Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   


Autor: Năstase Marin         Publicat în: Ediţia nr. 1363 din 24 septembrie 2014        Toate Articolele Autorului

Sufletul pământului românesc
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Sufletul pământului românesc

De la o vreme, când merg pe stradă, simt un vuet surd care-mi cutremură tălpile, ca un geamăt prelung venit din adâncuri, ce-mi provoacă o ciudată frică de a mai călca. Încerc să merg pe vârfuri sau călcâie, să nu mai simt acele gemete de sub mine. Am încercat să merg în mâini, în speranţa că nu voi mai deranja pământul de sub mine, dar, văzându-mă, câţiva au vrut să mă ducă la balamuc. De atunci, nu mai vreau să merg pe jos nicăieri.  

Totuşi, acel geamăt surd venit din străfundul pământului îmi vuieşte mereu în timpanele sufletului meu speriat. Aşa mi-a venit ideea să plec undeva pe câmp, să ascult în linişte pământul şi să-l întreb ce îl doare. Acolo, la marginea unui lan de grâu, printre macii cu flori mari, arzânde, am aplecat urechea la pământul nostru şi l-am întrebat blând:  

-Ce te doare, pământule, de nu mă mai rabzi?  

-Fii liniştit, mi-a şoptit el, tot aşa blând, eu am să vă rabd mereu, oricâte rele mi-aţi făcut şi îmi veţi face, pentru că eu sunt răbdător. Dar nu vă mai rabdă oasele străbunilor voştri, că se răsucesc în morminte şi ţipă cu jale la voi, precum fluierul ciobanului vostru mioritic, în ajun de moarte. Cel mai tare ţipă oasele eroilor voştri care s-au jertfit pe câmpurile astea ale mele, ca să le păstreze intacte pentru voi.  

-Cu ce i-am supărat pe străbuni, pământule? am întrebat eu speriat.  

-Ţipă surd în liniştea adâncurilor mele, că s-au luptat degeaba pentru voi. Că şi-au dat viaţa ca întinderile mele să păstreze comorile din adâncul şi de la suprafaţa mea, numai pentru voi şi urmaşii voştri. Iar voi…  

-Ce-am făcut noi de i-am supărat aşa de tare?  

-Nu ştiu. Oasele lor ţipă că mi-aţi risipit comorile. Că le-aţi dat pe degeaba străinilor, împotriva cărora ei au luptat cu îndârjire.  

-O prostie! am râs cu hohote. Mentalităţi perimate, pământule! La începutul Măreţei noastre Tranziţii au fost mulţi care ţipau isteric: nu ne vindem ţara! Însă noi am vândut-o, pământule, am vândut-o investitorilor străini, fără resentimente, fără mustrări de conştiinţă, ca să ne salvăm de la…  

-De la ce? Şi, v-aţi salvat? Că eu, cu bogăţiile mele din adâncuri şi de la suprafaţă, v-am ajutat mii de ani să trăiţi în tihnă, să vă hrăniţi copiii şi nepoţii, iar urmaşii urmaşilor voştri să fie în veci fericiţi. De ce nu v-au ajuns acum bogăţiile mele?  

-Păi…nu mai puteam să fim fericiţi cu bogăţiile tale după revoluţia din decembrie 89. Nevoile noastre au explodat. Voiam să trăim şi noi ca cei din occident. Să fim şi noi bogaţi.  

-Şi atunci aţi dat investitorilor străini comorile mele.  

-Le-am vândut, pământule, în speranţa să trăim mai bine, să fim fericiţi.  

-Oare? Atunci de ce s-au supărat strămoşii voştri? De ce vă suduie oasele lor aşa de tare?  

Întrebarea asta a pământului nostru m-a pus pe gânduri şi am plecat să verific motivul întristării strămoşilor. La-nceput m-am supărat şi eu. Ce tot se plâng strămoşii că le-am risipit bogăţiile din adâncul pământului, când, se ştie cât le-au jefuit romanii, habsburgii şi, în primii ani de comunism, cotropitoarea U.R.S.S. cu ale ei SOVROM-uri.  

Totuşi, să ne amintim că, în anul 1989 aveam o industrie extractivă a gazelor şi petrolului, care producea NUMAI pentru poporul român, deşi insuficient. Zăcămintele adâncului românesc fuseseră exploatate intensiv de către societăţile cu capital străin (englez, olandez, american ş.a.), deloc interesate de gospodărirea rezervelor noastre.  

Prin înfiinţarea la Ploieşti a Institutului de Petrol şi Gaze, regimul Ceauşescu reuşise asigurarea unei baze de formarea specialiştilor români, atât în explorarea, descoperirea de noi zăcăminte şi extracţia petrolului şi gazelor, cât şi în prelucrarea şi valorificarea superioară ale respectivelor bogăţii. Mai mult, s-a creat o industrie puternică de utilaj petrolier, cu profesionişti performeri, care au realizat, atât în ţară, cât şi în străinătate, capacităţi de prelucrare şi valorificare a ţiţeiului şi gazelor.  

Aşa s-a ajuns în acei ani, ca în România să se atingă producţii de 14-15 milioane de tone petrol extras. S-au construit şi rafinării cu o capacitate de prelucrarea ţiţeiului de 30 milioane de tone, aşa că au trecut la importul unor cantităţi masive de petrol, deşi, rafinăriile noastre, niciodată nu au lucrat la capacitatea maximă, producţia acelor ani fiind doar de 20-23 milioane tone.  

Treptat, treptat, rezervele de ţiţei şi gaze ale pământului românesc se epuizau. În ultimii ani ai decadei anilor optzeci, producţia anuală de ţiţei ajunsese la 6-7 milioane tone, fapt ce a determinat regimul Ceauşescu să concesioneze terenuri petrolifere din alte ţări, cum a fost cazul perimetrului MURZUK din Libia. S-au intensificat colaborările cu alte ţări, mari producătoare de petrol (Iran, Irak), obţinând petrol în contra partidă cu livrări de utilaj petrolier şi s-a procedat la construcţia de rafinării în străinătate (Siria) cu participaţii la producţia de produse petroliere. Aşa a căpătat notorietate mondială industria românească de utilaj petrolier şi prelucrarea petrolului.  

Cam asta era situaţia rezervelor noastre de petrol şi gaze, în continuă epuizare, după un jaf îndelungat, de la începutul secolului trecut, până la naţionalizarea din iunie 1948. În schimb, cu o puternică industrie de prelucrare, intrată în topul mondial, prin colaborări şi concesionări de perimetre petrolifere bogate, dar şi cu perspectiva rezervelor din adâncul platoului continental al Mării Negre, încă neexplorate şi valorificate, România avea asigurată securitatea energetică şi prosperitatea poporului român într-o mare măsură.  

Ce s-a întâmplat după revoluţia din decembrie 1989? În aprox. 20 de ani de „Tranziţie Măreaţă” spre capitalismul mult visat, guvernele României, dar, absolut toate guvernele, indiferent de coloratura politică, au luat măsuri de transfer oneros al bogăţiilor ţării în mâinile vechilor jefuitori.  

Printr-o proastă administrare, prin practici frauduloase, corupţie şi jaf, multe rafinării şi alte societăţi din domeniul industriei extractive şi prelucrarea petrolului şi gazelor au fost aduse într-o stare precară, în situaţia de a fi închise, încât nu puteau să fie privatizate în condiţii normale. A contribuit la starea aceasta a societăţilor şi politicile la nivel guvernamental prin hotărârile contradictorii luate, aşa cum am menţionat mai sus, hotărâri suspecte de inginerii legislative şi financiare, dar neanchetate la vremea respectivă, fapt ce a determinat privatizări necorespunzătoare, (ca să folosesc un termen oarecum „amabil”).  

Ca să ne dăm seama cum ar fi arătat o privatizare normală, voi da exemplul Norvegiei, unde contractele de concesionare firmelor străine a perimetrelor petroliere conţin clauze speciale, potrivit cărora statului norvegian îi revine 97% din producţia realizată de aceste firme. Statul român a renunţat la controlul asupra producţiei acceptând prin contracte doar încasarea aşa ziselor dividende în procente ridicole de 3-4% din…ce? Câtă vreme statul nu are controlul asupra producţiei şi a costurilor realizării acesteia, „dividendele” reprezintă doar nişte firimituri aruncate de societăţile care îi explorează şi exploatează bogăţiile, în condiţii de jaf, fapt ce a rezervat României statutul de colonie.  

Firul încâlcit al H.G.-urilor date de guvernele tranziţiei, începând cu anul1990 şi până la sfârşitul anului2008, este năucitor. Mi-ar lua câteva pagini să le prezint pe toate, cu explicaţiile stufoase şi derutante şi nu vreau să plictisesc cititorii cu înşiruirea termenilor „tehnici” folosiţi în mod abuziv pentru acoperirea adevărului cu pături groase de neclarităţi. Colecţiile Monitorului Oficial din toţi aceşti ani stau la dispoziţia oricărui curios, doritor să afle cum au reuşit parlamentarii şi guvernanţii români, votaţi de el, să legifereze „administrarea” bogăţiilor naturale ale pământului ţării sale. Mai ales, cum au secretizat ei unele clauze şi anexe la contractele cu firmele străine. Secretizare faţă de cine? Evident, faţă de poporul român, fără ştirea şi fără acordul lui. Dacă ai întreba un guvernant sau parlamentar, semnatar al acelor acte normative secretizate, dacă au cerut acordul poporului român, ţi-ar râde în nas: semnatarii respectivi nu au fost reprezentanţii poporului, aleşii lui? De fapt, majoritatea problemelor votanţilor au fost tratate de aleşii lor cu acelaşi înalt dispreţ. Aşa a fost pierdut aiurea, fără ştirea naţiunii, bazinul petrolier Murzuk din Libia, cu rezerve estimate  

la două miliarde barili de ţiţei, CEDAT firmei spaniole REPSOL, în nişte condiţii secrete/secretizate, de către guvernanţii de atunci (7 februarie 1992). De ce secret? Pentru că noi, românii de rând nu trebuie să ştim.  

În 29 dec.1995 a fost adoptată Legea Petrolului nr. 134/1995, care precizează la art.1: „Resursele de petrol situate în subsolul ţării şi platoul continental al Mării Negre…fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice şi aparţin statului român.” Se înlătură astfel dreptul cetăţenilor români, proprietari ai terenurilor, în subsolul cărora sunt sau pot fi descoperite eventuale zăcăminte de petrol şi gaze. Veţi zice, desigur, o măsură necesară ca bogăţiile subsolului românesc să aparţină întregului popor român, care să beneficieze de aceste bogăţii, nu-i aşa? Să le uşureze viaţa şi… „tot românul să prospere”( unde eşti, nene Iancule?). În realitate, Legea Petrolului a dat voie numai guvernanţilor să „administreze” aceste bogăţii, prin structura instituţiilor sale, unde s-a creat o reţea mafiotă, coruptă şi aservită intereselor străine oculte, care a negociat şi încheiat contracte oneroase, dezavantajoase intereselor poporului român.  

În vara anului 2004, parlamentul României a adoptat HG 1090/2004, privind aprobarea de privatizare a societăţii PETROM. De fapt, nu a fost o privatizare, ci un TRANSFER de proprietate de la statul român la cel austriac, care înfiinţase în acest scop firma OMV. Guvernul a cedat Austriei prin acest contract de „privatizare”, dreptul de explorare şi exploatarea zăcămintelor de ţiţei şi gaze naturale, aparţinând poporului român, pentru o „redevenţă” de numai 10 dol/baril şi 15 dol/mia mc gaze naturale, pe timp de zece ani, adică până în acest an.  

Iar prin legea 555/2004, tot Parlamentul României a stabilit ca, în perioada 2004-2014, OMV Austria şi alte firme străine care exploatează petrolul românesc să plătească la Bugetul de Stat cea mai mică redevenţă din lume, la preţul fix de 22 dol/baril, indiferent care este preţul petrolului pe piaţa mondială. Or, se ştie că în toţi aceşti zece ani preţul petrolului a fluctuat între 70-100 dol/baril. Cine poate şti care a fost pierderea Bugetului de Stat în urma acestei legiferări păguboase, pentru care…chiar nu se face nimeni vinovat?  

Aşa a „prosperat” poporul român!..În timp ce, în urma acestei „etatizări a petrolului românesc de către Austria, firma OMV a devenit cea mai profitabilă din lume, contribuind din plin la bunăstarea poporului austriac.  

Nici cu perimetrele petroliere ale platoului continental al Mării Negre, statul român nu a procedat înţelept. Prin HG 1446/2008 s-a aprobat actul adiţional la contractul nr.11, de concesionare firmei canadiene „Sterling Resources LTD”, prin firma „Midia Resources”, (o firmă fără angajaţi şi cu un capital de NUMAI 200 lei!!!), a unor perimetre din zona Insulei Şerpilor, perimetre câştigate în urma procesului cu Ucraina. Şi acest contract are clauze secrete. De ce? Tu, popor român, de ce nu trebuie să ştii cum ţi se vând bogăţiile? De ce nu te-ntrebi, din ce motive a secretizat guvernul Tăriceanu o astfel de tranzacţie, care, oriunde în lume, poate fi considerată trădare a interesului naţional?  

În acele perimetre se estimează existenţa a 12 miliarde barili de ţiţei şi 70 miliarde de mc de gaze. S-ar putea să nu fie chiar atât căt s-a estimat. Oricum, acolo sunt rezerve considerabile, iar nouă, cetăţenilor de rând ni se flutură necesitatea explorării şi exploatării gazelor de şist, pentru asigurarea energetică a ţării. În acest timp, firmei „Sterling Resources” i se asigură dreptul nestingherit de a vinde petrolul şi gazele extrase unde crede şi la preţul pieţei mondiale, în schimbul unei probabile redevenţe derizorii, neştiute şi neaprobate de poporul român.  

De fapt, toate perimetrele platoului continental al Mării Negre au fost concesionate străinilor în aceste condiţii de batjocură, prin contracte secretizate, susţinându-se că în acest mod s-a asigurat independenţa noastră energetică. Oare, aşa să fie? Se vor fi trecut în contracte clauze obligatorii ca tot petrolul extras din Marea Neagră să fie livrat rafinăriilor româneşti, la preţuri controlate de statul român? S-a impus respectivelor firme, care exploatează perimetrele petrolifere, să folosească la extracţie numai utilaje fabricate în societăţile româneşti, de către muncitori români? Şi, în fine, s-a precizat în clauzele contractelor ca personalul de la sondele marine să fie format numai din muncitori şi specialişti români? Dacă au prevăzut aceste clauze contractuale, guvernanţii au făcut o treabă bună. Dacă nu, despre ce vorbesc politicienii români cănd le promit alegătorilor locuri de muncă?  

Fără nici un temei constituţional, preşedinţii ANRM (o entitate creată artificial de către guvernele mafiote) au secretizat contractele încheiate cu firmele străine, pentru explorarea şi exploatarea bogăţiilor naturale ale subsolului românesc. Această secretizare a contractelor nu are nici un temei legal, însă Guvernul şi Parlamentul, care a creat ciudata entitate, cică nu poate să să le desecretizeze actele semnate de preşedinţii ei. De ce? Poporul român nu trebuie să afle ADEVĂRUL? Chiar nimeni nu comentează ilegalitatea acestor atitudini guvernamentale şi parlamentare? Cui i-a venit ideea acestei inginerii legislative şi de ce nu poate fi desfiinţată?  

Prin această inginerie, atât în Legea Petrolului, cât şi în Legea Minelor, s-a stabilit să se renunţe la clauzele contractuale privind ÎMPĂRŢIREA PRODUCŢIEI, înlocuindu-se cu acele redevenţe reprezentate de procente aburitoare (procente, din ce?), acordate Bugetului de Stat. În acest mod, poporul român nu mai obţine nicio cantitate din bogăţiile subsolului pământului românesc şi nu mai ştie nici cu ce se alege bugetul statului român.  

Toate bogăţiile naturale care se exploatează în ţara noastră aparţin firmelor străine. Şi ne întrebăm de ce în România cetăţenii români nu mai au de lucru şi sunt nevoiţi să emigreze.  

Pentru că, în urma acestor aşa zise privatizări s-au lichidat industriile de utilaj petrolier şi minier, dar şi industriile colaterale şi-au redus producţia (siderurgică, metalurgică, chimice şi petrochimice). Adică, au fost restânse producţiile sau au fost chiar desfiinţate, combinate metalurgice, uzine de utilaj petrolier, minier, chiar rafinării, întrprinderi de valorificarea gazelor şi produselor petroliere, cărbuni, metale neferoase etc. În consecinţă, s-au redus (oare programat?), câteva milioane de locuri de muncă, ce au provocat la rândul lor, reducerea altor zeci de mii de locuri de muncă din întreprinderile auxiliare acestora.  

Într-un cuvânt, programat sau nu, România a căpătat statut de colonie, fără nici un război de ocupaţie şi fără jertfe umane din partea străinilor. Asta, numai din cauza guvernanţilor corupţi şi/sau nepricepuţi, care acum susţin sus şi tare că România este o ţară eminamente agricolă, că baza dezvoltării ei este numai agricultura şi turismul. Parcă am mai auzit astfel de voci în istoria noastră. Dar tot istoria ţipă la noi cu alte fapte şi realizări ale poporului român.  

De aceea plânge şi vuieşte sufletul pământului românesc. De aceea se răsucesc în morminte oasele strămoşilor noştri.  

Năstase Marin  

Galaţi, iunie 2014  

Referinţă Bibliografică:
Sufletul pământului românesc / Năstase Marin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1363, Anul IV, 24 septembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Năstase Marin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Năstase Marin
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!