Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   


Autor: Năstase Marin         Publicat în: Ediţia nr. 1397 din 28 octombrie 2014        Toate Articolele Autorului

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
6. CARE ESTE ORIGINEA CUVINTELOR ROMÂNEŞTI? 
  
În zilele noastre, Dicţionarul Explicativ al Limbii Române (DEX), editat de Academia Română, şi-a asumat şi responsabilitatea „explicării” originii cuvintelor româneşti. 
  
Trebuie să recunoaştem că această lucrare monumentală a reuşit să prezinte explicaţii clare, concise şi pertinente pentru cuvintele limbii române. În privinţa etimologiei cuvintelor, există, însă, multe rezerve şi discuţii care reflectă controversele din teoria latinistă a limbii române. De altfel, în prefaţa la ediţia întâi a DEX-ului, autorii au făcut precizarea: „Pentru a respecta tradiţia din lexicografia naţională, Dicţionarul indică şi originea cuvintelor înregistrate, deşi nu este un dicţionar etimologic propriu-zis”. Cu alte cuvinte, suntem avertizaţi să nu punem bază pe etimologia cuvintelor specificate în DEX, întrucât domniile lor au „respectat” tradiţia şi…atât. Chestiune de bun simţ şi decenţă, pentru care trebuie să le acordăm tot respectul. Dar cu adevărul etimologic cum rămâne? 
  
Corifeii lexicografiei româneşti 
  
În realitate, dumnealor au preluat, sistematizat şi sintetizat toată zestrea etimologică a dicţionarelor elaborate şi publicate de prestigioşi savanţi ai culturii române cu respectabilă erudiţie în lingvistica românească. Nu şi-au permis să-i comenteze sau să-i contrazică. Cine ar fi putut? De aceea nu-mi permit nici eu decât să fac o sumară prezentare a principalilor „corifei” care au fundamentale contribuţii în lexicografia românească: 
  
• Alex. Treboniu Laurian şi Massim (1873-1877) au elaborat primul dicţionar al limbii române cu 50000 de cuvinte româneşti şi 20000 de cuvinte latine, recomandate pentru îmbogăţirea limbii române culte. A fost aspru criticat, comentat, ridiculizat şi considerat un lamentabil eşec. 
  
• B. P. Hajdeu: a elaborat „Etimologicum Magnum Romaniae”- lucrare prestigioasă în patru volume, însumând peste 1600 de pagini cu descrieri exhaustive pentru fiecare cuvânt (cronologie istorică, zone geografice, de circulaţie în diferite variante, cu exemplificări din literatura populară şi cultă). Un adevărat monument cultural dar extrem de greoi pentru uzul cotidian al masei largi de utilizatori. Doar cercetătorii din unele domenii ale limbii şi literaturii îl pot folosi. Nu a reuşit să redea decât cuvintele de la litera A, până la cuvântul „bărbat”. De câte volume ar fi fost nevoie pentru toate literele? Ca dovadă că o astfel de lucrare depăşeşte posibilităţile unui om, fie el şi Haşdeu. Însă, cred că de la lucrarea lui Haşdeu trebuia să plece autorii DEX-ului, în spiritul acestei monumentale lucrări să fi stabilit toate explicaţiile din DEX. 
  
• Alexandru Philipide: a depus un volum de activitate enorm, dar nu a publicat nici un dicţionar. 
  
• Lazăr Şeineanu: a publicat în 1896 „Dicţionarul universal al limbii române”. Complex, clar şi complet, mai puţin etimologia cuvintelor. Se pare că a fost principala sursă de inspiraţie a autorilor DEX-ului. 
  
• Ovid Densuşianu şi I. Candrea: „Dicţionar etimologic al limbii române. Elemente Latine”(1907-1944) conceput pe baza teoriei latiniste a lui Ovid Densuşianu. 
  
• Sextil Puşcariu: „Dicţionarul limbii române”, publicat în 3 volume şi 3 fascicule între anii1907-1944. 
  
• Alexandru Ciorănescu: „Diccionario Etimologico Rumano” apărut în 1958 la universitatea din La Laguna (Spania) în şapte fascicule , considerat de specialişti „cel mai bun dicţionar etimologic al limbii române”. Autorul l-a tradus şi l-a publicat sub titlul „Dicţionar etimologic al limbii române” la editura Saeculum, Buc. 1981. Ciorănescu afirmă că „limba română are o mare uşurinţă de a forma cuvinte plecând de la onomatopee şi chiar de la simple interjecţii. În ansamblul limbilor romanice numai româna are posibilitatea spontană de a acorda interjecţiei categorie verbală, ba, mai mult, de a-şi îmbogăţi expresivitatea cu unele infixe şi sufixe,practic infinite ca număr” (Prefaţă la dicţionar, pag.10). La fiecare cuvânt redă originea sa cu variantele altor autori de dicţionare etimologice . Tributar al teoriei latiniste, nu reuşeşte să dea explicaţii corecte multor cuvinte, cărora, la multe le atribuie binecunoscuta „origine necunoscută”. Păcat de erudiţia şi efortul autorului de a da explicaţii cât mai corecte şi mai complete. Prea multe explicaţii pe baza unei teorii lingvistice greşite, deşi simte influenţe tracice la originea aşa-ziselor cuvinte cu „origine necunoscută” (ex. etimologia cuvântului „balaur”). 
  
• 
  
Capcana teoriei latiniste 
  
Cu tot respectul pentru erudiţia iluştrilor savanţi, trebuie să constat că au căzut în capcana teoriei latiniste a limbii române, determinată de asemănarea cuvintelor româneşti cu cele latine, precum şi de falsa idee că limba geto-dacilor a dispărut complet după cucerirea Daciei. Din această cauză, la celelalte cuvinte care nu aveau corespondent în limba latină, toţi autorii dicţionarelor etimologice au căutat origini în alte limbi şi le-au „găsit” fie în limba slavă, fie din limba popoarelor care au avut contacte cu populaţiile de pe teritoriul românesc, fie în limba albaneză (conform teoriei lui Ov. Densuşianu), fie alte origini ciudate. Care este adevărul? Ce să cred? 
  
Să încerc o incursiune în etimologia cuvintelor „explicate” în DEX. 
  
7. Slalom printre etimologiile DEX-ULUI 
  
Dicţionarul Explicativ al Limbii Române (DEX), editat de Academia Română şi-a asumat şi responsabilitatea „explicării” originii cuvintelor româneşti. Am văzut în capitolul precedent, că la cuvinte care nu aveau corespondent în limba latină, toţi autorii dicţionarelor etimologice au căutat origini în alte limbi şi le-au atribuit fie în limba slavă, fie din limba popoarelor care au avut contacte cu populaţiile de pe teritoriul românesc. 
  
Oare, ce voi găsi în DEX referitor la originea cuvintelor româneşti? Să vedem! 
  
Limba „CARCALETE” 
  
În DEX se observă următoarele: 
  
• majoritatea cuvintelor provin din limba latină; 
  
• o mare parte din cuvinte au originea din limba franceză, (neologisme), sau din latină şi franceză (cum vine asta?) adică au „dublă provenienţă”, fără a se explica modul de formare din cele două surse; 
  
• altor cuvinte li s-a găsit originea în limba slavă. Destul de multe! 
  
• multe cuvinte (considerate neologisme la vremea apariţiei lor în limba română) au originea în limba germană sau engleză şi câteva în limba italiană; 
  
• la foarte multe cuvinte li s-au „găsit” origini în limbile neamurilor vecine: maghiari, bulgari, sârbi, croaţi, ruşi, ucraineni, slovaci, turci, greci şi nu în ultimul rând, albanezi. 
  
Originea cuvintelor din limba albanezilor nu se bazează pe eventuale contacte dintre albanezi şi români pentru că istoria nu a consemnat masive migraţii ale albanezilor pe teritoriul nostru sau invers, ci pe teoria mai sus menţionată a lui Ov. Densuşianu. Dacă limba română s-a format în Moesia, nimeni nu explică în ce condiţii istorice a ajuns pe teritoriile româneşti. Însă autorii DEX-ului au ţinut cont de această teorie. Adică, ei au preluat etimologiile din vechile dicţionare, fără alte comentarii. 
  
• Mai există o categorie de cuvinte destul de mare (probabil peste o mie) care au ORIGINE NECUNOSCUTĂ. Cum, adică, necunoscută? Este posibil ca autorii să le fi căutat în toate limbile pământului. Dacă nu le-au găsit măcar nişte cuvinte cât de cât asemănătoare, atunci, ce şi-au spus: astea…au originea necunoscută! Ca să vezi! Nu au acceptat să le spună că au originea în limba geto-dacilor, pentru că, nu-i aşa, limba ăstora dispăruse ă-hăă! demult. Răspunsul domniilor lor este foarte pertinent, doar sunt oameni de ştiinţă. Dacă nu există dovezi „ştiinţifice”, epigrafice sau texte scrise, înseamnă că această limbă nu a existat, sau a dispărut. Şi dacă a dispărut, evident că este… necunoscută. Concluzia? Românii vorbesc o limbă „carcalete”, formată din cuvinte „auzite” pe la toate neamurile care i-au „călcat”, precum şi nişte cuvinte pe care, nu ştim unde le-au auzit. Nimic de la strămoşii lor geto-daci, nimic creat de ei. 
  
Încerc să-mi explic, cum a fost posibilă o astfel de concluzie? Adică, după retragerea aureliană, geto-dacii rămaşi pe teritoriile părăsite de romani, vorbeau numai limba latină, un fel de latină de baltă, pentru că uitaseră complet limba lor vorbită de câteva mii de ani în urmă…Mira-m-aş! Apoi, în câteva secole şi-au îmbogăţit lexicul cu multe cuvinte auzite de la barbarii care au năvălit peste ei. I-auzi! I-au „călcat” slavii, bulgarii, mai târziu grecii, apoi turcii, ruşii, ucrainenii, mă rog, toate neamurile vecine. Şi toţi i-au învăţat cum se spune la aia, la ailalta, iar ei, şcolărei cuminţi, au învăţat tot ce li s-a spus şi au încropit, acolo, de-o limbă românească. Trebuie să le mulţumim din inimă „călcătorilor” pământului românesc. Apoi, au mai învăţat alte cuvinte şi cu ocazia comerţului făcut cu respectivii barbari şi urmaşii lor. Dar cel mai mult, românaşii noştri şi-au îmbogăţit limba când şi-au trimis odraslele la Paris, de unde tinerii studioşi s-au întors cu recolte bogate de neologisme, adevărate „pietre rare” pe care le-au agăţat la gâtul limbii române. Şi astăzi zestrea limbii române creşte văzând cu…urechiile (şi ochii), alte „pietre rare” fiind aruncate pe câmpiile ţării, de data asta americane (adică, englezeşti). Aşa să fi fost? Evident că Ov. Densuşianu et. comp. mă contrazice cu dispreţ savant. Mai ales profesorul G.Ivănescu cu a sa „Istorie a limbii române” în care afirmă că geto-dacii, după retragerea aureliană, au vorbit numai latina populară pe care au transmis-o şi dacilor liberi din celelalte regiuni care nu fuseseră ocupate de romani. Atunci, când i-au auzit pe fraţii lor (care trăiseră sub ocupaţie romană) ce limbă frumoasă vorbeau au renunţat şi ei la limba lor strămoşească şi au început cu toţi să vorbească numai latineşte. Că era de bon ton. Ca acum când este de bon ton să vorbeşti englezeşte. Ce dacă este de baltă? Parcă latina strămoşilor noştri nu o fi fost tot de baltă? 
  
Dar eu tot nu m-am lămurit cum au intrat cuvintele străine în limba noastră. 
  
Referinţă Bibliografică:
LIMBA ROMÂNILOR -3 / Năstase Marin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1397, Anul IV, 28 octombrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Năstase Marin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Năstase Marin
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!