani, înainte de venirea acelor popoare de la care, autorii DEX-ului pretind că strămoşii noştri le-au împrumutat cuvintele. 
  
Tradiţiile, o sursă 
  
Este o sfidare şi o umilire a românilor şi a strămoşilor lor, ca să le spunem că limba lor, cuvintele lor provin de la alte popoare, fără să se ţină seama de adevărul istoric. Ritualurile credinţelor precreştine, apoi ale credinţei noastre ortodoxe, tradiţiile, obiceiurile străvechi, creaţiile populare (basme, cântece, colinde ş.a.) nu au fost considerate de către autorii DEX-ului „surse ştiinţifice”, demne de luat în seamă. De ce nu au pus problema invers? Adică, de ce atâtea cuvinte româneşti se regăsesc în limbile popoarelor vecine? Dacă ar fi extins cercetările ar fi aflat că şi în limba lituaniană există cuvântul „doină” cu acelaşi înţeles ca şi în limba română. Dar, pentru acest cuvânt, în DEX nu este dată originea lituaniană, ci et. necunoscută. Atunci, cum a ajuns cuvântul „doină” tocmai acolo? Nu ştiu. Probabil că s-or fi făcut cercetări de care nu am cunoştinţă şi s-o fi aflat. Dacă nu, trebuie să se cerceteze şi poate se va da de firul adevăratelor origini ale cuvintelor româneşti. Se pare că şi prin Irak şi Kîrgîzstan există cuvinte româneşti în limbile popoarelor respective. 
  
Cărarea lui Muntean 
  
Am mai aflat că în limba catalană ar fi circa 6000 de cuvinte identice sau asemănătoare celor româneşti. Iar catalanii nu acceptă să li se confunde limba cu cea castiliană, care este limba oficială a spaniolilor. Nu pot face presupuneri că limba catalanilor are aceeaşi rădăcină cu a limbii noastre. Însă, am fost uimit când am auzit şi/sau am citit cuvinte catalane, precum: foc, cap, mort, gratis, porc, familia, rapid, joc (se pronunţă „gioc”), lloc (se pronunţă „lioc”), plajă (se scrie platje, se pronunţă „pladje”, bun (în castiliană „bueno”), nou (în castiliană „nuevo”) şi multe, multe altele. Sigur, romanii au fost şi pe acolo. Probabil, multe cuvinte din limba castiliană au originea în limba latină. Dar pronunţia multor cuvinte catalane se aseamănă unor regionalisme româneşti. Apoi, diferenţa dintre cuvintele catalane de cele din castiliană mă face să cred altceva. Numai istoricii ar putea clarifica această bănuială a mea. De pildă, într-o localitate mică de lângă Barcelona, o stradă avea plăcuţa cu denumirea „carrer Muntean” (în catalană, stradă=carrer). Pe mine m-a dus gândul la … „cărarea lui Muntean”. Probabil, cu mii de ani în urmă, pe acolo or fi făcut „cărări” strămoşii strămoşilor noştri. 
  
În DEX, cuvântul „plajă” are originea în franceză. Oare, catalanii, tot de la francezi l-au preluat? Sau invers? Şi atunci, după lungi peregrinări, cuvântul s-a întors la noi, adică…acasă? Ipoteze,ipoteze fascinante! Fapt care mă face să mă întreb: cum circulă cuvintele dintr-o limbă în alta? 
  
Amestecarea limbilor 
  
Aşa cum am spus, multe cuvinte româneşti se regăsesc în foarte multe limbi europene, ceea i-a determinat pe lingviştii români să considere originea acelor cuvinte româneşti din limbile respective. 
  
De pildă, majoritatea cuvintelor franţuzeşti, considerate ca origini pentru cuvinte româneşti, sunt identice sau asemănătoare cuvintelor latineşti (cu acelaşi înţeles). La fel, multe cuvinte englezeşti, considerate origini pentru cuvinte româneşti, sunt identice cu cele latine, cu acelaşi înţeles. Doar pronunţia diferă, influenţată de structura organelor de articulaţie ale vorbitorilor englezi. De altfel şi în limba germană, total diferită de limba română sau de cea latină, se găsesc foarte multe cuvinte identice sau asemănătoare cu cele româneşti, cărora DEX-ul le atribuie origini din limbile franceză, engleză, latină, slavă, bulgară, rusă, albaneză ş.a. Bogdan Petriceicu Haşdeu spunea că: „toată lumea ştie foarte bine şi nimeni nu s-a îndoit în vecii vecilor că orice popor împrumută cuvinte de la alte popoare” (Etim. Magnum Rom. p.25). 
  
Cuvinte vechi 
  
În articolul „Geto-dacii, popor de referinţă al civilizaţiilor antice” (rev. „Dacia-magazin, nr. 19, feb.2005), prof. Viorica Enăchiuc face unele menţiuni: „Toate cuvintele din limba română cărora li s-a atribuit origine latină au fost considerate că provin din limba latină, fără să se ţină seama că, în orice moment istoric, orice limbă posedă în vocabular împrumuturi lexicale din diferite limbi…în vocabularul limbii latine au existat împrumuturi din greacă, tracă, daco-moesică, etruscă, celtă, persană ş.a…”. În virtutea acestor menţiuni ale unei specialiste pot presupune că multe cuvinte din limba strămoşilor noştri se regăsesc în limbile popoarelor vecine, de la care, autorii DEX-ului spun că au fost împrumutate de limba română. Această ipoteză o confirmă alt specialist. În volumul „Limba românilor” (edit. Miracol,1994), autoarea Mioara Căluşiţă Alecu face unele menţiuni cu exemple: „…cuvântul „văzduh” corespunde lui „vozduh” din limba rusă. În limba română văzduhul defineşte atmosfera în care se văd duhurile eliberate prin moarte, duhuri care se suie la cer. Cuvântul românesc „ţară” pune la îndoială ipoteza că „ţar” provine de la „Caesar”. 
  
Aparent, ar fi greu de presupus că aceste cuvinte foarte vechi, moştenite dintr-o limbă anterioară limbilor slave, provin dintr-o limbă pe care o vorbeau geţii, masageţii, tirageţii, sarmaţii…Însă, limba română, mai tradiţională, a moştenit multe cuvinte vechi”. Desigur, este doar o ipoteză care ar trebui susţinută de argumente temeinice. În lipsa acestora, îmi permit un exerciţiu de imaginaţie cu unele împrumuturi de cuvinte, de la o limbă la alta, fără să precizez cine dela cine a împrumutat. De fapt, nici specialiştii n-ar risca o precizare fără un studiu serios, coroborat cu unele studii istorice. Voi prezenta în capitolul următor cuvinte din limba germană identice sau asemănătoare cu unele cuvinte româneşti, la care DEX-ul indică origini din latină, slavă sau limbile vecinilor. 
  
11. Neologisme şi nu numai 
  
Iată prezentarea unor cuvinte din limba germană identice sau asemănătoare cu unele cuvinte româneşti, la care DEX-ul indică origini din latină, slavă, sau limbile vecinilor: 
  
Studiile istorice sunt necesare 
  
Lampe=lampă; origine DEX: franceză (lampe) şi rusă (lampa); 
  
Mine=mină;origine DEX: în franceză (mine); 
  
Linie=linie; origine DEX: în latină (linea), italiană (linea), franceză (ligne); 
  
Grube=groapă;origine DEX: în albaneză (gropeo), însă în ucraineană, „hruba=groapă; 
  
Friseur=frizer, bărbier; origine DEX: neogreacă(barberis), dar „barba”-din latinul „barba” şi frizer, din francezul „friseur”; 
  
Barake=baracă, origine DEX: franceză (baraque); 
  
Kanne=cană, origine DEX: în bulgară (kana); 
  
Defekt=defect; origine DEX: din latină (defect); 
  
Bazar=bazar; origine DEX: din francezul „bazar” 
  
Şi lista ar putea continua pe câteva pagini. Ce ne demonstrează aceste comparaţii? 
  
• Că multe cuvinte româneşti se regăsesc în mai toate limbile Europei; 
  
• Că aşa-zisele origini indicate în DEX au un fundament şubred, în sensul că oricare limbă europeană ar putea fi indicată ca origine pentru cuvintele româneşti, inclusiv limba latină; 
  
• Şi nu în ultimul rând, poate fi luată-n calcul ipoteza că originea cuvintelor asemănătoare sau identice cu cele româneşti, din mai toate limbile europene este chiar…limba română. 
  
În „Dacia preistorică”, N. Densuşianu menţionează că pe teritoriul Germaniei ar fi trăit populaţii din neamul pelasgilor (strămoşii geto-dacilor), numiţi: Arimi, Arimani, Alemani sau Hermani. Ulterior, când au venit romanii pe aceste teritorii şi au constatat că vorbesc o limbă asemănătoare cu a lor, i-au numit Germani, adică, de acelaşi neam cu ei=germanos. ( „Dacia Preistorică pag.766). În următoarele zece pagini N. Densuşianu descrie năvălirea peste aceste triburi pelasge a popoarelor războinice, celţii şi germanii. Nu este de mirare că în limba populaţiilor învingătoare se vor găsi mii de cuvinte de la populaţiile pelasge învinse şi asimilate , cuvinte identice şi asemănătoare cu cele din limba română. Ca dovadă că nu se poate stabili etimologia cuvintelor fără studii istorice temeinice. Şi atunci s-ar fi evitat etimologii precum „moşul” care provine din „moaşă”. Poate ar fi fost mai simplu să se fi amintit de Zalmoxis=zeul Moş, sau de Moş Crăciun, Moş Nicolae şi alţi „moşi” din mitologia românilor şi tradiţiile strămoşilor noştri. 
  
Referinţă Bibliografică:
LIMBA ROMÂNILOR-4 / Năstase Marin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1420, Anul IV, 20 noiembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Năstase Marin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Năstase Marin
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!