Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   


Autor: Năstase Marin         Publicat în: Ediţia nr. 1350 din 11 septembrie 2014        Toate Articolele Autorului

Un Basarab pentru ţară
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

UN BASARAB PENTRU ŢARĂ

Moto: „Rămâneţi în umbră sfântă, Basarabi şi voi Muşatini,  

Descălecători de ţară, dătători de legi şi datini”.  

EMINESCU: „Scrisoarea a III-a”  

Scârbit de pletora politică „din veacul său”, pe care a fixat-o în insectarul operei sale nemuritoare, Marele Eminescu a urcat până la „izvoarele bătrâne”. Avea nevoie de nişte eroi care să-l ajute în lupta sa cu „saltimbancii şi Irozii” acelor vremuri.  

Cum efervescenţa electorală din acest an a prins în vârtejul ei toată suflarea românească, am privit şi eu la orizontul alegerilor preşedintelui României, am scrutat puzderia de candidaţi dintre care să-mi aleg CONDUCĂTORUL şi…am constatat că şi „prezentul” meu a rămas la fel cu cel din vremurile eminesciene, deşi a trecut atâta timp de atunci. Degeaba mi-a şoptit Poetul: „toate-s vechi şi nouă toate”, pentru că truismul ăsta nesuferit nu-mi satisface dorinţele.  

În veacul nostru „democratic” sunt nevoit să-mi caut conducătorul tot printre „saltimbancii şi Irozii” politici, or eu vreau ca acesta să fie DEASUPRA tuturor partidelor. Păi, dacă este membrul unui partid, cum poate fi echidistant faţă de TOATE partidele? Practica ne-a dovedit că lupul prezidenţial îşi schimbă părul politic, dar năravul partizan rămâne, oricât l-ar disimula.  

De aceea m-am dus la Măritul Poet să-i cer un sfat, iar el m-a îndemnat să bâjbâi tot prin jungla noastră politică, doar-doar voi da peste un zdrahon de Basarab, căruia să-i dau cu ştampila-n scăfârlie. Sau…măcar un puiuţ de Muşatin, mai sprintenel la minte şi mai curat la suflet. Dar, după ce să recunoşti asemenea specimene, că de trei ori am dat cu ştampila-n gard? Probabil că din această cauză, mulţi s-au lăsat de sportul electoral, de au rămas în arenă să-l practice doar mocangiii, amatori de pixuri, sacoşe şi mici (evident, cu bere).  

Dar eu nu mă las, că sunt un cetăţean conştiincios! Vreau un Basarab pentru ţară, de-acolo din „umbra sfântă” a neamului meu, unde i-a aşezat Eminescu! A neamului meu am zis? Păi, da! Vreau os domnesc din neamul românesc, ca acela care ne-a „dat” ŢARA, legile şi datinile româneşti, adică identitatea noastră de români, buletinul cu care avem dreptul să circulăm prin toată istoria. Cineva m-a tras de mânecă: aiurezi? Ce cauţi pe Drumul Oaselor? Lungul şir al oaselor domneşti s-a sfârşit demult. M-am resemnat, revenind la realitate. Totuşi…vreau să cunosc semnalmentele acelor eroi eminescieni, ca să ştiu ce să le cer Irozilor de astăzi, care pretind că ştiu să ne conducă. De aceea, vă rog să-mi daţi voie să intru în catedrala ISTORIEI ROMÂNILOR!  

Puţină istorie

Cu sfială şi umilinţă, am deschis cartea sfântă a neamului meu, crezând că aici voi găsi liniştea sacră ce obligă să îngenunchezi şi să te rogi în tăcere. Dar, câtă dezamăgire!..În faţa altarului Trecutului nostru, acolo unde trebuia să fie sacralitatea luminoasă, de unde să primim energia continuităţii prin furtuna necruţătorului Timp, nişte slujitori ai Istoriei noastre se bălăcăreau ca la uşa cortului, aruncându-şi în faţă jigniri şi porecle.  

Unii, care se considerau „istorici specialişti”, îi porecleau pe ceilalţi, spunându-le „dacologi protocronişti” şi „dacomani”. Iar aceştia din urmă le strigau „specialiştilor”: „trădători şi falsificatori de istorie”. Era o hărmălaie de nedescris. Am încercat să descifrez ceva din cearta lor:  

„Specialiştii” susţineau că neamul dacilor s-a stins după nimicirea lor de către împăratul Traian, că aşa zisul „popor român” nu este decât o populaţie formată din amestecături. Adică, amestecătura din timpul ocupaţiei romane (resturi de daci romanizaţi, amestecaţi cu niscaiva colonişti romani, repectiv sărăcime din sudul Italiei, cu scursuri de aventurieri ai Imperiului Roman de prin peninsula Balcanică, parţi şi alte seminţii de prin Orientul Mijlociu), care s-au amestecat în următoarele zece secole, cu alte scursuri migratoare, vânturate de istorie pe teritoriul ţării noastre, de prin stepele asiatice, precum goţii, avarii, gepizii, vandalii, hunii, ungurii, pecenegii, cumanii, uzii, mongolii, tătarii, slavii şi alte populaţii călcătoare pe plaiurile sfintei Dacii, părăsită de romani. Cică, din amestecăturile astea s-au format populaţiile numite bănăţeni, olteni, ardeleni, munteni, moldoveni şi dobrogeni. De unde români şi, mai ales, dacoromâni, după atâta vânturătură de stepă?! Din cauza asta, specialiştii istorici „români” consideră că Istoria populaţiilor călcătoare pe teritoriul României nu se poate numi „Istoria românilor”. Nici măcar „Istoria României”, pentru că este vorba doar de o „Istorie” a unor populaţii venite de aiurea pe meleagurile noastre, unde au trăit vremelnic, s-au amestecat cu „cei de pe-aici”, apoi au plecat în alte părţi, împinşi de alte seminţii care-i goneau. Că dintre toţi călcătorii veniţi şi plecaţi aiurea, au mai rămas pe-aici doar câţiva dintre ei şi…presupun „specialiştii”, sămânţa lor semănată prin băştinaşe. O fi fost, nu este exclus, doar istoricii „români” probează cu toponime, hidronime, rămăşiţe de cuvinte în limba română, dar şi cu unele caracteristici antropomorfe „constatate” la populaţia „românească”.  

Auzind aşa „teorii”, am rămas mut. Şi derutat…Unde este „neamul meu cel românesc”? Că eu d-asta am intrat în catedrala Istoriei, să caut Basarabii şi Muşatinii lui Eminescu. Dar m-au „liniştit” specialiştii istorici cu voci sonore: domnul Lucian Boia mi-a spus că sufăr de „complexul de inferioritate” al românilor care şi-au „mitizat” istoria, iar domnul Neagu Djuvara mi-a „demonstrat” că Basarab I, descălecătorul, a fost un CUMAN, fiul lui Thocomerius, care a venit la Câmpulung de peste munţi, din Ţara Făgăraşului, împreună cu ceata lui de boieri cumani. Că acel cuman cu ceata lui a reuşit să unească toate cnezatele şi voievodatele din zona  

Olteniei şi Munteniei, organizându-i pe vlahii găsiţi aici, într-un stat numit…Ţara Românească. Că, de fapt, în acest spaţiu, trăiau pecenegi şi cumani de vreo 350 de ani, din care cauză, acest teritoriu se numea „CUMANIA”. Că valahii au fost bucuroşi să-i conducă Negru-Cumanu şi-a lui ceată, că de la ei au învăţat să se lupte. Cumanii le-au arătat cum să călărească, să tragă cu arcul, să mânuiască spada şi să se apere cu scutul. Cum să nu-i respecţi şi să-i slujeşti?  

Domnul Djuvara a prezentat vreo 13 argumente în favoarea teoriei sale cumane, dintre care menţionez: 1.-Regele maghiar Carol Robert de Anjou, a emis o Diplomă în 1332, pentru răsplătirea comitelui Laurentius din Zarand, după bătălia de la Posada (nov. 1330), care conţine o menţiune: „Basarab, filium Thocomerii, scismaticum, infidelis olahus nostris (Basarab, fiul lui Thocomeris, schismaticul, infidelul nostru olah). 2. Într-o comunicare prezentată la Academie în 1927, Nicolae Iorga ar fi scris despre Basarab „numele este cuman…numai numele?”  

Desigur, domnul Djuvara este un talent literar autentic, un povestitor care captivează cu stilul său limpede şi clar, aşa cum a scris pe înţelesul tuturor „Scurta istorie ilustrată a românilor”. Însă, în volumele sale istorice, dumnealui foloseşte prea des unele sintagme „literare”: „se presupune”, „se pare”, „cred că ar fi”, „s-ar înţelege”, „să ne imaginăm” ş.a. Dacă în literatură astfel de afirmaţii dau strălucire textului, în istorie creează îndoieli şi controverse. Nefiind istoric, nu-mi permit să-l contrazic, îmi ajunge hărmălaia din Catedrala Istoriei noastre. Dar îmi exprim şi eu câteva îndoieli: 1.- dacă regele Ungariei a spus despre duşmanul său că este „olahul (adică valahul) nostru necredincios”, de ce dumnealui afirmă cu tărie că Basarab a fost cuman? De ce nu i-a spus regele: „cumanul nostru necredincios”? 2.-Dacă Negru-Vodă şi-a lui ceată au fost cumani, de ce au creat Ţara „Românească”? Putea să-i spună aşa cum se numise până atunci: Cumania. 3.-Dacă el şi tatăl lui au purtat nume de cumani, de ce urmaşii lui Basarab au purtat nume neaoş româneşti, până li s-a stins dinastia? 4.- Iorga o fi scris „numele este cuman…numai numele?” exprimându-şi doar o îndoială neverificată de alte izvoare istorice, însă nu a mers mai departe cu afirmaţii ferme. Iertaţi-mi îndoielile de nespecialist în istorie. Despre multe alte controverse în dezbatere pe această temă nu voi scrie, că nu mă pricep. Dar nu mă pot abţine să nu menţionez măcar câteva păreri ale unui istoric autentic, numit Matei Cazacu, un oltean trăitor în Franţa, care a scris volumul „Ioan Basarab, un domn român la începutul Ţării Româneşti”, publicat la ed. „Cartier”-Chişinău, 2013:  

-„între 1290 şi 1300, voievodatul de la Argeş, unde domnea Seneslav (Diploma Cavalerilor Ioaniţi-1247), s-a unit cu voievodatul Olteniei, condus de Litovoi, apoi de fratele acestuia, Bărbat şi, împreună, au format Muntenia sau Ţara Românească, adică „ţara românilor”, întinsă pe ambele versante ale Carpaţilor, pentru că voievodatul din Oltenia stăpânea Haţegul, iar Argeşul avea Făgăraşul, pe care l-a pierdut la 1290-91. În momentul în care voievodul român s-a retras de la Făgăraş la Argeş, retragerea a rămas în tradiţia populară „descălecat”, ca o venire de peste munţi.  

-între 1290-1300, Ţara Românească a fost vasală mongolilor Hoardei de Aur, care, profitând de criza dinastică din Regatul Ungariei, au ocupat cetatea Severinului.  

-în 1308 a venit rege al Ungariei, Carol Robert de Anjou şi Basarab a schimbat direcţia politică, acceptând vasalitatea regelui Ungariei(1324-25)  

-această „Ţară Românească” era condusă de români ortodocşi;  

-numele de „Basarab” era o poreclă dată domnului român de către mongoli, care însemna „purtătorul sigiliului (ştampilei care se aplica pe ceara topită)”;  

-Djuvara a spus corect că numele de Basarab era de origine cumană (pentru că Hoarda de Aur era formată din mongoli şi cumani), dar a interpretat greşit că purtătorul numelui era cuman şi catolic. Or, nu originea numelui îţi dă originea persoanei. Numai ce spun documentele istorice şi acestea spun că Basarab a fost român şi ortodox, ca şi toţi urmaşii lui. Când s-a creat statul, i-au spus Ţara Românească, nu Ţara Cumanilor, dar nici Ţara Românilor. Aceasta considerau Basarabii că este originea ei :ŢARĂ ROMÂNEASCĂ;  

-deci nu poate fi vorba de o organizare statală cumană, întrucât cumanii erau o populaţie migratoare care dormea în căruţe şi/sau corturi, fără o cultură, diplomaţie şi religie proprie. Neagu Djuvara s-a bazat pe documente ungureşti şi papale, pe care le-a interpretat greşit”.  

Spaţiul nu-mi permite să prezint şi părerile altor istorici intraţi în această sfadă cu Djuvara, pentru care am tot respectul, dar nu-l cred că Basarab I a fost cuman. El şi urmaşii lui au fost valahi (români) autentici, care au întemeiat Ţara Românească şi s-au luptat pentru independenţa ei. De aceea, vreau să ies din capcana acestor controverse, pentru că am căutat aici doar să aflu ce fel de oameni au fost Basarabii şi… „punctum” (vorba lui Eminescu).  

Obiceiul pământului

Legea pământului („Lex Valachorum), menţionată în unele documente din Polonia şi Croaţia, pomeneşte faptul că românii îşi alegeau cnejii numai din rândurile lor. Dr. G.D.Iscru menţionează că: „În Dacia edenică, ţara care n-a cunoscut sclavia ca instituţie, ascensiunea în înaltele demnităţi avea loc pe temeiul competenţei şi al destoiniciei, cei mai buni avansând ierarhic. Cei vizaţi pentru conducerea supremă, beneficiau de o pregătire specială, care le puneau la încercare rezistenţa şi iscusinţa. Aşa s-a creat o veritabilă aristocraţie a spiritului şi a vocaţiei politice: „taraboştii” sau „sarabii” luminaţi, din rândul cărora se alegeau sacerdoţii şi regii”. În timp, după merite dovedite în „neam” acest principiu a devenit EREDITAR-ELECTIV. G.D.Iscru spune că „acest principiu deriva din „Principiul fundamental al Dreptului Zalmoxian: „Dreptul naţiunii înaintea tuturor”(Carol Lundius- „Zalmoxis, primul legiuitor al geţilor”, Upsala-Suedia,1687), principiu care, de atunci şi până astăzi era firesc să devină şi să rămână în mod real temelia Dreptului Internaţional”. Aşa au fost aleşi domnii de către boierii pământeni, atât în Valahia, cât şi în Moldova. Iar domnii Basarabi şi cei Muşatini s-au dovedit la înălţimea acestor principii, multă vreme, datorită cărora astăzi vorbim limba română, suntem creştini ortodocşi, avem o ţară numită România şi datini româneşti.  

Principiul ereditar-electiv a dăinuit în Ţara Românească şi Moldova, câtă vreme a fost respectat acest obicei al pământului şi au fost aleşi domni pământeni, şirul Basarabilor continuând până la Radu cel Mare (1495-1508). Cu abile eforturi, boierii pământeni din „neamul ales şi temător de Dumnezeu” al Basarabeştilor au mai impus domni, precum Neagoe Basarab (1512-1521), fir reînnodat cu Matei Basarab (1633-1654), sfârşind cu ultimul, Constantin Brâncoveanu(1688-1714). Deşi, unii istorici cârcotaşi consideră că aceştia nu au fost Basarabi autentici. Nu se poate spune că toţi domnii din neamul Basarabilor au domnit cu înţelepciune, pricepere şi destoinicie, şi nici nu au respectat principiul zalmoxian. De altfel nici nu prea reuşeau în condiţiile când principatul valah era un stat mic, care trebuia să fie în permanenţă sub vasalitatea unui stat puternic.  

După cum se observă, în timp, firul acestor domnii s-a întrerupt de mai multe ori, atât din cauza suzeranităţii faţă de Imperiul Otoman, cât, mai ales, din cauza intereselor „de partid” ale boierilor pământeni cu rol elector, în rândul cărora s-au infiltrat „stricătorii de ţară” din lumea greco-levantină. Până la urmă, şirul domniilor pământene s-a terminat definitiv cu începerea domniilor fanariote, desfiinţându-se şi principiul ereditar-electiv dintre sarabii autohtoni, precum şi principiul zalmoxian amintit. De la domniile fanariote şi până astăzi, ştim ce s-a „ales” şi cum s-a „ales”. Am uitat cu totul obiceiul pământului, care nu a mai avut baza reală a sarabilor. Ca să fi avut la conducere Basarabi şi Muşatini, trebuia să ne păstrăm clasa taraboştilor luminaţi, clasă stricată cu trecerea timpului, numai din cauza ambiţiilor politice, care a polarizat boierimea în partide veşnic în ceartă. Ca dovadă că AICI este hiba sistemului ereditar-electiv. Câtă vreme sistemul electiv va avea la bază partide politice, dintre care se alege conducătorul, ele şi-l doresc aservit, dacă a fost ales din rândul lor, concomitent cu existenţa unor alte partide oponente, care vor dori mereu să-l dea jos. Şi uite-aşa domnul ales nu a fost şi nu va fi niciodată un conducător adevărat şi independent în conducerea ţării, doar cu excepţia câtorva cazuri de domni puternici, ajutaţi de conjuncturi norocoase şi de forţa lor de a tăia capetele boierilor potrivnici.  

În condiţiile suzeranităţii maghiare, poloneze sau turceşti (ulterior şi rusească), domnii aleşi de boieri cu „acceptul” puterii suzerane deveneau tot mai neputincioşi şi mai des schimbaţi, până au fost definitiv eliminaţi şi înlocuiţi cu domnii fanarioţi. Iar după mizerabilele domnii fanariote, ştim ce a urmat, tot din cauza boierilor care l-au schimbat pe Cuza cu un domn străin. Probabil că din cauza asta mulţi se gândesc la revenirea monarhiei. Bineînţeles, tot un rege străin. Am avut. Cunoaştem avantajele şi dezavantajele unui monarh străin. Ştim cum a fost un Carol al II-lea, dictator şi incapabil să domnească în condiţii grele pentru ţară. Am trecut şi prin dictaturile antonesciană şi comuniste. Şi acelea au avut avantaje şi dezavantaje. Am avut şi Preşedinţi aleşi în condiţiile unei Constituţii democrate, care a stabilit REPUBLICA, forma actuală de guvernământ, în baza căreia ne vom alege şi în acest an conducătorul statului.  

Sarabii zilelor noastre

Am zis că vreau să aleg un Basarab pentru ţară, dar…de unde? Nici Eminescu nu a găsit un astfel de specimen în zilele lui, probabil că de aceea i-a rugat să rămână „în umbră sfântă”. Dar astăzi, mai mult ca niciodată, ţara mea are nevoie de un Basarab viteaz, destoinic, înţelept şi cu puteri depline, fără obligaţii faţă de boierii partidelor. Aceştia trebuie să-l asculte cu toţii, fără crâcnire, dacă vor să ia deciziile istorice atât de necesare pentru viitorul patriei. Trebuie să ni-l alegem dintre sarabii zilelor noastre, acei boieri înţelepţi, viteji şi pricepuţi, care „să îmbrace haina morţii”, precum Tudor, Horia, Avram Iancu, Bălcescu sau Ion Antonescu şi care să respecte principiul zalmoxian (dreptul naţiunii înaintea tuturor). Dar, unde ne sunt sarabii zilelor noastre? Ei de ce nu candidează? Mai are naţiunea noastră sarabi? Poate se găsesc printre tinerii plecaţi la studii în universităţile europene şi/sau americane. Poate sunt ascunşi printre cei din ţară şi care lucrează tăcuţi, neştiuţi de nimeni. Dar şi unii şi ceilalţi trebuie să fie cuprinşi de dorul patriei care plânge, căzută sub loviturile ticăloşilor interni şi ale duşmanilor externi, furată de haite naţionale şi internaţionale, ţară asupra căreia se abat norii arctici de pustiire. Să-i doară şi să nu mai rabde suferinţa ei, supusă atâtor ameninţări. Să-şi aducă aminte cu toţii, că într-un astfel de moment, Avram Iancu doar atât a spus: NO, HAI!.. Şi a plecat cu ceata lui de moţi în munţi. Iar acolo, a făcut ce trebuia făcut.  

De aceea mă rog ţie, Mărite Eminescu, care ai invocat pe cei doi Basarabi în Scrisoarea a III-a, acum când eşti Acolo printre ei, roagă-i să vină urgent că ţara e-n primejdie. Şi Mircea şi Vlad. Că mare nevoie avem de ei. Să coboare de-Acolo cu oştile lor, aşa în zale, ca pe vremea când înfruntau puhoaiele de cotropitori, să-i întrebe pe românaşii adormiţi: ce fac cu biata lor ţară? Mai au, sau nu mai au nevoie de ea? Iar dacă ei, adormiţii, vor spune că nu mai au nevoie de ţara asta, că acum au la dispoziţie UE şi SUA, atunci… Atunci, fără să-i mai întrebe altceva, bătrânii Basarabi să le tragă de sub picioare pământul strămoşesc stropit cu sângele lor şi să-l ia cu ei în Cer, lăsându-i pe nepăsătorii românaşi în copacii europeni sau americani. Aoleu! Dacă Basarabii îşi vor lua în Cer, Ţara lor cea ROMÂNEASCĂ, noi ce ne mai facem fără ţară?  

De aceea vrem să te rogi Mărite Poet de mânioşii Basarabi, să ne mai lase pământul ţării sub picioare, acordându-ne o nouă şansă ca să ne alegem în acest an Conducătorul. Bineînţeles, să fie un Basarab, viteaz şi înţelept ca ei. Dacă mai greşim şi de data asta, atunci…chiar tu să iei în ceruri „dulcea Românie”, căreia i-ai dorit un mare viitor, la trecutu-i mare. Viitor… ratat de românaşii ahtiaţi după mici şi bere, nepăsători şi inconştienţi de starea ţării.  

Năstase MARIN  

August 2014  

Referinţă Bibliografică:
Un Basarab pentru ţară / Năstase Marin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1350, Anul IV, 11 septembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Năstase Marin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Năstase Marin
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!