Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Mirela Stancu         Publicat în: Ediţia nr. 1983 din 05 iunie 2016        Toate Articolele Autorului

CONTOPIRE - 17 - EMOȚII
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Mira se grăbea să ajungă la întâlnirea cu Mona. Pe drum o sunase și pe mama ei. Era un început formidabil de vară. Soarele se arăta în toată splendoarea sa pe cerul de un albastru intens. Vântul abia adia și păsările cântau voioase. Se simțea mai ușoară, parcă plutind, de fiecare dată când o însoțea soarele pe alei. Parcursese de mii de ori același drum, dar pașii ei se contopeau cu amintirile și timpul parcă uita la ce moment a ajuns. Era veselă. Se auzea murmurul copiilor din părculețul din fața școlii. Se întâlnea cu fețe luminoase, cu oameni îmbrăcați frumos. Școala era acum secție de votare. Îi plăcea să își exprime opțiunile. Nu o interesase politica niciodată, dar spera ca votul ei să ajute la alegerea unor oameni mai capabili decât cei care părăseau acum scena. Surâsul celor care ieșeau de la secția de votare corespundea cu sentimentul ei de împăcare a conștiinței. 
  
În graba ei, nu observase pe lângă cine trecuse. Totuși, simți nevoia să se întoarcă. O femeie în vârstă, cu baston, șchiopătând ușor, dar cu aceeași ținută mândră pe care o cunoștea atât de bine. Pălăria cochetă îi acoperea părul vopsit în aceeași nuanță de roșcat. Spatele drept, doar un pic mai slabă la trup, îmbrăcăminte asortată, în nuanțe de maro și verde, cu pălăria și eșarfa aranjată cu grijă la piept. Nici nu trebuia să îi vadă chipul. Își dorea să își amintească de ea așa cum era cu aproape treizeci de ani în urmă. Coincidența era și mai interesantă, astăzi fiind declarată „Ziua Învățătorului”! Ar fi vrut să o salute. Ar fi vrut să îi spună câtă bucurie îi aducea această întâlnire. Îi spuse doar, șoptit, fiicei sale, cine era acea persoană. I-a fost dragă, chiar și atunci când s-a simțit nedreptățită de notele pe care le primea. I-a fost dragă, chiar și atunci când îi spusese la finalul gimnaziului că vrea să îi urmeze exemplul și să îmbrățișeze această profesie, iar ea îi zâmbise nu foarte încurajator. N-a fost să fie. N-a avut norocul să ducă până la capăt acest vis, însă nu i-a părut rău. S-a mulțumit cu faptul că o vedea acum sănătoasă, și rememora doar amintirile plăcute din cei patru ani petrecuți sub îndrumarea ei. Întâmplarea făcu să apară și mama Mirei în același interval de timp pe alee. Compara cele două femei și tare necăjită era pentru starea mamei sale. Mergea cu greutate, dar tot cu pas ușor. Avea un fel de a se deplasa cu eleganță, chiar având problemele de sănătate atât de vizibile. Suspină, dar o întâmpină cu un zâmbet larg pe față. Abia atunci o observă și zâmbi și mama ei, mai obosit, mai firav. Se simțea atât de mândră când o lua de braț. 
  
Amiaza le surprinse pe toate trei mâncând înghețată asortată și discutând despre veștile aflate de la televizor. Trebuia însă să ajungă acasă, iar clipele acelea să rămână cât mai fericite pentru cele trei generații. 
  
Canarii o primiră cu triluri vesele. Mira era înduioșată de cântecele lor. Vibra cu tot sufletul la reprezentațiile vocale ale acestor făpturi trimise de Dumnezeu. Penumbra și răcoarea plăcută din casă îi oferea multă liniște sufletească. 
  
Încă se gândea la anii petrecuți în școală. Stătea în banca a patra din mijloc. În primul an fuseseră repartizați în bănci în ordinea înălțimii, iar Mira fiind foarte înaltă, stătea în ultima bancă, alături de cel mai înalt băiat. Se înțelesese foarte bine cu colegul ei. Nu îi făcea probleme, nu o deranja la ore. Își amintea cum, după câteva săptămâni, îi spusese că are o mașină de scris mama lui. O dusese la blocul din fața școlii și îi arătase pe geam ceva mare și negru, pe care aproape era să îl scape din cauza greutății. Râdeau amândoi. În acele timpuri, orice întâmplare se transforma în hohote de râs. Copilăria este atât de inocentă și atât de deschisă exprimării stărilor interioare! 
  
Aștepta asfințitul. Tăcerea care se lasă cu venirea serii. După ce păsările își înalță cântul spre ceruri, se definește singurătatea. E un moment care nu suportă definiții. Un moment care te îndeamnă să-ți pui ordine în gânduri. Reflectăm asupra trecerii noastre. Comunicăm cu noi, cei ascunși peste zi în armura cotidianului. Ce aproape se simte trecutul, cu aromele și sclipirea tinereții, atunci când amintirile sunt încă vii! 
  
Tot școala îi stăruia în gânduri. Clasa amenajată ca secție de votare, era, pe vremuri, clasa unde se întâlneau cei care dădeau glas corului școlii, și, totodată, locul de repetiții pentru grupul coral MiniSong. Emoțiile redeveneau palpabile. Era în ciclul primar când se organizase o preselecție pentru formarea acelui grup. Mira se prezentase doar pentru că iubea muzica și își dorea să cânte. Toți copiii fuseseră trimiși la preselecție. Iar ea era singura din clasă care reușise să obțină acceptul. Se simțea atât de mândră. Realizase un record personal, iar faptul că fusese remarcată de un om atât de exigent în selecție, cum era I.L.Mihalea, o ajutase să treacă peste timiditatea excesivă pe care o etala la fiecare ieșire în fața publicului, fie el format din colegi sau familie. Au fost ani tare frumoși! Își amintea cu atâta plăcere prima filmare la televiziune. Făcuseră multe repetiții până la acel moment important. Înregistrarea urma să se difuzeze în perioada sărbătorilor de iarnă. Decorul amenajat în studio, era format din bulgări de vată și o sanie mare. Aveau costumele similare cu cele școlare, dar în culori diferite. Cămășile pepit, cu roz și alb, fetele purtau fustițe albe, iar băieții pantaloni albi. Erau minunați. Nu exersaseră mișcarea scenică, iar dirijorul se supărase la un moment dat pe ei. Trebuiau să imite jocul cu bulgări de zăpadă și bucuria copiilor în sezonul de iarnă. Însă afară era o toamnă blândă și ei nu reușeau să se transpună în decorul de iarnă. Nu își mai amintea anul acum. Întrebase la arhivele televiziunii de înregistrare, însă nu a știut să răspundă referitor la data la care a fost realizată... 
  
A urmat o filmare cu corul Song, în aer liber, care a apropiat-o extrem de mult de acei tineri studenți. Îi îndrăgise și își dorea să ajungă să cânte alături de ei. Din păcate, nu a știut că putea să se prezinte și înainte de a fi studentă, având avantajul apartenenței la grupul copiilor, și totodată, al înălțimii corespunzătoare. Talia ei, prea înaltă pentru un grup de școlari, a dus la eliminarea ei din grup. Nu ajunsese la final de gimnaziu. Se dorea un cor de copii, apropiați de înălțime, iar generațiile următoare acaparaseră locurile disponibile. A suferit mult. Se îndrăgostise de dirijor. Avea acel mod de a-i trata ca pe oamenii mari, iar ei îi făcea mare plăcere să simtă că este importantă în grup. O remarcase pentru vocea ei gravă, la fel ca și profesoara de muzică a școlii. Aceasta din urmă o primise în cor cu multă căldură și o punea să dea tonul la melodii pentru vocea a doua. Schimbase doar decorul. Muzica încă o trăia cu toată intensitatea, chiar dacă repertoriul era mult diferit și foarte serios. Aici nu se puteau manifesta atunci când interpretau melodiile. Trebuiau să stea nemișcați și conta doar glasul la unison. În aceeași perioadă s-a hotărât Mira să învețe să cânte și la chitară. Reprezentațiile pe scenă nu o mai intimidau atât de mult, datorită repetițiilor cu MiniSong. Chiar dacă era singură pe scenă, era cu gândul la aceleași momente care îi aduseseră atâta bucurie în suflet. A reușit să își promoveze compozițiile proprii până la finalul liceului. Apoi a lăsat și chitara, și cântecul. A intrat într-o lungă perioadă de tăcere. 
  
A fost o tentativă de retrăire a bucuriei de a cânta, atunci când fiica sa, Mona, a fost acceptată în grupul MiniSong, alături de alt dirijor. Surpriza repertoriului ales de noul cor a fost însă neplăcută. Copiii selectați de această dată nu aveau toți ureche muzicală! Era o durere acustică pe care o simțea cu ecoul sufletului. Și-a luat fata după primele spectacole și nu a regretat decizia sa. Nu își dorea să întineze memoria primului dirijor al grupului. 
  
Contopire muzicală, retrăire de emoții juvenile. 
  
Ne împăcăm cu trecutul, atunci când soarele se naște din suflet, răsărindu-ne pe chip. 
  
Referinţă Bibliografică:
CONTOPIRE - 17 - EMOȚII / Mirela Stancu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1983, Anul VI, 05 iunie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Mirela Stancu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mirela Stancu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!