Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Năstase Marin         Publicat în: Ediţia nr. 1381 din 12 octombrie 2014        Toate Articolele Autorului

Ultimul fragment din nuvela
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Atingerea ta era. Silvia plângea cu hohote. Gigi a luat-o în braţe şi a mângâiat-o:  

-Hai, mă, Silvica! De ce ne certăm noi ca proştii? Au făcut şi ei ce-au putut.  

-Cine a început, Gigi? Nu m-ai luat tu, cu ăla din vis?  

-Dacă nu vrei să-mi spui! Cine e, dom’le, omul din vis?  

-Nu ţi-am spus? Dacă nu eşti atent...Hai să-ţi spun tot visul! Şi Silvia deveni iarăşi veselă, vorbind şoptit, cu un aer misterios:  

-Se făcea că mă atacau tot ăia de la televizor(e vinovată, vinovată!).Toţi alergau după mine:mustăcioşi, pletoşi, chelioşi, burtoşi...Dar acum nu mai eram în labirint, ci pe o câmpie mare, însorită. Alergam să nu mă ajungă. Şi ai apărut tu, călare pe un cal alb, înaripat. Deşi erai desculţ şi în pijama, aveai un paloş, ca un fulger. Când îi loveai în cap se transformau în pisoiaşi care miorlăiau jalnic. Eu am început să râd...să râd...După ce ai terminat cu ei, ai coborât de pe cal, ai aruncat paloşul în iarbă şi te-ai apropiat de mine, zâmbind. Mi-ai mângâiat părul, gâtul, pieptul...tot corpul. Şi mi-ai dat jos cămaşa asta. delicată...mâna ta era ca un fulg...respiraţia, de foc...sărutările tale mă electrizau. Cum mai sărutai!..ochii...gâtul...umerii...sânii...coapsele...picioarele...tălpile...Ah! Şi acum mă trec fiorii...Iar tu, aveai un corp strălucitor. Deşi în pijama, parcă erai un zeu...Însă,”jucărelul” îl aveai ca al tău... Cel real. Ca atunci când vii la mine înfierbântat. Şi...Când ai început..Dar, în vis, Gigi, nu te repezeai cum faci tu de obicei. Aveai mişcări lente, dar ferme, mă! Puternice!..Ai înţeles, mă, ai înţeles?  

Gigi, care ascultase cu gura căscată, a exclamat:  

-Cu visul ăsta al tău mi-ai făcut o poftă...Şi întinse mâinile, dar Silvia l-a refuzat:  

-Lasă-mă în pace! Nu mă atinge! Eu am terminat în vis. Nu mai am nevoie!  

Gigi îi puse mâna pe sâni. Silvia iar îl repezi:  

-Ia mâna asta grea de pe mine! Parcă este o lopată cu nisip.  

Gigi se încruntă. Luă mâna de pe sânii ei şi încercă s-o cuprindă de mijloc. Silvia iar se opuse:  

-Ţi-am spus să mă laşi în pace! Acum vrei să mă violezi? Atâta ştii, să mă violezi.  

-Cum te violez?  

-Păi, te repezi în mine şi mă sfredeleşti ca turbatul. Mă forezi cu sonda aia de parcă vrei să scoţi ţiţei din mine.  

-Uite cine vorbeşte! Dar, tu..nu te repezi? Ai uitat? Acum faci mofturi?  

-Nu, Ţicuşor, însă...este ora unu noaptea. Mister Ornic rânjeşte la noi. Şi mâine...adică astăzi, trebuie să ne sculăm la şase.  

Domnul Gigi ridică tonul, sculându-se în genunchi:  

-Nu, cucoană, nu! Sunt om însurat! Am eu poftă acum, acum o facem! Aici nu dormi într-un pat oarecare! Eşti în patul conjugal cu bărbatul tău şi trebuie să te conjugi cu el, nu cu omul...din vis.  

Silvia se ridică şi ea: uite că nu vreau, domnule, nu vreau, dacă mă iei dumneata cu patul conjugal! Acum, la ora asta, eu vreau să dorm, nu să mă conjug!  

-Eşti sătulă? Ţi-a dat bine ăla din vis!  

-Mi-a dat. Şi sunt mulţumită. Acum vreau să dorm.  

Silvia îi întoarse spatele şi se culcă.Gigi se trânteşte şi el, pufnind:  

-Dacă sunt prost şi ascult balivernele cu visul...Cănd spun eu că mă înşeli, sigur mă înşeli! Doamna e sătulă. Deşi s-a fandosit că...Ţicuţor, că hai, că...să vezi...Şi îmi îndrugă povestea cu omul din vis. Iar eu....ca boul...ascult...Vreau şi eu să fac ceva...lasă, puiule, că ai făcut în vis! Dacă sunt bou...  

Uite-aşa s-a enervat şi a ţipat amarnic:  

-Asta e, cucoană! Mă în-şeli! Mă duci cu chihlimbarul şi pe urmă îmi spui poveşti. Iar eu înnebunesc lângă tine! Auzi? Înnebunesc!  

-Iar eu vreau să dorm!a mormăit Silvia, cu nasul în pernă. Gigi a ţipat şi mai tare:  

-Nu mă înnebuni, cucoană, că sunt în stare de orice!  

Nervoasă, Silvia s-a ridicat din pat:  

-Dacă nu mă laşi să dorm, îmi iau perna şi plec din patul ăsta...conjugal.  

-Şi eu ce să fac aici? Să înnebunesc ?  

-N-ai, decât!  

Silvia şi-a luat perna şi a plecat în sufragerie. S-a trântit pe canapea şi a izbucnit în plâns. Plânge…  

plânge…de mi se rupe sufletul, când o văd cum se zbuciumă. Aş fi vrut să mă transform în ceva...în cineva...care să-i aline durerea. Nu puteam face absolut nimic. Îmi spuneam: cât de fragilă este fericirea! Ca un bibelou. Dacă, din neatenţie, o loveşti cu cotul, cade şi se face ţăndări. Apoi, le aduni...le lipeşti cu puţină soluţie de Înţelegere şi zici că...e gata...Însă, iar eşti neatent, iar dai cu cotul şi, ciobita fericire...iar se sparge. Degeaba mai cauţi în borcanul Căsniciei niscaiva picături de Iubire ca să lipeşti cioburile. Sunt prea multe şi mărunte.De fapt, nu ne dăm seama că asta facem mereu: spargem şi lipim cioburi de iubire. Şi ne consolăm că...aşa ne iubim noi. Dacă am fi puţin mai atenţi...  

Cum reflectam aşa, apare şi domnul Gigi, pâş-pâş, cu perna şi cearşaful după el :  

-Mă, Silvico, mă! De ce mă chinuieşti, mă?  

-Dar, tu, de ce mă chinuieşti, mă?  

-Hai, mă fetiţo, să nu ne mai chinuim ca proştii, mă!  

-Hai, mă Gigi, hai! Dar, de ce nu mă crezi, mă?  

Gigi, înfăşurat în cearşaf, s-a ghemuit pe canapea lângă Silvia.  

-De, mă fato...m-ai răvăşit cu ăla din vis.Uite, aici mă roade! Ca un vierme. De ce nu vrei să-mi spui cine a fost omul din vis?  

-Nu ţi-am spus, mă, Gigi? Jur pe lumina ochilor mei! Pe părinţii mei! Să mă bată Dumnezeu, dacă omul din vis nu ai fost tu! Nu mă crezi ? Ce se-ntâmplă ? s-a încruntat îngrijorată, Silvia.  

-Ştii...la servici...discutăm între noi,colegii şi...mulţi spun că atunci când fac dragoste cu soţiile se gândesc la alte femei.  

-I-auzi! se miră Silvia.  

-Uite, o colegă îmi spunea că, atunci când face dragoste cu soţul ei, se gândeşte la alt bărbat ca să simtă şi ea plăcere.  

-Curva!..Ţi-a spus ea aşa ceva şi tu ai ascultat-o? N-ai înţeles că, ăla, altcineva, erai tu? Bătea şeaua...  

-Lasă prostiile, că este femeie serioasă! Şi prietenii mei, tot aşa spuneau, că se gândesc la altele când sunt cu nevestele.  

-Aha! De aceea domnul Mircea e în stare să mă soarbă cu totul când mă întâlneşte singură. Îmi face apropouri şi zice că glumeşte. Nemernicul!  

-Hai, mă, că am stat de vorbă şi cu alţii care nu te cunosc şi tot aşa spuneau. Oamenii sunt sinceri, nu ca tine.  

-Mă, voi numai asta faceţi la servici? Când vii acasă îmi spui că eşti frânt.  

-Hai, mă, că nu-i aşa! Muncim pe rupte.  

-Ia, stai! Nu cumva şi tu? Când...te repezi în mine, la cine te gândeşti?  

-Hai, mă! Eu...nu...  

-Hai, hai! Dacă i-ai dat drumul, spune tot! Că nu vei fi tu o excepţie, când toţi recunosc sincer ce fac.  

-Vrei să spui că tu eşti o excepţie?  

-Dacă tu eşti sincer, voi fi şi eu sinceră, din moment ce am ajuns până aici. Hai!  

-Spune tu întâi, cine a fost omul din vis?  

-Eu ţi-am spus.  

-Ştii, ce ?Nu fi şmecheră cu mine, că nu ţine! Dacă îmi spui cu cine ai făcut dragoste în vis, îţi spun şi eu la cine mă gândesc când facem dragoste.  

Silvia simţi că se sufocă. Respira greu. O simţeam că vrea să urle, să muşte, să ţipe. Să spargă ceva. Şi,  

totuşi, nu reacţionă în niciun fel. Era total inertă şi mută. Îngrijorat, Gigi o întrebă:  

-De ce taci ? Nu spui nimic?  

-Ba, da! spuse calm Silvia. Îţi spun şi eu. Jur să-ţi spun adevărul, dar să-mi spui tu primul, că eu nu pot în acest moment. Trebuie să-mi fac curaj. Până atunci, începe tu!  

-Bine. Dar...să nu te superi! Că nici eu nu am să mă supăr dacă-mi spui adevărul.  

-Hai, odată! îl repezi Silvia.Mor de curiozitate!  

-Află, draga mea, că atunci când facem dragoste, mă gândesc la...  

-E frumoasă? Nu-mi spune! Lasă-mă să ghicesc!  

-Ghiceşte!  

-E şefa? Că ea, uscătura naibii, se fâţâie în jurul tău când vii pe la mine, la servici. Ce se mai hlizeşte!..Ce-şi mai pune fusele alea, unul peste altul şi îşi ridică peticul ăla de fustă cât mai sus...Iar, tu? Beleşti ochii-n fundul ei, nemernicule! Ce, crezi că n-am observat? Stau ca proasta şi mă uit la voi...Nu zic nimic, pentru că...de, este şefa! Că-mi vine atunci să-ţi arunc cu pixul în ochi şi ei cu dosarul în fundul ăla gol. Sau...dacă nu e ea, atunci cine? Strâmba aia de Maricica? Mereu se agaţă de gâtul tău, ca fasolea de arac. Ce aş rupe eu un arac pe labele ei! Îşi închipuie că sunt o bleagă.  

-A fost vorba că nu te superi.  

-Nu mă supăr, nu mă supăr, spune! Stai,să ghicesc! Nu cumva e Luminiţa lui Mircea? Că săptămâna trecută, la plajă, s-a făcut că i s-a rupt breteaua de la sutien şi a rămas cu ţâţele goale în faţa ta. Mă mir că nu i s-a rupt şi elasticul de la chiloţi. Mai şi râdea ca vaca, în loc să se acopere. Parcă eu nu am sâni! Şi...boul ăla de bărbat-so, râdea şi el ca un tâmpit.  

-Ai terminat? Dacă te superi, nu-ţi mai spun!  

-Hai, Gigi! Uite, nu mă supăr deloc. Nu mai zic nimic.Ascult.  

-Este o femeie de la noi de la servici.  

-Toanta de mine! Trebuia să-mi închipui!  

-A fost vorba că taci.  

-Bine...tac!  

-Acum, câteva luni, mergeam la birou cu nişte acte. Când, pe hol, femeia de serviciu spăla de zor. Aplecată...cu fundul ridicat...în mişcare...N-am observat-o şi m-am lovit de fundul ei. Ştii? Mă atinsese exact acolo...între picioare. Mi-a zâmbit şi mi-a spus jenată: scuzaţi, domnul Gigi!Ei, de-atunci, de fiecare dată, am în faţă numai fundul ei. Pur şi simplu mă înfurie, mă înnebuneşte.  

Silvia a amuţit. După un timp, cu vocea sugrumată, a murmurat:  

-Cum...e?  

-Cum, cum e?  

-Adică...e...mai frumoasă decât mine?  

-A, nuu! E o bondoacă.  

-Bondoacă? a şoptit uimită Silvia.  

-Da. Cu fundul lat şi bombat.  

-Cu fundul...lat...şi bombat...a murmurat Silvia.  

-Şi cu nasul borcănat. Îmi închipui de fiecare dată că o fac morişcă.  

-Aaa! a răcnit Silvia, ca o leoaică rănită. Îţi închipui că o faci morişcă pe bondoaca cea cu fundul lat şi bombat, iar în timpul ăsta baţi în mine de-mi rupi măruntaiele. Fugi! Pleacă! Să nu te mai văd!  

Izbucneşte într-un plâs cu hohote şi-l loveşte nervoasă cu perna:  

-Toate gândurile tale numai pentru bondoacă, ai? Iar eu, cu ce mă aleg? Cu patul conjugal? Mă faci morişcă şi dai cu maiul în mine, dar cu gândul la bondoacă, ai? Şi eu, înghit...înghit...nu pentru mine, ci pentru bondoacă.  

Şi plecă plângând în dormitor, cu perna la spinare. Gigi o urmă, târând după el cearşaful şi perna  

-Silvica!..Te rog, Silvica!Parcă spuneai că...  

-Ieşi! Du-te la bondoacă şi fă-o fericită!  

-Nu ies!  

-Dacă nu ieşi, ies eu!  

Din nou îşi luă perna-n braţe şi plecă în sufragerie.Gigi, după ea, cu cearşaful şi perna.  

-Silvica !Te rog, Silvica! Eu pe tine te iubesc! Ce nu-nţelegi odată? Pe bondoacă...doar, aşa...Mă irită şi vreau să-i fac fundul morişcă.  

-Atunci, de ce eşti laş şi nu-i spui deschis femeii că vrei să-i faci fundul morişcă? Poate...te potoleşti...se linişteşte şi ea...toată lumea mulţumită, nu ?  

-Taci, Silvica! Este femeie serioasă.O amărâtă care mulţumeşte lui Dumnezeu că a prins serviciul ăsta. Vine mereu cu copilul după ea.  

-Nenorocitule !..În definitiv...tot nu avem copii. Adu-i acasă! Eu o să am grijă de copil şi tu o faci morişcă. Nu să te repezi în mine, tot în contul ei. Poate atunci...te gândeşti la mine.  

-Mă, tu îţi baţi joc...Ai luat-o înainte ca...  

-Hai, spune, spune! Ca?..  

-A fost vorba că spui şi tu adevărul.Te-ai jurat.  

-Dacă ai fi fost atent când m-am jurat ai fi înţeles că omul din vis ai fost tu. Eu nu mă gândesc la altul  

în acele momente. Nici măcar în vis. Asta este diferenţa dintre noi. Nici nu ştii cât m-ai dezamăgit. Şi mi-e o ciudă...Cum, mă? Eu primesc totul de la tine numai pentru bondoacă ?  

Şi iar a început să plângă în hohote şi să-i dea în cap cu perna :  

-Pentru bondoacă, mă? Pentru bondoacă? Mizerabile!  

Cearta a durat până pe la trei, cu mai multe deplasări din dormitor în sufragerie şi retur, cu cearşaful şi pernele după ei. De câteva ori, vecinii au ciocănit în calorifere. Până la urmă...s-au liniştit şi s-au culcat bosumflaţi, tot în patul conjugal. Spate la spate. Într-un târziu, Silvia s-a întors spre el:  

-Gigi, spune sincer! Dar...sincer de tot! Mă mai iubeşti? Că eu...am să mor, dacă tu nu mă mai iubeşti.  

Gigi s-a întors brusc spre ea şi a luat-o în braţe, protector:  

-Sigur că te iubesc! Te iubesc, te iubesc, prostuţo! Bondoaca este doar...o furie, o turbare, care m-a apucat aşa, nu ştiu de ce.  

A-nceput s-o mângâie uşor, calm. Atunci, Silvia a început să se alinte, suspinând:  

-Dar să nu mai arunci cu turbarea în mine! Să nu mă faci morişcă! Eu am nevoie de iubire, nu de dragoste turbată.  

Gigi o mângâie în tăcere şi o sărută. Silvia scânci:  

-Să mă iubeşti, Gigi! Că altfel...mă ofilesc...mă cuprinde frica...şi deznădejdea...  

Gigi continuă s-o mângâie şi să o sărute. Acum, Silvica începe să se fandosească:  

-Ştii când mă simt eu fericită, Gigi?  

-Când?  

-Atunci când ne plimbăm seara pe Faleză. Pun capul pe umărul tău, mă agăţ de braţul tău şi visez...Văd valurile Dunării argintii cum sclipesc printre sălciile cu frunze de aur. Atunci plutesc pe gânduri moi, de mătase şi mă simt ca un fulg...uşoară...uşoară...  

-Prostii! Dunărea nu are valuri de argint.Valurile ei sunt de plumb, vineţii, pline de zoaiele Europei. N-ai fost atentă!  

-N-ai fost atent, tu, prostule! N-ai observat cum clipocesc valurile de argint printre sălciile strălucitoare? Cum scot sunetele alea cristaline...prelungi...misterioase...Să mă duci mâine pe Faleză!  

-Bine! Hai să dormim acum! Dormi!..dormi!..  

Se luară în braţe, ţinându-se strâns, parcă să nu se piardă. În curând adormiră, sforăind dulce, într-un duo armonios.  

În fundalul de tăcere, ritmat cu sforăituri duioase, am început să reflectez:cum reuşesc oamenii fără probleme, să-şi facă atâtea probleme? Cînd te gândeşti că există totuşi, oameni cu boli grave, măcinaţi de boli cronice, chinuitoare, cu handicapuri grele, cu traume fizice şi/sau psihice !..Ori, oameni cu mulţi copii, care trăiesc în sărăcie cumplită şi, totuşi, mereu veseli, mereu zâmbitori, radiind o fericire interioară, misterioasă...Dovadă că Fericirea nu se măsoară cu etaloanele Suferinţei. Dar Suferinţa? Ce este şi cu ce se măsoară? Uite la Gigi şi Silvia! În loc să se acopere cu vălul vrăjit al Iubirii, ei îl rup cu fleacuri de tot felul şi apoi, suferă ca proştii. De ce ?  

În acest timp, Mister Ornic scoate limba la ei şi râde ca un şmecher :  

-Şa-se,şa-se,şa-se !  

Peste două ore le va reteza somnul, urlând :  

-Scularea, fraierilor!La muncă, nu la fericire!  

M-am uitat cu ciudă la Mister Ornic. Şugubăţ, nepăsător, îşi torcea avertismentele sistematic şi continuu:  

-Şa-se,şa-se,şa-se!  

M-a cuprins un sentiment de revoltă. Pe ticălosul ăsta, niciodată nu-l interesează dacă oamenii suferă sau se bucură. El înfăşoară aţa clipelor pe mosorul Timpului în acelaşi ritm. Fără milă, fără îndurare. Nu-i pasă că va trage pe mosor şi puţinele clipe liniştite care au mai rămas acolo în pat.  

Recapitulând momentele trăite în această aventură am avut unele mustrări de conştiinţă. Pentru faptul că intrasem în viaţa intimă a nefericiţilor din pat. Cu ce drept trebuia să asist eu la cele întâmplate? Desigur,  

venisem cu un scop nobil, să descopăr pe cea care va salva naţiunea disperată şi am dat peste o femeie care făcea eforturi să-şi păstreze iubirea partenerului de viaţă. Ce femei avem, domnule!..Şi nu ne pricepem să le...S-ar putea să fi avut dreptate domnii aceia. Mă simţeam vinovat faţă de Silvia, pentru că rupsesem vălul de mister al intimităţii sale. Şi...de ce să nu fiu sincer? Chiar aşa...acarian, tot am avut nişte gânduri murdare. Normal că aţi avut dreptate, domnilor, care aţi salivat, când v-am spus ce-am văzut! Aşa suntem toţi. Nişte păcătoşi! Cu ochii şi cu gândurile pătrundem prin toate dedesupturile femeilor întâlnite în cale. Să le trecem prin...De aceea am avut sentimentul stupid că omul din vis am fost eu. Că...eu am declanşat drama din această casă.Vă-nchipuiţi cât de vinovat mă simt? Doamne, iartă-mă! Şi dă-mi o şansă ca să-mi răscumpăr păcatul gândit, printr-o faptă bună !  

Mi-am amintit că Silvia avea o ciudă mare pe Mister Ornic şi intenţiona să comită o crimă cu el. Asta e!  

Am s-o scutesc pe biata femeie de abominabila crimă şi să-mi asum eu această oribilă faptă. Nu vă mai spun că şi pe mine m-a enervat Mister Ornic, deşi...de felul meu sunt om milos, incapabil să omor chiar o muscă.Dar, pentru lichidarea acestui îngâmfat, şmecher, acestui...arogant, merită să fii criminal! Auzi la el! Îţi place, nu-ţi place, îţi trage sfoara clipelor, în acelaşi ritm sâsâitor:şa-se, şa-se, şa-se! D-aia voia Silvia să-l gâtuie. Ei, lasă...că nu va mai trezi el pe eroii mei cu ţârâiturile lui infernale şi tăioase, ca nişte ghilotine!  

Şi mi-a venit ideea...M-am transformat într-un piticot, m-am dat jos din pat uşurel, ca să nu-mi trezesc eroii şi m-am îndreptat zâmbitor către Mister Ornic, şoptindu-i amabil:  

-Ce mai faci, prietenare?  

“Prietenarul”mă privea ironic, de sus, de pe masă, dându-mi cu tifla:şa-se,şa-se! Scotea limba la mine, flegmatic, parcă ar fi spus: “sic-tir, sic-tir!” Unde am mai auzit eu cuvântul ăsta? Şi m-am înfuriat.  

Da...rău de tot! Nervos, m-am urcat pe scaunul de lângă masă. Acum eram cu cinci centimetri mai înalt  

decât el. L-am privit de sus şi l-am scuipat în creştet. Apoi, i-am şoptit duios:  

-Faci pe şmecherul cu mine, mă? .  

Dar el, impertinentul, o ţinea într-una:  

-Şa-se,şa-se! Sic-tir, sic-tir!  

Vă închipuiţi că m-a scos din sărite. Nu mai puteam răbda aroganţa lui. M-am stăpânit, totuşi, spunându-i  

încet:  

-Băi, ăsta! Ştii să miroşi pumnul? Ia, miroase aici! Miroase, mă!  

Şi i-am scăpat un upercut de stânga, lipindu-i două aripioare, care l-au fâlfâit pe fereastră, direct în balcon.  

La aterizare a provocat un zornăit îngrozitor. M-am uitat cu teamă la cei doi fericiţi din pat. Sforăiturile lor erau mai puternice decât troznetul în căzătură al lui Mister Ornic.  

Am sărit şi eu pe fereastră. Mister zăcea răsturnat printre cioburile capacului. Minutarul îi pendula moale între picioare. Se ţinea, totuşi, băţos şi continua să scoată limba la mine:clanc, clanc! clanc, clanc! Iar m-a înfuriat şi i-am şuierat:  

-Te ţii tare, mă? Nu vrei să mai miroşi pumnul? Îţi pute? Ia mai miroase, mă!  

Îi mai scăpai un upercut şi un picior zdravăn, până îl azvârlii peste balustrada balconului, făcându-l fluturaş printre florile din grădină. Am sărit după el. Acum făcea:clonc, clonc! clonc, clonc! Dar tot cu limba scoasă şi minutarul bleg. Îmi plăcea cloncănitul lui hârâit, semn că urma să-şi dea duhul. Dar...n-a fost aşa. Cloncănitul lui devenea din ce în ce mai tare, asemănător bătăilor de clopot. M-a cuprins frica. Mai ales că minutarul cel bleg se ridica şi se făcea tot mai mare...mai tare şi...gros ca o măciucă. În gura lui Mister apărură şi nişte dinţi ascuţiţi...Simţii primejdia. Dintre miile de idei care zburau spre mine, alesei una plauzibilă:întinde-o tataie! Am încercat şi alta:ajutoor,ajutoor! Însă strada era pustie la ora aceea. Fără să mai gândesc, am recurs la soluţia izvorâtă din instinctul ancestral: fuga cea sănătoasă. Şi am început să alerg ca un disperat. În urma mea, Mister Ornic alerga şi el, agitând minutarul transformat într-o bâtă uriaşă. Nenorocirea era că se apropia de mine şi nu-mi trecea prin minte să mă transform într-un elefant, sau într-un tigru. Eram în aşa hal de disperare că nu puteam gândi deloc şi nici să mai iuţesc pasul. Gândii aiurea:dacă aş avea un iepure...Şi am strigat:  

-Vreau un iepure! Dau un regat pentr-un iepure! (de unde, regat?)  

Nu-mi răspundea decât ecoul. Am început să gâfâi. În urma mea, Mister Ornic era tot mai aproape, tot mai înfricoşător...Am început să plâng, miorlăit:  

-Vreau un iepure! Un iepure, vă rog!  

Auzindu-mă, Mister Ornic mi-a...dat. M-a pocnit cu bâta uriaşă de mi-a sunat apa-n cap şi m-am rostogolit de două ori. Am ţipat încă o dată:  

-Pentru Dumnezeu, vă rog, daţi-mi un iepure!  

Atunci, Mister Ornic...mi-a mai dat. De mi-au clipocit valurile în urechi şi mi-au piuit toţi neuronii.Am căzut în genunchi împreunând mâinile a rugă, bâlbâind printre sughiţuri: şa-se, şa-se, şa...şa...se, se.  

Asta l-a supărat rău de tot, că a-nceput să răcnească, de parcă l-aş fi tăiat:aaa! aaa! Şi m-a pocnit încă o dată cu sete, urlând ca apucatul:  

-Şase şi cinci minute, boule! Nimeni nu fură clipele Măriei Sale, TIMPUL!  

Năstase MARIN  

Galaţi, iunie-iulie, 2006 (din ciclul “Flăcări îngheţate”)  

 

Referinţă Bibliografică:
Ultimul fragment din nuvela Omul din vis / Năstase Marin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1381, Anul IV, 12 octombrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Năstase Marin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Năstase Marin
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!