Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   


Autor: Năstase Marin         Publicat în: Ediţia nr. 1382 din 13 octombrie 2014        Toate Articolele Autorului

Cele trei aure ale bisericii Trei Ierarhi
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Cele trei aure ale bisericii „Trei Ierarhi”


Încă din anii de şcoală ştiam că mânăstirea „Trei Ierarhi” din Iaşi a fost ctitorită de domnitorul Vasile Lupu în anul 1639 şi sfinţită de mitropolitul Varlaam, considerată unul dintre cele mai frumoase monumente de artă feudală din ţara noastră. Prin anii 70 şi 80, când activitatea profesională mi-a purtat paşii prin Iaşi, mi-am dorit să văd renumita mănăstire. Am găsit-o în vechiul centru din strada Ştefan cel Mare, deşi, din complexul mânăstiresc mai rămăsese doar biserica şi sala gotică, ultima transformată în muzeu. Acolo am aflat că din acel complex mai făcuseră parte: trapeza (sala de mese), casele egumenice, clopotniţa şi tiparniţa, toate dispărute în timp.

Când am privit-o din exterior, biserica m-a fascinat cu misterioasa ei broderie de piatră. Atunci am simţit că tocmai acele rafinate ornamentaţii, cu bogăţia lor de forme, executate cu multă fantezie şi precizie, dau strălucire bisericii. Pe măsură ce mă-nvârteam în jurul ei eram uluit de frumuseţea sa misterioasă. În extazul meu artistic, am considerat-o Taj Mahal-ul românesc, deşi nu observasem nici un reper de similitudine între ele.

Pe toată suprafaţa zidurilor (inclusiv turlele) sunt treizeci de rânduri orizontale, cu elemente decorative identice, care se repetă pe un rând, dar fiecare rând are altfel de element. Ornamentele sculptate în relief sunt formate din împletituri de motive geometrice, florale şi combinaţii ale acestora, cu zig-zaguri, lanţuri de cercuri sau pătrate, motivul şarpelui şi alte diverse împletituri, semnificând diferite simboluri, greu de explicat. Probabil că acele simboluri le-a ştiut doar artistul care le-a creat, lăsând privitorii să pătrundă în semnificaţia lor, ghicindu-le sensurile şi înţelesurile. Şi poate tocmai în asta constă frumuseţea magică a splendidelor ornamentaţii.

Faptul că fiecare rând avea alt motiv ornamental, ansamblul lor mă copleşise, iar imaginaţia îmi ridicase sufletul în sferele înalte ale extazului artistic. Aşa am simţit atunci.

M-a încântat brâul torsadă din trei lanţuri de piatră răsucite, cu îndoituri la distanţe egale , aplicat pe o bandă de marmură cenuşie, pe care sunt incizate alte ornamente cu vagi urme de aur. Firidele de deasupra brâului torsadă, încadrate în colonete subţiate la mijloc, au sculptat „arborele vieţii”, cu frunze şi flori frumos stilizate. În urmă cu doi ani văzusem la Muzeul de Artă al României, vechi odoare bisericeşti, învelitori mortuare şi costume de doamne şi domniţe. M-a frapat asemănarea dintre motivele broderiilor acelor obiecte şi „broderia” de piatră de pe zidurile bisericii. Să fi avut, oare, aceleaşi semnificaţii? Oricum, simbolurile de pe broderia de piatră dau profunzime şi unicitate superbului monument de artă. Oare cum vor fi arătat când erau poleite cu aur? Am aflat dintr-un studiu istoric al lui N. Grigoraş despre biserica Trei Ierarhi, în care a redat relatarea călătorului turc Evlia Celebi, care a văzut-o în anl 1659: „Pietrele ei de marmură poleită strălucesc şi scânteie, de parcă ar fi frunze desenate de pe un pergament iluminat”… „Asemenea zugrăveli împodobite, numai la Atena, oraşul filozofilor şi bărbaţilor de stat, în templul divinului Platon, dacă mai găseşti…”

Când am intrat în biserică m-a impresionat bogăţia decoraţiilor bine proporţionate şi armonizate cu elementele arhitecturale. În pereţii laterali ai pronaosului sunt nişele sepulcrale(destinate mormintelor), câte două pe fiecare parte. Fiecare nişă este decorată cu două colonete sculptate şi cu un brâu aurit. Lespezile de mormânt, din marmură neagră, sunt decorate cu ornamente incizate. Dar nu am văzut nicio pictură. În schimb, când am vizitat sala gotică, am văzut acolo nişte fragmente de picturi: un admirabil portret al lui Vasile Lupu, portretul soţiei sale Tudosca, ale fiilor săi Ioan şi Ştefăniţă şi al fiicei sale, domniţa Ruxanda. S-au mai păstrat nişte capete de sfinţi şi îngeri, zugrăvite în medalion, având aureole florale în relief. Ansamblurile picturale originale trebuie să fi fost deosebit de frumoase. Mi s-a spus că unele picturi au fost duse la Muzeul Naţional al României.

Nu am văzut obiecte de cult şi odoare bisericeşti. Mi s-a spus că au fost furate în urma atâtor jafuri, iar ce a mai scăpat fuseseră duse la Muzeul Naţional. În această privinţă, merită menţionată altă relatare a călătorului turc Evlia Celebi: „Poarta de apus care dă spre tinda bisericii…este o poartă ale cărei canaturi sunt lucrate în sidef curat, cu fire şi solzi de argint şi cu o frumoasă argintărie în relief, cu înflorituri negre…Este de necalculat preţul cădelniţelor împodobite cu pietre rare şi fel de fel de cruci

lucrate cu artă.” Turcul…de, cu preţăluiala! Am închis ochii şi le-am admirat frumuseţea…Doamne, de câte comori am fost jefuiţi!..Dar biserica strălucea în sufletul meu şi fără acele comori, fără picturi şi fără aurul scurs de pe ziduri.

A doua oară când am vizitat-o, am simţit că mă tulbura cu „ceva” ciudat, misterios. Motivele sculpturale de pe ziduri, înnegrite, cu o patină de cenuşă şi vagi urme aurii îmi sugerau că acea aură de frumuseţe mai avea „ceva” care-i mărea strălucirea. Că acel „ceva” izvora din alte planuri de valori. Am căutat să desluşesc acel „ceva” simţit şi am intuit că acele nuanţe de strălucire sesizate de sufletul meu sunt date de trei „aure” distincte pe care nu le descoperisem iniţial.


Aura SPIRITUALĂ

În eseul online „Locuri sacre”, D. Ionescu scrie că această biserică are un puternic câmp energetic de natură sacră, determinat de mai mulţi factori:

-moaştele Cuvioasei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, care au fost aduse aici de domnitorul Vasile Lupu în anul 1641 şi păstrate în biserică până în anul 1889, când au fost depuse în Catedrala Mitropolitană a Moldovei, din vecinătate. Este cel mai important factor;

-în anul1642 au venit aici principalii ierarhi ai ortodoxiei din cele trei ramuri, greacă, slavonă şi română, care au participat la Sinodul interortodox de la Iaşi;

-în anul 1645 aici a fost uns patriarhul Paisie al Ierusalimului, fost stareţ la mânăstirea Galata;

-în timpul administraţiei călugărilor greci, aici au venit d la Constantinopole şi din Orientul cultural grec, renumiţi profesori, care au predat, s-au rugat şi au slujit în biserica mânăstirii;

-nu în ultimul rând, aici a ţinut slujbe şi s-a rugat mitropolitul Varlaam.

Moaştele Cuvioasei Parascheva, dar şi rugăciunile celor menţionaţi, care s-au dovedit „cu inima curată” (cum spunea sfânta), au atras deasupra acestei biserici vibraţiile sacre, care au apărat-o de atâtea forţe necurate ce au încercat să o distrugă. Rezultă că încleştarea dintre turbatele forţe întunecate şi luminoasa energie divină, atrasă de această biserică, a influenţat şi determinat, atât destinul bisericii, cât şi destinele celor implicaţi. Încleştare care a determinat acea ciudată şi dramatică împletire a lor. Or, tocmai această intensă energie divină, care a plutit şi pluteşte deasupra bisericii, începând cu anul 1641 şi până în prezent reprezintă strălucitoarea sa AURĂ SPIRITUALĂ protectoare, pe care, de-a lungul veacurilor, mulţi au vrut (şi vor încă) s-o stingă.


Aura CULTURALĂ

Acolo, în muzeul din sala gotică, am aflat că mânăstirea „Trei Ierarhi” a fost un important leagăn de cultură românească, unde a înmugurit limba română, sub îngrijirea acelui harnic grădinar, care a fost mitropolitul Varlaam. Aici, el a instalat în 1640 o tipografie, unde a tipărit câteva cărţi. Cărţile tipărite de el reprezintă acei „muguri de lumină” ai aurei culturale, dintre care remarcăm:

--„Cartea românească de învăţătură”, cunoscută şi sub denumirea de „Cazania lui Varlaam”, bogat ilustrată cu scene specifice din viaţa Moldovei;

--câteva cărţi bisericeşti, în care străluceşte credinţa ortodoxă a românilor;

--volumul intitulat „Pravila lui Vasile Lupu”, cuprinzând legile şi rânduielile juridice din „obiceiul pământului”, adică acele legi şi rânduieli juridice alcătuite de pelasgi, strămoşii dacilor, numite „legile Belagine”, transmise de mii de ani prin cântec şi viu grai, din generaţie în generaţie. Acest volum a circulat şi s-a aplicat multă vreme, atât în Moldova cât şi în Ţara Românească.

- După tipărirea Pravilei, activitatea tipografiei s-a stins. Poate a căzut pradă incendiului şi distrugerilor provocate de cazaci şi tătari la 1650. Constantin Gane precizează în vol. „Trecute vieţi de doamne şi domniţe” că acest fapt l-a supărat mult pe mitropolitul Varlaam şi l-a determinat să-l mustre pe domnitorul Vasile Lupu că n-a fost în stare să apere Moldova de nelegiuirile năvălitorilor. Oricum, distrugerea tipografiei, primită de la mitroolitul Kievului, Petru Movilă, l-a descurajat pe inimosul mitropolit, văzând cum se sting luminile aprinse de el într-o instituţie unde ardea focul sufletului românesc, întreţinut de cuvintele neamului nostru.

- Constantin Gane relatează că mitropolitul s-a străduit să aprindă aici şi focul învăţământului

-românesc. L-a sfătuit pe Vasile Lupu să înfiinţeze o şcoală superioară, care a funcţionat aproape cincisprezece ani. Se presupune că dintre elevii acelei şcoli au făcut parte străluciţii Nicolae Milescu şi mitropolitul Dosoftei.

- Stinsă aşa devreme, tradiţia învăţământului românesc de aici a fost reluată abia în anul1824, de către domnitorul Ioniţă Sandu Sturza, la cererea lui Gh. Asachi şi Veniamin Costachi. Flacăra asta a limbii române, reaprinsă aici, a strălucit la înfiinţatul „Institut Vasilian”(1831) şi la „Şcoala Preparandală” pentru pregătirea învăţătorilor(1851). Se cuvine să reţinem că tot aici au lăsat urme luminoase personalităţi strălucite ca: directorul Titu Maiorescu(1863), profesorii B.P.Haşdeu, Gr. Cobălcescu, V.A.Urechia, Th. Burada, ale elevului Ion Creangă şi, nu în ultimul rând, a revizorului şcolar Mihail Eminescu. De altfel, marele poet a locuit aici o vreme, la mânăstirea Trei Ierarhi.

- Rezultă că AICI a fost vatra unde a ars focul limbii române moderne, de unde s-a aprins flacăra învăţământului ştiinţific, de la cursurile Academiei Mihăilene.

- Aş fi vrut, poate, ca în acest loc să găsesc un panou memorial, cu numele celor care i-au dat strălucire, pentru a nu se uita că aici a fost leagănul cultural al Moldovei. Să ne mulţumim cu statuia lui Eminescu ridicată în această incintă în anul 1997, care dă suficientă strălucire aurei CULTURALE a mânăstirii Trei Ierarhi.

Aura ISTORICĂ

În acele vremuri, biserica a suferit mai multe distrugeri şi incendieri. Pentru că atunci s-au petrecut mai multe evenimente grave, care au marcat destinul bisericii. La rândul lor, persoanele care au determinat acele evenimente istorice au avut destinele împletite cu destinul bisericii, destine influenţate de faptele lor.
În anul 1650, tătarii şi cazacii au incendiat zidurile bisericii, poleite cu aur, au jefuit mânăstirea şi au distrus tiparniţa mitropolitului Varlaam. Această faptă nesăbuită a fost cauzată de o tulburătoare poveste de iubire.
Domniţa Ruxanda, fiica domnitorului Vasile Lupu, a fost deosebit de frumoasă, inteligentă, cultivată şi bine educată de mama sa vitregă, circaziana Ecaterina. Ameţise cu frumuseţea ei mulţi prinţi, pe care i-a refuzat. Printre cei refuzaţi a fost şi prinţul polonez Dimitrie Wiszowiecki, sosit incognito la curtea lui Vasile Lupu, cu gândul s-o cucerească doar cu farmecele sale bărbăteşti. Iniţial respins, când şi-a dezvăluit identitatea, domniţa s-a supărat pe el mai rău şi i-a respins categoric iubirea. Orgoliosul prinţ nu i-a iertat toată viaţa amarnica jignire. Ambiţiosul tată al domniţei a vrut s-o căsătorească „politic”, însă încercările sale au eşuat, din cauza sinuoaselor împrejurări în care au evoluat evenimentele. În timp ce Vasile Lupu îşi făurea planuri măreţe cu măritişul fiicei sale, trăgând firele atâtor intrigi pentru realizarea lor, Bogdan Hmelniţchi, hatmanul cazacilor zaporojeni din Ucraina, a dorit ca frumoasa domniţă să fie mireasa fiului său, Timuş Hmelniţchi. Vasile Lupu l-a refuzat categoric pe hatman, pentru că nu corespundea ambiţiilor sale politice. Gestul lui l-a supărat rău de tot pe orgoliosul hatman, care i-a „promis” că va trimite în Moldova „o sută de mii de nuntaşi”, ca să… „peţească mireasa”. Şi…s-a ţinut de cuvânt. În 1650 l-a trimis pe fiul său Timuş cu o numeroasă armată de cazaci şi tătari, din faţa căreia Vasile Lupu a fugit cu întreaga sa curte. Negăsindu-şi „mireasa”, furiosul „mire” a trecut prin foc şi sabie tot Iaşul. În consecinţă şi biserica Trei Ierarhi, care a fost jefuită şi incendiată.
Cuminţit de acest nefericit eveniment, Vasile Lupu a „acceptat” căsătoria fiicei sale cu „barbarul” Timuş Hmelniţchi. Iar domniţa…l-a acceptat cu mult drag pe mirele „dăruit” de soartă, însă a trăit fericită cu acest soţ iubit doar o jumătate de an. Pentru că Timuş a plecat cu oastea, chemat de „tata socru” să-l ajute în interminabilele sale războaie cu Matei Basarab şi Gheorghe Ştefan, ultimul dorind să-l pedepsească şi să-l detroneze, întrucât îi necinstise nevasta şi casa. Timuş a fost implicat şi târât în toate acele aventuri nedorite ale lui tata socru, săvârşind multe nelegiuiri. Astfel, a participat la jefuirea mormintelor domneşti de la mânăstirea Putna, căreia i-au luat şi acoperişul de plumb, din care au făcut gloanţe. Faptă oribilă, pomenită de Neculce în „O samă de cuvinte”: „Vasile Vodă …au greşit în faţa lui Dumnezeu că i s-a întunecat mintea spre lăcomie, de au stricat
mănăstirea Putna,gândind că va găsi bani şi n-au găsit”. Timuş a fost omorât în cetatea Sucevei chiar de prinţul polonez refuzat de domniţa Ruxanda, iar Vasile Lupu a fost înlăturat de la domnie de Gheorghe Ştefan.
Rămasă văduvă, nefericita Ruxanda l-a refuzat a doua oară pe ucigaşul soţului său şi a respins mulţi alţi nobili şi prinţi, nedorind să se mai căsătorească. A dus în continuare o viaţă zbuciumată şi a sfârşit dramatic în anul1687, decapitată de un nobil polonez, pe pragul mânăstirii Neamţ, după ce a fost jefuită de bani şi bijuterii. În acelaşi an când a fost omorâtă domniţa Ruxanda, biserica Trei Ierarhi a fost din nou jefuită şi incendiată, de data asta de oştile regelui polonez Ioan Sobieschi.
Biserica a mai fost distrusă şi de alte patru cutremure ce au avut loc între anii 1700-1800. Apoi, în urma unui alt incendiu din 1827, i-a ars şi acoperişul. Astfel, cu trecerea timpului, deteriorarea i s-a accentuat. După secularizare, domnitorul Alex. Ioan Cuza a dispus restaurarea ei, prost executată şi finalizată. În această situaţie, regele Carol I a adus din Franţa în anul 1898, pe arhitectul Lecomte du Nouy, care a refăcut biserica din temelii, dându-i frumoasa înfăţişare de astăzi. Însă, la restaurare, în urma unor ciudate decizii, au fost înlăturate lespezile de mormânt (probabil sparte) şi au fost scoase din morminte osemintele, resturile de îmbrăcăminte, bijuteriile şi obiectele funerare, care au fost aruncate pe malurile Bahluiului. Aşa au dispărut rămăşiţele pământeşti ale lui Vasile Lupu, ale soţiei sale Tudosca şi ale fiilor săi Ştefan şi Ioan, toţi înmormântaţi în nişele sepulcrale din biserică. Mintea mea refuză să înţeleagă acele fapte, dar aşa s-a întâmplat.
În anul 1935, la insistenţele lui Nicolae Iorga, au fost aduse din Rusia osemintele domnitorului Dimitrie Cantemir şi depuse în nişa unde fusese înmormântat Vasile Lupu. În nişa alăturată, deasupra pietrei funerare, a fost depus sicriul de stejar cu osemintele domnitorului Alex. Ioan Cuza. Corpul neînsufleţit al domnitorului, după ce a fost adus din străinătate şi plimbat prin toată ţara, a fost înmormântat la Ruginoasa. Apoi, sicriul său a fost deshumat şi adus aici pentru odihnă veşnică (în sfârşit!...).
Aşa s-au scurs în destinul bisericii Trei Ierarhi atâtea destine omeneşti, prin acele dramatice întâmplări şi misterioase împrejurări, încărcate de patimi şi păcate omeneşti, care întunecă şi luminează strania sa aură ISTORICĂ.
………………………………………………………………………………………………………...
Cu un vălmăşag de sentimente ciudate mă gândesc acum la starea actuală a bisericii. În ultimii ani, ornamentele exterioare ale zidurilor s-au deteriorat din ce în ce mai mult, fapt ce a determinat factorii decidenţi să ia măsuri de refacerea lor. De aceea, biserica a fost încorsetată cu nişte schele care „promiteau” că-i vor reda strălucirea de altădată. Se pare că respectivele schele au înţepenit în clisa Timpului. Poate se vor fi înlăturat, dar acea strălucire iniţială…nu ştiu dacă va mai avea vreodată…Asta e! Până în prezent biserica nu mai este deschisă publicului. Probabil că se lucrează la refacerea picturii şi întărirea zidurilor, ameninţate de a fi luate la vale…Sper ca specialiştii să-i asigure stabilitatea necesară dăinuirii frumuseţilor sale şi prin veacurile următoare. Poate, Sfânta Vineri să le ajute în demersul lor… Poate că va lumina şi mintea conducătorilor ţării şi-i va face să decidă poleirea cu aur a bisericii, ca să strălucească la fel ca la început. Măcar să se răscumpere nedreptatea făcută domnitorului Vasile Lupu şi membrilor familiei sale , cărora li s-au împrăştiat oasele în neantul istoriei. Să se liniştească şi sufletele lor.
Năstase MARIN
(Din ciclul „Ţara din suflet”)
 
Referinţă Bibliografică:
Cele trei aure ale bisericii Trei Ierarhi / Năstase Marin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1382, Anul IV, 13 octombrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Năstase Marin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Năstase Marin
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!