Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Năstase Marin         Publicat în: Ediţia nr. 1405 din 05 noiembrie 2014        Toate Articolele Autorului

fragment 1 din nuvela TUNARII
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
TUNARII 
  
Sfărşitul lui noiembrie, cu ploile astea sâcâitoare şi cu stolurile de frunze galbene spulberate în vârtejuri prin faţa parbrizului, îl indispunea teribil pe Mototolea, ajuns şofer de taxi particular pe biata lui Dacie, călărită barbar de Nae Mărunţelu. Banii obţinuţi din vânzarea chioşcului se risipiseră pe reparaţii şi piese, pe la mai multe ateliere auto, ca să pună cât de cât pe roate, iubita şi scumpa lui Dacie. Altfel, cum să faci taximetrie cu o rablă? Mai ales în condiţiile unei concurenţe cu fălci de crocodil. Şi cu toate astea, în primele luni de taximetrie s-a lăfăit băiatu’. Îl dibuiseră nişte chinezi, apoi nişte sirieni, care-i spuneau: 
  
--Alo, domnu’,vii matale în locu’… la ora…şi aştepţi! Aştepta, îi plimba pe unde aveau ei treabă, făcea tot ce pofteau respectivii şi, paraii curgeau. Seara, oricât de târziu îl eliberau din funcţie muşteriii, tot cumpăra o votculiţă şi se ducea cuminte la madam Firuţa, care îl săruta afectuos în creştet, pe chelie: 
  
--Aşa, Tricuţă, mamă! Lasă, că ne întărim noi! Poate ţi se iveşte ocazia şi dai şi tu un tun. Atunci să vezi cum ieşim noi în faţă! Însă, oricât alerga el cu maşina, purtând chinezii şi sirienii prin atâtea locuri, tunul ăla, mult râvnit şi mult visat, i se arăta ca Fata Morgana. Strălucea în depărtări şi când se apropia, ia-l de unde nu-i! În jur, toţi dădeau tunuri. Şi muşteriii lui şi politicienii pe care îi votase cu atâta convingere şi atâţia alţi şmecheri barosani cu viloaie, care-i luau faţa cu maşinile lor bengoase, de care nu mai avea loc. 
  
Iar el, care alerga până noaptea târziu, nu se alesese decât cu votculiţa, cu planetare obosite, cauciucurile uzate şi cu eterna promisiune a coanei Firuţa: lasă, băiatu’, că dai tu un tun şi ieşim noi în faţă! Aiurea! Care tun, când concurenţa l-a dibuit şi l-a clămpănit cu fălcile ei puternice? Prin septembrie, când aştepta pe arab să vină de la un depozit, s-a pomenit cu un lungan că-i deschide portiera şi se propteşte în ea: 
  
--Asculă, bă, ăsta micu, de ce ai parcat maşina aici? Nu ştii că n-ai voie? 
  
--Cum să n-am voie? Nu văd nici un semn de interzis! s-a stropşit la el Mototolea. 
  
--Nu vezi? Lasă că îţi fac eu câteva semne! Cum le vrei, vinete sau albastre? 
  
Şi-i arătă o labă cât un cărpător. Bietul Trache văzu negru în faţa ochilor mai înainte să-l cârpească bestia fioroasă. A pornit motorul şi-a plecat din „zona interzisă”. Nici arabul, nici chinezii şi nici alţi muşterii de lux nu l-au mai sunat şi nu l-au mai căutat. A trebuit să se mulţumească tot cu plevuşcă, să circule la mica ciupeală, departe de „zonele interzise”. Observase că toate taxiurile erau vopsite şi marcate cu însemne speciale: s.r.l. taxi…, company taxi…El cine era? Doar puncte, puncte. Ce să treacă pe maşină? Asociaţia Familială „Mototolea”? Scârţ! Mai ales că tot mai des era „inspectat” de tot felul de inspectori (numai lungani). Cică de la „Controlul Circulaţiei”, alţii de la „Protecţia Consumatorului”. Toţi îl „sfătuiau” să nu mai circule, că…nu-i legal, că încalcă legea (fără să precizeze ce lege). Că, s-ar putea să aibă probleme cu Fiscul, că ei îl sfătuiesc de bine, ca să nu păţească (ce?). Că aşa cum circulă, este un adevărat infractor şi să facă bine să intre în legalitate. Deşi i se făcea părul măciucă (cât mai avea),de câte îi reproşau respectivii lungani, el circula în mod curajos, până când a auzit în spate la roata dreapta un fâsss, foarte sonor, cu toate că o controlase înainte de a se urca la volan. A schimbat-o imediat că avea roata de rezervă la el. Dar, de la o vreme, fâss-urile se cam înmulţiseră şi Mototolea şi-a cam dat seama că cei de la „Protecţia Consumatorilor” aveau tot mai multă grijă de consumatori. Ce putea să facă? Trebuia să intre într-un clan, într-o „Company”… A plâns pe la porţile uneia, spunând să îl ia sub plapuma ei, dar când a aflat condiţiile, a rupt-o la fugă. Până la urmă s-a apropiat de el un lungan „binevoitor”: 
  
--Ce-i, tataie, nu ştii cum să procedezi? Fă, domnule, un contract de franciză cu firma noastră şi taximetrezi liniştit sub umbrela ei! Nu te doare capul. 
  
Nu pricepea deloc cum stă chestia cu „franceza” asta. De ce franceză şi nu română? A zâmbit lunganul şi l-a dus la Direcţia Companiei, unde a semnat un contract de franciză. După ce l-a semnat, l-a citit: 
  
--Bine, domnule, eu cu munca, eu cu cheltuielile, cu benzina, cu reparaţiile maşinii, iar firma… cu ce? Cu procentul acesta aproape cât venitul? Ce face firma în afacerea asta? 
  
Directorul l-a privit sictirit şi l-a repezit pe lungan: 
  
--Ce vii la mine cu tot soiul de tâmpiţi? Anulează contractul şi dă-l afară! 
  
Lunganul i-a luat apărarea, oferindu-se să-i explice, în ce constă franciza, cum îi acordă protecţie în afacerea sa şi l-a convins să accepte condiţiile din contract. Directorul, cu nasul în hârtiile sale, fără să-i privească, a dat din mână: 
  
--Bine, sunteţi liberi! Adică, afară din birou! 
  
Împreună cu lunganul a ieşit tiptil, tiptil din birou, murmurând un „să trăiţi!” Afară, lunganul i-a explicat cum să lucreze acum, să parcheze în aceleaşi locuri cu maşinile companiei, dar la rând. Să ia clienţi când îi vine rândul, că altfel, se supără taximetriştii cu maşinile companiei. Şi…s-ar putea să ai probleme. Iar, când eşti pe traseu, suni la dispecerat să-ţi dea clienţi. Când ţi-a dat clientul, te duci urgent la el şi-l serveşti prompt şi ireproşabil, să nu compromiţi renumele firmei, că altfel…Acum ai înţeles pentru ce plăteşti procentul firmei? Mototolea a dat din cap că, da, deşi nu-i conveneau deloc clauzele contractului. Dar, ce era să facă? 
  
--Atenţie, l-a mai sfătuit lunganul binevoitor, mai faci din când în când câte o atenţie domnişoarei de la recepţie! 
  
--De ce? a întrebat Mototolea, ca o bovină. 
  
--Ca să fie şi dânsa atentă cu dumneata, i-a răspuns lunganul, uluit cât de tâmpit este. Ce vrei, dânsa nu-ţi face servicii când îţi oferă comenzile clienţilor? 
  
S-a dumirit Mototolea şi a intrat cuminte în sistem, cu ciocolatele şi zâmbetele de rigoare la „domnişoara”. Dar şi comenzile primite erau pe măsura ciocolatei. Întreba telefonic la recepţie: am vreo comandă, domnişoară? I se răspundea scurt: aşteptaţi, vă rog! Şi aştepta până i se lungeau urechile. Iar când primea comanda, trebuia să alerge în celălalt capăt al oraşului, într-o fundătură de stradă, pe unde îşi hodorogea maşina. Iar de acolo, trebuia să ia un boşorog cu multe geamantane pe care să i le care până la vagonul din faţă, unde avea locul. După ce îl urca în vagon, îi aşeza bagajele deasupra şi-l împacheta pe locul indicat în bilet, boşorogul abia mormăia un „mulţumesc”. Ce să facă el cu „mulţumescul” moşului? Şi el care visa să dea tunul… A, păi nu se poate! Trebuie să schimbe foaia! Şi a încercat s-o schimbe. A văzut că, deşi dădea „domnişoarei” atenţii tot mai substanţiale, comenzile erau tot aşa. Dincolo, în locul de parcare al companiei, maşinile se înmulţiseră. Când se întorcea de pe traseu, era al enşpelea la rând, astfel că ,în cel mai fericit caz , avea doar un singur client pe zi. A reînceput taximetria la mica ciupeală, pe cont propriu, preluând comenzi din dreapta şi-n stânga, fără să mai aştepte de la „domnişoara”, fără să-i mai răspundă la telefon. Când ajungea la locul de parcare al companiei, nu se aşeza la rând, ci staţiona puţin mai departe. Dacă observa un potenţial client (că acum avea experienţă în meserie), se repezea cu maşina spre el şi-l întreba precipitat: doriţi o maşină? De regulă, cel întrebat dorea şi atunci îl prelua rapid, ca să nu se prindă colegii de taximetrie. Aşa credea el că e fâşneţ şi ăia de la rând nu se prind. Dar roţile maşinii iar au început să facă fâss! Când schimba roata, cei de la rând râdeau cu hohote: 
  
--Ce-i, tataie, ai probleme cu bătrânica? 
  
A înţeles şi s-a cuminţit. A reintrat în front. Dar tunul? Strălucea în zări tot ca Fata Morgana. Nu se poate! Răbufnea uneori revoltat. Dar ăştia din jurul meu? Uite la maşina aia! Are geamuri fumurii, să nu vezi cine conduce şi ce tunar este răsturnat pe canapea. Ai dracului tunari! Şi-au luat maşini d-astea, să nu-i vezi, să nu-i cunoşti, să nu ştii cine sunt, ce fac, unde se duc, ce-nvârtesc, ce tunuri dau. Simţea că ticăloşii ăştia monopolizaseră toate tunurile şi el, cu ce să mai tragă? 
  
Cam aşa gândea Mototolea, privind lung la stolurile de frunze moarte, care se repezeau în parbrizul maşinii, să-l ciugulească, să-l spargă. Aştepta de vreo trei ore şi mai avea în faţă încă cinci maşini. Încă cinci clienţi rataţi, poate, printre ei, cel cu tunul veşnic visat. De fapt, se 
  
resemnase. Ce…tun? De tun îmi arde mie? Să scot acolo cât să mai pot cumpăra benzină. Că şi tunarii ăia de la benzinărie!..Şi piese de schimb…Că maşinuţa , săraca, gâfâie, pocneşte, trosneşte, de se sperie clienţii şi vor să coboare din ea. S-o vând şi să cumpăr alta nouă? Îi veni să râdă cu hohote. Ce glumă bună! Dar fără un tun, simte că, în curând o va duce plângând la cimitirul de maşini, unde va aprinde o lumânare şi o va pupa pe capote. Şi stropii ăştia care se reped în parbriz, parcă să-i pătrundă în ochi şi în creier!..Şi frunzele astea neruşinate care dansează în faţa sa ca nişte dezmăţate!..Îi furau ultimele fărâme de speranţe, pe care le spulberau în neant…Claxonul colegului din spate îl trezi din întunecatul coşmar. Trebuia să meargă mai departe. Dar, degeaba! Mai are-n faţă patru. Iar frunzele şi stropii de ploaie…tot în parbriz şi în creierul său… 
  
Nici nu a observat când un tuciuriu cu mustaţă i-a deschis portiera. Să sară la gâtul lui: 
  
--Cum îţi permiţi? 
  
--Potoleşte-te, omule, spuse calm şocolatiul mustăcios.Nu ai nevoie de clienţi? 
  
--Dumneata nu observi cum sunt serviţi clienţii? Îl repezi din nou Mototolea. Du-te, domnule în faţă şi închide uşa pe dinafară! 
  
--Încet, măi omule! încercă să-l liniştească mustăciosul. Am venit la dumneata cu o afacere şi mă respingi aşa brutal? 
  
Când auzi de afacere, Mototolea tresări. Simţi licărul tunului din întunericul deznădejdii şi pe faţă îi apăru o rază firavă de speranţă: 
  
--Ce afacere, domnule, ce afacere? Dumneata nu vezi că noi prestăm servicii de transport? Nu vezi că serviciul nostru se face la rând? Du-te-n faţă, domnule, dacă ai de mers undeva! 
  
--Dacă eu spun că vreau să fac o afacere cu dumneata, de ce mă refuzi? 
  
Iar a scăpărat tunul în întunericul deziluziilor. Iar i s-a luminat faţa şi ochii îi luciră lacom. Privi pe ţiganul mustăcios din faţa sa, ca un înecat ce se agaţă de un pai de speranţă. Auzi la el, îi propune omu’ o afacere şi dobitocul o refuză ca un prost! Păi, nu e ăsta tunul mult visat? Poate vrea omu’ să transporte armament…sau nişte droguri, sau să ducă ceata lui de lăeţi undeva la furat…sau, vor să omoare pe cineva…Ei, şi? Eu fac transportul şi atât. Ce mă interesează ce duce, unde duce, cu cine duce, cui vrea să facă rău? Habar n-am! Treaba clientului! Nu-l cunosc, nu l-am văzut în viaţa mea, eu mi-am făcut doar meseria. Mi-a dat banul, l-am salutat şi nici nu ştiu cum arată. Nu ştii? Dar…cât ţi-a dat? Zece mii la kilometru, sau un milion? Hai, spune, că tipu’ a declarat! Gândurile astea se fugăreau prin creierul lui mai repede decât viteza luminii. Dar ultimul gând îl electrocută, provocându-i câteva picături de sudoare pe şira spinării. 
  
Îl privea pe ţigan lung, fără să spună un cuvânt. Mustăciosul îl privea şi el, studiindu-i expresia feţei. A înţeles repede că nu se înşelase, când l-a ales din lungul şir de taximetrişti care aşteptau la coadă clienţii. Şi-a zis în gând: n-am greşit, ăsta e omul meu! Dar a continuat să tacă şi el, privindu-l lung, satisfăcut. După aproape un minut de tăcere şi studiere reciprocă, mustăciosul zâmbi: 
  
--De ce vrei să dai cu piciorul la ocazie atunci când se iveşte şi se roagă de tine? 
  
--Ce ocazie? murmură Mototolea. 
  
--Dacă mă ţii în ploaie şi nu-mi dai voie în maşină, n-ai să afli! 
  
Abia acum observă Mototolea că ţiganul era ciuciulete, că din borurile largi ale pălăriei şiroia apa ca din burlanul unui acoperiş. Iar haina soioasă de pe el lucea de parcă era lustruită cu cremă. 
  
--Păi, începu să scârţâie Mototolea, o să-mi faci fleaşcă husa şi nu se mai urcă nici un client în maşină. 
  
--Vrei să intri în afaceri fără riscuri? râse muşteriul mustăcios. Matale nu ştii: cine nu riscă…Şi acum, ce-ţi mai trebuie clienţi, dacă îţi ofer ocazia să dai şi mătăluţă un tun. Hai, că m-a pătruns până la piele! 
  
Când a pronunţat ţiganul cuvântul magic TUN, Mototolea a sărit, ca săltat de un resort şi i-a deschis portiera din spate. L-a împins în maşină şi, tremurând de emoţie, a întrebat cu o voce sugrumată: 
  
--Ce…tun? Să nu mă ademeneşti cu cine ştie ce afacere necurată, că eu sunt un om cinstit! 
  
--Da, eu sunt necinstit, şefule? spuse ofensat ţiganul. Aşa impresie ţi-ai făcut matale despre mine? Păi, eu am venit la dumneata cu un tun cinstit. 
  
--I-auzi, râse Mototolea, tun cinstit! 
  
--Hai, bre, că mă jigneşti! Chiar că mă supăr şi mă duc la colegul din spate. Că ăsta, bag seamă, este mai interesat decât mata. 
  
Cănd a văzut Mototolea că-i scapă afacerea printre degete a sărit ca ars: 
  
--Stai, omule, n-am zis că eu nu vreau să dau un tun, fiind el cinstit sau necinstit, dar…de ce-ai venit la mine şi m-ai ales dintre atâţia şoferi câţi stăm la rând? 
  
--Pentru că te-am observat că eşti cel mai cinstit dintre toţi. 
  
Adică…cel mai fraier, îşi zise-n gând Mototolea. Cum dracu m-a observat ăsta? O fi scriind pe fruntea mea FRAIER. Cu litere mari. Sau, şapca asta o fi de vină? Mototolea purta pe cap o şapcă mare, de piele (şapcă „şmecheră” spunea el), care-i dădea o aliură caraghioasă, cu gâtul lui subţire, faţa alungită şi fruntea îngustă. Parcă i-o înfundase cineva pe cap cu forţa, parcă era bătut în cap. 
  
--Bineînţeles că sunt cinstit. Aşa suntem noi, şoferii de taxi, zise el foarte mândru. 
  
--N-am zis că…ăilalţi…se scuză mustăciosul. Dar matale eşti mai cinstit decât toţi cinstiţii. Şi, uite, mi-ai căzut simpatic, de cinstit ce eşti! Auzi, omule, mi-ai căzut cu tronc la suflet, asta e! Şi începu să râdă zgomotos. Râse cam silit şi Mototolea. 
  
--Nu ştiam că sunt aşa de simpatic. Dar…nu vrei să-mi spui odată, despre ce tun este vorba? Ce tot mă fierbi atâta,că eu am treabă, m-aşteaptă clienţii! 
  
--Să aştepte! râse din nou mustăciosul. Uite ce e, omule, una şi cu una face două. Lasă dracului clienţii dumitale de două parale şi fă-mi un serviciu barosan, că te voi plăti împărăteşte! 
  
--Ce? a ţipat nervos Mototolea. 
  
--Stai liniştit, omule! Uită-te la el ce nervos e! Să ne duci într-un sat, departe de aici, la vreo patru-cinci sute de kilometri, dincolo de Târgovişte. Cât vrei? Două, trei milioane? Patru? Hai să-ncepem tocma! 
  
--Ia-mă încet că… spuse şoptit Mototolea. Trebuie să lămurim câteva probleme: mai întâi că ai spus „să ne duci”. Dumneata eşti unul singur. 
  
--Mai am doi tovarăşi care mă aşteaptă, colo, sub acoperişul acela. 
  
Acum observă şi Mototolea pe cei doi ţigani zgribuliţi, înghesuiţi unul în altul sub copertina din staţia de autobuz. Gândi: ăştia sunt o gaşcă, o bandă de tâlhari. Au dat o lovitură azi-noapte şi acum vor să dispară. Cine ştie în ce fundătură de sat? Întrebă prudent: 
  
--Şi, acum vreţi să vă fac…dispăruţi? 
  
--Ce tot vorbeşti, omule? se burzului ţiganul. Cum să ne faci dispăruţi? Adică…Hmm! Matale crezi că noi suntem niscaiva hoţi sau bandiţi. Aşa ţi-ai zis: ăştia, ţiganii, jerpeliţii, precis sunt hoţi. Numai eu sunt om cinstit. Te-ai înşelat, omule! 
  
--Dacă nu vrei să-mi spui, ce căutaţi voi la dracu-n praznic, dincolo de Târgovişte? 
  
--Nu ţi-am spus? Să dăm şi noi un tun. Avem o informaţie precisă, de la unul de-ai noştri, că în comuna C… sunt gospodari care vând porcu’ tăiat dă la douăzăci în sus. 
  
--Cum vine asta? 
  
--Douăjdă mii kilu, tăiat. Ce nu-nţelegi? 
  
--Cum aşa? Aici se vinde peste cincizeci, spuse Mototolea mirat. 
  
--Păi, asta e afacerea, omule! spuse mustăciosul voios. 
  
--Adică, tunul, râse Mototolea. 
  
--Hai, că te-ai prins, râse şi ţiganul. Amândoi râseră cu poftă. 
  
Între timp, maşinile din faţă mai înaintaseră. Doar un taxi mai era în faţa lui Mototolea, iar colegul din spate îl claxona nervos. Maşinal, înaintă şi Mototolea. Acum trebuia să-i vină rândul la clienţi, când ţiganul îl trezi din reverie: lasă-i, domnule, de clienţi şi hai să punem la punct tunul! Mototolea ezita. După trei ore de aşteptare să piardă un eventual client, în timp ce palavragiul ăsta îi propune nu ştiu ce tun într-o fundătură de sat îndepărtat? Acu’, pe ploaia asta, să plece la cinci sute de kilometri în necunoscut? Şi e târziu. Ajunge acolo noaptea. Unde doarme? Spuse cu voce tare: 
  
--Ne-apucă noaptea pe drum! 
  
--Păi, n-ai faruri, omule? Acolo avem unde dormi şi mâine începem treaba de dimineaţă. Că, până taie porcii gospodarul, până ne tocmim, până împachetăm, trece ziua şi tot noaptea călătorim. Iar noi vrem să cumpărăm patru porci. Ce, nu duce maşina matale? 
  
Lui Mototolea îi vâjâia capul. Parcă-i intrase săgeţi în creier. Nu-şi închipuise că tunul ăsta este aşa de complicat şi aşa de riscant. Aproape trei sute de kile, el şi ţiganii, patru-cinci sute, porcii, noaptea pe ploaie pe drumuri desfundate, prin satul ăla. De dormit,unde? În şatra lor? Să-l tâlhărească?..Un client cu două geamantane se îndrepta grăbit spre maşina lui. Brusc, se trezi din visare şi se repezi la ţigan: 
  
--Dă-te jos, că am client! 
  
--Ce, eşti nebun? Se repezi şi ţiganul. După ce am pus tunul la punct? 
  
Văzând ţiganul în maşină, clientul s-a îndreptat spre taxiul din spate, unde şoferul s-a grăbit să-l ia şi a demarat în trombă. Mototolea s-a enervat: 
  
--Dă-te jos, că pierd toţi clienţii din cauza ta! 
  
--Nici nu mă gândesc! Acum după ce am regulat afacerea, spuse calm ţiganul. Hai, trage-n staţie, să luăm şi pe tovarăşii mei! 
  
--Băă, nu înţelegi că nu mă interesează afacerea asta? a urlat în disperare Mototolea. Dă-te jos imediat! 
  
Dar ţiganul, zâmbind, a scos tacticos din buzunar un teanc de bancnote: 
  
--Hai să-ţi iei avansul! Cât? Cinci? Şase? Opt sute? Sau milionul? Şi aruncă pe torpedou opt bancnote.Mototolea tremura. Când văzu bancnotele spuse precipitat: 
  
--Mai aruncă două! 
  
Râzând, mustăciosul mai aruncă două şi comandă ferm (doar plătise): 
  
--Hai, trage-n staţie! 
  
Mototolea se execută, însă le spuse celorlalţi: 
  
--Treceţi toţi în spate! 
  
Dar mustăciosul se simţi ofensat. (dacă plătise): 
  
--Ce faci, omule? Eu te plătesc şi matale ne înghesui pe toţi în spate? 
  
Începură o discuţie stupidă. Până la urmă Mototolea acceptă ca mustăciosul să trecă-n faţă, lângă el şi cei doi în spate. Când să pornească, lui Mototolea iar începu să-i vâjâie capul. Unde pleacă el aşa, fără să ştie şefa? Dacă nu se întoarce diseară acasă, „mama” anunţă toţi poliţiştii să-l caute. Va crede că a avut accident mortal? Va crede. Poliţiştii vor începe ancheta? Vor începe. Vor fi pe urmele lui? Vor fi. Şi tunul? S-alege… prafu’. 
  
--Ia staţi aşa, bă, muştereilor! 
  
Şi le spuse pe îndelete temerile lui. Cei din spate îi dădură dreptate. 
  
--Şi acum, ce facem şefu’? 
  
--Mergem frumos acasă fiecare şi plecăm mâine, dis-de-dimineaţă! La ora cinci fix, să fiţi gata de plecare! 
  
Dar hotărârea lui nu-i conveni mustăciosului: 
  
--Stai aşa, omule! Mai întâi, că întârziem o zi. În afaceri nu sunt bune întârzâierile, că ţi le suflă alţii mai grăbiţi. Apoi, eu ţi-am dat avans şi nu am încredere că mai vii mâine să ne iei. 
  
--Cum nu mai ai încredere? întrebă contrariat Mototolea. Nu ai spus tu că sunt un om cinstit? 
  
--Am spus! înghiţi în sec mustăciosul. Însă…dacă se strică maşina, dacă te îmbolnăveşti, 
  
te bate nevasta, înghiţi vreun os diseară şi…Doamne fereşte! Pierd banii şi nu sunt puţini. 
  
Mototolea îi dădu dreptate mustăciosului. Nu ajunge ca un om să fie cinstit şi de cuvânt. Uite, el nu se gândise la aşa ceva. Dar, ca niciodată, mintea începu să-i taie ca briciul: 
  
--N-ai mai spus tu că, cine nu riscă… 
  
Mustăciosul râse amuzat. Nătăfleaţă ăsta îl loveşte cu armele lui. Începu să-i placă teribil de el: 
  
--Dacă am spus că mi-eşti simpatic, mă dau bătut. Hai, să ne duci acasă şi mâine plecăm mai de noapte! E şi duminică, găsim şi gospodarii acasă şi până seara târziu ne întoarcem. 
  
Aşa se înţeleseră. Îi duse pe ţigani acasă într-o şandrama nenorocită, după ce, în prealabil negocie cu ei la sânge (zicea el), costul transportului. Acum, credea el, am experienţă în chestia asta. 
  
--Fără şase milioane, nimeni nu vă face acest drum. 
  
--Eşti nebun! Cine crezi că-ţi dă atâta pentru acest serviciu? 
  
Deşi Mototolea înşiră minuţios toate costurile, toate piesele maşinii distruse sub aşa o greutate, toate eventualele pericole ce se puteau ivi, ţiganii se dovediră mai experţi în negociere. Peste două ore a durat tocmeala. Până la urmă au căzut de acord la patru milioane, dar Mototolea a insistat ca un catâr: plata pe loc. Nici ţiganii nu s-au lăsat. Mustăciosul a mai scos un milion, spunând: 
  
--Uite, ţine şi iau eu asupra mea toate riscurile! Alte două milioane, după ce plecăm de acolo cu maşina încărcată. Ia aşa până nu mă răzgândesc şi stricăm afacerea. 
  
Mototolea a smuls din mâna mustăciosului bancnotele, spunând precipitat: 
  
--Mâine, de noapte! Să fiţi pregătiţi! Vă salut! 
  
Referinţă Bibliografică:
fragment 1 din nuvela TUNARII / Năstase Marin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1405, Anul IV, 05 noiembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Năstase Marin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Năstase Marin
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!