Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Cugetari > Mobil |   


Autor: Monica Bokor         Publicat în: Ediţia nr. 1766 din 01 noiembrie 2015        Toate Articolele Autorului

Sunt egoistă!
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Sunt egoistă!  
 
Mereu am crezut că expresia „Dă, Doamne, omului mintea cea de pe urmă” se referă la înţelepciunea şi regretele pe care se presupune că le are omul, la ceasul final când se trage cortina. Azi, trecând la două palme distanţă de moarte, mi-am dat seama ce ignorantă (ca să nu zic proastă) am fost. Expresia se referă la adevărurile pe care le descoperi în momente nedorite, în acele momente când din cauza panicii şi a adrenalinei provocate de frică, nu mai reactionezi normal.  
 
Plec de acasă, de dimineaţă, cu gândul că azi voi da tot ce pot şi orele de moto mă vor satisface pe deplin. Iau casca, geaca, telefonul şi plec. În maşină imi dau seama că am uitat să pun bani în portofel. Ce e de făcut? Trebuie să mă întorc. Deşi e secolul XXI, sunt superstiţioasă. Nu îndrăznesc să sun persoana rămasă acasă, să vină să-mi aducă banii, fiindc-o trezesc şi ştiu c-ar bombăni nemulţumită. Nu vreau nici să plec fără bani, căci eu ştiu că omul când lucrează trebuie plătit. Şi nu vreau să-i spun instructorului că nu am bani. Deci mă întorc. Proastă alegere!  
 
Ajung în poligon şi totul merge bine. De câteva ori, instructorul îmi dă feedback pozitiv. Eu, însămi, sunt mulţumită de mine, dar nu multumită total. Simt că virajul spre dreapta, trebuie şi poate fi îmbunătăţit. Mai fac o tură printre jaloane, virez prea scurt spre dreapta, aplec motorul prea tare şi ca să nu pic trag de ghidon. Încercând să redresez motorul scap mâna în acceleraţie. E prima dată când scap motorul de sub control şi neavând experienţă uit de frâna de picior, nu-mi dau seama să las acceleraţia şi mă indrept în viteză nebună spre stânga. În stânga e un stâlp, instructorul, o prietenă şi-un scaun pe care stau genţile. Îi văd tot mai aproape, stau inţepeniţi, nu înteleg ce se întâmplă, şi-n ultima clipă fac un pas lateral. Iau scaunul în plin şi evit la 20 de centimetri stâlpul de beton. Dau cu roata din faţă într-o bordură,sar peste ea, ajung pe iarbă, merg vreo 6 metri, şi fiindcă iarba-i cu rouă motorul derapează. Eu în stânga, motorul spre dreapta. Aflu mai apoi că am „zburat” de pe motor (din fericire), că altfel cred că cele 200 de kg ale motorului m-ar fi zdrobit zdravăn. Lumea fuge spre mine, îl aud pe instructor strigând:  
 
-N-o mişca!  
 
Până s-ajungă ceilalţi lângă mine am timp să mă gândesc că dacă mă doare înseamnă că încă simt. Mişc uşor gâtul şi-mi zic că e ok. Pot face asta. Cu toată durerea, încerc să îndoi genunchii, şi reuşesc. Mulţumesc în gând, lui Dumnezeu, că n-am nimic rupt. Mă ridic cu greu, după o vreme. Mi-e ruşine de ce-am păţit. Aflu că paguba motorului e mare. Radiator, bord, oglindă, aripă: toate-s praf. Zic:  
 
-Fierul se repară. Cu omu-i mai greu.  
 
Încep să râd şi apuc totuşi să mă gândesc că m-am lovit la cap. Un om normal nu râde în situaţii din astea. O întreb pe prietena mea dacă m-am lovit şi la cap. Toţi zic că nu au văzut să mă fi lovit şi la cap şi instructorul începe să-mi vorbească despre ce s-ar fi putut întâmpla, că nu mi-am pus casca, că dacă o mierleam îl băgam în puşcărie şi că el are un copil de crescut. Ştiu că are dreptate şi de la bal ajung la spital, adică din râs idiot o dau în plâns. Odată trecut şocul, încep durerile şi mai mari.  
 
Mă trag spre maşină şi mă gândesc să anunţ cele mai importante două persoane din viaţa mea. Uneia îi trimit mesaj, fiindcă ştiu că nu poate răspunde, şi minimalizez oarecum starea mea. Pe cealaltă o sun şi ca să n-o sperii îi spun că am căzut cu motorul şi că o să vină prietena mea după nişte bani, că s-ar putea să am nevoie. Ca să bravez că n-am nimic zic şi să-mi trimită un pachet de ţigări. Nu mă întreabă cum sunt sau dacă sunt bine.  
 
După vreo două ore vreau să plec acasă crezând că-s destul de ok ca să conduc. Aiurea! Nu pot îndoi genunchiul drept. Mă duce prietena mea acasă. Stau şi-mi ling rănile, cum s-ar zice, şi-ncep să plâng văzând că nimeni din cei ce chiar contează nu-şi face timp să mă vadă sau să mă audă. Fiecare e prea ocupat cu îndatoririle lui. Nu mai contează că eu le-am lăsat baltă pe ale mele, altădată, pentru ei. Deduc că ale lor sunt mai importante. Plâng şi mai tare, mai ales că iar mă doare mai rău. Încep să mă gândesc cum am trecut pe lângă moarte, sau poate ea pe lângă mine.  
 
Şi-ajung iar cu mintea la … „Dă, Doamne, omului mintea cea de pe urmă”. Încerc să-mi amintesc la ce mă gândeam când simţeam că motorul zboară şi nu-l pot opri. Vedeam că pericolul e mare, dar nu m-am gândit nici o clipă că o să mor. Mă gândeam doar că dau peste oameni şi-i omor. Slavă cerului că am scăpat cu toţii! Şi-ncep iar să plâng. Am sentimente amestecate. Nu ştiu de ce plâng. De uşurare că sunt bine? De ciudă că pierd o mulţime de bani cu repararea motorului? De necaz că nimănui, din cei importanţi, nu pare să-i pese? Nu ştiu. Nu mai ştiu nimic. Au trecut 5 ore. Sună telefonul. Nu vreau să răspund. Apar şi primele întrebări:  
 
- Cum eşti?  
 
- În 5 ore puteam fi deja şi îmbălsămată. Da` uite că nu-s! Eu m-aş fi dus până la capătul lumii dacă aş fi aflat că ai păţit ceva. Şi tu mă întrebi după 5 ore?  
 
Ştiu că răspund răutăcios, dar nu-mi pasă. Mă simt rănită. Mi-aduc aminte de ceva citit pe net. „Nu fă o prioritate din cineva pentru care tu nu eşti decât o opţiune”. Aleg să tac şi să fac. Mi-e greu, dar conştientizez (poate pentru prima dată) că nu sunt chiar aşa de importantă pentru ai mei, cum credeam. Şi gândul acesta mă face să-mi reconsider valorile. Îmi dă … mintea cea de pe urmă. Îmi voi duce la îndeplinirile promisiunile pe care deja le-am făcut, însă pe viitor nu voi mai promite nimic. Nu zic că n-o să-mi pese. O să-mi pese, dar nu într-atât încât să mă sinucid emoţional. Voi fi prioritatea mea numărul 1! Adio, second-hand! Adio, nopţi nedormite din cauza gândurilor! Adio, concedii ratate din cauza altora! Adio, orice ce-mi face rău!  
 
………………………………………………………………………………………………………………………………………………  
 
A trecut o lună şi nu mai sunt supărată, dar cel mai important e faptul că nu m-am răzgândit.  
 
Pentru mine sunt numărul 1! Şi nu-mi pasă dacă spuneţi că-s egoistă! Mi-e bine aşa.  
 
Referinţă Bibliografică:
Sunt egoistă! / Monica Bokor : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1766, Anul V, 01 noiembrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Monica Bokor : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Monica Bokor
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!