Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Mirela Penu         Publicat în: Ediţia nr. 1688 din 15 august 2015        Toate Articolele Autorului

PLECAREA LUI PAVEL CUCI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
PREMIUL I CONCURSUL DOR DE DOR-PROZA-2015 
  
CAPITOLUL I 
  
Priveau cerul prin frunzişul abia ivit. Fiecare credea că poate răzbate cu privirea până dincolo de cei doi nori pe care vântul rece al începutului de zi îi lăsase rătăciţi. 
  
Cerul se vedea albastru şi calm. 
  
Înalt şi calm . 
  
Culcaţi pe iarba aproape umedă, cap lăngă cap, cu nările şi ochii larg deschisi adulmecau miresmele pământului şi cercetau zarea. Parcă erau una cu cerul şi pământul, intr-o infinită legătură…. 
  
Bătrânul ţinea în mâna lui aspră şi muncită o mânuţă albă şi mică, caldă şi moale de copil . 
  
Aşa era legământul : 
  
Să se ţină de mână ca să nu-i ameţească respiraţia pamântului şi aburul de primăvară. 
  
Să se ţină de mănă ca să primească unul de la altul, prin legătura palmelor, darul divin al aerului, al soarelui şi al pământului. 
  
Să se ţină de mână ca să primească unul de la altul , prin legătura palmelor , liniştea celuilalt… 
  
Să se tină de mănă ca să primească unul de la altul.prin legătura palmelor, bucuria celuilalt… 
  
Să se ţină de mână ca să primească unul de la altul , prin legătura palmelor , puterea celuilalt… 
  
Să se ţină de mână ca să primească unul de la altul , prin legătura palmelor , magia trezirii la viaţă… 
  
Şi nu vorbeau… 
  
Dar tăcerea era ca o bătaie de aripi , uşoară şi mângâietoare 
  
Îşi simţeau doar sufletele calde, curate şi încărcate de prea plin Dumnezeiesc. 
  
Şi era de ajuns … 
  
Intr-un ţărziu bătrânul începu un murmur pe care fetiţa îl continuă într-o rugăciune . 
  
Îşi uneau glasurile pentru a primi vraja liniştii şi a puterilor renăscute: 
  
..Dă-ne-o noua astazi 
  
Şi ne iartă nouă greşalele noastre 
  
Precum şi noi iertăm greşiţilor noştri 
  
…… 
  
Şi ne izbăveşte de cel viclean 
  
Amin! 
  
Amin,Cucişor! dădu bătrânul semnalul plecarii. 
  
Amin ,Cuculeţ drag! 
  
Şi răsul cristalin al fetiţei se lovea de copaci, de frunze şi iarbă, ca într-un dans cu îngeri. Aminnnnnn! Ura!!!!! 
  
Bătrânul o alinta Cucişor doar cănd erau numai ei doi .Şi asta pentru că după fiecare “Cucişor” venea imediat un…”Cuculeţ drag!” pe care nu era voie să il audă nimeni! Mai ales oamenii din sat! Pentru toţi el era doar Pavel Cuci, ce Dumnezeu…! Numai zgâtia asta de nepoată i-a înmuiat într-atâta sufletul şi i-a picurat în inimă o căldură atît de dulce că parcă e şi păcat să nu se bucure … 
  
-Ce frumos ,tătăiţule drag! 
  
-Frumos ,Măriuco! 
  
-La fel ca în primăvara trecută! 
  
-Da, de cănd ai tu obiceiul ăsta, tătăiţule drag, să vii primăvara în pădure? De ceva ani, nu? 
  
-Apoi, de cănd mă ştiu.,fetiţo….Cam de cănd eram de seama ta…. şi uite, eram…cam cum e copăcelul ăsta de înalt.Pe atunci am avut un vis… 
  
-Hai, zi-mi-l , tătăiţule drag. 
  
-Da ,parcă ţi l-am mai spus …. 
  
-Şi, ce, se supără cineva, dacă îl mai spui odată! Eu nu!Şi apoi, nu ştii, că dacă ne supărăm….nu e bine…îl măniem pe Dumnezeu!Aşa m-ai învăţat matale, tătăiţule drag… 
  
-Atunci nici eu, nu mă supăr, să ştii… 
  
-Deci…să auzim visul… 
  
Şi Pavel Cuci mai spune-oare a căta oară !visul lui din copilărie . Cum se făcea că zbura peste sat, peste case şi păduri cu mîinile întinse ,da’ cu faţa în sus, către cer….Adia un vânt recişor care-i ridica cămaşă lungă, ce-i acoperea trupul. Parcă era un nor alburiu…. 
  
Numai că puterile îi slăbeau şi el nu mai putea să zboare da ‘ nici să plutească…şi s-a speriat!Tare s-a mai speriat! 
  
Deodată aude o voce ce venea din toate zările şi de nicăieri ,numai pentru urechile lui: 
  
-Pavele! Ţi-e frică, Pavele? 
  
-Tu….tu …eşti .. eşti,Doamne? 
  
-Pavele! Ţi-e frică, Pavele? 
  
-Acum, da Doamne! 
  
-Pavele ! Mai ai putere ,Pavele? 
  
-Acum, nu Doamne ! 
  
-Pavele! O sa mă asculţi,Pavele? 
  
-Întodeauna,Doamne!îşi auzi glasul stins 
  
-Aşa să faci,Pavele! Acum întorce-te, la ai tăi ., de unde ai venit. Şi eu o să te las să iei putere şi linişte de la mine,la fiecare început de viaţă. 
  
-Da cum o să ştiu eu,Doamne al meu, cînd e un încetut de viaţă? 
  
-O să ştii, Pavele., o să ştii….Iar eu o să îţi dau semne: Cănd o respira prima oară lutul după îngheţ , cănd o da firul ierbii şi frunza codrului şi o mai cănta şi mierla în zăvoi , tu,Pavele, să te faci una cu cerul şi cu pamăntul, ca o veşnică biserică …. 
  
-Aşa o să fac,Doamne! 
  
-…Cu palmele pe pământ şi cu ochii pe cer….. 
  
-Cu palmele pe pământ şi cu ochii pe cer,Doamne! 
  
-….Să fii între cer şi pământ 
  
-Între cer şi pământ,Doamne! 
  
-Şi nu uita de Rugăciune!...Nu uita de Rugăciune….de Rugăciune…. 
  
-Nu uit de Rugăciune ,Doamne! 
  
-Şi o să te bucuri,Pavele! O să te bucuri! O să te bucuri! 
  
CAPITOLUL II 
  
În grădina din faţa casei era stratul cu flori al Dadei Maranda ,supranumit si “ pământul sfănt”. 
  
Dada il lucra şi il îngrijea mai cu drag decât orice loc din curtea sa! Şi, încet, încet, a mai “ ciupit” câte o palmă, două de la stratul de ceapă din dreapta şi de la cel cu roşii, din stânga, pănă a “dublat prada de …război, “ cum îi plăcea să spună. 
  
Căci în casa lui Pavel Cuci s-a dus un veritabil război …verbal şi s-au dus lupte aprige, vreme de câteva primăveri între cei doi “combatanţi”: Pavel şi Maranda! În cele din urmă Dada Maranda a căştigat ! Putea să îşi pună câteva straturi de flori pe acest petic de pământ, e drept, nu prea mare (la început… sâc!) 
  
Dar,in “tratatul de pace “ erau şi îndatoriri pe care cei doi foşti “inamici” s-au angajat să le repecte , fiecare, cu sfinţenie. 
  
Acum Pavel Cuci se bucură! Tare se bucură când vede câte un colţunaş portocaliu , rupt cu blândeţe şi pus după urechea Măriucăi. Bine că are de unde rupe, îşi zicea în gând. 
  
-Ce bine îţi şade!,murmura batrânul privind la fată şi întrebându-se oare ce îi mai cere acum zgâtia de copilă! 
  
-Nu-i aşa câ sunt flori delicate,coţunaşii aştia ,tătăiţule drag ? 
  
-Or fi, nu zic nu, da’ parcă tot mai delicată e fata care îi poartă… 
  
-Noroc cu mămăiţa, nu-i aşa?-care a câştigat –cu greu,! ”pamănul sfânt”, …pentru flori…. 
  
-Ei, da…! 
  
-Şi ,i-a mai zi o dată, tătăiţule drag, cu ce “arme “ a câştigat mămăiţa războiul? 
  
-Ei, parcă nu ştii tu ce zicea! 
  
-Eu ştiu , da’ matale, tătăiţule drag, prea spui frumos 
  
-Ei, nu spun frumos de loc! Şi apoi cui îi mai pasă de lucrurile de odinioră? 
  
-Uite, mie! Mie imi pasă…şi mai spune-mi odată, te rog eu…..frumos te rog… 
  
-Parcă zicea că strâbunicul meu a apărat pîmânul sfănt, ăla mare şi adevărat în , in ’916, 
  
-Da, aşa zicea… 
  
-Şi că el, Gheorghe Cuci, fiu de ţăran din Urecheştii Vrancei nu s-a mai întors de pe front…. 
  
-Ca mulţi alţii Măriuco fată, ca prea mulţi altii…. 
  
-Că şi matale ai fost pe front, da’în ’44….. 
  
-Eu am avut noroc, să mă întorc …mai mult mort decăt viu….da’m-am întors…. 
  
-Dacă tu şi tataia bătrăn v-aţi apărat pământul moşilor noştri, cu arma şi viaţa, acum era timpul să cedezi şi matale, tătăiţule drag, o palmă de loc, fără foc şi fără lupte !… şi doar pentru flori….!, nu? 
  
-Da, aşa a zis femeia asta a mea…. 
  
-Ce dreptate a avut! zise Măriuca 
  
-Şi a mai zis că din florile de pe locul ăsta va duce mereu cununi la Crucea Eroilor din sat! 
  
-Acolo unde e scris şi numele lui Gheorghe Cuci, nu-i aşa? 
  
-Aşa-i Măriuco…. 
  
-Şi o vreme, în sat, nu mai ducea nimeni flori la Cruce, decât Maranda mea.Şi cănd văntul şi ploaile au şters numele celor de pe Cruce m-a pus să le scriu iară… şi iară…. 
  
-Şi ai mai făcut şi gardul ce încojoară Monumentul… 
  
-L-am făcut…. 
  
-Iar mămăiţa cheamă mereu şi pe popa Dumitru să faca slujbă, de Ziua Eroilor 
  
-Aşa e ea, face un lucru până la capăt şi il face bine…. 
  
-Vezi,tătăiţule drag , de asta vă iubesc eu pe amândoi,că tare mai sunteţi buni şi drepţi, aşa, parcă mai altfel ….decât toţi oamenii din sat! 
  
Ca să îşi ascundă tremurul din glas şi umezeala din ochi ,moş Pavel îşi făcea de lucru cu bastonul prin iarbă. În aer plutea miros de tei înflorit , semn de început de vară 
  
Măriuca trage cu putere în piept aerul binecuvântat , închide ochii şi respiră incet. 
  
-Ce fericire cunoaştem noi aici! Între păduri şi livezi, între dealuri şi vii! Prieteni cu cerul şi stelele, cu iarba şi fluturii, cu păsările şi toate gâzele lumii! 
  
Aş vrea să ţin timpul pe loc,să ţin soarele pe loc, să ţin adirea vântului , aş vres să răd şi să plîng, să alerg şi să cânt , să îmbrăţisez lumea şi să o sărut!Mă simt aici,liberă, liberă, liberă ! 
  
-Opreşte-te , clipă! Stai! Nu pleca! 
  
Mirat de vorbele fetei, moş Pavel îşi privea nepoata cu neîncredere şi uimire, pănă când un gând îi lumină privirea iar bătrânul făcu descoperirea: 
  
-A crescut ! ...Măriuca mea a crescut...! Să tot aibă vreo 14-15 ani....A crescut,Dumnezeule! 
  
Da’las-o să se bucure, căt s-o mai putea, şi o avea unde!Da’ un gînd o macină pe ea, că nu apar vorbele astea aşa, din senin... mai gândi bătrânul....Simte, aude şi vede ea, că doară de asta are ochi, şi suflet ales .... 
  
-Ce te munceşte pe tine, fată dragă? 
  
-Cum, ce tătăiţule drag, cum ce?Nu vezi că încet, încet....dispare !?.... 
  
-?!!!! 
  
-....se pierde.....se urâţeşte..... şi ...moare?! 
  
-?!!!! 
  
-Satul....satul ......ăsta ca şi atât de multe alte sate? ....nu vezi????!!! 
  
-Draga moşului, amare clipe ....amare clipe ....am ajuns să trăim. 
  
Eu , bătrăn şi gârbav plîng pentru ce s-a distrus iar tu, mlădiţă tânără, plîngi pentru ce nu mai găseşti! 
  
S-a urâţit românul , fetiţo, s-a chircit la suflet căci l-a cuprins neîncrederea şi patima banului ! 
  
Nu mai are rînduială , nu mai are rost, nu mai are drag de pămănt şi de mamă! 
  
Îsi face case frumoase, cu garduri înalte , dar nu-ţi mai dă o cană de apă pe arşită! 
  
Rătăceşte prin lume şi uită să se întoarcă! 
  
Îi este ruşine cu ai lui , cu portul lui, cu muzica lui, cu datina lui! Îi este ruşine cu el şi de el !Stă mănă intinsă la bogaţii lumii şi nu vede bogăţia din sufletul lui , din casa lui, din neamul lui!Şi mai ales din mintea lui ! 
  
Nemăsurată şi uitată bogăţie, ! 
  
Iar el îşi vinde apa şi aerul, pădurea şi gâul pentru un pumn de arginţi! 
  
Îşi vinde viată şi sufletul pentru alţii! 
  
Omul, omul a dispărut Măriuco, nu satul ! 
  
Omul s-a urâţit , nu satul! 
  
S-a urâţit cum se urâţeste un pom înflorit mîncat de omizi! 
  
Omul s- a îndoit, nu copacul! 
  
Omul şi-a mînjit sufletul cu tină , nu satul! 
  
Omul a uitat cât de drept era odată, cât de neclintit şi măndru! 
  
Omul a uitat cât de priceput şi vesel era odată! 
  
Omul a uitat cât de Om era odată! 
  
Cine să-i spună românului căt de bogat poate fi, aici , la el acasă? 
  
Cine să-i spună românului câtă putere are el şi câtă nevoie are de Dumnezeu ? 
  
Cine să-i spună românului că e mai bun, mai deştept şi mai drept decăt toate neamurile lumii? 
  
Cine sa-l aducă înapoi de pe meleguri străine şi reci? 
  
Cine să-i ridicea fruntea şi grumzul? 
  
Cine,Măriuco, fată? 
  
-....Eu....eu....tătăiţule drag....eu, Maria Cuci, fata lui Mihai Cuci şi nepoata lui Pavel Cuci din Urecheştii Vrancei! De acum şi căte zile oi avea , asta o să fac! O să fie o luptă lungă şi grea.... 
  
-Doamne, Dumnezeule....în sfârşit! ...în sfârşit !... mi-e dat să aud vorbele astea! Doamne! Îţi mulţumesc ! 
  
- Tu, fata tatei, tu, cu puterile tale? 
  
-Da, eu, cu puterile mele şi cu faptele mele. Iar arma mea va fi...cu-vân-tul, cuvăntul ,tătăiţule drag! Cuvîntul rostit dar mai ales cuvăntul scris!Nici nu ştii ce putere formidabilă are cuvântul! 
  
Voi începe de aici, din satul nostru. Voi căuta prin lăzi de zestre şi poduri de case, voi căuta poveşti de viaţă şi vise uitate, voi afla obiceiuri vechi şi datini străvechi, voi răscoli inimi şi vieţi pentru a scoate la lumină diamante uitate! Şi toate vor fi aşternute pe hârtie! 
  
Şi de câteori oi obosi şi nu ştiu încotro să o mai iau, o să vin mereu la Crucea Eroilor din sat, să mîngâi şi să sărut piatra rece bătută de vânturi şi ploi pe care e scris numele străbunicului Gheorghe Cuci ,ca sâ iau putere! 
  
-Tu ai luat putere de la un vis!Eu o să iau putere de la o piatră! 
  
CAPITOLUL III 
  
Iarna îşi cernea cu greu ultimele zile.Uneori se mai înmuia pentru a prinde puteri a doua zi. 
  
A fost stăpâna locurilor , a cerului şi a timpului biciuindu-şi caii albi peste sate şi oameni. Vîjâia şi urla peste întinderi pustiite.Pe geamuri de case lăsa rânjete îngheţate. Habar n-avea nemiloasa că ele, rânjetele ei de gheaţă., pe geamuri .. păreau ....flori.!Flori de gheaţă ! Iar oamenii se bucurau şi le priveau de la căldura sobei! 
  
La căldura sobei stătea şi moş Pavel .Era trist şi tăcut. Şi fără putere.....şi fără vlagă... 
  
Cuvintele îi ieşeau greu din gură.Doar ochii mai aveau o ultimă dorinţă de viaţă. 
  
O căuta cu privirea pe Măriuca. 
  
-Tot iarna-i,Măriuco...? 
  
-Tot. 
  
.................................................................................................................................................................................... 
  
-Unde-i Măriuca să-mi spună....dacă au apaărut semnele...? 
  
-Ce semne ,Pavele, ce semne?întreba Dada Maranda 
  
-Semnele.... semnele...unui nou început....ştie ea.... 
  
................................................................................................................................................................................... 
  
-Măriuco,...eşti aici..? 
  
-Aici sunt,tătăiţule drag....aici lăngă tine.... 
  
-Eu mai respir....da’el, pământul, ....a început să respire? 
  
-Mai aşteaptă ..... 
  
.................................................................................................................................................................................... 
  
-Măriuco,....fata dragă...găseşte tu ceva... şi să mergem.....! 
  
-Nu prea mai poţi, tătăiţule drag..... 
  
-Găseşte tu ceva.....căci mă aşteaptă....Parcă se aude glas de pasăre-n pom.... 
  
-Măriuco, fată dragă.... 
  
.................................................................................................................................................................................... 
  
Peste pătura grosă, fata se apleacă la urechea dreaptă a lui moş Pavel– aia cu care auzea ceva mai bine-şi şopteşte: 
  
- „Cuculeţ drag....” 
  
-Da, „Cucişor” 
  
-Hai să mergem! Ne duce tata cu maşina.... 
  
................................................................................................................................................................................... 
  
Întinşi pe iarba abia ivită, cap lăngă cap, priveau cerul înalt şi tăcut. 
  
Prea înalt şi prea tăcut. 
  
Fata ţinea în mâna ei caldă şi albă o mănă prelungă uscată şi încreţită. 
  
-Priveşte cerul, tătăiţule drag, priveşte cerul ! 
  
-Cu palmele pe pământ şi cu ochii pe cer....ai uitat? 
  
Printre frunzişul rar fă-te una cu cerul şi pământul, ca o imensă biserică! 
  
-De ce te uiţi la mine?....Privirea în sus.!.... 
  
-Vreau să-ţi mai văd o dată ochii .... „ Cucişor”...”Cucişor”.. 
  
-Bine, „Cuculeţ drag”, cum vrei tu.... 
  
-Da’parcă aşa era legămîntul : 
  
Să ne ţinem de mână ca să nu-ne ameţească respiraţia pamântului şi aburul de primăvară. 
  
Să ne ţinem de mână ca să primim , unul de la altul , prin legătura palmelor , liniştea celuilalt… 
  
Să ne tinem de mănă ca să primim, unul de la altul.prin legătura palmelor, bucuria celuilalt… 
  
Să ne ţinem de mână ca să primim, unul de la altul , prin legătura palmelor , puterea celuilalt… 
  
Să ne ţinem de mână ca să primim, unul de la altul , prin legătura palmelor , magia trezirii la viaţă… 
  
Şi să nu vorbim…să nu vorbim…. 
  
Într-un târziu fata începu un murmur pe care îl continuă într-o rugăciune: 
  
…..facă-se voia ta, 
  
…..precum in Cer aşa şi pe Pamânt. 
  
…..şi ne iartă nouă greşelile noastre 
  
….precum şi noi iertăm greşiţilor noştri 
  
…si nu ne duce pe noi în ispită 
  
….şi ne izbăveşte de cel viclen, 
  
Amin! 
  
Amin! 
  
Amin, “Cuculeţ drag”! dădu Măriuca semnalul de plecare. 
  
………. 
  
Amin”Cuculeţ drag”… 
  
………… 
  
Amin “Cuculeţ drag”… 
  
Tătăiţule, tătăiţule , tătăiţule drag! …de ce nu răspunzi?????Doar ţi-am dat putere de la mine… 
  
Şi măna…măna asta a ta de ce e rece şi grea? 
  
Pe palma întinsă lacrimile fetei cădeau fierbinţi…. 
  
-Tătăiţule drag, acum trebuia să rădem….să rădem… auzi ?...să rădem … nu să plăngem…iar tu…tu tătăiţule drag…..tu ….unde …ai plecat….????!!!! 
  
10 iunie 2015-Bucuresti 
  
Mirela Penu 
  
Referinţă Bibliografică:
PLECAREA LUI PAVEL CUCI / Mirela Penu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1688, Anul V, 15 august 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Mirela Penu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mirela Penu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!