Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Năstase Marin         Publicat în: Ediţia nr. 1401 din 01 noiembrie 2014        Toate Articolele Autorului

CHIOŞCARII-3
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Presimţea că vrea să-i ia maşina, o Dacie cumpărată prin anii 92-93, cu care nu prea circulase, având la bord doar patruzeci şi trei de kilometri. Ştia că maşina lui Nae era făcută zob, încă de când se lăsase de taximetria particulară. Tot reparase la ea, tot înlocuise ce se mai putea înlocui, dar acum, hârbul era bun de aruncat în fălcile unei prese de balotat metal. 
  
--Ai cam ghicit, nea…Păi, să trecem la socoteli şi p-ormă, la evaluarea rablei dumitale. Repet! O fac din milă faţă de dumneata. 
  
--Rablă ai spus? a răcnit Mototolea. Poţi să mă beleşti, să-mi iei totul, dar să nu-mi faci maşina rablă! 
  
--Bine, dom’le! Să-i zicem vechitură, doar nu vii acum cu pretenţia că ai maşină nouă. 
  
--Aproape nouă, a mârâit Mototolea, scrâşnind din dinţi. 
  
--Fie, a râs Nae, cât crezi că face? 
  
--O sută cincizeci! a mârâit din nou Mototolea, scos din fire. 
  
--Fii serios, a râs Nae, să nu-mi spui că şi asta are vad comercial. Păi, nea…una nouă nu depăşeşte suta. 
  
--Ba, depăşeşte! se încăpăţânează Mototolea. O sută cincizeci, o sută şaizeci. 
  
--Fie, nea…râse Nae cu hohote. Se vede că ai haz. Dar pe rabla ta nu dau nici cin’şpe, că la maşini se ia în calcul anul de fabricaţie nu vadul comercial. Ha, ha, ha! 
  
Cum îi mai venea lui Trache să-l pocnească peste fălcile alea rânjite, dar se stăpâni. Acum, cunoştea regulile economiei de piaţă şi ar fi dat oricât să scape de teroarea mizerabilului său vecin. 
  
--Bine Nae, hai să facem socotelile! Din cele o sută optzeci de milioane datorate, ţi-am dat până acum o sută douăzeci şi unu’. Au mai rămas doar cincizeci şi nouă.Accept să-ţi dau maşina şi să nu mai calci pe-aici. Să terminăm odată, ca fiecare să-şi vadă de treaba lui. 
  
Nae nu mai râse. 
  
--Ia stai, nea…uşurel! Păi nu-ţi spusei că maşina dumitale nu face nici cin’şpe? Ca să fiu om cu dumneata, accept unşpe, hai, cifră rotundă, cum îţi place, fie douăşpe. Că mi-e milă de dumneata, că…şi eu sunt creştin. 
  
--Nuu! a urlat Mototolea, care a-nceput negocierea. Fie şaizeci, nici un leuţ mai puţin! 
  
--Iar începi cu fiţe negustoreşti? dădu din mâini, sictirit, Nae. Bine, fie şaişpe, asta, aşa, ca să-ţi fac pe plac. 
  
--Cincizeci! se ambală Mototolea. 
  
--Mă, nea Moto, nu ţi-ai dat seama că la chestia asta cu negocierea eşti zlăbuţ? Da’…slab de tot! Lasă-te omule păgubaş şi, ca să te scutesc de un efort inutil, accept, na, douăzeci de milioane şi…punct! Nu-ţi mai răci gura, că mă superi! 
  
Tocmai în acel moment intră pe uşă stimata doamnă Mototolea. Nu mai purta corset şi nici rochiţa strâmtă. Devenise conştientă că farmecele dumneaei sunt mult mai subţirele decât silueta sa. Acum miza pe forţa inteligenţei sale, care…nu prea se dovedise, mai ales în acţiunea negocierii. Dădea vina pe noroc, ba nu, pe destin (fiecare cu soarta lui, dragă!). Când îl văzu pe terorist (aşa-i zicea, de când…), îi veni să fugă de acolo, dar, ce putea să mai facă? Trebuia să-nfrunte crudul destin. Aşa că,(îşi spuse-n gând) curaj, găină! 
  
--Vaai, domnul Năică iar ne terorizează!? 
  
--Vai de mine, scumpă doamnă! rosti afectat Nae. Cum puteţi gândi aşa ceva? 
  
--După cum arată Trică al meu… 
  
--Este foarte fericit, doamna mea. Pentru că am rezolvat problema. Şi-i spuse doamnei Firuţa cum au „rezolvat-o”.Să pice cu capul pe tejghea. Noroc că au susţinut-o Nae şi Trică. Cu faţa lividă, a murmurat: 
  
--Până când ne terorizezi, domnule? Vrei să ne bagi în mormânt? 
  
Ca să salveze aparenţele de om de omenie, aură pe care şi-o croşetase cu atâta migală, Nae a fost nevoit să mai pluseze cât de cât, dar tot nu i-a iertat de o „mică” datorie, plătibilă în următoarele şase luni. 
  
--O nimica toată, doamna Firuţa! Ce mai contează acolo, optsprezece milioane? Cu ţârâita: două, trei milioane lunar. Asta, aşa, ca să ne mai vedem, să ne-ntrebăm de sănătate. 
  
Şi i se scurse printre dinţi un zâmbet unsuros, suficient ca să-i provoace Firuţei o stare de vomă cu leşin. Avu, totuşi, tăria să murmure: 
  
--Fie! Numai să scăpăm odată de acest calvar. 
  
Au semnat maşinal actele pregătite de Nae, gândindu-se ce mai puteau vinde ca să scape. 
  
Iar Nae, trecea în fiecare dimineaţă prin faţa magazinului, răsturnat în maşină, claxonând insistent. Când îl vedea, Trache întorcea spatele şi-l înjura. Peste două, trei zile, Nae venea tot cu maşina lui Mototolea şi bătea darabana, cu degetele lui noduroase, în tejghea, rânjind, de faţă cu clienţii: 
  
--Banii, nea Moto, banii, că am nevoie teribilă de ei! 
  
Firuţa vindea lucruri din casă şi plângea. Răbdau şi de foame, nu plăteau datoriile la întreţinere, dar…degeaba. Nu reuşiseră să încropească şi să achite din datorie, nici măcar opt milioane şi mai rămăseseră doar două luni. Culmea, nici vânzarea nu-i ajuta. Ca un făcut, clienţii nu mai intrau în magazin, iar furnizorii deveniseră nervoşi şi nerăbdători. Imperturbabil, Nae călca des pe la Mototolea, ca…să-l mai vadă: 
  
--Banii, nea…Banii, că mă superi! 
  
Până-ntr-o zi când Mototolea s-a plâns că nu ştie ce să mai facă. Nici copiii ăia…dacă ar fi dat un semn de viaţă de-acolo pe unde sunt, le-ar fi cerut ajutor. Dar aşa…La cine să mai apeleze? 
  
A rânjit Nae, misterios: 
  
--Dar mărfurile alea din spatele tău, măi nea Moto, abia aşteaptă. 
  
--Ce aşteaptă, Nae? 
  
--Hai, nu fi tâmpit! îl repezi Nae. Mi le dai, bă, să le fac eu bani, dacă tu nu te pricepi. 
  
--Nu, nuu! a ţipat disperat Mototolea. Să nu te atingi de mărfuri, că nu sunt ale mele! Nu sunt achitate. 
  
--Dobitocul, tot dobitoc! Păi, asta ai înţeles tu? Du-te, domnule, la unul din furnizorii tăi care are încredere în tine! Roagă-l, că aşa, că pe dincolo, că eşti cu laţul de gât şi că…dacă nu te împrumută, vei fi nevoit să… 
  
--Să?..rămase cu gura căscată Mototolea. 
  
--Tâmpitul dracului! Spui doar atât şi el va înţelege ce poţi face la disperare. Hai, acţionează, că trece luna! 
  
Se gândi Mototolea: dacă le spun asta, îşi vor retrage mărfurile şi rămân cu rafturile goale. Şi-aşa nu prea mai vin cu mărfuri la mine. Probabil au observat că nu mai reuşesc să le vând. Nu, nu! Mai bine…îl omor, fac puşcărie şi…gata. 
  
Se frământa şi biata Firuţa, plângeau toată noaptea şi se rugau să-şi aducă aminte de ei copiii ăia (de care nu avuseseră grijă). Stăteau muţi cu orele lângă telefon, până târziu, la miezul nopţii. Când, într-o seară, se auzi ţârâitul salvator. Nu le venea să se apropie de telefon. Dacă ticălosul începe să-i terorizeze şi pe fir? Fie ce-o fi! 
  
--Tu eşti, mamă? a-ntrebat Firuţa şi a început să plângă cu hohote. I-a dat receptorul lui Trache, că nu mai putea să vorbească. 
  
--Aloo, mamă! Tată! Ce s-a întâmpat, mă, de plângeţi aşa? 
  
Printre sughiţuri, Trache i-a spus toată drama lor. 
  
Băiatul i-a tras o înjurătură lui Nae şi a întrebat scurt: 
  
--Cât vă trebuie? Trei sute de euro vă ajung? 
  
--Ajung, băiatul tatii, ajung! Trimite-i cât mai repede şi salvează-ne! 
  
--Vi-i trimit, dar…urmă o tăcere cam lungă. Mototolea completă: 
  
--Dar nu merităm! Ştiu, băiatul tatii, dar acum salvează-ne şi pe urmă… 
  
--Lasă! Nu asta am vrut să spun. Să daţi dracului chioşcul ăla şi negustoria, că nu e de voi! Lasă, mai discutăm. Mâine vă trimit banii. 
  
Au scăpat. Cănd i-a pus sub nas cele douăsprezece milioane, a rămas mut Nae. Să cadă jos. A întins mâna maşinal ca să-i ia, dar Trache i-a dat peste mână: 
  
--Nu aşa! Mergi cu mine la notar şi semnezi un act că eu nu mai am nicio datorie la tine, iar tu, nu mai ai nicio pretenţie. 
  
Că, am trebă acum, că…lasă, altădată, că…nu am nevoie acum de bani, că…tot o dădea cotită Nae. 
  
--Nu, nu, acum! a fost ferm Mototolea. 
  
N-a avut ce face. S-a dus şi a semnat. Apoi a rânjit: 
  
--Acum, eşti bun de cinste, nea Moto. Hai să dai şi tu o bere! 
  
--Du-te-n măta! a rânjit şi Mototolea, întorcându-i spatele. 
  
Ar fi trebuit ca aici să se termine coşmarul trăit de familia Mototolea, după dorinţa ei 
  
arzătoare de a intra în economia de piaţă şi că vor fi lăsaţi în pace definitiv de bunul lor vecin, Nae Mărunţelu. Însă, acest pion de bază al concurenţei din economia de… chioşcuri a continuat să le facă zile fripte şi să le pună piedici inimaginabile, că…aşa-i concurenţa. Ca în basmul românesc: cine se supără, îi tăiem nasul. De aceea claxona omenosul Nae când trecea cu autoturismul lui Mototolea prin faţa magazinului acestuia. Să-l salute călduros. Chiar o făcea, fluturând mâna deasupra capului şi afişând rânjetul de rigoare. La care, Mototolea răspundea cu acelaşi rânjet prietenos. Chestii de politeţuri negustoreşti, cum ar spune un specialist în…farafastâcuri d-astea. Oricum, rânjetul lui Mototolea chiar era sincer (ca rânjet), acum când se eliberase de stresul datoriei. Rânjet, care l-a încurajat pe Nae să-l mai viziteze pe la magazin şi să-i dovedească bunului său vecin, că în realitate nu a fost nimic între ei, că, în definitiv, în comerţ, ca şi în politică, nu există sentimente, ci numai interese. Şi este absolut moral să ţi le aperi cu orice mijloace. În rest, oameni suntem şi ne comportăm ca atare. Aşa perora Nae în magazinul lui Mototolea, ore întregi, pe tema filosofică a moralei comerciale, până l-a convins pe bietul Trache, că el, Nae, este un bun vecin şi prieten cu inimă de aur. Adică, un om de omenie. Însă, Nae nu scăpa nicio ocazie să se laude la Trache cu abilităţile sale de bun negustor şi om de afaceri. 
  
--Ştii, nea Moto, am mai cumpărat un chioşc în cartierul…Chiar în piaţă. Ţi-am spus că vreau să „înlănţui” oraşul cu chioşcuri. Până în prezent am cinci. Şi am angajat ca vânzătoare numai fete tinere, drăguţe. Au nişte crupe, mă!..Să-ţi spun un secret. Nu le angajez decât pe cele care se lasă verificate la pulpe, ha,ha,ha! (râde obraznic, cu acelaşi râs unsuros, care o adusese în stare de vomă pe coana Firuţa). Auzi, bă, ţi-aş mai spune eu şi altceva, dar ştiu că ai cap sec şi nu înţelegi nimic. Tu crezi că se trăieşte din negoţ cinstit cu mărfuri ordinare? Din fericire pentru noi, ăştia din elita comerţului, sunteţi mulţi dobitoci, vreau să spun, chioşcari ordinari, care credeţi că se câştigă din vânzarea mărfurilor stupide. Scârţ! Cum ziceai mata. Ha, ha, ha! Altul este, bă, negoţul! Dar acesta nu-i de nasul proştilor. 
  
Într-adevăr, Nae prospera. De data asta îşi diversificase aria afacerilor, dar nu neglija „segmentul cinstit” (cum îi plăcea să spună) al chioşcurilor cu un comerţ „de faţă”. 
  
--Ştii, nea Moto, am cumpărat şi chioşcul de la colţ al lui Ţăcănitu. Ce era să fac? Strica aspectul străzii, mă. Du-te să-l vezi cum arată acum! Dar, mai ştii ceva? Ha, ha, ha! (iar râsul lui obraznic-unsuros). Văduva mi l-a dat numai cu cinci milioane, dar cu o condiţie: să angajez ca vânzătoare la chioşc pe o nepoată de-a ei. Scârţ! Oricum angajam o vânzătoare tânără. Dar, stai să vezi chichirezul! Tipa, adică nepoată-sa, bineînţeles că s-a lăsat la verificat. Dar, ce crupă, nea!..Ce picioare!.. Şi s-o vezi cum se cambrează ca o iapă, când o atingi uşor cu biciul. Mai ales când îmbracă blugii ăia strânşi pe pulpă şi bluziţa scurtă cu buricul la vedere. Pici, nea Moto, pici! Să mai vezi, nea Moto, că are şerpoaica nişte ochi!..De un albastru întunecat, ca două lacuri adânci, străjuite de pădurea şuviţelor de abanos. Când mă priveşte pe sub gene, simt că mă scufund în abisul lor, nea Moto. 
  
Bietul Mototolea se simţea şi el scufundat în abisul celor două lacuri albastre, însă Nae se scufundase serios în relaţia cu şerpoaica. Astfel că posesoarea celor două lacuri ajunse în scurt timp secretara specială a lui Nae, purtată în dese deplasări de afaceri. Şi tot în scurt timp, deveni posesoarea unui Mercedes, ultimul model, apoi a unei viluţe discrete dintr-un cartier de lux, başca bijuteriile din aur alb (mania ei). În aceeaşi perioadă începură să scârţâie şi afacerile lui Nae. Tot aruncase el peste tot cu „scârţ!”. Şi magazinele din dotare dispăreau unul căte unul, în timp ce, tot unul câte unul, apăreau altele pe numele şerpoaicei. Bineînţeles, fără ştirea lui Nae. Care, Nae, avea mari probleme în familie. Ceartă cu nevasta, ceartă cu copiii. Fuga copiilor de acasă, divorţ de nevastă-sa. Într-o zi, cu faţa suptă, nebărbierit, îmbrăcat dezordonat, Nae a intrat valvârtej în magazinul lui Mototolea: 
  
--Nea Moto, dă-mi urgent nişte bani! Îţi ofer ocazia să-ţi recuperezi maşina. Ştiu că pentru dumneata e chestie sentimentală. Hai, te rog, repede, fără fiţele alea tâmpite de negociere! 
  
L-a privit Mototolea uluit, dar şi bucuros că i s-a ivit prilejul să se răzbune pe „teroristul” lui. 
  
--Uşurel, Nae, uşurel, că nu mai vreau să cad în plasa ta! Să ne aşezăm tacticos la negociere. 
  
--Mă, omule, nu înţelegi că am nevoie urgentă de bani? Lasă-mă, naibii, cu negocierea ta! Am pregătit şi actele de vânzare-cumpărare. Doar completăm suma şi, gata. 
  
--Cât? spuse nepăsător Mototolea. 
  
--Şaizeci, cât ai vrut şi tu! se repezi Nae. 
  
--Năravul, tot nărav! râse Mototolea. Adică, eşti la ananghie şi… 
  
--Ai uitat, nea Moto cât mi-ai cerut? Şi nici nu-ţi pun la socoteală inflaţia. 
  
--O fi, însă…ai uzat amarnic maşina. Între timp, s-a şi învechit. Ştii că maşinile se evaluează după anii vechime? râse satisfăcut Mototolea, că-i venise şi lui rândul. 
  
--Bine, dom’le, bine! Spune odată cifra! 
  
--Trei! Mormăi printre dinţi Mototolea. 
  
--Mă nenoroceşti! Se agită Nae. Spune odată cât vrei să-mi dai şi nu mă mai fierbe, că nu mai am timp! 
  
Fie şase! Spuse Mototolea, cu pixul în gură. 
  
Nae căzu în genunchi şi începu să plângă cu lacrimi adevărate: 
  
--Nea Moto, ai milă de mine! Dacă vrei să mă mai vezi viu, dă-mi urgent zece milioane şi ia-ţi maşina! Ştiu că ţii la ea. 
  
Lui Mototolea chiar i se făcu milă. Nu putea suporta ca cineva să fie la strâmtoare şi el să nu-l ajute, dacă are posibilitatea. Chiar dacă acea persoană este Nae-teroristul. Nu, ăsta este Nae, vecinul lui, care a făcut nişte greşeli şi trebuie ajutat. Ca…între vecini. 
  
--Bine, Nae, trebuie să te ajut, că doar suntem vecini. 
  
--Îţi pup şi tălpile, nea Moto, dar să-mi dai zece milioane. 
  
I-a dat zece milioane şi s-a urcat fericit în maşina lui. Nu-i venea să creadă. Firuţa plângea şi sughiţa: 
  
--Mă Trică, mă, există, mă şi un Dumnezeu acolo sus! Adu, mă, o votculiţă, că de când… 
  
Nu puteau fi pe deplin fericiţi, pentru că afacerea cu chioşcul nu prea mergea. Şchiopăta de-a binelea. Dar, şontâc, şontâc, încă supravieţuiau, deşi fiul lor din Italia, care le trimitea din când în când câte o sută de euro, îi avertiza mereu: lăsaţi-l dracului de chioşc! 
  
Ei tot mai sperau să dea un tun. Că…uite la Nae câte tunuri a dat şi…S-a dus totul de râpă? Şi familia şi averea? Dacă şerpoaica… La Mototolea nu e cazul. El e om serios. Dar…dacă dă un tun baban şi-l asaltează o şerpoaică? Eee!.. A, nu, nu! Este imun la şerpoaice. Apoi, Firuţa nu este ca madam Mititelu. Îl face surcele. Numai să apară prilejul ăla, să dea şi el un tun. Să nu-l mai considere Nae un chioşcar ordinar. Şi… prilejul se ivi. Tot de la Nae. 
  
Se pomeni cu el într-o dimineaţă în magazin, că-i şopteşte misterios: 
  
--Mă, nea…vrei să dai şi tu un tun în viaţa ta? 
  
Ochii lui Mototolea începură să lucească. De când aştepta el prilejul acesta. Spuse, sugrumat de emoţie: 
  
--Ce trebuie să fac? 
  
--Fii atent la mine! Am un lot de ţigări cu timbrul…aşa şi-aşa. Nu pot să-l desfac prin chioşcurile mele că sunt deocheat. Pe când mata…negustor cinstit, corect, nu te bagă nimeni în seamă. Câştigi în câteva zile, cât n-ai câştigat în viaţa ta. Apoi, dacă ţine, repetăm figura. Şi, nu numai cu ţigări. Mai avem noi şi alte mărfuri. 
  
--Care „noi”? se sperie Mototolea. 
  
--Hai, mă, fricosule, nu te speria! Îl bătu pe umeri Nae, râzând. Ce zici,vrei să dai tunul, sau? 
  
Derutat, Mototolea tăcu îndelung. Îşi dorise atât de mult un tun. Iar acum, se sperie şi dă înapoi. Păi, ce credea el că e tunul? A, dacă ar fi fost cu tablă de la combinat, sau cherestea… 
  
ori lemn din pădure, parcă, parcă. Dar, cu ţigări şi băutură contrafăcută de la „noi”… Care „noi”? A îngăimat: 
  
--S-o întreb pe şefa. 
  
S-a îmbufnat Nae şi l-a repezit: 
  
--Bă, chioşcar ai fost, chioşcar ai să mori! Am vrut să te ridic în rândul nostru, însă, văd că n-am pe cine. Deşi, noi suntem cu ochii pe chioşcul tău. Este cel mai sigur şi sperăm să colaborezi. Hai, îţi dau voie s-o întrebi pe şefa! 
  
A plecat cam acru, însă, în uşa magazinului a mârâit: 
  
--Auzi, nea Moto, să nu întârzâi cu răspunsul, că noi ne grăbim! 
  
După ce s-a văicărit la Firuţa, aceasta a început să tremure şi să plângă cu hohote: 
  
--Trică, Trică, nu se mai poate trăi, Trică! Vindem urgent magazinul! Ăştia ne dau foc, ne omoară! 
  
--Cu cât, mamă? 
  
--Asta contează acum? 
  
A dat Mototolea anunţ la ziar. S-a prezentat un cumpărător şi, în mod firesc, a întrebat: cât? Dar Mototolea nu se vindecase de negociarită. 
  
--Dumneata cât oferi? Nu te uita cum arată magazinul! Ia în calcul şi vadul comercial. 
  
Cumpărătorul s-a uitat la el lung: 
  
--Spune dumneata cât ceri, că doar e magazinul dumitale! 
  
A rămas Mototolea cu ochii lipiţi în plafon. Nu se gândise la aşa ceva. Îşi aminti că atunci când fusese aruncat în şomaj, statul îi azvârlise două sute de milioane…şi un şut în fund. Acum avea 58 de ani…Ce va face după ce vinde magazinul? Iar şomaj? De data asta, dat afară chiar de el însuşi. Ideea că se dă singur în şomaj îl înfioră. Se pomeni murmurând: 
  
--Două sute de milioane. 
  
Cumpărătorul îl privi cu gura căscată. E nebun, sau glumeşte? Îngăimă derutat: 
  
--Vorbiţi serios? Mi se pare cam puţin. 
  
--Atât am spus, atât rămâne, dacă vă convine. 
  
Au încheiat rapid actele, cumpărătorul plătind separat mărfurile din stoc, pe care Mototolea le-a achitat conştiincios furnizorilor, care l-au regretat, miraţi de gestul său nefiresc. 
  
--Acum, mamă, suntem ca la început. Cu două sute de milioane în cont şi cu maşina puţin cam uzată. Spune-mi tu, ce să fac, că la vârsta mea nimeni nu mă mai angajează. 
  
--Trachee! Ia apucă-te de taximetrie, că doar n-ai vândut şi firma! 
  
--Da, mamă! Ce porumbel ţi-a ieşit! De ce nu l-ai scos acum trei ani? 
  
--De, mă, Tricuţă! Mintea românului… 
  
Peste o săptămână auziră că pe Nae l-au găsit într-un chioşc cu un cuţit îmfipt în beregată. S-au îngrozit. Bine că n-au acceptat să dea tunul. Dar…dacă se iveşte alt prilej? Se mai gândesc. Când te contaminează economia de chioşc, pardon, de piaţă, nu mai scapi de ea, ca de râie. Se vindecă greu. 
  
Năstase Marin 
  
Galaţi, octombrie 2008 
  
Referinţă Bibliografică:
CHIOŞCARII-3 / Năstase Marin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1401, Anul IV, 01 noiembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Năstase Marin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Năstase Marin
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!