Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   


Autor: Năstase Marin         Publicat în: Ediţia nr. 1338 din 30 august 2014        Toate Articolele Autorului

 Fragment din eseul „LIMBA ROMÂNILOR”
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Fragment din eseul „LIMBA ROMÂNILOR”  

 

1.MULT E DULCE ŞI FRUMOASĂ  

Poeţii-grădinarii limbii  

Cam aşa a glăsuit un poet extaziat despre limba română: „mult e dulce şi frumoasă/limba ce vorbim/altă limbă armonioasă/ca ea nu găsim/românaşul o iubeşte/ca sufletul său/o, vorbiţi, scrieţi româneşte/pentru Dumnezeu”-George Sion (1822-1892).  

Marele Eminescu a spus că este „ca un fagure de miere” iar Alexei Mateevici a considerat-o „un şirag de piatră rară/risipită pe câmpie”. Aşa au fost (şi sunt) poeţii noştri. Au iubit-o (şi o iubesc) pătimaş, împodobind-o şi îmbogăţind-o cu frumoasele lor metafore, iar „chestiunile” lingvistice le filtreză cu nobleţea lor sufletească prin „filiera” de aur: simţire-emoţie-încântare-extaz. Ca să vibrăm şi noi cu ei şi să iubim cu aceeaşi patimă limba moştenită de la înaintaşii noştri. Să ştim cine suntem şi să simţim că, în orice loc de pe planetă ne-am afla şi în orice împrejurare, avem datoria să o vorbim între noi corect, să o păstrăm ca pe…”un şirag de piatră rară” şi să o transmitem urmaşilor noştri intactă şi curată. Ca şi ei, la rândul lor, mai departe, prin iureşul puhoaielor de ani „globalizatori”, tot aşa să o vorbească şi să creadă că e „dulce şi frumoasă” .  

Cât de dulce şi cât de frumoasă? Cât simţim noi. Pentru că nu există un etalon de frumuseţe pentru limbile vorbite pe pământ. Sigur că savanţii au găsit nişte principii pe baza cărora se poate compara o limbă cu altele. Dar şi în acest caz intervine subiectivitatea oamenilor şi fiecare crede ce vrea.  

De pildă, o chinezoaică mi-a mărturisit că a învăţat foarte uşor limba română şi i se pare că este frumoasă, melodioasă, cu sonorităţi rotunde şi plăcute. În schimb, un alt străin (nu-i spun etnia), mi-a declarat că limba română i se pare oribilă, cu sonorităţi ţipătoare, având cuvinte metalice care „scrâşnesc”, cu unele sunete precum „ţ” combinat cu unele vocale tari în silabe ca „ţi”, „ţo”, „ţa” sau cu alte consoane în sunete precum „cţ”, „mţ”, „nţ”. La fel, combinaţiile consoanei „c” în „ci”, „ce”, „sci”, „şci”. Alte cuvinte sunt şuierătoare, cu sunete precum „sâ”, „şâ”, „sea”, „şa”, ori hârâitoare, prin folosirea consoanei „r”, mai ales în combinaţie cu semivocalele „ă” şi „â”.  

De altfel şi poetul roman Ovidius Publius Naso, exilat la Pontul Euxin în perioada 8îHr-17dHr era de părere că: „limba geţilor foloseşte prea mult sunetul „r” care dă asprime cuvintelor şi face ca limba să fie dură”. De aceea Ovidiu numea limba geţilor „vox fera”, „vox ferina”, caracterizând poporul Get după asprimea limbii: „rigidos Getas, „duros Getas”(consemnat de Nicolae Densuşianu în „Dacia Preistorică” p.567 subsol Ovidiu: TristeV7-17-12-55). Păreri şi păreri.  

Şi mie mi se pare limba germană imposibilă, cu unele cuvinte kilometrice şi o topică abracadabrantă, iar engleza „înfiorătoare” cu pronunţia unor cuvinte care îţi stâlcesc limba. Dovadă că părerile menţionate sunt relative şi subiective. Evident că sunt şi limbi considerate în cvasi-unanimitate că au muzicalitate în cuvinte, deseori terminate în vocale sonore, sau cuvintele sunt îndulcite cu unele consoane moi, înlocuind „r”-ul nostru cu „n”, „l”, „d”.  

Dar nu din cauza asta limba română nu a devenit limbă de circulaţie internaţională. Alţii sunt factorii care determină universalitatea unei limbi şi cred că nu trebuie să plângem din acest motiv. Altele sunt problemele limbii noastre şi altele îndoielile şi nelămuririle mele pe care încerc să mi le explic.  

Cred, totuşi, că limba noastră este „dulce şi frumoasă”, pentru că este „limba ce-o vorbim”.  

2.Limba-etichetă (sufletească?!?) a identităţii

În vremurile actuale, când oamenii circulă cu uşurinţă în diverse locuri din lume, când contactele interumane se intensifică şi duc treptat, treptat la o uniformizare a obiceiurilor lor privind traiul, hrana, îmbrăcămintea şi educaţia comportamentală, apare fenomenul de pierdere a tradiţiilor şi obiceiurilor, elemente definitorii ale identităţii. Curios, în acelaşi timp, apare şi o reacţie a indivizilor de aceeaşi cultură şi limbă pentru a-şi apăra identitatea prin eforturi de păstrarea limbii, credinţei şi obiceiurilor lor, reacţie manifestată cu prilejul unor sărbători ale colectivităţii lor. O reacţie cât se poate de naturală care se manifestă la toate popoarele.  

Pentru că starea normală a omului este atunci când vorbeşte cu cei din jur în limba sa natală şi trăieşte după obiceiurile neamului său. Cel mai important element definitoriu al identităţii oamenilor-LIMBA-este în aceeaşi măsură agresat de fenomenul globalizării. De aceea, fiecare neam omenesc caută cu disperare să-şi apere această comoară. De fapt, fenomenul a acţionat în toate locurile şi toate timpurile când elementele identităţii oamenilor au fost agresate. Cu atât mai mult în zilele noastre, când factorii globalizării intensifică această agresivitate. De aceea se impune ca şi noi, românii, să ne protejăm acest bun moştenit de la înaintaşii noştri.  

În ţară, acest lucru se face cu multă uşurinţă prin comunicarea firească dintre oameni, fără să se considere ca o necesitate sau vreun efort deosebit, pentru că aici nu acţionează acele oprelişti şi efecte ale globalizării.  

Însă, în străinătate, când eşti nevoit să comunici în altă limbă, dorinţa de a vorbi în limba ta natală, apare ca o nevoie stringentă, fără să o simţi pe moment, dar care, treptat-treptat, se adună şi mocneşte în adâncul sufletului. Abia când împrejurările te pun în contact cu unul sau mai mulţi vorbitori ai limbii tale simţi acea plăcere deosebită, care-ţi revigorează sufletul.  

Este de notorietate acel caz semnalat în presă, când un cercetător român care lucra într-un laborator celebru din America, în timpul liber căuta în cartea de telefon persoane cu numele de Ion sau Gheorghe, numai ca să vorbească româneşte cu cineva.  

În Europa (şi nu numai) comunităţile de români au posibilitatea de a comunica şi simţi româneşte cu ocazia întâlnirilor la slujbele religioase din bisericile lor ortodoxe. Am participat la o astfel de manifestare unde am observat starea românilor din străinătate când vorbeau între ei româneşte. Poate se cunoşteau, sau nu, dar cele câteva cuvinte schimbate în limba lor le luminau faţa. Poate nu-şi dădeau seama de această stare, dar când vorbeau româneşte, vedeam cum fibrele intime ale sufletelor lor vibrau mai intens, provocând acea fericire energizantă care ţi-o dă comunicarea în limba ta.  

Deşi, în alte împrejurări, am auzit pe străzile Barcelonei acel neaoş „băga-mi-aş!” (individul considera că cei din jur nu înţelegeau ce spune), care mi-a produs o stare de disconfort total şi o nesfârşită tristeţe că am auzit astfel de vorbe româneşti pe meleagurile străine. Biata limbă românească, în ţară sau peste hotare este obligată să ducă-n cârcă şi astfel de bolovani lingvistici, care o pot trage la fundul ruşinii. Păcat de frumuseţea ei, dacă unii dintre noi o pedepsesc cu astfel de cuvinte!  

Năstase MARIN  

Referinţă Bibliografică:
Fragment din eseul „LIMBA ROMÂNILOR” / Năstase Marin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1338, Anul IV, 30 august 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Năstase Marin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Năstase Marin
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!